Fructul interzis (5)

continuare

Acum, fiind în atenția unui preot, mărul acela părea un fruct divin, la care se uitau cu admirație toți colegii, în drumul lor către ieșire. Doar șeful nostru era prea ocupat cu umplerea păhărașelor cu talpă și atenția de a fi la înălțimea distinsului oaspete.

– Poate doriți un cuțit ca să-l curățați de coajă și să-l tăiați, se interesă el. Iar voi nu mai stați pe aici cu gura căscată, se adresă apoi celor care mai zăboveau prin birou.

Atunci m-am simțit și eu în plus, dând să mă îndrept mai hotărât spre ușă. Noroc că a intervenit părintele în favoarea mea, iar asta tot mărului i-o datoram.

– Lasă-l pe băiatul ăsta să ne mai spună câte ceva despre pomul din grădina lor. Cred că merită și o băutură, după cadoul aparte pe care ni l-a făcut.

Domnul Belbe nu putea să-i refuze propunerea, așa că m-a întrebat și pe mine ce aș vrea să beau. O bere era cea mai potrivită, m-am gândit imediat, pentru că puteam să gust câte puțin din ea, chiar și o oră. Badea Nelu mi-a adus un scaun din atelier, și astfel am avut ocazia să rămân printre cei trei bărbați, în care popa era vedeta, iar șeful nostru punea întrebările. La început, doar unele simple, însă după câteva guri de gin și aproape tot mărul consumat, temele dezbătute au devenit mult mai interesante. Asta după ce Gâzu, unul dintre cei doi muncitori care se ocupau de mașina de spălat a părintelui, a venit să anunțe că e ars motorul.

– Deduc că e ceva grav, a anticipat preotul Babici.

– Ar fi o lucrare de durată, dar pentru dumneavoastră putem face o excepție și să punem un alt motor, identic, pe care se întâmplă să-l avem în atelier, l-a liniștit șeful. Garantăm că o să meargă la fel de bine ca și cel dinainte.

– Am știut eu că vin la omul potrivit, a răspuns cu vădită bucurie fața bisericească. O să te pomenesc în rugăciunile mele, Petrică.

– E cea mai mare răsplată pentru mine, dom’ părinte, s-a arătat recunoscător șefu’. Mai ales că-s un om cu multe păcate, care nu prea merge la biserică.

– Știu, dar nu te condamn, a zâmbit îngăduitor popa, după care și-a golit păhărașul și a mai mușcat o dată din fructul savuros. Credința și bunătatea sufletească sunt la fel de apreciate de Dumnezeu, de oriunde ar veni.

– Pe asta mă bazez, mai ales dacă o spune un om cu harul dumneavoastră. Dar cum v-ați dat seama că sunteți sortit a fi un slujitor al Domnului?

Părintele îmi aruncă o privire cercetătoare, la fel și lui badea Nelu, care-și vedea liniștit de țigara lui, după care privi în jur și abia apoi se uită în ochii interlocutorului, răspunzând pe un ton aparent glumeț.

– A durat ceva… după doi ani la Facultatea de Teologie. Nu credeam că voi ajunge departe când m-am înscris, dar am făcut-o pentru bani. Am văzut cât de mult se câștigă din asta, iar banii sunt cei care contează în viață, dacă vrei să fii apreciat.

Era o învățătură pe care domnul Belbe o știa dinainte, dar nu se aștepta s-o audă și de la un preot atât de admirat. S-a gândit că ginul își face efectul, așa că a reumplut imediat paharele de pe birou.

– Dar spune în Biblie să nu ne facem griji pentru ziua de mâine, că are Dumnezeu grijă de noi?, îl incită el.

– E bine că scrie așa, altfel am vedea în jur doar leneși care așteaptă să le cadă totul din cer. Ăsta e scopul religiei, să țină masele sub controlul credinței și într-o situație materială decentă. Mulțimea se teme mai mult de Dumnezeu decât de legile statului, iar asta îi ferește de multe tentații ilegale și imorale. Dar noi suntem oameni cu școală și experiență de viață, știm că viitorul și-l face omul cu mâna lui. Să nu-mi spui că tu n-ai bani puși deoparte!

Popa mai gustă o gură de tărie și termină de mâncat mărul. Avea o privire sclipitoare și obrazul mai roșu, însă zâmbetul îi rămânea constant pe buze.

– Eu v-am spus că-s un biet păcătos, dar dumneavoastră trebuie să fiți un exemplu pentru enoriași, veni cu o motivație domnul Belbe.

– Încerc să arăt așa în fiecare zi, însă tot om sunt și eu. Nu degeaba se spune ”să faci ce spune popa…”, iar vouă vă mărturisesc ceva intim, care e bine să rămână între noi. Mi-am asigurat viitorul, precum și cel al copiilor și nepoților mei. Să nu credeți că am cont gras la CEC, dar am în schimb bani puși deoparte, aur și bijuterii. E răsplata muncii de mulți ani, pe care credincioșii mi-au apreciat-o și m-a răsplătit fiecare cum a putut. La fel cum sunt sigur că ai și tu, măi Petrică, doar ești un om descurcăreț, cu relații între oameni importanți și un atelier cu meseriași căutați de multă clientelă.

