Poemul țânțarului

E conceput de natură ca fiecare specie să-și aibă poeții ei,
Din care nici țânțarii nu fac excepție,
Îi auzim insistent seara, cum ne recită la ureche,
Versuri compuse de femelele lor îndrăgostite,
Iar dacă dăm semne că nu le înțelegem,
Ne sunt scrijelite în piele, cu sânge,
Pentru ca să nu se piardă după moartea lor,
Dar noi nu le percepem nici așa profunzimea,
Ci lovim fulgerător artistul,
Ucigându-l înainte să-și termine poemul.

Fructul interzis (20)

Toamna din 1985 părea că vine cu bucuria unui an împlinit, vreme bună și recolte îndestulătoare. Mărul nostru controversat crescuse mai mare decât unul obișnuit, doar nucul bătrân de la poartă îl întrecea ca înălțime și prin desișul ramurilor. Îl vizitam vara, atras de umbra lui îmbietoare și liniștea care domnea în jurul lui, condiții optime pentru a mă așeza pe iarba mătăsoasă de la rădăcină, sprijinindu-mă de trunchiul cu coaja impenetrabilă, chiar și pentru ciocănitoare. De altfel, niciun dăunător nu se vedea să-l afecteze, deci pasărea nu ar fi găsit insecte, așa cum nici noi nu am văzut măcar urmă de vierme în fructe.

Ultima recoltă a fost iarăși un record, iar vecinii nu puteau trece cu vederea un asemenea fenomen, nemaiîntâlnit de-a lungul întregii vieți. Vorba s-a dus din casă în casă și oameni din toate categoriile veneau să ceară câteva fructe în dar sau o plasă plină contra cost. Părinților mei le era jenă să ceară bani, dar nu puteau refuza câte un troc cu alte produse, din care noi nu aveam în gospodărie. Convingerea multor solicitanți era că acele mere sunt miraculoase, iar dorința de a le încerca s-a transformat într-o obsesie, precum se întâmplase odinioară în cazul pământului negru din care a răsărit. Unii pretindeau că, după ce au fost consumate de copiii lor, aceștia au avut rezultate mult mai bune la învățătură. Alții se jurau că i-a ajutat să scape de anumite boli, dar cei mai mulți le foloseau pentru a testa dacă partenerul de viață le este fidel. De aici s-au ivit și persoane care ar fi vrut să dispară acel pom, cu fructele lui cu tot.

Când inginerul Damian a fost adus de milițianul Adrian în casa noastră, fructele erau deja culese și depozitate în multe lăzi, ocupându-ne aproape în întregime cămara. Omul pretindea că le cumpără pe toate, fiind de mare folos pentru cercetarea și înmulțirea lor în cadrul stațiunii pe care o conduce. Cu banii o să vină după ce la va constata calitățile și o să știe cât valorează, dar oricum va fi o sumă frumoasă. Tatei i-a surâs imediat ideea, însă mama l-a luat deoparte și a ținut să-l avertizeze:

– Nu-i destul că avem deja probleme cu unii localnici care nu văd cu ochi buni efectele mărului, acum vrei să ne facem dușmani în tot județul? Ai uitat că preotul Babici a fost arestat din cauza lor?

– Fugi de-aici, femeie, că nu se știe dacă fructele noastre au avut vreun rol în asta! Preoteasa se putea lăuda cu bijuteriile din aur și fără să mănânce din ele, că așa e felul muierilor.

– Oare cum de n-a făcut-o înainte de a i le trimite? Lumea zice că tocmai terminase de mâncat un măr când a spus echipei de căutători unde este ascuns seiful cu valută și metale prețioase, altfel n-ar fi dat de el.

– Lumea vorbește prostii, însă nouă nu ne-ar strica niște bani pentru doi purcei de crescut, a hotărât cu fermitate părintele meu. De asemenea ne ajută la eliberarea cămării, prea pline ca să mai punem varza și cartofii.

A fost una din disputele pierdute de mama, iar asta avea să ne aducă multe necazuri mai târziu. Directorul Damian a venit în aceeași zi cu o dubă și a încărcat tot ce era la vedere, după care nu a mai dat niciun semn. În schimb, am auzit povestea merelor legate pentru a-l impresiona pe președintele țării, precum și zvonul că socoteala lui nu a ieșit cum se aștepta. Semnale și mai îngrijorătoare se auzeau de la vârful partidului, prin diferite surse și mai ales de la postul Europa Liberă. Se spunea că tovarășul Nicolae Ceaușescu a trebuit să schimbe câțiva miniștri, după ce aceștia au îndrăznit să critice unele măsuri, inclusiv pe tovarășa de la Cabinetul 2. Deja ne gândeam dacă nu cumva acei contestatari au mâncat din coșul cu mere primit de la Damian.

Temerile mele s-au dovedit întemeiate într-o zi de sâmbătă, când am venit cu Lili să ne petrecem sfârșitul de săptămână la părinți. Nimeni nu ne-a întâmpinat la poartă, cum se întâmpla de obicei, situație care m-a dus cu gândul la vreo nenorocire. Când am intrat și am zărit-o pe mama lipsită de vlagă, iar pe Doinița la fel de necăjită, mi-am dat seama că-i vorba de tata. Cu greu am aflat că părintele a fost ”săltat” de la servici și dus în Baia Mare, în urmă cu două zile. Așa a explicat milițianul Adrian, în acea după-amiază de joi, asigurând-o pe biata femeie că omul ei va veni acasă cât de curând și nu e cazul să intre în panică. Cică a fost luat de Securitate pentru un interogatoriu obișnuit în legătură cu merele preluate de tovarășul Damian. Dar orele, transformate în zile și nopți, s-au scurs cu coșmaruri trăite fără ca mama să pună geană pe geană, neștiind unde să meargă și să se intereseze de soarta bărbatului. Au mai venit vecini, neamuri și cunoscuți să le insufle speranța, fiind atrași și de povestea unei dispariții cum nu prea s-a văzut în Seini.

Acum, eram doar noi patru, cufundați în gânduri negre, când am auzit poarta de la curte scârțâind, semnal că cineva intra pe ea. Am tresărit deodată, așteptând cu sufletul la gură să vedem dacă-i ceva de bine sau de rău. Nimeni nu a intrat pe ușă, dar am auzit afară o voce străină și autoritară care dădea comenzi. Mânați de instinctul firesc, ne-am grăbit să ieșim afară și așa l-am văzut pe tata flancat de doi străini cu priviri încruntate și gesturi poruncitoare. Dacă situația n-ar fi fost tragică, puteai spune că perechea de tovarăși formează un cuplu asemănător cu Stan și Bran: unul mic și slab, alături de altul înalt și burtos. Nu cunoscusem personal niciun securist, până atunci, dar credeam că sunt perfecți din punct de vedere fizic, numai ăștia arătau cu totul altfel. În spatele lor am recunoscut doi concitadini, din care unul avea o drujbă, iar celălalt părea purtătorul de mândrie tovărășească în împlinirea unei mărețe sarcini. Părintele meu arăta foarte obosit și era la fel de întunecat la chip ca mama, care s-a grăbit să-l îmbrățișeze și să-l întrebe dacă-i bine. Doar că străinul mai mic de statură și pricăjit la trup a admonestat-o imediat:

– Femeie, lasă dulcegăriile că aveam treabă iar ziua-i pe sfârșite. Hai mai bine și ne arată unde țineți ciudățeniile alea de mere.

