Contradicții

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Știați că:
”Dragostea e oarbă, vine căsătoria și restaurează vederea imediat”

* Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă și-l întreabă:
– Dumneavoastră ați cerut ceva de Beethoven?
– Nu, eu am cerut pui cu mămăliguță.

* Oricât de bună bucătăreasă ești… și oricât de delicios gătești… fără un bărbat la masă… mâncarea nu are gust.

* – De câte ori ai dat pentru carnet?
– O singură dată, 2000 de euro.

* Femeia care își răsfață soțul cu bani, cadouri și amante frumoase, ajunge în rai fără să stea la rând.

* Dacă te-ai însurat din greșeală, măcar amanta alege-o cu grijă!!!
Amețituleeee!

* Să ai o iubită vegană de Dragobete e perfect!
Cu un singur buchet de flori îi faci și cadou, îi oferi și cina!

* De Dragobete nu se spală, nu se calcă și nu se cârpește. Dar dacă vine ziua de Dragobete și el nu ți-a luat nimic, atunci poți să îi cârpești două palme.

* Dacă mănânci tortul întreg, fără să-l tai, tehnic ai mâncat doar o bucată.
Urmați-mă pentru mai multe metode de slăbire!

* Moare Biden. După un an de plictiseală, el îl roagă pe Dumnezeu să-l lase pe pământ să vadă cum o mai duce țara sa. Dumnezeu decide să-i permită.
Ajuns pe pământ, Biden intră într-un bar din New York, își ia o bere și îl întreabă pe barman ce se mai aude prin țară, cum se dezvoltă, ce probleme mai sunt. La care, barmanul îi zice uimit:
– Ce probleme pot fi? Suntem un imperiu, totul este al nostru.
– Cum e al nostru? Și Irak și Afganistan?
– Totul ne aparține.
– Iar Europa, Africa?
Barmanul scoate un glob de sub masă, îl rotește și îi zice:
– Doar vă spuneam, suntem un IMPERIU, toată lumea ne aparține!
Biden, fericit, mândru și satisfăcut își bea berea și îi zice:
– Îți mulțumesc, prietene! Cât îți datorez?
– O rublă și 20 de copeici!

* O companie românească și una germană au convenit să desfășoare un turneu de canotaj, nivelul 8+1.
După luni de zile de antrenament asiduu, a avut loc competiția sportivă, iar Germania a ieșit învingătoare cu un avans de 1 km.
Managementul a decis că motivul înfrângerii zdrobitoare trebuie aflat, așa că a angajat o firmă de consultanță care să investigheze problema și să recomande acțiuni corective.
După două săptămâni de investigații, s-a constatat că echipa germană a avut opt oameni la vâsle și unul la cârmă, pe când românii au avut un om care vâslea și opt oameni la cârmă.
Așa că, după un an de studii și milioane de dolari cheltuiți ca să analizeze problema, firma de consultanță a ajuns la concluzia că sunt prea mulți oameni la cârmă și prea puțini la vâsle în echipa României.
Deci, pe măsură ce se apropia ziua cursei din anul următor, structura managerială a echipei învinse a fost complet reorganizată.
Noua structură cuprindea: patru manageri de cârmă, trei manageri zonali de cârmă și un nou sistem de urmărire a performanțelor pentru omul de la vâsle, ca să i se asigure stimulent în muncă.
Anul următor, germanii au câștigat cu un avans de 2 kilometri.
Umiliți, cei din corporația românească l-au concediat pe vâslaș pentru performanțe slabe și au acordat managerilor o primă, pentru că au descoperit unde era problema.

* ”Stau pe terasă, fumez o țigară, mai sorb din cafea și sunt foarte îngândurat…
Am o amantă și țin la ea, dar mi-e frică, ca din greșeală, o să-i rostesc numele în somn.
Așa că ieri mi-am cumpărat o pisică și i-am pus numele amantei mele… și așa voi avea o scuză dacă o să mă scap cumva.
Azi-dimineață, soția a adus acasă un câine pe care îl cheamă Robert.
Stau pe terasă, fumez o țigară, mai sorb din cafea și sunt foarte îngândurat…”

* Nu te impacienta dacă nu ți-e somn când te culci, îți va fi când te trezești.

* Șeful nervos:
– De ce nu ai venit la muncă ieri?
Angajatul:
– M-am lovit cu capul de colțul pernei și mi-am pierdut cunoștința pentru toată ziua!

* După trei luni de căsnicie, nevasta lui Ion se întoarce la casa părinților ei.
– L-am părăsit, mamă, pentru că e un om îngrozitor. Dacă vorbeam, nu era bine. Dacă tăceam, nu era bine. Dacă mă plimbam, nu era bine. Dacă stăteam acasă, iar nu-i plăcea.
– Dar dacă lucrai, fata mea, îi plăcea?
– Asta nu știu, că n-am încercat.

* – Mamă, s-a stricat Enter-ul la laptop!
– Ce-i ăla, puiu’ lu’ mama?
– Un buton…
– Dă-l la mama să-l coasă.

* – Iubito, uită-te ce vreme frumoasă este afară și tu stai în bucătărie și speli vasele!
– Și ce ar trebui să fac?
– Să ieși afară, să-mi speli mașina!

* – Domnule manager, cu ce dotări se poate mândri spitalul dumneavoastră?
– La noi în spital, toate asistentele au silicoane!

* Într-o zi, va sosi în viața ta acea persoană care te va înțelege perfect.
Va fi cam 200 de lei ședința.

* Ce faci, bade, cu calul?
– Ar ogorul…
– Și ce semeni?
– Ovăz…
– Și cu ovăzul ce faci?
– Hrănesc calul…

* – Ești fidel?
– Da!
– S-ar putea să fii bărbatul vieții mele! Cum te cheamă?
– Fidel, ți-am spus deja!

* – Domnule doctor, respir greu, cu dificultate, aveți idee ce-ar putea fi?
– Da, e pleonasm.

* Paradoxul dimineților:
Ca să te trezești, trebuie să-ți faci o cafea. Ca să-ți faci o cafea, trebuie să te trezești!

* Doctorii spun că două minute de râs echivalează cu 20 de minute de alergare.
Așa că stau în parc și râd de cei care aleargă.

* Trei prieteni, doi burlaci și unul căsătorit, stăteau de vorbă la o bere. Cel căsătorit îi povățuia pe ceilalți doi cum să-și aleagă nevasta când se vor căsători:
– Ascultați-mă pe mine, cel mai bine e s-o alegeți frumoasă și proastă. Frumoasă, să vă placă să trăiți cu ea și proastă să faceți ce vreți voi și să nu se prindă. Eu așa am făcut și habar n-aveți ce bine e.
– Păi bine, mă Vasile, eu o știu pe nevastă-ta, e într-adevăr frumoasă și sexi rău de tot, dar mie nu mi se pare proastă deloc.
– Băăă, voi știți cât e de proastă? Păi am fost ieri cu ea la supermarket să-și facă cumpărături că pleacă două săptămâni în stațiune. Și-a luat 50 de prezervative. Vă dați seama în ce hal de proastă e dacă n-a realizat că eu nu mă duc cu ea?!

