Interpretabile

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Tu și soția aveți uneori păreri diferite?
– Da, dar ea nu știe…

* – Inculpat Vasile, de ce i-ai dat cu pumnii în cap vecinului Ion?
– Ca să-i revină gâtul la loc!
– Cum așa?
– Păi, prea și-l întindea mereu după nevastă-mea…

* Iarnă grea în București, ninsoare abundentă, zăpadă mare, nămeți. Pe un trotuar, dis-de- dimineață, un bețiv înjura de mama focului, până atrase atenția unui polițist.
– Ce ai, dom’le, de ce faci scandal?
– Dom’ polițist, hâc, cineva a făcut cărare pe mijlocul trotuarului, hâc…
– Păi, foarte frumos din partea lui. Și ce-i cu asta?
– Da, dar mie îmi trebuie trei cărări, hâc…

* Nevasta lui Bulă stă la taifas cu nevasta lui Trulă.
– În sfârșit, zice Bubulina, am reușit să-l dezvăț pe Bulă să-și mai roadă unghiile.
– Și cum ai făcut? I le-ai tăiat scurt?
– Nu, i-am ascuns proteza.

* – Tată, am pană, ce fac?
– Sună-l pe soțul tău!
– Nu răspunde…
– Rezerva unde e?
– Nici el nu răspunde…

* – Frate, unde ești?
– În iad…
– Ok, când adoarme satana, hai la birt să bem ceva.

* La ședința cu părinții, în locul unui părinte vine bunica elevului. Diriginta clasei îi spune bunicii:
– Nepotul dumneavoastră este corigent la trei materii, are numai note de 3 și 4.
– Vai de mine! Dar note de 10 nu are chiar deloc?
– Are note de 10 la purtare, fiindcă totuși este cel mai ascultător și cuminte elev din clasă.
– Vedeți? Din ce a învățat de la mine, are 10, din ce îl învățați voi… e corigent!

* Ești însurat? Acum ai șansa unei vieți mult mai bune:
ÎNROLEAZĂ-TE!

* – Am auzit că soțul tău a murit, condoleanțe…
– Așa e. Fix la 3 luni după nuntă.
– Înseamnă că nu s-a chinuit mult…

* – Mă, Ioane, tot aud la tine în grădină cu-cu, cu-cu, cu-cu, ai vreun cuc ce și-a făcut cuib?
– Nu, bre, e cocoșul meu… dar e bâlbâit!

* Maturizarea – este atunci când mergi la stomatolog și nu-ți mai este frică de durere, ci de cât costă.

* Știți de ce unii bărbați au păr pe piept și alții nu?
Pentru că unii au coborât din copac, iar alții au alunecat.

* – Femeie, privește, am slăbit, chiloții cad de pe mine.
– Nu ai slăbit, tăntălăule, aveam nevoie de un elastic pentru mască…

* – Vasileeee, urlă șeful, dacă cumva nu știai, în timp ce muncești nu ai voie să bei.
– Nu vă faceți griji, șefu’, nu muncesc!

* – CV-ul dumneavoastră ne-a convins, începeți de mâine… Aveți vreo întrebare?
– Da. Ce-am zis că știu să fac?

* Dintre toți generalii români, doar Ilie Năstase se pricepe la rachete.

* Un canibal, când îl vede pe Adrian Minune:
– La micul ăsta merge și-o bere.

* Se pare că maică-mea ar avea șanse mari să ajungă președinta României. Azi-noapte mă plictiseam, așa că am sunat la câteva sute de numere de telefon și am întrebat cu cine au de gând să voteze pe 10 noiembrie.
Mai mult de jumătate au răspuns: ”Cu mă-ta!”

* Îs așa sărac c-am bătut 10 minute cu pumnu’ în masă, să creadă lumea că fac șnițele.

* ”Un val de aer rece din Siberia va traversa țara.”
Un val de bani din Emiratele Unite n-ar veni…

* Nasturii și mintea se observă numai când lipsesc.

* Sfatul unui tată către fiica lui:
– Draga mea, ai 32 de ani, e timpul să sucești mințile unui prost și să te măriți, dacă nu știi cum, întreab-o pe maică-ta.

* Aș vrea ca, la bătrânețe, să am așa o prietenă pe care s-o sun și s-o întreb:
– Hei, capră bătrână, unde cheltuim pensia?
Și ea, fericită, să-mi răspundă:
– Cu tine oriunde, numai nu la cimitir și farmacie.

* Veste bună!
Nu s-au scumpit toate la supermarket, căruciorul e tot 50 de bani.

* Doamnă, vă scriu o amendă de 100 lei pentru insultarea unui ofițer de poliție rutieră…
– Scrie pentru 300, că încă n-am terminat!

* La unii scârțâie relația, la alții patul.
Mie, încheieturile!

* O blondă este întrebată câți ani are,
– Așa, o clipă, să calculez. Când m-am căsătorit, aveam 20, iar soțul 40. Eram de două ori mai mică decât el. Așadar, dacă el are acum 70, eu am 35.

* Șeful își apostrofează un angajat:
– Ești cam leneș…
– Șefu’, nu e vina mea. Când eram copil, aveam un ochi leneș. Afecțiunea nu a fost tratată la timp și s-a răspândit în tot corpul!

* Medicul șef al serviciului de cardiologie intră în goană la morgă, strigând:
– Scoate-l repede pe nr.3 din sertar! Nu pulsul lui s-a oprit, ci ceasul meu!

* Uneori întâlnești așa un prinț de-ți vine să te măriți cu calul.

* – Cer divorț! Astăzi dimineață, soțul m-a lovit, îi spune judecătorului o doamnă.
– Și până acum nu și-a cerut scuze?, întrebă judecătorul
– Nu. ”Salvarea” l-a dus la spital înainte ca el să-și revină.

* – Ioane, îmi cer scuze, te-ai culcat cu nevastă-mea?
– O clipă, să văd (răsfoiește un carnețel)… Da, Vasile, m-am culcat.
– Să știi că nu-mi place!
– O clipă (răsfoiește iar carnețelul)… Nici mie!

* – Ai vrea să fii nevasta unui miliardar?
– Nu! Aș vrea să fiu văduva lui!

* În urma creșterii prețului la energie electrică vă anunț cu regret că luminița de la capătul tunelului a fost deconectată!

* – Bade, ești într-o relație?
– Da!
– Serioasă?
– D-apăi, domnule dragă, câteodată mai și râdem!

* Mă Gheo, tu crezi că politicienii ăștia spun vreodată adevărul?
– Cum să nu, mă Vasile.
– Când, mă Gheo?
– Când se fac mincinoși unii pe alții…

* – O litră de pălincă, te rog frumos!
– Aveți recipient?
– Da’ io ce-s?

