Trăiește, adună și împarte

CARE ESTE SCOPUL VIEȚII?

Este o întrebare pe care și-o pun aproape toți oamenii și la care nu s-a găsit încă un răspuns convingător. Unii renunță să-l mai caute și consideră că-i un mister pe care nu suntem pregătiți să-l înțelegem. Alții vin cu concepții și demonstrații diferite, de la caz la caz, încercând să ne lămurească de unde venim și unde trebuie să ajungem. Dar nimeni nu poate aduce dovezi concrete, așa cum nu ne poate dovedi că există viață după moarte, singurul argument fiind credința.

Atunci de ce aș mai aduce în discuție această crucială preocupare, un fel de ”a fi sau a nu fi” care obsedează de mii de ani specia umană? Pentru că, oricum, nu o să vin cu marele răspuns, neavând de unde să-l iau. Pot să apelez doar la logică, lăsând la o parte legendele, misticismul și tonele de presupuneri, mai mult sau mai puțin fictive. Iar cea mai simplă explicație constă într-un singur cuvânt: EVOLUȚIA. Cea pe care Darwin a studiat-o și prin care a șocat lumea cufundată în prejudecăți.

Tot universul evoluează, ființele pământului au făcut la fel și o vor face atâta timp cât vor exista. Pământul a fost sterp, dar a prins viață, mai întâi prin ”supa primordială”, bacterii și microorganisme care s-au tot transformat și dezvoltat în organisme tot mai complexe. Toate viețuitoarele din jurul nostru au evoluat, doar că viața noastră e prea scurtă pentru a sesiza acest proces. Cea mai rapidă transformare s-a produs asupra speciei umane, datorită inteligenței și inventivității sale. Omul a apărut doar în urmă cu circa 150.000 de ani, iar astăzi stăpânește planeta, în timp ce animale cu mai multă ”vechime” aproape că au rămas neschimbate în acest timp. Cum ar fi crocodilii sau rechinii.

Am ajuns în vârful lanțului trofic, dar asta nu înseamnă că avem dreptul să ne purtăm de parcă am fi niște stăpâni egoiști. Dimpotrivă, această poziție ne obligă să monitorizăm planeta, să o ajutăm cu judiciozitate în menținerea echilibrului și evoluția celorlalte specii, partenere de viață cu noi. Altfel, am ajunge niște paraziți care trebuie eliminați pentru a salva viața de pe planetă, milioane de specii care au evoluat în sute de milioane de ani.

Evoluția noastră a devenit tot mai rapidă și mai sesizabilă, după cum spuneam mai sus. Nu numai spiritual, cultural, dar și fizic. În urmă cu milenii, era mare lucru când se inventa câte ceva, dar astăzi se realizează minuni tehnologice în fiecare an. Trenul, autoturismul, avionul, rachetele cosmice, calculatorul, celularul, sunt doar câteva din realizările aproximativ recente ale omului, iar pe măsură ce trec anii, acestea devin mai numeroase și cu un impact decisiv în schimbarea speciei noastre și, implicit, a planetei.

Oare unde ne va duce această tehnologie? Poate să fie benefică până la un anumit punct, după care ne poate distruge lent sau brusc, prin apăsarea unui buton roșu. Din nefericire, avem un caracter prea competitiv, mergând până la agresivitate și comportament violent. Nu vreau să generalizez, dar tocmai acele persoane sunt alese în a lua decizii privind destinul multor state, așa cum s-a mai întâmplat de-a lungul istoriei. Ei știu cum să manevreze turmele de oameni prin lozinci și declarații care par convingătoare, transformându-i astfel în idoli și patrioți aparent incoruptibili. Am zis ”turmă”, pentru că oamenii se transformă cu adevărat în așa ceva când sunt adunați laolaltă. Chiar de nu vor să recunoască, nu sunt cu nimic mai presus decât oile.

