Fructul interzis (9)

Ni se spunea din timpul școlii că o echipă de muncă trebuie să fie precum o familie extinsă, ca să meargă treaba bine și salariații să se simtă în mediul lor. Degeaba încercam să găsesc acel sentiment familial în atelierul condus de Belbe, nu reușeam să percep decât reticență și frustrări, pe lângă alte nemulțumiri. Una din cauze era și continua schimbare în rândul colegilor fără pregătire, angajați sau transferați în funcție de interesele lor și bunăvoința celor de la conducerea cooperativei. În locul Dianei a fost adusă în echipă o altă fată, cam de aceeași vârstă, care nu mai văzuse în viața ei cum arată un motor din apropiere. O chema Etelka și era frumoasă, doar că mintea îi era mereu la bărbați chipeși și cu stare materială promițătoare. Mi-am dat seama după ce i-am făcut unele avansuri și ne-am sărutat de câteva ori cu ochii închiși. Eu îmi închipuiam că o simt pe Scarlett a mea, iar ea cred că-l avea în gând pe cel mai chipeș fotbalist din localitate.

E drept că începusem să învăț multe din secretele meseriei, urmărindu-i cu atenție pe cei mai buni, dar prea puțini erau aceia dispuși să-ți arate ceva de bunăvoie. Era firesc, din moment ce comenzile de la populație erau insuficiente pentru câți eram, așa că fiecare ținea să-și păstreze rolul în producție, asigurându-se că va fi solicitat și plătit în consecință. Spre deosebire de mulți dintre noi, care stăteam degeaba sau jucam cărți, așteptând să facă șeful o afacere prin care să aducă un camion de motoare arse. Doar atunci intram cu toții ”în pâine” – fiecare după pricepere – și începeam să ne facem calculele privind salariul care ne-ar putea ieși după ce plăteam nelipsita Contribuție, ca pe un bir apăsător.

Kurpey era unul dintre favoriții domnului Belbe, primind mereu comenzi care necesitau cunoștințe temeinice și meticulozitate. Pe el am pus și eu ochii, urmărindu-l cu atenție de câte ori aveam prilejul. Fiind secretos și neprietenos, trebuia să-i îndur reproșurile din privire, dar și prin cuvinte nu tocmai plăcute. Cu timpul, ne-am obișnuit unul cu celălalt, am început să rebobinez și eu rotoare de aspirator, dar mai ales de camă rusească, folosită la extragerea apei din fântâni sau puțuri. Acestea din urmă erau utilizate și în pălincii, iar asta le dădea o importanță deosebită. Mare mi-a fost surprinderea când, după ce am terminat de reparat un asemenea motoraș, șeful pălinciei mi-a strecurat în mână zece lei. L-am întrebat ce înseamnă asta, iar el mi-a răspuns recunoscător:

– Pentru urgența rebobinării și siguranța că-i o treabă de calitate!

Era primul meu ”ciubuc”, dar poate că nu l-aș fi primit dacă șeful ar fi fost în birou și ar fi predat el comanda. Nu era o sumă mare, dar recunoașterea valorii m-a bucurat enorm și m-a ambiționat să învăț mai mult, să arăt că pot mai multe.

Badea Nelu era satisfăcut de progresele mele, iar domnul Belbe nu mă mai fixa cu privirile insistente când trecea prin atelier. Nu mai eram eu bobocul, însă nici printre favoriții lui nu mă încadram. De aceea am fost circumspect când s-a oprit la sfârșitul unei zile de muncă în dreptul meu și mi s-a adresat:

– Petru, unde sunt merele acelea cu care te-ai lăudat în fața Părintelui? Nu mai aveți sau ai uitat că ne-ai promis și nouă?.

– Ba mai sunt, dom’ șef, am răspuns eu, ușurat că nu-i vorba de ceva mai grav. Vă aduc chiar mâine, dacă spuneți că vă place cum arată. Și gustul e bun.

– Vedem noi… vedem noi, a murmurat el cu țigara fumegând puternic în colțul gurii.

Pomul creștea văzând cu ochii, iar fructele lui erau nenumărate la ultima recoltă. Le culegeam pe rând și aveam mereu în cămară o lădiță plină, însă nu știam ce să facem cu ele. Noi ne feream să le mâncăm, știind ce puteam păți dacă ne-am divulga toate secretele, iar pe vecini nu îndrăzneam să le experimentăm. Cine știe ce secrete s-ar fi dezvăluit, iar lumea ar putea intra la bănuieli în ce privește cauza. Dar dacă șeful a cerut așa ceva, nu puteam să-l refuz fără să se creadă că sunt zgârcit sau mincinos. În plus, tare-mi doream și eu să se schimbe modul în care eram tratați și plătiți unii dintre noi. Astfel că, a doua zi de dimineață, mi-am umplut plasa cu mere și le-am pus sub bancheta motocicletei cu care mergeam la serviciu. Părinții mei nu trebuiau să știe, că riscam să nu-mi pot ține promisiunea, iar asta ar fi fost rușinos. Le-am împărțit în pauza de masă, de la ora unsprezece, câte unul la fiecare coleg și două domnului Belbe.

Emoțiile îmi erau mari, însă îndoielile predominau în gândul meu, în timp ce vedeam cum aproape toți cei din jur savurau fructul delicios și își exprimau cuvintele de laudă în toate privințele. Acum, parcă îmi părea rău că nu am fost în stare să găsesc un motiv prin care să mă eschivez, să evit un experiment la scară atât de mare și cu un efect care putea fi copleșitor. Prea târziu, îmi ziceam în sine, sperând că ziua va trece ca și celelalte, fără spovedanii și polemici aducătoare de furtună.

N-a fost să fie pace, iar asta s-a văzut imediat după ce pauza de masă ar fi trebuit să se termine. La început, s-au pornit discuții în șoaptă, după care vocile se auzeau tot mai puternice, încât au ajuns și la urechile șefului din birou. Așa ceva nu se mai întâmplase niciodată, de aici și mirarea pe care și-a manifestat-o când a intrat în atelier.

– Aș putea să știu și eu de ce nu ”porniți activitate”? Nu v-a picat bine mărul lui Petru? Mie mi s-a părut excelent.

Colegii au schimbat priviri între ei, în așteptarea celui care își va asuma curajul să spună ce aveau pe suflet. Badea Nelu era cel mai potrivit, iar el a înțeles că trebuia să fie purtătorul de cuvânt.

– Șefule, băieții cred că sunt nedreptățiți, în primul rând în ce privește acea Contribuție. Bani care se iau și numai dumneavoastră știți cum îi cheltuiți.

Domnul Belbe nu a fost niciodată atât de șocat încât să rămână fără cuvinte o bună bucată de vreme. Stătea în mijlocul nostru și se uita pe rând în ochii fiecăruia, însă vedea aceeași hotărâre pe toate chipurile care contau. Oare ce se întâmplase dintr-o dată cu echipa lui atât de docilă?, se întreba el cu nedumerire.

va urma

Un fel de a spune

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Ce le faci, dragă, bărbaților, de-ți cad toți la picioare?
– Le pun piedică!

