Al treilea vestitor

”A venit primăvara!”,
Ne-a anunțat timid un ghiocel,
În timp ce se încovoia să iasă de sub stratul de zăpadă,
Noi l-am privit cu bucurie, dar și neîncredere,
Pentru că frigul ne făcea să tremurăm ca o piftie.

”A venit primăvara!”
Au strigat și păsările migratoare,
În călătoria de întoarcere spre locul de cuibărit,
Le priveam zborul curajos și riscant,
Temându-ne ca ninsoarea să nu le frângă aripile.

”A venit primăvara!”
A anunțat și soarele,
În timp ce strălucea fără dinții fioroși;
Doar atunci am ieșit cutezători afară,
Lăsând în urmă hainele groase
Și purtând în mâini boboci de flori.
De data aceasta, cu adevărat a venit primăvara!

Fructul interzis (6)

Aveam două fete în echipa de bobinatori, una de peste douăzeci de ani, iar cealaltă de-o vârstă cu mine. Cea mai mare se remarca prin părul negru, care-i încadra în paranteză chipul, până sub bărbie. La fel de negrii îi erau și ochii, pe care-i simțeai ațintiți asupra ta doar când priveai în altă parte, dar imediat alunecau în jos când încercai să le prinzi căutătura. O chema Maria și părea pierdută printre atâția bărbați, căsătoriți sau holtei, glumeți sau mai serioși, drăguți sau mai din topor. Pe mine mă lua cu fiori prezența ei și îmi reduceam contactele doar în limita profesională. Dar erau și colegi care-și îndulceau orele de muncă prin gesturi și expresii mai mult sau mai puțin amuzante, dedicate fiecăruia dintre noi, în funcție de situație. Gâzu era printre cei mai prolifici în această privință, iar fetele noastre erau și ele o țintă, așa cum se întâmplă în mare parte din bancurile populare.

Din păcate, Maria cea timidă nu știa de glumă, iar asta am realizat-o cu toții când a venit într-o dimineață cu maică-sa în biroul șefului. După ce femeia a purtat o discuție aprinsă cu el, pe care am urmărit-o prin geamul ușii care ne despărțea, au intrat furtunos în atelier și, la indicația fetei, ținta a fost arătată cu degetul. Era vorba de bunul nostru meseriaș și marele glumeț al echipei, Gâzu.

– Acesta este neobrăzatul care a atentat la cinstea fetei mele!, a rostit mama, răspicat.

Domnul Belbe avea o slăbiciune pentru femei și le trata întotdeauna cu respect, poate și pentru că avea o nevastă masivă și autoritară. De data asta, era pus într-o mare încurcătură și își găsea cu greu modalitatea prin care să aplaneze conflictul fără prea mari pierderi.

– Doamnă… dar acesta e om însurat, cu copii și nevastă bună, plus că e și printre cei mai experimentați muncitori. Poate e o neînțelegere la mijloc…

– Neînțelegere?! Fata mea a fost batjocorită de monstrul ăsta, iar pentru asta trebuie să-și ceară iertare, a decis ferm femeia, cu gesturi largi și o privire dură.

Gâzu părea și el pierdut în fața învinuirii, neștiind precis de ce este acuzat. A reușit, totuși, să îngăime întrebarea care-i frigea limba:

– Dar ce i-am făcut, doamnă?

– Ce i-ai făcut!? Te prefaci că ai uitat? Ai pus mâna în mod necuviincios pe fata mea pură ca o floare neatinsă de nimeni. Ea nu minte niciodată, deci nu poți nega.

– E adevărat, găsi acuzatul curaj să răspundă. Dar fără vreo intenție necuviincioasă, așa cum îi ating și pe alți colegi, din instinct sau fără să-mi dau seama.

– Aha, recunoști că te dai și la altele. Om însurat și cu copii… Dar cu fetița mea ai mers și mai departe când ai invitat-o la restaurant.

– Da, doamnă, era ziua mea și am invitat-o și pe ea, ca pe mulți alții, la o bere sau un suc.

– Om serios ești tu? Să inviți o Fată Mare la restaurant, ba și cu alți bărbați în jurul ei! Dar ceea ce a urmat a depășit orice măsură și nu cred că o să te scuzi că ai făcut a fel și cu ceilalți colegi. Maria mea mi-a mărturisit că i-ai cerut, Doamne iartă-mă, i-ai cerut… cur.

Bărbatul s-a înroșit puternic, însă nu știam dacă de jenă sau de revoltă în fața unei astfel de afirmații.

– Dacă ea a dedus asta, îmi pare tare rău. E drept, fac multe glume cu toată lumea, însă nu am știut că nu are simțul umorului. Nu mi-aș înșela nevasta niciodată, dar și în fața ei spun multe bancuri, pentru că așa-i felul meu.

Femeia continua să fiarbă de nervi, în timp ce Maria își ținea ochii ațintiți în jos, iar Belbe nu îndrăznea să se pună în fața furtunii.

– Vedeți ce fel de om aveți în echipă? l-a întrebat doamna, cu mâinile în șolduri. Mi s-a spus că și alții sunt cam pe același calapod, așa că vă rog să luați măsuri, altfel mă duc mai sus cu reclamațiile. Știu că și dumneavoastră aveți păcate destule, mai ales dacă luați sute de lei din salariile lor. Aici e o adevărată bandă de neobrăzați și nelegiuiți, care de care mai mari.

A fost punctul în care răbdarea șefului nostru a cedat și a poftit-o pe femeie să iasă afară. L-ar fi ajutat și Gâzu, cu mare plăcere, dacă nu ar fi reușit să se descurce de unul singur. Maria a intrat pe foaie de boală, timp de șapte zile, iar la întoarcere i s-a făcut loc să lucreze singură la o masă, în rarele ocazii în care i se mai cerea ajutorul. Văzându-se ignorată de toată echipa, și-a cerut transferul la o secție de croitorie, după care nu am mai auzit de ea.