* O blondă naște doi gemeni frumoși, dar nu se poate opri din plâns. Asistenta îi spune:
– Doamnă, de ce plângeți? Aveți doi copii frumoși, sănătoși…
– Știu, dar nu știu cine e tatăl celui de-al doilea!

* Discuție pe Facebook:
– Băi neseriosule, acum o oră, când ți-am acceptat cererea de prietenie, scria la tine la profil SINGUR. M-am uitat acum și scrie CĂSĂTORIT.
– Atunci chiar eram singur, dar acum a venit nevast-mea acasă.

– Alo, morga? Soțul meu nu a ajuns acasă? Nu cumva a fost adus la voi?
– Spuneți-mi câteva semne distinctive.
– E bâlbâit!

Muze

E trist poetul, iar din astă stare,
Transpusă-n versuri cu-n tumult aparte,
Găsi-vom sentimente similare,
De nu de-a-ntregul, cel puțin în parte.

Poetul iubește fără-ncetare,
Din focul hărăzit fără de milă,
El va rămâne cu doruri amare,
Tânjind după mult visata idilă.

Singur va fi-ntotdeauna poetul,
Doar cu gânduri ce-i vin în aversă,
Și prin ele căutându-și versetul
Ce înlătură orice controversă.

Tristețea, singurătatea, iubirea,
Sunt muzele ce-i promit zi și noapte
Că doar scriind va găsi fericirea,
Iar el crede-n dulcile lor șoapte.

Bulgărașul de zăpadă (19)

Au trecut două zile mai liniștite, în care miliția nu ne-a chemat, iar eu mă rugam să nici n-o mai facă. Poate s-au lămurit că totul a fost doar o joacă de copil și nu merita să se agite atâta. Speram ca doctorul Rareș să fi avut un rol în a mă face credibil și, prin urmare, nu se mai justifica o perpetuare a investigației, care oricum ajunsese prea departe. Dacă era să pedepsească pe cineva, eram dispus să suport consecințele, mă gândeam eu cu inima strânsă, însă tot așteptam să vină sfârșitul vacanței, iar eu să plec liber la internatul salvator. Oricum a fost o vacanță tristă, cu toate sărbătorile luminate, bucatele alese, bradul pe care îl îndrăgeam atât de mult și iubirea cu care eram înconjurat de familie.

Nădejdea de a scăpa mi-a fost spulberată în cea de-a treia zi, cu două înainte de a lua trenul către școala mult așteptată. De data asta, mașina miliției a oprit la poarta noastră, de dimineață, avându-l la volan pe Adrian care ne-a poftit, pe mine și pe mama, să urcăm. Tata era la servici și pentru asta trebuia apreciat mijlocul de transport oferit, dacă autoturismul ar fi fost unul obișnuit. Dar când te ia miliția de acasă, chiar și la o oră atât de matinală, fie vorba de un copil cu mămica lui, ies vecinii la poartă cu o curiozitate nesățioasă, blagoslovindu-i pe cei vizați cu priviri greu de îndurat și șoptind celor din jur sentințe din cele mai dure, cum ar fi: ”v-am spus eu că nevolnicul ăsta mic o să dea de dracu” sau ”iată ce se întâmplă dacă faci afaceri cu pământul lui Dumnezeu”. E drept că mintea mea naivă nu percepea prea bine implicațiile acestui gest, fiind mai încântat să văd cum arată interiorul unei mașini care producea frică oamenilor de rând. Dar eu eram singurul care părea încântat de această oportunitate, fără să mai iau în seamă lumea cârcotașă.

La sediu am fost primiți iarăși în biroul șefului de post, unde căpitanul Apopei părea mai bine dispus, judecând după zâmbetul discret pe care-l afișă când ne-a arătat scaunele pe care să le ocupăm. În plus, și-a aprins cu nonșalanță o țigară din care a tras cu sete, de parcă era o recompensă binemeritată, după o mare realizare. Ce-i drept, avea în față un dosar stufos pe care-l mângâia ca pe un animal de companie îndrăgit. În această ambianță enigmatică pentru mine a venit el cu o introducere pe care o sorbeam cu emoții inevitabile.

– Dumneata trebuie să fii mama pușlamalei ăsteia mici, s-a adresat el mamei. E mai bine așa, că ești cea mai în măsură să știe ce boroboațe e în stare să vă facă odrasla.

– Dar e doar un copil, totuși, tovarășe milițian, i-a răspuns mama privindu-l cu un ușor reproș. Toți sunt neastâmpărați la vârsta asta, dar, când văd că depășește măsura, îl mai altoiesc cu nuiaua.

– Se pare că nu l-ai altoit destul, judecând după problemele pe care ni le-a creat, a devenit mai vehement căpitanul. Și nu mă refer numai la groapa pe care a săpat-o cu încăpățânare în grădina voastră. Știu că nu pare mare lucru, orice om poate să facă ce vrea cu pământul lui, atâta vreme cât nu aduce prejudicii vecinilor, societății în care trăiește. Dar uite unde s-a ajuns din această joacă nesăbuită! Nu putea să sape și el cu lopățica în nisip, să umple găletușe și să ridice castele, ca alți copii normali? Trebuia să-l educați și să-i urmăriți îndeaproape preocupările, că nu are picioare sănătoase să poată scăpa de sub ochii voștri.

Mama nu s-a intimidat de acuzațiile grele prin care i se punea la îndoială capacitatea de a mă îngriji cum se cuvine, replicând pe un ton adecvat:

– Băiatul meu e normal, chiar dacă are picioarele paralizate. L-am supravegheat cât am putut de bine, dar nu puteam să-l leg de pat sau să fiu paznic toată ziua. Curtea și grădina erau spațiul în care putea să se miște în voie, altfel s-ar fi simțit prizonier. E drept că uneori reușea să iasă și pe uliță, dar care copil nu aspiră la întâlnirea cu cei de-o seamă și la jocurile lor tentante. Nu durau mult aceste evadări, doar până prindeam de veste și îl aduceam acasă, pedepsindu-l. Ce rău poate fi în asta?

– Femeie, văd că nu ești în stare să vezi relele pe care le-a făcut. Mai întâi de toate, groapa aceea a înnebunit prostimea din localitate, ba chiar am ajuns de râsul județului. E ușor să spui că a fost doar o joacă, dar ea s-a transformat într-o credință, după ce bărbatul matale a încercat să o astupe și a fost văzut de vecini. La început au fost curioși să afle de ce ar săpa cineva un pământ sterp, mai ales la lăsarea întunericului. Iar apoi mințile s-au înfierbântat, venind cu presupuneri care de care mai fanteziste și încercând să beneficieze de pe urma lor. A fost ca un bulgăraș de zăpadă scăpat de băiatul acesta la vale și care s-a tot mărit până a ajuns să strivească totul în drumul lui. Iar voi, în calitate de părinți, nu ați luat măsurile necesare pentru a-i stăvili rostogolirea.

