Satul dintre neguri

Atmosfera din familie era tot mai încinsă, iar ultima înștiințare de evacuare a făcut să se topească și fragila fărâmă de înțelegere. Sanda a fost cea care a inițiat cearta aceea inevitabilă cu motivații și acuzații greu de stăvilit.

– Peste trei zile suntem oameni ai străzii, respectabile soț și tată! De data asta vin executorii și ne scot cu forța din apartamentul pentru care am investit toate economiile. Uite-aici!

Zise în timp ce i-a aruncat în față acea hârtie rău-prevestitoare, de care s-au temut în ultimele luni. Vasile a primit lovitura ca pe o palmă usturătoare, hărăzită să-l trezească din tăcerea care-l măcina ca o boală pe dinăuntru. Avea și el reproșurile lui față de lume, față de banca aceea care le lua acoperișul de deasupra capului, față de sentința judecătorească, față de nevastă în ultimă instanță.

– Și de ce-mi scoți mie ochii pentru asta?, se burzului omul în timp ce ridica actul deasupra capului, ca pe o piatră cu care a fost lovit și cu care voia să riposteze. Doar am făcut tot ce am putut să evit această situație, iar asta o știi foarte bine.

Nevasta, o femeie micuță de statură, dar cu o energie debordantă în tot ce făcea sau susținea, l-a privit cu niște ochii cuprinși de flăcările învinuirilor.

– Firește că știu tot ce ai făcut, mai ales când ai pus apartamentul ca garanție pentru un împrumut care nu era absolut necesar. De acolo a pornit totul, dacă îți mai amintești…

Bărbatul avea o statură similară cu a nevestei și un vulcan interior care erupea foarte rar, însă acum era cazul să-și reverse lava acumulată. Deși privirea îi era ușor ascunsă de ochelarii fumurii, vocea i-a căpătat o tonalitate ridicată, cu șanse mari de a echilibra duelul de care se temuse atâta vreme.

– Normal că îmi amintesc, mai ales atunci când m-am lăsat convins de lipsurile pe care mi le-ai enumerat: o mașină nouă de spălat rufe, una de spălat vase, un aragaz încorporat, într-un mobilier nou de bucătărie, robot pentru aspirat și telefoane pentru copii.

– Nu-i include pe Adi și Bianca în această mizerie, a replicat la rândul ei Sanda. Sunt la vârsta la care trebuie să aibă tot ce au ceilalți colegi de școală, să nu fie marginalizați. În schimb, tu te puteai lipsi de o mașină nouă, doar nu mureai dacă mergeai la servici cu cea veche sau cu autobuzul. În felul acesta puteam plăti aproape toată datoria, înainte să ajungi șomer fără bani de șomaj, ci doar cu ce câștigi din meditații.

– De mașină ne folosim cu toții, se răsti cu aceeași tărie Vasile. Iar despre servici n-ar fi trebuit să aduci vorba, din moment ce nici tu nu mai lucrezi decât cu jumătate de normă.

Cearta nu era caracteristică în familia Chindriș, dar situația de față nu era una prin care poți trece fără să te descarci cumva, chiar dacă se sacrifica liniștea obișnuită și uitau temporar de dragostea pe care și-o poartă. În mod sigur ar fi continuat așa încă o lungă perioadă de timp, dacă în sufragerie nu ar fi intrat fetița lor de șapte ani. Copiii sunt adesea un motiv de revenire la calm, iar cei doi adulți îi iubeau mult și încercau pe cât posibil să-i ferească de problemele prea complicate pentru vârsta lor.

– Ce s-a întâmplat, draga mea?, a sărit mămica în întâmpinarea ei. De ce nu stai cu Adi, să vă jucați pe telefon sau să vă faceți temele?

– Adi mi-a spus că o să ne pierdem casa, a răspuns cu o voce aproape plângăcioasă Bianca. E adevărat?

Sanda a luat-o în brațe și i-a așternut un pupic pe părul ei blond și strălucitor ca floarea soarelui, așa cum era și al ei când își mai permitea să-l împrospăteze. Apoi, în timp ce o strângea la piept, căută cuvintele potrivite pentru a o liniști fără să mintă. Însă a intervenit tăticul cu idee care părea o glumă de prost gust într-un astfel de moment.

– Ne mutăm la țară, se auzi vocea lui cu nuanțe de întrebare și sondaj.

