Haiducii de astăzi

Au mai trecut niște alegeri, pentru unii ca o furtună, pentru alții precum o adiere abia perceptibilă. Chiar dacă mulți dintre noi nu suntem afectați de microbul politicii, nu înseamnă să trecem prea ușor cu vederea ceea ce s-a întâmplat duminică. E vorba de o opțiune care ne afectează pe fiecare dintre noi și n-ar fi normal să ne fie indiferent cine ne conduce în efortul de modernizare, civilizare și prosperitate. Dincolo de partide și grupuri de interese, trebuia să alegem un OM, în care să ne punem încrederea și speranțele. Dar s-a văzut iarăși că majoritatea dintre români nu mai au încredere în nimeni sau sunt prea comozi să mai facă un drum până la secția de vot. Crâșmele și cafenelele sunt mai aproape și nici nu ți se cere buletinul. Pentru că și a avea actul de identitate la tine poate să fie o mare problemă, după cum a demonstrat copreședintele PNL, Alina Gorghiu, sau candidatul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

O altă trăsătură nocivă care se perpetuează, ba chiar se amplifică, e alegerea multor primari condamnați sau cercetați de instanță. Și nu numai în localități mici, ci chiar în orașe mari, cum ar fi Craiova, Brașov, Botoșani, Baia Mare. Într-un sfert din primăriile marilor metropole au fost aleși primari penali! Ciudată e situația din Baia Mare, unde a fost ales Cătălin Cherecheș, deși e în pușcărie și nu-și poate ocupa postul chiar dacă e eliberat. De unde vine această simpatie pentru corupți? E o recunoaștere a faptului că toți am face la fel dacă am fi în locul lor? Sau suntem atât de naivi încât credem că totul e o înscenare, iar primarul prins în fragrant e de fapt nevinovat, mai ales că a făcut atâtea pentru urbe?

Necunoscute sunt mințile alegătorilor, mai ales a celor care sunt consecvenți să aleagă și pentru noi, profitând și impunându-ne niște oameni pe care nu i-am vrea, dar nu suntem în stare să facem niște alegeri. Pe vremuri, haiducii erau cei admirați de popor, pentru că-și riscau viața jefuind-i pe cei avuți și mai dădeau și săracilor din pradă. Astăzi, probabil că în ochii multora primarii corupți sunt asemeni haiducilor ce iau de la statul cel hain și de la milionarii oportuniști, aruncând câțiva galbeni pentru a-și atrage electoratul. Mai o clădire impresionantă, mai un cartier de locuințe pentru săraci, mai câte o pungă cu alimente, mai niște discursuri bine ticluite și nu mai e nevoie de flintă. Arma haiducului român s-a schimbat, potera e DNA-ul, iar poporul nu suportă potera. Mai ales că ea face parte din instituțiile statului, care, la rândul lui, ne jefuiește mereu prin taxe, cerșitul de donații sau prin birocrație.

Eu mi-am făcut datoria de cetățean, votând duminică. Nu sunt sigur că am făcut cea mai bună alegere, dar măcar am arătat că îmi pasă. Nici la loto nu poți câștiga dacă nu-ți iei un bilet, deși unii ar fi tentați s-o facă, chiar dacă ar încălca legea. Nu aș alege un condamnat, chiar dacă mi-ar fi frate și aș fi sigur că-i nevinovat. Justiția e mai presus de jurăminte și simțăminte. E arma cea mai eficace pentru curățirea societății.

Măi românilor, sunteți zdraveni la cap?

Am citit una dintre cele mai tranșante, dure replici din partea unui străin transmisă poporului nostru. Și acesta nu este orice străin, ci chiar ambasadorul Norvegiei în România. Reacția lui în legătură cu România este una dură, și ceea ce spune el poate ne va ajuta pe toți să ne trezim la realitate, transmite ampress.ro.

Omul acesta, diplomat venit dintr-o țară în care nu prea crește nici grâul, nici floarea soarelui, nici leușteanul, nu pricepe cum o țară cu un asemenea pământ, toată traversată de izvoare și izvorașe, capabilă să hrănească fără probleme, cu îndestulare, 90 de milioane de oameni, nu-i în stare să hrănească o populație de cinci ori mai mică.

