Oameni din stele

Oamenii visează că vor ajunge stele,
Să lumineze și să trăiască etern;
Aștrii universului aspiră să ajungă muritori,
Să simtă și să iubească la fel ca noi.
Stelele își așteaptă rândul, pe cer,
Și cade câte una, la nașterea unui pui de om.
Noi ne punem o dorință, când le vedem,
Iar ea se împlinește înnobilată
De acel suflet nou, venit din ceruri,
O geneză stelară căreia îi spunem suflet.

Priveşte spre cer miercuri noaptea - Ziarul Actualitatea Argeseana

32 thoughts on “Oameni din stele

  1. Stai așa! Nu era:

    Că la nunta mea
    A căzut o stea?

    Nuntă… adică parastas. Imi place mai mult varianta ta, firește, dar nu cădea o stea la moartea și nu la nașterea cuiva?
    Altfel îmi place foarte mult poezia ta. E gingașă.

    1. Așa este în varianta populară, dar ce ne face cu cei care nu-și găsesc perechea? Au și ei dreptul să spere că provin din stele sau măcar sunt influențați de măreția lor.
      Mulțumesc frumos!

  2. Steluțe căzătoare, cine știe de ce cad și dacă noi o sa fim steluțe. Mai degrabă suflete care plutesc prin univers,și care înfrumusețează decorul fiecare cu talentul lui 😊.
    Îmi place cum ai conceput poezia. Frumos!

    1. Facem parte din același univers, iar la un moment am fost cu toții o singură materie, cel puțin așa spun astronomii. Probabil, peste miliarde de ani, ne vom reuni în forma inițială. Până atunci, putem visa în fel și chip. Aleasă mulțumire!

  3. Superbe versuri,legatura noastra cu universul, poate ne transformam in stele sau ne nastem cand cade o stea!O seara frumoasa plina de bucurii iti doresc!:)

    1. Stelele sunt cele mai apreciate ornamente ale universului, iar noi tânjim să ajungem la ele. Dar poate că și ele au aceleași vise, deci să le dăm o șansă. Zile senine și seri înstelate îți urez, la rândul meu, dragă prietenă! 🙂

  4. Luceafarul straluceste parca mai tare, dupa ce cade si se risipeste-n mare, dând nastere unui nou, infinit univers, creat din cuvinte, simboluri, în proza sau vers.
    Un Weekend maGic luminat, în toate binecuvântat, draga Petru !

    1. Luceafărul eminescian e cea mai bună dovadă că stelele se pot transforma în oameni, dacă se îndrăgostesc de vreo codană. Eu sunt mai visător și cred că o fac oricum, pentru că nemărginite sunt minunile Universului.
      Zile senine și mai răcoroase îți urez din toată inima, dragă Iosif!

      1. Mihai Eminescu
        Scrisoarea V
        Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea,
        Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea
        De l-au prins apoi duşmanii, l-au legat şi i-au scos ochii,
        Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii…
        Tinere, ce plin de visuri urmăreşti vre o femeie,
        Pe când luna, scut de aur, străluceşte prin alee
        Şi pătează umbra verde cu misterioase dungi,
        Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi.
        Te îmbeţi de feeria unui mândru vis de vară,
        Care-n tine se petrece… Ia întreab-o bunăoară –
        O să-ţi spuie de panglice, de volane şi de mode,
        Pe când inima ta bate ritmul sfânt al unei ode…
        Când cochetă de-al tău umăr ţi se razimă copila,
        Dac-ai inimă şi minte, te gândeşte la Dalila.

        E frumoasă, se-nţelege… Ca copiii are haz,
        Şi când râde face încă şi gropiţe în obraz
        Şi gropiţe face-n unghiul ucigaşei sale guri
        Şi la degetele mâinii şi la orice-ncheieturi.
        Nu e mică, nu e mare, nu-i subţire, ci-mplinită,
        Încât ai ce strânge-n braţe – numai bună de iubită.
        Tot ce-ar zice i se cade, tot ce face-i şade bine
        Şi o prinde orice lucru, căci aşa se şi cuvine.
        Dacă vorba-i e plăcută, şi tăcerea-i încă place;
        Vorba zice: “fugi încolo”, râsul zice: “vino-ncoace! ”
        Umblă parcă amintindu-şi vre un cântec, alintată,
        Pare că i-ar fi tot lene şi s-ar cere sărutată.
        Şi se-nalţă din călcâie să-ţi ajungă pân’ la gură,
        Dăruind c-o sărutare acea tainică căldură,
        Ce n-o are decât numai sufletul unei femei…
        Câtă fericire crezi tu c-ai găsi în braţul ei!

