Bulgărașul de zăpadă (5)

Pomenile de după înmormântare erau evenimentele cele mai așteptate, mai ales de femeile bătrâne, după cum îmi amintesc din vremea copilăriei mele. Bunica mea părea abonată la ele, fiind femeie văduvă și o companie avizată în ceea ce privește ultimele întâmplări și bârfe care circulau în localitate. Deoarece – după ce oamenii pătrunși de respect pentru amintirea defunctului își spuneau rugăciunea și se așezau la mesele întinse în curte – șușotelile începeau de la primul fel de mâncare. Meniul era același de fiecare dată, doar calitatea și felul în care era servit diferea. Se începea cu o ciorbă de zarzavat cu carne de oaie, căreia pe la noi i se spunea guiaș, urmat de sarmale și cozonaci. În perioadele de post, carnea din ambele feluri era înlocuită cu ciuperci. Invitații nu se puteau baza că vor putea discuta mai multe la desert, mai ales că uneori, când nu încăpeau toți deodată, urma și a doua serie.

Țin minte că uneori mă lua și pe mine bunica, iar eu mă simțeam tare fericit să stau lângă ea și alături de atâția oameni în vârstă. Mâncarea mi se părea mai bună ca oriunde și îmi părea rău că totul se termina prea repede.  Pentru că eu eram trimis acasă cu două felii de cozonac, înainte ca lumea să se ridice și să spună rugăciunea de mulțumire. Urmau discuții care îi priveau doar pe adulți, iar bătrânele erau cele care șușoteau mai cu seamă. Unul dintre subiecte, dezbătut la o pomană din acea toamnă, mi l-a povestit bunica în vacanța care a urmat.

– Mărie, am auzit că pe ginerele tău l-a căutat miliția…, a dat startul lelea Salvina, înainte de a gusta din ciorba fierbinte și cu miresme îmbietoare.

Bunica i-a aruncat o privire iscoditoare, să vadă dacă expresia îi e răutăcioasă sau doar ca urmare a curiozității. Mulțumită de constatare, a răspuns ca să audă și prietena Iuli, toate trei fiind nelipsite de la pomeni și la fel de contributive în dialoguri.

– E drept, dar s-au dus cum au venit. Ginerele îi de vină, că a vrut să astupe gropile făcute de alții în capătul grădinii. Eu i-am spus: ”măi omule, pe acolo nici să umbli nu-i bine, darămite să dai cu sapa!”

Femeile și-au făcut cruce, scuipând simbolic în sân și suflând în lingura cu ciorbă aburindă.

– Ai dreptate, tu Mărie!, continuă de data asta Iuli. Ați văzut ce-au pățit frații ”tâmbiți” dacă au căutat comori în pământul acela negru.

– Daaa, daaa, a dat din cap lelea Salvina. Dar măcar au găsit-o pe biata Tuți și au îngropat-o cum se cuvine.

Bunica le-a privit cu uimire și s-a burzuluit la așa vorbe.

– Ba nu au îngropat-o cum trebuia! E drept că a plătit primăria, dar tot se cădea să facă pomană, măcar cu femeile văduve. Iar apoi știți și voi că Tuți arăta ca și cum ar fi murit cu o zi înainte, deși era îngropată de câteva luni. Trebuiau chemați neapărat înalți prelați, care ar fi putut constata că e o sfântă, de aceea nu a putrezit și nici miros nu a prins. Pe de altă parte, mă gândesc că o fi de la pământul unde a fost îngropată, adică fundul grădinii mele, care are harul de a face minuni.

Grăsimea de pe trupul rotund al Salvinei se cutremură vizibil, iar chipul micuței Iuli afișa o mirare profundă.

– Parcă ziceai că-i periculos terenul acela, iar acum ne dai de înțeles că ar avea efecte miraculoase, se exterioriză cea din urmă.

Maria termină de sorbit ultima lingură de ciorbă, se șterse cu batista la gură și abia apoi catadicsi să le lămurească.

– Bănuiesc că-i un blestem pentru cei care-l sapă, cum au pățit-o frații Milu și Manu, dar și ginerele meu. Însă, folosit ca atare, pământul acela are proprietăți dobândite de la Dumnezeu. Țin minte că, pe vremea când eram tânără și acolo era o baltă adâncă, am văzut un glob de lumină cum se prăbușește exact în ea. Era o noapte cu stele, iar eu m-am grăbit să văd ce poate să fie. Când am ajuns, apa de la suprafață fierbea ca într-o oală și era caldă precum cea din covata de spălat rufe. Am stat acolo până l-am auzit pe tătuca strigându-mă. Toată noaptea m-a ținut trează acel fenomen și mi-am zis că-i un semn ceresc. A doua zi, când am revenit, suprafața bălții era neagră și fără pic de viață în ea. Degeaba le-am povestit părinților ce s-a întâmplat, le-au luat drept scorneli copilărești, iar asta m-a făcut să închid acest secret în mine, deși nimeni nu-și explica de ce a rămas balta fără viețuitoare.

Cele două prietene și-au făcut iarăși cruce, rămânând pe gânduri în timp ce-și puneau câteva sarmale cât pumnul de mari. Erau gustoase, dar și povestea bunicii mele le intriga enorm.

– Nici nouă nu ne-ai spus nimic despre această întâmplare, se miră lelea Salvina. Deși nu ascundem nimic una de alta.