A fost rândul șefului să se înroșească, în timp ce-și ștergea ochelarii cu o piele de căprioară. Era momentul când au intrat și colegii cu mașina de spălat, iar eu mi-am dat seama că experiența e pe terminate.

– V-am spus că băieții o să vă servească rapid și eficient, a ținut domnul Belbe să-i amintească preotului.

– Nu m-am îndoit nicio clipă, l-a asigurat acesta. Spune-mi cât mă costă, mai ales că m-am simțit atât de bine între voi.

– Ne-a făcut plăcere și nouă, iar răsplata potrivită e cea pe care ne-ați promis-o: să vă rugați și pentru noi, a răspuns șeful în timp ce-și strângeau din nou mâinile.

– Fiți siguri că o voi face, așa cum am mai făcut-o și până acum, l-a asigurat părintele.

După care și-a amintit de mine și mi s-a adresat pe un ton familiar:

– Tare mi-a plăcut mărul tău, tinere. Spune-i tatălui tău să vină mai des la biserică și m-aș bucura dacă mi-ar aduce vreo câteva fructe de-astea. Sunt sigur că preotesei i-ar prii să simtă un gust atât de exotic, de parcă ar veni din Grădina Raiului.

Probabil m-am înroșit și eu la față, însă am reușit să-i promit că voi face tot ce se cuvine în această privință. După care m-am ridicat, am pus sticla cu bere în ea pe masă și am ieșit imediat afară. Aveam nevoie de aerul liber și liniștitor din exterior.

25 thoughts on “Fructul interzis (5)

  1. Nu cred că e o idee bună să mănânce preoteasa vreun măr, dar dacă pe aici ne duce firul povestirii, să ne ducă, atunci!! 🙂 Femeile știu multe și descoperă puțin din asta altora.

    1. Popa cere multe, dar, din câte îmi amintesc eu, nu cred că i-am trimis preotesei vreun măr. 🙂 De altfel, trebuie să recunosc că nici nu am cunoscut-o, fiind o casnică foarte ocupată cu gospodăria.

  2. Apoi taina preotului “merge în cea universală”, cum zicea Camil Petrescu… 😀 a scapat ieftin, că taine la ciorap adună cam toți 🙂
    Vorba Zarazei, să vedem nevastă-sa…

  3. Pare-mi-se ginul în combinatie cu marul vrajit, a facut minunea scontata, înrosind fetele si dezlegând limbile celor doi amfitrioni, care, dincolo de functiile si profesiile diametral opuse pe care le-au ales, într-un dialog deschis si sincer nu sunt cu nimic mai diferiti de oricare dintre oamenii de pe Terra, mai mult sau mai putin mascati în functie de interesele personale si împrejurarile conjuncturale.
    Nu mai este de mirare ca fiecare religie aparuta pe pamânt, dintotdeauna în jurul “argintilor” s-a format si a gravitat, pierzând în fiecare generatie din ce în ce mai mult din puterea, slava, revelatia si harul Duhului Sfânt.

    1. Vreau să menționez și aici că Belbe Petrică nu a mâncat din mărul acela. Alminteri, ar fi avut și el multe de spus. Dar încă nu-i târziu, că mere mai sunt și cu el am mai avut mulți ani de conviețuit. 😉

  4. P.S. Ma gândeam în timp ce scriam acest comentariu, la articolul Potecutei, la cele trei lingouri de aur mari si la valoarea de 70.000 de euro al celui mic. 🙂 ))
    O zi superba, draga Petru !

  5. Mi-a plăcut de preot, sincer!
    În ziua de azi rar întâlnim un preot sincer! Eu cred că și-a făcut și serviciul bine!
    Cât despre Măr, abia aștept să văd ce se întâmplă 😉
    Toți suntem pământeni, toți greșim!
    O zi frumoasă și liniștită!🍀🤗

    1. Rari erau și pe atunci preoții sinceri, iar aceia nu puteau acumula averi precum a făcut-o Babici. Doar mărul l-a făcut să dea atâtea ”din casă”. 😉
      Sărut-mâna cu mulțumiri și urări din cele mai benefice, Ileana! ❤

    1. Dacă mai ținea mult reparatul mașinii de spălat, sunt sigur că aflam mai multe. Pe de altă parte, dacă o să apară o carte cu povestea asta, s-ar putea ca destăinuirile lui să fie complete. 🙂

  6. Slăbuţ, popa. Să vezi ce vilă şi-a făcut un popă la cîteva case de mine! Ăştia au fost dintotdeauna printre cei mai înstăriţi din comunitate, de fapt în vechime doar regii şi împăraţii îi mai întreceau. De-aia nu-i sufăr eu, că au un aer aşa de superior, uneori de-a dreptul nesimţiţi – şi ştiu ce spun, că primeam des vizite de la de-alde ăştia, maică-mea fiind slujitoarea lor.

