continuare
Din hotarul neluminat al nopții și-a făcut atunci apariția silueta plăpândă a mamei. Glasul ei îngrijorat era suficient de grăitor pentru a-i ghici expresia chipului neatins de lumina plăpândă.
– Ce se întâmplă aici, omule? E o basculă în fața casei, din care au coborât mai mulți oameni și au intrat în grădină, fără să întrebe nimic. Doar n-au venit la furat de pământ…
– Dumneata să nu te bagi în treaba asta, tanti Vera, se oțărî Buiacul. Mai bine du-te și-ți vezi de fătucă, dacă nu vrei să pățească ceva.
Vorbele au căzut greu pentru părinții mei, dar, ca o mică alinare, pe fețele lor s-au așternut primii fulgi de nea din acest sezon. Amândoi le-au simțit mângâierea pufoasă, la fel și cei doi muncitori aduși de șoferi, iar asta s-a văzut când au tresărit surprinși. Ninsoarea era un fenomen neobișnuit în brumar, iarna respectând de obicei calendarul, iar oamenii nu erau luați pe nepregătite. Însă Cuțitarul și partenerul lui nu păreau să ia în seamă amănunte de genul ăsta, fiind prea absorbiți de afacerea pusă la cale. Tocmai când se pregăteau să le dea un exemplu dur proprietarilor, din altă parte a întunericului se auzi o voce bărbătească.
– Ești bine, bade Petre?, răsunară cuvintele vecinului Ion. Maricica a văzut pe fereastră că s-au adunat mai multe lumini pe lângă focul obișnuit, așa că m-a trimis să văd ce se întâmplă. Am adus cu mine și un hârleț, să-l am de îndemână.
Și în timp ce se explica, Folturosu își făcu apariția, ținând în mână unealta cu pricina și cercetându-i pe intrușii tot mai iritați.
– Tu cine dracu mai ești?, strigă la el Cuțitaru. Du-te și spune-i Maricicăi tale că totul e în ordine aici. Eu și cu vecinul tău avem o treabă care nu vă privește. Hai, repejor, repejor, până nu-mi ies din pepeni.
Fulgii au început să cadă tot mai deși și mai mari, de parcă s-ar fi hotărât să-și facă simțită intrarea în scenă și pentru cel mai insensibil spectator. Chiar și oșeanul pus pe fapte mari i-a remarcat, dar nu-i socotea un impediment atât de mare ca oamenii care începeau să-l calce pe nervi. Îi preveni încă o dată să-și vadă de treburile lor și toată lumea va fi bine. Doar că, în loc să se mai degajeze grămada, din pâcla nopții mai licări un lămpaș și un nou intrus se adăugă, reprezentat de gornicul Boitor.
– Ce se întâmplă aici?, a întrebat bătrânul paznic de noapte al CAP-ului, sprijinit de bâta lui noduroasă. Deși îi pământul tău, măi Petre, știi că-mi place să fie liniște peste toate câmpurile. D-aia m-am simțit atras ca molia de lumină, iar nasul meu îmi spune că aici nu miroase a bine. Drept îi, au ba?
Tata nu era hotărât încă în ce fel ar fi mai bine să procedeze. Acceptând ajutorul vecinilor, s-ar fi putut isca o bătaie din care ar fi ieșit mai multe victime. Nimeni nu-l înfruntase pe Cuțitaru fără să plătească prin sânge. Dar nici el nu era genul care să se umilească în fața cunoscuților, precum un om fricos și lipsit de caracter. O întrebare care-i veni în minte putea tărăgăna puțin confruntarea iminentă:
– Măi Cuțitaru, măi Buiacule… ne știm de atâta vreme și ne-am înțeles bine mereu. Nu v-am lăsat eu să vă luați apă din fântână? V-am zis eu ceva când băteați nucile cu pietre? Acum vreți să-mi luați cu forța și o basculă de pământ? Dar ce vreți să faceți cu el? Sunteți bolnavi sau aveți pe cineva pe care vreți să-l tratați? Duceți-vă o roabă cu lut, așa cum au făcut și alții.
– Hei, gura mai mică și urechile mai mari, strigă oșeanul în timp ce-și scoase cuțitul și îl răsuci la lumina lanternei. Că doar nu-ți iau grădina cu mine, iar sub pământul pe care mi-l dai este altul, poate și mai bun. Doar că eu am găsit clienți cu bani pentru el, iar încărcatul, transportul și descărcatul costă. Te plătesc pe tine, îi plătesc și pe nenorociții ăștia și restul ne rămâne nouă. Ne înțelegem cu vorbă bună sau trebuie să vă conving altfel?
Focul stingher nu a mai rezistat fulgilor care se întețeau de la o clipă la alta, dar nici celelalte surse de lumină nu răzbăteau prin perdeaua deasă de fluturi căzători ce îi asaltau și acopereau totul în jur. Niciunul dintre cei prezenți nu-și amintea să fi pornit deodată o ninsoare atât de mare, de parcă s-ar fi rupt nori de nea. A fost rândul unuia dintre muncitorii angajați la încărcat să intervină:
– Apăi, fără supărare, dar pe o vreme ca asta nu se poate lucra. Nu se vede nimic și tot terenul va fi acoperit în curând cu un strat gros de zăpadă. În plus, noi nu suntem plătiți să ne și batem.
Probabil și colegul lui i-a aprobat spusele, pentru că amândoi și-au făcut cruce și s-au pornit către curte. A fost momentul în care șoferii au realizat că nici măcar o încăierare sănătoasă nu mai era posibilă în aceste condiții. Cuțitarul a înjurat de câteva ori, Buiacul i-a ținut iarăși isonul, după care au luat exemplul celorlalți și s-au topit în noapte, nu înainte de a-și lua suta de lei și roaba. În urma lor, părinții și vecinii și-au arătat bucuria imensă, prin râsete și un dans de mulțumire pentru cea mai binecuvântată ninsoare din viața lor. Săreau, se felicitau și se îmbrățișau de parcă ar fi fost niște copii care au ieșit la joacă în prima zi cu zăpadă a iernii.
Doar după ce s-a luminat de ziuă, s-a aflat că ninsoarea a căzut doar pe strada noastră și, mai puțin consistentă, pe ulițele dimprejur. Însă localnicii nu și-au pus întrebări și nici nu s-au mirat, doar au mai văzut ei capricii de-ale vremii. Numai cei care au fost părtași la acea întâmplare au dedus că a fost vorba de o minune divină, menită să apere pământul sfințit și pe oamenii care erau în preajmă. Totuși, dintre ei, doar tata era convins și de această dată că a fost vorba de o simplă coincidență.