Fructul interzis (6)

continuare

Gândurile negre te pot face să iei cele mai radicale decizii, așa cum m-au ispitit pe mine să apelez la singura metodă cu șansa de a afla de ce m-a dat uitării fata care mi-a aprins inima. În acea dimineață, le-am spus părinților să nu mă aștepte la ora obișnuită, pentru că mă voi duce la casa Dianei, imediat ce termin programul de muncă. Amândoi au observat că, de data asta, mi-am pus două mere în plasa cu merinde. Nu voiam nicidecum să trișez, de aceea m-am gândit că era cinstit să mâncăm amândoi din aceleași fructe și adevărul să vină din partea amândurora. Mama a fost prima care mi-a atras atenția că fac o mare greșeală insistând într-o relație fără viitor.

– Tu nu ai nevoie de iubită și cu atât mai puțin de o nevastă, mi-a spus ea cu îngrijorare. Ești firav la trup și prea sensibil la încercările prin care ar trebui să treci într-o căsnicie. Femeile au multe pretenții, iar neputința ta de a le satisface te-ar putea băga în mormânt.

– Ai grijă că te joci cu focul, băiete, a intervenit și tata. Adevărul pe care îl cauți prin aceste mere îți poate face mai mult rău decât presupunerile cele mai sumbre. Măcar ai avantajul că de ultimele te mai poți îndoi, dar când știi cu siguranță ceva, vei purta mereu acea greutate în suflet.

Le-am răspuns că prefer să mor cu adevărul în brațe, decât să trăiesc o viață în obscuritatea îndoielilor. Iar dacă nu sunt în stare să-mi găsesc și eu o iubire, înseamnă că partea cea mai frumoasă a viitorului s-a năruit pentru mine, iar asta chiar mă poate ucide. Nu era timp pentru polemică, deoarece trebuia să plec spre atelier, iar o întârziere cât de mică ar fi fost de neconceput. Ziua de lucru a trecut mai greu ca niciodată, fiind frământat de scenarii din cele mai pesimiste, între care încercam zadarnic să strecor speranțe și situații fericite.

Am pornit pe drumul suspinelor pe la ora patru, sub un cer pe care începeau să se adune nori groși și amenințători de ploaie. Nimic nu mă putea opri, pentru că mintea mă purta pe brațe, iar mâinile și picioarele ascultau fără să simtă efortul. Știam din auzite unde este locuința căutată, iar inima îmi bătea tot mai tare pe măsură ce mă apropiam de ea. N-am dat nicio importanță picăturilor de ploaie, mari și tot mai dese, prin care natura parcă voia să mă împiedice, și nici fulgerelor urmate de tunete răsunătoare. După mai bine de un kilometru, am zărit și casa binecuvântată de cea mai frumoasă fată care trăia în ea. Deși arăta degradată, cu o fereastră de la drum spartă și o curte al cărei pământ era frământat adânc de roțile unui ștraf, pentru mine părea un palat al prințesei de basm. Am reușit să trec cu bine printre gropile de noroi, încă neînmuiat de ploaia care se întețise, ajungând în fața unei uși vechi, cu o culoare care nu se mai distingea. Cele câteva bătăi timide nu au avut vreun efect, așa că mi-am făcut curaj să apăs pe clanța arhaică. Ușa s-a deschis cu un scârțâit prelung, iar eu am pătruns direct într-o încăpere întunecoasă, unde doar lumina slabă de afară își aducea o oarecare contribuție. Mi-a trebuit un timp ca ochii să mi se obișnuiască a vedea ceva în acele condiții, însă înainte de a mă dumiri ce mă înconjoară, am auzit o voce slabă de femeie.

– Ce cauți aici pe o vreme ca asta?, a fost întrebarea care mi-a atras atenția către patul de lângă fereastra opusă.

Abia atunci am reușit să deslușesc parțial despre cine e vorba: o doamnă firavă care se ridicase în șezut și mă privea cu ochi sfredelitori.

– Sărut-mâna, doamnă Marilena! Am venit să văd ce mai face Diana și de ce nu mai vine la lucru, era motivația pe care am pregătit-o mult timp în minte.

– Aha, înseamnă că tu ești băiatul acela despre care vorbea Laura. Dacă ai fi întrebat de la șeful vostru, ți-ar fi spus că fata mea nu mai lucrează la bobinaj. De fapt, s-a mutat în Baia Mare și se va mărita în curând.

Vestea m-a lovit în plin, iar durerea cred că se citea pe chipul meu, în pofida luminii zgârcite. Mi-am adunat toată puterea să nu mă dau de gol și prin vreo exprimare inadecvată, alegând cu grijă cuvintele următoare.

