Pe urmele tatălui (36)

Gândurile o copleșeau, iar instinctul o făcea să apese prea tare pedala de accelerație. Trecea neatentă prin intersecții și depășea pe linia continuă ca și cum mașina poliției ar avea dreptul să încalce orice reguli, deși nu era în misiune și nu avea semnalele pornite. Noroc că mulți dintre ceilalți participanți la trafic erau cam obișnuiți cu stilul de a conduce din partea agenților, încetinind de la sine și trecând cu vederea neregulile, mai mult de frică și mai puțin din respect.

Nici nu-și dădea seama de ce se grăbea, doar acționase în legitimă apărare și n-avea mustrări de conștiință. Totuși, analizând mai profund, și-a dat seama că simțea nevoia de înțelegerea cuiva, care să-i confirme că nu a greșit, nu a încălcat legea și nici etica profesională. Poate doar puțin…, însă spera că motivele sunt întemeiate, nu din cauza emoțiilor, ci a circumstanțelor. Polițistul nu avea voie să acționeze sub impulsul emoțiilor, trebuia să-și mențină mereu sângele rece și să aleagă cea mai bună soluție de fiecare dată. Chiar și când e viața lui în pericol. Însă ea nu era un Robocop fără inimă și fără teamă, ci un om cu emoții firești și reacții care nu pot fi întotdeauna cele mai indicate. Niciun manual nu te poate pregăti pentru toate modalitățile în care s-ar putea să-ți fie amenințată viața și, evident, modul concret în care trebuie să te comporți. Oricum, oamenii sunt diferiți și fiecare răspunde altfel atunci când secundele de viață îi sunt numărate și trebuie să ia decizii rapide. I-a fost frică de moarte și această amenințare a împins-o la unele decizii anormale, începând cu minciuna că are telefonul pornit pe înregistrare. O încercare disperată de a-și speria agresorul, care n-a ținut și a trebuit să găsească rapid o altă cale.

Cu astfel de frământări a ajuns Delia în curtea secției de poliție, pustie la acea oră de amiază. Un motiv de mulțumire că nu trebuia să dea ochii cu ceilalți colegi, mereu curioși și sarcastici în expresii. Marele Mic era și el singur în birou, iar intrarea tinerei agente l-a întrerupt dintr-un ”dolce far niente” pe care și-l permitea în această perioadă a zilei. De aici și mormăitul nedefinit cu care a răspuns la bătaia în ușă, iar apoi nemulțumirea vădită să o vadă.

– Parcă trebuia să fiți în…, și se uită printre hârtiile împrăștiate din fața lui.

– … Mara, îl completă Delia, surescitată. Acolo unde m-ați trimis tocmai cu Cosmin, nu știu din ce cauză.

– Hooo…, că tu ai cerut să-l însoțești în această investigație. Mi-a spus-o clar colegul tău.

– Iar dumneavoastră ați luat-o de bună, continuă în același ton tânăra, luând loc pe scaunul din față și încercând să-și potolească bătăile inimii.

– Și de ce n-aș face-o?, se miră comisarul. Se întâmplă ceva între voi, iar eu nu știu? V-ați certat și de aceea vii singură la raport?

– Credeam că șeful ar trebui să știe sau să miroasă astfel de conflicte, dar se dovedește încă o dată că el află ultimul, veni un răspuns, ceva mai calm, dar cu amărăciune. Poate ar fi trebuit să mă descarc în fața dumneavoastră, înainte de a se ajunge atât de departe. Sau ar fi fost mai rău și m-ați fi privit ca pe o pârâcioasă care vrea să-și denigreze colegii.

– Ce tot spui acolo?, că m-ai pierdut, se arătă intrigat Marele Mic. Pe cine să pârăști și cu ce?

– Pe Cosmin, firește. Există dovezi că el l-a omorât pe Tivi și i-a înscenat totul celui pe care l-ați arestat. Știți că mâine se judecă acest caz, iar adevăratul vinovat va fi pus sub acuzație și poate încătușat pe loc.

– Cosmin?!, se auzi uluirea din vocea comisarului. Tu îți dai seama ce acuzații grave faci? Fiul lui nea Matei, doi polițiști eroi și premiați de atâtea ori! Acuzați de un boboc care de-abia a ieșit din biroul pe care-l detesta. Probabil că ți-ai pierdut mințile. Unde-i el, acum?

– Cred că-i în drum spre spital, după ce l-am înțepat cu cuțitul lui. Cuțit cu care sunt sigur că a fost tăiat și colegul meu.

Cu aceste afirmații, Delia așeză pe masă o punguliță în care era șișul cu pricina. Bărbatul aruncă o privire fugară pe obiect, fiind prea contrariat de cele auzite. Nu se știe cât a reținut din incidentul povestit ulterior de tânără, însă, pe când se pregătea să-i răspundă, se auzi sunetul telefonului de serviciu. Ridică nervos receptorul și ceea ce auzi îi ridică și mai mult tensiunea.

– Scuzele mele, dar o să lămurim cumva chestiunea și vă vom anunța, a răspuns el, înainte de a închide.

