Fetița care visa pentru alții (37)

În următoarele săptămâni, au avut loc schimbări radicale pentru aproape toate personajele noastre. Lanțul purificator al sentimentelor benefice l-a afectat cel mai mult pe Panait, care după ce s-a desprins de fluidul primit prin atingerea mâinilor, a rămas debusolat, alternând între concepțiile adânc înrădăcinate în mintea lui și ușurarea de care s-a bucurat când adevărul și bunătatea l-au inundat cu căldură. Rămas fără acest catalizator, în sinea lui se dădea o luptă între ce a fost și ce ar trebui să fie în continuare, iar această dilemă îl făcea să se exprime incontrolabil, prin expresii contradictorii și ilogice. Această atitudine a avut-o și în fața superiorilor care l-au interogat, iar răspunsurile i-au determinat pe aceștia să-l interneze într-o clinică psihiatrică, fără drept de vizită din partea familiei sau cunoscuților.

Rotaru nu a fost atât de afectat, dar și-a înaintat curând demisia și s-a retras într-o localitate rurală, unde a pus pe picioare o fermă agricolă, alături de soție și copii. Nici ceilalți angajați ai Serviciului Secret nu au mai rezistat mult în această postură, unii dintre ei dezvăluind adevărul despre afacerile criminale care se pun la cale în spatele ușilor înalte și devenind astfel o problemă pentru cei de la putere. Câțiva au fost arestați, alții au părăsit țara, iar o parte au dispărut fără urmă. Filofteia a fost și ea decăzută din funcția de maică stareță, fiind înlocuită de măicuța Veronica, o schimbare care a adus pacea și liniștea printre călugărițele mănăstirii. De altfel, însăși cea înlocuită și-a recunoscut păcatele și a ales ca penitență doi ani de tăcere și rugăciuni întru iertare.

Sentimente s-a reîntors în spitalul din Austria, pentru a-i fi implantat brațul bionic. Firește că Șoc nu putea să-l lase singur, iar profesorul Bogdan făcea adesea naveta între Viena și școala lui. Ei da, e vorba de școala în care au învățat și s-au cunoscut cei patru prieteni „cu probleme psihice” și care a primit din nou dreptul să funcționeze. La redeschidere, în ea au fost doar trei elevi: Poligraf, Adormitul și frații Horoscop, băieții găsiți în urma unor mărturisiri ale celor atinși de fluxul generat de copii în acea zi de pomină. Dar, după doar o lună, s-au alăturat și cei doi eroi: Sentimente și Șoc, amândoi bucuroși că operația a reușit cu succes și revin astfel într-un loc căruia i-au dus dorul. Însă nimeni nu putea să uite că dintre ei lipsește cea mai îndrăgită colegă, iar acest gând le întuneca adesea chipurile.

Doar Violeta nu voia să recunoască moartea copilei sale. Degeaba i s-a explicat de către autorități, în scris și între patru ochi, că Elena Popan a fost omorâtă de către un agent străin și apoi incinerată, ea repeta întruna că simțămintele ei de mamă îi spun cu totul altceva. Iar ca să-și mențină vie această certitudine, mergea uneori să-i viziteze pe copii și să audă amintirile frumoase pe care aceștia le depănau despre „Visătoare”. Nu avea nicio relevanță că le mai auzise de câteva ori, de fiecare dată păreau altfel, bucuria stârnită având aceeași intensitate.

Poate destinul a făcut ca într-o astfel de vizită să trăiască cea mai mare bucurie din viața ei. Se aflau cu toții în sala de agrement, în care-i plăcea să fie alături de profesorul Bogdan și elevi. Deodată, tanti Mili a intrat val-vârtej înăuntru, un gest pe care nu și-l mai permisese niciodată, mai ales că nici nu a bătut la ușă. Cu chipul răvășit de emoții amestecate și cu un glas care încerca să scoată vorbe inteligibile, spuse pe nerăsuflate:

– Sunteți căutați… de o călugăriță!

Violeta și Bogdan s-au uitat uimiți unul la altul și apoi la ea.

– Care din noi?, întrebă profesorul.

– Ăăă…, cred că amândoi, se strădui Mili să facă înțeles un lucru neclar și pentru ea.

– Atunci, invit-o mai bine aici, sugeră, la rândul ei, Violeta.

Femeia ieși la fel de brusc, iar după câteva secunde deschise ușa unei măicuțe înalte și subțiri în talie. Persoana în negru intră cu pași lenți, cercetându-i pe toți cu niște ochi pătrunzători, de ziceai că-ți intră până în măruntaie. Privirea i se opri apoi asupra doamnei Popan, încercând zadarnic să o îndulcească printr-un zâmbet artificial.

– Dumneata trebuie să fii mama fetiței dispărute, rosti ea cu o voce aproape șoptită.

– Eu sunt mama Elenei Popan. Dumneata ești de la mănăstirea…?

– Nu contează cine sunt și de unde vin, îi tăie vorba călugărița. Importantă e doar misiunea pe care mi-am impus-o, iar aceasta se încheie aici și acum. Am vrut doar să mă asigur că o predau în mâinile care trebuie.

