32 thoughts on “Fructele primăverii

    1. Eu nu am mai rezistat și am dat 20 de lei pe kg. Le-am pândit de două săptămâni și mi-e frică să nu treacă vremea lor fără să le gust. În curând apar cireșele și tare mă tem că prețurile vor fi tot mari, aproape dublu față de anul trecut.

  1. Le aștept pe cele romanești mai coapte. Atât pentru consum cat și pentru dulceața și sirop. Cu mare drag Iti doresc o zi frumoasa Petru.

    1. Și astea sunt românești, cultivate în serele Liceului Tehnologic din Seini. Mari, rezistente și aromate.
      Succes în găsirea lor la un preț cât mai convenabil!

  2. La noi sunt Petru, a cumpărat soțul din piata, sunt așa de bune ???😀Nu știu cum este vremea pe la tine, la noi este amestecata, când soare, când nor, o sâmbătă frumoasa și cu inspirație îți doresc !!! ❤️

    1. Ai dreptate, Micuța, sunt foarte bune și zic că își merită banii. Mai bine mai rar, dar măcar să știi că-i marfă de calitate. Și pe la noi e cer variabil, de nu știi dacă o să plouă sau se va însenina. Pământul e încă însetat. ❤

    1. Părinții mei aveau un sfert de hectar cultivat cu căpșuni, iar eu aveam privilegiul de a le sorta pentru export. Mi se cerea să le pun deasupra pe cele aurii, iar cele prea coapte să le dosesc sub ele. Cică așa erau mai apreciate, iar eu am fost lăudat pentru felul în care le așezam în caserole. 😉

  3. Faine versurile, apetisante capsunile!
    Felicitari!

    P.s.
    Nu stiu daca ti-am spus ca intr-o vacanta de vara, in mod sigur inainte de liceu, am lucrat vreo 10-15 zile la Fructexport in gara din Seini. Plata era foarte buna, dar era sfarsit de sezon…

    1. Am așteptat de câteva luni să apară aceste trufandale, însă nu mă așteptam să o facă la un preț atât de mare. E drept că-s frumoase și gustoase, dar nu-mi permit mai mult de un kilogram pe săptămână. Avantajul e că sunt sănătoase și stau bine în frigider, așa că le pot împărți pe mai multe zile.
      Cred că pe vremea când ai lucrat la Fructexport, te ocupai și de căpșunii din grădina părinților mei. Prin anii ’60.

  4. în curte încă sunt în floare căpşunele ,anul asta le priește şi cireșii dau în pîrg!!!!♥Abia astept să le gustAm nepoțel diniarnă ii tot cumpără capşuni dar nu au gust

    1. Fructele, ca și legumele, au gustul lor specific doar atunci când le e sezonul. De aceea nu-i prea indicat să le cumpărăm în altă perioadă, decât pentru a ne amăgi un pic pofta.

      1. Copii sunt amăgiți de culorile intense și cer!Nu te poți opune unui copil de 2 ani!Eu totuși cred că la ei sunt alte souri de căpșuni, căci dacă se coc înseamnă că au căldură….nu e neapărat că sunt crescuți în solar, cu chimicale etc. Copiilor ne ferim pe cât potem să le dăm chimicale.
        Minunată comparația culorii căpșunilor cu aurul Petru…..!

      2. Firește că la copii e cu totul altceva și trebuie să fim creativi pentru a găsi calea prin care să le satisfacem pofta de fructe într-un mod cât se poate de sănătos. Oricum, mai bine astfel de trufandale decât tot felul de dulciuri mai dăunătoare. Țin minte cât atât de mult tânjeam la prunele de pe pom, încât le mâncam aproape verzi, când eram și eu copil. 😉
        Mulțumesc frumos pentru compliment, Fluturaș!

  5. Mananc capsuni cand gasesc ca e foarte sanatos si imi place la nebunie!Un weekend minunat iti doresc!:)

  6. Eu de felul meu sunt f. pofticioasa ,am vazut la LIDL 7 lei caserola dar nu am vazut cate gr. 🙂
    La mine vremea este comsi-comsa,dar o cafeluta tot ti-am adus si sa ai o duminica frumoasa draga prietene ❤

    1. Bună dimineața, cu mulțumiri călduroase pentru cafeluță, Anușka! Merge la fix după cea făcută în bucătărie, de care n-am mai avut plăcere de vreo două săptămâni, cred că din cauza izolării și lipsei de mișcare. 🙂
      Pe la mine plouă mărunt în acest moment, dar tot gânduri senine și urări pe măsură îți transmit! ❤

Leave a Reply to racoltapetru6 Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.