Credința din tine

Pe Dumnezeu îl găsești în inima ta,
Credința ți-a fost însămânțată de la Zidire,
Odată cu iubirea și un corolar de sentimente omenești.
Dacă nu le găsești, înseamnă că n-ai săpat destul,
Zadarnic mergi în cea mai mare catedrală
Și la cei mai renumiți prelați,
Atâta vreme cât nu Îl simți în tine,
Vei trăi doar o amăgire a apropierii,
Dornică de a fi mereu susținută
De multe cuvinte și semne artificiale.
Dumnezeu e mai aproape decât crezi,
Nu are nevoie de interpreți și ziduri pictate,
Doar de iubirea cu care te-a înzestrat.

siguranta | Imaginea lui Dumnezeu

52 thoughts on “Credința din tine

  1. Fals! Daca nu avea nevoie de biserica preoti nu intra de atatea ori in templu unde era plin de farisei! Unde mai pui ca El a instituit preoția! La ce bun a mai dat Apostolilor Duh? samd

    1. Prea ușor etichetăm concepțiile celor din jurul nostru, doar pentru că nu corespund cu ale noastre. Ar trebui să ne bucurăm pentru cei care îl simt pe Dumnezeu aproape, chiar fără biserici și preoți. Ei transformă iubirea divină primită în iubirea pentru aproapele lor, prin sentimente nobile și ajutoare concrete. Spre deosebire de cei care își afișează credința precum fac parveniții cu hainele de firmă și mașinile de fițe.

      1. Esti sigur ca e Dumnezeu? Nu “etichetez” pe nimeni Petre (nume legat de biserica de mii de ani) mi-am spus doar parerea, sincera! Am inteles ca nu e dorita și/sau deranjaza asa ca nu am sa o mai fac.Puteai sa-mi spui mai de mult; eu nu am nevoie sa-mi fac dusmani!Iti doresc numai bine!

      2. Dar nu m-ai supărat deloc prietene Ioan, nume care ne amintește de Botezătorul lui Iisus. Chiar mă bucur că mi-ai dat ocazia să-mi explic părerea mai detaliat, fapt pentru care îți sunt recunoscător și te invit să o faci ori de câte ori ai ocazia, așa cum o să fac și eu la tine. Doar de aceea există spațiu pentru comentarii, nu doar pentru aprecieri laudative.
        O zi de Florii cu multe bucurii!

  2. Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu.

    Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

    Ce este a mai fost şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut.

    Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată.
    Goneşte orice necaz din inima ta şi depărtează răul din trupul tău, căci tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare.

    Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
    Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.
    – Eclesiastul –

    1. Toate acestea e bine să le cunoaștem, să le prețuim și să le punem în aplicare cu voia Domnului și mâinile noastre. Pentru că El ne dă tot ce avem nevoie, dacă știm cum trebuie să luăm și să folosim. Nu e un citat, doar gândurile care mi-au venit în minte.

  3. Acum fiecare cu credința lui, eu așa cred Petru, Doamne ajuta tuturor, suntem înaintea sărbătorii mari a Floriilor, Intrarea Domnului în Ierusalim, iar alții sărbătoresc mâine Sfintele Paști, Învierea Domnului !!! 🙏🙏🙏

    1. Oameni suntem, deci nu gândim la fel nici în ceea ce privește credința. Dacă ea e benefică nouă și nu aduce daune celor din jurul nostru, e bine. Iar dacă, mai mult, prin felul în care o înțelegem, ne face mai iubitori și mai binevoitori, e și mai bine. Sărbători fericite, indiferent de rit! ❤

  4. Îţi doresc sărbători Pascale binecuvântate Petru!Aceste vremuri când nu se ppoate merge la biserică să ştii că sunt tocmai un test al credinţei spun eu, cum spui şi tu: Cine are credinţa găsită în sine,
    are şi prezenţa Lui
    fără biserici sau închinăciune
    avariţie a nu ştiu cui !

    1. Chiar așa e precum bine zici, Fluturaș. Trebuie să ne adaptăm condițiilor și să ne exprimăm credința așa cum ne este posibil. Creștinii care s-au jertfit pentru Dumnezeu, au făcut-o fără să aibă parte de biserici și preoți, ci doar de închisori și călăi. Noi suntem încă privilegiați.
      Sărbători fericite îți doresc și eu, din toată inima! ❤

  5. Așa gandesc și eu și așa mi se pare cea mai profundă credință..
    Ca să ajungi la Dumnezeu nu ai nevoie de intermediari bine plătiți, ai nevoie doar să crezi și să te rogi, restul este doar o mascaradă, doar un amalgam de ritualuri fără sens..