– Oricum îi eram dator cu un măr pe care mi l-a cerut, așa că nu am venit chiar degeaba, m-am străduit eu să mă justific.

– Ai venit pentru un măr pe o vreme ca asta?! Of, ce minte aveți voi, copiii din ziua de astăzi, a rostit cu obidă femeia.

– Dar nu e orice fel de măr, ci dintr-un soi deosebit, m-am grăbit să-i schimb puțin impresia, în timp ce scoteam din plasă unul din fructe. Luați și gustați din el, că mai am și pentru Diana.

Doamna Marilena s-a străduit să se ridice în picioare și a venit aproape de mine, cercetându-mi chipul și apoi mărul în cauză. Acesta i-a atras mai mult atenția, prin strălucirea neștirbită de semiîntunericul din cameră. L-a luat în mână cu interes vădit, i-a mângâiat suprafața netedă și l-a mirosit cu ochii închiși.

– Ia loc pe scaunul acela și îți voi spune dacă e cu adevărat un fruct aparte, mi-a zis ea cu indulgență. Aș fi o gazdă necuviincioasă dacă te-aș trimite pe ploaia asta acasă, așa că e mai bine să aștepți până se domolește… Îmi plac merele și doctorul mi-a recomandat să le consum zilnic, deși cred că e cam târziu pentru mine.

M-am conformat imediat, adaptându-mi speranțele în fața unei situații noi, dar cu șanse de a-mi lămuri unele nedumeriri. Femeia a luat un cuțit de pe măsuța alăturată, tăind câte o bucățică din fruct și mestecând-o apoi pe îndelete. În tot acest timp, mă punea la curent cu noua viață a Dianei, ca un vis frumos care s-a împlinit așa cum merita.

– Fata mea nu era făcută pentru bobinaj, o meserie murdară și bărbătească. Nu-i plăcea meseria asta, așa cum nici de tine nu a fost atrasă, dar te-a vizitat din curiozitate și oarece milă. Dar rugăciunile mele au fost ascultate de Dumnezeu și a întâlnit un bărbat potrivit, cu o profesie bine plătită și un caracter minunat. S-au îndrăgostit imediat, iar nunta va avea loc peste câteva săptămâni. Sunt sigură că vor avea copii frumoși, iar ea o să stea acasă și o să-i educe, așa cum mi-am educat eu fetele.

Pe măsură ce doamna Marilena termina de mâncat mărul, tonul vocii i se schimba, la fel ca și judecățile pe care mi le expunea.

– Eu sunt bolnavă de cancer în fază terminală, așa că trebuie să mă înțelegi, am vrut ca Diana să aibă viitorul asigurat. Deși logodnicul e cu paisprezece ani mai mare ca ea, măcar are picioare sănătoase, mașină și un apartament spațios. Recunosc că ținea mult la tine și mi-a făcut niște scene teribile, dar doi oameni cu handicap fizic nu pot să formeze o căsnicie, de aceea i-am interzis să te mai vadă. Cine o să vă ajute când ea va rămâne însărcinată, iar apoi va trebui să aveți grijă de bebeluș? Cu siguranță că eu nu o să mai fiu. Cine vă va pune o draperie la fereastră, vă va duce gunoiul și vă va căra plasele cu cumpărături? Voi trebuie să vă alegeți un om cu picioare bune sau să rămâneți lângă rude apropiate, care să vă ajute toată viața.

Femeia terminase fructul și părea mai volubilă, deși eu eram deja cu gândul în altă parte. Aflasem că Diana m-a iubit – și poate încă mă mai iubește – cu adevărat, dar soarta noastră a fost decisă de mama ei. Nu puteam să intervin, însă locul acelei fete va rămâne imaculat în inima mea, cu doruri și regrete pricinuite de altcineva, nu de noi. M-am uitat pe ușa rămasă deschisă și am văzut că ploaia încetase, ocazie bună să-mi cer iertare de deranj și să-mi iau rămas bun. Eram supărat pe doamna Marilena și nu puteam să-i mai ascult spovedania, așa că am ieșit în curtea plină de noroi vâscos și imposibil de ocolit. Degeaba m-am luptat să răzbesc prin el până la poartă, după câțiva pași am alunecat, afundându-mă în tina cleioasă și acaparatoare. Plasa mi-a căzut din mână și cel de-al doilea măr s-a rostogolit din ea, amintindu-mi că uitasem să-l las pentru iubirea pierdută. În același timp, venind dinspre grajduri, un cal semeț și-a făcut apariția și a cules fructul ca pe o pradă suculentă.