* – Iubire… te iubesc!
– Asta știu, iubitule! Ce nu știu este de ce ți-a scris Pizzeria Verdi la 3 noaptea că îi este dor de tine…

* Miriapodul la bancă
Operatorul: – Pentru ce doriți un împrumut?
Miriapodul: – Vreau să-mi cumpăr pantofi…

* – De ce ești supărat, prietene?
– Vecinul meu își vinde apartamentul.
– Și…, care e problema?
– Mă lasă fără net și fără nevastă-sa!

* În fața palatului unui șeic arab oprește un autocar plin de femei în vârstă. Acesta, plictisit, își întreabă servitorii:
– Cine sunt? Iar turiști?
– Nu, stăpâne, sunt soacrele dumneavoastră!

* Caut o femeie frumoasă, să îmi facă aer cu evantaiul în timp ce beau bere.

* Nu mai umblați cu maimuțe, că ne bagă iar în casă.

* – Bărbate, când te sun, să-mi răspunzi, că altfel de ia dracu’!
– Femeie, ce nu înțelegi e că eu când beau nu am semnal.

* Nasturii și mintea se observă numai când lipsesc.

* Mi-am înscris nevasta la kickboxing…
Spăl vase și aspir de o lună, iar acum îmi place să și calc!

* Bărbații care râd de femei că nu știu să parcheze, sunt aceeași care, lăsați singuri, nu sunt în stare să-și găsească nici chiloții.

* Kilogramele pierdute sunt precum câinii de companie!
Întotdeauna găsesc drumul înapoi spre casă!

* A apărut variola maimuței! Urmează pojarul veveriței și varicela vulturului pleșuv!

* – Ce este recesiunea?
– Recesiunea este când vinul și femeile sunt înlocuite de apă și nevastă!

* – Unde ești?
– Sunt în cimitir, îl îngroapă pe nea Ion.
– A murit nea Ion?
– N-a murit încă, dar îl îngroapă de azi, că de mâine se anunță ploi.

* – Frate, cum este în Anglia, te-ai obișnuit cu volanul pe dreapta?
– Nu, de câte ori îmi vine să scuip pe geam, o nimeresc pe nevastă-mea.

* Să fii sărutat în timp ce dormi este una dintre cele mai pure forme de iubire.
Asta dacă nu ești la pușcărie.

* Cocălarii din cluburi nu mai aruncă cu bani, ci scuipă cu sâmburi de cireșe…

* Mi-am cumpărat un ceas deșteptător cu bâtă.
Acum mă trezesc înainte să sune!

* Vând costum de ginere, purtat o singură dată, și atunci din greșeală…

* Intră unu în florărie, vânăt tot:
– Un buchet mare de trandafiri pentru ziua soției, vă rog!
– Când e?
– Ieri!

* Dacă femeia ta aduce bani să plătești facturile, e de datoria ta să țipi în timpul actului sexual…
Nu poți fi inutil zi și noapte.

* Femeia frumoasă, bărbatul bogat și cireșul de la stradă nu sunt niciodată doar ale tale.

* Profesorul:
– Cum se numesc ultimii dinți care apar în gură?
Elevul:
– Proteză, domnule profesor!

* Astăzi m-a mâncat undeva să sar cu parașuta. Mare greșeală…
În cazul în care nu știți, la primul salt nu te lasă singur, te leagă cu un ham de un instructor și trebuie să sari cu el…
În fine, tipul își leagă hamul de mine, tragem aer în piept și sărim. După vreo două minute, mă întreabă:
– Și… de cât timp ești instructor?

* Dacă nu îmi spui că mă iubești, să fii tu al dracu de nu îi spun lu’ nevastă-ta tot ce îmi scrii!

* O blondă ia cina cu soțul ei:
– Auzi, iubitule, mi-a spus azi un coleg de serviciu un banc cu blonde! Am râs de era să cad din pat!

* M-am uitat în oglindă. Nu tu burtică, nu tu riduri, nu tu păr alb. E bun vinul ăsta, îmi mai cumpăr!

* La doctor:
– Doamnă, știați că soțul dumneavoastră este hermafrodit?
– Ce nesimțit! Mie mi-a spus că e social-democrat!

* Un bărbat se grăbea la baie.
– Domnule, nu vedeți?, WC-ul e cu plată.
– Cât?
– Depinde de mărime, dacă e de 10 cm – 10 lei, 15 cm – 15 lei, iar dacă e de 20 – 20 lei.
– Ține-ți 100 de lei.
Casierița stupefiată:
– O-ho-ho…
– Ce ohoho?, dați-mi rest 95 de lei.

* Mi-am schimbat părerea despre Nostradamus. Să nu spună el nimic despre ”variola maimuței”?!

* Când deschizi televizorul și vezi emisiuni gen Acces direct, pe cele ale lui Măruță și Capatos, Asia Expres, Insula iubirii etc., realizezi că oricât de rău e virusul Covid, tot prostia rămâne adevărata amenințare la siguranța națională!

* – Auzi, știi cum ții un prost în suspans?
– Cum?
– Îți spun mâine…

* – Doctore, mă doare capul, mă doare stomacul, mă dor mâinile și picioarele, am dureri în spate!
– Dar în rest ești bine?

* – Gogule, ascultă-mă, merg eu acasă de la serviciu și văd pe drum o broască. O iau acasă, o hrănesc, o scald și o culc lângă mine să o încălzesc. Când mă trezesc, observ că s-a transformat, ca în poveste, într-o blondă superbă! Mă crezi?
– Te cred! De ce?
– Pentru că nevastă-mea nu mă crede, mă!

* Caut femeie neglijată…, preferabil din Ardeal.
De la olteni și moldoveni am luat destulă bătaie. 😦

* Tot pun bani la ciorap și nu reușesc să strâng -, cred că-s rupți.

* Întătdeauna când mă duc în magazin să-mi cumpăr rom, îmi pun în coș și un kilogram de făină, să creadă lumea că îmi fac prăjituri!
Na, vând 50 kile de făină, o dau ieftin!

* În viață vei găsi multe uși închise, dar cel mai rău este când e închisă ușa de la baie.

* Am înțeles că se poate cumpăra vechime pentru pensie. Știe cineva cât costă vechimea pentru o pensie specială? Că tare m-ar interesa.

* Cel mai bun prieten al omului este musca. De câte ori ești în rahat, e alături de tine.

Custodele cerurilor mele

Ți-am pus cheia cerurilor mele în palmă,
Cu încrederea că mă vei ridica spre ele,
Penetrând boltă după boltă
Și cunoscând bucurii tot mai intense,
Până la Nirvana celui de-al nouălea cer.