    Weekend Plăcut Petre dragă.!

    1. Bine ai venit în marea masă a celor care au credința în ei, fără influențe care le-ar putea știrbi concepțiile, în funcție de părerea duhovnicilor pe care îi consultă, pentru că și ei sunt oameni, cu interpretări diferite.
      Să fii iubit și mereu iubitor față de aproapele tău, dragă Ștef!

  6. Versuri frumoase despre credinta din noi,daca gasesti linistea sufleteasca atunci ai credinta,dragoste si nadejdea! Un weekend minunat iti doresc!:)

    1. Sunt sigur că și tu ai credința pură în suflet și te admir pentru asta, dragă prietenă dintre munți! Să te bucuri de binecuvântarea divină și să ai un Paște Fericit! 🙂

  7. Așa ar trebui să gândim cu toții. Dacă îmi aduc bine aminte este ceea ce a spus Iisus. Nu avem nevoie de ziduri pictate, Dumnezeu este în fiecare dintre noi, dar trebuie căutat. Nici preoții nu au înțeles toți acest lucru. Sau au înțeles, dar au impresia că rolul lor este diminuat în acest caz.

    1. Cred că mulți preoți au înțeles și ei acest concept, dar marea lor majoritate preferă să-l treacă sub tăcere, așa cum ascundeau înainte Biblia. Altfel ar fi prea puțini enoriași care să le pupe mâna, icoanele și să le strecoare apoi bani în sutane sau în Cutia Milei. Bani care nu ajung mereu acolo unde ar trebui.

  8. La mult ani tuturor de ziua Floriilor ! ❤
    Petru draga sunt total de acord cu ce-ai scris in versuri ,daca in biserici ar fi si acesti preoti cinstiti si plini de credinta lui Dumnezeu ,poate s-ar merita sa mergem in biserici,dar cand stim multi realitatea de azi denaturata si mincinoasa ,e mai bine sa avem in sufletul nostru pe Dumnezeu ,te poti ruga la orice pas in casa sau afara ,nu musai in biserica sa-i imbogatim pe preoti cu palate si masini de lux,eu stiu ce spun cunosc cazuri 🙂
    Mireasma Floriilor să-ți intre în casă cu mult belșug și spor în toate!
    O duminica de Florii frumoasa si vesela sa ai ! ❤

    1. Săru-mâna pentru cafeluța din Duminica Floriilor și pentru cuvintele pertinente pe care mi le-ai adus ca apreciere, Anușka! 🙂
      Preoții au reprezentat întotdeauna un exemplu pozitiv pentru națiunea noastră, în special pentru locuitorii de la sate, mai puțin școliți. Mulți dintre acești oameni învățați au adus o contribuție însemnată culturii și credinței, ceea ce nu se poate uita. Dar când vedem mercantilismul de care dau dovadă astăzi, chiar prin asocierea cu politicienii, cetățenii care sunt avizați și mai puțin fanatici sunt conștienți că numai de Dumnezeu nu le pasă. Așa că ne rămâne nouă credința.
      O zi cu multe bucuri și flori încântătoare, dragă prietenă! ❤

  9. “Turma” aceasta, despre care scria cineva mai sus, este a lui Dumnezeu. În fata Lui toți suntem egali si cei care fac parada de “credința din suflet” si cei care evlavios se închina într-o biserica. Sunt sătula de etichete precum “pupatorii de moaște, prostimea” si inteligenții care au credința în suflet. Credința nu doar se poarta ci se si arata, se lucrează, se construiește…E doar umila mea părere….

    1. Tot respectul pentru părerea ta, așa cum și eu o doresc pentru a mea. Eu mi-am expus-o aici, nu pentru că-i aparte, ci dimpotrivă, o văd și mai ales o simt în oamenii decenți și plini de bunătate care au o comportare pe măsură. E un ca un semn de recunoștință pentru că mi-au insuflat credința fără s-o etaleze cu emfază sau s-o impună, ci doar să fie îmbrățișată cu plăcere. Toate cele bune!

