Rămas bun, doamnă profesoară

 

Tocmai am aflat, cu nețărmuită tristețe și durere, că ieri, la ora 15:30, s-a stins din viață doamna Rodica Scutaru Milaș, profesoara mea de limba română. Ea mi-a fost mentor și părinte spiritual într-ale scrisului, cea care m-a molipsit cu dragostea pentru literatură și m-a determinat să scriu prima poveste, primele poezii. Nu ne-am mai văzut de când am plecat de la internatul școlii generale, dar, în urmă cu câțiva ani am reluat legătura online și telefonic. În acest mod a continuat să mă susțină, iar la ultima mea carte – ”Fetița care visa pentru alții” – mi-a făcut prefața și a contribuit la copertă. De altfel, această publicație i-am dedicat-o cu recunoștință, dar e păcat că nu a mai ajuns să o țină în mână și să se bucure de rezultatul final.

Doamna Rodica a stimulat mulți elevi în a învăța bine românește, a citi mult și a scrie, unii dintre ei fiind acum membrii în Uniunea Scriitorilor din România. A păstrat legătura cu toți cei care s-au arătat interesați și a avut mereu un caracter optimist și sfaturi pentru fiecare elev, indiferent de vârstă. A scris mult și frumos, în special poezie, a pictat cu un har aparte și a încântat viața celor care au cunoscut-o. Filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor din România se mândrea cu ea, la fel cum ne mândream și noi, cei pe care ne-a păstorit cu răbdare și dragoste. Ne vom aminti mereu de ea, cu aceeași dragoste și mândrie, pentru că operele îi rămân pe pământ: volumele, tablourile și oamenii pe care i-a modelat cu atâta pricepere.

Vă mulțumim cu toții, doamnă profesoară! Pentru noi nu ați murit decât trupește, sufletul dumneavoastră este viu și e împărțit între toate sufletele pe care le-ați influențat de-a lungul școlii și a vieții!