Fructul interzis (13)

Prima zi de muncă în noua echipă nu a început sub auspicii bune. Aici aș putea să contrazic una din celebrele legi ale lui Murphy, care spune că tot ce începe rău, se termină și mai rău. La mine cel puțin, cam tot ce începea rău, se termina cu bine în cele din urmă… și invers. Firește că asta am observat după mulți ani de experiență, însă atunci îmi făceam griji și înclinam să cred în semnele prevestitoare. N-am întârziat, ci dimpotrivă, am ajuns cu aproape o jumătate de oră înainte ca Giusy Baci să deschidă cu mâna tremurândă ușa atelierului. Am fost surprins să văd că lipseau la apel tocmai cei doi meseriași de bază: Popicu și Istvan. Bătrânul era trist, iar asta m-a făcut să cred că problema pornește de la mine, de aceea am îndrăznit să-l întreb. Nu a catadicsit să-mi răspundă, însă m-au lămurit ceilalți colegi, Variu și Rodica. Băieții de bază au anunțat de ieri că nu vor lucra alături de mine, nu-mi vor ridica motoarele pe masă și nici nu vor efectua munci pe care eu nu le pot face. În consecință, astăzi s-au dus să-și caute alt loc de muncă, cu tot regretul pentru colectivul în care au muncit trei ani.

M-am simțit foarte prost când am aflat că sunt pe cale să subminez o echipă și să supăr atât de mult un șef cumsecade, însă mă rugam în gândul meu ca treburile să se rezolve cumva. Cea mai potrivită soluție pe care o aveam la îndemână era să mă pun imediat pe treabă, să demonstrez că pot executa lucrări de calitate. Prima probă de lucru a fost exact la ce mă pricepeam bine, un rotor de la ștergătorul de parbriz al unui camion. Nu știu dacă era un fel de examen, dar mi s-a spus că ei nu au mai făcut așa ceva. L-am terminat în patru ore, exact când s-au întors băieții din căutările lor. Nu m-au salutat nici de această dată, ci s-au echipat tăcut în salopete, semn că nu au avut noroc în tentativa de a ne părăsi, dacă aceasta a existat cu adevărat, ori a fost doar o strategie de intimidare. Giusy Baci s-a înseninat la chip, mai ales când a probat rotorul meu în fața meseriașilor și s-a constatat că funcționează. Un motiv foarte potrivit pentru bătrân să apeleze la rezerva de tărie pe care o ținea în dulap, după care să-și ia pauza de masă.

Am solicitat o altă lucrare, la fel de hotărât să depun tot efortul pentru a-i  convinge pe cei doi rebeli, în speranța că îmi vor trece cu vederea dizabilitățile, apreciind în schimb dăruirea și experiența în muncă. Așa mă gândeam atunci când în ușa atelierului a apărut un ofițer de miliție. Nu îmi mai amintesc ce grad avea, fiind luat prin surprindere la vestea că eu sunt cel căutat. Imediat m-am gândit la merele buclucașe din grădina noastră, însă apoi am aflat că este vorba de cu totul altceva. L-am invitat să ia loc lângă mine, ca să putem discuta fără să-mi întrerup activitatea. Îl chema Brad și era un bărbat între două vârste, amabil și politicos, cum foarte rar am mai cunoscut în profesia asta.

– De cât timp lucrezi în acest atelier?, m-a întrebat după ce am făcut cunoștință.

– Astăzi e prima zi, am răspuns cu o uimire firească. Am greșit ceva cu transferul?

– Nu, fii liniștit în această privință, a vorbit el domol. Înseamnă că ieri ai sosit în Baia Mare pentru angajare. De unde și cu ce ai călătorit?

– Vin din Seini și mi-am folosit moto-triciclu, deși era foarte frig. Trebuia să-mi aduc motorul pentru a mă ajuta la deplasarea între locul de muncă și căminul de nefamiliști.

Milițianul dădea din cap a înțelegere, iar eu am dedus că știa răspunsurile la aceste prime întrebări. Precis era doar o introducere în miezul problemei și un mod de a-mi testa sinceritatea, dar mă liniștea persoana amiabilă pe care o aveam în față și credința în faptul că nu am încălcat legea. Mă privea cu interes în timp ce așezam firele din cupru în canalele motorului și părea că stăm doar la taclale. Când și când, mă iscodea cu o altă curiozitate pe care eram invitat să i-o lămuresc.

– Îți mai amintești cam pe la ce oră ai ajuns în oraș?

