Fructul interzis (11)

continuare

În aceste circumstanțe, campionatul la care m-am înscris s-a dovedit a fi cel mai solicitant din viața mea de până atunci, ba chiar și de după aceea. Singurul avantaj pe care îl aveam era că toată lumea mă credea o pradă sigură, fiind printre cei mai tineri și un ilustru necunoscut. Dar și acest atu a ținut doar câteva partide, până când ceilalți concurenți au văzut că nu mă las deloc bătut, ci am curajul să le cam iau punctele. Tot mai mulți chibiți și adversari se perindau prin fața tablei la care jucam și dădeau semnificativ din cap când alegeam mutări spectaculoase. Printre ei am remarcat un bărbat scund, subțirel și cu un chip care emana inteligență și amabilitate deopotrivă. Îi simțeam privirea profundă în ceafă sau din profil, dar mai mult asupra poziției de pe tabla de joc, pe care o analiza cu atenție. Toți jucătorii se plimbau printre mese, atunci când așteptau mutarea adversarului, doar eu rămâneam fixat pe scaun până la finalul partidei, care se putea întâmpla și după patru ore. Știam că e un examen foarte important, iar mintea se decupla adesea de la realitatea înconjurătoare, fiind capturată de bătălia care avea loc pe câmpul cu pătrățelele albe și negre.

A venit vremea să joc și cu domnul acela care-mi urmărea mai des partidele, iar emoțiile mi-au fost mai mari ca niciodată. Am aflat că îl chema Deac Gheorghe, iar când ne-am dat mâna pentru prima dată, i-am simțit-o micuță și fină, ca una de domnișoară. La fel îi erau și mișcările, elegante și line, de parcă ar fi dansat cu piesa pe care o lua între degete. Juca foarte bine și nu am reușit nicicum să găsesc vreo breșă în apărarea lui, în schimb el mi-a exploatat o fisură și astfel am pierdut primul punct. Mai târziu mi-a mărturisit că-mi studiase bine jocul și s-a pregătit special cu o deschidere în care să-mi blocheze preferințele tactice dintr-un joc aerisit. Eram dezamăgit de înfrângere, însă trebuia să merg mai departe, pentru că unul din primele două locuri m-ar fi trimis la semifinala pe țară. Deși am luptat din toate puterile, am mai pierdut o partidă în fața unui tânăr foarte bun, pe numele de Molnar, component de bază al celei mai bune echipe băimărene: Cuprom. După încă o remiză, m-am clasat doar pe locul trei și am obținut punctajul pentru categoria I-a. Un motiv de bucurie, totuși, având în vedere că eram revelația concursului și toată lumea se mira de evoluția neașteptată a unui nou venit între vulpoii cu experiență.

Deac Gheorghe s-a clasat pe locul patru și a fost cel care mi-a înmânat diploma, la festivitatea de premiere. Am tresărit încă o dată la strângerea lui de mână delicată și m-am înroșit binișor când m-a întrebat:

– De unde ești tu, măi Petru? Sunt sigur că nu te-am mai văzut și nici n-am auzit de tine, deci unde mi-ai stat ascuns?

– Sunt din Seini și nu am mai jucat în Baia Mare, deși mi-ar plăcea foarte mult.

– Foarte bine, mi-a zis el bătându-mă pe umăr. Chiar avem nevoie să facem o echipă puternică. Dumnealui este Pop Gheorghe, inginer la ICPMMN și un foarte bun jucător.

Bărbatul înalt și cu ochelari pe care mi l-a prezentat avea cam aceeași vârstă cu Deac, însă mâna lui era mai fermă. S-au așezat amândoi în fața mea, cercetându-mi fiecare reacție și analizându-mi răspunsurile la micul interogatoriu.

– Lasă-mă să ghicesc: ai făcut școala în București!, a intervenit cel de-al doilea Gheorghe.

– Cum de ați ghicit, domnule Pop?