La început, ți s-a părut o misiune plăcută,
Te amuzai cu suișurile și coborârile mele,
De parcă aș fi fost o marionetă amuzantă,
Dar apoi te-ai plictisit de rolul tău
Și ai lăsat să cadă cerul peste mine.

Nu m-a rănit la cap, care-mi era oricum în nori,
Dar mi-a zdrobit inima cu greutatea celestă,
Singura inocentă care avea încredere în tine,
Și rămânea mereu pe pământ, lângă a ta,
Iar acum, mi-a rămas creierul fără puls,
Rătăcitor într-o lume fără simțăminte.

Fructul interzis (8)

Prima partidă de pescuit nu se uită niciodată, după cum se spune și de prima iubire. Nu susțin doar eu, ci și pescarii cu experiență, care-și amintesc cu nostalgie de ziua în care au dat întâia dată la pește, indiferent dacă au avut sau nu capturi de la început. Pentru mine, acea experiență de neuitat a fost cu tata, deși el nu era undițar, ci doar pofticios de peștele pregătit de mama.

Aveam motocicletă nouă și orizonturile mi s-au mărit cum nici nu îmi imaginasem până atunci. Era un Cz-175, puternic și frumos, capabil să transporte 3 persoane, cu viteza legală, iar singur am prins până la 110 km/h. Permisul l-am luat din a doua încercare și mari emoții, însă acum puteam să mă plimb mândru pe unde nici nu visasem că voi putea ajunge. Chiar și tatăl meu și-a amintit de neamurile pe care nu le-a văzut de multă vreme, cu domiciliul în Vama, Satu Mare și alte localități mai îndepărtate. Prioritate a avut malul Someșului, către care ne-am dus amândoi într-o duminică de dimineață, doar cu câteva râme culese din grădină și… un măr. Știam că pescarii sunt mari lăudăroși și speram că-l voi convinge pe unul să spună adevărul despre trofeele cu care se fălea.

Am ajuns repede pe un mal perfect pentru mine, unde apa era ceva mai lină și spațiu suficient pentru toți cei zece amatori de senzații tari, găsiți acolo la acea oră. Pe atunci, râul era mult mai curat, iar peștii parcă abia așteptau să se dea la momelile prinse în cârlig. În timp ce părintele meu căuta o nuia potrivită, câțiva metri de gută și un binevoitor care să-i împrumute un ac, eu eram uimit cât de repede reacționau albiturile la fiecare aruncare a celor din jur. Nu treceau mai mult de un sfert de minut după ce cârligul cu viermișori ajungea în apă, că pluta tresărea și omul scotea peștișorul neastâmpărat și strălucitor în răsăritul de soare. Pescarii se cunoșteau între ei și glumele veneau deodată cu capturile, în timp ce tăceam și le admiram îndemânarea. Până a apărut tata și mi-a pus în mână undița primitivă, având ca plută un dop de la o sticlă de vin. Peștișorii n-aveau însă pretenții la scule sofisticate, precum ale celorlalți, astfel că am început să simt și eu emoțiile stârnite de zbaterea de la capătul firului.

– Ți-ai adus feciorul să-l îmbolnăvești cu acest microb, bade Petru?, a întrebat cel mai tânăr dintre pescari, în timp ce mai scotea o minunăție din apă.

Deja avea vreo cincizeci, prinse la cap într-un cerc metalic, printre care se evidenția și o mreană frumușică. Am înțeles că îl chema Florin și toți ceilalți îl invidiau pentru succesul de care dădea dovadă.

– I-am promis că-i voi arăta locul ăsta și felul în care trebuie să prindă, i-a răspuns tata. E prima dată când vine.

– Ia de aici niște viermuși, mi s-a adresat tânărul. Sunt mai apreciați și agăți mult mai ușor cu ei.

M-am bucurat de generozitatea tânărului și i-am mulțumit, după care mi-am dat seama imediat că avea dreptate. Deja aveam cinci capturi, dar speranțele îmi erau tot mai mari, văzând dărnicia nemărginită a Someșului. Atunci a intervenit un alt pescar, mai în vârstă și tot pus pe glume.

– Dacă e pentru prima dată, fecior, trebuie să primești botezul pescarilor, mi s-a adresat cu o mină serioasă.

– Și în ce constă acesta?, am întrebat eu, incitat.

– Nimic deosebit, doar să săruți un pește pe botișor și să-l arunci înapoi. Numai așa vei avea fir întins în viitoarele partide.

Nimeni nu a intervenit cu vreo observație, ceea ce m-a făcut să cred în vorbele lui nea Grigore, deși mi se părea scârbos să pup gura peștelui din care tocmai am scos viermele. Și totuși, mi-am înfrânat greața, am închis ochii și i-am atins botișorul cu buzele, după care l-am eliberat, cu regret. Atunci am auzit râsul celor din jur, semn că am fost păcălit.

– Era doar o glumă, mi-a explicat Florin, dar mulți sărută peștele pe bot doar de bucurie.

M-am șters cu dosul mâini pe gură, gândindu-mă la mica mea răzbunare.

– Nu face nimic, l-am asigurat eu pe tânăr. Aș vrea să fiu și eu la fel de experimentat ca tine, bănuiesc că ai prins și pești mari.

– Normal, doar pescuiesc de la opt ani. Cea mai mare captură a fost un somn de unsprezece kilograme, prins mai în amonte.

– Și eu am avut o captură asemănătoare, a intervenit Grigore. Nu l-am cântărit, dar precis avea vreo cincisprezece kile.

– Mai lasă vreo cinci din ele, a replicat Florin, cu un zâmbet neîncrezător.

În timp ce se contraziceau cei doi parteneri, mi-am scos mărul din plasă și l-am întins celui mai în vârstă.

– Un măr pe stomacul gol e sănătate curată, iar la pescuit poate aduce și noroc, l-am îmbiat eu. Gustați numai și o să vedeți că n-ați mai mâncat așa ceva.

Nea Grigore nici nu s-a vrednicit să privească mai atent fructul, ci a refuzat cu convingere:

– Nu strica orzul pe gâște, pentru că eu nu-s cu merele decât dacă-s fierte la pălincie,

– Poate vrea Florin, ca răsplată pentru viermișori, am încercat și cu tânărul.

– Bade Petre, spune-i feciorului matale că la pescuit se vine cu pălincă și slană, iar fructele se dau mai degrabă peștilor. Nu mere, ci prune, vișine, cireșe…

Tata m-a scuzat și le-a explicat că eram prea tânăr să vin cu băutură, însă voiam doar să le ofer ceva ca recunoștință. În schimb, mie îmi părea rău că încercarea de a mă folosi de măr pentru a dezvălui adevărul în ce privește capturile cu care se lăudau cei doi, a eșuat lamentabil. M-am alinat cu gândul că am deja zece peștișori prinși, tocmai cât să umple mama o tigaie cu o delicatesă prinsă de mine. Cred că aș mai fi agățat încă pe atât, dar Someșul s-a tulburat deodată și plutele nu se mai mișcau pe apă. Grigore a anunțat ca o sentință, scoțând undița definitiv și începând să o strângă:

– Iar au dat drumul la dejecții de la Avicola. N-are rost să mai stăm.