– Du-te, Veron, și dă-le toate câte mai sunt, a sfătuit-o tata cu un glas stins. Eu trebuie să-i urmez până la pomul de care trebuie să scăpăm.

Mămica nu mai avea lacrimi, dar tăria i-a revenit după ce și-a văzut omul în bătătură. Au urmat-o micuțul securist și localnicul cel fălos, până la scara care urca în podul casei. Cu ajutorul celui din urmă a coborât ultima ladă de mere, peste care a mai pus și cele câteva exemplare de pe rafturile din cămară.

– Precis sunt toate?, a întrebat vlăjganul după ce le-a văzut de aproape. Trebuie să știți că, dacă păstrați măcar unul, bărbatul dumitale ajunge la pușcărie pentru ani de zile.

– Poate doar pe pom să mai fie câteva, în vârf, îl asigură mama, cu fermitate. Pe alea să le culeagă cine le vrea.

– O să ni le dați și pe acelea când va fi la pământ, îi răspunse răutăcios bărbatul.

După această operațiune, am pornit tot alaiul pe urmele celui nerăbdător să-și încerce drujba pe trunchiul unui dușman inedit al poporului: mărul care nu corespundea cerințelor partidului.

– Retează-l cât mai de jos, să nu se vadă mare urmă după el.

Se vedea pe drujbar că îi făcea mare plăcere să culce la pământ pomul fructifer, fiind probabil unul dintre cei care a suferit de pe urma adevărurilor spuse după ce a gustat din poamele lui. Doar că acea coajă dură l-a supus la mare efort pe omul îndârjit, cedând cu greutate în fața tăișului sculei, de parcă nu era din lemn, ci din beton. Doar vreo trei centimetri a pătruns lama în trunchiul condamnat la moarte, când individul s-a oprit deja să se odihnească.

– Ce-i cu tine, tovarășe Dobrican?, se rățoi la el micuțul securist. Ți-am dat o drujbă nouă și mi-ai spus că ești priceput la tăieri, dar văd că te faci de râs.

– Ăsta e pomul dracului, nu unul obișnuit, răspunse omul înciudat. Nu intră lama în el, însă nici eu nu mă las.

A mai tras de două ori aer în piept și a reînceput cu și mai mare hotărâre să adâncească rana din lemnul acela aparte. O jumătate de oră a durat această luptă, timp în care securiștii au fumat nervoși, au înjurat și blestemat din rărunchi, sub razele soarelui dinainte de apus. Pe Dobrican curgea transpirația, dar ar fi continuat cu îndârjire dacă nu s-ar fi rupt lanțul de la drujbă. O înjurătură se auzi de data asta din gura lui:

– ‘tui mama ei de treabă! S-a dus și scula cea nouă.

– Ce vrei să spui?, a explodat burtosul. Hai că apuci să-l dobori până se întunecă.

– Numai dacă îmi mai dați alta, i-a răspuns omul, în timp ce-i arăta stricăciunea.

– Ai paradit-o deja?!, interveni cu mirare micuțul. Ești bun de plată, că asta-i pe inventarul meu.

– Tot eu? După ce mi-am dat sufletul mânuind-o de unul singur?

– Ia mai încetați, că treaba-i ca făcută, a intervenit securistul cel gras. Nu vedeți că trunchiul e aproape tăiat, de mă mir cum se mai ține? Aduceți un topor, un baros sau ce îți găsi în gospodăria omului și îl doborâm.

Mulțime de vecini curioși erau deja adunați în jurul nostru, fiecare cu gânduri și expresii diferite. Unii se distrau ca la circ, în timp ce alții lăcrimau ca la înmormântare. Au apărut imediat topoare, târnăcoape și un baros, toate încercate cu obidă. dar porțiunea aceea de trunchi netăiat se încăpățâna să reziste, ținând pomul pe picior. Doar când au căzut frânți de oboseală cei doi localnici viteji, a venit și micul securist cu concluzia:

– Gata cu spectacolul! E întuneric și treaba-i ca și făcută din partea noastră, restul rămâne să desăvârșească timpul. Niciun copac nu mai poate înverzi în felul cum arată ăsta. O să revenim anul viitor și ne vom convinge, însă acum e timpul să ne retragem.

Așa au plecat dușmanii pomului nostru, în timp ce îi plângeam rănile și ni le deschideam pe ale noastre. Tata nu ne-a spus nicio vorbă despre felul cum a fost tratat în cele două zile, iar noi l-am înțeles și nu am insistat. Doar că, din acea iarnă, a început să expectoreze cu sânge și, spre primăvară, a fost pensionat pe caz de boală. O rază de bucurie ne-a adus pomul, tot după sfârșitul iernii și odată cu înflorirea naturii. Mărul a înverzit la fel de frumos ca în alți ani, deși rana lui era tot deschisă și la fel de adâncă. Această minune a venit și cu teama de securiștii care au promis că vor reveni să-și vadă opera desăvârșită.

Părinții mei în tinerețe

Credibile

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Nevastă-mea a aflat că o înșel…
– Nu-i nimic, soția ta este o femeie puternică.
– Asta mă și sperie!

* Un puști stă de vorbă cu taică-său:
– Tati, ce e aia autocorect?
– Când tati vrea la bere, mami spune să facă ce vrea și tati nu mai vrea bere…

* O blondă care rămâne gravidă a doua oară vine la soțul ei și îl întreabă:
– Dragă, acum trebuie să ne căsătorim din nou?

* Cel mai scump tablou din casa mea e tabloul electric.

* – Iubi, vii să facem duș împreună ca să consumăm mai puțin?
– Stai să mă îmbrac și vin.
– Te îmbraci ca să faci duș?!
– Păi da, ca să spălăm și rufele în aceeași apă.

* – Bulă, tu îți ajuți nevasta la treburile casnice?
– Cum să nu… când mătură, ridic picioarele!

* – Ce e pentru tine fericirea?
– Să mănânc.
– Mă refer la ceva spiritual.
– Să mănânc din tot sufletul.

* Terminați cu glumele cu dușul în doi! Mulți nu făceați duș nici singuri! Ce naiba, doar ne știm…

* S-a dus dracu și expresia: ”Sună-mă, sunt fierbinte.”
Acum, dacă ești fierbinte, sună la 112.

