Pe urmele tatălui (45)

continuare

S-au privit mirați, câteva momente bune, neștiind ce să-și spună și ce atitudine să adopte în fața unei întâlniri atât de neprevăzute. Era, totuși, rândul Deliei să reacționeze, iar câteva cuvinte banale o puteau pregăti pentru o conversație, dacă era cazul.

– Și eu mă mir să te întâlnesc tocmai aici, mai ales că nu ne-am văzut de câteva luni.

– De patru luni și trei săptămâni, mai precis, preciză tânărul cârlionțat.

– Așa o fi, doar că le-am pierdut numărătoarea, zâmbi roșindu-se la chip polițista. Dă-mi voie să ți-o prezint pe prietena mea, Mihaela, și pe prietenul la fel de bun, Florin. El este Răzvan, iubitul cu care nu mi-a fost dat să mă mărit, le explică cu un chicotit celor doi comeseni.

Răzvan se înclină și îi strânse mâna avocatei și pe cea a tânărului cu ochi de căprioară. Deși părea jenat de prezența lor, își îndreptă din nou atenția asupra fostei sale iubite.

– Nu te-ai schimbat deloc, rosti el cu admirație, ba aș putea spune că ai mai înflorit.

– Mulțumesc, însă și tu arăți foarte bine în această seară, i-a întors Delia complimentul. Cu ce ocazie pe aici, în interes de serviciu?

– Nuuu, zâmbi la rândul lui Răzvan. Am ieșit cu niște prieteni la distracție, masa noastră e mai în față. Nu te superi dacă mă așez pentru câteva minute?

Al patrulea scaun era liber, iar cererea nu se cădea refuzată, chiar dacă afecta comunicarea pe care o inițiaseră înainte de această apariție. Pe de altă parte, femeia era curioasă să știe cum de nu l-a mai văzut patrulând prin oraș, așa cum o făcea înainte de despărțire.

– Pentru că lucrez la birou, având grad de căpitan, i-a răspuns el cu o oarecare mândrie. Nu era de mine violența de pe străzi, cu infractori și vagabonzi drogați sau în stare de ebrietate. Acum am o echipă pe care o comand, așa cum ai și tu o secție de poliție în subordine, după cum am auzit.

– Mă bucur pentru tine, dar cazurile noastre nu se pot compara, dori să precizeze polițista. Știi că eu voiam să lucrez pe teren, nicidecum închisă într-o clădire. Situația a luat o turnură neașteptată și m-am trezit într-o funcție la care nu mă așteptam. Dar cum stai cu dragostea?

A fost întrebarea la care tânărul slobozi un oftat prelung și chipul lui își pierdu din strălucire. Și-a mai recăpătat din vigoare doar după ce s-a scăldat în privirea ei luminoasă, ca un nou răsărit.

– Asta doream să-ți spun, Delia. Am fost un idiot că nu te-am crezut și te-am tratat incalificabil. Viața mi-a dat o lecție dură, pe care o meritam și din care am învățat multe. Imediat după despărțirea noastră, un gest necugetat din partea mea, mi-a fost sortit să întâlnesc o fată mai tânără, cuminte și frumoasă, dar nu atât de mult ca tine. I-am explicat problema mea și m-a înțeles, iar eu credeam că mi-am găsit sufletul pereche. Era Martor al lui Iehova și mi-am zis că mă voi converti și eu, bazându-mă pe ideea că-mi va fi mereu alături, credincioasă până la moarte.

– Tocmai cum m-ai acuzat că nu ți-am fost eu, strecură observația Delia.

– Da, după mintea mea de atunci. Numai că, după două luni și ceva, aflăm că Maria era însărcinată, spre stupefacția tuturor. Virgină fiind, era de neconceput, dar atunci mi-am amintit de tine. Medicul ginecolog a confirmat că-i gravidă, deși nu a avut niciun contact sexual, iar asta m-a făcut să-mi pierd mințile pentru o perioadă. Dezamăgirea de a eșua încă o dată, în același mod, îmi sugera că sunt blestemat pentru păcatele mele. Nu am putut merge mai departe și mi-am luat adio de la fată, iar de atunci te visez doar pe tine. Te-am supărat enorm de mult și trebuie să îndrept lucrurile. Te iubesc ca în prima zi, însă cu o minte mai înțeleaptă, și îl voi iubi și pe copilul nostru, indiferent cine o fi tatăl biologic. Iartă-mă, draga mea dintotdeauna!

Mâna lui Răzvan o cuprinse pe cea a Deliei, în timp ce ochii îi transmiteau tot regretul din sufletul întristat. Tânăra a pus și cealaltă mână peste a lui, l-a privit cu duioșie și a răspuns imperturbabil:

– Copil ai fost, copil ai rămas. Ceea ce cauți tu, nu vei găsi niciodată, pentru că nu știi să tragi învățăminte din lecțiile pe care ți le dă viața, nu ai fost pregătit pentru asta. N-ai avut încredere în mine și îți pare rău doar după ce dezamăgești încă o ființă nevinovată. Mă alegi doar pentru că am fost prima căreia i-ai greșit, dar o lași neconsolată pe ce-a de-a doua. Ce se va întâmpla când vei fi pus în fața altor încercări inedite?, pentru că există mereu alte și alte probleme în care răspunsul nu-i simplu și e nevoie de încredere deplină în partenerul de lângă tine.