Atenția mea era îndreptată către cea de-a doua fată din echipă, de optsprezece ani și mult mai drăguță. O chema Diana, avea părul șaten și ondulat, iar ochii ei căprui și neastâmpărați m-au incitat de la prima vedere. Mai era un motiv prin care mă simțeam îndreptățit să-mi încerc norocul în a-i cuceri inima: avea și ea un picior cu sechele de poliomelită, însă se deplasa fără cârje sau baston. În plus, primele noastre întâlniri din afara serviciului au decurs ca o idilă frumoasă, în care simțeam că iubesc cu adevărat. Fiind mai sprintenă ca mine la mers, venea ea la mine acasă, cam de două ori pe săptămână. Era îmbrăcată mai atrăgător decât la serviciu, iar eu îmi puneam cămașa albă și cravata. În timp ce la muncă nu schimbam multe cuvinte, chiar și atunci când bobinam împreună același motor, în momentele de intimitate ne deschideam sufletele și am constatat că aveam aceeași cheie, către aceleași uși. Ni se părea minunat că ne-am găsit și ne promiteam de fiecare dată să nu ne pierdem. În timp ce mă privea adânc în ochi, eu mă pierdeam complet în ferestrele ei mari și adânci, de unde nu aș mai fi vrut să ies niciodată. Primul nostru sărut a fost prin intermediul unei agende, unde și-a lăsat amprenta buzelor rujate și pe care am exersat de mii de ori până la viitoarea întâlnire.

va urma

Zâmbete luminoase

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Când ți-e lumea mai dragă, vine cineva și te întreabă câte kilograme ai.

* La școală au fost montate cuiere la garderobă. Deasupra, un mesaj: ”Doar pentru profesori!”
Ziua următoare, cineva lipește un bilet alături: ”Dar pot fi atârnate și haine!”

* Intră nevastă-mea aseară în casă și mă întreabă:
– Dar mama unde-i?
– Face hidromasaj, i-am răspuns.
– Da’ ce, avem noi cumva cadă cu hidromasaj și nu știu eu?… m-a întrebat.
– Nu, e doar vechea noastră cadă, doar că am legat la ea două fire de la priză.

* După două ore de chin în care m-am gândi de unde să încep curățenia, mi-a venit o idee genială:
– Nu mai bine beau eu o bere?

* În atenția celor obsedați de curățenia de Paște!
Vine iepurașul, nu sanepidul!

* Într-un sat din Botoșani, un sobor de preoți a sfințit noul contor de gaz.
Să vezi pomenirea de sfinți la prima factură!

* – O să mori în mizerie, sărac și prost.
– Nu am înțeles ce ați spus…
– Am spus: creditul dumneavoastră a fost aprobat.

* Bărbați, țineți minte:
Acuzând femeia de ceva ce nu a comis, îi poți băga în cap o idee extraordinară!

* Dacă te spovedești, crezi că ești ”curat”?
Ești la fel ca înainte, singura diferență e că mai știe și preotul ce ai făcut!

* Am început o dietă pe bază de țuică…
E senzațională! În trei zile, am pierdut cheile, telefonul și portofelul!
Recomand!

* ”Venitul meu lunar este mai mult plecat decât venit”.

* Vești bune pentru persoanele triste care se culcau singure: au apărut țânțarii.

* În afară de Colebil și Triferment, voi ce-ați mai pregătit de Paște?

* – Există pastile împotriva foamei?
– Da, dar astea, la noi în Ardeal se cheamă chiftele!

* Examen la facultate… Un singur bărbat și 30 de gagici în grupă. Intră prima:
– Ce se mărește până la 20 de ori când este excitat?
– Hihihi, hahaha!
– Ieși afară, ai 4.
Intră a doua:
– Ce se mărește până la 20 de ori când este excitată?
– Hihihi, hahaha!
– Ieși afară, ai 4.
Și tot așa până intră toate, cu același rezultat. La sfârșit, intră bărbatul și i se pune aceeași întrebare.
– Ce se mărește de 20 de ori când este excitată?
– Pupila!
– Bravo!, ai 10. Du-te și spune-le proastelor ălea de afară că ”hihihi și hahaha” se mărește între 3 și 5 ori.

* – Ce este sexul protejat?
– Sexul protejat este atunci când o femeie nu-ți știe nici numele, nici adresa!

* La ora de engleză, profesoara îl întreabă pe Bulă:
– Bulă, cum îi zici tu lui Ștrulă, în engleză, ”Ștrulă, vino încoace”?
– Ștrulă, come here!
– Bravo, Bulă! Dar cum îi zici ”du-te încolo”?
Stă Bulă, se gândește un pic, apoi răspunde sigur pe el:
– Mă duc în partea cealaltă și îi zic: ”come here”!

* Problemă de matematică:
Dacă am 5 banane într-o mână și 5 pere în cealaltă… de ce nu am cumpărat o pungă!?

* – Iubitule, știi ce am eu în comun cu Marcela de la scara 2?
– Ce anume, iubito?
– Pe tine, nenorocitule…

* Un copil intră într-o cofetărie:
– Tanti, vreau și eu un ou de ciocolată!
– Cât de mare să fie?
– Cam cât capu’ lu’ matale, da’ cu ceva înăuntru!

* Prietenii mei mi-au spus că sunt cel mai avar om din lume.
Așa că astăzi, ca să le dovedesc contrariul, le-am luat o bere.
Nici așa n-au fost mulțumiți…, ei ar fi vrut câte o bere de fiecare!

* O tipă se prezintă la crematoriu:
– Bună ziua. Aș vrea să-mi incinerați și mie soțul. Se poate?
– Bineînțeles că se poate, doamnă. La ce adresă trebuie să ne deplasăm ca să-l luăm?
– Nu e nevoie, a venit aici, cu mine. e în fața ușii. Numai, vă rog, să-l luați cu ușurelul, că suntem certați și nu i-am spus de ce l-am adus.

* Abia după 50 de ani, sexul devine palpitant! Nu știi dacă e orgasm, cârcel sau infarct!