      1. Îmi cer scuze daca am părut lipsita de respect. În realitate, respect opinia fiecăruia si ma abțin de la a face comentarii chiar si atunci când simt nevoia. Îmi pare rău ca nu am făcut-o si de aceasta data. Cert este ca ma deranjează foarte mult etichetele….si mai ales cele care se referă la persoanele ce prefera sa intre într-o biserica. Eu sunt una dintre acelea. Asta si datorita preotului care este un adevarat slujitor al lui Dumnezeu. Iubesc biserica la care merg ori de câte ori pot, si pe toți cei ce intra în ea. Îmi va fi foarte greu în săptămâna care urmează….Ar fi multe de spus dar nu vreau sa intru în polemica cu nimeni…Încă o data. îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla. Chiar va rog sa ștergeți comentariul meu. Eu nu o mai pot face…Numai bine!

      2. Eu sunt cel care trebuie să-și ceară iertare pentru răspunsul dat, care pare într-adevăr prea rece, ceea ce nu-mi stă în caracter. Însă nu văd niciun motiv să șterg comentariile tale pe care le apreciez, ba chiar îmi provoacă nostalgia dulce a vremurilor când mama nu concepea o duminică în care să nu meargă la biserică. E un lucru benefic, mai ales dacă acolo poate asculta un preot cu har și multe învățăminte de transmis. Trebuie să-ți mărturisesc că anumite împrejurări fizice mi-au făcut imposibilă însoțirea ei, dar m-a liniștit din copilărie spunându-mi că Dumnezeu îmi ascultă rugăciunile și de acasă.
        În speranța că am fost iertat, îți doresc o săptămână luminată și împlinită!

  10. Credință să fie! Că recunoaștem sau nu, luați de tumultul vieții, în momente în care nu ne încearcă viața, uităm de cine ne-a creat. E bine că ne apare în cale o biserică pentru aduceri aminte măcar. Eu iubesc mănăstirile, bisericile chiar dacă nu mă avânt în ele cu regularitatea unui adevărat credincios. Pe buze-mi stă minciuna ca scuză: nu pot, mi-e teamă ca mulțimea să nu mă dezechilibreze. Chiar dacă aceste scuze sunt cât se poate de justificate, credința ar trebui să le înlăture. Uite un soi de spovedanie. Apreciază Petrică, te rog!

    1. Mulți dintre noi își întrețin credința cum cred că e mai bine și… cum pot, fără să deranjeze sau să epateze alți credincioși prin manifestarea ei. E bine dacă putem, măcar din când în când, să vizităm bisericile frumoase și mănăstiri liniștitoare, ele având în plus și o valoare cultural-istorică, un motiv de mândrie și admirație. Eu am reușit să ajung doar la mănăstirea din Bixad (Satu Mare), dar știu că tu ai fost mai ambițioasă și ai reușit să vezi multe alte locuri de acest gen, fapt pentru care te admir și felicit!

  11. Foarte frumoasă poezie. Și plină de gânduri profunde. Am citit-o și recitit-o cu mare atenție, încercând să înțeleg exact mesajul dorit de dumneata, iubite autor. Mare dreptate ai: credința este sădită în inimă încă de la Zidire. Și dacă primii oameni Îl cunoșteau și simțeau pe Creator nemijlocit, noi, urmașii lor, trebuie „să săpăm adânc” în inimă, pentru a-L descoperi acolo. Din efortul nostru spiritual facem primii pași spre „descoperire/revelație”. Abia apoi înțelegem mai bine și ceea ce tot Dumnezeu ne oferă prin Biserica Sa, în cadrul căreia ne integrăm ca-ntr-o familie. Expresia cu „turma” sunt convins că se referă la „inerția” în virtutea căreia mulți se duc de sărbători la Biserică, „ca toată lumea”, și nu din imboldul spiritual interior și sincer. Această perioadă grea este cel mai bun prilej de a ne face acea introspecție atât de necesară pentru regăsirea noastră spirituală.
    Numai bine, dragă Petru și o săptămână cu înălțare sufletească! 🙂

    1. Se vede treaba că ai înțeles mesajul complet pe care am încercat să-l transmit în cuvinte cât mai puține, iar pentru asta îți transmit aleasă prețuire și apreciere. Biserica suntem noi, iar lăcașurile de cult sunt simbolul credinței pe care o purtăm în suflet. Sunt ele care de care mai frumoase, dar tot din piatră și metal sunt făcute. În schimb, noi suntem lucrarea lui Dumnezeu, pe care nimeni nu a putut-o egala până acum.
      Să fii iubit și mereu iubitor, dragă prietene cu suflet mare! 🙂