E un uriaș paradox, zice ambasadorul, exprimându-și astfel perplexitatea. E, citesc eu pe dedesuptul răgnetului dojenitor, o idioțenie. Cum să imporți tu, România, cireșe din Africa de Sud, usturoi din China, fasole din Etiopia, praz din Egipt, mere din Polonia, lăptuci din Brazilia? Cum să cumperi struguri când ai podgorii care produc cele mai diverse soiuri de masă și de vin, încât să umpli toate mesele princiare ale lumii?

Cum să cumperi, măi România, nu ți-e rușine, struguri de masă din soiul Italia, veniți chiar din Italia, când și nesăpată o vie de la Drăgășani sau Pietroasele sau Valea Călugărească sau Odobești îți pot da struguri de masă la fel de buni, dacă nu mai buni decât cei cumpărați din Cizmă și stropiți abundent cu pesticide?

Se miră ambasadorul Norvegiei (…), într-o conferință publică și o sută de politicieni și oameni de afaceri și de gură cască prezenți în sală îi dau tâmp dreptate și apoi pleacă acasă liniștiți. Alo, domnule Guvern, ai vreo soluție să nu mai cumpărăm praz din Egipt, fiindcă se ridică Nea Mărin din mormânt, fiindcă-i insulți nu doar Băileștii, ci și opera umoristică?

Alo, nea ministrule agricol, ai vreo idee cum să nu mai cumpărăm vagoane de usturoi din China, fertilizat cu căcat uman, fiindcă chinezii nu aruncă nimic și găsesc utilitate și produsului ieșit din găoază, și să folosim usturoiul nostru, îngrășat cu gunoi de grajd, fiindcă la noi crește un usturoi mai bun și mai usturoi ca usturoiul lor, cu condiția să-l pui în pământ?

Ne spune, nu un neica nimeni, ci un diplomat care nu-și pierde cumpătul cu una cu două, uluit – din iubire pentru noi, fiindcă altă motivație n-ar avea – că suntem, ca să nu zică idioți, paradoxali. Da, nea norvegianule! Suntem un paradox european. Și dacă mai cauți nițel, mai găsești și alte paradoxuri. Îți mai zic eu unul. Acum un sfert de veac, exportam mobilă în toată lumea.

Pădurile noastre erau vândute ca viori și paturi și scrinuri sculptate. Nemții cumpărau, era singura șmecherie îngăduită, în lădițe de lemn, musai în lădițe de lemn, legume și fructe românești. Îi interesau în primul rând lădițele. Azi vindem, în lumea arabă mai întâi, apoi în lumea europeană și-n toate lumile, exclusiv bușteni. Lemn brut. Cumpărăm de-ale gurii.

Cumpărăm grâu pentru țara grânelor și cumpărăm cireșe. Când, mă întreb, vom cumpăra și dude? Din Guinea Bissau sau din Tanganica? Și zarzăre. Încă nu importăm zarzăre. Să cumpărăm și zarzăre. Da, domnule norvegian, ai slobozit un strigăt pe care-l recepționez ca pe o dovadă de dragoste. Transmite dragostea asta care să ne trezească, chiar dacă te ferești să ne numești idioți, ci doar paradoxali.

Sursa: „Graiul Maramureșului”

Înainte de cozonac

Pe la noi se fac afaceri ilicite cu orice, numai să nu trebuiască a pune osul la muncă. Cel care dă tonul acestora este chiar statul român, care pune taxe peste taxe, doar să adune bani la buget și apoi să-i risipească pe lucrări nerentabile sau la suprapreț. La capătul opus, rămâne mereu cel ce muncește și plătește biruri tot mai mari, fiindcă afaceriștii nu se deranjează s-o facă, doar nu degeaba sunt ei „băieți deștepți”.

Unul dintre cei mai fentați este țăranul fără aptitudini de comerciant versat, care atunci când are o recoltă mai bună, nu o poate vinde fără intermediari. Supermarket-urile preferă să importe, iar piața nu are loc de speculanții care dețin tarabe și îi cumpără marfa la jumătate de preț. Dacă nu o dă, riscă să se strice. Nu o să mă refer aici la roșiile, pepenii, merele, grâul, mălaiul ș.a.m.d., exemple prea cunoscute în fiecare an și despre care s-a vorbit mereu în sezonul lor. Mă voi apleca asupra unui produs foarte apreciat de noi toți, dar care are un traseu sinuos și chiar dubios, în multe regiuni din țara noastră.