* Într-o zi, vițelușul se juca în curte cu purcelușii. Vaca îi vede și își strigă imediat băiatul:
– Treci în casă! Acum!!
Odată ajuns în casă, vaca îi zice mândră:
– De câte ori nu ți-am spus că nu ai voie să te joci cu ăia, că tu ai alt nivel social?
– Dar, mamă…
– Nu mai comenta! Doar știi bine că tatăl lor e un porc iar mama lor o scroafă!
– Bine, mamă, dar și tu ești o vacă!
– Așa e, însă tatăl tău… e veterinar!

* Directorul adună angajații și le ține un discurs motivațional despre cum poți să promovezi:
– Când am ajuns eu în această instituție, nu aveam niciun ban. Tot ce aveam era propria mea inteligență.
Unul dintre angajați zice:
– Cu alte cuvinte, domnule director, ați pornit de la zero.

* DE CE BĂRBAȚII SUNT ATÂT DE FERICIȚI?
Pentru că au o viață de invidiat:
– Își păstrează numele de familie toată viața.
– Niciodată nu rămân însărcinați.
– Mecanicii nu vorbesc cu ei în chineză și nici nu le văd fața de proști.
– Ridurile le adaugă caracter.
– Părul alb le adaugă atracție.
– Pantofii noi nu le fac praf picioarele.
– Apelurile lor telefonice durează 30 de secunde.
– Pentru o vacanță de 15 zile au nevoie doar de o valiză, și ea pe jumătate goală.
– Pot deschide toate sticlele și borcanele fără să ceară ajutor.
– Le vine fenomenal dacă apare cineva la o petrecere cu aceleași haine ca el, devin chiar prieteni.
– Le vine fenomenal dacă poartă același costum la viitoarele 12 nunți.
– Pot mânca o banană în locuri publice.
– Se pot uita la televizor cu un prieten, în liniște totală, ore întregi, fără să se gândească. ”este supărat pe mine oare?”
– Chiloții lor costă 20 lei, în pachet de șase.
– Trei perechi de pantofi sunt mai mult decât suficienți pentru zece ani.
– Aceeași coafură durează ani de zile, poate zeci de ani, dacă nu toată viața, iar dacă se plictisesc, se tund la zero fără regrete.
– Pot avea jucării toată viața.
– Pot purta costum de baie fără să conteze cui le arată picioarele sau dacă le atârnă burta. Lor le stă bine și sunt fericiți în orice mod.
– Nu-și fac griji niciodată despre ce mâncare vor găti pentru mâine.
– Se pot îngrășa cu cinci kilograme și nici măcar nu observă, iar dacă o fac, nu le pasă.
– Cu burtă sau fără burtă, continuă să aibă lipici.

* Noi, românii, suntem oameni faini…
Până și iarna se desparte greu de noi! 😉

* Vrei să ai un Paște de neuitat?
Spune-i lu’ nevastă-ta că nu-i bună mâncarea gătită de ea! 😀

Paște fericit!

Fructul interzis (5)

continuare

Acum, fiind în atenția unui preot, mărul acela părea un fruct divin, la care se uitau cu admirație toți colegii, în drumul lor către ieșire. Doar șeful nostru era prea ocupat cu umplerea păhărașelor cu talpă și atenția de a fi la înălțimea distinsului oaspete.

– Poate doriți un cuțit ca să-l curățați de coajă și să-l tăiați, se interesă el. Iar voi nu mai stați pe aici cu gura căscată, se adresă apoi celor care mai zăboveau prin birou.

Atunci m-am simțit și eu în plus, dând să mă îndrept mai hotărât spre ușă. Noroc că a intervenit părintele în favoarea mea, iar asta tot mărului i-o datoram.

– Lasă-l pe băiatul ăsta să ne mai spună câte ceva despre pomul din grădina lor. Cred că merită și o băutură, după cadoul aparte pe care ni l-a făcut.

Domnul Belbe nu putea să-i refuze propunerea, așa că m-a întrebat și pe mine ce aș vrea să beau. O bere era cea mai potrivită, m-am gândit imediat, pentru că puteam să gust câte puțin din ea, chiar și o oră. Badea Nelu mi-a adus un scaun din atelier, și astfel am avut ocazia să rămân printre cei trei bărbați, în care popa era vedeta, iar șeful nostru punea întrebările. La început, doar unele simple, însă după câteva guri de gin și aproape tot mărul consumat, temele dezbătute au devenit mult mai interesante. Asta după ce Gâzu, unul dintre cei doi muncitori care se ocupau de mașina de spălat a părintelui, a venit să anunțe că e ars motorul.

– Deduc că e ceva grav, a anticipat preotul Babici.

– Ar fi o lucrare de durată, dar pentru dumneavoastră putem face o excepție și să punem un alt motor, identic, pe care se întâmplă să-l avem în atelier, l-a liniștit șeful. Garantăm că o să meargă la fel de bine ca și cel dinainte.

– Am știut eu că vin la omul potrivit, a răspuns cu vădită bucurie fața bisericească. O să te pomenesc în rugăciunile mele, Petrică.

– E cea mai mare răsplată pentru mine, dom’ părinte, s-a arătat recunoscător șefu’. Mai ales că-s un om cu multe păcate, care nu prea merge la biserică.

– Știu, dar nu te condamn, a zâmbit îngăduitor popa, după care și-a golit păhărașul și a mai mușcat o dată din fructul savuros. Credința și bunătatea sufletească sunt la fel de apreciate de Dumnezeu, de oriunde ar veni.

– Pe asta mă bazez, mai ales dacă o spune un om cu harul dumneavoastră. Dar cum v-ați dat seama că sunteți sortit a fi un slujitor al Domnului?

Părintele îmi aruncă o privire cercetătoare, la fel și lui badea Nelu, care-și vedea liniștit de țigara lui, după care privi în jur și abia apoi se uită în ochii interlocutorului, răspunzând pe un ton aparent glumeț.

– A durat ceva… după doi ani la Facultatea de Teologie. Nu credeam că voi ajunge departe când m-am înscris, dar am făcut-o pentru bani. Am văzut cât de mult se câștigă din asta, iar banii sunt cei care contează în viață, dacă vrei să fii apreciat.

