36 thoughts on “Primiți cu stropitul?

  1. Cand eram copil stiam ca se stropeste si la noi,dar ca sa aduca ploaia ,asa era la mine 🙂

    Licoare cu sclipiri de abanos, exotica si misterioasa, delicata ca matasea si plina de personalitate, cafeaua isi intinde aripile sa te prinda in mrejele ei.
    Nu o poti refuza si aroma dulce amaruie iti imbratiseaza simturile de la prima degustare. Eleganta si fierbinte, licoarea magica te asteapta sa o savurezi cu multa dragoste.
    Iti doresc o zi minunata, alaturi de o ceasca de cafea aburinda ! ❤

    1. Nu știu cum e acuma, mai ales în perioada de pandemie, dar pe la noi se stropea într-o efervescență molipsitoare, de la mic și pân’ la mare. Apoi, se făceau concursuri spontane de ciocnit ouă colorate, din care unii copii câștigau și peste o sută, dar cred că erau și trișori cu ouă special preparate. 😉
      Minunat ai împodobit în cuvinte cafeaua din a doua zi de Paște, pe lângă faptul că arată și așa îmbietoare! Mulțumesc frumos pentru vizită și tratație, Anușka! O zi de toată frumusețea îți doresc, din toată inima! ❤

  2. Adevărat a înviat!
    Mi-am amintit cu drag de scurta mea ședere în Dej când am apucat sărbătorile de Paști, și catolice și ortodoxe. Minunate obiceiuri, minunați oamenii, străini nouă, care nu ne-au lăsat să stăm singuri. Regretăm și acum că n-am putut rămâne în Ardeal.

    1. Mă bucură impresia pe care ți-au lăsat-o oamenii și obiceiurile din Ardeal, măcar pentru o perioadă. Amintirile frumoase ți-au rămas și sunt o zestre în momentele de nostalgie, cum e această ocazie. Mai pot fi și un motiv ca vizitele în această zonă să fie cât mai dese. 🙂

  3. Adevarat a inviat! Traditii superbe,esti primit la stropit numai daca spui o poezie! O seara minunata iti doresc!:)

    1. Știam și poezia, ceva cu o floare care trebuie udată de grădinarul cu sticluța, dar acum nu-mi amintesc exact versurile. 😉 Razele de soare să te mângâie astăzi, dragă prietenă! 🙂

  4. Adevarat a Inviat, draga Petru! 🐣 De acest obicei frumos stiu ca in Ardeal se obisnuieste, pe aici pe la noi nu, ar fi bine sa nu se piarda !!! 😌

    1. Nici pe la noi nu mai e cum era, dar cred că se mai obișnuiește în satele de peste Gutâi. După ce trece perioada asta de restricții. Săru-mâna pentru vizită, dragă Micuța! 🙂

    1. Adevărat a înviat!
      Sărut-mâna pentru cafeluța de astăzi și bunătățile care o însoțesc, Anușka! 🙂
      Să-ți fie ziua pe placul suflețelului tău, îți doresc din toată inima mea, dragă prietenă! ❤

    1. Sărut-mâna cu recunoștință, pupici și mulțumiri călduroase, Anușka! 🙂
      Zile cu soare să ai toată săptămâna, cu bucurii, voie bună și gânduri din cele mai optimiste, dragă prietenă! ❤

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.