– E foarte simplu, practici un stil de joc agresiv, precum bucureștenii. Câți ani ai?

– Douăzeci și unu.

– Cum nu se poate mai potrivit pentru masa a cincea, adică la jucătorul sub douăzeci și cinci de ani, s-a bucurat inginerul. Am avea nevoie și de o junioară, dar poate cunoști tu pe cineva pe acolo.

– Soră-mea are șaptesprezece ani, dar nu joacă prea bine, am răspuns cu jumătate de gură.

– Lasă că nici altele nu știu prea bine, dar tu poți s-o mai înveți, se entuziasmă și mai mult domnul Pop. Nu-i așa, Ghiță?

Domnul mic de statură aprobă cu un surâs și adăugă precizările necesare unui novice în astfel de treburi. Am aflat că era Directorul Biroului de Investiții al Consiliului Județean Maramureș și va fi antrenor-jucător al echipei care trebuia să ia naștere până la vară, când aveam și primul test oficial: Cupa Paul Farago.

– Pentru asta va fi nevoie să vii cel puțin în fiecare duminică pentru antrenamente, împreună cu sora sau altă fată care știe să mute piesele, m-a avertizat el. Acum, o să-i dai toate datele necesare domnului Pop, pentru a vă face formele de intrare în echipa ”Victoria”, cum ne-am gândit că e mai bine să o numim. Ne vedem în prima duminică după Anul Nou, la restaurantul Festingher, pentru o ședință cu toți ceilalți coechipieri. Sunt băieți simpatici și te vei simți foarte bine în compania lor.

Mi-a strâns încă o dată mâna, felicitându-mă pentru jocul prestat:

– Foarte eficient modul tău de abordare a jocului, dar mai ai de învățat pentru a fi cel mai bun. Trebuie să joci cât mai multe meciuri, cu și alături de noi, altfel îți irosești talentul.

Așa a decurs prima întâlnire cu omul care avea să-mi schimbe viața, devenindu-mi mentor în șah, prieten și sfătuitor în orice probleme. După sărbătorile de iarnă, ne-am întâlnit săptămânal la restaurantul de lângă Observatorul Astronomic din Baia Mare, unde el ne trata cu câte o bere, o cafea sau un suc, după care puneam echipa la cale și jucam câte o partidă fără tablă, doar din memorie. După vreo două luni, inginerul a convins conducerea institutului la care lucra să ne cedeze o sală, unde am început să jucăm pe bune. Pe toți i-am învins, numai pe Ghiță nu reușeam să-l dovedesc, de parcă aveam un complex în fața lui. Oricum, el juca la masa întâi, în timp ce locul meu era bine definit la masa a cincea. Sora mea nu a vrut să vină la antrenamente, iar asta însemna că aveam un punct pierdut din start la junioare, dacă nu găseam o fată în viitorul apropiat.

Pentru Cupa Paul Farago erau invitate patru echipe de câte zece jucători: două din județul Maramureș – Victoria și Cuprom-, una din Bistrița și alta din Satu Mare. Am fost cazat la hotelul Minerul și masa mi se servea la o pensiune din Centrul Vechi. Mă simțeam ca un prinț, fiind prima dată când trăiam în condițiile unui hotel de lux și eram servit la masă cu un meniu la alegere. Țin minte că la cina dinaintea zile de debut am savurat o cină compusă din două ochiuri de ouă românești, castraveți murați și ceai. Ghiță îmi stătea aproape și chiar s-a servit cu unul dintre castraveți, ca între prieteni!

Meciurile au fost viu disputate, iar echipa mea le-a învins pe cele din județele învecinate. Cu Cuprom nu aveam mari șanse, însă speram să mă revanșez în fața lui Molnar, care juca tot la masa a cincea. Înainte de marea dispută, Ghiță mi-a făcut o promisiune menită să mă ambiționeze la maxim:

– Molnar e foarte experimentat și ar fi excelent dacă ai obține o remiză. Dar dacă reușești să-l învingi, poți fi sigur că îți găsesc un loc de muncă în Baia Mare, anul ăsta. Să te avem la dispoziție pentru orice meci pe echipe sau individual.