A trebuit să ne retragem cu toții din acel loc minunat, pe care n-am mai avut ocazia să-l vizitez vreodată. Sunt convins că nu mai este cum a fost, așa cum nu mai e tot râul Someș. Doar amintirile au rămas plăcute și nepoluate.

Considerente

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* La veterinar
– Domnule doctor, câinele meu nu are nas!
– Și cum miroase?
– Îngrozitor!

* Bulă la bibliotecă
– Pe care raft ai pus cărțile de matematică, Bulă?
– Pe raftul cu cărți… horror.

– Hai, somnorosul, scoală-te!
– Ioana, lasă-mă să mai dorm un pic!
– Nu sunt Ioana, sunt soțul ei!

* – Acuzat, ești condamnat la 50 de ani de închisoare!
– Dar, domnule judecător, nu cred că mai trăiesc atât!
– Fă și tu cât poți!

* De ce se așează oltenii pe ultimele rânduri la cinema?
Fiindcă au auzit că cine râde la urmă, râde mai bine.

* – Auzi, duduie, vrei să te culci cu mine?
– Auzi, dom’le, io sunt femeie serioasă, mie nu mi-e somn!

* Ucraina putea să cânte și capra cu trei iezi, că tot câștiga Eurovision. 😉

* Singurii cărora le plac femeile cu gură mare sunt stomatologii.

* Poveste ardelenească… și-apăi, tri luni n-o mai fo’ nimica!

* De când m-a părăsit iubita, am rămas singur, cu o soție și doi copii.

* S-a dovedit științific că o femeie își ascultă mereu bărbatul… când vorbește cu o altă femeie!

* Știați că, la inundații, oltenii leagă găinile de rațe ca să nu se înece?
Știați pe dracu’!

* Răsăritul ar fi formidabil… dacă l-ar pune puțin mai târziu.

* Vând casă cu cireș în curte!
Casa, 30 de mii de euro, și cireșul 50 de mii de euro!
Cireșul, uneori, face și vișine.

* – Câteodată, mă apucă așa un chef de muncă…
– Și ce faci?
– Mă așez într-un loc mai liniștit și aștept să-mi treacă!

* Economia românească își revine. Dispariția măștilor dublează vânzările de semințe!

* – Tu de ce nu ai tatuaje?
– Pentru că pe un Ferrari nu pui abțibilduri!

* Am și eu o întrebare pentru doamne:
Dacă iubitul tău are un țânțar pe frunte… cu ce îl omori?

* Cică banii n-aduc fericirea, dar niciodată n-am plâns că mi-a intrat salariul.

* Nici măcar sub bărbie nu mai avem voie cu măștile?
N-am apucat să dau gușa jos, fir-ați ai naibii cu relaxarea voastră!

* Tipuri de bărbați:
1. Bărbatul purice – sare din pat în pat.
2. Bărbatul tergal – oricât îl mototolești, nu se șifonează.
3. Bărbatul ceapă- când îl dezbraci, te apucă plânsul.

* Bărbații de 40 de ani au vârsta extraordinară!
Unii devin bunici, alții, tătici, iar altora, mama le caută mireasă.

* Doi ardeleni, la un pahar de pălincă:
– Mă, Ioane, tu ai băut vreodată pălincă rea?
– Am băut, dară.
– Și cum o fost?
– Bună.

* Soțul către soție:
– Iar ești nemulțumită! Ai două pălării la acest pardesiu.
– Greșești! Nu am decât un pardesiu la aceste două pălării!

* Îmi cad ochelarii de pe nas. Cred c-am slăbit!

* De când m-am înscris la înot, am reușit să beau cei 2,5 l de apă pe care mi le-a recomandat medicul.

* Al meu bunic ieșea dimineața în bătătură, se uita la cer și spunea: AZI… ori plouă, ori nu plouă, și așa era de fiecare dată.

* Un lup dădea târcoale unei stâne, iar la un moment dat s-a oprit. De ce?
– Pentru că nu mai avea târcoale…

* Auzind un ”te iubesc” este frumos, dar… să îți zice ”vrei o bere?” este dragoste adevărată.

* Azi-noapte nu am mai suportat și -am trimis un mesaj lu’ vecinu de la 4, să îi zică muierii să nu mai urle în timp ce fac sex!
Azi-dimineață am aflat că divorțează! Mno, de unde să știu că el era în tura de noapte?!

* Un șofer e oprit de poliție:
– De ce ai băut?
– Mi-a născut nevasta!
– Și mortul din portbagaj?
– El e tatăl copilului!

* O ascultătoare: – Poți rămâne însărcinată de la distanță?
Radio Erevan: – Se poate, dacă distanța este mai mică decât lungimea.

* Atâtea portofele la nuntă și tu alegi să furi mireasa!

* Ce îți este și cu viața asta…
Am copilărit în căruță și îmbătrânesc pe internet…

* Soțul și soția, într-un moment de tandrețe. Soțul întreabă gânditor:
– Iubito, spune sincer, dacă eu aș muri, te-ai mai recăsători?
– Nu, prostuțule, aș sta cu soră-mea. Dar tu, iubitule, dacă eu aș muri, te-ai recăsători?
– Nu, prostuțo, aș sta cu soră-ta…

* Pentru cei ce nu mă cunosc, sunt o persoană puțin mai violentă: o dată am bătut un apropo, de mai multe ori am bătut câmpii și, de câteva ori, am bătut drumul degeaba.

* Cică Putin ar fi sunat în Finlanda și i-ar fi întrebat dacă vor să câștige și ei Eurovisionul anul viitor…

* Am avut o iubită… Mânca atât de mult la McDonald’s încât, atunci când mă striga ”puișor”, mă luau transpirațiile…

* Un băiat și o fată, la cinema. Băiatul începe să o sărute și să o mângâie.
– În primul rând… sunt virgină!
– Bine! Atunci hai în ultimul rând!

