* Chiar și pentru libertate trebuie să fii pregătit, altfel îți poate dăuna.
* Dacă vrei să te bucuri de strălucirea luminii, trebuie să treci întâi prin întuneric.
* Primul semn de acceptare a robiei în fața femeii e când îngenunchezi pentru a o cere de nevastă.
* Să nu uiți niciodată că, dacă o să trăiești destul, o să uiți totul.
* Când femeile pretind să fie egale cu bărbații, se referă la cei care conduc, nu la cei conduși de alte femei.
* Numai un om deștept poate să se prostească uneori.
* Bogăția din tinerețe te înfrânează, sărăcia te îmboldește la realizări.
* Nu toată lumea își permite să renunțe la carne, cei nevoiași speră să guste din ea.
* Îți trăiești copilăria atunci când o simți, dar nu poți să o explici. Când ajungi să o descrii cu nostalgie, înseamnă că ai pierdut-o.
* Cine nu își prețuiește bătrânețea, înseamnă că nu și-a împlinit viața.
* Nu contează câte dureri ai, mai important este câte poți suporta.
* Aplauzele sunt benefice nu numai pentru cei cărora le sunt dedicate, ci și acelora care bat din palme.
* Mai bine să asculți de sfaturi înainte de a greși, decât să poți da sfaturi după ce ai pățit-o.
* Suntem atât de năpăstuiți, încât până și icoanele au început să ne plângă de milă.
* Nu împotriva măștii sanitare ar trebui să ne revoltăm, ci contra celei purtate de oamenii fățarnici.
* Să nu confundăm șmecheria cu inteligența. Șmecherii se bazează pe naivitatea oamenilor, iar cei inteligenți pe calitățile lor.
* E mai dificil să recunoști minunile atunci când ești înconjurat de ele. Fă un pas înapoi și descoperă-le pe rând.
Interesante! Izvorâte dintr-o minte atentă la detalii!
Mie mi-a rămas gândul la “Mai bine să asculți de sfaturi înainte de a greși, decât să poți da sfaturi după ce ai pățit-o.”
Treaba e că se va găsi cineva care să greșească, pentru a ne da sfaturi!” 😀
Totul e bine gândit… de o inteligență universală!
”Nu există om fără greșeală”, mai ales că vremurile ne provoacă mereu la alte încercări. Dar dacă nu am lua aminte la sfaturile celor care au trecut prin unele, n-am mai avea ocazia să facem nici propriile noastre greșeli, darămite să ajungem la reușite. 🙂
Mulțumesc mult și frumos pentru compliment!
Jos palaria pentru elegerile facute!
Mulțumesc! E o zi de joi potrivită pentru meditație.
Bună dimineața, Petru! 🙂
Ai dreptate: Numai un om deștept poate să se prostească uneori. 😉
Mulțumim pentru alegerile acestei dimineți!
O zi frumoasă alături de cei dragi ție!
Mă bucur că nu am gândit aiurea și îți mulțumesc pentru evidențiere, Aurelia! 🙂
Să ai parte de o zi cu soare, așa cum e acum la mine, cu gânduri bune și cugetări pe măsură!
O colecţie de preţ! De reţinut 😉
Mulțumesc frumos, Potecuță! Dacă mai trăiesc o sută de ani, poate se adună de-un volumaș cu cugetări. 😀
Nu sunt de acord cu robia aceea a bărbatului față de femeie, când sunt căsătoriți. Chiar cred că m-ar enerva un bărbat care să facă tot ce-i spun, poate chiar mai mult decât unul care n-ar face nimic din ce-i spun. 🙂 Restul maximelor sunt cu miez.
Respect părerea ta, dar sunt și cazuri în care se întâmplă precum am zis. În căsnicie, dragoste și război nu există reguli pe deplin valabile. Aia cu căsnicia am adăugat-o eu. 😉
Mulțumesc pentru aprecierea celorlalte gânduri de burlac rebel. 😀
Măi rebelule, măi! 🙂
Dacă tot e la modă… 🙂
Super! Lumină/întuneric îmi place cel mai mult.
Mulțumiri incandescente pentru fiecare compliment!
Intelepte si de retinut astfel de …meditatii. Felicitari sincere !
“Dă-ne, Doamne, mintea noastră cea de pe urmă.”
