Fructul interzis (15)

De mic copil mi se repeta întruna să am răbdare în toate visurile mele. Oamenii mari din jurul meu mă priveau cu îngăduință și mă linișteau sfătoși prin îndemnul de a aștepta până la momentul propice în îndeplinirea dorințelor. Nimeni nu știa să-mi explice când va veni acel moment, dar majoritatea îmi sugerau că trebuie să cresc întâi mare, adică să fiu adult ca ei. Deși eram puțin circumspect, pentru că multe din speranțele mărturisite nu li s-au împlinit nici lor, lecția răbdării am învățat-o printre primele și cu o mare sârguință. Speram că voi ajunge să merg normal pe picioarele mele, că voi avea o meserie apreciată și bănoasă, o casă mare, o mașină performantă, o nevastă frumoasă și cuminte, într-o o familie fericită. Această însușire am deprins-o și cu ajutorul pasiunilor care s-au legat de mine: lectura, șahul și pescuitul. Ele mi-au oferit tăria de a persevera în așteptarea momentului potrivit în afirmare, fie că era vorba de serviciu, bunuri materiale sau recompense spirituale. Singurul domeniu în care răbdarea nu a reușit să mi se impună a fost dragostea, iar pentru asta am plătit un preț mare.

Relația cu Bela devenea tot mai strânsă și amândoi am hotărât că era timpul să facem un pas important înainte, adică să mă prezinte familiei, să-i cer oficial mâna, iar apoi să o duc în Seini, pentru ca și ai mei să ne dea încuviințarea pentru căsătorie. Ne sorbeam din ochi când venea vorba de unirea pe viață și amândoi eram siguri că nimeni nu va putea să diminueze iubirea mare pe care o simțeam unul față de celălalt. Cu aceste convingeri ne-am despărțit și în acea seară, după care m-am gândit să-l vizitez pe Emeric, dacă tot eram în zonă. Pe Mitruț l-am adus de câteva săptămâni în camera mea de cămin, unde ne țineam de urât, plătea o chirie modică și puteam merge în fiecare sâmbătă la pescuit. Dar prietenul din Seini stătea tot în chirie cu nevastă-sa la o femeie solidă și cărpănoasă, care trăia doar din afaceri la limita legii, printre care și exploatarea chiriașilor de ocazie.

Pe el și pe Caty i-am găsit la o masă din curte, în fața unor beri, povestind despre ultimul eveniment al zilei. Așa am aflat că, din seara precedentă, la baba Juji a picat un nou oaspete, mai precis o fată de vreo douăzeci de ani. Nou-venita arăta foarte bine și gazda i-a oferit o cameră în clădirea din față, semn că avea cum să plătească, la ce prețuri se cereau acolo. Eram interesat și eu să văd cât de bine arăta noua sosită, iar curiozitatea mi-a fost satisfăcută în câteva minute. O tânără mică și palidă, cu părul șaten și ochi de o tristețe aparte s-a apropiat de noi, având afișat pe chipul slăbit un surâs discret și prietenos. Era frumoasă cu adevărat în rochița care-i evidenția gleznele delicate și decolteul generos în a evidenția niște sâni ca două mere domnești, îmbietoare.

– Bună seara, vecini buni!, a răsunat glasul ei menit să mă trezească din contemplare. Cine e prietenul vostru?

– Petru îl cheamă… și tocmai îi povesteam că ai nevoie de un loc de muncă, a răspuns Emeric în timp ce-i turna și ei un pahar de bere. Ia loc printre noi și poate vă înțelegeți, că e șef de echipă și te-ar putea ajuta.

Era clar că prietenul meu voia să-mi facă ”lipeala” cu noua achiziție a babei, dar și eu eram curios să aflu de unde a picat o asemenea ființă exotică. Întrebările mi-au fost satisfăcute cu lux de amănunte, în timp ce Emeric avea grijă ca paharul tinerei să nu rămână gol. Probabil că îi era foarte sete, după o zi caldă și stresantă, prin care a trecut fără să aibă alături vreun cunoscut.

Provenea dintr-o familie de secui, așa cum sunt multe în Joseni, județul Harghita, și era crescută într-o familie săracă, cu un tată bețiv și agresiv. Numele ei era Ana Iulianna, dar știa să vorbească bine românește, dintr-un motiv pe care l-am aflat ulterior. Ea și fratele ei mai mare au rămas fără mamă, aceasta din urmă nemaiputând suporta bătăile și certurile bărbatului și părăsindu-i când fata avea paisprezece ani. Patru ani a mai răbdat și ea să stea în acea familie dezbinată, iar imediat după majorat, a plecat cu primul băiat care i-a promis un cămin liniștit, tocmai în Moldova. Aici a dat peste o ”soacră” rea de gură și autoritară, nemulțumită că fiul ei și-a ales o fată săracă și unguroaică pe deasupra. În fiecare seară, când feciorul venea de la lucru, o ponegrea în tot chipul și nu se oprea până nu-l vedea cum acesta îi altoia măcar o palmă zdravănă. Bătăile deveneau tot mai consistente, încât uneori Ana leșina de durere și se trezea plină de vânătăi. Bătrâna a mai găsit un motiv prin care să-și ațâțe odrasla împotriva nepoftitei din casă: nu reușea să rămână însărcinată, deci nu era potrivită de nevastă. Așa s-au scurs încă patru ani, până când, după încă o bătaie zdravănă, Ana și-a luat inima în dinți și a fugit cât mai departe de Răcătău, localitate în care n-a fost să-și găsească tihna. Și-a luat cu ea doar buletinul și un radio mic cu tranzistori, singura avere după atâția ani de chin. Ultimele cuvinte le-a rostit cu greu, printre lacrimi mari și arătându-ne mâinile învinețite.

