Bulgărașul de zăpadă (10)

Nu e simplu să stai de pază, în nopțile de octombrie, pentru o bucățică de pământ fără vegetație. Erau vremuri în care anotimpurile anului își respectau obiceiurile, iar brumărel nu făcea excepție. Frigul se insinua imediat după asfințit și, dacă nu erai pregătit, riscai să te alegi cu o răceală de toată frumusețea. Tata îl cunoștea foarte bine, după atâția ani în care s-a luptat bărbătește cu el. Cel mai des, în gara localității, unde aștepta cu colegii de muncă trenurile în care să încarce drojdia comandată de alte regiuni ale țării. Iernile veneau pe atunci cu zăpadă din belșug și cu un frig de-ți înghețau gândurile sub căciulă. De aceea întârziau unele garnituri, iar muncitorii trebuiau să aștepte în apropierea liniei de cale ferată până când auzeau șuieratul izbăvitor al locomotivei.

Pe lângă aceste încercări, părintele meu avea și o ocupație sezonieră în care tăia gheață din bălțile făcute bocnă de ger. Pe atunci, restaurantele își făceau provizii iarna, pentru ca vara să aibă cu ce răci sucurile, berile și alte mărfuri de acest fel. Bărbații rezistenți erau plătiți bine ca să tranșeze și să manipuleze grinzile de gheață, muncind zi lumină printre sloiurile periculoase și în apa rece care îi cuprindea uneori până la brâu. Țin minte cum venea acasă pe jumătate ud, deși era echipat în cizme lungi, cu obiele groase și bine înfășurate. Totuși, ne zâmbea cu mândrie că a reușit încă o dată să supună hidra iernii, deci merita un rachiu alb cu sirop sau un canceu plin de vin din producție proprie.

După aceste experiențe, omul nu-și făcea griji în fața unor nopți de toamnă, mai ales că avea pufoaică, izmene groase și obielele la care nu renunțase. Poate plictiseala ar fi fost un alt motiv de îngrijorare, dar putea să o alunge încropind un mic foc și căutând crengi uscate pentru a-l întreține. Abia a terminat de aprins primele găteje, când a văzut o siluetă lungă care se apropia pe furiș. Nicio teamă nu-l încercă, pentru că se pregătise și pentru asta, cu securea pe care o luase cu el, trebuincioasă în orice situație. O voce cunoscută îi înlătură orice umbră de suspiciune.

– Petre, sunt eu, Ion, se auziră aceste cuvinte șoptite, nu cumva să deranjeze prea tare liniștea binecuvântată a nopții.

– Bată-te soarele, să te bată, i-a răspuns tata, încântat că are cu cine se întreține pentru un timp, chiar dacă era vorba de Folturosu. Dar ce cauți aici în miezul nopții? Te știu om harnic, care ziua trage ca un bou, iar noaptea doarme buștean.

Vecinul se așeză lângă el și îi arătă o sticlă de litru cu ceva băutură în ea.

– Ce-i asta?, a întrebat paznicul de ocazie, cu o bănuială care-i provoca bucurie.

– Ți-a trimis Maricica o sticlă de vin de anul trecut, că ăla nou încă nu-i împlinit. Am văzut amândoi focul și ne-am gândit că așa o să te mai încălzești și pe dinăuntru.

Generozitatea asta i-a înmuiat inima tatei, dar l-a pus și pe gânduri. Nu prea erau ei oamenii atât de darnici, ceea ce însemna că și acum urmăreau să ceară ceva la schimb. A fost motivul pentru care l-a întrebat direct pe Ion:

– Ce-ți dorește inima, vecine? Doar nu vrei și tu din pământul ăsta?

Micul foc nu lumina suficient pentru a da în vileag expresia feței lui Ion, dar era suficientă și vocea afectată cu care a răspuns.

– Apăi, eu n-aș vrea nici măcar un bulgăre, dar Maricica m-a trimis să-i umplu o găleată. Iar la cât au cărat alții până acum, mă gândeam că nu o să i se vadă lipsa.

– Dar ei la ce-i trebuie lutul ăsta rece și negru?, își exprimă proprietarul uimirea. Doar nu face și ea tratament pentru vreo boală, așa cum tot aud în ultima vreme.

– Aaaa, nu, slavă Domnului! Îți spun drept, deși nu i-ar plăcea să-i știe prea mulți secretul: îl folosește ca mască de noapte pentru față. Zice că-i întinerește tenul și-l face mai sclipitor.

Tata a rămas înmărmurit când a auzit-o și pe asta, și-a privit mai atent vecinul, așteptând parcă să-i spună că a fost o glumă. Dar Folturosu nu era un om cu simțul umorului, mai ales în toiul nopții.

– Hai că e ceva nou pentru mine!, s-a exprimat în cele din urmă părintele meu, cu o voce care a tăiat adânc întunericul nopții. Chiar își pune pământ pe față? Și are efect?

