Tigaia educațională (2)

Mărturisesc că mă lua cu fiori de câte ori mă uitam la tigaia aceea străveche și cu presupuse puteri. Mai mult, uneori aveam coșmaruri în care eu eram cel vizat de lovitura ei, fiind mânuită amenințător de personaje cunoscute. Așa se explică încremenirea mea în fața vizorului, când am văzut-o pe vecina Voica având în mână un vas asemănător. Dacă toată amabilitatea ei a fost doar un teatru ca să-mi câștige încrederea până găsește prilejul să mi-o plătească folosind același fel de vas? Altfel de ce ar apărea înarmată la ușa mea, cu un zâmbet menit să mă deruteze? Nu i-am deschis, deși a bătut de mai multe ori și a așteptat să fie convinsă că am avut timp să mă echipez pentru primire.

M-a abordat după două zile pe scări, când mi-a auzit tropăitul personalizat, tot cu același zâmbet prietenos și un glas înmuiat în miere:

– Slavă Domnului că n-ai pățit nimic, vecine! Am vrut să-ți ofer alaltăieri o porție proaspătă din tocăniță de ciuperci, făcute într-o tigaie ca a ta. M-am gândit că s-a întâmplat ceva, din moment ce nu ai răspuns la bătăile mele în ușă.

– Îmi pare rău, dar cred că tocmai atunci eram cufundat într-un somn profund, după o durere de cap și două pastile de somn. Oricum, mulțumesc pentru intenție!

– Lasă că nu rămân eu datoare! Mai merg la cules de hribi și o să vezi ce bine le gătesc, m-a asigurat ea cu hotărâre.

”Nu rămâne datoare la ce?”, m-am gândit eu din reflex. Numai la lovitura aceea încasată din întâmplare putea să se refere, iar la modul de răzbunare mai adăugam acum și ciupercile. Dacă mă otrăvește cu ele, nimeni nu o să o poată acuza că a făcut-o intenționat, doar s-au mai întâmplat multe cazuri. Aceste presupuneri mi-au adus mustrări de conștiință când – în aceeași săptămână – am aflat de la femeia care locuia pe același palier cu ea că tanti Voica s-a stins din viață.

– A căzut moartă chiar aici, în fața ușii mele, mi-a povestit afectată vecina Eli. E drept că eram furioasă pe ea după ce mi-am dat seama că mi-a otrăvit-o pe Linda, cățelușa cea mai dulce din lume. Voica s-a tot plâns înainte că nu poate dormi de lătratul micuței mele, deși se întâmpla foarte rar să se facă auzită. După ieșirea din spital, se părea că a devenit o femeie mai înțelegătoare, până săptămâna trecută, când m-a vizitat și a îndopat-o pe Linda cu ciocolată făcută în casă. Scumpa mea a murit peste noapte, iar veterinarul mi-a adeverit bănuiala că a fost otrăvită. Eu sunt femeie credincioasă și îi iert răposatei toate păcatele, așa cum mă rog să i le ierte și Dumnezeu.

Nu-mi venea să cred urechilor că blocul a rămas fără cea mai controversată dintre locatare. Mi se părea stupid și modul în care și-a dat duhul, ea care arăta plină de viață, puternică, rezistentă și la lovitura prin cădere de la mare înălțime a unei tigăi masive. Compasiunea a înlocuit orice resentiment sau gând negativ, asta până la vizita unui echipaj al poliției municipale. Era vorba de doi agenți cu aer foarte oficial, care mi-au atras atenția că sunt suspect într-un caz de ucidere din culpă. Aș fi zâmbit ca de o glumă în fața camerei ascunse, doar că mutrele lor îmi înghețau sângele în vine, în special a celui mai mic de statură, care s-a recomandat ca agent special Buia. Pe celălalt îmi amintesc că îl chema Sitar.

– Dar pe cine am omorât, domnilor?, m-am mirat eu cu aerul cel mai inocent. Mai ales că eu nici nu prea ies din casă, iar pe afară n-am mari șanse să ating măcar un om.

– Recunoști că ai fost vizitat de vecina dumitale de la etajul unu, pe nume Voica Labo?, a întrebat solemn agentul Buia.

– Da, m-a căutat de câteva ori după ce ne-am împrietenit, le-am zis eu și mai nedumerit.

– Mai recunoașteți că ați lovit-o cu o tigaie în cap, cu ceva vreme în urmă?, continuă cu același ton polițistul.

– Cuuuum?! Despre asta este vorba? Nu știu cum se procedează în astfel de cazuri, dar n-ar trebui să am parte de un avocat?

– Domnule, noi punem întrebările care se impun, dar refuzul de a răspunde te poate incrimina și mai mult. Bătrâna avea o leziune mai veche în frunte, noi ne-am interesat de proveniență, parcurgând istoricul ei medical, respectiv internarea în Spitalul de Urgență. Acolo apare că și-a pierdut cunoștința în bucătăria dumitale, după o lovitură cu un vas greu, care vă aparține. Există o mare posibilitate ca acel șoc fizic să-i fi provocat o comoție craniană cu potențial fatal, nedepistată la timp de aparatura medicală și de doctorul care a investigat-o. Firește că asta se va dovedi la autopsie, însă noi trebuie să fim pregătiți cu răspunsurile necesare.

