Bulgărașul de zăpadă (18)

continuare

I-am privit pe rând în ochi, încercând să le transmit și în acest fel sinceritatea deplină, ajutându-mă și de cuvintele cele mai înfierbântate pe care mintea mi le-a găsit în acel moment.

– Vă rog să mă credeți că nu mint deloc despre groapa aceea! Nimeni nu putea să mă vadă când mă strecuram prin iarba înaltă și trăgeam sculele după mine. Prieteni nu prea aveam, cu care să vorbesc despre asta, cu excepția a doi frați cam de-o seamă cu mine. Îi chema Ianoș și Robi, primul era mai înalt, subțirel și purta ochelari, iar al doilea era micuț și grăsuț. Veneau vara la bunica lor, care locuiește într-o parte a clădirii cu birourile garajului din spatele casei noastre. Lor le-am spus ce vreau să fac, dar au râs de ideea mea și nu am mai adus vorba. Ați putea să-i întrebați, doar că s-au întors acasă pentru școală și locuiesc departe, nici nu știu unde, însă se poate afla.

Doctorul m-a privit la fel de înțelegător, dar tot mai avea nelămuriri pe care aștepta să i le risipesc.

– Sunt sigur că ești convins de ceea ce spui, dar realitatea se poate deforma, într-un timp destul de scurt, la oamenii maturi și, mai cu seamă, la copiii de vârsta ta. Mi-e greu să pricep cum a reușit un băiețel ca tine să-și ducă uneltele sute de metri și să sape atât de adânc într-un pământ plin de buruieni. Nimeni nu poate să creadă așa ceva.

– Uitați la mine, m-am grăbit eu să-mi ridic mânecile de la mâna dreaptă și apoi să-mi încordez brațul. Vedeți ce mușchi puternici am? Dacă nu ar fi iarnă, aș putea să vă demonstrez cum am procedat.

Amândoi au zâmbit cu îngăduință, însă tot nu eram sigur că i-am convins. Medicul Rareș s-a uitat la ceas și s-a scuzat că trebuie să lipsească puțin.

– Trebuie să dau un telefon la ora asta, dar revin numaidecât. Până atunci, puteți să discutați voi doi și poate lămuriți unele lucruri.

Astfel am rămas cu Sergiu, care și-a tras imediat scaunul mai aproape, de parcă voia să-mi demonstreze susținerea lui. Mustăcioara îi arăta și mai interesantă din această poziție, iar cuvintele îi erau calde ca ale unui prieten mult dorit.

– Să știi că sunt alături de tine în tot ce spui, dar oamenii de o anumită vârstă, cum e și șeful meu, apelează la mai multe investigații pentru a se lămuri. Cea mai importantă e impresia privind capacitatea ta de gândire, pe care o să ți-o încerce în continuare, așa cum a făcut și în alte cazuri. Îți va da o problemă de matematică mai grea, despre două trenuri, însă răspunsul este greu pentru clasa a doua și nu cred că o să-l poți găsi. Iar asta te va coborî în ochii lui și va crede că ești un băiat fără prea multă inteligență, însă mie îmi ești simpatic și vreau să-l impresionezi pe doctor. De aceea îți spun răspunsul dinainte: 70 de kilometri. Dar nu cumva să-i spui că ai aflat de la mine, pentru că m-ar da afară din postul pe care-l ocup și mi-ar afecta foarte mult viitorul.

Nu am copiat niciodată la lucrările scrise, iar dezlegarea problemei oferită pe ascuns de tânărul psiholog era un mod de a trișa pe care nu-l agream deloc. Mă întrebam dacă o făcea într-adevăr din simpatie sau era un altfel de test pe care nu-l înțelegeam. Aceste gânduri mă măcinau când a revenit doctorul, cu același chip jovial.

– Mă scuzați, însă nu mai avem mult timp la dispoziție, deși mi-ar plăcea să purtăm o discuție amplă, așa cum merită un caz ca al tău, mi-a zis el în timp ce își căuta o anumită foaie de hârtie.