* – Doamnă, cum stați cu viața sexuală?
– Foarte bine, domnule doctor. Luni, miercuri și sâmbătă!
– Hmm, știți, cred că din cauza asta s-ar putea să vă doară spatele! Ar trebui să o mai răriți, de exemplu ați putea să renunțați la ziua de miercuri.
– Nu pot, domnule doctor, miercuri este ziua în care mă culc cu soțul meu!

* Un proverb arab zice așa: ”ITSETIC UCARD EC ED ABARA IITS UN ACAD”.
Dacă nu ai înțeles, citește de la coadă la cap.

* Apoi… cuprinsă de emoții, l-am privit în ochi, m-am apropiat de el și i-am șoptit: ”Ia mai du-te dreacu’!”

* ”Înțelepciunea evreiască spune că mai bine închid rușii gazul, decât să dea nemții drumul la el…”

* Nu are cine să te încălzească și ți-e frig?
Caută-mă! Vând lemne!

* Atenție! În luna septembrie nu se pun unghii cu gel, se pun murături. Să fie clar!

* – Tată, de ce se vopseau indienii pe față?
– Ca să știe lumea că se pregătesc de război.
– Mama e în fața oglinzii de jumătate de oră, ești pregătit de război?

* – Am fost la nuntă.
– Și… cât a mai mers darul?
– Nașul mare a achitat facturile la gaz pe 2 luni de iarnă, socrul mic le-a plătit 3 avize de curent, iar eu le-am dat întreținerea și apa pe luna trecută. Cel mai ”jmecher” a fost ăla de-a furat mireasa… i-a cerut lu’ ginerică să-i facă plinu’ la Logan. L-a rupt, ce să mai, l-a rupt!

* Un țigan intră într-un bar.
– Nu dăm pe datorie!, zise barmanul, de îndată ce l-a văzut.
– Da’ cin’ ț-o cerut pă datorie, mânca-ț-aș?, răspunde țiganul. Io de pomană caut!

* Să nu vă pună dracu să faceți cu berea ce ați făcut cu benzina!!!

* ”Greierele și furnica”, înainte era o fabulă, acum e o rețetă.

* La voi în sat cum se numesc femeile ale căror bărbați nu beau?
– Păi, ca și oriunde: văduve!

* – Șefu, de ce noi, parlamentarii, avem salarii așa de mari?!
– Fiule, prostia se plătește!!!

* Puiul de leu către tatăl lui:
– Tati, e adevărat că ești regele animalelor?
– Când nu e mă-ta prin preajmă, da.

* Bărbatul care este bun cu adevărat la pat se numește… TAPIȚER!

* ”Frunză verde de negară,
Mi-am făcut un duș aseară!
Și iar verde mărăcine,
Nu mă întrebați cu cine!”

* Un tip intră în cabinetul unui doctor.
– Doctore, doctore… îmi cade părul.
– Ieși afară, abia s-a măturat.

* Pentru o viață sănătoasă, beți un litru de apă și cu unu faceți duș!

* Libertatea nu e să fii bou și să te crezi leu.
Ci să fii leu și să nu depinzi de vreun bou!

* – Alo, Serviciul de Urgență?
– Da, vă rog.
– Am ajuns acasă, dar am uitat că e ziua soției.
– Baricadați-vă în baie și rămâneți pe fir. Venim imediat.

* Cum te poți încălzi o iarnă întreagă cu o singură buturugă?
O rostogolești zilnic prin curte!
Urmați-mă și pentru alte sfaturi de supraviețuire.

* Dacă se mai scumpește un picuț curentul, devin bărbații mai rentabili decât vibratoarele.

* – Eu am foarte multe talente ascunse.
– Cum ar fi?
– Nu știu. Sunt toate ascunse.

* Cele mai cunoscute expresii din lume sunt ”I love you” și ”Made in China” și niciuna nu-ți oferă vreo garanție.

* Locuind în România, pe vremea comuniștilor, Ion obține cu chiu cu vai un pașaport pentru a se duce în vizită la Gheorghe, prietenul său din copilărie care trăia în America. Ajunge la Gheorghe, se simte excelent, Gheorghe îl sfătuiește să nu se mai întoarcă, să rămână în America, dar Ion pare prea legat de locurile natale.
Gheorghe insistă, arătându-i avantajele traiului în lumea liberă, dar fără succes. Convin însă ca Ion, după ce va ajunge înapoi, să scrie cifrat dacă regretă sau nu că a revenit în România. Se despart aceiași buni prieteni.
Peste vreo două luni, primește Gheorghe o scrisoare de la Ion, în care, în loc de text, erau desenate trei oi, iar alături un bou cu picioarele în sus. Se uită Gheorghe la scrisoare, dar nu înțelege nimic. Se duce la Rabin. Acesta examinează scrisoarea cale de vreo 5 minute, apoi îi spune la Gheorghe:
– Păi, măi Gheorghe, e clar! Ion îți scrie cifrat: ”Oi, oi, oi, bou am fost că m-am întors.”

* – Bunico, de ce te aduce poliția în fiecare zi acasă? Ai comis ceva sau te-ai angajat la poliție?
– Nici, nici! Le spun că m-am rătăcit ca să nu plătesc taxiul…

* Am fost să cumpăr covrigei, mai erau doar cu himen, să fie buni, voi ce ziceți?

* I: – Care-i diferența dintre COMPLET și TERMINAT?
R: – Dacă te căsătorești cu persoana potrivită, ești COMPLET!
– Dacă te căsătorești cu persoana nepotrivită, ești TERMINAT!
– Și dacă persoana nepotrivită te prinde cu persoana nepotrivită, atunci ești COMPLET TERMINAT!

* Anunț într-o croitorie de damă: ”Fustele se ridică zilnic între orele 10.00 și 14.00”.

Fructul interzis (19)

Coloana prezidențială înainta încet spre ieșirea din comuna Tăuții Măgherăuș, salutată cu flori în mână de oamenii adunați pe ambele părți ale șoselei. În față se arăta dealul Dura, pe care deja motocicliștii din avangardă ajunseseră, urmați de patru mașini ale Miliției, în mijlocul cărora strălucea în soare limuzina cu președintele Nicolae Ceaușescu și tovarășa Elena Ceaușescu, partenera de viață și de conducere a țării. Când primii oameni din stat au ajuns pe vârful dealului, privirile li s-au oprit câteva secunde pe partea stângă, contemplând Institutul de Cercetări Pomicole al județului Maramureș, din poarta căruia îi salutau cu zâmbete largi, directorul și echipa de specialiști în domeniu. Perechea de înalți demnitari nu a catadicsit să le răspundă prin vreun semn, deși clădirea impozantă din spatele porții cu grilaj de fier merita mai multă atenție.