Apoi, se adresă Deliei, cu toată stăpânirea de sine pe care și-o putea impune:

– Ambulanța nu l-a găsit pe Cosmin la locul în care ai trimis-o. O să mergi cu un echipaj și o să arăți unde ți-ai abandonat colegul după ce l-ai ”înțepat”. Dacă ai fi fost de bună credință, l-ai fi luat în mașină, ducându-l urgent la spital.

– Dar…

– Nu există niciun ”dar” în asemenea situații! De fapt, nu există astfel de situații decât în mintea bolnavă a unora ca tine. Niciun polițist nu-și taie și abandonează colegii, cel puțin în secția mea. Te rog să lași arma și insigna pe masă, iar din acest moment să te consideri arestată. Vedem noi sub ce acuzație, după ce veniți cu Cosmin. Roagă-te să-l găsești viu, altfel nici viața ta nu mai are vreun rost.

Incident grav la o secție de votare din Prahova. Polițist atacat,  împușcături și răniți - IMPACT

 

28 thoughts on “Pe urmele tatălui (36)

  1. Răsturnarea asta de situație a venit într-un moment când nu am timp prea mult de reflecții… am ceva de lucru. Aș putea pune niște chestii din astea: %^#@#%*!”^&!

      1. N-am codificat nimic acolo, decât că m-am blocat când am citit că nu a fost găsit Cosmin acolo… Ce bine știi să ne ții în suspans!! 😀

      2. Cam așa sunt toate cărțile polițiste, deși am pornit la drum cu intenții de ficțiune. Dar vine un episod mai liniștit, sper că nu fie plictisitor.

  2. Tare fain însailate cuvintele prin care conturezi aceste cai labirintice ale gândurilor nascute din conexiunile neuronale paradoxale, pe care, doar un pasionat jucator de sah este capabil sa le exprime, intrând în mintea adversarului, anticipând la maxim fiecare posibila mutare al acestuia în raport cu pozitia pieselor tale pe tabla de sah imaginara sau reala. Felicitari sincere !
    Nu degeaba se spune ca: “Ce se naste din pisica soarece manânca.” sau: “Lupul îsi schimba parul dar naravul ba.” sau: “Aschia nu sare departe de taietor.” sau “Cum este talal asa si fiul.”
    O zi senina cu bucurii, caldura, pace deplina si Lumina divina în Suflet, draga Petru !

    1. Sunt mustrări de conștiință pe care ar trebui să le aibă toți oamenii, atunci când rănește sau supără pe cineva. Chiar dacă au făcut-o de nevoie, pentru a se apăra, există întotdeauna întrebarea ”oare nu puteam să fac altfel?”
      Dacă tot a venit vorba de zicători similare, mi-a venit în minte încă una: ”Cum e turcul, și pistolul”.
      Să fii iubit și mereu spiritual, în vreme și vremuri mai bune, dragă Iosif!

    1. Suspansul e emoția principală pe care vreau să o transmit, și mă bucur de fiecare dată când reușesc. Firește că nu se poate în fiecare episod, pentru că și cele mai liniștite își au rostul lor.
      Mulțumesc pentru aprecieri și îți transmit cele mai bune gânduri, Cristina!

  3. Ce usor se poate invinovatii o persoana sincera si curata la suflet! Eu tin pumnii pentru Delia! O seara faina iti doresc!;)

    1. Cinstea și corectitudinea sunt calități atât de rare, încât unii oameni nici nu mai cred că există. Mulțumesc pentru susținere și îți urez o zi cu soare, așa cum se arată și în Maramureș, dragă prietenă! 🙂

  4. Faci cum faci și tare bine le așterni! Cu de toate! De la început și până în prezent, îmi doresc să tot continue 🙂
    Și…că și ceilalți, aștept cu nerăbdare continuarea! 🍀
    Vise frumoase 🤗

    1. Tot ce are un început, trebuie să aibă și un sfârșit, mai ales dacă e cu happy end, iar personajele care au făcut rău vor fi deconspirate și pedepsite. Mă bucur că-mi ești alături și îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase!
      O zi din cele mai plăcute! 🙂

  5. Interesant,hai Petru continua mai repede ,sunt tare curioasa ce va urma 🙂

    O zi de miercuri frumoasa! 🙂

    “Există doar o singur frumusețe care nu se ofilește niciodată; aceasta este frumusețea sufletească a fiecărui om.”

    1. Firește că s-ar putea povesti și mai repede, dar m-am obișnuit cu viteza asta de ardelean încet la minte și la scris. 😉 În plus, încă nu m-am gândit care va fi povestea următoare. Aștept o sugestie de la muza mea capricioasă.
      Aleasă recunoștință pentru vizita cu daruri consistente, la care răspund cu cele mai călduroase urări de bine, dragă Anușka! ❤

    1. Bună să-ți fie inima și mereu viguros trupul, Anușka! 🙂
      Mulțumesc călduros pentru o cafea caldă și savuroasă, precum și pentru urările benefice! O zi din cele mai reușite îți doresc, la rândul meu! ❤

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.