– Credeți-mă că nu am știut nici noi de unde a pornit totul, și nici nu credeam că se va ajunge până aici, interveni mama. În ciuda zvonurilor ciudate pe care le auzim, nu suntem convinși că acel pământ negru are calități miraculoase. De aceea am dus o mostră doctorului, să se afle adevărul și să fim lăsați în pace.

– Am aici și rezultatul analizelor pe care tocmai le-am primit din București, semnat de dr. Mărgineanu, specialist în domeniu. Pământul vostru e unul obișnuit, ba și mai puțin productiv decât ar trebui.

– Asta e bine, nu?, am îndrăznit eu să strecor câteva cuvinte.

– E ceva normal, dar răul a fost deja făcut. Acum trebuie să convingem lumea că totul a fost doar o fantasmagorie, însă credința e mai presus decât știința în rândul oamenilor fără cultură.

– Poate dacă explicăm fiecare minune, oamenii vor înțelege și se vor potoli, sugeră mămica.

– Ce minuni?, se burzului tovarășul Apopei. Spune-mi dumneata vreuna care să-mi dea de gândit.

va urma

Percepții

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Soțul vine acasă și-i spune soției:
– Cu ochelarii ăștia noi arăți ca dracu’!
– Ți-e rău, n-am ochelari noi…
– Nu ai tu, am eu!

* – Mami, cum te-ai cunoscut cu tati?
– Era martie, 1988, el avea făină, fasole și hârtie igienică. Eu aveam drojdie.

* Uită-te în ochii ei, apuc-o de talie, trage-o mai aproape, sărut-o cu pasiune și spune-i:
– Ți-am zis să pui ceapă în vinete!

* – De ce v-ați uitat în ambele părți când ați traversat această stradă cu sens unic?
– Frate… ești în România! Te uiți și în sus!

* – Doamne, ce coșmar am avut! Se deschideau barurile și se intra în ordine alfabetică.
– Și care-i problema?
– Pe mine mă cheamă Zamfir.

* – Faceți-vă milă, domnule, și dați-mi un bănuț. Sunt orb și am acasă zece copii.
– Dar de ce ai făcut atâția?
– Păi, dvs. credeți că eu văd ce fac?

* La o primărie vine un tânăr să se angajeze…
– Ce știți să faceți?
– Nimic!
– Îmi pare rău, dar aceste posturi sunt deja ocupate!

* – Iubi, ginecologul meu mi-a cerut prietenia pe facebook.
– Ce dracu’ mai vrea să vadă?

* La o expoziție de pictură, un vizitator indignat, aflat în fața unui tablou intitulat ”Vasile la Praga” și reprezentând o femeie care făcea sex sălbatic cu trei bărbați deodată, se adresează custodelui:
– Înțeleg că în pictura modernă tablourile poartă nume ciudate, dar la tabloul ăsta titlul este total aiurea. Ce treabă are cu Vasile?
– Doamna din tablou este chiar soția lui Vasile – explică custodele.
– Păi și? Vasile unde e?
– V-o spune titlul: este plecat la Praga.

* Nepotul vine în vizită și o găsește pe bunica de 80 de ani plângând. Nepotul:
– Care e necazul?
– A murit bunicu’!
– Păi cum s-a întâmplat așa o nenorocire?
– Azi dimineață, în timp ce făceam sex.
– Dar știați că la vârsta voastră poate fi fatal!
– Da, de 5 ani o făceam numai duminica, și atunci în ritmul lent al clopotelor de la biserică: la ding – o băga, și la dong – o scotea!
– Și atunci care a fost problema?
– A trecut nenorocitul de poștaș cu soneria lui de la bicicletă!!!

* Cică se pune impozit pe nebunie. Am pus-o, fraților!

* Dacă ai ajuns la 40 de ani, trăiește-ți viața la maxim, pentru că generația care îți va plăti pensia, face tik tok acum.

* Mi-am luat niște adidași pentru alergat. De zece minute mă uit la ei, nu aleargă niciunul!

* România introduce armata obligatorie. Toți bărbații cu burtă vor fi generali.

* Pe vremea mea, școala online era așa: – O linie la o palmă, o linie la cealaltă. Mâine să vii cu mă-ta!

* – Iubitule, am lăsat ieri în frigider două sticle cu pălincă, de ce astăzi este numai una?
– Pentru că pe aia n-am văzut-o…

* Nevastă-mea a dat astăzi examenul de conducere. A luat 8 din 10.
Doi s-au salvat sărind în Dâmbovița!

* De departe, toți oamenii par buni.
Nu te apropia prea mult!

* – Tu îți iubești nevasta?
– Când ne-am luat, o iubeam așa de tare încât îmi venea s-o mănânc. Acum îmi pare rău că n-am mâncat-o atunci. Acum e prea târziu, e acră și ațoasă.

* Programul meu de sală…
Luni: piept
Marți: spate
Miercuri: brațe
Joi: picioare
Vineri: abdomen
Weekend: ceafă și cotlet

* Doar fătălăii își întreabă nevasta dacă au voie la bere.
Bărbații adevărați ȘTIU că nu au voie.

* – Io am curent de la biserică.
– !?
– O zis popa: ”Veniți de luați lumină!” Și-am tras fir…

* Soțul, care se uita la televizor, își strigă soția, care făcea mâncare în bucătărie:
– Marianooo!… Du-te fuga și ia-mi o bere de la magazinul din colț, că mor de sete!
Soția vine la el nervoasă:
– Da’ mai lasă-mă în pace, am treabă. Ce vrei, să las acum tot și să cobor pentru o bere, că-ți arde ție gâtul?”…
După câteva momente de gândire, soțul vine cu soluția:
– Așa e!… Ai și tu dreptate… ia mai multe!

* Nu știu ce naiba se întâmplă în țara asta: școlărițele se îmbracă ca niște prostituate și prostituatele ca niște școlărițe. Nici nu știi ce să iei cu tine, bani sau bomboane?!

* Auziți… s-au făcut deja perechile pentru Valentine’s Day?
Nu știți… eu cu cine sunt?

* Un tânăr intră în biserică:
– Părinte, vreau să mă spovedesc.
– Haide, fiule, ușurează-ți sufletul!
– Săptămâna asta, am ajutat o prietenă să monteze un dulap. L-am montat, a început să plouă și ea îmi spune: ”Ei, unde să pornești pe ploaia asta, rămâi!” Am rămas și am făcut sex cu ea. Câteva zile în urmă, am ajutat-o pe nevasta prietenului meu să lipească tapet. L-am lipit și a început să plouă. Ea îmi spune: ”Ei, unde să pleci pe ploaia asta, așteaptă!”… și am făcut sex. Dar ieri, îmi ajutam prietenul în garaj să-și repare mașina. Am reparat-o și a început să plouă. El îmi spune: ”Unde să pleci prin ploaie, rămâi să bem!” Ne-am îmbătat și am făcut sex împreună. Ce să fac, părinte?
– Pleacă-n PLM de aici, până nu începe să plouă!