Era o învățătură pe care domnul Belbe o știa dinainte, dar nu se aștepta s-o audă și de la un preot atât de admirat. S-a gândit că ginul își face efectul, așa că a reumplut imediat paharele de pe birou.

– Dar spune în Biblie să nu ne facem griji pentru ziua de mâine, că are Dumnezeu grijă de noi?, îl incită el.

– E bine că scrie așa, altfel am vedea în jur doar leneși care așteaptă să le cadă totul din cer. Ăsta e scopul religiei, să țină masele sub controlul credinței și într-o situație materială decentă. Mulțimea se teme mai mult de Dumnezeu decât de legile statului, iar asta îi ferește de multe tentații ilegale și imorale. Dar noi suntem oameni cu școală și experiență de viață, știm că viitorul și-l face omul cu mâna lui. Să nu-mi spui că tu n-ai bani puși deoparte!

Popa mai gustă o gură de tărie și termină de mâncat mărul. Avea o privire sclipitoare și obrazul mai roșu, însă zâmbetul îi rămânea constant pe buze.

– Eu v-am spus că-s un biet păcătos, dar dumneavoastră trebuie să fiți un exemplu pentru enoriași, veni cu o motivație domnul Belbe.

– Încerc să arăt așa în fiecare zi, însă tot om sunt și eu. Nu degeaba se spune ”să faci ce spune popa…”, iar vouă vă mărturisesc ceva intim, care e bine să rămână între noi. Mi-am asigurat viitorul, precum și cel al copiilor și nepoților mei. Să nu credeți că am cont gras la CEC, dar am în schimb bani puși deoparte, aur și bijuterii. E răsplata muncii de mulți ani, pe care credincioșii mi-au apreciat-o și m-a răsplătit fiecare cum a putut. La fel cum sunt sigur că ai și tu, măi Petrică, doar ești un om descurcăreț, cu relații între oameni importanți și un atelier cu meseriași căutați de multă clientelă.

A fost rândul șefului să se înroșească, în timp ce-și ștergea ochelarii cu o piele de căprioară. Era momentul când au intrat și colegii cu mașina de spălat, iar eu mi-am dat seama că experiența e pe terminate.

– V-am spus că băieții o să vă servească rapid și eficient, a ținut domnul Belbe să-i amintească preotului.

– Nu m-am îndoit nicio clipă, l-a asigurat acesta. Spune-mi cât mă costă, mai ales că m-am simțit atât de bine între voi.

– Ne-a făcut plăcere și nouă, iar răsplata potrivită e cea pe care ne-ați promis-o: să vă rugați și pentru noi, a răspuns șeful în timp ce-și strângeau din nou mâinile.

– Fiți siguri că o voi face, așa cum am mai făcut-o și până acum, l-a asigurat părintele.

După care și-a amintit de mine și mi s-a adresat pe un ton familiar:

– Tare mi-a plăcut mărul tău, tinere. Spune-i tatălui tău să vină mai des la biserică și m-aș bucura dacă mi-ar aduce vreo câteva fructe de-astea. Sunt sigur că preotesei i-ar prii să simtă un gust atât de exotic, de parcă ar veni din Grădina Raiului.

Probabil m-am înroșit și eu la față, însă am reușit să-i promit că voi face tot ce se cuvine în această privință. După care m-am ridicat, am pus sticla cu bere în ea pe masă și am ieșit imediat afară. Aveam nevoie de aerul liber și liniștitor din exterior.

Atingeri

BANCURILE SĂPTĂMÂNII… DE FLORII

* Ce zice o blondă când intră cu mașina într-un pom?
– Hei, am claxonat!

* Un melc se ia la întrecere până acasă cu un ghepard. Primul ajunge melcul, căci el nici nu și-a părăsit casa.

* Două blonde stau de vorbă:
– Vai, dragă, spune una, bărbații ăștia nu au niciun pic de logică…
– De ce, tu?
– Azi a trebuit să-i explic o oră unui polițist că ieri eram cu alte sandale, din cauza asta permisul de conducere se află în altă poșetă.

* Două tipe foarte frumoase discută într-un restaurant:
– Dragă, de când s-a cuplat cu mine, Ionel nu mai bea, nu mai fumează și nici nu mai mănâncă așa mult ca până acum. Ai văzut cât a slăbit? Și asta numai datorită mie…
– Vaai, așa de mult te iubește?
– Nu, dragă, nu-i mai ajung banii…

* De ce oltenii au două vizoare la ușă?
Sus să vadă cine vine, iar jos să vadă ce aduce…

* O mamă se adresează învățătoarei:
– Cum puteți să-i dați copilului o asemenea temă: ”dacă o bere costă 50 de bani…”? Soțul meu nu a închis ochii toată noaptea…

* – Ioane, am fost la ghicitoare și mi-a spus că nu mă mai iubești!
– Tulai, tu Mărie, da’ risipitoare mai ești! De ce dai banii pe prostii?

* Mi-am schimbat părerea despre Nostradamus! Să nu zică el nimic de Covid?!

* Vând pui de nervi. Se fac mari și frumoși.

* O blondă la volan, pe ceață densă, se ghidează după poziția mașinii din față. La un moment dat, tipul din față frânează brusc, iar blonda nu reușește să oprească și intră în spatele mașinii. Ea coboară nervoasă și merge la șoferul din față:
– Ce Dumnezeu faci? La ce ai frânat așa de brusc?
– Scuză-mă, dar am intrat în garajul meu…

* ”Înțelepciunea evreiască spune că mai bine închid rușii gazul decât să dea nemții drumul la el…”

* INTELIGENȚA
Normală: Înțelegi multe lucruri
Subtilă: Înțelegi aproape toate lucrurile
Excepțională: Reușești să te prefaci că nu ai înțeles nimic.

* Aseară am fost la un prieten la băut și mi-a spus să mă simt ca acasă. Așa că, m-am îmbătat și i-am bătut nevasta.