* Nicolae Ceaușescu merge la ghicitoare.
Ghicitoarea îi spune:
– Vezi că astăzi s-ar putea să iei o decizie care va distruge România!
– Doamne ferește, spune Ceaușescu. O să am grijă să nu mă cert nici cu rușii, nici cu americanii!
Pleacă și când să traverseze, vede un copil în mijlocul străzii. Din stânga venea, cu mare viteză, un camion. Ceaușescu sare repede și, în ultima clipă, salvează copilul de la moarte! Fericit, îl întreabă:
– Cum te cheamă, puștiule?
– Dragnea Liviu…

Caietul cu sentimente

Curajul l-am primit de la un ghiocel temerar,
Pus la păstrare între filele albe ale unui caiet,
Nostalgia mi-a fost transmisă de florile liliacului,
Din care am ales să colecționez o rămurică, tot între coli imaculate;
Floarea de nu mă uita mi-a răscolit amintirile
Și am așezat-o la loc de cinste între celelalte.
Iubiri nenumărate mi-a insuflat trandafirul,
Care cu greu s-a pliat între două pagini;
Bujorul roșu de câmpie mi-a dăruit modestia,
Iar de la narcise mi-a încolțit încrederea în mine;
Multe flori am adunat de-a lungul vieții
Și fiecare a venit cu un dar aparte.

Mi-e sufletul un caiet de sentimente
Pe care îl răsfoiesc de câte ori mă simt secătuit,
El mă ajută să mă apropii de alți oameni
Cu o colecție la fel de impresionantă,
Dispuși să ne împărtășim recolta spirituală.

Fructul interzis (7)

În acea epocă de neuitat, singurul stimulent cu adevărat de aur era tinerețea. Ea ne dădea puterea de a spera și ambiția de a realiza ceea ce se putea, în pofida restricțiilor și frustrărilor pe care le întâlneam la tot pasul. Niciunul dintre vecinii mei sau colegii de muncă nu aveau autoturism, dar visau frumos să câștige unul la loz în plic. Eu aspiram la un triciclu motorizat, pe care statul îl dădea în folosință persoanelor cu dizabilități severe la picioare. Doar că mai erau câteva condiții de îndeplinit pentru a fi aprobată cererea către Ministerul Muncii: să am un loc de muncă la cel puțin un kilometru depărtare de domiciliu și să primesc recomandarea de la Oficiul de Asistență Socială din Baia Mare. Din păcate, Ancheta Socială făcută de primăria localității a arătat că nu am de făcut decât jumătate din distanța necesară, și de aici au început drumurile mele spre municipiu.

Tovarășul Sălăjan era șeful care trebuia să pună ultima semnătură, iar eu m-am dus de mai multe ori să îi implor bunăvoința. Avea o înălțime impozantă, precum îi era și funcția, o vârstă respectabilă și o privire care te făcea să te simți insignifiant. Severitatea și pretențiile dumisale ieșeau în evidență în fața fiecărui solicitant, fără să țină cont de starea materială și fizică a acestuia. Încă de la prima întâlnire am simțit că-mi fuge pământul de sub picioare când a strigat la mine.

– Motocicletele astea nu se dau pe ochi frumoși, s-a răstit el în timp ce mă țintea pe deasupra ochelarilor. Unii parcurg și zeci de kilometri până la serviciu, iar tu nu ești în stare să mergi câteva sute de metri, tânăr fiind.

Am înghițit în sec și mi-am făcut curaj pentru o nouă abordare:

– Înțeleg, dar sunt zile în care plouă și e noroi, iar eu alunec și cad. În plus, vreau să fac liceul la fără frecvență, în orașul Negrești-Oaș. Sunt peste douăzeci de kilometri până acolo și mi-e greu să urc în autobuzul aglomerat. Chiar și atelierul își poate schimba oricând locația, la o distanță mai mare.

– Am luat notă și te vom ține în evidență, așa că mai treci pe aici când intervin ceva schimbări, dar nu cu mâna goală, ca acum. Am auzit că pe la voi se fac niște căpșuni dulci și frumoase. Fă bine și adă-ne, să gustăm din ele.

Această sugestie mi-a dat nădejdea că cererea mea se poate aproba, așa că i-am mulțumit tovarășului și celor două doamne din birou, după care am plecat mai liniștit. Nu a durat o lună până s-au copt fructele aromate și le-am spus părinților să-mi aleagă câteva kilograme din cele mai bune. Mama voia să meargă personal cu ele, să-l convingă pe Sălăjan, reproșându-mi că eu sunt prea timid și ușor de manipulat, dar nu voiam să se creadă despre mine că mi-e frică să dau ochii cu dumnealui. Dacă i-am promis căpșuni, i le voi duce, orice-ar fi.

Am luat autobuzul de dimineață, având mare grijă să nu zdrobesc minunățiile de fructe, mai ales că lumea se înghesuia ca de obicei. A urmat un alt autobuz, de la gară până în centru, mai puțin plin, dar tot cu pericole pentru prețioasa marfă. Astfel că, deși am făcut tot posibilul să păstrez căpșunii în cea mai bună stare, s-au făcut sirop și dulceață pe când le-am oferit șefului de la Asistența Socială.

– Tu îți bați joc de noi, băiete?!, s-a răstit el cu vădită obidă. Astea-s bune de aruncat, după cum sunt de zdrobite, deci nu văd la ce ai mai venit.

– Vă rog să mă iertați, a fost mare aglomerație și drumul destul de lung, m-am rugat eu spășit. Promit să vă aduc ceva mai bun și mai puțin perisabil, săptămâna viitoare.

– Bine, bine, ia gunoiul ăsta de aici și pleacă, pentru că avem treabă. Mai vorbim noi când vom vedea cu ce te prezinți.

Era cazul să apelez la merele noastre, punându-mi și de data asta speranța în puterea lor miraculoasă. Nici părinții nu au avut nimic împotrivă, mai ales după ce le-am explicat felul în care am fost tratat. Și-au dat seama că în situații extreme se impun măsuri de același fel, așa că am plecat din nou la drum, de data asta doar cu trei fructe în plasă. Tovarășul Sălăjan nu era la birou, în momentul sosirii mele, dar cele două colege ale dumnealui mi-au permis să-l aștept pe un scaun oferit cu o oarecare reținere. Înainte să mă așez, le-am dăruit câte un măr, rugându-le să-mi spună dacă o să fie pe placul șefului.

– Mere ai adus?!, s-a mirat cea mai în vârstă, pe care am înțeles că o chema Carmen. Din astea are și el destule, așa că mai bine nu te oboseai.

– Dar nu din soiul acesta, credeți-mă, am asigurat-o eu în timp ce îi etalam un exemplar în toată splendoarea lui. Gustați puțin și o să vă convingeți că n-ați mai simțit asemenea arome îmbietoare.

Aspectul deosebit de atrăgător și-a făcut și de data asta efectul și, după ce l-a spălat la chiuvetă, doamna a mușcat din fruct. La început cu reținere, dar apoi tot mai cu poftă, încât a molipsit-o și pe cealaltă colegă, Silvia.

– Ai dreptate, a recunoscut Carmen, e un măr cum nu am mai mâncat în toată viața mea. Nici nu bănuiam că poate exista un asemenea soi, în care se pot percepe gusturile oricărui fruct preferat. Cu siguranță că o să-i placă și tovarășului Sălăjan.