Despre ”Cutia cu suveniruri” a Issabelei Cotelin

Regret că nu citesc câte cărți mi-aș dori, și nici pe departe câte citeam înainte de apariția internetului. De aceea sunt foarte pretențios în alegerea lor, iar lectura uneia îmi ia mai multe zile, alternând această plăcere cu bloggeritul și vizionarea a unul-două filme pe zi. Se întâmplă ca în unele cazuri să abandonez cartea începută, după un capitol sau mai multe, dându-mi seama că nu e pe gustul meu, oricât de bine scrisă ar fi. Nu același lucru s-a întâmplat cu ”Cutia cu suveniruri”, scrisă de colega și prietena noastră, Issabela Cotelin, o poveste despre care auzisem din mai multe surse că mă va ține în priză. Și chiar nu m-a dezamăgit, oferindu-mi ore de deliciu literar cum rar mai poți întâlni în literatura contemporană.

Talentul autoarei ne e cunoscut din cărțile publicate anterior (”Macii sunt întotdeauna roșii”, ”Ehmeya”, ”Câmpul cu narcise” și ”În exil printre oameni”), dar și alte povestiri premiate și împărtășite nouă prin postările de pe blog. Cu acest har m-a atras și de această dată între personajele cărții, atât de bine descrise încât simțeam că îi cunosc din viața mea de zi cu zi. Zece locatari ai unui bloc nou de locuințe au câte un secret bine ascuns, prin care devin unici și cu atât mai interesanți. În plus, fiecare are un talisman aparte pe care-l păstrează cu sfințenie ca un simbol al unui moment definitoriu din trecut, dar și ca un remediu pentru insomnia de care se plâng cu toții. Suspansul se insinuează gradual, pe măsură ce locatarii încep să dispară pe nesimțite, până rămâne doar Jo. Am înțeles că adevărata Jo – cea care ne delectează zilnic cu cronicile filmelor – a avut un rol salutar în inspirația autoarei, iar asta adaugă o savoare în plus romanului.

Nimeni nu poate bănui care poate fi cauza unui astfel de fenomen, deși eu m-am gândit la tot felul de variante, de aceea surpriza este cu atât mai mare. Dezvăluirile vin în partea a doua a romanului, unde sunt narate într-un ritm captivant și cu umor tonic, adăugând alte condimente picante unei povestiri de excepție. Pe mine m-a captivat de la început și până la ultima pagină și mi-ar fi plăcut să insist aici asupra subiectului, însă nu vreau să vă răpesc plăcerea de a descoperi pe îndelete personajele, acțiunea și rezolvarea care pentru mulți ar părea o fantezie. Dar adevărul e că totul poate fi cât se poate de real, din moment ce nimeni nu poate dovedi contrariul.

Îi mulțumesc Issabelei Cotelin că ne-a oferit încă o fațetă sclipitoare din diamantul literar pe care-l stăpânește cu măiestrie! Iar eu mă bucur că nu am ratat ocazia să mă delectez cu o lectură plăcută și inedită prin felul ei. Nu o cunosc de multă vreme pe autoare, dar o urmăresc de atunci cu mare atenție, citindu-i cu nesaț proza și povestirile apreciate de revistele în care sunt găzduite și de cititorii blogului, respectiv a volumelor sale. Sunt convins că mai are multe de spus, pentru că, pe lângă inspirație, are și o neobosită putere de muncă.

Cartea se poate comanda de aici: http://www.edituraup.ro/cumpara/pachet-cutia-cu-suveniruri-issabela-cotelin-224

Sursa foto: Google

Bulgărașul de zăpadă (21)

Așa cum noaptea poate fi un sfetnic bun pentru ziua care urmează, iarna e perioada în care omul gospodar are timp să-și pună în ordine gândurile, să tragă învățăminte din anul trecut și să-și facă planuri pentru anotimpurile prielnice lucrului cu pământul. E foarte posibil ca o mare parte din oamenii localității să-și fi dat seama că lutul din grădina lui Petre nu era miraculos și tot mai bine e să meargă la dispensar și la biserică, să se încreadă în oamenii învățați, ca doctorul și popa. Dar această stare putea fi și ca urmare a frigului care a dus la înghețul pământului mult disputat, după socoteala multora. La asta se adăuga și anunțurile primăriei – afișate în cele mai frecventate locuri -, prin care se aducea la cunoștință rezultatele analizei mostrei de lut, făcută de specialiștii în terapiile naturale, în geologie, geofizică și alte câteva domenii de care majoritatea nu auziseră. În înștiințări se spunea că pământul cu pricina nu avea nicio calitate benefică sănătății, ba nici măcar agriculturii. Iar ca să fie totul și mai clar, se avertizau toți cetățenii că furtul sau negoțul cu lutul acela negru va fi pedepsit cu amendă mare și închisoare.

Cea mai autoritară măsură a fost însă gardul de sârmă și stâlpi de beton care a fost ridicat înainte de topirea zăpezilor. Avea peste doi metri înălțime, iar deasupra se întindea un strat de sârmă ghimpată, pentru a zădărnici orice intenție de a-l escalada. Ca și cum n-ar fi fost destul, în interiorul acelui spațiu protejat umbla liber un câine lup, dresat și donat de miliție. Probabil era prea rău sau nepriceput în misiuni, de aceea s-au lipsit de el și i-au găsit astfel un rol de paznic care îi descuraja și pe cei ce voiau să pătrundă pe sub gard. Îi zicea Leul și doar pe tata era învățat să-l suporte, când venea să-i aducă de mâncare și să-i curețe cușca. Numai atunci se deschidea lacătul de la portița de intrare, iar gazda înainta cu precauție și cuvinte de liniștire, după cum fusese învățat de instructor. Spera ca până la vară, când va fi nevoie să cosească buruienile, să se împrietenească cu câinele cel feroce.

Deocamdată, se vedeau primele semne de primăvară, cu soare tot mai eficient și muguri care dădeau să plesnească pe ramurile pomilor. Într-o astfel de zi a bătut la poarta noastră un străin, după cum mi-a relatat mama în scrisoarea care a urmat. Tata era la serviciu, sora mea la grădiniță, așa că a fost întâmpinat doar de găzdoaie. Era un bărbat bine făcut, înalt și solid, în ciuda vârstei pe care i-o dădeau de gol firele albe din barbă și păr. Purta ochelari scumpi, ca doctorii cei mari, și s-a recomandat tot cu titlul acesta:

– Doctor Mărgineanu Ion, doamnă. Știu că nu mă cunoașteți și-mi cer iertare pentru deranj, dar vin din București și tare aș vrea să vă întreb câte ceva.

