Pe urmele tatălui (11)

continuare

Nu prea era obișnuit Jucătorul să asculte, dar mai ales să primească sfaturi de la o femeie. Ele constituiau, pentru el, un mijloc de distracție și o marfă pe care era sigur că știe cum să o valorifice ca nimeni altul. Această concepție bine înrădăcinată nu-l făcea deloc receptiv în fața unei puștoaice obraznice, venită să-i spună lui ce să facă în ograda lui, iar apoi să se ducă vestea în urbe că îl învață muierile cum să conducă. Totuși, între patru ochi și ușile închise, nu strica să audă ce-i poate mintea acestei apariții excentrice de care el nu auzise până acum, cu darul de a-l contraria prin fiecare gest sau frază. Iar pentru ca presupusele aberații care vor urma să fie mai ușor de suportat, o strigă pe Zarea – frumoasa lui de casă – să-i aducă un pahar proaspăt din cocktailul preferat. Pe Nico nu o îmbie cu nimic, însă, după ce-și văzu băutura în față și rămaseră iarăși singuri, îi făcu semn că poate vorbi.

– Poftă bună la ce-o fi acolo!, ținu fata să-și arate recunoștința. E bine că nu m-ai invitat să-ți țin companie, pentru că nu știam cum să te refuz fără să te supăr. Îți dai seama ce logoree aș fi avut dacă mai beam și alcool, după ce că și așa mi se reproșează debitul vocal prea abundent.

– Nu mai spune, ripostă în aceeași notă Jucătorul. Hai să-ți aud debitul acela și să terminăm odată.

– Așa este, încuviință Nico în timp ce continua să-și mestece cu conștiinciozitate guma, iar cu mâinile să tot mototolească hârtia din care o scosese. Vorbeam de fetele pe care le consideri o proprietate…

– Sunt proprietatea mea, pentru că le-am cumpărat de la niște nenorociți bătăuși și le-am oferit condiții bune de muncă, ținu să o lămurească bossul. Așa cum și fotbaliștii sunt cumpărați de patroni, pe milioane de euro, și nu pot pleca până sunt răscumpărați sau le expiră contractul.

– Hai să nu facem asemenea comparații, că nu mai terminăm până mâine dimineață. E un abuz care se practică în toată lumea, doar că aici a intervenit ceva despre care văd că n-ai habar. Două dintre ele sunt însărcinate, iar celelalte se tem că vor păți la fel.

– Însărcinate?!, tresări iarăși nervos Jucătorul. Cât de proaste trebuie să fie încât să nu folosească prezervativul sau mai știu eu ce alte contraceptive?

– Nu te ambala, că nu din cauza contactelor sexuale au rămas grele, îl contracară fata.

– Ce povești mai îndrugi și tu acolo?! Sunt târfe și doar de sex se ocupă, iar neglijența se plătește. Că doar nu s-au inseminat pe cale artificială.

– O fi, într-un oraș normal și condiții obișnuite. Dar le cred pe cuvânt că nu așa s-a întâmplat. Umblă vorba că domnișoarele și doamnele atrăgătoare sunt însămânțate abuziv de cineva, nu se știe cine și cum. Am auzit că și poliția investighează câteva cazuri de fete respectabile care au pățit la fel.

Bossul deveni dintr-o dată mai atent și o privi insistent pe cea care devenea deodată persoană mai profundă decât până atunci. După câteva secunde lungi, continuă cu o întrebare surprinzătoare:

– Chiar nu vrei să servești ceva? Măcar un suc natural sau o cafea din boabe speciale?

– Mulțumesc, dar nu am starea necesară pentru așa ceva.

– Zici că și poliția e amestecată în treaba asta? Interesant, pentru că m-a vizitat un agent care mi-a cerut ajutorul, adică niște informații. Un tânăr cu numele de Tivi, băiat bun… poate ai auzit de el.

– Încă n-am avut probleme cu caralii, dar dacă mă saltă ăsta, o să-i spun că-l apreciezi, răspunse surâzând Nico.

– Mă rog, ai tot timpul, din moment ce ești nouă în oraș. Mă miră, însă, că ești la curent cu aceleași zvonuri cu care mă agasează ăștia în uniformă.

– Mai scoate și tu capul pe străzi, ai să auzi cu urechile tale că multă lume vorbește de asta. Pe mine nu mă doare nici în cot, dar mi-am făcut deja câteva prietene și tare aș vrea să-i trag un picior în bijuteriile de familie celui care profită astfel de ele. Cred că și tu ai avea un motiv bun să-l scoți din scenă, ținând cont de damele sexy pe care ți le scoate un timp din producție.

Jucătorul continua să gândească, cu paharul în mână și cu ochii concentrați mai departe pe fata aceea misterioasă. Tare ar fi vrut să știe ce era în căpșorul acela acoperit cu un păr scurt, de un roșu aprins.

– Vrei să jucăm ceva?, puse el cu o altă întrebare neașteptată

– Precis că ai o miză în gând, se arătă curioasă Nico.

– Viața, ca întotdeauna, zâmbi Jucătorul în timp ce sorbi o gură din licoarea răcoritoare.

– Viața mea la cărți sau zaruri? Și dacă voi câștiga?

– Îți dau informații despre violator.

– Miroase a cacialma. Nu poți să-mi dai ce nu ai, doar tocmai mi-ai spus că nu crezi în existența lui. Eu zic să faci un efort și, după ce afli ceva care să semene a pistă, ne întâlnim și jucăm ce vrei tu. Îți promit că vom câștiga amândoi.