Întotdeauna am avut admirație pentru cai, dar niciodată nu am îndrăznit să mă apropii prea mult, de frica vreunei copite neașteptate și bine plasate, mai ales dacă eram plasat în spatele lor. Acum, nu puteam să fug de pericol și nici măcar să mă ridic, în pofida eforturilor disperate pe care le făceam. Impozantul patruped a înfulecat mărul în câteva secunde, dar nu dădea semne că ar vrea să plece. Dimpotrivă, m-a înșfăcat cu gura de cămașă și, după ce m-a ridicat suficient, am simțit cum plutesc ușor până la poarta casei. Acolo mi-a dat drumul, lent și fără să mă părăsească. Păcat că ”secretarele” – așa îmi alintam eu cârjele – erau încă în mijlocul noroiului din curte și nu aveam cum să ajung la ele. Nimeni nu trecea pe trotuar, iar să strig după gazdă ar fi fost rușinos și zadarnic. Mi-a rămas speranța vagă tot în cal, pe care l-am privit în ochii mari și i-am arătat cu mâna dreaptă ce mi-aș dori. Surpriza a fost de nedescris când animalul s-a întors, a luat secretarele în gură și mi le-a adus aproape. Cu sufletul încărcat de bucurie, am mângâiat coama aspră a ajutorului meu și i-am mulțumit din toată inima. Acum, puteam merge acasă cu gânduri mai bune și o nouă revelație, pe care o analizam pe toate părțile, fără să-mi pese că oamenii mă priveau ca pe un porc murdar, tocmai ieșit din cocină.

31 thoughts on “Fructul interzis (6)

  1. Se vede treaba că povestirea va mai avea multe surprize, dacă nu numai oamenii sunt sensibili la însușirile merelor! 🙂 Și nu pot să nu suspin și eu, când e vorba de confruntarea cu realitatea crudă. Iubirea mult trâmbițată și dorită, este cu ușurință dată la o parte din diverse calcule materialiste. Suferința ascunsă în oamenii maturi este pasată mai departe generațiilor care vin, perpetuând niște prejudecăți.

    1. M-am gândit că nici animalele nu pot face excepție efectelor pe care le are mărul acela, doar și ele au creier și sentimente. Aș zice că influența trebuie să fie și mai vizibilă, din moment ce necuvântătoarele nu au atâtea vicii ca oamenii, nu luptă cu înverșunare pentru tot felul de foloase materiale. Cât despre părinții prea grijulii, pot deveni piedici în calea fericirii copiilor, când sunt conduși de concepții învechite și de neschimbat.

  2. Emoționant fragment! Nu mă așteptam la acest deznodământ nefericit.
    Sper să fie bine, în episodul următor.😊

    1. Se putea și mai nefericit. Cel puțin am aflat câteva lucruri îmbucurătoare.
      Și eu sper să vin cu întâmplări mai vesele, în capitolele următoare. 🙂

  3. Am înţeles totul perfect. Partea cu “urmează să se mărite” mi-e familiară deşi într-un context puţin diferit. Pînă la urmă nu-i nimic nou pe lume.

    Faza cu calul sună cumva ca din “poveşti cu Făt-Frumos” dar morala care reiese cred că e mai importantă decît răspunsul la dilema “realitate sau ficţiune”.
    Subtilitatea încheierii s-ar putea să scape unora.

    1. Mă bucur că ai sesizat mesajul de la urmă și îți mulțumesc că ai subliniat acest lucru.
      Fata chiar s-a măritat, dar nu cred că a ajuns să fie fericită, după cum am văzut-o după vreo două decenii.

      1. E mai uşor de recunoscut o situaţie dacă ai trecut personal prin ea sau prin una similară ca efect. Şi ecourile sînt mai puternice. Nu-i putem însă blama pe cei ce din varii motive nu ajung să pătrundă înţelesul profund al unui mesaj. E eterna problemă cu “ce a vrut poetul să spună”. 😉

        Probabil e un şablon al nefericirii căsătoriilor aranjate, fiindcă şi în cazul “meu” am observat acelaşi lucru. După o perioadă destul de lungă de ruptură am reluat legătura ocazional şi am înţeles situaţia. Banii nu aduc fericirea, se spune, dar rămîn totuşi pe primul loc ca înlocuitor. Cel mai rău e cînd nu ai parte nici de una nici de alta, însă.