Mama l-a poftit în casă, înainte de a afla despre ce-i vorba, poate fiindcă se aștepta numai la vești proaste de la oamenii care vin de departe și voia să amâne puțin acel moment. Bărbatul a refuzat politicos invitația și i-a explicat că nu cere decât să vadă terenul acela despre care a auzit că-i deosebit. Văzând mirarea din ochii femeii, a socotit de cuviință că-i necesar să vină cu mai multe lămuriri.

– Poate nu vi s-a spus, dar eu sunt cel care s-a ocupat de analiza mostrelor trimise din pământul dumneavoastră.

– Aaa, da, acum îmi amintesc că miliția a pomenit de un doctor, a răspuns mai liniștită mama. Dar ați bătut cale lungă pentru a vedea un pământ fără nicio valoare.

– Așa vi s-a spus, după cum am aflat astăzi, a răspuns cu o oarecare dezamăgire omul. Totuși, mi-ați face un mare bine dacă m-ați lăsa să-l văd. Vă promit că nu vă răpesc mult timp, sunt în trecere și am de prins un tren peste o oră.

– Așteptați numai puțin, să trag oala de pe foc, i-a răspuns gazda cu înțelegere și o curiozitate ce se voia satisfăcută.

A intrat cu pași iuți înăuntru, în timp ce străinul o aștepta în prag, privind cercetător la pomii treziți din amorțeală și la via care-și ițea primele frunze în formă de inimioară. După două minute a pornit apoi pe urmele mamei, prin grădina proaspăt arată și pregătită să dea viață primelor semințe. În această perioadă, se putea vedea de departe gardul nou de la capăt, o imagine care-l tulbură pe doctorul Mărgineanu.

– Pentru ce s-a ridicat această îngrădire?, a întrebat el în timp ce se străduia să țină pasul.

– E o poveste lungă pentru cei care vin din alte părți, dar pe scurt se poate spune că oamenii voiau să ia câte o brazdă din pământul ăsta, crezând că are ceva divin în el. Bine că s-a lămurit și măcar o parte dintre ei nu vor încerca să-l poarte. Pentru ceilalți există gardul și un câine rău.

– Dar eu n-am spus că-i un pământ obișnuit, răspunse cu mirare bărbatul, tocmai când au ajuns în fața porții și au văzut paznicul canin cum își arăta colții. Poate nu s-a înțeles sau nu vi s-a explicat, dar lutul acesta are ceva deosebit în compoziția lui. Aș vrea să mai iau o cantitate mică, fiindcă cea pe care o aveam s-a pierdut.

Femeia a fost surprinsă de cele auzite, însă nicidecum bucuroasă să afle că povestea nu se terminase așa cum ar fi vrut. Străinul acesta venea să redeschidă răni pe care le credea cicatrizate și în curs de uitare. De aici și răceala care s-a simțit în cuvintele pe care i le-a adresat.

– Văd că ”minuni” se întâmplă și pe la tovarășii din București, din moment ce se fură pământul ca aici. Dar acum nu mai puteți lua nici un bulgăraș, pentru că eu n-am cheie și nici curaj să intru peste namila asta de câine. Doar bărbatul meu o poate face, însă și el se teme încă. Ce-o fi în compoziția lutului negru?… că nu pot pricepe.

Doctorul oftă cu regret, dar socoti că femeia merită un răspuns, măcar pentru timpul pierdut cu el.

– Nici noi nu am ajuns la un rezultat concludent, dar vă pot spune că e vorba de cel puțin un mineral nemaiîntâlnit pe Pământ, numit Edscottite, dar și de altele, cum ar fi gazele inerte, foarte rare pe planeta noastră. Sunt denumiri greu de înțeles de oamenii obișnuiți, dar le-aș putea sintetiza printr-o expresie metaforică: ”praf de stele”. Nu cred că priește agriculturii și poate nici nu-i un tratament potrivit pentru trupul omenesc, dar cu siguranță ar fi o mină de aur pentru cercetători. Cei din vârful partidului nu sunt de aceeași părere, considerându-se mai presus decât stelele, de aceea ne-o fi confiscat materialul, iar pe acesta se poate spune că l-au ”sigilat”. Îmi pare tare rău și vă doresc să puteți duce mai departe această povară. Pentru a vă fi mai ușor, ar fi bine să rămână secretul nostru.

Prin această mărturisire și o ultimă privire de regret cu care a mângâiat pământul îngrădit, doctorul Mărgineanu și-a luat rămas bun și a pornit înainte către ieșire. Poate că nu se vor mai vedea niciodată, deși mica lor discuție va rămâne în mintea lor ca o concluzie finală sau o prevestire sumbră.

Sfârșitul primei părți

Extemporal umoristic

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Am auzit că se retrag rușii.
– Dumnezeule, în ce direcție?!

* Ai pus botul la 3 mici și-o bere de la PSD ca să închizi ochii la ce-au furat?
Azi a venit factura pentru ăia 3 mici și berea aia!

* Ați încercat să luați o bucată de carne din gura unui leu? Nu? Încercați să luați unuia pensia specială și nu vă veți mai teme de leu…

* Azi am văzut o ”grămadă” de bărbați cumpărând flori.
Măi, dar n-am văzut o femeie să cumpere o cutie de bere. ”Chitre”.

* Dacă ”Cineva se scoală de dimineață departe ajunge”, ăla care se trezește mai târziu nu poate ajunge tot departe, doar că mai odihnit?…

* – Tati, ce e aia ”violență domestică”?”
– E atunci când mă-ta dă cu aspiratorul în timpul meciului.

* Care este culmea jafului?
Să furi țara 30 de ani și apoi să-ți iei pensie specială și îndemnizație de revoluționar.

* Astăzi în Vaslui se sărbătorește ”Valentin, Dăi!”

* Nu râvni la femeia altuia! Și ea e tot așa de enervantă ca a ta.

* – Vecine, ce faci pe bloc?
– Vreau să mă arunc!
– Păi, de ce?
– M-a lăsat nevasta!
– Aaa, ok, dacă ți-a dat ea voie…

* Lista de ”NU”-uri pentru cadouri de Crăciun:
pijamale, ciorapi, chiloți, veste, papuci de casă.
E sărbătoare, ce dracu… nu ne internăm în spital.

* Am găsit un portofel cu cinci sute. Ca un bun creștin, m-am întrebat:
– Ce-ar face Iisus?… așa că i-am transformat în vin.

* Dacă ai o armă, poți jefui o bancă. Dacă ai o bancă, îi poți jefui pe toți.