Zile senine si vremuri bune, cu bucurie, pace si multa întelepciune, draga Petru !
Fiecare dintre noi are momentele lui de meditație, iar dacă din acestea ies niște cugetări pe care le consideră demne de a fi împărtășite, e bine s-o facă. Pentru a vedea dacă sunt corecte în opinia cititorilor și cu speranța că gândirea lui n-o ia razna.
Mulțumesc mult de tot pentru apreciere, și tot atât de mult îți doresc o seară de joi de vis frumos, dragă Iosif!
Învăţăturile vieţii, aş putea spune. Ironic cum la tinereţe nu le luăm în considerare cînd bătrînii încearcă să ne înveţe, iar la bătrîneţe le dăm dreptate şi regretăm greşelile tinereţii. Dar aşa a fost de cînd lumea şi pămîntul. 🙂
E crezul acela des întâlnit precum că ”nouă nu ni se poate întâmpla”. Cu această credință, mulți dintre oameni încalcă reguli, principii și sfaturi de viață, până își dau seama că totul se plătește, într-un fel sau altul. 😉
Da, cam aşa ceva. Şi înţeleg unde baţi mai subtil – sau poate acolo mă duce pe mine gîndul. 😉
Tineretul mai poate fi iertat într-o anumită măsură, dar cei care deja ar trebui să aibă minţile curate şi totuşi rămîn “murdari” nu prea merită iertarea omenească – iar de restul se ocupă conştiinţa universală.
Îţi doresc un week-end curat şi cald. 🙂
Mă bucur că m-ai înțeles și îți urez, la rândul meu, zile senine și tot mai călduroase! Pe la tine mai sunt șanse, dar aici tot zăpada e predominantă.
Felicitări cu drag pentru alegerile înțelepte! 👍
Îmi plac mult!
Seară frumoasă 🤗☕🍀
Sper să fie cu adevărat înțelepte și să rezoneze cu gândurile tale! 🙂
Mulțumesc pentru popas și îți doresc o zi plăcută, Ileana! ❤
Interesante e foarte bine daca poti sa retii,e de folos! O seara excelenta iti doresc! 🙂
Sărut-mâna pentru zăbavă și compliment, dragă prietenă! Cu gânduri bune și urări benefice! ❤
Daaaaaaaaaaaa,smecheria de multe ori se confunda cu inteligenta 🙂
Weekend minunt ! ❤
Pentru șmecherii nu ai nevoie de școală, dar șmecherii de la noi și-au făcut rost de diplome. 😉
Sărut-mâna pentru cafeluța matinală, pe care am gustat-o după ce am venit de la ceaiul cu pâine prăjită și usturoiată! 🙂
Zile frumoase, plăcute și vesele îți doresc, dragă Anușka! ❤
Adevarat despre smecherii de la noi 🙂
Toate bune și cu tâlc. Eu am pus ochii pe câteva, printre care: “Cine nu își prețuiește bătrânețea, înseamnă că nu și-a împlinit viața”.
Dacă Domnia Ta ai
” pus OCHII pe câteva …” 🙂 🙂 🙂
ungurii ai PUS OCHII pe ARDEAL !!! 😦 😦 😦
https://evz.ro/ungurii-dau-lovitura-in-inima-romaniei-e-fara-precedent-ce-au-reusit-sa-faca.html
Mai multe pe :
http://aliosapopovici.wordpress.com/2022/02/05/
Un sfârșit de săptămână BINECUVÂNTAT , doamna Victoria ! 🙂
Alioșa.
Au pus ochii pe Ardeal, fiindcă au fost încurajați de trădătorii de la conducerea țării noastre,, dar sper că nu vor reuși.Multă sănătate și o Duminecă frumoasă
Sunt unele cugetări pe care chiar nu le pot înțelege decât cei care au trecut prin viață. Dar au și cei tineri câteva de luat aminte, zic eu. Mulțumesc pentru popas și reacție!