Nucii sunt rodnici aproape în fiecare an, iar prin zona de nord-vest a țării e mereu o abundență din aceste fructe foarte căutate de gospodine. Doar că e și mult de lucru cu ele. Spre deosebire de alte țări, în care totul se face mecanizat (cel puțin după cum am văzut într-un film pe e-mail), pe la noi se bat nucii cu bâte lungi, se culeg și apoi se curăță de cojile care au mai rămas. Urmează uscarea la soare, pentru câteva zile. Partea cea mai migăloasă este, însă, spargerea și desfacerea lor. E nevoie de circa 10 ore pentru a aduna circa 5 kilograme de sâmburi de nucă! Și atenție: pentru comercianți, trebuie să fie toți sâmburii curați, sănătoși și cu o culoare aurie. Altfel rămâi cu ei pe cap.

De aici începe o altă aventură. Cui le vinzi? Dacă le duci la piață și ceri 25 de lei/kg, trebuie să stai o zi întreagă, în frig și ploaie (plus taxa de piață) pentru a vinde 3-4 kg. Că e ofertă bogată și puțini sunt cei care n-au măcar un nuc în curte. De aceea, cea mai folosită metodă de a scăpa de marfă și de a face un ban pentru sărbători este să le vinzi oșenilor, care au preluat piața de acest gen. Îi vezi în fiecare zi de joi cum așteaptă la intrarea în piață, fie că e toamnă ploioasă sau început de iarnă geroasă. Îți oferă 15 lei pentru un kilogram, iar dacă îți convine sau ești strâmtorat, ai vândut oricâte ai avea. Firește că ei le vând în străinătate cu circa 10 euro/kg.

La noi, în magazine, se vând cu 30 de lei, dar ți-s preluate tot cu 15 lei. Și uite așa se fac bani frumoși doar prin cumpărarea și dublarea prețului unui produs. În timp ce altul se căznește o zi întreagă pentru câteva bancnote de zece lei, oșanul face sute de lei zilnic, doar tranzacționând marfa sub ochii polițiștilor cu care merge apoi la un grătar și-o bere. Nici nu mai are nevoie de altă ocupație, casa lui e mai grandioasă, burta lui e mai mare, iar mașina printre cele mai fițoase. Iar țăranul care i-a vândut nucile o să fie tare recunoscător când o să audă că, de sărbători, acel afacerist a donat niște jucării pentru copiii de la orfelinat.

Frumoasa și Bestia

Astăzi e o zi de Luminație și de doliu național în amintirea tragediei din clubul bucureștean Colectiv. De aceea am stat și m-am gândit dacă-i potrivit să postez Bancurile Săptămânii sau să explic de ce n-o fac în această duminică. Poate că n-ar fi stricat să ne mai dezlipim un pic de necazul ce ne macină și să zâmbim puțin, dar nu vreau să fiu eu acela care pângărește doliul afișat cu sfințenie de mass-media.

De fapt, noi ar trebui să fim în doliu în fiecare zi sau măcar o dată pe săptămână. Fiindcă mor mereu oameni nevinovați, din vina statului care ar trebui să ne protejeze prin omamenii pe care-i plătim pentru asta. Acum au murit 27 de tineri, cât în șapte zile în toată țara. Fie că se întâmplă pe șoselele nesemnalizate și necorespunzătoare, ori cad aparate de zbor vechi și nedotate conform cerințelor, sau vedem câte un nebun (pușcăriaș) eliberat din azil cum își măcelărește familia, prietenii și cunoscuții.

Nu pot să acuz pe nimeni, neavând toate datele, dar cineva e de vină și dacă nu se iau odată măsuri temeinice, astfel de accidente se vor tot întâmpla. Din cele auzite de la posturile TV, localul bucureștean nu ar fi avut voie să funcționeze, însă autoritățile au închis ochii și i-au condamnat la moarte pe tinerii dornici de distracție. Au urmat tot felul de declarații și promisiuni, dar parcă ne-am obișnuit cu ele și în curând vor fi uitate, la fel cum s-a mai întâmplat în cazuri similare.

