A știut el de la început că nu trebuia să se consume cu astfel de emoții, dar nu se putea opune prietenilor care-l tot pisau să-și încerce și el, măcar o dată, șansa de a-și găsi o parteneră de viață. I-au propus mai multe modalități, însă abordarea directă a unei fete a refuzat-o din start; era o fire timidă și s-ar fi pierdut de cum ar fi simțit că ființa aceea înzestrată cu nenumărate calități așteaptă să-i asculte banalitățile insignifiante. A acceptat cu greu să-și deschidă o pagină pe un site de matrimoniale, unde tot sfătuitorii lui l-au ghidat în alegerea celei mai promițătoare perechi. Raul rămânea mai mult spectator în timp ce Ghiță, Tibi și Sandu plasau tot felul de texte și poze cu el, până i-au găsit o persoană cu care cei trei amici au căzut de acord. Voichița o chema și locuia în același oraș, deci urma neapărat marea întâlnire la un restaurant ales, firește, tot de pețitorii insistenți.
Așa a ajuns să stea ca picat din cer la o masă jenant de pustie și cu un chelner care-l întreba din zece în zece minute dacă dorește meniul. A crezut că o să-l țină cafeaua până la întâlnirea cu fata, dar timpul trecea și ea nu-și făcea apariția. Acum regreta că nu au făcut schimb de numerele de telefon, să o întrebe dacă mai trebuie să aștepte sau poate pleca în drumul lui. Ar fi făcut-o după un sfert de oră, dar tot prietenii l-au avertizat că o femeie întârzie mereu și trebuie să aibă multă răbdare, mai ales până se cunosc. A socotit de cuviință să mai comande o cafea, deși nu-i făcea bine seara, însă nu voia să bea altceva de unul singur. Chelnerul îl cam călca pe nervi cu privirea lui rece, poate fiindcă ocupa singura masă în care nu prea făcea vânzare.
O oră și trei cafele nu era cam mult pentru a-i încerca răbdarea?, se întreba Raul în timp ce-și ștergea mâinile de transpirație și încerca să-și domolească bătăile inimii. Fie ce-o fi, mai stă un sfert de oră și iese din iadul acesta în care numai cei cu pereche se distrau, mâncau și îl priveau ca pe un extraterestru. Asta ar fi făcut în două minute, dacă în fața lui n-ar fi apărut făptura în cauză, arătând exact ca în poza de pe profil. Adică frumoasă, cu ochi luminoși și o figură zâmbitoare, umbrită pe moment de regretul întârzierii.
– Eu sunt Voichița și îmi cer mii de scuze că te-am făcut să aștepți atâta vreme, a murmurat ea cu drăgălășenie. Nici nu m-am gândit că vei avea atâta răbdare, se vede că ești un gentilom.
– Raul… e numele meu, a rostit cu dificultate tânărul, în timp ce se ridica în picioare și îi săruta mâna. Mă bucur că… m-ai recunoscut.
– Vai, dar nici nu se pune problema, că am o memorie vizuală de invidiat, l-a asigurat ea când au luat amândoi loc pe scaune. În ziua de azi trebuie să fii atent la oamenii din jur și, mai ales, la cele mai mici semne de avertizare.
– Semne?…, reacționă involuntar Raul.
”Oare întârzierea de peste o oră nu e un semn care dă de gândit la o primă întâlnire?”, s-a mai întrebat în gândul lui.
– Exact, semne. Că din cauza lor am întârziat atât, încât era să nici nu mai ajung.
Chelnerul cel insistent a reapărut, de data asta cu o amabilitate reîncărcată.
– Doriți să consultați specialitățile noastre?, a rostit cu o voce profesionistă și privind spre domnița arătoasă.
– Stai, omule, să-mi trag sufletul, a venit un răspuns înțepat, care l-a făcut pe om să se retragă iar în gândurile lui negre.
– Voiam să-ți spun că eu nu plec la drum fără să iau în seamă ce-mi transmite soarta. De exemplu, am ales ziua de azi pentru că astrele au prezis Gemenilor, din care zodie sunt și eu, că e momentul potrivit să am o întâlnire reușită. Tocmai cu un Săgetător, din care faci parte. Nu-i așa că e perfect?
– Nu m-am gândit la asta, remarcă mirat tânărul.
– Ei, cum sunteți voi bărbații, cu capul în nori, i-a reproșat Voichița. Noroc cu noi, femeile, că vă ferim de necazuri. Dar să-ți explic cum funcționează sistemul în care sunt expertă. Fiind grijulie din fire, am pornit cu o jumătate de oră mai devreme de acasă… și s-a dovedit că bine am făcut. Îți dai seama că după numai câțiva pași, mi-a tăiat calea o pisică neagră? Ăsta e un semn foarte rău, așa că m-am văzut nevoită să mă întorc, însă ce să vezi, tocmai atunci m-am încrucișat cu un coșar. Coșarul bate pisica, deci prezicerea ei se anulează fără nicio îndoială. Nu-i așa că-i perfect?