* Niciun film porno nu se poate compara cu mintea femeii căreia nu-i răspunde soțul la telefon.

* Cea mai mare greșeală din alimentația românilor e că se mănâncă între ei.

* La tinerețe, nu știi câte poți face.
La bătrânețe, nu poți face câte știi.

* Femeile vor multe lucruri de la un singur bărbat.
Bărbații vor un singur lucru de la mai multe femei.

* Nu metabolismul e lent, noi suntem prea rapizi cu furculița!

* ”Sfântă-i slana, bună-i ceapa,
Da’ pălinca-i leacu’ nost’,
Nu știu pentru ce-o fi apa
Că așa beteag n-am fost!”

* Paradox: când împlinești niște ani – stingi lumânări -, iar când mori -, ți le aprind?!

* Femeile adoră bărbații fără bani, mici, grași și chei… cu condiția să fie nou-născuți!

* Creierul uman e unic: lucrează neîntrerupt de la naștere și până la… cumpărarea televizorului.

* Adam către Eva, la prima ceartă:
– Ai noroc că nu pot să te trimit la mă-ta!

* Bărbatul bun iubește și pe nevasta altuia!
Ăla rău, nici pe a lui…

* Eram la KFC… În fața mea, o femeie supraponderală:
– Dați-mi, vă rog, 20 de aripioare picante, 3 porții mari de cartofi prăjiți, 2 coca cola mari și 5 sosuri de maioneză cu usturoi…
– Câte chifle doriți?
– Ah, nu În niciun caz nu mănânc pâine, fiindcă îngrașă și sunt la dietă…!!!

* – Iubitule, mă doare spatele…, cred că de la aripile de înger!
– Și când te doare capul, e de la coarnele de drac?

* Acum o sută de ani, toată lumea deținea un cal și doar cei bogați aveau mașină. Azi, toată lumea are mașină și doar cei bogați dețin un cal.

* Nu știu de ce vă plângeți de facturile la gaz. Eu plătesc exact ca anul trecut și nici nu am dat drumul la centrală.

* Înainte să-i cumperi cadou nevestei tale, verifică dacă are amant.
Poate puneți amândoi bani și îi luați ceva frumos.

* Un bărbat gras cu bani se numește ursuleț, iar un bărbat gras fără bani se numește porc.

* Femeia perfectă este cea care zice: ”Du-te să bei cu prietenii tăi și când ești beat îmi dai un bip ca să vin după tine”.

* Am auzit că oamenii se salută mai nou cu ”Factură ușoară!”

* Parcă-i tăt mai greu…
Afară-i virusu’, la TV îi rusu’ și în casă-i muierea…

* – Cine se știe fără păcat, să arunce primul piatra!
Din mulțime zboară o piatră. Iisus:
– Mamă, iar te amesteci?

* – Îmi dai și mie numărul tău?
– Ți-l dau așa: 0123456789 și le pui tu în ordine.

* Era o zi toridă de vară. Nimic nu prevestea apariția vreunui necaz. Apoi, ca din neant, s-a auzit:
– Ți se pare că sunt grasă?

* – Lasă-mă în pace, sunt atât de nervoasă că simt cum explodez!
– Calmează-te, dragă, asta ne mai lipsește, să fii și împrăștiată!

* La o grădiniță, educatoarea îi adună pe copii și le zice pe un ton grav:
– Sunt foarte supărată! Mi-a spus femeia de serviciu că azi dimineață a găsit pe caloriferul de la baie un prezervativ! Vreau să-mi spuneți imediat cum a ajuns acolo!
Toți copiii se uită la ea cu niște fețe întrebătoare și încurcate, nelămuriți, ca unii care nu înțeleg despre ce li se vorbește. Apoi se uită lung unul la altul și iar la educatoare. Până la urmă, o fetiță întreabă:
– Doamna, da’ ce e aia ”calorifer”?

* Cum să cucerești un bărbat:
Oferă-i toată iuberica!

* Un copil o întreabă pe bunica lui:
– Bunico, ai avut vreodată un amant?
– Doamne, Dumnezeule!, strigă bunica urcând repede în pod, unde deschide un dulap din care cade un schelet…

Semnale din interior

Când vezi că vine muntele la tine,
Chiar dacă numele tău nu e Mahomed,
Și nici alunecare de teren nu pare,
Să știi că în sufletul tău a înverzit un arbore,
Iar pădurea vrea să-l integreze în ea.

Când simți că râul iese din matcă să te cuprindă,
Deși nu sunt motive de inundație,
Înseamnă că ți-a perceput frământările
Și dorește să le spele de gândurile mâloase.

Când adierile din jur devin mai insistente,
Fără să fie alte semne de furtună,
E posibil ca vântul să-ți bată din interior,
Pentru a-ți înteți doruri ce dau să se stingă.

Când vezi dealul coborând spre casa ta,
Nu întotdeauna e alunecare de teren,
Poate e invitația lui de a-l urca,
Pentru a-i obloji coastele rănite.

Când simți că se cutremură pământul,
Dar seismografele rămân nepăsătoare,
E modul în care planeta îți transmite
Zbuciumul nedepistat de aparate.

Bulgărașul de zăpadă (20)

Școala a reînceput pentru mine cu și mai mare bucurie decât de obicei, salvându-mă de o vacanță greu de suportat. După cum am sperat, părinții nu m-au pedepsit nici măcar cu mustrări, deși bănuiam că nu toate aventurile deconspirate de miliție le erau cunoscute, cel puțin nu în felul în care au fost relatate acolo. Poate că această îngăduință de care am avut parte m-a făcut să plâng cu lacrimi din belșug, atunci când mama mă ajuta să-mi schimb hainele de acasă cu cele primite de la internat. Ar fi încercat ea să mă liniștească, însă era preocupată să-și ascundă și ea chipul umezit de picăturile sărate și glasul înăbușit de emoțiile despărțirii. Știam amândoi că vacanța de primăvară o voi petrece în școală, pentru binele meu și al familiei, iar până la cea de vară nu ne vom mai vedea și auzi. Ne rămâneau scrisorile – cele lungi scrise de mămica – și cărțile poștale cu care răspundeam eu, acoperind fiecare milimetru de spațiu cu cuvinte mărunte și înghesuite.

Trecând peste această îndepărtare de cei iubiți, puteam respira ușurat că am scăpat de interogatorii, bârfe și privirile dubioase pe care le-am suportat două săptămâni. Aici, nimeni nu părea să știe ceva despre isprăvile mele, și cu atât mai puțin povestea pământului din cauza căruia am avut de pătimit. Terenul din jurul internatului părea un colț de rai cum nu-mi închipuisem că există până atunci. L-am cercetat parțial în toamnă și așteptam să-l descopăr pe de-a-ntregul la primăvară, începând de la poarta de la intrare, continuând cu păduricea ce se întindea în vale, cu poienița înclinată și îmbietoare la joacă, ambele mărginite de Someșul limpede care te fermeca prin micile cascade ale pragurilor și susurul apei neobosite. Toate aceste minunății le voi admira imediat după ce iarna o să-și termine domnia și va lăsa locul primăverii mult așteptate de noi, cei închiși după zidurile groase ale căminului.