Zeci de mii de tineri au promis pe facebook că nu vor merge intra în cluburi pe perioada doliului. În schimb, alte zeci de mii au trecut ușor peste asta și n-au pregetat să viziteze astfel de localuri, chiar de a doua zi. Cu toții vor reveni, fiindcă e în firea lor să uite și să se simtă bine. Sunt asemeni Frumoasei care-i atrasă de Bestie, tocmai fiindcă-i provocatoare și exotică. Se distrează cu ea, o tachinează și chiar o batjocoresc. Numai că, spre deosebire de poveste, Bestia nu e blândă până la final, ci începe să muște. Și mușcă al naibii de multe vieți!

Timpul omenirii se schimbă din 30 iunie

Omenirea va primi o secundă în plus, pe 30 iunie, care va fi adăugată în dispozitivele care măsoară timpul universal, pentru a compensa încetinirea vitezei de rotație a Terrei în jurul propriei axe, informează site-ul lepoint.fr.

7460770-orig

Întrucât Terra are nevoie de o secundă în plus față de anul 2008 pentru a efectua o rotație completă, acea secundă suplimentară va trebui să fie adăugată în dispozitivele de măsurare a timpului. Astfel, pe 30 iunie, la ora 23.59 de minute și 59 de secunde, omenirea va primi o secundă suplimentară.

Nu va fi însă pentru prima dată când acest lucru se va petrece. Din 1972, oamenii au primit 24 de astfel de secunde-bonus. Cele mai recente au fost adăugate timpului universal în 2005 și în 2008.

Aceasta este o consecință a încetinirii rotației Terrei sub efectul disipării energiei terestre prin intermediul mareelor. Or, începând din 1967, timpul universal, cel afișat de ceasuri și computere, nu mai este conectat la rotația terestră și la astre, ci este calculat în funcție de radiațiile izotopului de cesiu 133.

Dintr-o dată, a apărut astfel o diferență între timpul universal și rotația terestră. Întrucât încetinirea rotației Terrei în jurul propriei axe este de o secundă, față de anul 2008, acea secundă va trebui adăugată dispozitivelor care afișează ora exactă. Dacă această corecție nu ar fi realizată din când în când, atunci ziua și noaptea vor ajunge să fie „inversate” (din punct de vedere orar) peste 6.000 de ani.

Serviciul internațional de monitorizare a rotației terestre și a sistemelor de referință – IERS -, amenajat la Observatorul din Paris, în cadrul SYRTE (Sisteme de Referință Timp Spațiu), reprezintă organismul responsabil cu previzionarea și anunțarea acestor secunde intercalate. Totuși, luarea în calcul a secundelor suplimentare nu a fost pe deplin rezolvată și standardizată de sistemele informatice, din cauza imposibilității de a prevedea apariția lor.

 

Vreme bună sau frumoasă?

Pentru mulți dintre noi, vremea bună sau frumoasă e cam același lucru. Mă uit și eu, ca tot omu’, la știrile meteo, pentru ca să nu mă prindă vremea nepregătit. Indiferent pe ce post nimeresc, toți prezentatorii, precum și anturajul lor, se bucură când e vorba de soare, căldură și cer senin. Tot ei se întristează atunci când se anunță ploi sau timp noros, de parcă ar fi o nenorocire. S-ar părea că lumea se gândește numai la vacanțe, la concedii, la plajă sau excursii, altfel nu se explică această aversiune pentru precipitații sau „vreme urâtă”, cum i se mai spune.

Așa o fi normal, dar atunci înseamnă că eu mă încadrez încă o dată printre cei anormali. Pentru că îmi place ploaia, mai ales când vine după mai multe zile de caniculă. Ploaia mă face să visez cu ochii deschiși, îmi umple nările de mireasma proaspătă a solului udat, mă uimește mereu prin vitalitatea pe care o transmite celor prinși pe străzi, mă liniștește prin ritmul ei și apoi mă adoarme lin, ca un somnifer. Tare-i bine când plouă!