– Ce să predați?, întrebă Violeta uimită.

Dar măicuța nu-i răspunse, fiind ocupată să deschidă din nou ușa și să facă un semn de chemare cuiva de pe hol. În curând, la intrare își făcea apariția o fetiță surâzătoare, cu ochii negri și părul alb.

– Mami?!, exclamă ea cu emoție în glas.

– Lena?!, răspunse ca prin vis doamna Popan, sărind instantaneu în picioare și deschizându-și larg brațele. Fetița mea iubită!

Copila se avântă în acele brațe dragi și drăgăstoase, cărora le-a dus dorul mai bine de doi ani. Bucuria era nemărginită și împărtășită zgomotos de toți ceilalți, prin mâinile fluturând, chiote de veselie și cuvinte izvorâte din inimi fericite. Doar misterioasa călugăriță se retrase și plecă la fel de discret precum apăruse.

Imagini pentru imagini cu călugărițe

31 thoughts on “Fetița care visa pentru alții (37)

  1. Nu știam de ce îmi place atât de mult numele Lena, însă acum, citind acest capitol, am aflat (sau mi-am amintit): fiindcă e numele Visătoarei, de care m-am atașat (iată!) până la nivel de nume! 🙂
    Mulțumesc, Petru, pentru această poveste extraordinară!
    Zilele astea, am citit și Occident Express, din arhivă, și m-au impresionat foarte tare și poveștile spuse acolo. 🙂 ❤

    1. Lena e numele de alint de la Elena, iar Visătoarea e porecla dată de prietenii ei. Mă simt onorat pentru consecvența cu care-mi citești povestirile, chiar dacă unele sunt mai vechi, cum e Occident Expres. 🙂
      Te aștept cu mare drag și la altele, Crista! Să auzim numai de bine! ❤

  2. Ne-ai tinut cu sufletul la gura pana la final. Iti multumesc pentru emotia pe care am trait-o citindu-ti povestea. Am suferit si m-am bucurat odata cu personajele. Iti multumesc ca totul s-a terminat cu bine. Nu-mi plac povestile cu final trist.
    Felicitari ! Esti un scriitor foarte talentat ! ❤

    1. Încă nu e chiar finalul, dar se poate deduce că totul va fi bine. Nici epilogul nu-i de ratat, pentru că mai sunt câteva aspecte de clarificat (scuze pentru rima involuntară).
      Mii de mulțumiri pentru consecvență și cuvintele frumoase, Cristina! ❤

    1. Locul nu va rămâne gol, atâta vreme cât sunt sănătos și mai pot folosi tastele. Nădăjduiesc ca poveste următoare să fie cel puțin la fel de interesantă. Mulțumesc călduros!

  3. Oare e sfarsitul povestirii cu aceasta intalnire fericita sau va mai urma …. ❓
    Draga Petru asa de mult asteptam sa vad despre Lena ce s-a intamplat ,felicitari ! ❤
    O cafea si o zi fericita ! ❤

    1. Sfârșitul sfârșitului îl voi scrie săptămâna viitoare, dacă nu intervine ceva neprevăzut. Mă bucur că a ieșit pe placul tău și îți mulțumesc că mi-ai fost alături, Anușka! 🙂
      De asemenea îmi exprim recunoștința pentru cafelele tale, care m-au inspirat înaintea fiecărui episod! Toate cele bune și frumoase, dragă prietenă! ❤

  4. Ce frumos se pun lucrurile la locul lor,felicitari! Astept cu mare drag continuarea! O zi senina cu multe bucurii iti doresc!:)

    1. Așa e bine și recomandat ca toate lucrurile să fie lăsate în bună stare, iar personajele fericite. Mulțumesc frumos pentru aprecieri și îți doresc zile cu multe satisfacții, dragă Gabi! 🙂

    1. Cuvintele tale generoase mă flatează și încurajează pentru a continua cu aceeași perseverență să scriu povestiri de acest gen. Îți mulțumesc cu căldură și te aștept ori de câte ori vei avea o fărâmă de timp! 🙂

  5. Nu se poate mai frumos decat atat, draga Petru! Ai luminat atmosfera incarcata de mister a povestirii asa cum ma asteptam, revenirea Lenei este o minune! Astept cu mult interes ultimul episod si recunosc, am un usor sentiment de parere de rau cum de obicei am la sfarsitul lecturii unei carti foarte bune care m-a captivat…🙂
    Iti doresc un sfarsit de saptamana cu doua zile pline de armonie!

    1. O carte sau un film bun nu se sfârșește cu adevărat niciodată, atâta vreme cât le ai la îndemână (poate chiar între coperți sau pe CD) și le poți parcurge iar, după un timp. La asta sper și cu această poveste, iar cuvintele tale de apreciere mă fac încrezător că această speranță să se concretizeze.
      Mulțumesc mult pentru ele, dragă Cristina, și îți doresc zile cum nu s-ar putea mai plăcute! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.