Imediat după sediul institutului și implicit la finalul pantei abrupte, șoseaua făcea o curbă spre stânga, după care urma o coborâre lungă și destul de periculoasă pentru cei împătimiți de viteză. Nu era cazul acum, chiar dacă mulțimea de pe margini lipsea până la intrarea în Baia Mare. O bună bucată de drum, pe partea dreaptă, se putea admira o livadă de meri pitici care aveau pe ramuri niște mere impresionante. Atât de mult l-a mirat această priveliște pe președinte, încât a dat dispoziție să se oprească pentru câteva minute. Omul din dreapta șoferului limuzinei a coborât și a distribuit sarcina să fie adus directorul responsabil de producția care l-a uimit pe primul om în stat.

Nu a durat mult și de vehiculul prezidențial s-a apropiat în pași vioi un bărbat bine făcut, îmbrăcat într-un costum impecabil, cu înfățișare îngrijită și un chip emanând serviabilitate. Ajuns în dreptul geamului din spate, acesta s-a deschis lin, permițând să se vadă chipul preocupat al tovarășului secretar general de partid.

– Văd că aveți o producție frumoasă de mere, în ciuda secetei din vară și apoi a ploilor prea mari. Dumneata te ocupi de această stațiune?

– Să trăiți cu sănătate, tovarășe președinte și tovarășa academician! a răspuns omul fără să respire. Eu sunt inginerul Damian Gheorghe și pot să raportez că am avut întotdeauna producții frumoase. Datorită grijii partidului și a oamenilor de valoare pe care îi avem în echipă.

– Bine, bine… Aș vrea să vizităm puțin pomii, pentru a mă convinge că și gustul acestor fructe e pe măsura aspectului.

După câteva secunde de tăcere, inginerul s-a scuzat cu amărăciune în glas:

– Mă tem că solul e prea moale și v-ați putea împotmoli prin pământul denivelat pe anumite porțiuni. Dar noi suntem echipați corespunzător și ne-ar face plăcere să vă aducem un coș cu mere clasa întâi, doar în câteva minute.

Președintele s-a consultat în șoaptă cu partenera sa, după care a încuviințat.

– Să fie culese de pe merii din fața noastră și să nu dureze mult, că ne grăbim, a ținut să mai precizeze cel mai aclamat dintre români.

– Se rezolvă imediat, tovarășe președinte.

Mobilizarea s-a făcut instantaneu, după cum au constatat toți cei din coloană, doi culegători în frunte cu inginerul Damian fiind văzuți cum taie codițele merelor și le așează cu grijă într-un coș frumos și demn de a purta asemenea poame. În zece minute, același coș încărcat de fructe era înmânat solicitantului nerăbdător să le examineze. Damian arăta tare mândru de cadoul oferit și aștepta cuvintele de apreciere, care întârziau să se audă. Era nevoie și de o degustare, iar pentru asta a fost de folos un cuțit oferit tot de individul din față, posibil una dintre gărzile de corp. Întâiul om al țării a tăiat o bucățică dintr-un măr și l-a mestecat pe îndelete, invitând-o și pe tovarășa sa de viață să guste. Refuzul ei nu l-a influențat și a continuat să savureze fructul până la capăt, uitând de graba despre care pomenise. Satisfăcut de experiența trăită, chipul marelui om s-a arătat pe deplin inginerului, mai destins și binevoitor.

– Tovarășe inginer, merele sunt mai bune decât mă așteptam, dar caracterul dumitale lasă de dorit, i-a spus el cu un surâs în colțul buzelor.

– Dar nu înțeleg unde am greșit…, încercă omul să se dumirească.

– Credeai că mă păcălești cu niște mere legate cu ață de pomii fără fructe? Se vede și după cum le-ați extras de pe ramuri, cu toate codițele tăiate foarte scurt, să nu se vadă ața cu care au fost agățate. Pe deasupra, nu ai pic de noroi pe încălțăminte, așa cum m-ai avertizat că voi păți eu.

Inginerul a înghețat ca înaintea unei condamnări aspre, încercând zadarnic să-și ceară iertare. Cuvintele nu-i ieșeau pe gură decât prin frânturi disparate, care se cereau alipite, ca un puzzle.

– Eu… știți… vremea rea… am vrut…

– Nu te mai chinui să-mi explici, pentru că nu ești primul care se laudă cu o recoltă inexistentă. Crezi că eu n-am antenele mele? Doar felul în care ai vrut să mă păcălești mi se pare mai ingenios. V-a trebuit multă răbdare să atârnați atâtea mere mari pe pomii ăștia pricăjiți. Ia spune-mi acum de unde le aveți, că nu am mai văzut așa minuni în viața mea. Sper că sunt de-ale noastre, nu din import.

Damian se agăță de această mică posibilitate în a-și mai salva din onoare și răspunse cu însuflețire:

– De la noi din județ sunt, tovarășe președinte. Mai precis din Seini, un orășel din apropiere, pe care sunt sigur că l-ați vizitat.

– Mda… parcă îmi amintesc că au și acolo livezi de meri, însă nu am avut ocazia să văd acest soi. De ce nu mi s-a adus la cunoștință?

– Pentru că…, pentru că e vorba de un singur pom, crescut în grădina unui biet țăran, fără să știe nici el cum s-a întâmplat.

Inginerul se aștepta la o reacție agresivă, însă chipul marelui conducător continua să fie destins și suspect de amiabil.

– Foarte interesant, a dedus acesta. Un simplu țăran are un măr mai performant decât oricare stațiune de cercetări din țară. Nu-i așa că te pune pe gânduri?

– Într-adevăr, se grăbi Damian să-i întărească afirmația. Vă promit că o să facem cercetări și vom produce pe scară largă acest soi performant.

Din limuzină se auzi vocea doamnei Academician Doctor Inginer:

– Hai, măi Nicule, că ne apucă seara pe drumuri de țară.

Președintele o liniști cu vorbe blânde și o mângâiere pe mână, după care se adresă pentru ultima dată interlocutorului din afara limuzinei:

– Uite cum vreau să rămână treaba dintre noi: o să trec cu vederea înșelătoria voastră de mare artă, în schimb nu vei spune nimănui, dar absolut nimănui, că am aflat de ea. E bine ca oamenii să creadă în belșugul care mi-e expus și să dea vina pe cei care depun efortul să mă ”păcălească”. Nu uita că am urechi peste tot, iar dacă-ți încalci cuvântul, voi afla imediat. Cât despre merele astea, mai vorbim noi.

– Să trăiți și vă promit că voi fi mut în această privință!, se înfierbântă Damian. Mulțumim frumos pentru vizită, tovarășe președinte!

Chipul marelui conducător s-a retras de la geam și convoiul a reînceput să ruleze către municipiul județului Maramureș, în timp ce inginerul stațiunii de cercetări răsufla ușurat. Deși niște presimțiri sumbre îl încercau, se străduia să le alunge din gând și să spere la mai bine.

Această întâmplare este cunoscută de foarte mulți români, însă extrem de puțini știau că vestitele mere proveneau din grădina părinților mei.