– Știu sigur că era nouă fără un sfert, pentru că m-am uitat imediat la ceasul de pe mână, i-am răspuns eu cu plăcere. E un Pobeda pe care mi l-a dăruit tata la începutul școlii profesionale. Aș fi vrut să fiu aici înainte de opt, dar am avut probleme cu bateria și drumul a fost dificil.

Ofițerul a dat din cap din nou, aprobând astfel ultima afirmație, după care a continuat:

– Nu-ți amintești nimic deosebit din timpul drumului? Mai ales în localitatea Tăuții-Măgherăuș?

După câteva secunde de gândire, mai mult pentru a arăta că dau importanța necesară întrebării, răspunsul meu a venit scurt:

– Nu. S-a întâmplat ceva pe traseu?

Tovarășul Brad nu s-a grăbit să mă lămurească, fiind preocupat ca mai întâi să-și aprindă o țigară. Doar după ce a savurat două fumuri sănătoase, și-a amintit unde am rămas cu discuția.

– S-a întâmplat că pe la aceeași oră în care treceai dumneata pe acolo, o femeie să fie accidentată mortal pe șosea.

Cred că am rămas cu gura căscată, până mi-am mai revenit cu o replică justificată.

– Doar nu credeți că am lovit-o eu?!

Preț de alte două fumuri nu a reacționat în vreun fel, dar apoi a venit și răspunsul.

– Un martor a văzut prin ceață o motocicletă exact ca aceea pe care o ai aici, în fața atelierului. Am examinat-o atent și nu se văd urme de lovituri pe ea, deci nu pot să te acuz. Totuși, trebuie să recunoști că-i o coincidență bizară ca victima să fie accidentată de către un astfel de autovehicul, exact la ora în care treceai pe acolo. Nu sunt multe autovehicule de acest fel care să circule în plină iarnă, de dimineață bună.

Ultimele cuvinte mi-au risipit siguranța pe care mă bazam și m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva am omorât pe cineva fără să-mi dau seama.

va urma

32 thoughts on “Fructul interzis (13)

  1. Oups… deci asta da, dilemă. Deși unii au capacitatea teribilă de a-ți induce vină și acolo unde nu e. Dar sper să nu fie cazul, nici de una, nici de alta 🙂

    1. A fost o angajare cu ghinion, dar la fel a fost și ieșirea la pensie, tot de acolo. Șampania nu a pocnit și inginerul nostru mi-a prezis ani puțini și grei. Dar au trecut cu bine peste două decenii de atunci. 🙂

  2. OOH! De neinchipuit, daca loveai pe cineva siguri simteai,o fii de la tovarasii tai rautacios care nu au plecat!Adevarul sper sa se afle! O seara minunata iti doresc! : )

    1. Promit să lămuresc incidentul în partea a doua a capitolului. Până atunci sunt bine-venite orice supoziții. 🙂
      O zi de vineri mai răcoroasă decât va fi la mine îți doresc, dragă prietenă! ❤

    2. Tot la tovarășii aceia m-a dus gândul și pe mine. Din faptul că se purtau urât cu Petru fără nici un motiv, rezultă că erau niște oameni răi.

  3. Mă faci să-mi analizez ”debuturile” mele în cele șase ateliere/colectivități din trei întreprinderi în care am m-a dus soarta până la Revoluție. Atunci nu eram conștient că sunt situații stresante și mă vor marca…
    Inspirație și spor!

    1. Chiar că e foarte stresant să schimbi locul de muncă, după ce te-ai integrat într-un colectiv ca într-o familie. Am făcut-o doar o dată și m-a durut multă vreme, până m-am obișnuit cu noua echipă.
      Mulțumiri și toate cele bune!

  4. Mari pisicheri cei doi colegii “profesionisti”, mai ales “Popica” ! Doar el putea sa-ti însceneze aceasta gluma funebra ! Sper ca te-ai revansat ulterior, facându-l sah-mat ! 🙂 ))
    Multa bucurie, sanatate si succese depline pe mai departe, draga Petru !

    1. Mă amuză comentariul tău și sper ca deznodământul acestui incident să fie și pe placul tău. Realitatea bate de multe ori fantezia, iar eu nu mă voi abate de la ea. 🙂
      Mii de mulțumiri și urări benefice din Seiniul prea însorit, dragă Iosif!