Cu aceste gânduri optimiste am deschis pachetul pe care mi-l pregătiseră ai mei de acasă, bănuind în mare parte ce bunătăți mă așteaptă. Eram pregătit să le împart cu colegul de bancă și cel mai bun prieten, tocmai pentru că eram amândoi maramureșeni și suportam împreună ironiile celorlalți colegi la adresa regionalismelor de care cu greu ne puteam debarasa. Cum ar fi cuvintele troacă*hăpt amu** sau păsulă***, cu care ne porecleau cei care nu mai auziseră astfel de expresii. Fiecare zonă a țării era reprezentată prin grupuri și grupulețe care adunau în jurul unui lider, iar ironiile celor mai mulți și tari la adresa celor mai puțini și slabi de înger erau nelipsite. Eu făceam încă parte din cei ”noi”, cum ar fi bobocii în armată, deoarece intrasem în colectivul lor doar din clasa a doua. Inevitabil, prima mea poreclă a fost Hăptamu, și a persistat aproape un an, până m-am remarcat prin poveștile pe care le spuneam seara în dormitor, devenind astfel ”Moș Poveste”. Dar asta e altă poveste și mai trebuia să treacă ceva vreme ca să se împlinească.

Revenind la pachetul lăsat de mama, am fost uimit să găsesc printre alimente o cutie ambalată separat, pe care era scris de mâna mamei ”de la bunica”. Ce putea să-mi trimită bătrâna?, mă întrebam eu curios și nerăbdător să descopăr. Nu țineam minte să fi primit vreun dar din parte ei, căci nu avea niciun venit și stătea pe rând la cele șase fete pe care le-a măritat cu oameni gospodari. ”Mai puțin tătâne-tău”, îmi repeta ea de câte ori avea ocazia, iar tata nu o privea cu ochi buni, știind ce gândește. Iuga, prietenul și colegul de care aminteam mai sus, mi s-a alăturat în acel moment, dornic să vadă cu ce ne vom ospăta în următoarele zile. Era din Săliștea de Sus și primea, în orice anotimp, pe lângă alte bunătăți, alune de pădure cu care ne desfătam ca niște boieri. Și lui i-a atras atenția cutia aceea împachetată într-o hârtie veche și șifonată, care făcea notă discordantă cu celelalte pachețele îmbietoare. Mânat de curiozitate și neavând nici cea mai mică bănuială, l-am desfăcut primul și apoi am ridicat capacul cutiei din carton. Uimirea și jena m-au copleșit când și colegul meu a văzut ce conținea darul făcut de bunică: circa un kilogram de pământ negru. Ne-am uitat unul la altul și, în timp ce căutam o explicație greu de găsit, râsul lui Iuga mi-a zădărnicit orice încercare.

– Pe la voi se mănâncă și pământul?, m-a întrebat el cu ironie, făcându-mă să mă uit temător în jur.

În ruptul capului n-aș fi vrut să audă și ceilalți colegi, bănuind ce batjocură m-ar fi așteptat.

– Taci din gură și o să-ți explic, l-am potolit eu cum am putut. Bunica mea e cam dusă cu capul și o fi pus cutia cu pământ pentru flori în locul celei cu prăjituri. Asta nu înseamnă că trebuie să strigi sau să râzi de o femeie bătrână.

Iuga Gavrilă era numele lui complet, dar noi ne adresam în școală doar cu cel de familie sau cu porecla. Ei bine, se părea că l-am convins cu născocirea mea și a coborât vocea pentru următoarea întrebare.

– Și ce ai de gând să faci cu el? Uite ce negru e, cum nu am mai văzut în altă parte.

– Cred că o să-l arunc undeva, doar că afară nu putem ieși pe vremea asta, i-am șoptit eu nehotărât.

– De ce nu-l arunci în ghiveciul ăla cu ficusul?, mi-a propus el. Este loc, și te ajut să nu te vadă nimeni.

Ideea lui era cea mai bună soluție prin care să scap de pământul care m-a urmărit până și aici. Un pământ ca o entitate vie care voia să mă țină captiv în mrejele lui tenebroase, din care s-au iscat atâtea povești și bârfe încât le simțeam ca un blestem, aidoma tatălui meu. Trebuia să mă rup de el, să-i elimin toate tentaculele cu care m-a aruncat în gura lumii, lăsându-mă pradă colților ei. În aceeași zi, înainte de a urca la dormitoare, ne-am strecurat prin holul mare al internatului, golind pe ascuns tot conținutul cutiei și aruncând apoi cutia într-un coș de gunoi. Nimeni nu și-a explicat de ce s-a ofilit planta, după două săptămâni din cel de-al doilea trimestru.

* troacă – cutie
** hăpt amu – chiar acum
*** păsulă – fasole

Apropo de Sf. Valentin

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Soacra către ginere:
– Gigele, tu crezi că există altă viață, după moarte?
– După a ta, sigur!

* Experții spun că zâmbetul Mona Lisei este cel mai frumos din lume. E clar că nu l-au văzut pe al meu când a murit soacră-mea.

* Ana și Mărie stăteau de vorbă la poartă:
– Tu, Mărie, da’ unde ți-i bărbatu’, că nu l-am văzut de vro’ două zile să iasă din casă?!
– Îl doare rău spatele!
– Dar ce-o ridicat?
– Glasul!

* – De ce te-ai încălțat cu pantofii ăștia cu tocuri? Abia poți să te ții pe picioare.
– Păi, m-am gândit că îți plac fetele înalte!
– Nu-i adevărat, să știi că îmi plac fetele deștepte!
– Păi… pentru asta mi-am pus ochelari!

* Ea: – Îți zboară câteodată, așa, gândul la mine?
El: – Scuze, iubire, toate zborurile sunt suspendate zilele astea…

* Dragostea este un chirurg fără experiență: uită fluturi în stomac, pune inima în gât și mută capul în nori.

* Mi-am cumpărat o căciulă nouă, mă uit în oglindă… arăt ca un idiot. Dau căciula jos, mă uit din nou în oglindă… nu e de la căciulă…

* Ea îl cuprinse cu brațele și îi spuse romantic:
– Îmi este frig!
El: – Ce să-faci, fă, e iarnă!

* Femeia e Sfântă!
De aia pleacă bărbații seara în pelerinaj!

* În timp ce bărbații spun aventuri pe care nu le-au avut niciodată, femeile au aventuri pe care nu o să le spună vreodată.