– Mai ai vreo legătură cu fostul?
– Una de pătrunjel, dar i-o las lui.

* Ieri aveai nervi. Ți-au trecut?
– Da! Azi am alții!

* Bazele democrației s-au pus atunci când Dumnezeu a creat-o pe Eva, apoi i-a spus lui Adam:
– Hai, alege-ți o nevastă!

* – Domnule director, eu nu mai predau istorie la clasa asta. Sunt idioți. L-am întrebat pe unul cine l-a ucis pe Cezar. S-a jurat că nu l-a ucis el, ba că nici nu l-a cunoscut. La fel au răspuns și ceilalți.
– Păstrați-vă calmul, doamnă profesoară. Poate că ucigașul nici nu-i din clasa aia.

* – Ce ai, iubitule, de ce ești supărat?
– Firma tatălui meu a dat faliment…
– Eram absolut convinsă că vor găsi o cale să ne despartă!

* – Dom’ doctor, mi-ați dat pastilele astea ca să nu mai sforăi. dar cum le iau?
– Din cinci în cinci minute.

* – Leul nu mai are valoare. Ce-i de făcut?
– Îi dăm patru găuri.
– Și asta ar rezolva ceva?
– Nu, dar am putea să-l vindem ca nasture.

* Dacă vă urcați pe cântar și vă vine să plângeți, plângeți!
Retenția de apă e prima cauză a creșterii în greutate.

A apărut cartea ”Pe urmele tatălui”

”Petru Racolța este autorul prezentului literar autohton, reușind să îmbine genul policier cu specificul românesc, iar rezultatul, cele două romane, Fetița care visa pentru alții și Pe urmele tatălui, demonstrează perfect evoluția unui scriitor pentru care senzaționalul și tensiunea pot avea cu totul alte culori decât țipătorul hollywoodian elaborat pe bază de rețete și formule standard.
Beneficiind de darul de a creiona  cu precizie, structuri mentale și reacții umane, Petru Racolța, în cele două romane ale sale publicate la editura SIONO face dovada – dacă mai era cazul – existenței unui potențial deosebit al autorilor români contemporani ce reușesc să se detașeze de tiparele străine și să creeze producții literare originale ce captivează cititorul încă de la primele rânduri.
Referindu-ne la Fetița care visa pentru alții, chiar dacă subiectul nu e nou, personajele și plasarea lor într-un context diferit de cele obișnuite creează o experiență inedită pentru cititori. Romanul pune la un loc concepte de parapsihologie, paranormal și fantastic pe o structură de thriller foarte veridic, ce nu depășește limitele acceptate implicit de mentalul cititorului și care, având ca fundal decorul lumii reale, aduce cu sine o tensiune ce se manifestă gradual de la primele capitole.
Eroii nu sunt vigilantes musculoși, cu replici tăioase și mâna pe armă, nici detectivi cu o întreagă structură logistică în spate. Eroii sunt copii, iar deosebirea dintre ei și alții asemenea lor e dată de abilitățile fiecăruia, datorită (sau din cauza) cărora sunt marginalizați în societatea care caută o perfecțiune iluzorie. Nu vă lăsați înșelați, însă, de vârsta personajelor principale: suspansul este palpabil, tensiunea atinge cote ridicate și, ca cititor, te trezești captivat de intriga complexă, de trăirile fiecărui personaj în parte și, nu în ultimul rând, de dialogurile ce respectă viața protagoniștilor.
Cum ar fi ca ceea ce visezi, să se întâmple în realitate? Pentru mulți, ar putea să pară o experiență interesantă, inedită și, de ce nu, tentantă. Petru Racolța pune, însă, lucrurile la punct: visul poate deveni o realitate de coșmar – și da, jocul de cuvinte e intenționat. Fetița care visa pentru alții nu mai vrea s-o facă. Alții, însă, îi vor visele, iar cititorul este luat de curentul evenimentelor și, înainte să-și dea seama, devine unul dintre personajele cărții.
Pe urmele tatălui, cel de-al doilea roman publicat de Petru Racolța la editura SIONO, conține o idee cu totul inedită, iar revelarea acesteia constituie o reală surpriză. N-o să vă dezvăluim despre ce este vorba, ci vă lăsăm să o descoperiți citind cartea. Ce putem spune, însă, este că Petru Racolța creează o problemă pornind de la o întrebare banală și, printr-o construcție realistă a evenimentelor, poartă cititorul prin meandrele unei intrigi stufoase și spumoase, din care nu lipsește umorul din colțul gurii, cu care ne-a obișnuit scriitorul maramureșean.
E de subliniat, de asemenea, modul în care Petru Racolța își desenează personajele, creând o pleiadă de caractere unice, fiecare cu specificul său, iar interacțiunea acestora de-a lungul narațiunii generează atât atmosferă, cât și context, ambele perfect credibile, conținând suficiente detalii pentru a transpune cititorul în lumea respectivă.
De fapt, unul din atu-urile autorului este tocmai ușurința cu care își modelează protagoniștii romanelor și atenția la detalii. Implicarea totală a acestuia în actul scrisului e evidentă: dialogurile sunt realiste, ca și cum s-ar fi transpus, pe rând, în fiecare personaj în parte, construindu-i minuțios mentalul și caracterul.
Petru Racolța este un autor cu ștate vechi, dacă putem spune asta, cărțile sale abordând o pleiadă de subiecte, de la povești pentru copii (Revolta din ogradă), science-fiction (Planeta Paradis) și, în fine, romanul polițist combinat cu o fantezie debordantă, reprezentat de cele două producții menționate aici: Fetița care visa pentru alții și Pe urmele tatălui.
Am lăsat la urmă, nu pentru criterii de importanță, ci pe criterii de stil, cele două volume de nuvele publicate sub titlul Povestirile unui maramureșean, autorul fiind original din Seini, unde trăiește și în prezent. Regăsim aici un scriitor cu un umor mai degrabă intuit decât afișat, o ironie subtilă ce devine, uneori, auto-ironie, înveșmântată într-un limbaj care, fără a fi laconic, nu se pierde în mai multe direcții deodată, ci rămâne ancorat pe subiect, în tușe clare, fără echivocuri.
Dacă ar fi să tragem o concluzie, cărțile lui Petru Racolța ar putea fi comparate cu o litografie extrem de detailată, a cărei complexitate rezidă în redarea cu precizie a celor mai simple elemente și îmbinarea lor, iar rezultatul este un tot unitar cu o coerență și o coeziune remarcabilă.”
Radu Prodan

Bulgărașul de zăpadă (18)

continuare

I-am privit pe rând în ochi, încercând să le transmit și în acest fel sinceritatea deplină, ajutându-mă și de cuvintele cele mai înfierbântate pe care mintea mi le-a găsit în acel moment.