O mai mare motivație nu se putea găsi în ce mă privește, așa că mi-am înfrânt emoțiile, mi-am stors creierii și m-am concentrat în acea partidă, cum nu am mai făcut-o niciodată. Târziu, când toate celelalte partide erau deja încheiate cu victoria celor de la Cuprom, jucătorii erau adunați masiv în jurul mesei noastre, unde, în mod incredibil, Molnar era presat tot mai mult și mai mult, până s-a văzut nevoit să-mi întindă mâna, recunoscându-și înfrângerea. A fost cea mai importantă victorie pe care am avut-o vreodată, cu ajutorul căreia am câștigat un loc de muncă la care visam de mult. Tocmai la TRCL Maramureș, intreprinderea care mi-a refuzat angajarea din prima încercare.

31 thoughts on “Fructul interzis (11)

  1. Mi s-a făcut pielea de găină când am citit ultimul paragraf! Superb! Dar și ce mutră or fi făcut cei de la vechiul serviciu, când ai ajuns în Baia Mare datorită acestei “mici” preferințe pentru șah!! ❤

    1. Chiar la acele persoane caustice în ce privește pasiunea mea pentru șah mă gândeam și eu de fiecare dată când progresam prin practicarea lui, dar și înainte de marile meciuri, pentru a mă mobiliza. Unul a fost maistrul de bobinaj de la profesională, iar printre ceilalți, Konyardy, unul din șefii de la atelierul din Seini. Mulțumesc, Zaraza! ❤

  2. Am avut emoții de parcă aș fi fost in sală, urmărind partida pe viu. Ti-a ieșit foarte bine fragmentul ăsta ca suspans.

    1. Mulțumesc, Jo! Mă bucur dacă ai perceput ceea ce simt de fiecare dată când retrăiesc, prin amintiri, acele momente de cumpănă din viața mea. Parcă le-m retrăit când le-am așternut în text.

  3. Felicitări! Tu singur ai reușit prin inteligență, răbdare și încredere de sine! Reconosc, am avut emoții, însă la sfârșit, emoțiile au fost de bine! Minunat!
    Șahul e jocul înțelepciuni, răbdări , inteligenței, jocul minți, tu le ai pe toate!!!🤗
    O după amiază plăcută 🤗❤️

    1. Mulțumesc mult, frumos și din toată inima pentru calitățile enumerate, din care recunosc că am avut și mai am încă… multă Răbdare. Mi-a fost inoculată de mic cu lingurița, ca un tratament pentru imunitatea împotriva nenumăraților ”viruși” cu care viața o să mă încerce. 🙂
      O zi cu vreme bună, adică răcoroasă, Ileana! ❤

      1. Da, chiar am vrut să întreb ce se mai joacă copiii zilei de azi, dar e un subiect prea complex. Intuiesc însă că îndemănarea şi dexteritatea nu pot fi cu adevărat antrenate în joaca virtuală. Dar cine îşi permite jocuri virtuale probabil ca adult îşi va permite să cheme “meseriaşi” care să-i rezolve problemele în realitatea fizică – meseriaşii fiind foştii copii săraci care au învăţat totul pe viu. C’est la vie.