      2. Remarc încă o dată că am trecut amândoi prin experiențe similare, care ne-au influențat în același fel și ne-au făcut să ajungem la concluzii asemănătoare. Poate că eu am avut mai mult noroc (cu mărul! 🙂 ), de aceea sunt mai îngăduitor cu trecutul și optimist în ceea ce privește zilele care vin. De ani nu mai sunt sigur! 😉

      3. Cu alte cuvinte: a tunat şi ne-a adunat! 😆
        Lăsînd umorul la o parte, da, se pare că am avut parte de experienţe similare.
        Trecutului nu mai are nimeni ce-i face – decît cel mult să-l uităm dacă ne ajută “doctorul” Alz Heimer 😀 – aşa că e bine să facem tot posibilul să-l privim cu detaşare dar să şi învăţăm din el, dacă mai are vreun sens pentru un viitor destul de neclar.

  4. Ce sa faci, nu a fost sa fie,un capitol incheiat dar inca nu stim efectul marului! O seara minunata iti doresc! 🙂

    1. E posibil ca mărul să aibă mai multe efecte, în funcție de ființa care-l consumă. Un efect de căldură plăcută îți doresc de la soare, dragă prietenă! ❤

  5. M-am emoționat tare mult!
    Din păcate părinți iau decizii în locul copiilor și asta nu e bine. Cu toate astea, eu cred că dacă te iubea, putea să nu asculte mama, ci, să asculte sufletul! Mulți dintre noi ne ducem spre material, însă o viață frumoasă, fericită și împlinită, poate face minuni, chiar și la sănătate!
    Poate că nu sa măritat și a revenit la tine. În caz că nu, atunci nu te-a iubit așa cum o iubeai tu pe ea. Căluțul a fost o minune de la Dumnezeu! Animalele sunt mult mai sufletiste și simte omul! Iar mărul sper să aducă ceva bun, deoarece e Divin!
    Aștept continuarea cu nerăbdare!
    Vise frumoase 🤗

    1. Așa am gândit și eu pe atunci, când eram încă marcat de suferința abandonului și flăcările dorului. Dar, după ce toate aceste sentimente s-au mai potolit, am socotit că fata nu putea să-și supere atât de tare mama, aflată pe patul de moarte, și am înțeles-o într-un fel. În plus, am fi avut de luptat și cu prejudecățile părinților mei, iar noi eram prea tineri și fără experiență pentru a face față atâtor piedici.
      Pronia cerească o să intervină în soarta mea, dar nu numai, prin acele mere care au apărut cu un rost și cu calități complexe.
      O zi cu soare și frumuseți! ❤

      1. Cu siguranță, nu doar prin acele mere, aici e sufletul tău , iar Dumnezeu ți-a pregătit ceva bun, asta mi-aș dori să citesc pe viitor!
        O după amiază plăcută!🤗🍀

      1. Dragostea adevarata o primim în dar, prin har, o stare minunata,
        E ca pâinea integrala de acasa, calda, rumenita, bine coapta.
        Precum vinul vechi si limpezit, servit în la cina-n casa cea de sus,
        Adunati la massa partasiei nuntii Fiului de Împarat, Hristos Isus… 🙂

  6. O pagina tristuta, dar ai reușit sa te ridici, calul ți a fost aproape, a meritat și mărul, cu emoție am citit acest fragment, foarte frumos povestit, draga Petru, buna dimineața! ❤️

    1. Bună să-ți fie inima, așa cum dovedești încă o dată că îți este, dragă Mica! Chiar și paginile triste din viața noastră își au rolul lor în a ne forma, iar asta mă face să le accept cu înțelegere. Sănătate și vigoare îți doresc din toată inima! ❤

    1. Cred că poate fi credibilă și întâmplarea cu calul, având în vedere inteligența lui și alte povestiri realiste despre ceea ce poate face.
      Mii de mulțumiri!

  7. Un episod trist… Mai ales când sufletul unui tânăr, animat de sentimente puternice, primește așa o lovitură din partea pragmatismului dur al celor mai în vârstă. Dar… știm cu toți, viața excelează în asemenea „lecții” dure. La unii mai mult, la alții mai puțin. Dar nimeni nu scapă și de asemenea experiențe. Fiecare cu „istoria” lui!
    Aștept continuarea! 🙂

    1. Dezamăgirile în dragoste sunt cele mai dureroase, dar se pot cicatriza complet odată cu trecerea timpului. Iar cea mai bună soluție este o altă iubire, mai ales când suntem tineri și avem viitorul în față. Așa știu acum, dar atunci mi se părea că e sfârșitul lumii. 😉
      Mulțumesc frumos pentru lectură și intervenție! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.