    În altă ordine de idei, mi-ai adus aminte de maşina mea de spălat care zace de vreo trei-patru ani nefolosită. S-or fi oxidat contactele, o fi mucegăit sîrma în motor…? Şi io umblu jegos, în rarele ocazii cînd mai ies pe stradă… Pff!

    1. Bănuiesc că vorbești de popii post-decembriști, care și-au putut etala bogăția în toată nemărginirea ei. Pe vremea lui Ceaușescu, popii și doctorii își umpleau saci cu bancnote de o sută și îi îngropau în cele mai ascunse locuri. Altfel riscau să vină Securitatea peste ei și să-i ia la întrebări, așa cum a pățit-o și Babici, în cele din urmă. Poate tot de la măr i s-a tras. 😉

      1. E adevărat că în perioada “dictatorială” n-am avut tangenţe directe cu popii, cel mult mă trimitea taică-meu s-o aduc pe maică-mea acasă de pe la biserici dacă întîrzia prea mult şi era nevoie de oarece prin casă. După aceea, la bloc, era “casă deschisă”, intra care cum voia – în special “bărbaţii-n rochii negre”. Nu conta că eu dormeam, ei intrau lătrîndu-şi balivernele în gura mare, ba chiar azvîrlind cu apă (aiurea, sfinţită!) prin aparatele desfăcute şi uneori aflate sub tensiune, în funcţionare.
        Am avut circ cu ăştia, unu’ mi s-a adresat – la noi în casă – cu “mă, măgarule” şi după două minute “nu vii să-mi repari şi mie staţia de amplificare?” Ah, dac-ar fi după mine… 🙄 Da’ hai să nu supăr lumea mai “sensibilă” tocmai acum în perioada asta. 😉

      2. Ești mai tânăr ca mine și n-ai avut nevoie de popi pentru căsătorie sau botez. Atunci trebuie să le faci favoruri și să-i tratezi ca pe cei mai de seamă oameni, altfel riști să te povestească lumea. 🙂
        Dar e adevărat că sunt unii care merită tot respectul, așa cum e vecinul meu. 😉

      3. Hm, mai tînăr doar un pic: cu zece ani. 🙂 Altfel, de cununie religioasă am scăpat la vremea respectivă, am făcut-o pe fugă doar pe cea civilă, dar botez am făcut. Nu mă întreba cum, că parcă n-am fost acolo, nu mai am nici un fel de amintire. Heh, poate chiar n-am fost. (La ce vîrstă se face? Că pe cînd avea fiică-mea doar patru luni deja eram divorţat)

        Oricum, am şi eu chichiţele mele şi nu mă scoate nimeni din ele. Sînt lucruri pe care le accept implicit pînă ce vreunul se dovedeşte a fi greşit, şi sînt lucruri pe care le refuz cu obstinaţie din principiu şi doar cînd/dacă e cazul fac o excepţie. Tagma popilor intră în a doua categorie. 😉

        Acum, fiecare cu excepţiile lui şi cu motivaţiile aferente pe care nu mă bag să le judec, mai ales dacă nu mă afectează direct şi personal. 🙂

  7. Nici tata nu prea frecventa biserica. Oricum, nu stătea la predică deoarece cu ocazia acesteia preotul citea din amvon lista celor care nu au achitat contribuția pentru biserică…
    Felicitări și pentru acest episod!

    1. Tata mergea la biserică doar în ziua de Paște și de Crăciun, convins de gura mamei. Și atunci îi plăcea să stea la ușă, să nu-l vadă popa și să-l certe din priviri.
      Mulțumesc efervescent pentru lectură și reacție!

  8. Interesant episod,marul tau e special sa vedem daca are vr-un efect aparte! O seara faina iti doresc!: )

    1. Continui să cred că merele acelea nu-mi aparțineau, eu fiind dator doar să le împart celor aleși. Să fii încălzită de soare și zâmbete, dragă Gabi! ❤

  9. Tare curios sunt să văd dacă mărul special are vreun efect aparte asupra celui ce l-a mâncat. Cât despre mărturisirile preotului… rămân la părerea că tăcerea este mult mai bună în asemenea situații, decât mărturisiri care pot să-i tulbure pe unii ascultători.
    Toate cele bune, dragă Petru! Aștept cu nerăbdare continuarea! 🙂

    1. Rămâne la latitudinea cititorilor să aprecieze dacă mărul are sau nu vreo influență în mărturisirile care îl ispitesc pe cel care-l consumă. E o credință doar, care poate exista sau nu, dar nu strică să o ai, chiar dacă nu se poate dovedi. Până nu intervin din nou oamenii de știință.
      Mulțumesc pentru lectură și îți transmit urări pentru zile senine, dragă Alex! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.