41 thoughts on “Epigrama care mușcă (CCXCV)

  1. Măcar dacă ar fi bune pentru compost și să fie bun îngrășământ, dar mă tem că nici acolo nu sunt de folos..
    Mare adevăr, Petre dragă !
    Zi frumoasă îți doresc !!!

    1. E vremea alegerilor, iar mintea celor care mergem la vot ne e absorbită de această manifestare democratică. Chiar și inspirația ne e afectată și sper să ne mobilizeze în sensul cel mai bun.
      Mulțumesc pentru rezonanță, dragă Ștef! Cu salutări prietenești!

      1. Nu știu să mai fi fost atât de derutat și lipsit de cheful deca vota, ca până acum, dar așa cum ai spus, cumva trebuie să ne găsim motivația și să mergem să ne îndeplinim datoria față de țară..
        Te Salut cu respect, Petre !

      1. Chiar așa zic și eu. Omul care-i gospodar și nu proslăvește partidul din care provine, merită votul și cinstea. E și cazul în care fac o excepție și votez o candidată PSD. Dar care nu se laudă cu partidul, ci cu realizările din fonduri europene.

    1. Mai sunt și primari care s-au înscris într-un partid doar ca să acceadă niște fonduri pentru localitatea pe care-o reprezintă. În realitate sunt gospodari buni și îi doare în cot de politica de la vârf. Salve amicale din Seini, George!

  2. Culmea culmilor ,eu sunt nevoita sa votez acelasi primar ,care a infrumusetat orasul ,a renascut din cenusa care era lasata de alti primari .Problema e ca face parte din gasca PSD si il avem si pe Mihai Tudose care a ajutat orasul nostru 🙂
    Un sfarsit de saptamana fericit sa ai Petru

    1. Dacă primarul e merituos, nu contează din ce partid face parte. Votează omul, nu partidul. Eventual, la consilieri poți să alegi alt partid, după preferință sau după oamenii pe care-i vezi pe listă. Așa fac eu.
      Săru-mâna pentru cafea și îți doresc o zi de cea mai bună calitate, dragă prietenă! ❤

  3. E binevenita discutia ce ai lansat-o atât de poetic!
    Părerea mea este ca merita să facem efortul fizic si mental necesar votarii. Cu scuzele necesare, chiar insist sa nu risipim votul pe tot felul de personaje exotice. Se cam stie care sunt candidatii cu sanse reale. E bună ideea ta ca pentru functia de primar să aiba prioritate calitatea personei, indiferent de partid.
    Inspiratie si spor!

    1. Mă bucur că suntem mai mulți care avem aceleași intenții și speranțe!
      Întotdeauna există o opțiune, un motiv prin care poți alege dintre doi sau mai mulți candidați. N-avem nevoie de tot felul de informații de pe Internet, mai mult sau mai puțin dubioase, doar de judecata noastră lipsită de prejudecăți. Dacă lucrurile au mers bine, păstrăm primarul și consilierii, dar dacă sunt multe lipsuri, trebuie schimbați cu alții. Iar dacă suntem atenți la fiecare amănunt din discursul și promisiunile lor, putem să ne dăm seama cam ce le poate capul.
      Un sfârșit de săptămână tihnit și revigorant!

  4. Salutare, dragă Petru! Foarte bine ai punctat realitatea și în această epigramă, ca un fin observator al vieții românești. Bine ai zis: „pomul electoral”. Mai ceva ca pomul de Crăciun! Multă poleială, multă butaforie. După „spectacol”… rămâne realitatea dură…
    Numai bine și… să sperăm că va fi mai bine! 🙂

    1. Bună dimineața, dragă Alex! Bine se spune în popor că ”la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Eu zic că ar fi mulțumitor să avem la îndemână o pungă mică și ecologică, doar-doar se vor împlini o parte din noianul de promisiuni cu care suntem asaltați în această perioadă. Sunt localități, zone și unele județe în care edilii au făcut treabă bună, fără să se bazeze pe ajutorul statului.
      Toate cele bune și frumoase! 🙂

  5. Toţi ne-au promis când i-am ales
    C-or să ne ducă spre progres,
    Şi, recunosc, n-a fost un truc,
    Că de-atuncea tot ne… duc!

    epigramă de Eugen Albu

    Toţi nătărăii ce parvin,
    Îi vezi în listele-afişate,
    Că ne trezim, după scrutin,
    Cărând atâţi neghiobi în spate?

    epigramă de Cornelius Enescu

    Dimineata a venit,
    cafeluta a sosit,
    e calda si aromata,
    s-aveti o zi minunata!
    weekend placut si iesiti la vot ! 🙂

  6. Săru-mâna pentru cafeaua de sâmbătă și epigramele atât de delicioase, Anușka! 🙂
    Mi-au picat foarte bine împreună, condimentându-mi dimineața și dându-mi energie pozitivă pentru toată ziua. Energie de care îți doresc să ai parte și tu, alături de bucurii și voie bună, dragă prietenă! ❤

  7. Poate vor reuși sa le adune, sa nu rămână sa putrezească, sa fie în continuare ceva mai bun, acolo unde este necesar sa se schimbe, draga Petru!!! 🤔

    1. Dacă nu aveam nicio speranță, nu ne-am mai fi dus la vot. Dar vedem că românii s-au mobilizat mai bine ca acum 4 ani, iar prezența la urne a fost aproape de 50%. Acum trebuie să așteptăm și iarăși să sperăm, dragă Mica! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.