* Două persoane inteligente nu se pot îndrăgosti niciodată între ele. Dragostea adevărată necesită minim un idiot.

* Un nebun trăgea prin curtea spitalului o sfoară de care era legat un CD.
– Ce faci, măi nebunule?, îl întreabă un doctor.
La care, nebunul:
– Nu vezi? Trag muzică!

* Un tânăr a murit după ce s-a masturbat de 12 ori într-o zi. Putem spune că și-a făcut-o cu mâna lui.

* Se întâmplă câteodată să te uiți la un om și să te întrebi… Oare s-a născut idiot sau a făcut ceva cursuri?

* Se întâlnesc doi bărbați:
– Tu ai făcut vreodată sex în trei?
– Nu.
– Atunci du-te repede acasă, că poate mai apuci.

* – Dom’ doctor, am cinci penisuri!
– Incredibil! Și cum vă vin chiloții?
– Mănușă!

* La examenul de anatomie, Vasilica a luat nota 2, pentru că la întrebarea: ”În ce organe este posibilă prezența celor mai mulți paraziți?” – a răspuns: ”În organele de stat”.

* – Oglindă, oglinjoară, ghici cui nu-i mai vin hainele de vară?

* Un tip merge la magazin și întreabă:
– Aveți vopsea de ouă?
Vânzătoarea îl privește galeș și zice:
– Cochetule!

* Știe cineva cât este cifra ”niște”?
Mi-a cerut nevasta ”niște” bani și nu știu cât să-i dau!

* – Aș dori niște mici…
– Domnule, e restaurant cu specific unguresc.
– Me scuzați, dați la mine 4 miciuri.

* Dacă vreți să cumpărați miel viu, încercați înainte să-i dați o mână de iarbă. Dacă mârâie, să nu-l mai cumpărați…

* – Tu, Rozi! Io îți pun tătă lumea la picioare!
– Lasă dreku beutura aia, mă Gheorghe, și pune harta înapoi în cui!

* Ce poate vedea o femeie cu colțul ochiului, nu vede nici tomograful și RMN-ul la un loc!

* Un grup de cercetători romi a descoperit că românii dețin unele dintre cele mai sărace portofele dintre toți cetățenii Uniunii Europene.

* Discuție conjugală:
– De ce în filme bărbații sunt mereu romantici?
– Pentru că sunt plătiți.

* Se întâlnesc două prietene:
– Fată, ce te-ai îngrășat!
– Să mă fi văzut acum două luni, eram și mai grasă!… Arătam așa, ca tine!

* Caut și eu pe cineva care să vină cu mine la Spa! Cine vine?
Scuze, ”Sapă” am vrut să zic!

* Leului i s-a făcut lene să tot vâneze și poruncește tuturor animalelor să-i aducă zilnic mâncare. Cine nu se supune sau nu aduce ceva pe placul lui va fi bătut…
A doua zi, vine ursul cu un porc. Leul satisfăcut îl laudă. Vine și vulpea cu o găină, leul fiind mulțumit și de data asta. Iepurașul, neavând cum să vâneze, îi aduce un morcov. Leul supărat, îl ia la bătaie și-i spune:
– Tu nu știi că eu mănânc numai carne?
Bătut măr, iepurașul pleacă agale, supărat, dar după câțiva pași se oprește și începe să râdă.
– Nu ți-ai luat destul sau ce? De ce râzi, mă?, întreabă leul.
Iepurașul râdea în continuare de se ținea de burtă și, printre hohote, îi zice leului:
– Vine ariciul cu 2 mere!

* Vine vara…
Străinul: pleacă într-o vacanță exotică.
Românul: 10 nunți și 5 botezuri.

Fructul interzis (5)

A venit și toamna aceea, insensibilă la zbaterile oamenilor care-și făceau probleme din fapte trecătoare și lucruri mărunte. Vremea dădea semne de răcorire, iar merele împlinite ne îmbiau prin forma și gustul pe care eu și tata le apreciam. Niciunul dintre noi nu mai avea însă curajul să riște a se delecta cu savoarea de excepție, dar nici să le culegem nu credeam că-i un lucru înțelept. Amânam mereu recoltarea, pe motiv că le stă mai bine la locul lor, măcar până cădea prima brumă. Nu ne era teamă că vor fi furate de vecini, mai degrabă eram îngrijorați că, odată puse în cămară, vom fi tentați să le consumăm. Și cine știe ce alte gânduri vom da la iveală, la fel cum s-a întâmplat după celelalte două.

Nici să le dăruim cunoscuților nu îndrăzneam, din mai multe motive pe care le-am discutat în familie. În primul rând, nimeni nu știa de merele noastre, exceptându-l pe fostul vicepreședinte al cooperativei, care oricum nu mai era în localitate. Pe de altă parte ne temeam de reacția venită din partea consumatorilor, printre care zvonurile asemănătoare celor în care am fost implicați din cauza pământului. Chiar dacă, la prima vedere, efectul era determinarea de a spune cele mai ascunse adevăruri, acestea puteau fi interpretate diferit, iar oamenii care s-au destăinuit să-și dea seama care e cauza și cine trebuie condamnat. Într-o societate în care aparențele sunt preponderente, adevărul poate fi un inamic de neiertat.

Dar dacă merele acelea aveau influență numai asupra noastră? Poate că așa ne-a fost hărăzit, să ne curețe de păcatele ascunse și astfel să ne unească prin sinceritate și încredere. E posibil că domnul Bogdan să-și fi schimbat atitudinea datorită gustului pe care l-a apreciat, iar dispariția lui nu avea nicio legătură cu bănuielile noastre. A fost motivul principal pentru care m-am hotărât să culeg primul măr din acel anotimp și să îl iau cu mine la serviciu. Nu știam cum voi face, dar părinții erau curioși, ca și mine, să vadă ce se poate întâmpla.

