Pe urmele tatălui (6)

Doctorul Piron avea o înălțime de vreo doi metri, de la care te pironea prin ochelarii săi ca două lupe. Infimă se simți și Delia, la fel ca alți oameni vii pe care-i examina dintr-o privire apăsătoare acest ”artist al trupurilor umane”, cum îi plăcea să se autointituleze. Ochii măriți de dioptrii fără număr, barba scurtă și sculptată într-un mod original, precum și țeasta lucioasă, de ziceai că te poți oglindi în ea, îi făcea pe mulți să se simtă ca hipnotizați în fața lui. Iar dacă la acest aspect se adăuga și profesia atât de macabră, era clar că nu se găsea cineva să-i înfrunte căutătura și afirmațiile.

– Ai întârziat!, constată cu răceală deșiratul.

La drept vorbind, tânăra agentă amânase intenționat această întâlnire, în speranța că autopsia va fi spre finalizare pe când va ajunge.

– Mic mi-a zis să nu încep fără tine, deci n-aveai șanse să scapi, își auzi ea speranța spulberată. Ia un halat din dulapul acela și hai să trecem la treabă.

”Să trecem la treabă” însemna că și ea trebuia să pună mâna pe ceva?! Coșmarul se anunța mai urât decât și-l închipuise și, instinctiv, a dus mâna la buzunarul cu lămâia. Avea nevoie de un miros plăcut în memoria olfactivă și unul în cea gustativă, ca o asigurare în fața ororilor care urmau să o invadeze.

– Nu face prostia să guști sau să miroși altceva înainte, i-a retezat-o din nou doctorul. Ai acolo o mască chirurgicală, ceea ce e suficient dacă nu vrei să-ți faci mai mult rău. Se vede că ești la prima experiență de genul ăsta, iar mie nici nu-mi place să lucrez cu oameni vii prin preajmă. Întotdeauna aveți observații de făcut, dar mai cu seamă ceva de ascuns. Morții, în schimb, îmi oferă răspunsuri sincere la toate întrebările puse și nepuse, împărtășindu-mi viața pe care au dus-o și gândurile pe care le-au avut până în ultima clipă. Hai să vedem ce poveste are de spus această fată tânără și frumoasă.

Era la morga si se pregatea sa inceapa o autopsie, dar cand a ridicat

Delia se echipă cu o oarecare lehamite și se apropie ca teleghidată de masa cu trupul acoperit de cearceaful alb, dat imediat la o parte de doctorul Piron. Într-adevăr, copila era frumoasă ca un înger adormit, iar asta o intrigă puțin pe tânără. Toate cele trei fete, din cazurile pe care le avea, arătau ca niște prințese din povești sau ca viitoare Miss ale frumuseții, de parcă au fost alese special. E drept că pe una o văzuse numai în fotografia din dosar, dar și atât era suficient pentru a-i arăta splendoarea. Gândurile i-au fost întrerupte de Piron, care-i cerea un bisturiu din trusa pusă înadins lângă ea. I-a dat unul la întâmplare și s-a bucurat că a fost cel potrivit.

– Cum și-a luat viața?, întrebă ea cu strângere de inimă.

– Se spune că a înghițit foarte multe pastile de diazepam, dar o să vedem concret care-i adevărul, o asigură doctorul în timp ce făcea o tăietură lungă de-a lungul abdomenului. Poate că ar fi scăpat, dar a fost descoperită prea târziu.

Începea perioada de groază pentru Delia, când mirosul de intestine îi pătrundea prin mască, iar privirea i se chinuia să rămână asupra unui corp omenesc tot mai măcelărit. Parcă ar asista la o crimă, ea fiind complicele unui Jack Spintecătorul fără pic de scrupule. Își făcea curaj doar privindu-i calmul cu care tăia bucăți din trup și apoi le examina de parcă ar fi fost diamante descoperite în vreo mină.

– Fătuca asta era vegetariană de la o vârstă atât de fragedă, constată expertul ca un fapt divers. Probabil pentru siluetă, cum fac multe altele. Păcat că sarcina a făcut-o să renunțe la viață. De fapt la două vieți, pentru că deja era în luna a patra, după cum se poate deduce.

– Am putea să vedem dacă era… virgină?, se interesă tânăra agentă.

–  Hai că-i bună, dar nu ești prima care-mi spune gluma asta. Nu-s ginecolog, dar pot să aflu orice, așa cum ți-am spus, răspunse sigur pe el doctorul.

După câteva minute de cercetare, concluzia a venit fără dubiu, dar cu uimire din partea lui Piron:

– Pe toți dracii! Fata asta n-a fost penetrată niciodată… și totuși…

– Exact!, veni Delia să-i confirme mirarea. Pe unde credeți că a ajuns sperma la ovul?

Doctorul privea îngândurat la ce a mai rămas din cadavru, examinând îndeaproape zona genitală și urcând cu atenție în susul pelvisului. Privirea i se opri când ajunse în apropierea buricului, chiar înainte de tăietura făcută la început. Tânăra și-a dat seama că-i intrigat de ceva, de aceea îl întrebă:

– E ceva acolo, doctore?

– Adă-mi lupa de de pe măsuța cealaltă, îi răspunse acesta ca o promisiune.

Delia s-a grăbit să-i satisfacă cererea, după care așteptă cu mare interes și repetând întrebarea:

– Se vede ceva, doctore?