Sensuri

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Am văzut o stea căzătoare. S-a uitat la mine și mi-a spus:
– Nu-ți pune nicio dorință, nu am căzut, m-au împins!

* Știați că pălinca de prune provoacă infarct?… în cazul în care scapi sticla din mână! 😀

* Bulă se însoară și, după ceva timp, se întâlnește cu vechii lui prieteni, care îl întreabă:
– Băi, Bulă, cum e cu nevastă-ta?
– Cum să fie, este marfă, doar că e cam somnoroasă. De câte ori ieșim pe stradă, când vede un bărbat bine, mereu îmi spune: ”Mamă, ce m-aș culca cu ăsta!”

* – Îmi puteți pune restul la pachet, vă rog! Nu pot mânca tot.
– Doamnă, aici este bufet suedez…

* Toamna este ca starea unei femei: o săptămână este drăguță, 2 săptămâni nu te mai înțelegi cu ea, iar o săptămână e așa și așa.

* – O cafea fără lapte și zahăr, vă rog.
– Neagră?
– Ce culori mai aveți?

* La ora 08:49 dimineața, la ușa garsonierei lui Mircea se aud bătăi puternice.
– Deschideți, Poliția Termică!
Buimac, Mircea deschide ușa și o echipă intră în vestibul, cu niște aparate de măsură.
– Exact acum am depistat cu camera termică din mașina noastră de patrulă; aveți 21 de grade în apartament! Mai sunteți și în pantaloni scurți.
– Dar… dar… îmi pregăteam micul dejun. Mi-am… mi-am fiert niște spaghete. E normal să se încălzească puțin casa… de la aburi, știți?
– Gătiți cu gaz?
– Jur că-l urăsc pe Putin! Spaghetele au fost fierte cu metan european din butelie provenit din ferme europene, de la oi și vaci hrănite cu furaj european, la standarde europene.
– Spaghetele sunt cu făină de greiere?
– Bineînțeles, nici n-aș putea concepe altfel.
– Aveți steagul Ucrainei deasupra patului?
– Să trăiți, am și prosoape de baie cu acesta!
– În regulă. Veți primi doar un avertisment. Când mai gătiți, deschideți geamul, să mai intre niște frig în casă, altfel se face prea cald și riscați amendă!

* Explică-i lui Elon Musk ce fac românii cu Tesla!

* Sătenii din Viscri așteaptă de câteva zile să dea Charles de băut c-a ajuns rege.

* Ion și Gheorghe din Viscri:
– Mai știi ceva de Charles?
– S-o dus la muncă-n Anglia!

* În spatele unui bărbat care vorbește de unul singur pe drum, se află o femeie care i-a luat tot salariul.

* Pentru bărbații care se cred zmei… le doresc o noapte într-o pușcărie de femei!

* Bărbatul perfect
– se scoală la 5 AM în fiecare zi și își face singur patul
– merge la sală în fiecare zi
– își curăță camera
– muncește din greu
– nu se atinge de alcool
– ajută la bucătărie
– nici măcar nu vede alte femei
– nu umblă noaptea aiurea
– este extrem de punctual
– se roagă zilnic
– citește
– este în pat la ora 9 seara
Acești bărbați se găsesc în pușcărie.

* Sunt trei semne care îți arată că începi să îmbătrânești. Unul e că începi să ai probleme cu memoria…
Celelalte două nu mi le amintesc în momentul ăsta…

* A plecat vara și sunt trist. Mi-a plăcut tare mult! N-am înțeles de ce nu i-a plăcut nevestei. Doar era vara ei.

* Vecina mea, de când s-o despărțit de gagiul ei, pune muzică așa de tristă încât și mie mi-e dor de el.

* La psihiatru
– Mda, ce probleme aveți?
– Uit.
– Dați exemple.
– Păi, când mă bag în pat cu amanta, uit de nevastă.
– Și când te bagi în pat cu nevasta?…
– Uit de ce m-am băgat…

* Un an întreg aduni bani de concediu și când să pleci, găsești ulei la ofertă!

* Nu înțeleg de ce trebuie să mergem la școală dacă la…
MATEMATICĂ – există calculator
LIMBA ROMÂNĂ – o știm deja
MUZICĂ – este pe youtube
FRANCEZĂ ȘI ENGLEZĂ – google translate
SPORT – ne plimbăm mereu
GEOGRAFIE – îți cumperi GPS
ISTORIE – sunt morți toți, deci e o pierdere de timp…

* A mâncat cineva sarmale în Mamaia? Mă interesează dacă sunt mai scumpe ca la nuntă.

* A fost descoperită cauza îngrășării: păcatul!
E păcat să arunc asta, e păcat să nu mănânc aia…

* Azi am probleme cu ochii. Nu mă văd făcând nimic.

* Tot ce se poate spune după a 5-a bere, se numește scurgere de informații.

* Culmea tupeului: să te apropii de soacră-ta când mătură și să o întrebi:
– Ce se întâmplă, nu pornește?

* E fain să locuiești lângă un spital…
Te plimbi prin cartier în pijamale și nimeni nu știe din ce secție ești…

* Băi, deci de asculți ce spun femeile, rezultă un mare paradox: toate au copii geniali, deși absolut toate au bărbați idioți…

* În 2005 eram în concediu la Roma. A murit papa.
Acum eram în Londra. A murit regina.
Mă bate gândul să vin acasă.

* A fost deja înregistrat primul caz în care soția a refuzat dușul în doi, motivând că o doare capul. Ambii s-au culcat nespălați.

* În tramvai:
– E cineva fără bilet acolo, în fund?
– Eu, dar mi-l bag imediat!

* Pentru cei care nu s-au resemnat că a trecut vara, astăzi este 49 august.

* O babă româncă a stat 10 ore la coadă la regină crezând că e Parascheva.

* Fumam pe terasa din spate, când apare câinele meu de sub gardul vecinului cu ceva alb în gură. Mândru și loial mi-l aduce și îl pune în fața mea. Era iepurele campion al vecinului, ceva rasă cu pedigree din Germania, cu care umbla la concursuri, expoziții… Era mort de-a binelea, înota în balele câinelui și era foarte murdar. Iepurele valora cam 500.000 forinți…
După corecția dată câinelui, m-am întors la iepure… și mi-a venit o idee. L-am spălat bine de pământ și de balele câinelui și l-am uscat cu uscătorul de păr al mamei. Apoi, am urcat pe poteca vecinului, i-am făcut un culcuș de paie iepurelui în cușcă, l-am pus în pat și am închis ușa cotețului.
După masă vine vecinul acasă, iar la vreo 5 minute se aude gălăgie, larmă, înjurături… Ca un bun vecin, mă duc să mă interesez care-i problema. Stăm ca doi proști în fața cuștii iepurelui și are loc următorul dialog:
– Uită-te, mă și tu!
– Ce s-a întâmplat? A murit?
– A murit, în pana mea. Acu două zile l-am îngropat și iar e aici…

* Copilul stă de vorbă cu taică-său:
– Și zici că te persecută profesorul de matematică?
– Da, tati! M-a pus să fac o piramidă. Dar ce, eu sunt faraon?