– Extraordinar!, s-a mirat Raul. Sunt lucruri pe care le aud pentru prima dată
– Eram sigură, dar stai să vezi ce-am mai observat, a continuat cu entuziasm tânăra. Am ajuns în stația de autobuz pe alt drum, ca să fiu sigură că felina nu mai are nicio influență. Numărul 66 este cel care mă aduce până în apropierea acestui local, și nu am nimic cu asta, doar că în el erau doar șase călători. Îți dai seama?
– Nu înțeleg care-i problema dacă era mai liber la ora asta, a mărturisit tânărul cu aceeași inocență.
– Cum să nu?!, exclamă domnița aproape revoltată. Dacă 66 e cifra de pe mașină, la care se adaugă încă un 6, reprezentat de numărul oamenilor dinăuntru, e clar că ajungem la 666, numărul prin care Satana vrea să se impună. M-am gândit imediat să mă întorc chiar din fața restaurantului, numai că tocmai la coborâre mi-a ieșit în față o femeie care ducea o găleată plină cu roșii. Un ultim semn bun că întâlnirea trebuia să aibă loc… și iată-mă! Acum putem să mâncăm ceva, că mi s-a făcut foame după atâtea încercări.
În sfârșit, s-a mai luminat fața ospătarului, iar vinul a fost cel care a destins atmosfera până când a venit felul de mâncare. Voichița continua să-i zâmbească în timp ce îi urmărea fiecare mișcare și îi ajusta concepțiile. Raul răspundea tot mai degajat la întrebări, iar o dată a îndrăznit să-și exprime curiozitatea.
– Tot așa de precaută ești și când ieși în oraș cu alte ocazii, cum ar fi la piață sau la market?
– Niciodată nu las garda jos în fața pericolelor care pândesc la tot pasul, a răspuns ea cu hotărâre. O să te învăț și pe tine, iar viața ta se va îmbunătăți considerabil. Nu-i așa că e perfect?
Tânărul n-a mai apucat să răspundă, pentru că tocmai li se servea friptura îmbietoare și demnă de a fi prioritară în detrimentul dialogului. Parcă nu era sărată pe gustul lui, așa că a luat solnița și a încercat să remedieze acest neajuns. Degeaba însă, pentru că găurile păreau înfundate, fapt care l-a determinat să încerce o soluție nefericită, meșterind la capacul buclucaș. Neavând experiență și grăbindu-se să nu piardă mult timp cu această procedură, a scuturat atât de tare recipientul încât capacul a cedat și sarea s-a revărsat pe fața de masă. Voichița a făcut ochi mari și l-a privit ca pe un condamnat la nefericire.
– Ai vărsat sarea!, aproape că a țipat ea. Ăsta e un semn foarte rău pentru amândoi.
Raul auzise ceva în familia lui despre această prejudecată, dar nimeni nu a luat-o prea în serios, așa că o considera mai mult o glumă. S-a străduit să adune cât se putea din ea, ajutat și de chelnerul care îl îndemna să nu-și facă probleme. Liniștea a dominat atmosfera din timpul mesei, de parcă amândoi tinerii redeveniseră niște străini, mai mult în ce-o privea pe tânăra domniță. Privirile ei cercetătoare au dispărut, zâmbetul îi lipsea cu desăvârșire, iar ochii îi erau întunecați ca o noapte fără stele. ”Poate că așa mănâncă de obicei”, și-a zis tânărul încrezător, doar că această justificare a fost infirmată imediat după ce Voichița și-a golit farfuria și paharul de vin.
– Mulțumesc pentru invitație, i-a spus ea cu un glas dezamăgit. Sunt convinsă că nu e bine să ne mai întâlnim, pentru binele amândurora. Oricum, o să te blochez pe site.
Cu aceste cuvinte s-a ridicat și a părăsit masa, ca și cum ar fi vrut să scape cât mai repede de o belea. Raul a rămas cu o mare nedumerire, pe care încerca să o deslușească în timp ce mai savura din paharul lui de vin. Resemnarea a venit pe când îi achita ospătarului nota piperată, la care a mai adăugat un bacșiș, după cât i-a permis buzunarul. Era clar că nu putea înțelege femeile, iar asta trebuia să le explice și prietenilor care au încercat să-l cupleze. Afară începuse să plouă zgomotos, iar asta i-a transmis satisfacția că a avut grijă să-și aducă umbrela. A deschis-o grijuliu, cu câțiva pași înainte de ieșire, dar a auzit imediat reproșul venit din partea unei femei care trecea pe lângă el:
– Nu se deschide umbrela înainte de a ajunge afară, domnule. E semn rău!
racoltapetru6 