* În curând vom auzi și de Ziua Internațională a Usturoiului. Sigur se va numi Mujday!

* – Iubitule, se apropie Sf. Valentin!
– Salută-l din partea mea!

* – Stimată doamnă, sunteți foarte frumoasă! Cum de nu v-am întâlnit până acum?
– Sunteți credincios, domnule?
– Bineînțeles!
– Cred că v-a ferit Dumnezeu!

* – Tată, ce fel de sărbătoare e 14 februarie?
– Fiule, e ziua când se minte mai mult decât de 1 aprilie…

* La farmacie:
– Domnule, vă explic pentru a treia oară: pentru antidepresive aveți nevoie de rețetă. Certificatul de căsătorie și poza soției nu sunt suficiente!

* Nu vă mai modificați pozele, că de-aia tot măresc ăștia vârsta de pensionare.

* Am o presimțire că o să-mi întâlnesc jumătatea pe 30 februarie. Nu știu, dar așa simt.

* O hârtie certifică faptul că ne-am născut. O alta, faptul că am murit. O alta, faptul că ne-am căsătorit sau că am divorțat… Și tot așa!
Viața noastră este un circuit al hârtiilor. Una dintre cele mai importante hârtii din viața omului rămâne totuși hârtia… igienică.

* Au băgat ăștia atâta frică în noi cu virusul ăsta, încât atunci când am fost la baia unui restaurant am deschis ușa cu cotul, am coborât capacul cu piciorul, am deschis robinetul cu dosul palmei, apoi m-am folosit de cot să deschid ușa și să ies din baie, am traversat întreg restaurantul fără să ating pe nimeni și nimic. Abia ajunsă la masa mea am constatat că am uitat să-mi ridic chiloții…

* Ea: – Dacă erai un gentleman veneai și tu la prima întâlnire cu flori…
El: – Am chiloți cu Ghiocei pe mine!

* Nu arunca florile dacă iubita nu ți-a venit la întâlnire! E păcat. Du-le acasă, nevastă-ta se va bucura cu siguranță.

* A zis Arafat și Rafila:
”Să vă puneți dinții, că după 20 februarie, gata cu masca”.

* Pentru că urmează zilele de 14 și 24 februarie, 1 și 8 martie, mulți bărbați au cerut să se înroleze.

* În spatele fiecărui nebun este o femeie care l-a adus în starea asta!

* Doi bețivi scot un om pe jumătate înecat dintr-un lac:
– Vezi, așa pățești dacă bei apă!

* Doi licurici discută:
– Aseară am luat o Viagra.
– Așa, și? Cum a fost?
– Laser frate!

* Pfizer a întrerupt producția de vaccin pe luna februarie pentru a putea livra la termen viagra de Sf. Valentin.

* Luna asta sărbătorim cele trei zile în care bărbatul are dreptate: 29, 30, 31.

* Mi-a venit ordin de mobilizare. Cică să mă prezint ca să reînvăț ce am învățat în armată. Ăștia își imaginează că am uitat să beau.

* Bunica își întreabă nepoata:
– Nepoțico, mă uit la televizor, ascult radio și doar SEX și SEX. Ce e sexul ăsta?
– Vai, bunico, dar ție îți trebuie? E la fel ca diareea – îi răspunde nepoata.
Peste câteva zile, bunica a întârziat la slujba religioasă. Părintele o întreabă despre cauza întârzierii:
– Uff, părinte, sexul ăsta istovitor. Acasă am făcut de două ori. Pe drum, până am ajuns aici, încă de două ori în porumb. Și iată, stau lângă dvs., și iarăși vreau.

* Râdeați de bunicii noștri analfabeți când puneau degetul să semneze…
Acum îi zice amprentă digitală.

* – Mami, te joci cu mine?
– Nu pot, puiule, trebuie să fac curat. Întreabă-l pe tati…
– Tati, vrei să faci curat?

* – Ești atât de drăguță când ești supărată…
– Continuă să mă enervezi și am să devin superbă!

* Din punctul de vedere al nevestelor, bărbații se împart în două categorii:
1. Inteligenți, sexy, muncitori, bogați.
2. Soțul…

* Doi nebuni:
– Lasă-mă să-ți bat un cui în cap!
– Nuuu, că dai pe lângă și-mi spargi capul!

* Mi-a zis doctorul că am lipsă de… cupru, fier și zinc.
Parcă am fost la tinichigiu, nu la medic.

* Degeaba stați cu lumina stinsă. O să se scumpească întunericul.
Să nu spuneți că nu v-am zis.

Cu iubirea la partaj

La geneza relației noastre am contribuit amândoi,
Inimile ni s-au transformat într-un duet neobosit,
Din iubiri am făcut un aluat care creștea neîncetat,
Având în compoziție privirile noastre, în loc de drojdie,
Cuvintele ni s-au transformat în semințe de emoții euforice,
Mâinile ne-au devenit ramuri ocrotitoare,
Iar degetele petale de flori cu care ne mângâiam.

Dar s-a dovedit că n-am fost buni arhitecți,
Construind o uniune pe pământ nisipos,
Căreia furtuna i-a dărâmat zidurile
Și ne-a fisurat definitiv încrederea,
Iar această lovitură a dus la despărțire,
Cu un partaj din care n-aș vrea să suferi.

Mai bine îți las ție inimile unite,
Altfel s-ar fisura și ar sângera la separare,
În schimb iau eu tot dorul
Și amintirile zilelor în care ne veneram.
Ia cu tine și sufletul contopit
Și lasă-mi loc pentru un altar
De rugăciune și penitență;
Primesc în custodie și vina eșecului,
Doar tu să rămâi cu conștiința împăcată
Și să te știu zburând ca o pasăre eliberată.

Bulgărașul de zăpadă (19)

continuare

Căpitanul răsfoi iar prin filele dosarului, din care și-a ales cu satisfacție câteva, fiind sigur că o va face pe mama să-mi vadă partea întunecată, de care era foarte probabil să nu aibă habar.

– Nici nu știu cu ce să încep, pentru că am strâns destule mărturii de la vecinii voștri, oameni atenți la ce se întâmplă și foarte cooperanți, a declarat milițianul în timp ochii i-au căzut pe una din foi. Toate se referă la nelegiuirile, că unele se pot numi astfel fără niciun dubiu, pe care acest drăcușor le-a făcut doar în vara trecută. De exemplu aceasta, petrecută la sfârșit de iulie, când băiatul dumitale a furat janta unui Buceag din garajul IRTA, în timp ce șoferul era cu anvelopa la vulcanizare. Când să-și pună roata la loc, ia-o de unde nu-i!

Mama mă pedepsise pentru această năzbâtie, dar am prins curaj să mă apăr și în fața tovarășului Apopei, prezentându-i punctul meu de vedere.