– Ia mai lăsați-mi fata în pace, măi trăncălăilor!, s-a auzit vocea iritată a babei Juji, apărută din senin în pragul casei. Iar tu, treci înăuntru și ai grijă cum arăți mâine, că avem un musafir important.

Ana a surâs din nou, ca un salut de rămas bun, și s-a grăbit să asculte ordinele stricte ale gazdei. Probabil la fel cum se obișnuise să le dea ascultare celor venite de la cea din Moldova. Povestea fetei m-a afectat foarte mult și mă gândeam deja cum aș putea-o ajuta. Nu cred în ghicitoare, dar atunci mi-am amintit că o tânără, care cică vedea viitorul în palmă, mi-a prezis că voi salva o viață. Aveam paisprezece ani și nu a vrut să-mi dea alte detalii, însă m-a privit într-un fel ciudat, după ce a descifrat liniile din care prezicea viitorul. Poate că viața Anei îmi era destinat să o salvez, căci nu îmi puteam închipui o ființă mai necăjită și fără niciun alt ajutor.

A doua zi am și vorbit cu maistrul Băban, căruia i-am expus situația disperată a fetei și cât de mult am putea-o ajuta dacă i-am oferi un loc de muncă în echipa noastră, doar aveam destul de lucru și puteam să o învăț meserie. M-a privit adânc în ochi, încercând să-mi pătrundă până în inimă, după care m-a întrebat pe un ton foarte serios:

– Ești sigur că vrei să te ocupi până la capăt de tânăra asta? Crezi că merită?

– Firește că merită, și o voi ajuta cât de mult pot, am răspuns eu, fără să înțeleg în totalitate la ce se referea.

– Asta am vrut să aud de la tine. Vino mâine cu ea și o să-i facem formele de angajare, precum și cele de cazare la căminul de nefamiliști.

Era om bun tovarășul Băban, iar această calitate a fost încă un factor care mi-a schimbat viața. Pentru că Ana, la indicațiile lui, a fost repartizată în aceeași cameră cu mine și Mitruț, iar eu trebuia să dorm cu ea în același pat. Demersul meu a fost întâmpinat cu mare bucurie de tânăra fată, însă cu multă ostilitate din partea babei Juji, care mi-a pretins 500 de lei pentru a o elibera. Cică atât ar fi cheltuit cu ea în cele trei nopți de cazare. Nu am avut încotro și am plătit, numai să scăpăm de gura ei și să o eliberez astfel pe viitoarea mea colegă de muncă… și de pat. Era prima fată cu care dormeam și care m-a scăpat de feciorie, o favoare care m-a bulversat atât de mult încât am uitat complet de Bela. M-am întâlnit cu ea întâmplător, după câteva zile în care mă tot așteptase. Aflase de la Emeric care era cauza întreruperii relației noastre și, cu lacrimi în ochi, m-a chemat chiar atunci la ea acasă, pentru ”a-mi face supă”. Acea ”supă” la care tânjisem de atâta vreme trebuia să o refuz acum, explicându-i că am primit-o de la Ana. Degeaba mi-a explicat că a ei ar fi mai limpede și mai gustoasă, pentru că o făcea cu multă dragoste și pentru prima oară. I-am cerut iertare, dorindu-i să-și găsească un bărbat mai bun ca mine, iar de atunci nu ne-am mai văzut.

Încetul cu încetul mă obișnuiam să trăiesc ca un om căsătorit, iar Anei îi spuneam cu toții Lili, un diminutiv inspirat din cel de-al doilea prenume: Iulianna (Lia). Și cu locul de muncă s-a acomodat destul de repede noua noastră angajată, dovedind că e harnică și receptivă. Venise momentul să o prezint părinților mei.

Prima mea poză cu Lili
Prima mea poză cu Lili

31 thoughts on “Fructul interzis (15)

  1. Nu este vina ta că lucrurile au luat o altă întorsătură! Cu siguranță așa trebuia să fie!
    Sigur și-a găsit și Bela pe cineva. Ție ți-a fost sortita Ana! Tare frumoasă fotografie, chiar semănați!🤗
    Citind, am avut emoții de două feluri, însă la sfârșit am înțeles și mă bucur pentru tine!🤗
    Aștept continuarea!👍
    O zi frumoasă și liniștită!🤗🍀