– Eu nu mă omor după mere, dar ăsta m-a dat gata, completă Silvia după primele îmbucături. Din astea să ne tot aduci…

A fost momentul când și-a făcut apariția șeful, cu privirea lui rece și mustrătoare la adresa celor două femei. Dar imediat m-a observat pe mine și am intrat în colimatorul său, ca un țap ispășitor pentru toate problemele din acea zi.

– Iar ai venit să ne perturbi munca? Te plângi că ai nevoie de motocicletă, dar văd că umbli cu ușurință dintr-o localitate în alta.

– Vă rog să mă iertați, dar v-am promis niște fructe deosebite. Spuneți-mi dacă vă place acest măr, să vă aduc mai multe data viitoare.

Astfel am scos cu un gest politicos cel de-al treilea fruct și i l-am pus pe birou. S-a uitat uimit la el, la colegele care terminaseră de savurat ultima bucățică, după care m-a privit să vadă dacă vorbesc serios.

– Mi-ai adus un măr?!, rosti el cu iritare în glas.

– De fapt au fost trei, a intervenit doamna Carmen. Noi le-am terminat pe ale noastre și vă putem spune că o să vă placă la nebunie.

Sălăjan a luat fructul în mâna, cântărindu-i parcă valoarea și întorcându-l pe toate părțile. Un zâmbet sarcastic i-a răsărit în colțul buzelor și m-a făcut să-mi pierd speranțele.

– Tu crezi că mă cumperi cu așa ceva, băiete?, mi-a spus cu o exprimare de gheață. Dacă nu îndeplinești condițiile, poți să-mi aduci și o livadă întreagă, tot nu pot accepta să încalc regulile.

Am simțit că lupta e pierdută de tot și trebuie să plec cu fruntea plecată, când am auzit-o pe doamna Carmen spunând:

– Mai lăsați regulile acelea, așa cum ați făcut-o de mai multe ori. Nu are rost să caut dosarele în care le-ați încălcat fără nicio problemă, așa că puteți aproba și această cerere.

– Chiar așa, tovarășe Sălăjan, interveni și Silvia. Nu-l mai purtați pe drumuri și semnați solicitare băiatului, mai ales că are un handicap mai grav decât mulți alții la care ați aprobat-o.

Chipul lui Sălăjan arăta bulversat de această întorsătură și numai privirile îi scoteau scântei de furie. O ceartă în fața mea ar fi agravat situația, iar singura soluție era să scape de mine. Așa a și făcut, într-un mod care să-l scoată cât de cât din încurcătură.

– Văd că doamnelor li s-a făcut milă de tine, iar asta m-a convins să te ajut, la rândul meu. Îți semnez acum aprobarea cu care te vei prezenta în București, pentru ridicarea motocicletei. Dar să ai grijă de ea ca de ochii din cap, pentru că o voi verifica anual.

Extazul a luat loc în sufletul meu, alungând agonia în care mă chinuisem până atunci. Am ieșit de acolo radiind de fericire, mulțumind doamnelor care vor avea de dat socoteală șefului răzbunător. Sau poate că al treilea măr le va veni în ajutor, dacă Sălăjan o să-l mănânce și își va recunoaște păcatele.

Sedative

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Matrimoniale:
”Tânără atractivă, inteligentă și săracă, dorește să cunoască un bărbat care posedă calități opuse…”

* Când merg în piață și văd ce prețuri sunt… abia acum îmi dau seama de ce Creangă mergea la furat de cireșe…

* Soțul cu soția la pescuit.
– Mărie, te uiți de trei ceasuri cum pescuiesc…, vrei să încerci și tu?
– N-aș avea răbdare…

* – Cum cunoști că vine primăvara?
– A început să curgă apa în râuri, nasul la copii, saliva la bărbați…

* Un bărbat merge la pescuit. Soția îl sfătuiește:
– Dacă e prea scump crapul, încearcă să prinzi macrou.

* Nevastă-mea, după ce a văzut câteva ucrainence prin oraș, a început să gătească, să facă curățenie, să-mi cumpere bere și să se plimbe provocator prin dormitor.

* – Iubitule, așa-i că insectele nu prea au minte?
– Da, buburuza mea…

* Nu toți ne tragem din Adam și Eva… mulți se trag din viermele care era în măr!

* Partea bună după ce chelești e că nu-ți mai cade părul.

* Doctorul mi-a recomandat aerul de mare. După ce m-am uitat mai atent în portofel, am atârnat o hamsie pe ventilator.

* Eu și soția mea am decis că nu vrem să mai avem copii!
O să le spunem diseară la cină…

* Intră Gheorghe la farmacie…
– Dați-mi vă rog ceva soluție pentru anestezie locală!
– Dar pentru ce aveți nevoie de așa ceva?
– Păi, de tri zâle n-am dat pe acasă!

* – Miroase a vară din nou!
– Unde?
– În toate mijloacele de transport în comun.

* Unele femei cu 2 facultăți plâng după un hăndrălău care are doar certificat de naștere!

* Observând adevărata față a presei, înțelegem de ce bunicii noștri se ștergeau la fund cu ziare…

* O vedetă TV se scuză:
– Dacă par că m-am îngrășat, să știți că o cameră de filmat te îngrașe cu 5 kilograme.
Un telespectator o întreabă:
– Și cu câte camere filmați? 7-8?

– Gheorghe, da’ nevastă-ta unde-i?
– În spate, taie lemne!
– Și ție nu ți-e rușine, bărbat în toată firea, ea taie lemne , iar tu stai să cânți la acordeon?
– Na, ce să-i fac dacă ea nu știe să cânte?!

* – Cât costă parfumul Antonio Banderas?
– 450 lei!
– Scump… prea scump! Nu aveți ceva mai ieftin… gen… Fuego?

* O blondă s-a dus la piață să cumpere miere. O întreabă pe vânzătoare:
– Bună ziua, aveți miere de albine?
– Da, am, de salcâm, de trandafir etc.
Stă blonda pe gânduri și până la urmă întreabă:
– Dar de albine nu aveți?

* Profesoara către Bulă:
– Când spun ”Bărbatul este fericit”, unde se află subiectul?
– În bar, bea o bere cu amicii.

* – Vasile, de ce nu cântă cocoșul tău dimineața?
– E modern, mă Gheo, al meu e pus pe vibrații…

* Știți cum se îndrăgostesc oamenii deștepți?
Fix ca proștii!

* – Doctore, nu știu ce să mă mai fac…
– Ce simptome aveți?
– Nu pot să mănânc friptură, nu pot să beau șampanie… Ce am?
– Un salariu de mizerie!

* – Mamă, unde ești?
– Tocmai am ieșit din mall. Vin spre casă. De ce întrebi?
– Pentru că m-ai luat cu tine în mall…

* O amețită sună la 112 fiindcă s-a pierdut în rapiță! 🙂

* Proverb american:
Deasupra fiecărui zăcământ de petrol se află un stat terorist!