”Dă Doamne să nu-mi citească problema cu trenurile”, mă rugam eu în gând. Dar l-am auzit imediat cum mă pregătește pentru inevitabil:

– O să încheiem într-un mod distractiv, cu o problemă de matematică și logică, în același timp, pentru că matematica e logică în stare pură. Sunt sigur că unui băiat ca tine îi place să rezolve astfel de exerciții ale minții. Iată despre ce e vorba:
”Două trenuri pornesc simultan, din doua gări diferite: A si B, mergând unul spre celălalt, fiecare având o viteză de 50 km/h. În același timp, o muscă, pleacă din B spre A cu o viteză de 70 km/h, mergând deasupra liniei de cale ferată. Când întâlnește trenul ce merge spre B se sperie și merge și ea spre B, apoi întâlnește celălalt tren, se sperie și merge în direcția opusa și tot asa până cele două trenuri se întâlnesc și strivesc musca. Știind ca distanța dintre A și B este de 100 de km, să se calculeze câți kilometri a parcurs musca.”
Crezi că poți să-mi dai răspunsul corect?

Eram într-o mare dilemă și numai la calcul nu-mi stătea capul, din moment ce rezultatul îl știam deja. Dacă l-aș fi spus, înșelam încrederea asistentului amabil și i-aș fi făcut rău în relația cu șeful. Pe de altă parte, dacă arătam că nu-s în stare să rezolv acest exercițiu, mi-aș fi călcat în picioare orgoliul de elev cu o gândire de care eram mândru. Oare ce era mai important: să fiu cinstit sau să arăt că sunt inteligent? Am oftat din greu și am lăsat inima să vorbească.

– Cred că e o problemă prea grea pentru mine, dar și tristă. N-aș fi vrut să fiu într-unul din aceste două trenuri, care se ciocnesc doar pentru a strivi o muscă.

Doctorul Rareș a râs la această remarcă, însă a continuat să mă încurajeze.

– E doar o problemă în care nimeni nu pățește nimic, precum în filme. Dar mi-ar plăcea să te mai gândești puțin, poate găsești rezolvarea care ar arăta foarte bine în estimarea pe care trebuie să o fac.

La rândul lui, Sergiu îmi făcea semne încurajatoare, subliniate de cuvinte pe măsură:

– Haide, Petru, nu te sfii. Nu trebuie să renunți, eu sunt sigur că știi rezultatul.

Am plecat privirea ca un abandon a luptei, lăsându-mi gândurile ocupate cu regrete, nicidecum cu calcule. Poate că aș fi reușit să rezolv acest test, dar nu mai aveam motivația necesară, știind că judecata îmi putea fi influențată de rezultatul deja cunoscut. Nu aveam putere să mai zic nimic, decât să ridic din umeri și să privesc în podea ca un înfrânt. Cei doi examinatori s-au ridicat și s-au apropiat să-mi strângă mâna cu căldură nediminuată. Țin minte că Sergiu m-a mângâiat pe cap și mustăcioara lui s-a întins a zâmbet, iar asta m-a făcut să mai uit din regrete. Poate că nu rezultatul problemei a fost adevărata încercare.

36 thoughts on “Bulgărașul de zăpadă (18)

  1. Şi acum ca şi în copilărie mă enervează la culme adulţii care îi privesc pe alţii – copii sau nu – de sus, convinşi fiind că ei şi numai ei ştiu adevărul, care (pentru ei) e complet diferit de ceea ce ceilalţi se jură că ar fi.

    Evident că şi ăsta a fost un test, josnic din punctul meu de vedere, ca să verifice dacă eşti predispus la minciună şi/sau suficient de naiv încît să te încrezi în spusele altcuiva fără a verifica singur care e realitatea. Ceea ce, pentru o amărîtă de groapă în propria curte, mi se pare uluitor de aberant, fie chiar şi pentru perioada aceea.

    1. Pe atunci erau mai puțini psihologi, dar chiar și aceștia trebuiau să fie la dispoziția autorităților. Pe mine m-a atras de mic această profesie și am citit câte ceva despre metodele de lucru, de gândire și abordare a subiecților. E nevoie de mai multe ședințe pentru un rezultat eficient, dar în cazul de mai sus au făcut ce au putut într-un timp atât de scurt.

      1. Aş putea specula – deşi e posibil să greşesc – că la vremea respectivă psihologii existau exclusiv ca unelte adiţionale ale “organelor”, posibil pregătiţi chiar de ei în instituţiile afiliate.

        Într-un fel şi eu am fost atras de ideea de a cunoaşte omul în intimitatea modului său de gîndire, dar nu şi de profesia în sine. Mi se pare important să cunoşti cît mai bine omul cu care ai de-a face într-un fel sau altul, fie şi pentru a evita gafe sau jigniri involuntare. Mi-e teamă că unii o fac în special pentru a afla cum să profite cît mai bine de pe urma “ţintelor” ochindu-le punctele slabe.

