O regreta întregul sistem solar
Și o plângea cu lacrimi din praf de stele;
”Era ca o soră mai mare pentru mine
Și îi admiram mereu culoarea albastră”,
A spus înfierbântată planeta Mercur.
”Îmi plăcea mult partea feminină a speciei dominante,
Se crede că ea au fost creată pe suprafața mea,”
A mărturisit planeta Venus, cu chipul înnorat de tristețe.
”Iar partea masculină se credea că provine de pe mine,
Aparatele lor mă vizitau tot mai des”.
Și-a arătat părerea de rău Planeta Roșie.
”Eu o urmăream de când era aridă și fără viață
Și mi-am pus mari speranțe în ea”
A tunat grav cea mai mare planetă din familie.
”Și eu o supravegheam peste umărul tău, Jupiter,
Știam că-i plac inelele mele și așteptam mesageri”,
Adăugă Saturn plecându-se în semn de omagiu.
”Eram convinsă că va fi cea mai renumită din Galaxie,
Făcând cinste familiei noastre, prin specia care o domina”
S-a auzit vocea înghețată a planetei Saturn.
”Le sunt recunoscător că m-au descoperit,
Deși sunt departe, au trimis aparate să mă fotografieze”
Rosti cu un glas stins planeta Pluto.
În final, a luat cuvântul Mărețul Soare:
”Planeta Albastră a fost binecuvântată,
Generând nenumărate specii de viață,
Omul a fost cea mai inteligentă dintre ele,
Dar și-a aruncat singur casa în aer.
Care din voi vrea să-i ia locul,
Să-i ofer căldura potrivită pentru a crea viață?”
Liniștea s-a așternut în Sistemul Solar,
Niciuna nu voia să găzduiască creaturi
În stare să le distrugă pentru totdeauna.
racoltapetru6 
Joa palaria…frumoase si adevarate versurile tale, draga prietene de peste deal
Mă bucură mult aprecierea ta, dragă Cornel! Sper să nu se adeverească previziunile.
Frumoasă prezentare a sistemului solar! Deși trist mesajul, îl iau ca pe o atenționare! ❤
Mă bucur că ai perceput exact ceea ce am vrut să transmit. Dincolo de versuri sau orice altă concepție literară.
Mulțumesc pentru melodia atât de frumoasă, de care chiar îmi era dor! ❤
Of, cât de adevărat…
Oful ăla ne doare pe noi.
Un mare adevar adunate in versuri superbe!O seara minunata iti doresc! : )
Sărut-mâna pentru compliment și rezonanță, dragă prietenă! O zi cu soare și gânduri bune! ❤
Sper sa nu fie prea târzie,
Aceasta voce… din pustie,
În care “zeii” stau la masa,
Jelind pe omul fara casa…
Niciodată nu-i târziu,
Până e Pământul viu,
Iar oamenii cu putere
Vor pricepe ce se cere.
Pluto mai e sau nu mai e planetă? Că atîta s-au cîcîit “savanţii” lu’ peşte s-o ridice şi s-o coboare în rang că nu mai ştiu pe ce lume trăiesc – nici ei, nici eu. Nici nimeni, cred.
Oare chiar s-o jeli la moartea Ei? Sau or ţîţîi ca babele, şuşotind “nţ, nţ… ţi-am zis eu că nu-i a bună cu specia aia bipedă; na, uite ce i-au făcut!”.
Ei, pagubă-n ciuperci! Mai sînt destui prin alte părţi, poate şi ei or face la fel. Că năravu’ din fire n-are lecuire. Sau…?
Să te mîngîie căldura primăverii înflorite într-un week-end minunat!
Noi am fost învățați că Pluto e planetă, chiar dacă e mică și îndepărtată. Ba chiar se presupune că ar mai exista o surată mai îndepărtată, dar încă nu a fost vizualizată.
E adevărat că dispariția vieții de pe Terra ar fi o tragedie doar pentru noi, insignifiantă pentru o galaxie în care explodează supernove și găurile negre înghit planete mult mai mari ca a noastră. Poate și sufletele noastre își găsesc sălașul tot acolo. 😉
Mulțumesc pentru generoasa urare, la care îți răspund cu aceleași gânduri bune, Dragoș! Zile tot mai plăcute pentru tine și copilașii tăi!
Eh, învăţămintele de odinioară chipurile nu mai sînt valabile azi. Unele n-or, fi, cine ştie. Vorbim de planete şi galaxii dar nu ştim ce-avem în grădină. C-aşa-i omu’: cu ochii la stele se împiedică de cîte-un ciot şi abia atunci dă cu capu’ de cele nevăzute.
La cîte planete mai sînt prin univers s-or găsi altele unde vizitatorii să facă experimente genetice pe populaţia indigenă aşacum au făsut şi aici în vremuri imemoriale.
Mulţumesc la rîndul meu pentru urare, după cum deja ai aflat chiar am nevoie de zile senine, că altfel se alege prafu’ de casa asta amărîtă.
Frumos! Felicitări cu drag! 🤗
Sărut-mâna pentru popas și apreciere, Ileana! ❤
Omenirea a ajuns spaima galaxiei…
Felicitări pentru interesantul scenariu!
Încă s-ar putea lua măsuri, dacă am vedea cu adevărat răul pe care-l facem.
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Foarte binevenită acestă poezie, mai ales în astfel de vremuri. Dacă ne vom trezi la timp, nimic nu e pierdut.. dacă nu, oricum planeta e un organism care se va apăra de noi. Așa după cum noi oamenii putem ingera un virus sau o bacterie, apoi organismul se apară și o varsă afară, asemeni se întâmplă cu planeta noastră. Dacă îi facem rău ea se va apăra de noi, dacă îi facem bine, ne va binecuvânta. Simplu.
Gânduri bune din partea mea, Petre dragă!
A scăpat planeta noastră de dinozauri – ba poate și de alte specii mai evoluate, despre care noi nu știm nimic – darămite de oamenii care sunt niște dăunători mult mai mari. Nimic nu e etern, în afara timpului care le măsoară pe toate.
Mulțumesc pentru popas și îți doresc o săptămână de primăvară adevărată, dragă Ștef!
Very beautiful!
Thank you very much!
Prea trist și din păcate prea adevărat.
Foarte adevărat mesajul! Oamenii sunt experți în distrugere. Parcă nici n-ar fi Pământul casa noastră, a tuturor! Oare vom înțelege vreodată? 😦
Semnalele de alarmă sunt tot mai dese și variate, dar mai-marii Planetei nu se înțeleg în a lua măsurile necesare. Mă tem că va fi prea târziu când își vor da seama că ne-am tăiat craca de sub picioare. 😦