* Un preot stătea lângă un om pe patul de moarte:
– Spune fiule că te lepezi de Satana.
Niciun răspuns.
– Spune fiule că te lepezi de Satana, să știe că nu ți-e frică!
Liniște…
– De ce nu vrei să spui că te lepezi de Satana?
– Părinte, am făcut cam multe la viața mea. Până nu aflu sigur în ce direcție mă duc, nu vreau să supăr pe nimeni!

* Dacă viața ți-a tras-o de mai multe ori, înseamnă că ești sexi!

* Ea: – Cum am parcat?
Instructorul: – Foarte bine, acum hai să ieșim prin portbagaj.

* Doi olteni, într-un elicopter:
– Auzi, bă! La ce folosește elicea aia de deasupra?
– Bă, eu cred că e de la ventilație, că de când s-a oprit, uite cum transpiră pilotul!

* Apropo de bătrânețe:
Am vrut să-i fac cu ochiul unei domnișoare și am ațipit…

* Vorbesc doi copii:
– Știi, uneori la mama, când tata e la muncă, vine domnu’ Sile de la parter, intră amândoi în dormitor și se roagă!
– Cum așa?
– Păi, cam o oră îi tot aud: ”Ah, Doamne… Ah, Doamne… Ah, Doamne…”

* – Ioane, de ce ai pantofii din picioare diferiți?
– Deoarece vânzătorii cred că dacă pun pe raft doar câte un singur pantof de-un fel, aceștia nu vor fi furați!

* – Bună ziua, aici e clubul nostalgicilor?
– Da, dar nu mai e ce-a fost…

* Se întâlnesc 2 purici:
– Unde te duci?
– Păi, pe coasta de Azor!

* Cică dacă ai și nevastă, și amantă, ești dual sim; dacă mergi la curve ești prepay, iar dacă ai doar nevastă ești pe abonament.

* Secretara către un coleg:
– Vasile, ai chef de sex la telefon?
– Bineînțeles! Dă-i drumu’!
– Acum îți fac legătura cu șefu’!

* Diferențele dintre cele trei religii abrahamice:
Creștinii vorbesc cu tavanul
Iudaicii vorbesc cu pereții
Musulmanii vorbesc cu podeaua

* – Bulă, ai învățat tabla înmulțirii?
– Mai am o strofă!

* – Aveți ceai de tei? Cică ajută la scăderea inflației.
– Avem, dar s-a scumpit.

Iubirea din curcubeu

Pe o mare fără valuri
Și un cer fără de nori,
Nu se nasc iubiri cu lauri
Care să îți dea fiori.

Între un băiat și-o fată
Supuși de timiditate,
Dragostea nu se arată,
Ci se-ascunde în citate.

Când aștepți un prinț aparte,
Iar acesta-i lângă tine,
Privește-l mai de departe,
Să-l percepi cum se cuvine.

După frământări interne
Și uragane demente,
Un curcubeu se așterne
Ca un pod de sentimente.

Din acele culori crește
O iubire oportună,
Care nu se risipește
Nici la cea mai grea furtună.

Fructul interzis (6)

continuare

Gândurile negre te pot face să iei cele mai radicale decizii, așa cum m-au ispitit pe mine să apelez la singura metodă cu șansa de a afla de ce m-a dat uitării fata care mi-a aprins inima. În acea dimineață, le-am spus părinților să nu mă aștepte la ora obișnuită, pentru că mă voi duce la casa Dianei, imediat ce termin programul de muncă. Amândoi au observat că, de data asta, mi-am pus două mere în plasa cu merinde. Nu voiam nicidecum să trișez, de aceea m-am gândit că era cinstit să mâncăm amândoi din aceleași fructe și adevărul să vină din partea amândurora. Mama a fost prima care mi-a atras atenția că fac o mare greșeală insistând într-o relație fără viitor.

– Tu nu ai nevoie de iubită și cu atât mai puțin de o nevastă, mi-a spus ea cu îngrijorare. Ești firav la trup și prea sensibil la încercările prin care ar trebui să treci într-o căsnicie. Femeile au multe pretenții, iar neputința ta de a le satisface te-ar putea băga în mormânt.

– Ai grijă că te joci cu focul, băiete, a intervenit și tata. Adevărul pe care îl cauți prin aceste mere îți poate face mai mult rău decât presupunerile cele mai sumbre. Măcar ai avantajul că de ultimele te mai poți îndoi, dar când știi cu siguranță ceva, vei purta mereu acea greutate în suflet.

Le-am răspuns că prefer să mor cu adevărul în brațe, decât să trăiesc o viață în obscuritatea îndoielilor. Iar dacă nu sunt în stare să-mi găsesc și eu o iubire, înseamnă că partea cea mai frumoasă a viitorului s-a năruit pentru mine, iar asta chiar mă poate ucide. Nu era timp pentru polemică, deoarece trebuia să plec spre atelier, iar o întârziere cât de mică ar fi fost de neconceput. Ziua de lucru a trecut mai greu ca niciodată, fiind frământat de scenarii din cele mai pesimiste, între care încercam zadarnic să strecor speranțe și situații fericite.

Am pornit pe drumul suspinelor pe la ora patru, sub un cer pe care începeau să se adune nori groși și amenințători de ploaie. Nimic nu mă putea opri, pentru că mintea mă purta pe brațe, iar mâinile și picioarele ascultau fără să simtă efortul. Știam din auzite unde este locuința căutată, iar inima îmi bătea tot mai tare pe măsură ce mă apropiam de ea. N-am dat nicio importanță picăturilor de ploaie, mari și tot mai dese, prin care natura parcă voia să mă împiedice, și nici fulgerelor urmate de tunete răsunătoare. După mai bine de un kilometru, am zărit și casa binecuvântată de cea mai frumoasă fată care trăia în ea. Deși arăta degradată, cu o fereastră de la drum spartă și o curte al cărei pământ era frământat adânc de roțile unui ștraf, pentru mine părea un palat al prințesei de basm. Am reușit să trec cu bine printre gropile de noroi, încă neînmuiat de ploaia care se întețise, ajungând în fața unei uși vechi, cu o culoare care nu se mai distingea. Cele câteva bătăi timide nu au avut vreun efect, așa că mi-am făcut curaj să apăs pe clanța arhaică. Ușa s-a deschis cu un scârțâit prelung, iar eu am pătruns direct într-o încăpere întunecoasă, unde doar lumina slabă de afară își aducea o oarecare contribuție. Mi-a trebuit un timp ca ochii să mi se obișnuiască a vedea ceva în acele condiții, însă înainte de a mă dumiri ce mă înconjoară, am auzit o voce slabă de femeie.

– Ce cauți aici pe o vreme ca asta?, a fost întrebarea care mi-a atras atenția către patul de lângă fereastra opusă.

