Fructul interzis (20)

Toamna din 1985 părea că vine cu bucuria unui an împlinit, vreme bună și recolte îndestulătoare. Mărul nostru controversat crescuse mai mare decât unul obișnuit, doar nucul bătrân de la poartă îl întrecea ca înălțime și prin desișul ramurilor. Îl vizitam vara, atras de umbra lui îmbietoare și liniștea care domnea în jurul lui, condiții optime pentru a mă așeza pe iarba mătăsoasă de la rădăcină, sprijinindu-mă de trunchiul cu coaja impenetrabilă, chiar și pentru ciocănitoare. De altfel, niciun dăunător nu se vedea să-l afecteze, deci pasărea nu ar fi găsit insecte, așa cum nici noi nu am văzut măcar urmă de vierme în fructe.

Ultima recoltă a fost iarăși un record, iar vecinii nu puteau trece cu vederea un asemenea fenomen, nemaiîntâlnit de-a lungul întregii lor vieți. Vorba s-a dus din casă în casă și oameni din toate categoriile veneau să ceară câteva fructe în dar sau o plasă plină contra cost. Părinților mei le era jenă să ceară bani, dar nu puteau refuza câte un troc cu alte produse, din care noi nu aveam în gospodărie. Convingerea multor solicitanți era că acele mere sunt miraculoase, iar dorința de a le încerca s-a transformat într-o obsesie, precum se întâmplase odinioară în cazul pământului negru din care a răsărit. Unii pretindeau că, după ce au fost consumate de copiii lor, aceștia au avut rezultate mult mai bune la învățătură. Alții se jurau că i-a ajutat să scape de anumite boli, dar cei mai mulți le foloseau pentru a testa dacă partenerul de viață le este fidel. De aici s-au ivit și persoane care ar fi vrut să dispară acel pom, cu fructele lui cu tot.

Când inginerul Damian a fost adus de milițianul Adrian în casa noastră, fructele erau deja culese și depozitate în multe lăzi, ocupându-ne aproape în întregime cămara. Omul pretindea că le cumpără pe toate, fiind de mare folos pentru cercetarea și înmulțirea lor în cadrul stațiunii pe care o conduce. Cu banii o să vină după ce la va constata calitățile și o să știe cât valorează, dar oricum va fi o sumă frumoasă. Tatei i-a surâs imediat ideea, însă mama l-a luat deoparte și a ținut să-l avertizeze:

– Nu-i destul că avem deja probleme cu unii localnici care nu văd cu ochi buni efectele mărului, acum vrei să ne facem dușmani în tot județul? Ai uitat că preotul Babici a fost arestat din cauza lor?

– Fugi de-aici, femeie, că nu se știe dacă fructele noastre au avut vreun rol în asta! Preoteasa se putea lăuda cu bijuteriile din aur și fără să mănânce din ele, că așa e felul muierilor.

– Oare cum de n-a făcut-o înainte de a i le trimite? Lumea zice că tocmai terminase de mâncat un măr când a dezvăluit echipei de căutători unde este ascuns seiful cu valută și metale prețioase, altfel n-ar fi dat de el.

– Lumea vorbește prostii, însă nouă nu ne-ar strica niște bani pentru doi purcei de crescut, a hotărât cu fermitate părintele meu. De asemenea ne ajută la eliberarea cămării, prea pline ca să mai punem varza și cartofii.

A fost una din disputele pierdute de mama, iar asta avea să ne aducă multe necazuri mai târziu. Directorul Damian a venit în aceeași zi cu o dubă și a încărcat tot ce era la vedere, după care nu a mai dat niciun semn. În schimb, am auzit povestea merelor legate pentru a-l impresiona pe președintele țării, precum și zvonul că socoteala lui nu a ieșit cum se aștepta. Semnale și mai îngrijorătoare se auzeau de la vârful partidului, prin diferite surse și mai ales de la postul Europa Liberă. Se spunea că tovarășul Nicolae Ceaușescu a trebuit să schimbe câțiva miniștri, după ce aceștia au îndrăznit să critice unele măsuri, inclusiv pe tovarășa de la Cabinetul 2. Deja ne gândeam dacă nu cumva acei contestatari au mâncat din coșul cu mere primit de la Damian.