Am observat asta încă de pe vremea când eram la școală. Aveam printre noi un coleg bătăuș, care-și adunase o gașcă de admiratori cu care stăpânea toată clasa. Niciun sfat sau avertisment nu avea efect asupra lor, cel care avea curajul s-o facă fiind în pericol să fie linșat. Atunci, m-am gândit să-l abordez pe fiecare în parte, iar metoda a început să dea roade. Băieții din anturajul lui – cărora le-am explicat între patru ochi că prin încurajarea violenței vor ajunge să aibă probleme în societate, zăbovind în detenție sau la casa de copii – au devenit mai liniștiți și îl evitau pe recalcitrant. Bătăușul s-a văzut tot mai singur fără susținerea admiratorilor săi și astfel am ajuns și la sufletul lui, care s-a dovedit la fel ca al nostru, însă mai rănit și speriat de încercările vieții.

Dar să nu divagăm, ci să revenim la titlul atât de cuprinzător încât ar fi nevoie de multe volume pentru a-l dezvolta. ”Trăiește, adună și împarte” sunt trei activități care pot fi făcute deodată, chiar din copilărie. Trăind primii ani din viață, adunăm iubirea oferită de părinți, de frați, de oamenii din jur, în timp ce oferim ca recompensă iubirea noastră, zâmbetele și bucuria cu care-i întâmpinăm pe cei dragi. Adunăm, de asemenea, cunoștințele și educația, pe care le asimilăm și prin care începe să ni se formeze caracterul. E primul pas spre evoluția spirituală, sentimentală, cea mai importantă dintre toate. Pentru că această evoluție e bine să se facă armonios, nu doar în ceea ce privește acumularea de cunoștințe și de bunuri materiale.

Sărăcia e cel mai important stimulent pentru afirmare, iar bogăția moștenită de mic poate fi o frână în calea rolului benefic în societate. Cea mai tentantă și spectaculoasă realizare pare a fi cea de acumulări materiale, după cum vedem că se întâmplă adesea. Nu e rău să ajungi bogat, dacă știi cum să folosești acest succes prin a da mai departe, celor mai puțin norocoși. Doar așa poți demonstra că ai evoluat cu adevărat. La fel ca și celelalte specii, nu putem să trăim și să ne autodepășim decât ajutându-ne unii pe alții. Să învățăm de la furnici sau albine, care-și sacrifică viața pentru mușuroi sau regină. 

Dacă evoluția tehnologiei e mai rapidă decât cea spirituală, devine un pericol pentru întreaga specie și întregul Pământ. Când ai la dispoziție invenții pe care nu ai capacitatea să le folosești doar spre îmbunătățirea vieții tuturor, înseamnă că s-a produs un dezechilibru cu un potențial auto-distructiv. Din păcate, am ajuns în această situație și doar o schimbare de optică poate să redreseze această anomalie. Educația și preocuparea pentru aproapele nostru trebuie să fie la fel de importantă ca pentru propria noastră persoană. E necesar să înțelegem că suntem un tot unitar și ținta noastră este să ajungem la o gândire comună, ca un mecanism în care fiecare piesă contribuie la buna lui funcționare.

Ne apropiem cu pași repezi de o răscruce periculoasă, iar noi continuăm să luptăm unul împotriva celuilalt. Ignorăm evoluția cea mai importantă, salvarea prin generozitate, și continuăm să fim atrași de strălucirea banului, de cea a succesului individual. Viața ne pune astfel la încercare, dacă merităm sau nu să mergem mai departe. Se presupune că a mai existat cel puțin o specie similară cu a noastră, și sunt multe dovezi în acest sens. Dar e posibil să fi dispărut tocmai din cauza greșelilor pe care le facem și noi. În schimb, fiți siguri că există în Univers civilizații care au știut să-și regleze evoluția și astfel să ajungă un tot în unde fiecare își aduce o contribuție egală în evoluția continuă și pentru a călători pe mii de alte planete. Probabil ne-au cercetat și pe noi, dar și-au dat seama că nu le merităm atenția. Poate au avut dreptate, dar încă mai este ceva timp să demonstrăm că s-au înșelat.