– Nu am furat-o și nici n-am fost singur, am replicat eu suficient de tare ca să fiu auzit.

– Daaa? Păi ia să auzim noi din gura ta cum s-a întâmplat, poate nu am fost bine informați.

Nu credeam că voi avea ocazia să mă apăr în fața unui om atât de autoritar, și nici nu eram pregătit pentru atâtea cuvinte. Însă știam că aceia care m-au pârât miliției nu au făcut-o corect, ci au exagerat, așa cum le era felul. Îi cunoșteam pe vecinii de la care veneau majoritatea plângerilor și eram sigur că au profitat de ocazie ca să mă scoată vinovat pentru toate relele întâmplate pe strada noastră. Erau vreo două-trei femei din apropiere care mă priveau cu silă ori de câte ori ieșeam pe uliță, iar una arunca în mine cu pietre, ca după un câine rău. Majoritatea celorlalți vecini mă tratau cu înțelegere și chiar mă invitau la televizor, iar asta îi întărâta parcă și mai mult pe răutăcioși să mă considere un fel de creatură diabolică. Aceste gânduri mi-au dat tăria să mă descarc.

– Eram cu prietenii mei, Robi și Ianoș, când am văzut roata aia de fier ruginit pe alocuri. Am crezut că-i abandonată și ne-am zis că am putea primi pe ea destui bani ca să-mi cumpăr o pereche de ochelari de soare, iar partenerii mei câteva înghețate, că tare ne plăcea aceea vândută de turcul din centru. Așa că am tot rostogolit-o până la DAC…

– Și ați făcut asta tocmai în ziua de târg, când pe strada voastră treceau zeci de căruțe, oameni și animale care se îndreptau spre Locul Târgului, ținu să precizeze căpitanul. Nu numai că v-ați pus în primejdie pe voi, dar puteați provoca accidente, speriind caii și căruțașii.

– Am fost atenți și ne-am strecurat pe marginea drumului, așa că am ajuns cu bine la magazin. Numai că omul de acolo nu a vrut să ne plătească decât câte un leu. Ăsta era furt pe față, după ce ne-am chinuit atâta!, am răbufnit eu revoltat.

– Asta-i bună!, râse forțat milițianul. Tot voi să vă credeți furați, în timp ce bietul șofer nu-și putea monta roata ca să plece la treabă. Noroc tot cu vecinii care v-au văzut și l-au îndrumat să vă găsească, înainte de a o vinde pe o nimica toată.

– Domnule căpitan, interveni atunci mama. Șoferul acela a venit la mine și a înțeles situația, de aceea nu a făcut plângere. Cum v-am spus, erau doar trei copii care au făcut o năzbâtie, iar eu l-am pedepsit pe al meu până i-au dat lacrimile.

– Aaaa, nu!, o contrazise omul, vădit iritat. Sunt sigur că băiatul acesta a fost cu inițiativa, după cum s-a dovedit cu groapa și cu celelalte rele pe care le-am adunat aici, doar în două zile. Mintea lui nu poate accepta situația în care e și caută tot felul de ocazii prin care să compenseze lipsa de mobilitate a trupului. Medicul psihiatru spune că-i peste medie la inteligență, dar eu văd că o folosește în scopuri distructive. Să fiu sincer, dacă nu era deja admis la o școală specială, recomandam personal să fie internat într-o instituție de corecție. Acum, problema educației revine noilor pedagogi, cărora le prezic o sarcină foarte dificilă.

– Să nu exagerăm, tovarășul milițian. Eu știu mai bine, pentru că sunt mama lui și văd în el un copil ca oricare altul. Doar faptul că nu poate umbla în picioare îl scoate în evidență și îi deranjează pe cei cu prejudecăți. De aici și acuzele exagerate care i se aduc, mai ales de către vecina de peste drum.

– Exagerate zici? N-aș prea crede, citind și celelalte boroboațe, ca să le zic doar așa. Cum ar fi aceea în care a fost văzut în vârful unei grămezi de lubeniță, pe la ora zece seara. Iar, imediat după aceea, rostogolind un pepene spre casă.

– Acela l-am primit de la vânzători pentru că îi avertizam de câte ori voia cineva să fure din grămadă, m-am apărat din nou. Oricum mi-a fost luat pe drum, de unul dintre hoți, ca pedeapsă că l-am pârât.

– Rămâne totuși o întrebare: ce căuta un copil în piață, la acea oră?, ceru căpitanul explicații.

– A fost un caz izolat, în care a trebuit să merg la niște rude, crezând că dorm amândoi copiii. Să știți că l-am altoit și după această indisciplină.

– Dar de faptul că a speriat-o de nenumărate ori pe bătrâna Sarca, cu pocnitori cumpărate de la tarabe, știai? Săraca femeie are cu inima și poate să moară la fiecare bubuitură la care băiatul matale o expunea, plus că îi spunea mereu ”vrăjitoare”.

– Da, știu și de asta, așa cum mai știu și de altele. Nici bătrâna nu e ușă de biserică, din moment ce strigă după el că-i ”dracul pe pământ” și mai bine ar muri. Lumea e rea, tovarășe căpitan, iar un copil se răzbună cum poate pe cei care-l batjocoresc.

Tovarășul Apopei își adună filele și închise dosarul, cu o oboseală vizibilă care-l făcu să-și aprindă o nouă țigară. De data asta nu era una de satisfacție, ci mai mult de iritare. Adăugă doar o concluzie amară, ca să-și justifice mai mult în sine eșecul muncii de convingere.

– Chiar și mama unui criminal dovedit își crede fiul nevinovat. Eu am încercat să-ți deschid ochii, dar mai mult nu pot face. Poate o să-mi dai dreptate când va fi prea târziu.

Cu aceste cuvinte ne-a făcut semn că putem pleca, de data asta pe jos. Dar mama era puternică și m-a ridicat în cârcă, fără niciun ajutor.

La o adică

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un birt din Gorj e nevoit să aducă bețivi din Vietnam, că bețivii din sat sunt plecați în Italia.

* Stau de vorbă trei copii la grădiniță. Primul, fiu de îngrijitor de păsări:
– Pe mine m-a adus barza!
Fiul unui grădinar:
– Eu am fost găsit în varză!
Fiul unui hacker:
– Eu am fost descărcat de pe Internet.

* Soțul vine seara acasă, obosit și nervos. Soția îi sare bucuroasă în brațe:
– Dragul meu, sunt însărcinată!
– Și tu?!