Temerile mele s-au dovedit întemeiate într-o zi de sâmbătă, când am venit cu Lili să ne petrecem sfârșitul de săptămână la părinți. Nimeni nu ne-a întâmpinat la poartă, cum se întâmpla de obicei, situație care m-a dus cu gândul la vreo nenorocire. Când am intrat și am zărit-o pe mama lipsită de vlagă, iar pe Doinița la fel de necăjită, mi-am dat seama că-i vorba de tata. Cu greu am aflat că părintele a fost ”săltat” de la servici și dus în Baia Mare, în urmă cu două zile. Așa a explicat milițianul Adrian, în acea după-amiază de joi, asigurând-o pe biata femeie că omul ei va veni acasă cât de curând și nu e cazul să intre în panică. Cică a fost luat de Securitate pentru un interogatoriu obișnuit în legătură cu merele preluate de tovarășul Damian. Dar orele, transformate în zile și nopți, s-au scurs cu coșmaruri trăite fără ca mama să pună geană pe geană, neștiind unde să meargă și să se intereseze de soarta bărbatului. Au mai venit vecini, neamuri și cunoscuți să le insufle speranța, fiind atrași și de povestea unei dispariții cum nu prea s-a văzut în Seini.

Acum, eram doar noi patru, cufundați în gânduri negre, când am auzit poarta de la curte scârțâind, semnal că cineva intra pe ea. Am tresărit deodată, așteptând cu sufletul la gură să vedem dacă-i ceva de bine sau de rău. Nimeni nu a intrat pe ușă, dar am auzit afară o voce străină și autoritară care dădea comenzi. Mânați de instinctul firesc, ne-am grăbit să ieșim, și așa l-am văzut pe tata flancat de doi străini cu priviri încruntate și gesturi poruncitoare. Dacă situația n-ar fi fost tragică, puteai spune că perechea de tovarăși formează un cuplu asemănător cu Stan și Bran: unul mic și slab, alături de altul înalt și burtos. Nu cunoscusem personal niciun securist, până atunci, dar credeam că sunt perfecți din punct de vedere fizic, numai ăștia arătau cu totul altfel. În spatele lor am recunoscut doi concitadini, din care unul avea o drujbă, iar celălalt părea purtătorul de mândrie tovărășească în împlinirea unei mărețe sarcini. Părintele meu arăta foarte obosit și era la fel de întunecat la chip ca mama, care s-a grăbit să-l îmbrățișeze și să-l întrebe dacă-i bine. Doar că străinul mai mic de statură și pricăjit la trup a admonestat-o imediat:

– Femeie, lasă dulcegăriile că aveam treabă iar ziua-i pe sfârșite. Hai mai bine și ne arată unde țineți ciudățeniile alea de mere.

– Du-te, Veron, și dă-le toate câte mai sunt, a sfătuit-o tata cu un glas stins. Eu trebuie să-i urmez până la pomul de care trebuie să scăpăm.

Mămica nu mai avea lacrimi, dar tăria i-a revenit după ce și-a văzut omul în bătătură. Au urmat-o micuțul securist și localnicul cel fălos, până la scara care urca în podul casei. Cu ajutorul celui din urmă a coborât ultima ladă de mere, peste care a mai pus și cele câteva exemplare de pe rafturile din cămară.

– Precis sunt toate?, a întrebat vlăjganul după ce le-a văzut de aproape. Trebuie să știți că, dacă păstrați măcar unul, bărbatul dumitale ajunge la pușcărie pentru ani de zile.

– Poate doar pe pom să mai fie câteva, în vârf, îl asigură mama, cu fermitate. Pe alea să le culeagă cine le vrea.

– O să ni le dați și pe acelea când va fi la pământ, îi răspunse răutăcios bărbatul.

După această operațiune, am pornit tot alaiul pe urmele celui nerăbdător să-și încerce drujba pe trunchiul unui dușman inedit al poporului: mărul care nu corespundea cerințelor partidului.

– Retează-l cât mai de jos, să nu se vadă mare urmă după el.

Se vedea pe drujbar că îi făcea mare plăcere să culce la pământ pomul fructifer, fiind probabil unul dintre cei care a suferit de pe urma adevărurilor spuse după ce a gustat din poamele lui. Doar că acea coajă dură l-a supus la mare efort pe omul îndârjit, cedând cu greutate în fața tăișului sculei, de parcă nu era din lemn, ci din beton. Doar vreo trei centimetri a pătruns lama în trunchiul condamnat la moarte, când individul s-a oprit deja să se odihnească.

– Ce-i cu tine, tovarășe Dobrican?, se rățoi la el micuțul securist. Ți-am dat o drujbă nouă și mi-ai spus că ești priceput la tăieri, dar văd că te faci de râs.

– Ăsta e pomul dracului, nu unul obișnuit, răspunse omul înciudat. Nu intră lama în el, însă nici eu nu mă las.

A mai tras de două ori aer în piept și a reînceput cu și mai mare hotărâre să adâncească rana din lemnul acela aparte. O jumătate de oră a durat această luptă, timp în care securiștii au fumat nervoși, au înjurat și blestemat din rărunchi, sub razele soarelui dinainte de apus. Pe Dobrican curgea transpirația, dar ar fi continuat cu îndârjire dacă nu s-ar fi rupt lanțul de la drujbă. O înjurătură se auzi de data asta din gura lui:

– ‘tui mama ei de treabă! S-a dus și scula cea nouă.