– Ți-ai pierdut mințile, măi omule!, veni răspunsul plin de reproș al femeii. Trebuie să ne gândim la o soluție pragmatică, măcar pentru o vreme.

– Vorbesc cât se poate de serios, insistă mai hotărât Vasile. Mai ții minte scrisoarea Bunicului, prin care ne invita în satul lui? Ne spunea că-i singur și tare i-ar plăcea să aibă alături pe cineva din familie, iar mama a fost unica lui fiică. Mergem departe de lumea asta nebună și vom intra în cea rurală, acolo unde ne sunt obârșiile neamului, nealterate și atât de frumoase.

Sanda se apropie de biroul din colțul camerei și se așeză pe scaunul din fața omului, ținând în continuare fetița în brațe. Voia să fie foarte explicită în combaterea aberației pe care mintea buimăcită a soțului o emitea ca pe ceva firesc. Îl cunoștea bine și îi aprecia logica, de aceea l-a ales de partener pentru o viață promițătoare, dar de data asta depășea orice judecată realistă.

– În primul rând, scrisoarea aceea ne-a venit înainte de a muri biata soacră, deci în urmă cu vreo șase ani. În al doilea rând, noi nici nu știm unde e satul acela despre care nimeni nu a auzit, iar tu nu l-ai văzut pe Bunic de când erai copil; nici numele lui nu ți-l amintești cu siguranță: ba îi spui Gheorghe, ba Ion sau Petru. În cel de-al treilea rând, copiii au nevoie de școală adevărată, iar în acele sate s-ar putea ca nici măcar un profesor să nu mai fie, cum nu sunt nici doctori.

Vasile dădea din cap că a înțeles toate motivele expuse împotriva propunerii sale, dar când găsi pauza așteptată, veni cu completările găsite pe loc.

– Nu contează câțiva ani pentru un bătrân de la țară, acolo trăiesc până la o sută de ani fără doctor, doar cu aer curat, mișcare și ceaiuri. O să-l recunosc de cum îl voi vedea, iar fotografiile cu mama și scrisoarea pe care am păstrat-o o să-l convingă că-i sunt nepot. Omul nu mai are pe nimeni și chiar ar fi datoria noastră să-l ajutăm în ultimii lui ani de viață. Știm că satul e situat undeva pe crestele Munților Poiana Ruscă, doar la vreo două sute de kilometri de orașul ăsta. Iar de școala de aici chiar nu o să-mi pară rău, după ce ne-au făcut amândurora și calitatea învățământului care lasă mult de dorit.

– La școala aceea ai fost tu director, dar trebuia să vii cu ideile tale democrate în fața inspectorului școlar. Normal că ți-au luat postul și te-au repartizat la dracu-n praznic, după ce ai afirmat că politica e un cancer și nu vrei să intri în partidul lor. Știau ei că nu vei accepta să conduci o școală de la sat, după cât de mândru și încăpățânat ești. Dacă nu aveam copii, îmi făceau vânt și mie sau mă transferau în județul Harghita. Eu nu mă duc cu Adi și Bianca într-o văgăună fără pic de civilizație modernă, foarte importantă pentru viitorul lor. Îți dai seama cât de mult or să le lipsească viața normală, cu televizor, tabletă și telefon?

Fetița se răsuci în brațe pentru a-și putea privi mama în ochi și a o întreba:

– Mamă, avem un bunic? Mi-ar plăcea să-l vizităm.

Femeia îi aruncă priviri acuzatoare omului din fața ei și răspunse:

– Poate că a plecat la ceruri, dar noi nu vom afla niciodată dacă nici nu știm unde locuiește.

– Preferi să locuim în mașină sau sub cerul liber?, continuă Vasile să o convingă. Marta nu ne poate primi în apartamentul ei mic și aglomerat, iar primăria ne va trimite în blocul acela părăsit, fără curent și apă.

Cearta s-a transformat într-o discuție cu motive pro și contra propunerii lui Vasile, până cu o zi înainte de evacuare. Femeia a cedat în fața realității crude care se întrevedea, scutind copiii de scene și situații crude, inerente în asemenea situații. Au pornit la drum într-o dimineață senină, dar cu sufletele îndoliate după confortul pe care îl lăsau în urmă, poate pentru totdeauna. Sanda i-a propus surorii sale, Marta, să-și ia ce are trebuință din electrocasnicele rămase în apartament, în schimb au primit câinele pe care copiii îl îndrăgeau. ”Numai de el mai aveam nevoie!”, a gândit înciudat Vasile.