Bulgărașul de zăpadă (4)

În acele vremuri, nu era deloc o cinste să fii chemat la miliție, cu atât mai puțin dacă erai vizitat de vreunul acasă. Tata s-a pomenit cu tânărul milițian, Adrian, intrându-i în casă, într-o dimineață de toamnă blândă. Era perfect de înțeles spaima prin care a trecut, alături de mama, când l-au văzut îmbrăcat în uniformă, cu totul altfel de cum arăta  în întâlnirile joviale dintre vecini. Eu eram plecat la internat, căci tocmai începuse școala, dar nu voi uita trăirile pe care mi le-a descris ulterior mama, printr-o scrisoare lungă.

– Bade Petre, hai până afară, că te caută căpitanul Apopei, au fost cuvintele plutonierului, care l-au lovit ca o măciucă în moalele capului.

Femeia și-a dus mâna la gură, a surprindere, iar bărbatul și-a tras repede cizmele în picioare, după care l-a urmat. Șeful de post nu avea mai mult de patruzeci de ani, dar arăta acrit de viață și de vremuri. Înalt de făptură, cu tâmplele în nuanțe argintii și cu o burtă moderată, se căznea să-și culeagă o pară din pomul crescut chiar în fața casei. A reușit să o ia pe cea dorită, iar chipul i s-a arătat mai destins la vederea gazdei. Însă expresia de lehamite tot nu putea să dispară complet.

– Bună dimineața, a salutat bătrânul, cu o voce gâtuită de emoție.

– Tovarășe, ai belit-o!, i s-a adresat șeful de post, în timp ce-și ștergea para cu o palmă.

– Nu înțeleg, domnu’ căpitan, a răspuns gazda nedumerită.

– Dumneata ai un capăt de grădină nelucrat, care este înconjurat de proprietățile mai multor vecini, continuă pe aceeași notă șeful de post.

– Păi, cam am… da-i pământ rău și nu știu la ce s-ar putea folosi, se justifică omul.

– Hmmm, mormăi ofițerul în timp ce mușca din para încă necoaptă pe de-a-ntregul.

Nu se știa dacă era un răspuns la afirmația gazdei sau o nemulțumire la gustul mai puțin dulce al fructului. Oricum, continuă să-i exploreze aromele, sperând să găsească măcar o parte din cele la care se aștepta.

– Zici că nu-i lucrat?, reveni el într-un târziu, după ce aruncă departe cotorul. Ia să ne conduci mata până acolo, să vedem cum arată.

Presimțiri sumbre l-au încercat pe tata, mai ales când și-a amintit de groapa aceea misterioasă. A astupat-o el cât a reușit, dar poate că s-a jucat vreun copil pe-acolo și s-a accidentat. Sau cine știe ce altceva, din moment ce miliția vrea s-o vadă. A pornit înainte cu pași șovăitori, urmat îndeaproape de oamenii în uniformă albastră, atenți la fiecare detaliu. Roua dimineții persista încă pe frunzele stafidite, iar pomii își trădau intenția de a se debarasa de verdeață. Mare parte din legume erau și ele strânse, lăsând în urma lor goliciuni care contrastau cu porțiunile nerecoltate. Fundul grădinii a apărut în față, în toată nebulozitatea lui, iar uimirea proprietarului se citea pe chipul îngrozit. Terenul plin de vegetație sălbatică odinioară, părea acum un câmp de luptă plin de tranșee, cu un pământ negru și frământat în fel și chip. Un adevărat coșmar, neîntâlnit încă de vreun agricultor.

– Pe-al meu Dumnezeu!, exclamă proprietarul din străfundul sufletului.

– Ai belit-o rău de tot, tovarășe, îl asigură și căpitanul Apopei. Parcă ziceai că nu merită lucrat terenul, dar văd că aici s-a săpat din greu.

Gazda s-a întors spre milițieni cu aceeași figură răvășită și o voce gâtuită de uimire:

– Dar nu eu am săpat aici, că doar nu-s nebun!, îi asigură el. Era doar o groapă, pe care aproape am acoperit-o.

– Doar o groapă zici? Și cine a făcut-o?, îl întrebă șeful de post.

