Împrumuturi tomnatice

”Dă-mi frunzele tale ruginite
Și ți le voi înapoia verzi, la primăvară”
Astfel i s-a adresat toamna pomului.
”Dă-mi inima ta ofilită
Și ți-o voi da înapoi întinerită”
Mi-ai spus tu cu un zâmbet promițător.
Toamna și-a ținut întotdeauna cuvântul,
Numai eu aștept zadarnic primăvara mea.

Imagine de stoc gratuită cu bancă, bătrân, bătrân stând pe bancă

 

44 thoughts on “Împrumuturi tomnatice

  1. Faina propunere, troc,
    Ca în târg, sau iarmaroc.
    Sa schimbi toamna-n primavara,
    Ori vrabia pentru cioara.
    Ce-i în mâna nu-i minciuna,
    Ce-i pe gard e doar o gluma.
    Vremurile trec se schimba,
    Noi Graim aceasi limba.
    O dupa amiaza binecuvântata cu bucurie, pace, LUMINA DIVINA si LIBERTATE adevarata, draga Petru !

  2. Poate fi un troc pe bune,
    Însă inima îmi spune
    Că nu voi avea vreodată
    Primăvara mult visată.

    Să faci numai afaceri bune cu destinul, iar eu îți voi fi mereu aproape, dragă Iosif!

    1. Sunt doar gânduri care și-au făcut cuib în mintea mea și pe care vreau să le eliberez în eter. mulțumesc frumos și îți urez o zi de vineri liniștită, dar cu bucurii, dragă Gabi! 🙂

    1. Le așteptăm, ne bucurăm de darurile cu care vin și încercăm să le mulțumim, fiecare cum poate.
      Eu îți mulțumesc aici pentru cafeaua atât de consistentă cu care mi-ai îmbunătățit dimineața, Anușka! 🙂
      Numai gânduri bune și din partea mea, alături de cele mai benefice urări de bine, dragă prietenă! ❤

  3. Frumos schimb în versurile tale draga Petru, între toamna și primăvara, sa dea Domnul sa fie bine în Maramureș, și peste tot!, speranța sa nu ne părăsească!!! 🙏❤️

  4. Primavara noastra am lasat-o in urma si niciodata n-o sa vina iara; din pacate fenomenul la om este ireversibil si ce-a trecut, a trecut. Ar fi un vis frumos sa ne putem reinnoi an de an precum natura. Fiecare anotimp are rostul lui si la om, sa stim sa ne bucuram de el si sa-l faptuim. Te inteleg insa perfect, draga Petru! Ideea din poezie si poezia in sine mi-au placut mult. Sa fim noi sanatosi cu totii sa prindem promisiunile toamnei 🍂🌿si la anul 😊
    Un weekend cu primavara in suflet!

    1. Toamna pare tristă, când ne uităm la natură și la chipurile noastre ridate. Dar natura are parte apoi de primăvară, însă noi o simțim numai în suflet, nu și în reînnoirea trupului. Aici am vrea să semănăm cu pomii care înverzesc din nou, cu florile care înfloresc în fiecare an, să uităm că avem o vârstă, dar nu se poate. Ne rămâne doar să visăm, să ne împărtășim visurile și să ne resemnăm. Mă bucur că m-ai înțeles, iar asta parcă mă întinerește sufletește!
      Zile cu visuri înfloritoare și speranțe promițătoare îți doresc, Cristina! 🙂

    1. Așa este, trebuie să păstrăm primăvara mereu în suflet și să ne întinerească gândul la ea.
      Mulțumesc din toată inima pentru popas și aprecieri, cu urări de bine din cele mai eficiente!

    1. Bună să-ți fie inima și mereu pur sufletul, Anușka! 🙂
      Sărut-mâna pentru cafeaua de sâmbătă, alături de gândurile bune și sentimente nobile! Să auzim de bine, dragă prietenă! ❤

  5. Salutare, Petru ! 🙂
    VERSURILE sunt EMOȚIONANTE
    dar PANDEMIA nu știe prea multă CARTE
    https://www.mai.gov.ro/informare-covid-19-grupul-de-comunicare-strategica-13-noiembrie-ora-13-00/
    așa că, până la PRIMĂVARĂ,
    în plină PANDEMIE , Johannis ne CARĂ
    în 6 DECEMBRIE 2020 la ALEGERILE PARLAMENTARE ,
    iar după aceea, PANDEMIA rău o să ne DOARĂ 😦
    căci moftul lui Johannis de a avea și ” parlamentul lui ”
    e moftul diavolului …………..
    Weekend după gustul tău , Petru ! 🙂
    Alioșa .

    1. Salve amicale din Maramureș, Alioșa! 🙂
      Îți mulțumesc călduros pentru frumoasele aprecieri, dar și pentru atenționările în ce privește pandemia. Eu zic că numai de noi depinde să o limităm și apoi să o reducem, dar iresponsabilitatea celor care nu respectă regulile de protecție este mare și de neiertat, după cum vedem atâtea exemple. Incultura și prejudecățile sunt cele mai mari piedici în dezvoltare și supraviețuire.
      Zile frumoase, atât în ce privește vremea, cât, mai ales, starea sufletească, Sandule! 🙂

    1. De aceea iubim toamna și îi trecem cu vederea zilele mai puțin luminoase. Are ea mai multe culori și arome care ne cuceresc.
      Sănătate și mult spor în toate, dragă Alex! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.