E drept că nici ploaia în exces nu-i bună, cum nu-i bun nici soarele prea puternic și canicula. Ideal ar fi să avem parte în fiecare zi de o repriză de ploaie, care să mai răcorească pământul, aerul și pe noi. Asta ar însemna pentru mine vremea bună și frumoasă, dar și prielnică agriculturii, florilor, naturii în general. Doar aceia care-s în concediu la mare sau la munte ar vrea să fie mereu senin, dar turiști sunt mereu. Și cât la sută din populație îl reprezintă ei? Doar pentru această minoritate afirmăm că e vreme bună doar atunci când soarele strălucește?

Realitatea e alta, și o bună parte dintre noi așteptăm ploaia ca pe o izbăvire. E nevoie de ea, iar țăranii o compară cu aurul, atunci când vine la timp. Ieri a poposit și la noi, aerul a devenit mai respirabil, oamenii mai vioi. Bucurați-vă de vreme bună, cu ploaie sănătoasă, cu artificii de fulger și pocnitori de tunet! Nu credeți că-i frumos?

Noi nu suntem normali

Nu e afirmația mea, ci a premierului României, Victor Ponta. Doar el a spus, ieșind de la DNA, că s-a prezentat în fața procurorilor „ca un om normal”. Nicio jenă, ci mai degrabă aroganță și zeflemea la adresa celor care-l cercetează sau nu sunt de partea lui.

N-aș vrea să apelez iar la vremuri apuse, dar e inevitabil să nu-mi amintesc cât de rușinos era pe vremuri să fii chemat la tribunal, cel puțin la țară. Acel om era ocolit de toți ceilalți consăteni și familia lui era blamată, ca și cum ar fi avut râie. Nu conta dacă era vinovat sau nu și nici cauza în care era bănuit de nelegiuire. Se știa doar că nu-i ceva în regulă cu el, iar copiilor li se spunea pe înțelesul lor că este mânjit cu căcat pe nas. Iar noi, cei mici, fugeam de ei ca de dracul, ca să nu ne împuțească și pe noi.

Astăzi, primul ministru al României e mânjit și el cu căcat, dar nu recunoaște, deși pute de la o poștă. Se bănuia de mult că nu e curat, mai ales de la acuzația de plagiat din care a scăpat ieftin, renunțând la titlu. De asemenea din anturajul de care este înconjurat și rudele care au fost la fel de corupte. Nu era, deci, decât o chestiune de zile până să iasă la iveală o parte din nelegiuirile pe care le-a comis, în special cu prietenul său, Șova cel Miruit.

Prim-ministrul României zice că DNA-ul are ceva cu el și cu guvernul. Nu legea îl obligă să demisioneze, ci onoarea, dacă ar avea-o. Cum să ne reprezinte în străinătate un premier urmărit penal? Nu avem și așa destui corupți apărați de Parlament? Însuși Ministrul Justiției susține că justiția nu e dreaptă la noi în țară! E o enormitate pe care niciun om cu o minimă logică nu și-o poate explica. Ce fel de Ministru al Justiției e el, dacă-și denigrează propriul departament? Ce fel de premier e acela care-i cercetat de justiția pe care a lăudat-o până acum câteva luni, înainte de a ajunge și la el? Și care a promis că-și va da demisia în acel caz!

Răspuns: e un adolescent care a ajuns prea în vârf prin ”note” nemeritate, prin servilism și oportunism. Nu e un bărbat, ci un laș care vroia de la început să se ascundă în spatele imunității prezidențiale, știind ce păcate are. N-a reușit, tot din prostia lui, dar mai are ca atu o ceată mare de corupți care or să-l susțină până la capăt, știind că altfel cad odată cu el. Cu riscul sau chiar cu scopul de a submina DNA-ul și Justiția, singurul organ care a început să se miște cu adevărat de la o vreme. Nimeni nu ne poate garanta că acela care-l va înlocui va fi ușă de biserică, indiferent din ce partid ar veni, dar am speranța că legea va veghea și îl va pedepsi și pe el, dacă va fi cazul. Până se vor învăța minte și își vor vedea de treabă.