    1. Foarte bună și liniștitoare observația ta, prin care spui că așa trebuia să fie. Nu putem ști ce s-ar fi întâmplat dacă o alegeam pe Bela, pentru că în ecuație ar fi intrat și rudele ei, cu reguli pe care poate nu aș fi putut să le urmez sau care m-ar fi exclus. E drept că și cu Lili am avut parte de o viață ca pe muchie de cuțit, cu extaz și agonie, însă nu o regret. 🙂
      Mulțumesc pentru lectură și observații, Ileana! Să auzim numai de bine! ❤

  2. Ce ciudat e să citești ceva… și apoi să vezi într-o poză omul despre care ai citit! Aștept cu multă simpatie feminină povestea lui Lili mai departe…

    1. Și eu simt sentimente pe care nu le-am mai încercat de multă vreme, redând în scris momente pe care le credeam uitate pentru totdeauna. Parcă o simt iar alături pe Lili, vie și tânără ca mine.
      Mulțumesc că-mi ești alături, Issa!

  3. Ce întorsături poate lua viața!! În fotografie mie mi se pare că tu privești optimist în viitor, iar Lili mai mult în prezent, mai degrabă scrutează ceva în profunzime. ❤

    1. Îmi amintesc că fotograful ne-a sfătuit să privim spre un punct anume, în sus. Lili era încă afectată de traumele trecutului, de aceea are o expresie mai puțin zâmbitoare. ❤

  4. Eu sunt team-Bela. Ai noroc că nu ne cunoșteam pe atunci. Ce ți-ar mai fi auzit urechile. 🙂 Oricum, mi se pare ciudat că o femeie a fost cazată într-un cămin de bărbați. Credeam că societatea socialistă multilateral dezvoltată încuraja familia într-un cadru legal.

    1. Judecând cu mintea și experiența de acum, îți dau dreptate, Jo. Dar, după cum am explicat în preambul, atunci eram însetat de iubire, iar răbdarea nu mai avea efect în această privință. Bela și-a găsit un bărbat cu aceleași deficiențe, au avut doi copii frumoși și foarte vorbăreți, într-o familie frumoasă. Dacă aș fi fost cu ea, cred că nu mai scriam nimic acum, pentru că timpul îmi era absorbit de nevastă, copii și nepoți.
      La căminul nostru de nefamiliști erau, de fapt, și familiști cu copii. Unii nu primiseră încă o locuință, iar alții preferau să-și economisească banii, toate utilitățile fiind gratuite. Cred că maistrul meu voia neapărat să fiu alături de Lili zi și noapte, de aceea a insistat să locuim ca doi logodnici pe cale să se căsătorească.

    2. Am locuit într-un cămin de nefamiliști. Totuși pe atunci căminele pentru angajați erau numai de două feluri,: de familiști și de nefamiliști.

  5. Tineri si frumos erati,imi place de noua ta prietenaLili,sa vedem cum se va evolua dragostea voastra! O seara faina iti doresc! : )

    1. Relația va evolua rapid, după cum ne era și mintea la acea vârstă. Dar și piedici vor fi la tot pasul. Sănătate și o zi din cele mai plăcute îți urez, dragă prietenă! ❤

  6. Amintiri, amintiri… Cred că nu e om care să nu se fi întrebat, la un moment dat, în viață, de ce a ales într-un anume fel și nu… altfel! Dar tocmai asta ne face să fim ceea ce suntem: noi și alegerile noastre! La momentul respectiv, fiecare alegere ne-a dat o direcție în viață. Și trebuie să ne asumăm ceea ce am ales.
    Mi-a plăcut tare mult poza de atunci. Tineri și frumoși și plini de optimism. Abia aștept continuarea.
    Multă sănătate și numai bine, dragă Petru! 🙂

    1. E normal să ne întrebăm adesea ”ce ar fi fost dacă…?” și apoi să ne punem imaginația la lucru. Important este să nu regretăm și să ne amărâm prezentul cu gândul că am greșit, altfel puteam fi mai fericiți. Nu putem fi siguri de nimic, pentru că și alegerile mici, de zi cu zi, pot să ne schimbe complet viața, fără să ne dăm seama. Amintirile sunt bune, sunt frumoase, dar să le abordăm fără să ne judecăm. Așa e viața tuturor.
      Mulțumesc pentru lectură și frumoasele aprecieri, dragă Alex! Să fii iubit și mereu iubitor! 🙂

  7. O coincidenţă bizară într-un anume aspect, dar nu am să dau amănunte.

    Cel puţin n-ai jucat “la două capete” cum fac alţii – şi altele. 😉

    1. Pentru mine era mai mult decât suficient o relație la care visasem de atâta vreme. Doar că, în preajma părinților, n-aș fi avut nicio șansă să fiu cu o fată. 😉

  8. Frumoasa poveste, dar uite cum viața te joaca, și apari pe negândite in fața unei noi situații, primită de tine la ce vârstă, amintiri puse în pagina, vom vedea ce ai mai făcut draga Petru!🤫❤️

    1. Aveam 22 de ani și doar atunci scăpasem de supravegherea strictă a părinților, mai ales a mamei. Nu știu dacă am ales bine sau rău, dar măcar am avut parte de multe momente fericite. Mulțumesc pentru lectură și îți doresc o duminică plăcută, dragă Mica! ❤

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.