– Ce vrei să spui?, a explodat burtosul. Hai că apuci să-l dobori până se întunecă.

– Numai dacă îmi mai dați alta, i-a răspuns omul, în timp ce-i arăta stricăciunea.

– Ai paradit-o deja?!, interveni cu mirare micuțul. Ești bun de plată, că asta-i pe inventarul meu.

– Tot eu? După ce mi-am dat sufletul mânuind-o de unul singur?

– Ia mai încetați, că treaba-i ca făcută, a intervenit securistul cel gras. Nu vedeți că trunchiul e aproape tăiat, de mă mir cum se mai ține? Aduceți un topor, un baros sau ce îți găsi în gospodăria omului și îl doborâm.

Mulțime de vecini curioși erau deja adunați în jurul nostru, fiecare cu gânduri și expresii diferite. Unii se distrau ca la circ, în timp ce alții lăcrimau ca la înmormântare. Au apărut imediat topoare, târnăcoape și un baros, toate încercate cu obidă. dar porțiunea aceea de trunchi netăiat se încăpățâna să reziste, ținând pomul pe picior. Doar când au căzut frânți de oboseală cei doi localnici viteji, a venit și micul securist cu concluzia:

– Gata cu spectacolul! E întuneric și treaba-i ca și făcută din partea noastră, restul rămâne să desăvârșească timpul. Niciun copac nu mai poate înverzi în felul cum arată ăsta. O să revenim anul viitor și ne vom convinge, însă acum e timpul să ne retragem.

Așa au plecat dușmanii pomului nostru, în timp ce îi plângeam rănile și ni le deschideam pe ale noastre. Tata nu ne-a spus nicio vorbă despre felul cum a fost tratat în cele două zile, iar noi l-am înțeles și nu am insistat. Doar că, din acea iarnă, a început să expectoreze cu sânge și, spre primăvară, a fost pensionat pe caz de boală. O rază de bucurie ne-a adus pomul, tot după sfârșitul iernii și odată cu înflorirea naturii. Mărul a înverzit la fel de frumos ca în alți ani, deși rana lui era tot deschisă și la fel de adâncă. Această minune a venit și cu teama de securiștii care au promis că vor reveni să-și vadă opera desăvârșită.

Părinții mei în tinerețe

37 thoughts on “Fructul interzis (20)

  1. De unde se vede că adevărul rămîne în picioare oricît l-ar “săpa” unii la rădăcină. 😉
    Din păcate, omul e mai fragil uneori şi nu poate duce prea multe nedreptăţi pînă să cedeze. 😦

    1. De aceea visăm noi la Superman și alți eroi care pot înfrunta răul. Am vrea să fim măcar la fel de puternici ca natura, care se luptă să reziste în fața atâtor rele provocate de anumiți oameni. 😦

      1. Pînă şi Natura cedează într-un final atunci cînd e supusă constant presiunii omului rău şi/sau inconştient. Altfel, cred că majoritatea ne visăm supraoameni în copilărie şi ne imaginăm autorii unor fapte măreţe într-un viitor îndepărtat, numai că de obicei ne trezim – cu tristeţe – la realitate; doar unii, foarte puţini, rămîn să-şi îndeplinească la maturitate visurile – măreţe dar nu prea benefice nouă celorlalţi – cu ajutor consistent din anumite colţuri obscure ale societăţii.

      2. Cred că în privința asta am rămas cu o minte de copil. E drept că mi-am redus din măreția fanteziilor, dar tot mai sper să realizez ceva important în viață, care să fie de ajutor oamenilor din jur sau chiar omenirii, în general. S-au văzut de astea și la bătrânețe! 😉

      3. În privinţa asta o “minte de copil” nu poate fi decît ceva pozitiv, benefic atunci cînd e vorba de o voinţă şi ambiţie neştirbite (prea mult) de adversităţile vieţii. Eu unul îţi doresc din suflet să îţi poţi îndeplini cu succes şi cît mai curînd acele visuri mai mult sau mai puţin măreţe atîta vreme cît ele se află sub auspiciul părţii pozitive a Forţei. 🙂

  2. Mă bucur că ai făcut din mărul un erou. Merele ocrotitoare.🙂 Dacă povestea e adevărată, îmi pare rău de măr și de suferința părinților tăi.