* De fiecare dată când îmi rămâne ceva în gât, beau repede o halbă de bere. Se numește metoda Heineken.

* Cea mai mare greșeală este să îi spui unei femei să nu se grăbească. Nu poți tu aștepta cât poate ea întârzia!

Apus-au zorii

Apus-au zorii și un asfințit răsare,
O altă ușă se deschide la plecare,
Apare ca sfârșit, pentru că-i necunoscut,
Pas final care te poartă spre un început.
E doar centura de-ntuneric ce desparte
Două experiențe cu trăiri aparte,
Fără să aibă vreo tangență între ele,
Iar noi le spunem universuri paralele.
Așa cum după iarnă vine primăvară
Și după noapte altă zi o să apară,
La fel și după moarte vine-o altă viață,
Făr’ de-amintiri, care îți vor rămâne-n ceață.
Fii bucuros că lași atâtea griji în urmă,
Prejudecăți, concepții și spirit de turmă,
În soarta nouă care ți se hărăzește,
Se cer alte valori și altfel se gândește.

Fructul interzis (18)

Trecuse un an foarte generos, cum nici în visele mele cele mai fanteziste nu-mi închipuisem că voi avea. În doar șase luni mi-am cunoscut aleasa inimii, am angajat-o alături de mine și m-am însurat cu ea. Priveam înapoi cu mândrie, încrezători că și viitorul apropiat va fi la fel de darnic. Eu îmi dădeam seama că femeia mea trebuia să aibă tot ce își dorea și îi puteam oferi, altfel s-ar putea să o pierd. O fi iubirea ei pentru mine sinceră, dar nu aveam siguranța că-i alimentată doar din interior, ci și din confortul reprezentat de o locuință, de bucurii cotidiene, dar mai ales din promisiunea unei nunți minunate, prin care vrea să impresioneze orice fată.

Cred că acele două teste ivite pentru Lili în acea iarnă au fost trecute nu numai datorită certificatului de căsătorie, ci și a cununiei programată la vară. Mai întâi a apărut la cămin fostul ei concubin din Moldova. Era un tânăr înalt și bine făcut, însă venea spășit să o implore în iertare și întoarcerea la casa lui. Zicea că mama îi e bolnavă și îi pare rău că a tratat-o neomenește, fiind de acord să-i devină noră în mod oficial. Degeaba i-am explicat amândoi că nu mai e posibil, cu poze și acte că ea nu mai este disponibilă, el o ținea pe a lui: nu mai poate trăi fără ea. Munca de lămurire a durat până spre seară, când feciorul avea tren înapoi și m-a rugat să fiu de acord ca nevasta mea să-l conducă la gară, ca o ultimă favoare.

Nu am putut să mă opun, mai ales că și Lili era de acord, așa că mi-am pus iarăși toată încrederea în mâinile ei. Număram secundele în așteptarea reîntoarcerii iubitei mele, cu inima mai grea ca niciodată. Dacă reușea să o convingă și apoi să plece împreună? Ar fi fost o catastrofă foarte posibilă, având în vedere că soața mea nu avea ce pierde, decât pe mine. Nu tu casă, nu tu dulap cu haine și alte lucruri care-l pot ancora pe om într-un loc. Aproape tot ce avea era pe ea, însă îmi puneam nădejdea că așteaptă împlinirile pe care ni le-am propus, pe lângă iubirea atât de încercată și niciodată suficient de sigură. Mi-am revenit din chinuri doar când am văzut-o că intră pe ușă și mi-a povestit cum a reușit să-l părăsească în tren, deși omul a recurs la forță și lacrimi înduioșătoare.

Ce-a de-a doua încercare a intervenit cam peste o lună, când la poarta intreprinderii ne-a așteptat un bărbat în vârstă, cu chipul brăzdat de riduri adânci. După ce Lili i-a sărit în brațe și s-au strâns la piept vreo două minute, am aflat că e vorba de tatăl ei. A dat mâna cu mine mai mult din formalitate, fără să-mi adreseze niciun cuvânt sau vreun zâmbet de politețe. Discuția dintre ei a urmat în camera de cămin, după ce i-am dus cu moto-triciclul, însă nu am înțeles prea bine ce îi reproșa bătrânul, necunoscând suficient dialectul acela de maghiară. Într-un târziu, soția mi-a spus că socrul meu nu poate concepe ca fata lui dragă să facă o muncă murdară și grea, să locuiască într-o cameră strâmtă de nefamiliști și să umble cu o motocicletă pentru invalizi, alături de un bărbat bolnav de picioare. Voia să o ducă acasă, unde îi promitea că nu va trebui decât să gătească și să trăiască precum o doamnă. Chiar dacă va fi nevoie de un divorț și apoi de o altă căsătorie, cu moldoveanul acela pe care-l plăcea, după ce l-a căutat acasă. Plus că o mai aștepta și fratele ei, care o iubește și îi vrea de asemenea tot ce-i mai bun.

Până înainte de căderea nopții a durat și această polemică, din care am ieșit cu bine. Tatăl îndurerat a plecat singur, cu promisiunea că nu va veni la nunta unicei sale fiice și o renegă dacă nu se întoarce în familie. Îi era rușine cu ea, după cum s-a exprimat la despărțire, iar Lili a plâns mult și atunci. Eram mândru de hotărârea cu care l-a înfruntat, dar și revoltat pe cel care a bătut-o atâția ani, la fel ca pe maică-sa.

Primăvara anului 1979 ne-a adus, odată cu încălzirea vremii, repartiția pentru o garsonieră spațioasă și atât de așteptată. E drept că se situa în apropierea gării, deci la capătul celălalt al municipiului, față de locul de muncă, însă era numai a noastră, cu o chirie modică. Mai luam în calcul și faptul că rudele din Seini puteau să ne viziteze mai ușor, doar după câteva minute de mers pe jos de la tren. Fratele meu mai mare ne-a zugrăvit locuința în două zile, iar apoi toată familia ne-a ajutat să alegem, să aducem și să aranjăm mobilierul. Țin minte că am dormit două nopți în camera goală, având cu noi doar două pături, două linguri, și două furculițe cu care ne-am ospătat din conserve. Doar după aceea ne-a venit dormitorul Nehoiu, corpurile de bucătărie Iulia – după numele lui Lili – și aragazul. Pentru frigider și televizor nu aveam încă bani, ținând cont că nunta se apropia și trebuia să fim pregătiți din punct de vedere financiar.