  12. Câteodată Dumnezeu îți zguduie lumea. Ia telecomanda, apasă niște butoane și dintr-o dată nimic nu mai e așa cum știai tu. Ți se pare uneori că știi ce ai de făcut, știi cine ești, știi care este scopul tău, știi exact pentru ce trăiești, dar apoi vin valuri, lumea ți se zguduie și nu mai înțelegi nimic.
    Așa am fost și eu pentru o vreme. Nu am mai înțeles nimic. Pe măsură ce zilele treceau una după alta, stăteam închis în casă și încercam să găsesc un sens în tot haosul instalat peste tot. În tăcere am început să îi spun lui Dumnezeu: Știi ce, eu nu mai înțeleg nimic, care e scopul meu acum? Ce pot eu să fac între patru pereți?
    Poate că aceasta este întrebarea pe care ți-o pui și tu. Viața ți-e dată peste cap, nu mai ai voie să te întâlnești cu oamenii dragi, nu mai poți merge la biserică, nu mai poți să ieși din casă fără teamă sau fără să te întrebi dacă nu cumva ți s-a întâmplat și ție și nu știi încă.
    Totuși, scopul tău nu s-a schimbat. Identitatea ta este aceeași. Tu ești copil de Dumnezeu. Tu îl reprezinți pe Dumnezeu. Oriunde ești, cu oricine, oricum, blocat între pereții unei case sau în libertate deplină tu ești al lui Hristos și rolul tău este clar.
    Există atât de multe lucruri pe care le putem face pentru cei de lângă noi chiar acum și e atât de mare nevoie să le facem.

    Adesea așteptăm ca alții să ne caute, alții să se roage pentru noi, alții să îl mărturisească pe Hristos și să facă ceva, dar cum rămâne cu mine și cu tine?

    Eu și cu tine suntem aici în acest moment pentru că așa a dorit Dumnezeu și pentru că chiar în aceste circumstanțe dificile El are un scop pentru viața noastră. Încă putem contribui la lucrarea Lui în lume, încă putem să facem ceea ce El ne cheamă să facem, dacă vrem și răspundem cu da, dacă lăsăm totul deoparte și ne punem la dispoziția Lui.
    Toți avem probleme, la toți ne este greu, însă ce ar fi dacă am lăsa persoana și durerea noastră la o parte și ne-am orienta spre cei de lângă noi. Hai, încearcă, vei fi surprins să vezi că cel de lângă tine are atât de mare nevoie să audă de Hristos, să audă o veste bună, să primească o mângâiere. Hai, încearcă, vei fi uimit să vezi că cel de lângă tine are o durere chiar mai mare decât a ta, lacrimile îi sunt mai umezi, ochii mai roșii, sufletul mai amar.
    Cine să spună o vorbă bună, cine să lege o rană, cine să-L arate pe Hristos dacă nu eu și cu tine, tu și cu mine? Noi suntem copiii Lui și suntem chemați să fim sare și lumină chiar și acum, între patru pereți sau într-o lume aflată în plină libertate. Acum și aici, atunci și acolo, oricând.

    Da, chiar despre tine e vorba, cum răspunzi chemării Sale?

    1. În spiritul celor arătate mai sus, aș îndrăzni să adaug că singurătatea a fost mereu o piatră de încercare nu numai pentru a intra în rândul bărbaților adevărați, ci și pentru credincioșii care voiau să se apropie mai mult de Creator. Ascetismul este o formă prin care unii călugări își dovedesc credința prin îndepărtarea de lumea ispititoare și tumultoasă și aplecarea spre rugăciune asiduă. Iată că avem ocazia să răspundem chemării Sale, prin introspecție și dialog direct cu acel pe care e posibil să-l fi neglijat, chiar și când ne rugam în biserici.

  13. Felicitari Petru, un mare adevar se gaseste in versurile tale. Nu vreau sa spun mai mult pentru ca nu vreau sa fiu excomunicata si-mi place ritul din care fac parte, ha, ha , ha dar e bine ca acest virus cu coroana ne determina sa incercam sa aflam de fapt cine suntem noi nu ce ne-au spus de atata amar de vreme unii si altii cu drepturi de numire de la Dumnezeu.

    1. Se vede încă o dată că suntem amândoi optimiști și suntem dispuși să găsim binele din orice lucru rău. Atâta vreme cât nu putem schimba situația, măcar să o îmbunătățim cu gânduri bune și faptele care rezultă din ele. Cum ar fi această meditație mai profundă și sentimentele frumoase generate din aceste săpături.
      Săru-mâna pentru aprecieri și vizita atât de plăcută, dragă și bună prietenă! ❤

  14. Multumesc pentru raspuns si pentru ca mi-ai acceptat scuzele! Sarbatori luminate si binecuvântate! Hristos a înviat!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.