Salutare , Petru ! 🙂
INVITAȚIA făcută doamnei VICTORIA de a accesa link-ul
http://aliosapopovici.wordpress.com/2022/02/05/
este valabilă și pentru tine ! 🙂
Dacă ungurii au PUS OCHII pe ARDEAL ( accesează LINK-ul de mai sus) ,
#reziștii de BĂLĂCĂRESC întrei ei ca la ușa cortului 🙂
iar Dacian Julian Cioloș despre care în urmă cu vreo 6 ani am spus ce-am spus pe :
http://aliosapopovici.wordpress.com/2016/11/11/
acum , își dă ARAMA pe față , acuzându-și fostul ȘEF de partid de una și de alta !!! 😦 😦 😦
https://www.libertatea.ro/opinii/razboiul-ciolos-barna-vazut-prin-ochii-unui-simpatizant-activ-al-usr-am-spus-ca-vom-avea-o-criza-a-partidului-3961737
Weekend binecuvântat, Petru ! 🙂
Alioșa .
Salve amicale, Alioșa! 🙂
Mulțumesc pentru invitație, căreia i-am și dat curs! E mare și adâncă această cloacă politică, dar eu am abordat doar o mică problemă, cu toată imparțialitatea de care-s în stare. 😉
Să auzim mai multe de bine! 🙂
Doamne Ajută ! 🙂
Pe
http://amintiriamintiri.wordpress.com/2022/02/09/
de vei intra , numai de BINE vei afla !!! 🙂 🙂 🙂
Toate cele bune , Petru ! 🙂
Alioșa .
OK! Mulțumesc de sugestie, Alioșa! 🙂
Să fii iubit și mereu iubitor! 🙂
Memorabile!
Felicitări!
P.s.
Am început să le distribui.
Sunt încântat și mulțumesc mult pentru transmiterea mai departe!
Sănătate și voie bună!
Te pup si imbratisez draga prietene si iti doresc o duminica cu soare ca la mine 🙂
Mulțumesc frumos pentru cafea și celelalte daruri, Anușka! 🙂
La mine e cer variabil, când cu soare, când cu nori, dar am speranțe de mai bine. 😉
Să te bucuri de o zi senină, cu odihnă și bună dispoziție, dragă prietenă! ❤
Foarte inspirate și pline de miez aceste cugetări „racolțiene”! Prilej bun de a medita la toate acele sfaturi și învățături la care numai cei înțelepți ajung, după o viață plină de experiențe. Căci, până la urmă, ce înseamnă înțelepciunea, dacă nu această „luminare” la care omul ajunge după ce trece prin viață? Dar sunt destui care trec degeaba prin viață și nu învață nimic…
Cel mai tare mi-a plăcut aceasta: „Numai un om deștept poate să se prostească uneori”.
Multă sănătate și zile frumoase. Și așteptăm și alte cugetări racolțiene! 🙂
Mă bucur că ți-au plăcut învățămintele acumulate de mine și împărtășite așa cum am crezut de cuviință. Fiecare are experiențe din care poate învăța ceva, deosebirea e că eu mi le-am notat de câte ori am avut ocazia. Unele sunt inspirate din pățaniile mele, iar altele din cele avute de alții și percepute după cum m-a dus mintea. 😉
Îți mulțumesc că te-ai aplecat asupra lor și ai avut cuvinte de apreciere încurajatoare! Să fii iubitor și mereu înțelept, așa cum ai dovedit-o de fiecare dată, dragă prietene! 🙂
Interesante “Racoltismele” tale adunate in timp, si cu drag ni le impartasesti si noua, felicitari Petru ( acum le am recitit)🤗
Mulțumesc pentru interes, dragă Mica, și sper că ești de acord cu cât mai multe dintre ele. ❤
Daaa cu toate!❤
Mă bucur tare mult! ❤
Bună, Petru,
Bine de memorat aceste Racolțisme!!!!
Mă bucur că le-ai postat.
Să adăugăm și gândurile de pe coperta exterioară, din cartea Povestirile unui maramureșean
(Zic, se potrivesc)
Întâmplările, trăirile descrise în această carte, par desprinse din universul parabsurd a lui Kafka.
Imposibil de înțeles pe deplin și în cele din urmă cu un mister imposibil de dezlegat. Este ca într-un joc de șah, unde piesele adversarului “parcă râdeau de mine”. Câștigătorul unei partide poate fi învins în cele din urmă. (Nicoară Mihali)
O zi frumoasă.
Mulțumesc din toată inima pentru frumoasa ta intervenție!
Mă bucur că ți-au plăcut cugetările mele și îți sunt foarte recunoscător pentru plăcuta completare!
Gânduri bune și urări pe măsură!