Și pe atunci se făceau multe nunți, iar spațiile pentru desfășurarea lor erau foarte solicitate și reținute cu mult înainte. De aceea nu am găsit un loc decât pe la mijlocul lunii iunie, fiind postul Sfântului Petru, perioadă nerecomandată pentru orice petreceri. Noi am riscat, iar popa Babici ne-a dat binecuvântarea lui, cu condiția ca Lili să facă o cerere prin care să treacă de la ritul romano-catolic la cel ortodox. După această formalitate, ne-am spovedit amândoi în vinerea dinaintea nunții, iar după-amiază a venit Părintele acasă pentru a ne cununa. Toate rudele apropiate și-au dat concursul să-l întâmpine pe apreciatul slujitor al Domnului, așternând o masă lungă, sub via deasă din curte, care-i ocrotea pe meseni de soarele insistent al zilei. O altă cerință imperioasă o reprezenta sticla de un sfert cu coniac Drobeta, despre care toată lumea știa că e porția de tărie a popii.

Imediat după cununie, s-a slobozit lumea la ospăț și la discuții înfierbântate de paharele care se goleau fără jenă. Babici a ținut să stau lângă el și cantor, iar motivul principal l-am aflat doar după ce i s-a dezlegat și lui limba.

– Petrule, vă doresc viață lungă, fericită și prosperă împreună!, mi-a urat el ridicând paharul de coniac.

Apoi, după o pauză în care ceilalți comeseni i-au luat exemplul, mi s-a adresat pe un ton intim:

– Țin minte că mi-ai promis niște mere din acelea domnești, însă nu le-am mai văzut. Mai aveți?

La asta nu mă așteptam și am dat din colț în colț invocând motivul cel mai la îndemână.

– Avem încă, doar că eu vin mai rar pe acasă, dacă lucrez în Baia Mare. V-a plăcut atât de mult cel de la atelier?

– Băiete, mărul acela a fost nemaipomenit, dar sper că nu ai luat în serios glumele care au urmat, m-a încercat el pe cât putea de discret. O fi fost de la ginul acela, prea tare pentru mine.

– Nicio grijă, dom’ Părinte, că nici nu mai știu despre ce era vorba, i-am zis eu cu vădită inocență. Dar nu credeți că altceva v-a făcut să vorbiți mai deschis, cum ar fi mărul pe care l-ați mâncat? Domnul Belbe susține o influență nefastă a lor, în ce-l privește, prin adevăruri pe care te provoacă să le mărturisești.

Popa Babici a râs atât de zgomotos încât mulți și-au întors privirea spre noi, încercând să ghicească ce glumă bună i-am împărtășit. Bătrânul a mai golit un păhărel și a servit o sarma dolofană, după care mi-a explicat ca unui copil neștiutor.

– Oamenilor le place să creadă în minuni de acest fel, dând vina pe diferite fenomene sau lucruri mai aparte. De data asta s-a nimerit să fie vorba de un măr gustos și frumos pe deasupra. Însă de aici și până la a-i atribui calități divine, e o cale exagerat de lungă, care seamănă a blasfemie. Fructul interzis a existat doar în Grădina Raiului și nici nu se pomenește în Scriptură să fie vorba neapărat de măr. Adevărul îl spui oricum la spovedanie, în fața Domnului, prin intermediul reprezentatului Său. Tu ai făcut-o astăzi, fără să fii ajutat de măr, numai de credința în mântuire. Bănuiesc că ți-ai mărturisit toate păcatele și, ca să fim convinși amândoi de asta, îți propun să mănânci acum unul din acele fructe. După care o să te întreb dacă ai omis sau nu ceva.

L-am privit în ochi și mi-am dat seama că nu glumește, dar nu aveam curajul să-i urmez sfatul. E drept că nu am mințit nimic la spovedanie, însă nici nu i-am mărturisit toate păcatele. Ele sunt oricum cunoscute de Dumnezeu și îi cer iertare direct Lui, fără niciun mijlocitor.

– Voi spune tatei să vă pregătească o plasă cu mere pentru acasă. Poate că aveți dreptate și o să vă facă numai bine!

– Mulțumesc, Petrule! Sunt sigur că o să-i placă și preotesei.

Discuțiile au continuat în ritm vioi și numai despre subiecte care provocau veselie. Părintele Babici a plecat primul, cu plasa plină de merele poftite și zâmbetul pe buze, după care mesenii au început să se împuțineze. Noaptea se așternea convingătoare când ne-am dus și noi înăuntru, pentru somnul și odihna dinaintea unei nunți pe care ne-o doream mare și reușită. Pentru ea cumpărasem un porc din târg, douăzeci de găini, tata ne-a dăruit o sută de litri de vin și 35 de pălincă de cea mai bună calitate. Sala și trupa muzicală a vestitului cântăreț local de saxofon, Gâlgovan, urma să le plătim din banii obținuți la nuntă.

Toate aceste pregătiri le dedicam fericirii miresei mele, deși nu era ușor să se împlinească. Mai întâi pentru că nimeni din familia ei nu se preconiza să fie prezentă și să o susțină în cel mai important eveniment din viață. Chiar și nașele – surorile verișoare Tuți și Măriuca – le-am împărțit între noi, iar toți colegii și prietenii s-au prezentat ca fiind din partea miresii, aducându-i câte un zâmbet pe buze. De dimineață au început să sosească invitați din toată țara, Deac Gheorghe fiind printre primii, urmat de Mitruț și Emeric cu nevasta. Au urmat parteneri de șah prin corespondență pe care nu-i mai întâlnisem în realitate, din București, Târgoviște și Hunedoara. Doar din Harghita nu venea nimeni, iar asta se vedea pe ochii triști ai lui Lili.

Peste o sută de persoane ne-au fost alături într-o nuntă minunată și apreciată de fiecare în parte. Eram pregătiți să primim aproape dublu, dar a contat mult că era post. S-a dansat până dimineață, iar eu am demonstrat că nu pot fi mai prejos ca mulți dintre dansatori. Alături de Lili împărtășeam credința că avem parte de această ocazie doar o singură dată în viață, niciodată nu ne vom cununa cu altcineva, iar asta ne făcea să trăim la maxim fiecare moment, să ne întreținem cu fiecare nuntaș și să memorăm fiecare cuvânt, fiecare gest. O noapte despre care aș putea să scriu o carte întreagă, dar mă opresc aici și îmi las gândurile să zboare în tăcere spre acea sărbătoare pe care o trăiesc iar și iar, fiindu-mi nemuritoare.

Transmisibile

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Bă, când mai vii, ia-mi și mie o sticlă de suc.
– De care?
– Timișoreana!

* – Bulă, mi se pare mie sau te pregătești de plecare?
– Păi, vreau să plec…
– Bun, dar mai este o jumătate de oră până la sfârșitul programului și, colac peste pupăză, ai venit și cu o oră mai târziu.
– Șefule, am întârziat la venire, nu vreau să mai întârzii și la plecare.