Abia atunci am reușit să deslușesc parțial despre cine e vorba: o doamnă firavă care se ridicase în șezut și mă privea cu ochi sfredelitori.

– Sărut-mâna, doamnă Marilena! Am venit să văd ce mai face Diana și de ce nu mai vine la lucru, era motivația pe care am pregătit-o mult timp în minte.

– Aha, înseamnă că tu ești băiatul acela despre care vorbea Laura. Dacă ai fi întrebat de la șeful vostru, ți-ar fi spus că fata mea nu mai lucrează la bobinaj. De fapt, s-a mutat în Baia Mare și se va mărita în curând.

Vestea m-a lovit în plin, iar durerea cred că se citea pe chipul meu, în pofida luminii zgârcite. Mi-am adunat toată puterea să nu mă dau de gol și prin vreo exprimare inadecvată, alegând cu grijă cuvintele următoare.

– Oricum îi eram dator cu un măr pe care mi l-a cerut, așa că nu am venit chiar degeaba, m-am străduit eu să mă justific.

– Ai venit pentru un măr pe o vreme ca asta?! Of, ce minte aveți voi, copiii din ziua de astăzi, a rostit cu obidă femeia.

– Dar nu e orice fel de măr, ci dintr-un soi deosebit, m-am grăbit să-i schimb puțin impresia, în timp ce scoteam din plasă unul din fructe. Luați și gustați din el, că mai am și pentru Diana.

Doamna Marilena s-a străduit să se ridice în picioare și a venit aproape de mine, cercetându-mi chipul și apoi mărul în cauză. Acesta i-a atras mai mult atenția, prin strălucirea neștirbită de semiîntunericul din cameră. L-a luat în mână cu interes vădit, i-a mângâiat suprafața netedă și l-a mirosit cu ochii închiși.

– Ia loc pe scaunul acela și îți voi spune dacă e cu adevărat un fruct aparte, mi-a zis ea cu indulgență. Aș fi o gazdă necuviincioasă dacă te-aș trimite pe ploaia asta acasă, așa că e mai bine să aștepți până se domolește… Îmi plac merele și doctorul mi-a recomandat să le consum zilnic, deși cred că e cam târziu pentru mine.

M-am conformat imediat, adaptându-mi speranțele în fața unei situații noi, dar cu șanse de a-mi lămuri unele nedumeriri. Femeia a luat un cuțit de pe măsuța alăturată, tăind câte o bucățică din fruct și mestecând-o apoi pe îndelete. În tot acest timp, mă punea la curent cu noua viață a Dianei, ca un vis frumos care s-a împlinit așa cum merita.

– Fata mea nu era făcută pentru bobinaj, o meserie murdară și bărbătească. Nu-i plăcea meseria asta, așa cum nici de tine nu a fost atrasă, dar te-a vizitat din curiozitate și oarece milă. Dar rugăciunile mele au fost ascultate de Dumnezeu și a întâlnit un bărbat potrivit, cu o profesie bine plătită și un caracter minunat. S-au îndrăgostit imediat, iar nunta va avea loc peste câteva săptămâni. Sunt sigură că vor avea copii frumoși, iar ea o să stea acasă și o să-i educe, așa cum mi-am educat eu fetele.

Pe măsură ce doamna Marilena termina de mâncat mărul, tonul vocii i se schimba, la fel ca și judecățile pe care mi le expunea.

– Eu sunt bolnavă de cancer în fază terminală, așa că trebuie să mă înțelegi, am vrut ca Diana să aibă viitorul asigurat. Deși logodnicul e cu paisprezece ani mai mare ca ea, măcar are picioare sănătoase, mașină și un apartament spațios. Recunosc că ținea mult la tine și mi-a făcut niște scene teribile, dar doi oameni cu handicap fizic nu pot să formeze o căsnicie, de aceea i-am interzis să te mai vadă. Cine o să vă ajute când ea va rămâne însărcinată, iar apoi va trebui să aveți grijă de bebeluș? Cu siguranță că eu nu o să mai fiu. Cine vă va pune o draperie la fereastră, vă va duce gunoiul și vă va căra plasele cu cumpărături? Voi trebuie să vă alegeți un om cu picioare bune sau să rămâneți lângă rude apropiate, care să vă ajute toată viața.

Femeia terminase fructul și părea mai volubilă, deși eu eram deja cu gândul în altă parte. Aflasem că Diana m-a iubit – și poate încă mă mai iubește – cu adevărat, dar soarta noastră a fost decisă de mama ei. Nu puteam să intervin, însă locul acelei fete va rămâne imaculat în inima mea, cu doruri și regrete pricinuite de altcineva, nu de noi. M-am uitat pe ușa rămasă deschisă și am văzut că ploaia încetase, ocazie bună să-mi cer iertare de deranj și să-mi iau rămas bun. Eram supărat pe doamna Marilena și nu puteam să-i mai ascult spovedania, așa că am ieșit în curtea plină de noroi vâscos și imposibil de ocolit. Degeaba m-am luptat să răzbesc prin el până la poartă, după câțiva pași am alunecat, afundându-mă în tina cleioasă și acaparatoare. Plasa mi-a căzut din mână și cel de-al doilea măr s-a rostogolit din ea, amintindu-mi că uitasem să-l las pentru iubirea pierdută. În același timp, venind dinspre grajduri, un cal semeț și-a făcut apariția și a cules fructul ca pe o pradă suculentă.

Întotdeauna am avut admirație pentru cai, dar niciodată nu am îndrăznit să mă apropii prea mult, de frica vreunei copite neașteptate și bine plasate, mai ales dacă eram plasat în spatele lor. Acum, nu puteam să fug de pericol și nici măcar să mă ridic, în pofida eforturilor disperate pe care le făceam. Impozantul patruped a înfulecat mărul în câteva secunde, dar nu dădea semne că ar vrea să plece. Dimpotrivă, m-a înșfăcat cu gura de cămașă și, după ce m-a ridicat suficient, am simțit cum plutesc ușor până la poarta casei. Acolo mi-a dat drumul, lent și fără să mă părăsească. Păcat că ”secretarele” – așa îmi alintam eu cârjele – erau încă în mijlocul noroiului din curte și nu aveam cum să ajung la ele. Nimeni nu trecea pe trotuar, iar să strig după gazdă ar fi fost rușinos și zadarnic. Mi-a rămas speranța vagă tot în cal, pe care l-am privit în ochii mari și i-am arătat cu mâna dreaptă ce mi-aș dori. Surpriza a fost de nedescris când animalul s-a întors, a luat secretarele în gură și mi le-a adus aproape. Cu sufletul încărcat de bucurie, am mângâiat coama aspră a ajutorului meu și i-am mulțumit din toată inima. Acum, puteam merge acasă cu gânduri mai bune și o nouă revelație, pe care o analizam pe toate părțile, fără să-mi pese că oamenii mă priveau ca pe un porc murdar, tocmai ieșit din cocină.