– Ei, nu pământ pur și simplu, s-a justificat vecinul. Face o pastă din el, în care strecoară lapte și alte zemuri de care numai ea știe. Mie mi se pare că funcționează, pentru că-i mai bine dispusă și are mai multe prietene pe care le ajută cu asta. Iar eu nu mai sunt nevoit să-i suport toanele de până acum, doar că trebuie să o aprovizionez cu pământ proaspăt, din două-n două zile. Și asta numai noaptea, că atunci îi lutul mai dispus să-și elibereze substanțele binefăcătoare.

Tata a dat din cap a înțelegere, gustând apoi din vinul primit și îmbiindu-l pe Ion să facă la fel. ”Mare e grădina lui Dumnezeu, dar uite că și una mică, precum e a mea, poate să adune laolaltă destule ciudățenii”, și-a spus el în gând.

– Poți să-ți iei liniștit lutul necesar, când ai nevoie, și-a încurajat vecinul. Mă bucur că mi-ai spus și îți mulțumesc pentru tratație. Alții au luat cu sacii, fără să-mi ceară voie, iar dacă merge tot așa, în curând o să rămână doar o groapă. De-aș avea bani, aș tocmi pe cineva să-mi aducă pietriș de la Someș și să scap de grija locului ăsta.

– Ești nebun, măi Petre?! Să lași toată comuna fără un asemenea dar, ar fi cel mai mare păcat. Ăsta-i dat de la Dumnezeu, iar tu ești cel care trebuie să aibă grijă de el. Indiferent de crezi sau nu, important e că mulți își pun nădejdea în binecuvântarea lui.

Proprietarul mai trase o dușcă, dădu sticla mai departe și își rosti gândurile:

– Om vedea noi dacă e întemeiată credința asta, după ce vin analizele de la București.

Ion se mulțumi să se îndulcească din vinul înmiresmat, întărindu-și astfel speranțele că pământul ăsta e sfânt și va dăinui multă vreme.

foc-de-tabara | Agroinfo.ro

33 thoughts on “Bulgărașul de zăpadă (10)

      1. Maricica ta îmi amintește de Madam C.J. Walker. Dacă te uiți la noua postare „Seriale la care să vă uitați dacă vă place Menajera”, citește despre al doilea serial recomandat. În afară de culoarea pielii (îmi închipui 🙂 ) e Maricica bucățică ruptă. 🙂

      2. Am parcurs toate recomandările (inclusiv cel de-al doilea serial) și tare aș fi vrut să mă conving cu ochii mei cât se aseamănă personajul acela cu Maricica mea. Dar merg și de data asta pe mâna ta. 🙂

  1. Faina derularea evenimentelor “pamântesti” din aceste magnifice povesti, iar acest superb capitol mi-a amintit de verdictul dat de Dumnezeu omului primordial, paradoxal, desavârsit, rational-sentimental creat dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu, dar neascultator, atras de curiozitate, tentat, atras, amagit, mintit si înselat de “sarpele siret”, alungat din Eden, cazut sub blestemul pamântului, ajuns la nivelul animalelor, alergator, vânator, pescar, culegator competitor al animalelor, peste care Dumnezeul creator l-a pus îngrijitor si stapânitor si carora, el omul le-a dat nume si vorbea limbajul lor. Merci pentru superbele daruri, oferite si împartasite cu noi !

    “Păcatul lui Adam
    Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
    Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
    Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”
    El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.”
    Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”
    Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”
    Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”
    Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale, să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.
    Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”
    Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni† peste tine.”
    Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: ‘Să nu mănânci deloc din el’, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.
    În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în† ţărână te vei întoarce.”
    Adam a pus nevestei sale numele Eva, căci ea a fost mama tuturor celor vii.
    Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele.
    Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”
    De aceea, Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului ca să lucreze pământul, din care fusese luat.
    Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.”

    Zile minunate, inspirate, binecuvântate, cu bucurie, pace si muuulta sanatate, draga Petru !

    1. Din pământ am fost făcuți și în pământ ne vom preface la loc. Așa cum se întâmplă cu flora și fauna acestei planete albastre. Dar până avem suflet în trupuri, învârtim acest pământ în fel și chip, la propriu și în povestiri, căutându-i proprietăți și sensuri noi.
      Mulțumesc călduros pentru amplul comentariu și îți urez să ai parte de zile edenice, tot aici, pe pământ, dragă Iosif!

  2. Vă rog să nu-l considerați chiar offtopic. Am avut mulți ani acasă un frigider cu ghiață. Tata cumpăra ghiața, niște blocuri lungi, de la “fabrica de ghiață”. Eram destul de mare când ai mei l-au înlocuit cu unul electric, contrabandă de la ocupanții ruși. “Saratov-ul” a trăit până acu’ vreo trei ani când l-am aruncat, mă plictisisem și era mic, dar funcționa.