Pentru Victor Viorel Ponta e normal să ai dosar la DNA, „că nu strică”, dar pentru noi, oamenii cinstiți și plătitori de taxe, ar fi o catastrofă. Marii corupți se pot chiar retrage „în vacanță”, vreo câțiva ani prin pușcării, iar apoi să se bucure de bunurile furate. Nouă ni se ia tot, iar băncile vin la urmă cu tăvălugul. Să ne amintim, în încheiere, cum își justifica candidatul la funcția de prim-ministru necesitatea de a prelua mult râvnitul fotoliu:

Zis-a Ponta, cum rețin:
– Eu voi fura mai puțin!,
Dar puținul lui se pare
Că n-a mai avut hotare.

P.S. – Iată că am răbufnit și eu, prin rândurile de mai sus, dar acum mă simt mai ușor și eliberat de gândurile apăsătoare. Pentru că, vrei nu vrei, politica asta ne afectează și ne stresează, totodată, dacă te uiți la știri și vezi cât circ generează. Mai ales când ți se spune că ești anormal dacă n-ai dosar penal. Pușchea pe limbă!

Tradiții și năravuri

Marele antropolog și etnograf german, Julius Lips, arăta similitudinea unor obiceiuri dintre diferitele popoare. Se referea le… cerșetorie! Larg răspândită, de la laponii de la Polul Nord, până la negrii bantu din fierbintea Africă.

Savantul german spune că pe la sfârșitul neoliticului au apărut în ținuturile noastre europene primele acumulări de produse, în special alimente pentru iarnă. Alții, din diverse motive, între care se găsea și lenea, nu puteau să pună mai nimic deoparte.

Cam pe la timpul solstițiului de iarnă, cei urgisiți de soartă nu mai aveau cum și ce să-și procure de-ale gurii și urlau, în sensul propriu al cuvântului, de foame. Cete de „urlători” înconjurau sălașurile celor mai norocoși, care mai aveau de mâncare.

Cei „bogați” împărțeau puținul lor cu ceilalți, unii răniți de animale sălbatice sau de triburi dușmane, alții cu prea mulți copii. Dar, uneori, se lăsa cu jaf și cu omor.

Trecând vremea, „urlătorii” s-au transformat în „colindători”. Sărăcimea și puturoșii satului „colindau” pe cei harnici și avuți ca să primească și ei ceva de hrană. Dacă nu primeau „urlau”, fluierau, înjurau și scuipau – blesteme țărănești de peisaj!

Dâra de mei și de sare are rolul unei bariere magice. Sarea și meiul sunt produse, reprezintă rodul unei munci! Hărnicia împotriva lenei. Rodul muncii împotriva obrăzniciei puturoșilor!

Cerșetoria rituală, în mii de ani, a luat forme din ce în ce mai sofisticate, preluând motive creștine și devenind, prin lungimea în timp a practicării ei, un obicei folcloric. Dar, rămâne tot… cerșetorie!

Pregătindu-mă să plec la Sibiu, unde am fost invitat să petrec perioada Crăciunului, nu am putut să nu mă indignez, încă o dată, de cerșetoria agresivă, vulgară, practicată în București, sub camuflajul „sărbătorilor de iarnă”. Bande de ciudați urlă până la disperare și sperie pruncii și cățeii din blocurile populare. Sunt urmați de stoluri negre de ciorditori și de aflători. Alaiul hoților-cerșetori este încheiat de vaietele lugrube ale unei amărâte care cântă doină de jale și de moarte înaintea sărbătorii solare a Nașterii Pruncului. Doamne, iartă-mă, poate păcătuiesc, dar o fac cu credința că ceea ce se întâmplă nu este normal, nu este creștin, nu este românesc!

Copil fiind, am apucat, la țară, serbările noastre de Crăciun. Începeam să colindăm cu „Steaua” în ziua de Ajun. În ziua de Crăciun, dimineața, cântam la biserică. Apoi cu toată familia, zeci de persoane, cântam cât ne țineau gurile colinde vechi și înțelepte, la marea masă de Nașterea Domnului. Apoi, de Anul Nou, plugușorul, sorcova, capra, mascații… la zilele potrivite și știute.