  5. Trist, ai trecut prin multe obstacole neplăcute. Din păcate sunt oameni și oameni, chiar și în zilele noastre. M-am întristat la sfârșit, sper să nu îți fi făcut cineva înscenare, însă gândul mă duce la cei plecați. Răul face rău, dar nu vor reuși, sunt sigură!
    O după amiază plăcută Petru! 🤗❤️

    1. A fost, într-adevăr, trist atunci, dar timpul transformă amintirile în nostalgii dulci-amărui, ca niște vitamine întăritoare pentru spirit.
      Îți mulțumesc că-mi ești alături în derularea lor și îți doresc să ai parte de o zi plăcută, Ileana! ❤

    1. Bună dimineața, Alioșa! 🙂
      Mulțumesc pentru urare, care-i cea mai tare în aceste zile! Un sfârșit de săptămână cu adieri plăcute îți doresc, la rândul meu! 🙂

    2. @Aliosa Si voi astia care-ati JURAT sa APARATI POPORUL ROMAN , PATRIA VOASTRA ROMANIA , VOI CE-ATI FACUT , sau nu v-a dat Dogaru voie sa deschideti gura caci , constiinta…vax la militari ! Gradul de Colonel a venit de la sine nu-i asa ? Cand ma gandesc ca ma bazam pe voi sa ne aparati si sa aparati tara …

  6. Chiar ma-ntrebam , cine-ti poate a duce osanale mai bine decat dumneata insati !!! Postarea precedenta o dovedeste cu brio :” Ecouri după lansarea cărții ”Pe urmele tatălui” . Nea Petre , vorba lui Florin Salam : tzine caii Simioane ca …treci pe rosu 😀 ! Asta in schimb ” Fructul interzis (13) ” este…de la Dumnezeu citire si nu ma pot opri sa nu recunosc : ASA A FOST , ASA ERAU OAMENII….SI-ATUNCI , DE UNDE ATATA SOLIDARITATE , DE UNDE ATATA EMPATIE SAU…MILA ! N-am citit { nu mai pot sa citesc de … foarte multa vreme } tot ce-ai scris insa , este dureros de adevarat ceea ce scri . SANATATE MAXIMA OMULE !!!

    1. Intenția acestui feedback era să-mi exprim recunoștința pentru toți cei care au contribuit la reușita evenimentului. În plus, e firesc să-mi promovez cartea, pentru că bucuria cea mai mare a unui autor e să fie citit de cât mai mulți. Mulțumesc frumos pentru generoasa apreciere în ce privește ”Fructul interzis” și îmi pare rău că nu poți să citești ceea ce îți place. Mă tem că și eu am probleme de acest gen și nu știu când îmi vor ceda ochii. Să auzim de mai bine!

  7. Oameni rai au fost, oameni rai sunt inca, oameni rai vor fi cat va fi viata pe pamant. Pe tine te apara Dumnezeu pentru fiinta nobila si generoasa ce esti. Nu intamplator ai fost harazit cu talent la scriere. Sa fii sanatos sa ne mai umpli inimile si mintea cu tot ce creezi. O zi faina draga Petru!

    1. Dacă toată lumea ar fi bună, nu am ști să apreciem acea bunătate la adevărata ei valoare. Pe de altă parte, unii oameni răi se pot schimba și să ne devină cei mai buni aliați, așa cum s-a văzut și în Scriptură. Mii de mulțumiri pentru lectură și gândurile generoase, dragă prietenă! ❤

  8. Uff, am ramas un pic nedumerita de accident, dar cum sa l faci tu, simteai, dar in momentul cand ai auzit, au fost clipe urate, sper sa fie de bine in continuare, Doamne cate ai mai patit Petru draga! ♥️

    1. Și pe atunci eram o fire emotivă, mai ales la vederea milițienilor. Vorbele și părerea lor cântăreau foarte mult în convingerile mele, încât și realitatea evidentă putea fi influențată. De aceea am picat primul examen la conducerea prin oraș, m-a băgat pe sens interzis, iar eu n-am avut curajul să mă împotrivesc. Sărut-mâna pentru lectură, dragă Mica! ❤

  9. Ce situație neplăcută! Asemenea „coincidențe” sunt tare greu de lămurit, mai ales când omul se știe nevinovat. Sper să se clarifice cu bine în episodul următor!

    1. Bănuiala era și mai apăsătoare din cauza fobiei pe care o aveam eu față de oamenii în uniformă albastră. Dacă ar fi ținut mult, poate ar fi reușit să mă convingă că eu sunt vinovatul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.