    1. Bănuiesc că ”fabrica de gheață” de atunci erau natura și oamenii care o procurau. Nu știu precis când am văzut primul frigider electric, dar îmi amintesc că eu mi-am permis unul în anii ’80. Pe la 20 de ani după întâmplările din povestire.

  3. Ce bine zici, si la noi se ducea tata la taiat de gheata pentru restaurante si terase puneau, depozitau in pivnite pentru gheata avea una, tin minte, 6 m adincime.Pe terase, tin minte, puneau intr-o lada captusita cu inox si de acolo puneau in Frapiera si puneau sticla de bere sau sampanie.Multa bataie de cap va face pamantul din gradina sa vedem daca o sa aveti ceva de castigat ,sa vedem rezultatele! O seara faina iti doresc! 🙂

    1. N-am mai pomenit niciodată despre meseria de tăietor de gheață, în care a lucrat și tata, de aceea mă bucur să aud că mai sunt și alții care își amintesc de condițiile în care se practica. Surprinderea e cu atât mai mare cu cât aflu că și tatăl tău făcea la fel.
      În ce privește povestea, sunt și eu curios să văd ce amintiri îmi mai răscolește muza. 😉 O zi de miercuri cu soare și voie bună, dragă prietenă! 🙂

    1. Astăzi suntem nevoiți să tot apelăm la analize, mai ales pentru noi, dar pe atunci erau proceduri rare și mai complicate. Vom vedea noi ce iese. 😉
      Mii de mulțumiri pentru vizită și lectură, Anușka! 🙂
      Să auzim numai de bine, cu sănătate și spor în toate, dragă prietenă! ❤

  4. M-aș repeta dacă ți-aș spune că scrii foarte frumos! Am și imaginație bogată, nu neg, dar eu văd un film citindu-te! Bine, trebuie să recunosc și teama de a nu fi scoasă la tablă, dacă nu m-am pregătit din postările anterioare și mă simt mică, mică, mică!
    Gând bun, Petre!

    1. Mă bucur mult că și tu vezi toată povestirea ca un film, exact cum o percep și eu în mintea mea. Poate nu e cea mai bună abordare, dar eu am fost influențat tocmai de producțiile cinematografice, cu toate cărțile citite înainte de anii ’90. Însă cele mai multe amintiri sunt reale, mai ales când vorbesc despre tatăl meu, vecinii de neuitat, întâmplări din copilărie…
      Aceleași gânduri bune și aprecieri frumoase, Erika!

  5. Dragute amintiri, dar ce mi a placut expresia “ingheata gandurile sub caciula”, erau ierni grele(acum daca e ceva cu vremea, te baga in sperieti), dar, cat de frumos povestesti, a fost o placere, iti multumesc draga Petru! ❤

    1. Se spune că amintirile ni le îndulcim noi de-a lungul vieții, dar eu cred că și vremurile își pun amprenta în mod decisiv. Erau ierni adevărate pe atunci, cu frig mare și zăpadă de un metru, dar tot ne plăcea mai mult decât imitațiile de astăzi. Îți mulțumesc că mi-ai fost alături în nostalgia mea, dragă Mica! ❤

  6. Imi amintesc că în copilarie satul brăilean unde lucra tatăl meu (domiciliu forțat) avea o ghețărie unde localnicii își țineau vara alimente. Iarna se organizau și aranjau ghețăria. Maică-mea mergea acolo și făcea înghețată. Bunicii soțului meu aveau o ladă cu pereți dubli căptușiți cu tablă și cu un orificiu de scurgerea apei. Soțul meu își amintește că săptămânal, în copilăria lui, le venea acasă (în București) un calup mare gheață pe care ei o spărgeau și umpleau golul dintre pereți. Lada aceea am apucat-o și eu, era folosită uneori, la nevoie, dacă reușeam să găsim gheață pe undeva .

    1. Ați fost privilegiați prin astfel de metode de răcorire, despre care noi, la țară, nici nu știam că există pe acea vreme. Singura modalitate de a ține carnea sau băutura la răcoare era cu găleata pe care o coboram în fântână, până deasupra apei.

      1. În satul brăilean era ghețăria unde noi copiii, nu aveam voie să intrăm. Muream de ciudă 😅. Era a satului, fiecare familie avea cheie și nu-mi amintesc să fi furat cineva de la altul.
        Chestia cu fântâna la noi era pentru pepeni și aceștia se prindeau bine cu plase și se scufundau în apă. Ieftin și fără teamă de facturi!

      2. Mă bucur să mai aflu câte ceva din obiceiurile de atunci, pentru diferite regiuni. Niciodată nu e prea târziu și mereu va fi ceva care să ne impresioneze. ”Lubenița”, cum îi spuneam noi la pepene, era ceva mai rar pentru noi și o terminam imediat dacă aveam norocul să cumpărăm una întreagă. Noi, copiii, nu ne puteam opri până mai era o bucățică. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.