– Chiar așa, îi ținu și Iuli isonul.

– Acum mi-am amintit și eu, se scuză Maria. Și m-am gândit că și miliția știe ceva, din moment ce i-a poruncit ginerelui să îngrădească bine proprietatea pentru ca nimeni să nu mai poată intra.

Cele trei bătrâne s-au privit cu înțeles, și-au făcut trei cruci consecutive și au continuat să mănânce în tăcere. Era ceva ciudat cu pământul acela negru, atât de răscolit în ultima vreme.

Cărat/adus pământ vegetal | Verde si curat

 

37 thoughts on “Bulgărașul de zăpadă (5)

  1. Ce bine îmi amintesc pomenile – multe la număr, din păcate – făcute pe vremea copilăriei mele, de bunica mea. Și eu eram tare încântată să merg, mai ales că eram „printre cei mari” la masă și că atunci nu ne gonea nimeni, zicându-ne „ia mai duceți-vă la joacă”.
    Mai târziu, când mi-a venit mie rândul să fac pomeni – pentru Buna, pentru tata, pentru fini, pentru mătuși – evenimentul nu m-a mai încântat deloc. C-așa e când te maturizezi…..

    1. Mă bucur să aflu că mai sunt oameni care-și amintesc cu drag de pomenile de altădată. Chipul bunicii mi s-a șters din minte, dar revăd cu claritate mesele întinse și simt parcă gustul inegalabil al ciorbei de la aceste evenimente. E unul dintre motivele pentru care îmi place să introduc în povestire astfel de nostalgii.
      Mulțumesc frumos pentru vizită și comentariul atât de plăcut!

      1. Pe la noi nu era ciorbă la pomeni, decât foarte rar, dacă se nimerea să fie făcute în zi de post. Mie mi-a rămas întipărit în neuroni și în papilele gustative mirosul și gustul sarmalelor, indiferent că erau „de dulce” sau de post. Nicăieri, oricât am umblat pe pământul ăsta și prin oricâte bucătării m-au purtat pașii, n-am mai întâlnit gustul și mirosul sarmalelor de la pomană.

      2. Se știe că acolo unde mâncarea e făcută în cantități mari, deci în vase de dimensiuni apreciabile, gustul e mult mai bun. Dar mă întreb și eu: de ce e mai bună mâncarea la pomană, decât cea de la nuntă? Oare pentru că e oferită gratuit sau mai sunt și alte cauze? Eu nu sunt amator de sarmale și nu le-am preparat niciodată, dar am gătit mai multe tipuri de ciorbe și nu concep o zi fără să gust din ele. Chiar și la micul dejun, ca japonezii.

      1. Cred că m-am zăpăcit și eu, de aici și confuzia care a rezultat. Bunicile mi-au fost alături până am ieșit din adolescență, doar bunicii s-au stins înainte să mă nasc.

      1. Asta-i din ciclul unde dai și unde crapă, Petru. Așa mă știi tu pe mine? Cu acuze de plagiat și alte alea??!!! 😦 Doamne ferește! Ce voiam să spun este că am gândire de babă. Făceam mișto de mine adică.

      2. Plagiatul e o chestie spinoasă. Am mare respect pentru cei care sunt capabili să creeze, iar tu ești unul dintre ei. M-ar fi amuzat mai mult dacă mi-ai fi spus: Jo, ce gândire de babă ai. 😀

      3. Mii de scuze, încă o dată, dar cred că încă am o fobie pe tema asta. De când am fost acuzat de Doru Antonesi (grupul Divertis) că l-am plagiat și a făcut plângere către wordpress să-mi blocheze postarea, deși am specificat că-i primită online… De fapt era un articol preluat de pe e-mail, care l-am făcut public pe blog, neștiind cui aparține și nici că voi supăra pe cineva. Sper să nu primesc reclamații și pentru bancurile preluate din zestrea populară. 😉

  2. Interesant se contureaza povestirile,pomenile sunt exact ca la noi! Astept cu nerabdare continuarea!O seara faina iti doresc! 🙂

    1. Enigmele sunt atractive, dacă în cele din urmă ajungem la dezlegarea lor sau ne oferă o temă de gândit.
      Sărut-mâna și obrăjorii pentru lectură și cafeluță, dragă Anușka! O zi minunată îți doresc! ❤

  3. Să mai spun că și de unde vin eu, pomenile sunt(erau) identice? Dar noi suntem “vecini”, eu fiind de la Suceava de fel.

  4. Uite cum se prăvălesc poveștile din gura în gură, mai ales la așa o întrunire, la fel că ține Petru, mă nimeream pe la pomeni în copilărie, făceam urechile pâlnie, se găsea câte cineva să mă tragă de limba, dar nu le prea povesteam!❤️

    1. Înseamnă că nu ai golit un pahar de pălincă – din fața căruia nici bătrânele de la pomană nu se dădeau în lături -, să vezi atunci cum se dezleagă limba și povestești mai ceva ca în fața poligrafului. 😀
      Mulțumesc pentru lectură, Micuța! ❤

  5. Am auzit ca acum, din cauza pandemiei, pomenile sunt scurte și se fac în cimitir. Practic se distribuie pungi cu alimente. În mod sigur lipsesc și poveștile.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.