– Of, Doamne, am reacționat eu ceva mai ușurat. E drept că tanti Voica a fost lovită la cap, dar nu de mine. S-a întins după tigaia cu pricina, care i-a căzut în cap după ce a alunecat cu scaunul.

Agenții s-au privit unul pe altul, comunicându-și astfel ceva despre care eu n-aveam nicio idee. Sau poate doar și-au pasat astfel rândul la interogatoriu, de aceea a continuat Sitar.

– Ar fi bine să vedem întâi despre ce unealtă e vorba. Sper că n-ai aruncat-o.

– Nicidecum, l-am asigurat cu o voce la fel de nevinovată. E în cuptorul aragazului și puteți să o luați mai ușor.

Polițistul înalt a scos cu atenție corpul delict, l-a cântărit în mână și din priviri, s-a uitat la mine cu același interes, după care a declarat:

– Mi-e greu să cred că în situația dumitale poți să lovești pe cineva cu greutatea asta, decât dacă-i inconștient și nu se poate feri. Și mai greu e de înțeles cum naiba a picat chestia asta în capul femeii, după ce era deja la pământ. Aș propune o mică reconstituire, pentru a demonstra absurdul acestei teorii.

Iarăși au schimbat câteva priviri între ei, după care tot Sitar a continuat:

– Colegul meu o să se pună în locul victimei…

– De ce eu, și nu tu?, a încercat să se împotrivească Buia.

– Pentru că ești mai apropiat de înălțimea victimei, a motivat cu convingere polițistul mai înalt.

– Eu nu mă urc pe scaunul acela, ca să mă arunc apoi pe gresie.

– Nici nu e nevoie, a venit compromisul colegului. Presupunem că ai căzut deja, iar dumnealui ne va arăta poziția corectă.

Am intrat în jocul celor doi și le-am dat toate detaliile necesare. Buia s-a așezat exact în poziția bătrânei, scaunul l-am plasat la fel ca atunci, iar pe Sitar l-am îndrumat să așeze tigaia sus, pe marginea dulapului, într-un echilibru precar.

– Ei… și acum ce se poate întâmpla?, a comentat cu iritare agentul întins pe jos. Trebuie să mă urc tot eu ca să o răstorn? Altfel rămâne acolo până la un cutremur serios.

Soarta a intervenit din nou, într-un moment în care aveam nevoie de sprijinul ei, deși nu a fost cu bine pentru cel neîncrezător. Tocmai atunci a trecut pe șoseaua dintre blocuri un tir greu, cu o viteză cam mare pentru acea zonă. Geamul s-a cutremurat, cum s-a mai întâmplat în asemenea cazuri, însă a dezechilibrat și tigaia, care a căzut exact în capul agentului Buia.

După uimirea exprimată din plin de chipul lui, Sitar s-a repezit să-i ofere colegului primul ajutor, mai întâi prin readucerea în simțiri.

– Tibi, Tibi, ai pățit ceva? Măi, mă auzi? Revino-ți, omule!, striga el în timp ce-i sălta capul, îi cerceta pulsul și îl scutura zdravăn.

Era aproape să renunțe și să sune la numărul de urgență, când ochii lui Buia s-au deschis, iar vocea i s-a auzit ca un mormăit.

– Ce dracu s-a întâmplat? Parcă m-a trăsnit ceva în cap.

– Ohoo, ce bine că n-ai pățit-o mai rău!, s-a bucurat Sitar. Ți-a căzut nenorocitul de vas în cap, dar văd că ai scăpat doar cu un cucui frumos.

– Zău?, a răspuns ceva mai dezmeticit rănitul. Nu degeaba se spune că accidentele cele mai multe se întâmplă în bucătărie.

S-a ridicat cu ajutorul primit de la coleg, m-a privit cu alți ochi și mi-a spus:

– Omule, nu știu dacă a fost o coincidență, dar te-ai scos oricum din bănuieli. Nici măcar nu ne trebuie tigaia, pe care poți să o păstrezi tot în cuptor, însă nicidecum pe dulap. Vom face un raport, numai că ne-ar plăcea să nu spui nimănui ce s-a întâmplat aici.

I-am asigurat că nu voi sufla o vorbă nimănui, bucuros că am mai trecut cu bine peste încă o încercare provocată de moștenirea cu greutate a mamei. Dar nu am promis nimic despre povestea așternută în scris, care e cu totul altceva. Mai ales că nu mi-am dat nici acum seama ce vrea să transmită în cele din urmă tigaia care-mi dă fiori.

Am vorbit cu mătușa la telefon și i-am spus despre moartea vecinei mele, după schimbarea ei de atitudine. Mi-a adus la cunoștință că și Nadia a murit tot în aceste zile, posibil tot din cauza revenirii la viața promiscuă dinainte. Prietena ei mai mare a convins-o, în cele din urmă, să se lase de școală și să trăiască iar din furat. ”Dar tata și fratele meu nu au murit, deși au fost loviți de aceeași tigaie”, i-am amintit eu. ”Da, dar ei nu au mai revenit la năravurile dinainte, pentru că a fost și mama ta în preajmă, să-i susțină”. Cred că sunt lămurit, însă mi-am propus să nu mai folosesc tigaia în scop educativ. E prea grea schimbarea și ispitele sunt irezistibile pentru cei mai mulți. Mai sper ca polițistul Buia să rămână în viață dacă a fost afectat spiritual de lovitura primită, altfel risc încă o acuzație de crimă.