Deșiratul o chemă să se uite îndeaproape și îi explică ce îl nedumerea:

– Nu știu cât e de relevant, dar parcă văd o infimă nepotrivire între porii din zona aceasta. Uită-te la acela fără păr și spune-mi dacă nu seamănă cu o înțepătură minusculă.

Tânără a cercetat cu mare atenție locul indicat, după care a exclamat cu o voce victorioasă:

– Cred că am rezolvat misterul, doctore!

39 thoughts on “Pe urmele tatălui (6)

  1. Pacat,ca sunt asemenea oameni fara scrupule,Sa vedem avem noi pe Delia care o sa rezolve multe neplaceri<sper.O seara excelenta iti doresc!:)

    1. Mulți oameni fără scrupule există în lumea asta, iar unii afirmă că de la ei vine și virusul acesta ucigaș. 😦
      Toate cele bune și frumoase, dragă Gabi! 🙂

  2. Of,Petru cred ca ne ti prea mult in suspans 🙂
    Abia astept mai departe sa vad misterul 🙂

    Bună dimineața!Tuturor

    In ceșcuța de cafea
    Am scăpat inima mea,
    Se vede din depărtare,
    Printre razele de soare
    Pe care vi le ofer
    Din sufletul meu, sincer!

    1. Să-mi fie cu iertare, dar cam așa se întâmplă într-o poveste mai lungă, Anușka. Eu zic că va fi cu atât mai mare bucuria când totul se va termina cu bine, iar misterele vor fi dezlegate. 🙂
      Plecăciune pentru cafeluță și exprimarea în versuri atât de drăguță, dragă prietenă! Îți trimit în schimb tot soarele de care dispun la această oră, și nu-i de neglijat! ❤

  3. Wow,chiar cred că va fi o nouă carte de succes!Suspansul continuă..felicitări Petru!

    1. Sunt atins și eu, ca tine, de microbul ăsta al povestirilor, iar asta face să nu ne putem alina decât prin transpunerea lor în rânduri scrise. Aleasă mulțumire, George!

    1. Bună dimineața, Anda! 🙂
      Bine că ne merge internetul și astfel, oricât de vitrege zile trăim, putem să dăm și semne de normalitate. În speță, prin continuarea povestirii și a comentariilor pe care le port cu cititorii și pentru care îți sunt recunoscător și ție, dragă prietenă! ❤

  4. Bună dimineața!!!

    Astăzi, cafeaua din zori
    E servită printre flori
    Pentru sufletele calde,
    În bucurii să vă scalde
    Primăvara ce-a sosit!
    Cafeluța v-am servit
    În stilul meu, preferat,
    Pe suflet v-am sărutat,
    Vă îmbrățișez cu drag
    Și-acum vă las, mă retrag!

    O zi de joi in care sufletul tau nobil sa fie incalzit de soarele mult dorit ! ❤

    1. Bună să-ți fie inima și mereu frumoase gândurile, Anușka! 🙂
      Sufletul mi-e încălzit de un soare darnic, dar și de cafeaua și versurile tale sprințare. Iar ca să-mi mai ostoiesc nostalgia, mă mai uit din când în când la oamenii din piață, care par mai mulți decât joia trecută. Eu zic că-i un semn bun. 😉
      Semne bune și apoi adeverite de împliniri îți doresc și ție, dragă prietenă! 🙂

  5. O scenă palpitantă, ca într-un veritabil film polițist. O experiență pe care nu cred că vrea cineva să o trăiască ”pe viu”.
    Asteptăm continuarea, cu soluția enigmei!
    Numai bine, dragă Petru! 🙂

    PS. Îmi pare rău că WordPress-ul nu mai mă lasă să dau Like la niciun blog de pe platforma WordPress!!? Nu prea înțeleg de ce?

    1. Soluția va veni pas cu pas, cu câte un mister rezolvat și alte întrebări care se nasc, așa cum se întâmplă în astfel de povestiri. Cred că va fi una interesantă, dacă nu și controversată, dar sunt gata să-mi asum răspunderea. 😉
      O zi cu soare și căldură, dragă Alex! 🙂

      Am mai auzit și de la alți bloggeri că întâmpină astfel de probleme cu like-urile, dar sper că e ceva temporar. Oricum, ceea ce contează mai mult e un comentariu pertinent.

  6. Era cât pe ce să zic pass când am văzut poza 😶 dar am continuat să disec și am ajuns la partea cu virginitatea! Ei da! Sper să nu ratez episodu/ episoadele viitoare că mor de curiozitate!
    Sănătate multă vă doresc!

    1. Bine că nu am ales o poză cu un trup în curs de disecare! 🙂
      Săru-mâna cu recunoștință pentru lectură și comentariu, dar și cu speranța că vei urmări până la capăt povestirea!
      Să auzim de bine!

      1. Le voi citi sigur, chiar dacă nu imediat ce apar. Timpul meu liber a luat altă înfățișare în perioada asta.
        Spor la scris!

    1. Musai să fie polițist, având în vedere subiectul, dar și personajul principal, care este… o polițistă. Totuși, sper ca intriga să fie cea care contează cel mai mult, iar abordarea ei să fie pe măsura așteptărilor.
      Weekend din cele mai plăcute!

Leave a Reply to Poteci de dor Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.