Atelierul era aglomerat în zilele când aveam comenzi, însă ne găseam fiecare câte un locușor pe bancurile de lucru, unde ne făceam treaba și mâncam pe la ora zece. Nu aveam apă curentă, așa că stăteam la rând să ne spălăm pe mâini într-un lighean cu apă cărată de la o fântână din apropiere. Ultimii aveau ghinionul să folosească un lichid de culoare închisă, dar ne mai curățam și cu prosopul. Eu scoteam de fiecare dată același măr și îl puneam alături, ca pe un desert pregătit după mâncarea adusă la pachet. Simțeam privirile colegilor care nu se puteau abține în a-l admira, însă nimeni nu a avut tupeul să-l ceară, mai ales că unii dintre ei aveau, la rândul lor, mere sau alte fructe. Nici eu nu mă încumetam să-l ofer cuiva, sperând că se va ivi de la sine ocazia și omul potrivit. La terminarea pauzei, băgam mărul înapoi în plasă, cu aparenta părere de rău că n-am avut timp să-l mănânc. S-au scurs așa câteva zile, terminate de fiecare dată cu venirea șefului Belbe din birou, purtând țigara fumegândă în colțul gurii și, după un tur printre noi, pronunțând alene mult așteptatele cuvinte: ”Terminați activitate…”, probabil o consecință a faptului că dumnealui era de origine maghiară și își păstra accentul caracteristic.

Așa s-a întâmplat și în acea după-amiază, după care am lăsat imediat orice treabă și ne-am grăbit către dulapurile în fața cărora ne înlocuiam halatele sau salopetele cu hainele de acasă. Atunci am auzit o voce cunoscută, care m-a făcut să mă grăbesc spre biroul de unde răsuna și pe unde, oricum, era ieșirea. Glasul acela puternic îi aparținea preotului Babici, venit cu o lucrare ce nu suporta amânare.

– Măi, Petrică, s-a adresat el cu un aer amical lui Belbe, știu că am venit cam târziu, dar bine că te-am mai prins aici. Tocmai m-a fugărit preoteasa să-i repar mașina de spălat, că are o tonă de rufe în așteptare. Ești bun să te uiți puțin la ea și să vezi ce se poate face?

După ce și-au strâns mâna cu căldură și s-au salutat cu entuziasm, șeful nostru l-a asigurat că înaintea unui om ca el nu se poate închide secția, până nu îl rezolvă. Doi dintre cei mai buni muncitori au fost întorși din drum, cu misiunea de a se ocupa imediat de problemă, după care popa a fost invitat să ia loc, cât timp băieții își termină treaba.

– Fiți sigur că nu durează mult, dar până când e gata vă rog să serviți ceva, ca să treacă timpul mai ușor. O pălincă, un gin sau o bere măcar?

– Oh, nu te deranja cu de-astea, a răspuns părintele așezându-se pe scaunul cel mai apropiat. Dar dacă ai un coniac Drobeta, nu te-aș refuza. E băutura pe care o prefer de fiecare dată, pentru că-mi dilată venele și îmi ajută inima îmbătrânită.

– Îmi pare rău, dar trimit imediat pe cineva să aducă o sticlă de la Alimentara, s-a precipitat domnul Belbe cu multă solicitudine.

– Ți-am spus că nu vreau să te deranjezi, iar pentru asta voi accepta un păhărel de gin. Dacă ai o lămâie sau un alt fruct pentru a-mi aromatiza gura, ar fi perfect.

Eu încercam să mă strecor cât mai încet spre ușă, curios să aud fiecare cuvânt dintr-o conversație ce se anunța interesantă. Am văzut cum domnul Belbe era din nou dezamăgit că nu are nici lămâie, însă atunci a intervenit badea Nelu, prezent și el în birou.

– Cred că se poate aranja ceva, a venit el cu o sugestie, uitându-se la mine. Tinere, mai ai mărul acela cu care te fălești de câteva zile?

Am zâmbit cu bucurie și mulțumind sorții că s-a ivit un prilej cum nu se poate mai potrivit pentru a-i testa calitățile.

– Nici astăzi n-am apucat să-l mănânc, așa că-i de față, am exclamat eu în timp ce îl scoteam la iveală. La vederea lui, chipul preotului s-a luminat și l-a luat cu admirație în mâini.

– E un măr foarte frumos și mă mir că n-am mai văzut un soi ca acesta, a mărturisit el. Tu trebuie să fii băiatul lui Petre zidarul, nu? Aveți acasă așa ceva?

– Avem un pom tânăr, dar nu știm nici noi ce hram poartă, am mărturisit cu oarece reținere.

va urma

Citindu-l pe Petru Racolța. Cartea “Pe urmele tatălui”!

Vorbe pentru suflet...

Petru Racolța s-a născut (a. 1956) în comuna (pe atunci, acum e un orășel cochet) Seini, județul Maramureș. Poate că ar fi devenit zidar, – spune Petru, – ca tatăl și bunicul lui, așa cum a devenit și fratele lui mai mare, dar destinul a avut alte planuri pentru el. Astfel că, la numai șase luni de la naștere, a fost lovit de o poliomelită nemiloasă care l-a marcat pe viață lăsându-l cu sechele serioase la ambele picioare. Din cauză că nu se mai putea deplasa, nu a fost acceptat la școala din localitate, decât în clasa întâi. „Mama a fost cea care s-a zbătut ca o leoaică să mă înscrie la o școală specială, din Jucu de Sus, ”ca să ajung om între oameni” îmi zicea ea.” Petru Racolța a început să scrie cu povestiri scurte și nuvele, publicate în două volume sub titlul ”Povestirile unui maramureșean” (editura Eurotip…

View original post 725 more words

Salve de zâmbete

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* O blondă, ce se întorcea de la fotbal, este întrebată:
– Care a fost scorul?
– Doi zero.
– Pentru cine?
– Pentru nimeni. În drepta – zero și în stânga – zero.

* – Iubitule, sper că-ți dai seama că pe mine m-a trimis Dumnezeu la tine, nu?
– Da, doar că nu înțeleg pentru care păcate.

* – Cum ți se pare tabloul unde apar și eu pictată?
– E remarcabil. Așa tânără nu ai fost niciodată…

* Bărbatul care își ia ceapă în pachetul cu mâncare pentru serviciu, e clar că nu are amantă.