– Habar n-am! M-am enervat și i-am spus nevestii despre ea, după care am făcut ce am putut în ziua aia ca să refac pământul. N-am apucat să termin, dar văd că ar fi fost în zadar: e ceva diabolic aici.

– Nu-i vorba de nimic supranatural, îl asigură căpitanul. Nu știu când ai fost ultima dată pe aici, dar ar trebui să cunoști ce se întâmplă în ograda dumitale. Nici măcar nu ai un gard ca lumea, așa că poate intra oricine poftește. Azi-noapte, au săpat aici vecinii tăi, Milu și Manu, doi pierde-vară bețivi și certați cu legea, care au scos la lumină un sac de plastic cu un cadavru în el.

– Un mort pe terenul meu?!, se îngrozi bătrânul.

– Da, mai degrabă o bătrână decedată. E vorba de vecina din capăt, pe care fiica sa nebună a îngropat-o pe ascuns, ca să primească în continuare pensia. Nimeni nu știa că a decedat, iar poștașul îi dădea banii pe semnătura ei. Frații ăștia au crezut că vor găsi o altă pleașcă, după ce au văzut pe altcineva săpând în toiul nopții. Așadar, înțelegi câte probleme ne-a făcut terenul ăsta blestemat? Trebuie să vii la secție și să dai o declarație scrisă cu tot ce știi despre el și ce ai făcut în această  privință. Apoi o să îngrădești bine proprietatea și o vei păzi ca pe ochii din cap.

– Dar eu nu-mi permit atâta material acum, se plânse omul cu amărăciune în glas.

– O să te ajutăm noi cu plasă și stâlpi, ba o să-ți trimitem doi oameni buni de lucru. Dar nu vreau să mai aud de locul ăsta, ai înțeles?

Tata a dat din cap a încuviințare, deși nu prea avea încredere în promisiunile unui milițian. Era clar că-l așteptau zile grele, pe lângă atâtea altele de care era sătul până peste cap.

 

Dacia Militie / 1310 - Reno.ro - Forum Renault Romania

 

32 thoughts on “Bulgărașul de zăpadă (4)

  1. Wow! La asta nu m-am așteptat. Deci chiar era un cadavru în plasticul ăla. Acum iar mă întreb cât e ficțiune și cât adevăr în povestirea ta. 🙂

    1. După cum am spus, povestea e inspirată dintr-un fapt real, trăit de mine. La care nu strică să adăugăm și puțintică imaginație, mai ales dacă se pune de-o morală. O zi de miercuri de toată frumusețea, dragă Gabi! 🙂

    1. Bună dimineața, Alioșa! 🙂
      ”Una le e cununa”, cum zice o expresie populară pe la noi. Ne putem aștepta și la mai rău, după anunțul că se angajează polițiști fără studii de specialitate, doar cu BAC-ul. 😦
      Să auzim și de bine! 🙂

    1. Sărut-mâna la ora 11:30, când nu-mi mai permit să zic ”bună dimineața”! 🙂
      Mulțumesc călduros, după cum e și vremea, pentru cafeluță și frumoasa vizită, dragă Anușka! ❤

  2. Din ce în ce mai palpitantă povestea! Să te trezești cu un mort îngropat în curtea ta? Mare grozăvie! Cât ai vrea să stai nepăsător și nu se poate. Mai ales în acele vremuri, când oamenii nu își permiteau să comenteze prea mult în fața organelor de Miliție. Ca o mică paranteză, când eram copil, fugeam ca potârnichile când îl vedeam prin sat pe tovarășul Bratu Milițianul, renumit pentru palma lui grea și vocea tunătoare!
    Aștept cu nerăbdare continuarea! 🙂

    1. Mii de mulțumiri pentru apreciere, dragă Alex! Povestea împletește unele amintiri din vremurile când eram copil cu imaginația adăugată în aceste timpuri. Nu-i puteam omite pe milițienii care se etalau mândri nevoie mare printre oamenii din localitate, temători sau mai rebeli, și își demonstrau puterea dată de uniformă, mai puțin de calități și capacitate. Cam la fel cum fac și unii polițiști astăzi, doar le-au moștenit năravurile. Firește că aveam și eu ”Bratu” meu, pe care îl chema Buda și era agent de circulație în Baia Mare.
      O zi senină și plăcută! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.