– Dar m-am schimbat și nu mă voi mai îndoi de fidelitatea ta, o imploră Răzvan cu o voce care le atrase atenția celorlalți doi.

– Așa crezi tu, acum. Eu am trecut peste asta și am alt iubit, îi zise Delia arătând către Florin cu mândrie.

A fost argumentul cu care l-a făcut pe blondul elegant să se ridice spășit, înțelegând că sentimentele lui nu-și găsesc ecoul scontat.

– Știu că te ocupi de cazul care a dat peste cap tot orașul, adăugă el înainte de a-și lua rămas bun. Te rog să-l găsești pe ticălosul care m-a nenorocit de două ori. Vreau să-l privesc în ochi și să-l blestem toată viața.

– Pe tine te-a nenorocit?!, izbucni fosta lui iubită. La fetele cărora le-a distrus viitorul sau care s-au sinucis din această cauză nu te gândești? Ele, ca și mine, poartă în pântec o sarcină nedorită, dar pe care o ducem până la capăt, deși suntem arătate cu degetul de oameni superficiali ca tine. Am fost orbită de iubire când am crezut că-mi ești sortit, de aceea nu am văzut egoismul din tine. Întoarce-te la masa din centru, la biroul tău comod, la visul de a găsi o fată care nu-ți va stârni îndoieli. Și nu mai alege dintre cele prea tinere și frumoase, să fii sigur că nu-l va ispiti pe atentatorul din umbră…

Răzvan nu a mai avut puterea să asculte ultimele cuvinte, retrăgându-se spășit și rușinat, înainte să i se observe lacrima din ochi.

va urma

Image about boy in eyes by hølødnø on We Heart It

30 thoughts on “Pe urmele tatălui (45)

  1. M-a uns Delia pe suflet, cu replica finală. În timp ce citeam, deja îmi formulam în minte aceleași cuvinte, vrînd să afirm că nu-s deloc părtașă la drama lui Răzvan, care n-are nici o legătură cu cea adevărată a Deliei…

    1. Să știi că și mie mi-a făcut mare plăcere să mă descarc prin Delia, pentru ce a făcut Răzvan, dar mai ales pentru modul de a gândi al unor parteneri dintr-o relație.

  2. Oare asta fost ultima intalnire cu Razvan? Mie mi se pare ca o sa se mai intalneasca! O seara minunata iti doresc!:)

    1. Ție îți spun, că te știu discretă: nu îl mai întâlnim pe Răzvan, că suntem aproape de final. Oricum era un personaj prea mărunt. Să-ți fie ziua cu raze de soare, fără stropi de ploaie, dragă Gabi! 🙂

    1. Delia a plătit o poliță și poate merge mai departe întărită. 😉
      Mulțumesc frumos pentru cafeluță, minunată Anușka! 🙂
      Eu n-am soare pe cer, dar îți trimit din căldura inimii mele, dragă prietenă! ❤

    1. Sărut-mâna cu mii de mulțumiri, Anușka! 🙂
      Se întrevede o dimineață plăcută și mă pregătesc să o întâmpin. 😉
      Toate cele bune și frumoase pentru tine, dragă prietenă! ❤

  3. O întâlnire dureroasă. Așa cum se întâmplă de fiecare dată între doi oameni care s-au iubit, dar viața i-a despărțit… Greu să mai repari, ceea ce a fost rupt cândva… Rămân regretele…
    Aștept cu nerăbdare continuarea.
    Numai bine, dragă Petru și zile pline de bucurii! 🙂

    1. Trecerea timpului mai sedimentează sentimentele și înlătură din vălul prin care iubirea afectează judecata omului. De aceea era binevenită perioada de după logodnă pe care o respectau pe vremuri tinerii. Așa aveau timp să se lămurească dacă sunt sau nu compatibili pentru a trăi o viață împreună.
      Mulțumesc pentru lectură și îți urez o zi de Florii minunată, dragă Alex! 🙂

  4. Suntem cu totii calatori atemporal prin lume,
    putând alege-n libertate Calea, Adevarul si Viata.
    Nascuti din dragostea Cuvântului ce nu se spune,
    pastrat în taina inimii prin credinta si speranta.

    1. Materia din care suntem făcuți se transformă mereu, ne rămâne credința că spiritul își va găsi o nouă formă, chiar dacă nu-și va aminti nimic din experiențele anterioare. Dar am citit despre cazuri în care unele secvențe din întrupările anterioare au rămas. Poate fi un mit sau ceva real.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.