– Vă rog să mă credeți că nu mint deloc despre groapa aceea! Nimeni nu putea să mă vadă când mă strecuram prin iarba înaltă și trăgeam sculele după mine. Prieteni nu prea aveam, cu care să vorbesc despre asta, cu excepția a doi frați cam de-o seamă cu mine. Îi chema Ianoș și Robi, primul era mai înalt, subțirel și purta ochelari, iar al doilea era micuț și grăsuț. Veneau vara la bunica lor, care locuiește într-o parte a clădirii cu birourile garajului din spatele casei noastre. Lor le-am spus ce vreau să fac, dar au râs de ideea mea și nu am mai adus vorba. Ați putea să-i întrebați, doar că s-au întors acasă pentru școală și locuiesc departe, nici nu știu unde, însă se poate afla.

Doctorul m-a privit la fel de înțelegător, dar tot mai avea nelămuriri pe care aștepta să i le risipesc.

– Sunt sigur că ești convins de ceea ce spui, dar realitatea se poate deforma, într-un timp destul de scurt, la oamenii maturi și, mai cu seamă, la copiii de vârsta ta. Mi-e greu să pricep cum a reușit un băiețel ca tine să-și ducă uneltele sute de metri și să sape atât de adânc într-un pământ plin de buruieni. Nimeni nu poate să creadă așa ceva.

– Uitați la mine, m-am grăbit eu să-mi ridic mânecile de la mâna dreaptă și apoi să-mi încordez brațul. Vedeți ce mușchi puternici am? Dacă nu ar fi iarnă, aș putea să vă demonstrez cum am procedat.

Amândoi au zâmbit cu îngăduință, însă tot nu eram sigur că i-am convins. Medicul Rareș s-a uitat la ceas și s-a scuzat că trebuie să lipsească puțin.

– Trebuie să dau un telefon la ora asta, dar revin numaidecât. Până atunci, puteți să discutați voi doi și poate lămuriți unele lucruri.

Astfel am rămas cu Sergiu, care și-a tras imediat scaunul mai aproape, de parcă voia să-mi demonstreze susținerea lui. Mustăcioara îi arăta și mai interesantă din această poziție, iar cuvintele îi erau calde ca ale unui prieten mult dorit.

– Să știi că sunt alături de tine în tot ce spui, dar oamenii de o anumită vârstă, cum e și șeful meu, apelează la mai multe investigații pentru a se lămuri. Cea mai importantă e impresia privind capacitatea ta de gândire, pe care o să ți-o încerce în continuare, așa cum a făcut și în alte cazuri. Îți va da o problemă de matematică mai grea, despre două trenuri, însă răspunsul este greu pentru clasa a doua și nu cred că o să-l poți găsi. Iar asta te va coborî în ochii lui și va crede că ești un băiat fără prea multă inteligență, însă mie îmi ești simpatic și vreau să-l impresionezi pe doctor. De aceea îți spun răspunsul dinainte: 70 de kilometri. Dar nu cumva să-i spui că ai aflat de la mine, pentru că m-ar da afară din postul pe care-l ocup și mi-ar afecta foarte mult viitorul.

Nu am copiat niciodată la lucrările scrise, iar dezlegarea problemei oferită pe ascuns de tânărul psiholog era un mod de a trișa pe care nu-l agream deloc. Mă întrebam dacă o făcea într-adevăr din simpatie sau era un altfel de test pe care nu-l înțelegeam. Aceste gânduri mă măcinau când a revenit doctorul, cu același chip jovial.

– Mă scuzați, însă nu mai avem mult timp la dispoziție, deși mi-ar plăcea să purtăm o discuție amplă, așa cum merită un caz ca al tău, mi-a zis el în timp ce își căuta o anumită foaie de hârtie.

”Dă Doamne să nu-mi citească problema cu trenurile!”, mă rugam eu în gând. Dar l-am auzit imediat cum mă pregătește pentru inevitabil:

– O să încheiem într-un mod distractiv, cu o problemă de matematică și logică, în același timp, pentru că matematica e logică în stare pură. Sunt sigur că unui băiat ca tine îi place să rezolve astfel de exerciții ale minții. Iată despre ce e vorba:
”Două trenuri pornesc simultan, din doua gări diferite: A si B, mergând unul spre celălalt, fiecare având o viteză de 50 km/h. În același timp, o muscă, pleacă din B spre A cu o viteză de 70 km/h, mergând deasupra liniei de cale ferată. Când întâlnește trenul ce merge spre B se sperie și merge și ea spre B, apoi întâlnește celălalt tren, se sperie și merge în direcția opusa și tot asa până cele două trenuri se întâlnesc și strivesc musca. Știind ca distanța dintre A și B este de 100 de km, să se calculeze câți kilometri a parcurs musca.”
Crezi că poți să-mi dai răspunsul corect?

Eram într-o mare dilemă și numai la calcul nu-mi stătea capul, din moment ce rezultatul îl știam deja. Dacă l-aș fi spus, înșelam încrederea asistentului amabil și i-aș fi făcut rău în relația cu șeful. Pe de altă parte, dacă arătam că nu-s în stare să rezolv acest exercițiu, mi-aș fi călcat în picioare orgoliul de elev cu o gândire de care eram mândru. Oare ce era mai important: să fiu cinstit sau să arăt că sunt inteligent? Am oftat din greu și am lăsat inima să vorbească.

– Cred că e o problemă prea grea pentru mine, dar și tristă. N-aș fi vrut să fiu într-unul din aceste două trenuri, care se ciocnesc doar pentru a strivi o muscă.

Doctorul Rareș a râs la această remarcă, însă a continuat să mă încurajeze.

– E doar o problemă în care nimeni nu pățește nimic, precum în filme. Dar mi-ar plăcea să te mai gândești puțin, poate găsești rezolvarea care ar arăta foarte bine în estimarea pe care trebuie să o fac.

La rândul lui, Sergiu îmi făcea semne încurajatoare, subliniate de cuvinte pe măsură:

– Haide, Petru, nu te sfii. Nu trebuie să renunți, eu sunt sigur că știi rezultatul.