    1. Având în vedere că e o autobiografie condimentată, în această parte a doua am introdus merele pentru condimentare. Însă realitatea primează. Mulțumesc pentru lectură, Ane! 🙂

  3. Comuniștii au fost dintotdeauna niște nenorociți ordinari. În prostia lor se răzbunau pe orice era mai bun decât aveau ei, pedepsindu-i pe oamenii harnici și deștepți. Nici cu ăștia din ziua de azi nu mi-e rușine. La mine în oraș s-au pus pe treabă. Taie copacii plantați de oameni de-a lungul timpului, fie pe cei de pe marginea drumului, fie pe cei din micile grădinițe de bloc, pentru a pune pavele și tuia. Sunt urmașii comuniștilor de ieri. Dacă faci scandal, își răspund într-un limbaj de lemn că așa e planul de mobilitate urbană.

    1. În multe orașe se taie sau se măcelăresc copacii, după cum văd în reportajele televizate. Are și Baia Mare multe păcate, dar statisticile spun că deține cea mai mare suprafață de spațiu verde pe cap de locuitor, deci și arbori. Măcar atât, că serviciul de salubritate nu prea e în stare să-l achite. Și în Seini scad numărul pomilor, pentru că nu-i cine să culeagă roadele. În urmă cu trei decenii se făcea moarte de om pentru câțiva pruni, astăzi putrezesc prunele în iarba necosită.
      Sărut-mâna pentru popas și intervenție, Cristina!

  4. Abia acum am reușit să citesc episodul de azi. Ce m-a marcat este însă finalul, care are legătură cu un videoclip pe care l-am postat la mine pe pagină și te-am menționat acolo ca să vezi videoclipul! Păstrez surpriza până îl vei vedea! ❤

      1. O dată surpriza trecută, voi preciza pentru ceilalți că e vorba de un videoclip unde se vede un păr încărcat de fructe, dar tulpina este mâncată de putregai în mare parte și în partea de jos tulpina este un sfert din ce a fost. Exact cum ne descria Petru că a ajuns mărul!!

  5. Ce vremuri am trait Petrica,nu prea avem multe de comentat.Sper sa dea roade din nou pomul de mar deosebit!O seara faina iti doresc! : )

    1. Promit că pomul o să mai dea roade, dar rămâne între noi! 😉 Mulțumesc pentru lectură și îți doresc o zi luminată de soare, cum îmi doresc și mie, dragă Gabi! ❤

  6. Multă tristețe! Nu am putut comenta până azi, recunosc, am citit, am recitit și m-a supărat cele întâmplate! Faptul că tatăl tău s-a îmbolnăvit din cauza lor m-a întristat și felul cum au procedat, off, ai trăit clipe de coșmar, și tu și mama, soția… Mă bucur pentru măr, Dumnezeu nu doarme, iar natura este aerul nostru! Aștept continuarea! Mi-a plăcut fotografia cu părinți! Dumnezeu sa-i odihnească în pace! 🙏
    Seară liniștită Petru! 🤗❤️

    1. Sărut-mâna pentru, lectură, înțelegere și coeziune, Ileana!
      Au fost vremuri grele pentru mulți dintre noi, în care tristețea era sentimentul predominant, de revoltă neputând fi vorba, decât în sufletul nostru. Astăzi ne putem exprima nemulțumirile pentru orice și o facem de multe ori fără să fim băgați în seamă de cei răspunzători. Dar măcar ne putem elibera de frustrări.
      O zi de joi rodnică și plăcută! ❤

  7. Trista povestea marului, dar in acelas timp vedem ca tot el invinge, asta poate si din cauza suferintei unora, natura face pe placului omului bun, frumos scrisa Petru!👍♥️

    1. Eu zic că putem învăța multe din tăria copacilor care rezistă la atâtea agresiuni umane. E drept că unii cad, dar sunt și din aceia care rezistă, ca oamenii puternici. Mii de mulțumiri, Mica! ❤

  8. Trista poveste insa cu eroismul marului ne-ai mai alinat suferinta. Oamenii nu au inteles si nu vor intelege ca avem mereu de invatat de la natura , doar prin ea si alaturi de ea ne putem crea alei pline de fericire.

    1. Omul poate fi cel mai bun sprijin și aliat al naturii, dar mai poate fi și cel care o ucide cu cea mai mare eficiență. E mare păcat că interesele personale primează pentru unii, în dauna comunității și a generațiilor viitoare, care nu vor mai avea parte nici de aerul sănătos necesar unei vieți normale.

  9. Grea poveste… Dac-o citeam la altcineva, aș fi luat-o drept SF, oricît s-ar fi jurat că nu-i. Dar tot ce se întîmpla pe vremea aia e la fel de incredibil ca mărul însuși. Sper să vină și zile mai luminoase în ograda povestitorului 🙂

    1. O să vină și zile mai luminoase, dar, înainte de ele, va trebui să trec prin cea mai grea perioadă din viața mea. Acum le consider ca pe alte experiențe de călire sufletească. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.