* – Ce mai e nou, Vasile?
– Sunt supărat. Am aflat că nevastă-mea mă înșală.
– Bă, eu te-am întrebat ce mai e nou!

* – Bei o pălincă?
– Nu.
– Dar cu dragostea cum stai?
– Toarnă!

* Un pahar de vin este pentru sănătate, restul este pentru moral.

* Mi-am cumpărat o căciulă nouă, mă uit în oglindă… arăt ca un idiot.
Dau căciula jos, mă uit din nou în oglindă… nu e de la căciulă…

* ”Ieri făceam mâncare. Se apropie fiul meu și îmi spune:
– Într-o zi, voi munci și te voi ajut cu cheltuielile casei!
Mi s-au umplut ochii de lacrimi!
Mititelul mamii, are 38 de ani și gândește ca un adult!”

* De la linsul capacului de iaurt ați trecut la înmuiatul pâinii în zeama de roșii… deh… v-ați ajuns, sunteți cineva.

* Ce ciudați sunt bărbații ăștia de pe Facebook. Cică dacă arăți bine în poza de profil, e musai să arăți așa și în realitate!

* Problema nu e că a început școala, problema e că au ieșit mămicile cu mașinile în trafic! 🙂

* V-ați săturat ca de fiecare dată când gătiți să așteptați să fiarbă apa? Fierbeți-o înainte și depozitați-o în punguțe de 1 kg în congelator. E mai simplu. 😉

* PROVERBE STRICT ROMÂNEȘTI
* Ca românu nu-i niciunu, unde-s mulți putea fi unu’!
* Fie pâinea cât de rea, tot ți-o fură cineva!
* Cine ne vizitează ne face ONOAREA, cine nu, PLĂCEREA!
* Ne naștem goi, uzi și flămânzi, de abia după aceea se înrăutățesc lucrurile!
* În viață sunt două cuvinte care ne deschid multe uși: TRAGE și ÎMPINGE!
* Omul înțelept își face vara sanie și iarna o pune pe foc.
* Cine fură azi un ou și se lasă prins e BOU!
* Nicio faptă bună nu scapă nepedepsită!
* Cum îți așterni, cum vine altul și se așează în locul tău!
* Ai carte, ai cu ce să te ștergi… în dos.
* Dacă totul a ieșit bine, înseamnă că ai greșit undeva!
* Mama proștilor e mereu gravidă.
PROVERBE ACTUALE
* Țara arde, baba stă pe net!
* Prietenul după comentarii se cunoaște.
* Nemulțumitului i se iau like-urile.
* La omul sărac nici internetul nu trage.
* Prost să fii blog-vlog să ai!
* Omul face postarea și nu postarea îl face pe om.
* De la ÎMI PLACE la BLOCHEAZĂ nu este decât un singur pas!

* Ascultați-mă pe mine: o femeie adevărată trebuie să știe să facă ciorbă și scandal din ce are la îndemână!

* Ion, pe patul de moarte, o cheamă pe Maria și îi spune:
– Mărie, după ce m-oi duce io, vreau ca tu să te măriți cu Gheorghe.
– Dar vai, Ioane, cum poți să îmi ceri așa ceva? Nu vreau pe altul în afară de tine. Dar de ce a vrea să mă mărit cu Gheorghe?
– Fiindcă și el mi-o dat țeapă la un târg, cu un cal.

* – Rabi, Sara vrea sex în fiecare zi și eu nu mai pot.
– Itzik, eu te-am avertizat să nu te însori c-o urâtă, că nu te ajută nimeni.

* Nu vă grăbiți să plecați mai devreme de la serviciu! Unul s-a grăbit… și-a divorțat.

* Atenție!
Au apărut femei care te invită acasă la ele la un rachiu și n-au rachiu.

* Când o femeie îți spune: ”Te întreb ceva, dar să-mi răspunzi cinstit”, deja știe totul.

* Nu ești român dacă la hotel nu folosești gelul de duș și prosoapele de acasă, iar acasă pe alea de la hotel.

* Vechi proverb de la mine din sat…
Banii… dacă nu-i bei, îi cheltui!

* – Bună ziua! Am citit anunțul, îmi place fata, are numai calități, dar despre ce defect fizic e vorba?
– E gravidă, dar abia se vede!

* Bulă la școală.
Profesoara întreabă:
– Câte animale îi trebuiesc unei femei pe lângă casă?
Bulă:
– 4. O vulpe la gât, un Jaguar în garaj, un tigru în pat și un bou care să le plătească pe toate.

* – Ce faci frumoaso, vrei să ieșim la o cafea?
– Când ies de la muncă.
– La ce oră?
– Deocamdată sunt în șomaj.

* Consumul excesiv de alcool duce la terminarea acestuia!

* – De ce te-ai despărțit de prima nevastă?
– Pentru că nu-mi făcea copii…
– Am înțeles, dar de a doua?
– Îi făcea fără mine…

* Orice întâmplare tragică, nefericită și tristă are și o parte bună: un sătean din Viscri a ajuns Rege al Regatului Unit.

* Blestem
Dă Doamne să îi scadă câte un cm de câte ori vorbește cu alta!

* Când am crezut că mi-am găsit iubirea, iubirea mea și-a găsit altă iubire.

* – Aveți recomandare de la vechiul loc de muncă?
– Desigur, ei mi-au recomandat să-mi caut de lucru n altă parte!

* Wikipedia: – Eu știu totul!
Google: – Eu am de toate!
Facebook: – Eu știu pe toată lumea!
Internet: – Fără mine, nu aveți valoare!
Enel: – Serios?!

* – Iubito, nu e nimic în frigider. Fă și tu ceva de mâncare!
– Băi băiatule, tu să nu-mi vorbești mie cu ”fă”!…

* Singurii bărbați care fac femeile să joace după cum vor ei sunt lăutarii. Ca să știți.

* Un ardelean cu vaca la veterinar:
– Mănâncă bine, lapte dă, e sănătoasă, e ascultătoare, da’ când duc tauru’ la ea, se pune în fund și nu o mai poți mișca.
– Ați cumpărat-o de la Vâlcea, așa-i?
– Da, da’ de unde știți?
– De acolo-i și nevastă-mea…

Pasărea umanizată

Am întrebat o pasăre grațioasă dacă vrea să facem schimb de trupuri,
A încuviințat și m-am trezit că am aripi adevărate
Cu care străbăteam zările fără să simt oboseala,
În timp ce ea se obișnuia să se comporte ca om.

Zburam peste oceane și munți înalți,
Sorbind avid frumuseți la care doar visasem,
Aripile îmi erau tot mai vânjoase
Și depărtările mi se înclinau cu supunere.

În ziua când m-am apropiat prea mult de pământ,
Un plumb mi-a pătruns adânc în pieptul sensibil,
Pasărea grațioasă m-a împușcat deliberat,
Fără să mă recunoască, după atâta timp
În care și-a însușit și alte… calități umane.