* Abia aștept Paștele…!
O să fiu iar băgat în seamă de oamenii care m-au salutat și de Crăciun!

* – Tilică, avem niște ani de căsătorie. Cum m-ai descrie tu ca nevastă după atâta vreme?
– Ca un alfabet, Maricico. A,B,C,D,E,F,G, adică Adorabilă, Blândă, Caldă, Dulce, Elegantă, Frumoasă.
– Și G ce înseamnă?
– Glumeam!

* Dacă ați ști de câte ori am spus adevărul prin glumele mele…
Ori m-ați bate, ori m-ați iubi.

* Mi-a venit factura la gaz, 340 de ruble.
Vecinii au fost debranșați! Aveau doar Euro.

* Când faci burtă
Nevasta: – Ai început să semeni cu tac-tu!
Amanta: – Ursulețul meu iubit și pufos!
Prietenii: – Bun venit în club!
Vecinii: – Ce bine îi merge ăstuia!

* Văd o coadă de oameni și întreb:
– Ce se dă aici de e coada asta?
Zice unul:
– Au băgat ciuciumele și cocomele!
Nu știam ce-s alea, da’ m-am pus și eu la coadă!
Stau vreo jumătate de oră și vânzătorul zice:
– Să știți că nu mai avem ciuciumele!
Na, dacă tot am stat atât la coadă, mai aveam vreo 10 inși în fața mea, zic, hai să stau măcar să iau cocomele!
Ajung la tejghea și spun vânzătorului să-mi de 2 kilograme de cocomele!
Pune în pungă, cântărește, plătesc și plec entuziasmat!
Când ajung acasă, ce credeți că aveam în pungă de fapt?
Ciuciumele!

* Un tânăr marinar se îmbarcă prima dată pe o corabie. După o săptămână pe vas, întreabă un coleg:
– Frățioare, pe vasul ăsta nu avem și femei?
– Nu, echipajul este format numai din bărbați.
– Bine, și dacă avem nevoie de o femeie?
– Păi… avem un bucătar la care mai apelăm din când în când.
Tânărul se strâmbă și o lasă baltă. Revine însă după încă o săptămână, evident neliniștit:
– Frate, spune-mi și mie cum pot rezolva treaba cu bucătarul?
– Se face, dar te costă…
– Cât?
– Cam 400 dolari.
– 400?! Bine, dar de ce așa de mult?
– Păi o sută trebuie să îi dai căpitanului, că nu este de acord cu treburile astea, o sută trebuie să o dai secundului, că nici el nu e de acord cu asta, și câte o sută trebuie să o dai la doi mateloți să-l țină, că nici bucătarul nu este de acord cu treaba asta!

* Toți suntem fotogenici!
Trebuie doar să găsim unghiul corect și lumina favorabilă. Eu, de exemplu, ies bine în întuneric și din spate!

* Două băbuțe discută:
– Ce cumsecade-s tinerii de azi!… Fumează câte 5 dintr-o singură țigară și, totuși, uite ce fericiți arată!

* Ieri am rămas fără țigări. Am cerut una de la un coleg mai tânăr. După zece minute schiam pe Everest!

* Astăzi s-a așezat o fată lângă mine în autobuz și își acoperea cu palma ecranul telefonului, ca să nu văd ce scrie. De parcă mie îmi păsa că stă de vorbă cu unul Edi și că și-au dat întâlnire la 5, în față, la scara unui prieten de-al ei, pentru că el abia la 4 iese de la muncă și ea trebuie să își aștepte mama, deoarece nu își poate lăsa fratele mai mic singur acasă și oricum mă-sa nu știe că se vede cu el și o minte că se duce la o prietenă.
Uitați-vă și voi ce oameni, de parcă eu n-am altă treabă de făcut.

* Femeile nu cumpără, ele găsesc. Exemplu:
– Iubi, uite ce pantofi frumoși am găsit!

* A te îndrăgosti la bătrânețe este ca și cum ai merge iarna la mare…
Există emoții și plăcere, dar nu mai vrei să te dezbraci…

* 40 de lei kilu’ de miel!
Dar ce i-ați dat bre să sugă, motorină?

* Nu-ți cumpăra o geantă de 500 Euro.
Mai bine una de 20 Euro și să ai 480 Euro în ea. Nu deveni sărac doar să pari că ești bogat!

* Știu că nu sunt prea frumos, dar să se prefacă prostituatele că așteaptă autobuzul, atunci când mă văd, e prea de tot…

* Când mă trezesc, zâci că-s televizorul ”Diamant” de pe vremuri, pe lămpi! 30 de minute nu am nici imagine și nici sonor!

* Un polițist se plimba prin fața cinematografului municipal, fluierând și învârtind bastonul.
La un moment dat, se gândește el: ”Ce mișto ar fi să fiu în America!” Nici nu termină bine că ajunge în America. Se uită lung la baston și zice, învârtindu-l:
– Vreau o mașină sport, ultimul model…
Imediat apare mașina. Mai stă puțin și se gândește: ”Vreau și un top model de nevastă, să mă iubească!”
Zis și făcut: apare o tânără superbă care îl sărută cu patimă. Se gândește el puțin la ce ar mai putea să-și dorească și zice:
– Mai vreau doar un loc de muncă în care să mă plătească boierește fără să fac nimic.
Și astfel s-a trezit din nou în fața cinematografului municipal, învârtind bastonul.

* Cui nu îi plac bărbații cu burtă, să își ia unul pe tocuri.

Fructul interzis (4)

1071. Acesta era salariul cu care am fost angajat la Cooperativa ”Someșul” din localitate, în vara anului 1974. Teoretic aveam un venit mai mare decât tata, dar apoi mi-am dat seama că e vorba doar de o cifră fără mare importanță. Intram într-o echipă numeroasă, care lucra în acord global și depindea în totalitate de comenzile pe care le primea. Motoarele din gospodăriile localnicilor și alte servicii de acest gen nu puteau acoperi nici pe departe capacitatea de muncă de care dispunea atelierul, așa că domnului Belbe îi revenea sarcină să suplinească această lacună, prin învârteli numai de el știute.