        Să vedem cum a decurs în continuare ancheta după şedinţa asta. 😉

      2. Într-adevăr, sunt mai multe aspecte care pot fi luate în calcul, când e vorba de psihologii de ieri și de azi. O zi de joi senină și spre încălzire îți doresc, Dragoș!

      3. Multe-s cu virgulă în lumea asta, dacă stăm să ne gîndim bine. Nici psihologii nu fac excepţie, desigur. 🙂

        Mulţumesc de urare, aici e soare ziua de ceva vreme, numai noaptea se lasă cu minus. Mi-e peste mînă acum dar poate zilele astea o să pun o poză de pe camera de afară, să vezi iarba verde în curte. Aşa iarnă mai zic şi eu! (nu mă înjuraţi, iubitori ai zăpezii, că-s şi io mic şi amărît! 😛 😀 )

        Să-ţi fie ziua plăcută şi spornică! 😉

  2. De când venim în aceasta lume a perceptiei 3D si pâna la plecare, viata cotidiana zi de zi, este un test, o provocare, o evolutie si o continua schimbare. Doar adevarul duce omul spre eliberare. Felicitari pentru întelepciunea nativa a copilului… Petrica !

    1. Fiecare test poate să fie un prilej de încurajare și întărire sau unul de regret și întristare. Depinde cum le privim, dar eu am ales să fiu optimist, indiferent de rezultat. Pentru că mai multe învățăm din înfrângeri decât din victorii. Mulțumesc frumos pentru cuvintele frumoase, dragă Iosif!

  3. Frumos ai romanțat povestea, în stilul caracteristic. Erai suficient de isteț pentru a trece toate testele la care erai supus. 🙂

    1. S-a întâmplat ca acesta să fie un test pe care l-am trecut, dar au fost și altele la care am picat, ca orice om. Le-am amintit sau le voi mai povesti și pe acelea, când va veni ocazia. Mulțumesc, Ane! 🙂

  4. Parcă am picat de pe altă planetă exact în mijlocul unui text a cărui acțiune nu o cunosc. Sunt sigură că este minunat tot ce ai scris până acum. Nu promit că voi recupera, dar îți urez o seară frumoasă, Petru!

    1. Tot e bine că ai nimerit într-un episod care contează foarte mult pentru mine și această povestire cu influențe biografice. Mulțumesc din toată inima și îți doresc o zi cu soare sau ninsoare, la alegere, Dana!

    1. Eh, am avut și eu momentele mele! 😀
      Mii de mulțumiri pentru cafeluță și lectură, Anușka! 🙂
      Cu gânduri bune și urări din cele mai binefăcătoare, dragă prietenă! ❤

  5. Sunt convinsă că nu există răspuns la problema aia. Ți-au pus-o doar ca să vadă dacă ești băiat cinstit. I mean, nu știu cum sunt conductorii de tren, dar musca e în mod sigur mai deșteaptă decât atât. 🙂

    1. Nu m-am gândit până acum că ar fi o problemă fictivă, iar asta chiar că ar fi dezamăgitor. Nici măcar atâta efort nu merită un copil?! Aș, eu tot cred că rezultatul corect e 70 kilometri. Pare logic. 😉

  6. Orice test ți-ar fi dat, sunt sigură că te-ai fi descurcat foarte bine! Mi-a plăcut tare mult! Felicitări! Să citim continuarea 😉
    O zi frumoasă 🤗

  7. E un episod foarte bine scris!
    Felicitări!

    P.S.
    Interesantă problema. Ne face să ne gândim la biata muscă, nu la trenuri…
    Desigur, rezultatul e 70.

  8. Foarte interesant test. Și mă bucur pentru reușita băiatului Petruț, care a intuit că nu rezultatul problemei era adevăratul test. Mi-am amintit că mi-a povestit cineva că s-a lovit de această problemă, cu doi examinatori, dintrecare unul pleca „întâmplător” să dea un telefon, celălalt îl „ajuta”, dar asta era doar o încercare.
    Abia aștept continuarea. Sunt tare curios cum vor decurge lucrurile.
    Toate cele bune, dragă Petru! 🙂

    1. E foarte probabil să mai fi avut parte de teste psihologice, dar ăsta e singurul care mi-a rămas bine întipărit în minte. Unele examinări de acest gen sunt făcute în așa fel încât copiii nici nu-și dau seama ce se întâmplă, doar în dosarul lor apare rezultatul și recomandările medicului. Iar acel dosar nu l-am văzut niciodată.
      Mulțumesc pentru lectură și îți doresc zile senine, dragă Alex! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.