        Te-ai însenina văzându-i rumenirea din obraji –
        Ea cu toane, o crăiasă, iar tu tânăr ca un paj –
        Şi adânc privind în ochii-i, ţi-ar părea cum că înveţi
        Cum viaţa preţ să aibă şi cum moartea s-aibă preţ.
        Şi, înveninat de-o dulce şi fermecătoare jale,
        Ai vedea în ea crăiasa lumii gândurilor tale,
        Aşa că, închipuindu-ţi lăcrămoasele ei gene,
        Ţi-ar părea mai mândră decât Venus Anadyomene,
        Şi, în chaosul uitării, oricum orele alerge,
        Ea, din ce în ce mai dragă, ţi-ar cădea pe zi ce merge.
        Ce iluzii! Nu-nţelegi tu, din a ei căutătură,
        Că deprindere, grimasă este zâmbetul pe gură,
        Că întreaga-i frumuseţe e în lume de prisos,
        Şi că sufletul ţi-l pierde fără de nici un folos?

        În zadar boltita liră, ce din şapte coarde sună,
        Tânguirea ta de moarte în cadenţele-i adună;
        În zadar în ochi avea-vei umbre mândre din poveşti,
        Precum iarna se aşează flori de gheaţă pe fereşti,
        Când în inimă e vară… ; în zadar o rogi: “Consacră-mi
        Creştetul cu-ale lui gânduri, să-l sfinţesc cu-a mele lacrămi! ”
        Ea nici poate să-nţeleagă că nu tu o vrei… că-n tine
        E un demon ce-nsetează după dulcile-i lumine,
        C-acel demon plânge, râde, neputând s-auză plânsu-şi,
        Că o vrea… spre-a se-nţelege în sfârşit pe sine însuşi,
        Că se zbate ca un sculptor fără braţe şi că geme
        Ca un maistru ce-asurzeşte în momentele supreme,
        Pân-a nu ajunge-n culmea dulcii muzice de sfere,
        Ce-o aude cum se naşte din rotire şi cădere.
        Ea nu ştie c-acel demon vrea să aibă de model
        Marmura-i cu ochii negri şi cu glas de porumbel
        https://Versuri.ro/w/k617
        Şi că nu-i cere drept jertfă pe-un altar înalt să moară
        Precum în vechimea sfântă se junghiau odinioară
        Virginile ce stătură sculptorilor de modele,
        Când tăiau în marmor chipul unei zâne după ele.

        S-ar pricepe pe el însuşi acel demon… s-ar renaşte,
        Mistuit de focul propriu, el atunci s-ar recunoaşte
        Şi, pătruns de-ale lui patimi şi amoru-i, cu nesaţiu
        El ar frânge-n vers adonic limba lui ca şi Horaţiu;
        Ar atrage-n visu-i mândru a izvoarelor murmururi,
        Umbra umedă din codri, stelele ce ard de-a pururi,
        Şi-n acel moment de taină, când s-ar crede că-i ferice,
        Poate-ar învia în ochiu-i ochiul lumii cei antice
        Şi cu patimă adâncă ar privi-o s-o adore,
        De la ochii ei cei tineri mântuirea s-o implore;
        Ar voi în a lui braţe să o ţină-n veci de veci,
        Dezgheţând cu sărutarea-i raza ochilor ei reci.
        Căci de piatră de-ar fi, încă s-a-ncălzi de-atât amor,
        Când căzându-i în genunche, i-ar vorbi tânguitor,
        Fericirea înecându-l, el ar sta să-nnebunească,
        Ca-n furtuna lui de patimi şi mai mult să o iubească.
        Ştie oare ea că poate ca să-ţi dea o lume-ntreagă,
        C-aruncându-se în valuri şi cercând să te-nţeleagă
        Ar umplea-a ta adâncime cu luceferi luminoşi?