Am plecat privirea ca un abandon a luptei, lăsându-mi gândurile ocupate cu regrete, nicidecum cu calcule. Poate că aș fi reușit să rezolv acest test, dar nu mai aveam motivația necesară, știind că judecata îmi putea fi influențată de rezultatul deja cunoscut. Nu aveam putere să mai zic nimic, decât să ridic din umeri și să privesc în podea ca un înfrânt. Cei doi examinatori s-au ridicat și s-au apropiat să-mi strângă mâna cu căldură nediminuată. Țin minte că Sergiu m-a mângâiat pe cap și mustăcioara lui s-a întins a zâmbet, iar asta m-a făcut să mai uit din regrete. Poate că nu rezultatul problemei a fost adevărata încercare.

Posibilități

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Bate cineva la poarta raiului. Sf. Petru:
– Mno, ce-i?
– Nu ”ce-i, ci ”cine-i”, frățioare!
– Dumnezeule! Înc-o profesoară…

* Nu mai putem trăi din pensia bunicului. Trebuie să-l angajăm.

* Femeia e super magică…
Se udă fără să intre în apă, dă lapte fără să pască, sângerează fără să se taie, vorbește fără să fie întrebată, cheltuiește mai mult decât câștigă, mărește unele lucruri fără să le atingă!

* – Dragule, spune-mi adevărul. Sunt urâtă sau a dracu’.
– Combinate.
– Cum adică?
– Ești al dracului de urâtă.

* – Auzi, dragă, crezi că noul uscător de rufe îmi micșorează hainele?
– Nu, iubito! Frigiderul face asta.

* Un tip merge la un salon de tatuaj.
– Ce tatuaj doriți?
– Nu știu sigur.
– Trebuie să fie ceva ce o să vă placă toată viața!
– Păi, niște sarmale!

* – Doctore, îmi sună ceva în ureche.
– Nu răspunde!

* Anunț mortuar:
”După o viață grea, chinuită și plină de lipsuri, Dl. Ion Popescu, născut la 15.03.1965, și-a găsit, în sfârșit, pacea și liniștea.
Înmormântarea soției va avea loc marți, la cimitirul catolic…”

* – Vă pot deranja puțin?
– Da, cu ce vă pot fi de folos?
– Cu nimic. Am vrut doar să vă deranjez.

* – Ai ceva de băut?
– Apă.
– Dar ceva mai tare?
– Gheață!

* La alimentara:
– Brânză roquefort aveți?
– Ce-i aia?
– O brânză specială, cu mucegai.
– Nu, doar pâine și legume roquefort avem.

* – Nevastă, ciorba asta-i de ieri?
– Da! Și dacă nu mănânci, va fi și cea de mâine!

* La poliție:
– Deci, hoțul v-a furat cerceii, brățara de aur și lănțișorul de la gât?
– Da, domnule polițist.
– Și de ce nu ați strigat după ajutor?
– Riscam ca hoțul să-mi vadă și dinții de aur…

* A venit popa, mi-a sfințit o factură și acuma am mai primit trei.

* – Ce faci? Ești bine? De 2 ore încerc să dau de tine.
– Eram pe stradă, veneam la tine, s-a auzit o împușcătură și toată lumea a început să alerge. După 3 ore și o medalie de aur, mi-am dat seama că era un maraton.

* O femeie intră într-un magazin de bijuterii, atinge un inel de diamante și scapă o bășină. Ca să disimuleze incidentul, întreabă:
– Cât costă acest inel?
Vânzătorul îi spune:
– Hahaha, dacă numai când îl atingi te scapă un vânt, când ți-oi spune prețul te caci pe tine…

* Azi, la sală.
Eu – 252, 253, 254…
Trainerul – Vă rog opriți-vă din număratul plăcilor de gresie și faceți ceva exerciții fizice!

* Ziua 17 fără alcool. Dacă aș reuși să nu beau nici noaptea, ar fi super!

* La maternitatea din Suceava s-a născut bunicul șoferului… care va conduce primul pe Autostrada Moldovei!

* – Ieri am făcut cunoștință cu părinții iubitei mele…
– Și cum a fost?
– M-au primit ca pe propriul lor fiu. Tatăl ei chiar m-a bătut…

* Cei mai mulți bărbați sunt familiști convinși… de neveste!

* În Italia, 4 români au construit cea mai înaltă clădire din lume pentru că nu știau să oprească betoniera.

* Nu râdeți de cei cu burtă… sculele bune se țin sub acoperiș!

* A întrebat Veorica dacă TENISMEN înseamnă zece izmene…

* Dacă bei 4 litri de apă pe zi, nu vei avea timp să te intereseze de viața altcuiva, pentru că vei fi ocupat să te piși!

* Femeile au scris odată pe un zid: ”o să ne-o plătiți!”
Bărbații, mai jos, au completat: ”Ne-ați dat-o vreodată gratis?”

* Dacă o vezi mare, nu te speria.
Când picură, nu te uita.
Când se apropie, nu spune nimic.
Când ți-o introduce, respiră ușor, și-o lași să intre înăuntru.
Dacă doare, suporți.
… Deoarece o injecție vă poate salva viața!

* Doi tineri se hotărăsc să facă dragoste pentru prima dată. El, rușinându-se că o are mică, se ridică din pat, face întuneric în cameră și i-o pune în mână.
Ea: – Mulțumesc, dar nu fumez!

* Nu știu cum e la voi, dar la noi dacă vine cineva în vizită cu 3 litri de pălincă, este considerat rudă!

* Când ți-o trage Enelul se numește regularizare!

* E atât de frig încât mi-a crăpat piatra de la rinichi și mi-a înghețat apa la genunchi!

* Subiecte care se vor da în 2025 la BAC:
1. Se dă un triunghi cu unul din unghiuri de 30 de grade și perimetrul de 120 de cm. Colorați-l.
2. Scrieți o strofă favorită dintr-o manea de-a lui Florin Salam. Dacă nu ați învățat să scrieți, nu-i problemă, important e să știți să o cântați.
3. Recitați Luceafărul în gând. Bifați DA, dacă ați reușit și NU, dacă nu. Oricum, orice ați bifa, se acordă 3 puncte.
4. Se dau două linii drepte paralele. Se trag pe nas.

* A plecat vara și sunt trist. Mi-a plăcut tare mult! N-am înțeles de ce nu i-a plăcut nevestei. Doar era vara ei…

* Noi râdem de cei cu școala vieții, dar n-ați văzut tot: urmează cei cu școala online!

* – Cum îți dai seama că e frig afară?
– În loc să calci într-un rahat, te împiedici de el.

* Azi am dat o fugă la Baia Mare. E pe hol, vizavi de baia mică. 🙂

* – Alo!? Compania de apă?
– Da!
– Auziți? Din robinet, curge apă?
– Da! Sigur! Dar cum altfel?
– Păi, la cum mă uit pe factură, ar trebui să fie minim Jack Daniel’s!