* Un român și un japonez. Românul întreabă:
– Mă, tu acolo, în Japonia, câte ore lucrezi?
– Eu lucrez 8 ore. Dar tu?
– Păi și eu tot așa. Dar pentru cine lucrezi?, întreabă românul,
– Păi, 2 ore pentru patron, 2 ore pentru mine, 2 ore pentru împărat și 2 ore pentru Japonia. Dar tu pentru cine lucrezi?, întreabă japonezul.
– Păi 2 ore pentru patron, 2 ore pentru mine, împărat n-avem și ce treabă am eu cu Japonia?!

* – De ce pacienții internați la psihiatrie sunt ținuți separat?
– Ca să nu formeze un nou guvern…

* Pentru o viață sănătoasă, pălinca trebuie să fie de casă și bătrână, iar femeia străină și tânără.

* Ion și Gheorghe:
– Mă Gheo, m-am hotărât să mă fac vegetarian!
– Nu te mai chinui, Ioane, că tu și înainte erai bou!

* Am aflat de ce au demisionat unii doctori: AU PRIMIT COMBINEZOANE FĂRĂ BUZUNARE!

* Matematica e simplă. Adunarea se face cu goarna, scăderea cu popa, împărțirea cu polonicul, iar înmulțirea cu femeia.

– Mamă, înghețata e mai sănătoasă decât crenvurștii?
– Fiule, în ziua de azi și fumatul e mai sănătos decât crenvurștii.

* – Mânca-l-ar mama de cățel deștept, cum aduce el ziarul dimineața!
Soțul, iritat:
– Deștept pe dracu. Și câinii vecinilor fac asta!
– Da, dar noi n-am fost niciodată abonați la ziar.

* Avantajul pensionării la 70 de ani e că poți face 69 la serviciu!

* Astăzi am făcut ciorbă de găină, dar nu pot să public poza pentru că vecinu’ e online și ar putea recunoaște găina!

* 50 la sută din populația tânără vede un viitor strălucit. Cealaltă jumătate nu are bani de droguri.

* Fetelor, alegeți-vă cu atenție bărbatul vieții voastre, deoarece copilul nu o să semene cu BMW-ul, ci cu șoferul!

* Două adolescente la duș:
– Știi… pe ”maimuțica” mea deja crește părul.
– A mea… deja mănâncă banane… 🙂

* Cercetătorii români au stabilit că femeile care noaptea visează cai verzi pe pereți, dimineața se trezesc cu… măgarul în pat!

* Potrivit noului Cod Rutier, trusa medicală va trebui dotată și cu prezervative, pentru cazurile de înțelegere amiabilă!

* Fericirea e ca bășina.
Dacă e a ta, pe ceilalți îi deranjează.

* Fetelor, să vă căsătoriți cu un bărbat bogat, oricum toți înșeală, dar îi mai bine să plângeți la Dubai decât la Vaslui!

* – Mami, cumpără-mi un cățeluș.
– Nu, că se va căca prin toate colțurile.
– Atunci ia-mi un tigrișor..
– Vrei să ne căcăm noi?

* Știe cineva ce înseamnă ”servicii funerare complete”?
Ți-l și omoară?? Întreb pentru o prietenă…

* Nu știu ce mi-a venit să merg să mă spovedesc. Știe cineva cum se trezește un popă din leșin?

* – A intrat?
– Nu!
– Dar acum?
– Nu, ești pe lângă…
– Dar acum? Sunt aproape?
– Nu, ești departe.
– Păi și cum mama dracului s-o bag?
– Andreea, dă-o naibii… dă-te jos din mașină și lasă-mă s-o parchez eu!

* – Iubitule, tu mă mai iubești? Că nu mai îmi aduci flori!
– Te iubesc, turturica mea, dar nu mai lucrez la cimitir.

* Bulișor, la ora de geografie, este întrebat de profesoară:
– Bulă, spune un afluent al lui Mississippi.
– Oh, io!?
– Da, Bulă, dar se spune Ohio. Spune și capitala Japoniei.
– Tot io?!
– Da, Bulă, Tokyo. Stai jos că ai un 10, bravo!

* Ea, după ce te ceartă de o oră și vrei să deschizi și tu gura…
– Mai și comentezi?!

* – Tati, tati! Du-mă și pe mine la circ!
– Nu am timp, copile!
– Dar, tati, pe afiș îi scris că o femeie în pielea goală călărește un tigru.
– No, bine mă! Și așa nu am văzut demult un tigru!

* – Intră o blondă într-un bar și, fiind foarte fericită, vrea să facă cinste, așa că strigă tare:
– O Skol la toată lumea!

* Ion și Gheorghe taie un copac gros cu joagăru.
– Mă, Gheorghe! Și la tine tăt așe de greu mere?
– Nu știu, mă, că io amu fumez!

* Un ardelean vrea să cumpere un spray pentru muște.
– Acest spray costă cinci lei, spune vânzătorul, iar acesta 100. Cu primul puteți omorî o mie de muște, cu al doilea – trei mii.
– No, bine, zice ardeleanul și se porni spre ieșire.
– Nu cumpărați?!, se miră vânzătorul.
– Cum să nu, da’ fug până acasă să număr muștele.

* Ați observat că filmele de groază încep cu petrecere, veselie și-apoi vine dezastrul?
E, așa-i și cu căsătoria…

* Când fugi după o femeie, trebuie să fii foarte atent, să nu dai cap în cap cu cel care fuge de ea!

* – Bună. Vreau să îmi pun gresie în bucătărie. Cât îmi iei de metru pătrat?
– Depinde ce gresie vrei să pui.
– Adică?
– Păi, dacă gresia costă 35 de lei, atât îți iau de pus, dacă costă 60 de lei, 60 de lei îți cer pe metru pătrat. Tu cât ai dat pe gresie?
– Am primit-o de pomană, să moară mama!

* Doi bețivi, discută:
– Auzi, Costele, azi îmi sărbătoresc nunta de tablă!
– Ce sărbătoare mai e și asta?, întreabă Costel.
– Se împlinesc 5 ani de când nevastă-mea îmi dă să mănânc numai conserve.

* – Ce cocktail îmi recomandați?
– Specialitatea casei. ”Maxim trei”.
– Sună interesant. Cum se face?
– Luăm un pahar de vin, două, maxim trei și le punem într-un vas. Adăugăm o halbă, două, maxim trei de bere, împreună cu un pahar, două, maxim trei de vodcă; iar la fârșit mai adăugăm un coniac, două, maxim trei. Amestecăm totul cu gheață și servim un cocktail, două, maxim trei; apoi ne ridicăm și facem un pas, doi, maxim trei.

* Un oltean călătorește cu trenul, împreună cu un negru. La un moment dat, olteanul zice:
– Bre, da’ ești negru!
– Da, zice negrul. Sunt negru.
Tăcere. După un timp, olteanul iar:
– Bre, da de unde ești?
– Din Camerun.
– Și Camerunu’ ăsta-i departe?
– Departe…
După un timp:
– Auzi bre, da’ al cui din Camerun ești?