Fata își puse picioarele jos, se ridică lin de pe fotoliul și lăsă pe masă ambalajul de la guma de mestecat pe care-l chinuise între degete. Jucătorul nu a schițat vreun gest împotrivă, atunci când se îndreptă spre ușă și ieși elegant, lăsând în urmă un parfum persistent.

 

Gume Mestecat - Arta - Obiecte de colectie - OLX.ro

 

32 thoughts on “Pe urmele tatălui (11)

  1. Îmi place să îmi imaginez că dacă va avea loc următoarea întâlnire după cum au discutat, fata să iasă învingătoare. Dar e cam puțin probabil… 🙂 😉

  2. Fain joc de polteturi si priviri in aceasta intalnire. Si nu numai.. Sa vedem cum va mai decurge intalnirea urmatoare, promisa.. 🙂 O zi buna, Petru!

    1. Urmează să schimbăm puțin perspectiva, iar asta sper să-i dea un nou suflu povestirii. Să fii iubită și de soare blând mângâiată, dragă Gabi! 🙂

    1. Mă bucură mult aprecierea ta și nădăjduiesc să-ți placă viitoarea abordare, Anușka! 🙂
      Săru-mâna cu recunoștință pentru cafea, în față căreia îți doresc o zi cum nu se poate mai rodnică și plăcută, dragă prietenă! ❤

  3. Salutare , Petru ! 🙂
    Lipsa RĂSPUNSURILOR la COMENTARIILE de mai sus , sincer, mă îngrijorează ! 😦
    Ești OK ??? 🙂 🙂 🙂

    Sau ești ” Pe urmele tatălui ” ………………..

    SOȚILOR maramureșeni ce-au străbătut ROMÂNIA
    de la N.V.( MARAMUREȘ)
    la S.E. ( CONSTANȚA)
    ca să-și vândă produsele artizanale pe LITORALUL plin de TURIȘTI
    din toate colțurile ȚĂRII , fără a ȘTI că erau INFECTAȚI cu COVID-19 ??? 😦 😦 😦

    La o CLINICĂ privată din CONSTANȚA dobrogeană
    cei doi SOȚI cu stupoare au aflat ,
    că erau INFECTAȚI cu COVID-19 , pe care sigur și altor persoane l-au dat !!! 😦 😦 😦

    Plecați în grabă de pe LITORAL ,
    și vorba lui Johannis ,plini de ” GHINION”
    au făcut accident de circulație în LEORDINA , spre aval,
    și-acum, sunt INTERNAȚI acolo-n MARAMUREȘ, la un oarece SPITAL …………..
    Alioșa .

    1. PS ! 🙂
      Vorba Preotului Marius Ciprian POP ,din Baia Mare :
      – ” FRICA ne ÎNROBEȘTE” ! 🙂
      – ” Când spunem ADEVĂRUL ,suntem LIBERI ” !!! 🙂 🙂 🙂
      Alioșa ! 🙂

    2. Bună dimineața, Alioșa! 🙂
      Într-adevăr că am întârziat puțin cu răspunsurile la comentarii, dând astăzi prioritate ”cititorului WordPress”. Dar, după cum vezi, am venit repede și am răspuns cam în același timp cu tine. 🙂
      Sunt bine și la curent cu aventura stupefiantă a tinerei familii maramureșene. Ghinionul a ajutat ca adevărul să iasă la iveală, însă nu numai ei sunt vinovați de tăinuirea lui, ci și cei din clinica unde și-au făcut analizele.
      Sănătate și Doamne-ferește-ne de Covid!

      1. Așa este, sunt la fel de VINOVAȚI și cei din CLINICA PRIVATA ……………
        dar si altii …………….

        Aliosa .

      2. Salutare, cu mulțumiri pentru minunatele adieri muzicale, Alioșa! 🙂
        ca o invitație pentru o excursie pe frumoasele plaje grecești, unde cazarea e mai ieftină și prețul e mai redus. Experiența își spune cuvântul. 😉
        Gânduri bune din Seiniul cam prea însorit, dar cu oameni veseli, Sandule! 🙂

  4. Decurge frumos, original si natural, aceasta naratiune a evenimentelor fictiv-real-imaginare, iar evenimentele transpuse în fraze limpezi si clare, usor de asimilat si digerat,(chiar si pentru mine un agramat 🙂 ). Sunt cert convins ca va deveni un roman apreciat, tinând cont de suspansul si emotiile pe care autorul principal “Jucatorul” le creaza subliminal. 🙂
    Succes în continuare, pe al scrisului carare, iar în Suflet multe bucurii, senin si Soare, draga Petru !

    1. Mă bucură remarca ta, dragă Iosif, pentru că tocmai asta îmi doresc. Să primeze acțiunea, iar aventura și suspansul să fie prezente cât mai des. Am crescut cu povestiri de acest gen, într-un stil simplu și eficient (zic eu), care m-a influențat și pe care încerc să-l desfășor cât mai eficient și plăcut.
      Mulțumesc frumos pentru apreciere și încurajare, care reprezintă combustibilul sufletesc în a merge mai departe și în a-mi îmbunătății mereu scrierile. Zile plăcute și cât mai rodnice! 🙂

    1. Săru-mâna cu mulțumiri pentru urare și cafea, Anușka! 🙂
      Sper să se împlinească, date fiind condițiile favorabile și așteptările din fiecare zi de joi! 😉
      Împliniri și bucurii îți doresc, la rândul meu, dragă prietenă! ❤

    1. Pe tine nu te pot ”păcăli” aproape niciodată. Ai o logică bună și ești o cititoare fidelă, ceea ce mă bucură foarte mult. Mulțumesc și te aștept să intuiești alte continuări, dar s-ar putea să schimb acțiunea, tocmai pentru a te surprinde și pe tine, cât de puțin. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.