* După sărbători, toate femeile cumpără în draci teste de sarcină, sperând că sunt gravide și nu grase!

Bulgărașul de zăpadă (18)

În cea de-a doua zi de investigație mi-am propus să fiu mai curajos, iar noile personaje din încăperea repartizată mi-au stârnit curiozitatea. Era vorba de doctorul Rareș și asistentul său care s-a prezentat simplu: Sergiu. Primul avea o vârstă respectabilă, ochi blânzi și o voce liniștitoare, doar că m-aș fi așteptat să fie îmbrăcat în halat alb, așa cum îi știam eu pe medicii cu care am avut de-a face. Cel de-al doilea părea mai degrabă un student, însă unul prietenos și zâmbitor, cu o mustăcioară drăguță care-mi amplifica simpatia. Nimeni altcineva nu era martor la discuția care trebuia să se înfiripe, însă emoțiile mele nu se lăsau învinse nici de această dată. Bănuiesc că doctorul ”mi-a citit” starea de spirit și era obișnuit cu situații de acest gen, fiindcă m-a abordat ca pe un cunoscut de vârsta lui, inducând plăcerea de a discuta despre orice, fără impuneri sau restricții.

– Am înțeles că te cheamă Petru, ca pe tatăl tău, mi-a zis el la început.

– Pe tata îl cheamă Petre, s-a făcut o greșeală pe certificatul meu de naștere, am ținut să precizez.

– Așaaa…? Ca să vezi cum poți fi botezat dintr-o eroare măruntă, mi-a zâmbit el și Sergiu, în același timp. Vrei să-mi povestești câte ceva despre viața ta aparte?

Aici m-am retras din nou în carapacea mea și am ridicat din umeri. Nu știam ce l-ar putea interesa și nici n-aveam certitudinea că m-ar înțelege. Firește că era pregătit pentru astfel de obstacole, iar soluția lui a fost o cutie cu cuburi pe care a scos-o din geanta adusă de asistent. A golit-o pe masa dintre noi și m-a invitat cu aceeași blândețe:

– Hai să ne jucăm puțin, dacă tot trebuie să stăm împreună o vreme. Îți plac cuburile?

– Sigur că da, am exclamat eu cu ochii sclipind de bucurie. Am și eu acasă, două cutii, doar că ale mele sunt de mai multe culori.

– Ei bine, acestea sunt altfel și au reguli diferite, mi-a explicat Sergiu de data asta. Nu construiești castele, dar trebuie să le așezi înapoi, în cutie, astfel încât să încapă toate. Crezi că o să reușești?

N-am mai pierdut vremea cu răspunsul, pentru că mâinile mi-au luat-o înainte, în timp ce mintea căuta cu febrilitate modalitatea de rezolvare. În scurtă vreme, toate cuburile erau aranjate în sălașul lor, fără să rămână vreunul pe dinafară sau să se vadă vreun spațiu liber.

– Excelent!, m-a felicitat medicul psihiatru. Precis nu ai și tu unul de acesta? că prea repede le-ai rezolvat. Ia să mai încercăm o dată.

Bineînțeles că a doua oară am fost și mai rapid, iar laudele primite mi-au înăbușit emoțiile. Astfel a reușit doctorul să îmi câștige încredere și să intre în subiect.

– La ce vârstă te-a afectat poliomelita și cum ai făcut prima clasă? Am aflat că n-ai fost primit la Căminul Școală de la Jucu de Sus decât în cel de-al doilea an.

– La șase luni m-am îmbolnăvit… mi-a spus mama. Iar în primul an de școală mi-a fost greu, mai ales după ce mi-a interzis învățătorul Iva să mai intru în clasă cu ceilalți elevi. Zicea că fac firimituri cu mâncarea adusă în pachețel, în timp ce copiii ceilalți puteau ieși afară să mănânce…

M-am oprit, fiindu-mi prea greu să-mi amintesc ziua când am fost exclus dintre primii colegi de școală. Atunci am simțit cel mai dureros diferența pe care o făcea felul în care mă deplasam: cu un triciclu pe care-l împingea mama.

– Te înțeleg că ai suferit, dar cum te-ai descurcat mai departe?, m-a îmbărbătat în continuare dr. Rareș.

– Învățătorul mi-a spus să mă duc la el acasă, o dată pe săptămână. Asculta ce am învățat și îmi dădea teme pentru alte șapte zile.

– Tot mămica te împingea?, interveni Sergiu.

– Câteodată, când nu era prea ocupată sau era drumul mai greu. De obicei mă deplasam singur.

– Adică în patru labe, ca să o zicem pe șleau, a vrut să precizeze tot tânărul.

– De fapt în trei, pentru că sub brațul stâng îmi duceam Abecedarul. Învățătorul nu voia să-i murdăresc cărțile cu praf și noroi, de aceea nici nu intram decât până în antreu, unde își aducea un scaun pentru o jumătate de oră.

Cei doi s-au privit cu un anumit înțeles, nedeslușit pentru mine, prin care îmi strecurau bănuiala că nu mă credeau.

– Dar cu ce era ocupată mămica ta, de nu putea să meargă mereu cu tine?, strecură medicul întrebarea care-mi întărea bănuiala.

– Mama a mers de mai multe ori în Baia Mare, la Comisie, și a amenințat că, dacă nu sunt primit la o școală specială, se aruncă în Someș cu mine în brațe. Dar pe mine m-a liniștit, asigurându-mă că era doar un mod de a-i convinge pe examinatori să nu mă lase de izbeliște.

– Interesantă și curajoasă strategie, recunoscu doctorul. Și totuși ai terminat cu note bune clasa întâi, iar la noua școală ai note și mai mari. Ne poți recita o poezie, două din cele învățate?

A fost încă o încercare pe placul meu, ocazia să-mi demonstrez capacitatea de învățare de care eram mândru. Poezioarele erau pe atunci testul prin care oamenii mari voiau să se convingă de sârguința de care dădeau dovadă copiii din jurul lor, iar eu le făceam jocul cu inocență. Celor doi examinatori le-am recitat ”Brăduleț, brăduț drăguț” și ”Nelu-a spart o cană, plici…”, cu emoțiile inerente, dar destul de convingător, după părerea mea. Felicitările au venit de la sine, iar asta mi-a alungat orice urmă de neîncredere. Simțeam că oamenii aceștia sunt altfel, cu intenții bune și suflet cald, cărora puteam să le spun orice. Atunci a venit marea întrebare, pusă de doctorul Rareș.

– Dar despre groapa aceea din grădina voastră ce poți să-mi spui? Chiar tu ai săpat-o, fără să te ajute nimeni?