S-a nimerit ca în primele două săptămâni de lucru să fie o perioadă mai lejeră, tocmai bună pentru a mă acomoda cu colegii și modul de lucru. La școală am învățat câteva noțiuni de bază, însă cu totul altceva era când ți se cerea să muncești repede și la o calitate comparabilă cu a celor vechi în meserie, care erau cu ochii pe tine și abia așteptau să te critice. Badea Nelu era mâna dreaptă a șefului și el m-a evaluat din prima zi. Și-a dat seama că nu am experiența necesară, a înțeles și m-a repartizat la lucrări banale, dându-mi timp să fur meserie de la cei mai buni. Toată lumea îl aprecia pentru profesionalismul lui, dar eu îi admiram mai mult calmul, privirea blândă și vorbele încurajatoare cu care îi trata pe cei mai puțin experimentați. Avea o constituție firavă, un ten palid, fuma foarte mult, iar mai târziu am aflat că avea cancer la plămâni. Îmi amintesc și astăzi cuvintele lui: ”Bobinarea unui motor e o artă în care, pe lângă particularitățile obligatorii cerute din construcție, fiecare muncitor își pune amprenta prin stilul său de executare și finisaj”. De-a lungul timpului mi-am dat seama câtă dreptate avea, mai ales când vedeam ce ieșea din mâna celor pe care-i urmăream; dintr-o singură privire se știa a cui lucrare este cea în cauză, respectiv cine trebuie criticat sau lăudat.

270. Atâția lei am primit în mână la prima mea chenzină, de care m-am bucurat ca și cum ar fi din patru cifre. La fel de fericiți s-au arătat părinții, iar asta se putea vedea de câte ori întâlneau o cunoștință căreia să-i comunice vestea cea mare. Țin minte că tatei i-am cumpărat un litru de rachiu alb – știind că acest dar îl aștepta cel mai mult -, sora mea și-a dorit o ciocolată, iar mie mi-am luat o sută de cărți poștale pentru șahul prin corespondență. Restul i-am dat mamei, să-și aleagă și ea un cadou, doar că ea s-a gândit tot la noi și ne-a adus un baton întreg de salam de vară și un kilogram de roșii, să sărbătorim cum se cuvine. Oricine a venit în acea zi pe la noi, nu a plecat fără să guste din ceva, în timp ce tata îi repeta cu mândrie că ”asta-i din primul salariu al băiatului meu”. Apoi îl asigura pe oaspete că a fost o lună mai slabă, dar data viitoare voi primi mai mult.

1800. A fost suma de pe statul de plată la următorul salariu, ceea ce m-a făcut să cred că visez și să aștept cu ardoare să ajung acasă și să-i uimesc pe ai mei. E drept că luna aceea am avut mult de lucru la motoare aduse tocmai din sudul țării, dar nu m-am gândit să primesc atâția bani. Bucuria nu a durat însă prea mult, fiindcă imediat după ce am venit de la casierie și așteptam să se încheie programul, prin fața noastră s-a perindat badea Nelu, cu o expresie al cărei înțeles nu l-am deslușit decât după ce mi s-a explicat de colegi. ”Contribuția” i se cerea fiecăruia, pentru a compensa cheltuielile făcute de domnul Belbe cu mituirea celor care i-au oferit motoare pentru rebobinare, pentru cei care l-au ajutat să primească sârmă de cupru și pentru deplasarea reprezentanților noștri prin țară, inclusiv cazarea la hotel. În acea mită era neapărat inclusă și o cantitate apreciabilă de pălincă, într-un butoi care pleca plin și sosea întotdeauna gol. De data asta, Contribuția era în sumă de cinci sute lei de căciulă, un record din câte am înțeles din expresia celor din jur. Firește că nu te obliga nimeni, dar grele zile te așteptau dacă refuzai să o achiți, mergând de la o salarizare mult mai mică și până la trimiterea în concediu fără plată, din lipsă de lucru. M-am supus fără să crâcnesc regulilor jocului și am socotit că tot rămân în mână cu peste cinci sute de lei, după impozitare, avansul de trei sute și acea taxă neprevăzută.

Au urmat luni mai grele și uneori la fel de bune, dar Contribuția era cerută de fiecare dată când existau comenzi mai mari și munceam ore suplimentare. Se întâmpla că nu câștigam nici jumătate din salariu de bază, dar trebuia să fim prezenți în atelier. Părinții înțelegeau situația și ne descurcam după posibilități, iar o sursă de existență în plus o reprezenta grădina, prin fructele pe care le duceam la MAT sau le conservam pentru iarnă. O mare atenție o acordam mărului singuratic dintre gardurile de sârmă ruginită, care a făcut anul acela exact o duzină de mere, toate frumoase și sănătoase, după cum au fost și primele. Mergeam adesea cu tata, de obicei înainte de asfințit, și îi admiram ramurile mai dese și prelungite înspre cer, ca brațele mai multor oameni îndreptate a rugă către Dumnezeu. Nicio boală nu părea să-l afecteze, deși părintele nu l-a stropit, nici o vietate nu-și făcea lăcaș în trunchiul sau printre crengile lui. Era tăcut și misterios ca o pictură anonimă și fără titlu, ca un fenomen de neînțeles și incitant totodată. Coaja lui groasă și tare ca cimentul, frunzele mari și puternic înmiresmate, statura dreaptă și coroana perfect rotunjită îți insuflau un sentiment de admirație, pe lângă mirarea față de felul în care poate să se întrețină de unul singur.

– Ce vom face cu merele din anul ăsta, l-am întreba într-o seară pe tata.

El a ridicat din umeri, cu privirea pierdută printre ramurile ușor foșnitoare ale pomului.

– Nu știu și nici nu cred că vom afla decât la momentul oportun. Mă tem că merele astea nu depind de noi, ci noi depindem de ele.