        Cu zâmbiri de curtezană şi cu ochi bisericoşi,
        S-ar preface că pricepe. Măgulite toate sunt
        De-a fi umbra frumuseţii cei eterne pe pământ.
        O femeie între flori zi-i şi o floare-ntre femei –
        Ş-o să-i placă. Dar o pune să aleagă între trei
        Ce-o-nconjoară, toţi zicând că o iubesc – cât de naivă -,
        Vei vedea că de odată ea devine pozitivă.
        Tu cu inima şi mintea poate eşti un paravan
        După care ea atrage vre un june curtezan,
        Care intră ca actorii cu păsciorul mărunţel,
        Lăsând val de mirodenii şi de vorbe după el,
        O chioreşte cu lornionul, butonat cu o garofă,
        Operă croitorească şi în spirit şi în stofă;
        Poate că-i convin tuspatru craii cărţilor de joc
        Şi-n cămara inimioarei i-aranjează la un loc…

        Şi când dama cochetează cu privirile-i galante,
        Împărţind ale ei vorbe între-un crai bătrân şi-un fante,
        Nu-i minune ca simţirea-i să se poată înşela,
        Să confunde-un crai de pică cu un crai de mahala…
        Căci cu dorul tău demonic va vorbi călugăreşte,
        Pe când craiul cel de pică de s-arată, pieptu-i creşte,
        Ochiul îngheţat i-l umplu gânduri negre de amor
        Şi deodată e vioaie, stă picior peste picior,
        Ş-acel sec în judecata-i e cu duh şi e frumos…
        A visa că adevărul sau alt lucru de prisos
        E în stare ca să schimbe în natur-un fir de păr,
        Este piedica eternă ce-o punem la adevăr.
        Aşadar, când plin de visuri, urmăreşti vre o femeie,
        Pe când luna, scut de aur, străluceşte prin alee
        Şi pătează umbra verde cu fantasticele-i dungi:
        Nu iuta că doamna are minte scurtă, haine lungi.
        Te îmbeţi de feeria unui mândru vis de vară,
        Care-n tine se petrece…
        Ia întreab-o, bunăoară,
        Ş-o să-ţi spuie de panglice, de volane şi de mode,
        Pe când inima ta bate-n ritmul sfânt al unei ode…
        Când vezi piatra ce nu simte nici durerea şi nici mila –
        De ai inimă şi minte – feri în lături, e Dalila!
        Si, nu doar Eminescu s-a inspirat din Scripuri, ci toate geniile lumii ale stiintelor moderne si contemporane sau culturi ! 🙂

      2. Impresionant regal de poezie, pentru care îți mulțumesc din toată inima, dragă prietene!
        Duminică binecuvântată cu tot ce-i mai bun și frumos!

    1. A fost o zi de vineri plăcută, mai ales că s-a încheiat cu o ploaie răcoroasă! 🙂
      Sărut-mâna pentru cafeluță și urările benefice, dragă prietenă! ❤

  5. Eu cred că fiecare avem steaua noastră acolo sus! Şi când plecăm, acolo vom sta pentru veşnicie! Că unde am putea locui în cealaltă viață, decât pe-o stea!? Eu mă mulțumesc cu una mititică, ca Micul Prinț, în care să pun lucruri mici şi un copac mare de care să mă ancorez…să nu mă piardă steaua în timp ce aleargă prin lumi şi vremuri…
    Mi-a plăcut tare, tare!🤗

    1. Mă bucur că ți-am stârnit astfel de visuri, de care cred că e bine să ne ancorăm cu toții și să apelăm la ele de câte ori avem ocazia. Și eu visez la o planetă, doar că aș vrea să fie una mai populată cu oameni mai buni și natură virgină. Cam așa cum am descris-o în Planeta Paradis. 🙂
      Mii de mulțumiri și gânduri bune!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.