Pentru un timp, parcă uitasem de ce am fost adus aici și ce se cerea de fapt de la mine. Oare tot jocul de până acum a fost doar o pregătire vicleană pentru a lăsa garda jos și a spune încă o dată ce am mai spus ieri? Și ce ar fi fost rău în asta, mă întrebam pe de altă parte. Adevărul te eliberează numai dacă mergi cu el până la capăt, indiferent în fața cui trebuie să-l susții.

va urma

Recreație

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Cum se numește o înțelegere între doi crocodili?
– Un Croco- Deal!

* – Ospătar, veniți, vă rog frumos, aici!
– Da, spuneți, vă rog!
– De ce se numește grătarul ăsta ”tâlhăresc”?
– Stați să vedeți nota…

* Într-un bar, unul, rupt:
– Barman!!
– Da, domnule!?
– Adu-mi, te rog, ușa, că vreau să ies!!

* Azi m-am tuns singur. Mă văd frumos în oglindă.
Mi-am lăsat și ciubuc, 30 lei, ca să nu cred că sunt zgârcit.

* ”Am o mare rugăminte la cei care au căței.
Nu-i mai îmbrăcați, vă rog.
Al meu crede că suntem prea săraci și nu mai vrea să iasă din casă!”

* – Câte beri ai băut?
– Două?
– Și de a ce te-ai îmbătat în halul ăsta?
– De la pălincă!

* Nici n știu ce să mai mănânc.
Toată mâncarea e de anul trecut. O să beau ceva, băutura cu cât mai veche, e mai bună!

* Întreb și eu așa…
Când te doare la bască, trebuie să iei pastile!?

* Trebuie să învăț să scriu cu greșeli.
Dacă scriu corect, puștoaicele se prind că sunt bătrân.

* Știți la ce folosește buricul la femei???
Să parchezi guma de mestecat în timp ce cobori mai jos.

* Un vasluian a ajuns la spital după ce a băut o bere!
Era berea lui frate-su!

* – D-apăi, măi Gheorghe, o să divorțez de tine, zilnic bei…
– D-apăi, măi Mărie, divorțează și toată lumea o să zică: ” O vezi pe aia! Până și Gheorghe, bețivu’ a părăsit-o!”

* Când râgâi după sarmale, ăla e sufletul porcului care se înalță la ceruri?

* Ce vârstă ciudată am…
Ba îmi vine să mă îndrăgostesc, ba îmi vine să mă pensionez.

* Deschid frigiderul să iau lapte pentru cafea…
Berea: – ‘te-n gură de fătălău!

* Vinul roșu e bun pentru femei doar dacă îl beau amanții. Dacă îl beau bărbații, din bețivi nu-i mai scoateți!

* Băieții care își pun la noapte un fir de păr sub pernă, vor visa salonul la care se vor epila tot anul!

* Ne-a văzut Dumnezeu facturile și a dat 15 grade în ianuarie. Mulțumim, Doamne!

* Intru în casă, îl găsesc cu alta în pat.
– Mă, tu știi că sunt femeie bună, iert multe dar cine dracu a lăsat lumina aprinsă în baie?

* Tatăl îi spune copilului său în vârstă de trei ani:
– Uită-te la tine cum arăți, te-ai murdărit ca un purceluș! Știi ce-i un purceluș?
– Da, copilul porcului!

* În viață să nu faci rău, că întotdeauna răul se întoarce.
Fă bine, că binele nu se întoarce-n veci! 🙂

* Iară am o întrebare. Știe cineva câte valuri vin??? Că mă bate gândul să-mi iau barcă!!!

* – De ce plângi?
– Toți râd de mine că sunt grasă.
– Nu mai fi tristă. Sunt Zâna cea bună și îți îndeplini o dorință.
– Aș vrea o shaorma!

* După ce-au băut a cincea doză de pălincă, omicronul și-a dat pălăria jos, spunând:
– Bade, ai tot respectul meu… și-a murit.

* Am fost azi și m-am spovedit, doamne câte amintiri frumoase, am plâns și eu și popa. O zis că vrea și el pe TIR.

* A venit popa cu Botezu… i-a tras lu’ mamaie un busuioc pe televizor de a binecuvântat toți indienii din film.

* Ion cânta cu foc piesa: ”tinerețea mi s-a dus cu anii…”
Soția: ”cine-i Ani?”

* – Iubitule, să-mi scot bluza?
– Scoate-o, iubito.
– Dar fusta?
– Scoate-o, iubito.
– Dar sutienul?
– Scoate-l, iubito.
– Dar chiloțeii?
– Și chiloțeii, iubito.
– Dar tampax-ul?
– Fir-ar să fie, așa trebuia să începi.

* – Mărite Ramses, a venit poștașul cu un papirus!
– Ce scrie-n el?
– Ochi, șarpe, valiză, lună, ochi.
– PLM, zice că vine soacră-mea!

* Noaptea nunții:
– Tu, Ioane, de ce te-ai oprit?!!
– Fă, Mărie, io am înțeles că nu are fund, da’ a ta nu are nici margini.

* – Ai spus că ești un adevărat animal în pat!
– Păi, și ce, iepurele e insectă?

* Îmbinând utilul cu plăcutul, m-am ales cu lenea!

* Am cumpărat un covrig și un pachet de țigări… 24 lei. Doamne, ce s-au mai scumpit covrigii, cred că mă las.

* ”I-am spus psihiatrului că am o iubită imaginară. După 2 ședințe am renunțat la el! Începuse nebunu’ să se dea la ea!” (Gogu MareAn)

* Un tip zâmbitor și cu o privire ciudată intră la psiholog:
– Bună ziua, știți, am mai fost și săptămâna trecută la dumneavoastră…
– Da, îmi amintesc, spuneați că aveți senzația că așa, ca prin ceață, vedeți numai muște peste tot.
– Da, da! Și mi-ați dat niște pilule!
– Și… au avut efect?
– Da, dom’ doctor. Acum le văd clar.

* Intră un tip în farmacie, cere două prezervative și, după ce achită, începe să râdă în hohote și pleacă. La ieșire, farmacistul își zice: ”Băă, mulți nebuni sunt pe lumea asta!”
Următoarele două zile, la fel: intră bărbatul, cumpără două prezervative, achită, râde și pleacă. Farmacistul pune paznicul să-l urmărească. Se întoarce paznicul:
– Ai aflat ce e cu nebunul ăla? Unde s-a dus?
– La dumneavoastră acasă!

* Fiul unui șeic studia în București. Părinți îl întreabă cum se simte, iar el le-a răspuns că în general bine, dar că se jenează un pic când el vine cu Mercedesul din aur la școală, iar profesorul lui coboară din tramvai. Peste câteva zile primește un cec de un milion de dolari și o telegramă:
”Nu ne face numele de rușine! Cumpără-ți și tu un tramvai!”