  4. Superb voyage imaginar, spatio-temporal, prin Baia Mare, oras (si) al unei bune perioade din adolescenta mea, unde am experimentat nenumarate aventuri, mai mult sau mai putin placute, însa, din care am învatat multe, iar locatiile mentionate de tine, îmi sunt înca nealterate în memorie, chiar daca azi nimic nu mai e cum a fost în anii de dinainte de ’89, perioada în care valorile sportivilor, în toate domeniile si disciplinele, ofereau sansa ascensiunii oricarui tânar ambitios, pasionat si perseverent, indiferent de statutul lui social, exceptând domeniile politico-militare, în care trebuia sa fii de-ai “lor” sau sa joci cum cânta “ei”, unul dintre motivele pentru care azi sunt cine sunt, desi (atunci) eu mi-as fi dorit ceva diferit, însa poate eu tinteam mult prea sus, nefiind în concordanta cu destinul dat de sus. 🙂 )) Merci pentru superba aventura !
    O saptamâna frumoasa, luminoasa si racoroasa, draga Petru !

    1. Nu știu dacă mai există hotelul Minerul, dar restaurantul Festingher știu că a dispărut, precum și multe alte locuri care-mi trezesc nostalgia. Baia Mare era un oraș cu multe resurse financiare, datorită minelor de metale neferoase, care aducea și poluare, firește. Dar se găseau bani pentru susținerea sportivilor, prin diferite intreprinderi, cum era Combinatul sau Institutul de Cercetări și Proiectări în Mineralogie și Metale Neferoase. Eu am avut norocul să găsesc oameni cu puterea de decizie și cu aceeași pasiune pentru șah. Mulțumesc și eu pentru lectură! 🙂
      Zile blânde și generoase, cu împliniri și bucurii, dragă Iosif!

  5. N-am știut că a fost dragoste serioasă cu șahul 🙂 Credeam că-i doar o idilă și mă bucur să văd că nu!
    P.S. Am reținut nuanța cu bucureștenii agresivi… 😀😀

    1. Petru are povestiri în care apare dragostea și talentul lui pentru șah, în cartea “Povestirile unui maramureșean” și desigur ele se regăsesc aici pe blog, publicate acum câțiva ani. 🙂

      1. Mulțumesc pentru informație, pe aceasta n-o știu decît după titlu, iar pe ele nu le-am citit, nu ne știam pe-atunci… Sper să recuperez 🙂

    2. A fost o muncă asiduă de pregătire și o luptă dârză pentru afirmare. Regret doar că nu am ajuns maestru, așa cum am visat.
      Să știi că de la bucureșteni am luat doar agresivitatea în jocul de șah, nu și în comportament, Issa. 😉

  6. Cu ani in urma, intr-adevar erau concursuri și campionate de sah! Cu premii ,cupe bineinteles si sume de bani, cred ca te-ai calificat foarte bine asa ai obtinut un servici binemeritat! O seara frumoasa iti doresc! 🙂

    1. Bani nu am primit, dar eram bucuros să beneficiez de deplasări gratuite și cazări în hoteluri din mai multe orașe, cum au fost: Oradea, Satu Mare, Tg. Mureș, Sighet… Au fost meciuri frumoase alături de colegii de echipă. O zi pe placul inimioarei tale, dragă prietenă! ❤

  7. Mă determini să mă apuc, din nou, să învăț șahul. Recent am pus deoparte cartea Elisabetei Polihroniade ”Primii pasi in sah”.
    Felicitări și pentru acest capitol!

  8. Cu cât patos și iubire povestesti despre frumosul sport al minții, șahul, care pentru tine a fost deschidere de drumuri în viața, mai ales că în final, cu emoții datorita succesului tau te ai întors în locul, unde trebuia să fii cu munca la Baia Mare, mi au plăcut mult amintirile tale Petru, felicitări ! 🌺❤️

    1. Necunoscute sunt căile destinului, dar ele sunt mai ușor de parcurs când ai un sprijin, care pentru mine a fost șahul. Firește că au fost și altele, dar sportul acesta mi-a adus cele mai multe satisfacții și împliniri. Mulțumesc frumos pentru lectură și frumoasele aprecieri, dragă Mica! ❤

    1. Jocurile logice au un rol benefic în educație, mai ales dacă sunt interactive și includ persoane reale, cu care putem socializa. Mulțumesc frumos pentru interes!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.