Obiceiurile variază de la regiune, la regiune și martori îmi sunt Speranția, Pamfilie, preotul Simeon Florea Marian, Olteanu, Gorovei, Ghinoiu și mulți alți distinși etnografi și folcloriști, dar nicăieri nu se transforma, ca acum, într-o „lună a cadourilor” de tip comunist. Mea culpa, nici măcar nu este comunistă, ci consumistă!

Peste toată această hoție și cerșetorie, promovată de multimedia incultă și vulgară, la câteva minute, în București, se aude pocnetul asurzitor al unei petarde. Interzisă prin lege, dar cui îi pasă. În niciun caz celor care le pun în vânzare! Pe lângă că sunt extrem de periculoase, toate aceste pirotehnii, pocnitori, petarde, artificii etc. etc. și sunt mărturii bilanțurile medicale de la sfârșitul fiecărui an, cu zeci de ochi scoși, arsuri cât cuprinde, degete și mâini smulse, dar și case întregi și căpițe de fân arse, ei bine, pocnitorile au și o influență spirituală extrem de nefavorabilă!

Pocnitorile au fost mereu interzise. Și nu pentru că pot cauza moartea prin sperietură, stop cardiac, a unei bătrânele respectabile, așa cum s-a mai întâmplat, dar pentru că în spațiul spiritual creștin european, pirotehniile aduc focul satanic, răul, moarte, boală și nenoroc.

Bubuiturile tobei și pocniturile din bici, sunt însă, benefice. De ce? Pentru că sunt vibrații ale aerului, produse mecanic, nu prin foc. Iar elementul aer este imediat după elementul apă și îl împinge pe scara timpului. Pentru cine a uitat sau pur și simplu nu știe, iarna are ca element apa, primăvara aerul, vara focul și toamna pământul. În astrologie se spune că apa și aerul fac șampanie, dar apa și focul produc explozie, sunt adverse.

Focul pocnitorilor provine de la celălalt capăt al pământului, fiind expresia unei alte filosofii de viață, a unei alte religii, cu alte obiceiuri. Pe care obiceiuri le respectă chinezii cu umilință, dar să rămână în China, lucrurile nu trebuie amestecate. Pocnitorile și artificiile pot fi folosite într-un spațiu european și creștin într-o singură zi: Anul Nou chinezesc, nu de sărbători creștine. Se anulează însăși semnificația a ceea ce serbăm!

Lumea a uitat de prăvălia lui Vodă Caragea! În timpul și după ciuma îngrozitoare care a decimat țara în vremea domniei sale, au fost 40.000 de morți într-un singur an, de exemplu, și s-au luat măsuri sanitare excepționale. Dublate de un blestem înfiorător al mitropolitului Țării Românești pentru cei care nu respectau regulile sanitare.

Același blestem infam s-a repetat la prăvălia care interzicea oricui să pușce de Crăciun și Anul Nou, cum că mirosul de pucioasă este infernal și atrage demonii, nenorocirile și bolile. „Acela ce va pușca de ziua Nașterii Domnului sau de Anul Nou, va avea parte de atâtea necazuri și boli în anul care să vie!”

Acum ce să zic, vorba lui Dimitrie Cantemir: „prostimea este leneșă” și decât să pocnească voinicește din bici, obicei românesc și creștin, mai bine aprinde fitilul unei petarde, este mai comod. Dar dacă ar ști că va avea parte de un necaz sau o boală pentru fiecare pocnitoare?

Sursa: e-mail

Asigurări auto

Acesta nu este un advertorial în care să vă recomand vreun asigurator auto ce se ține de cuvânt și are prețuri convenabile. Dimpotrivă, dacă asigurările RCA nu ar fi obligatorii aș zice să nu aruncați banii pe fereastră, ci mai bine să-i economisiți pentru a vă putea plăti singuri stricăciunile provocate de incidente sau accidente. De ce să ținem în spinare niște birocrați care nu fac altceva decât să vă ofere o poliță de asigurare, iar când se întâmplă să apelezi la clauzele contractuale, să constați cu amărăciune că ei nu le respectă? Trebuie să faci o mulțime de drumuri, să plimbi o grămadă de hârtii, iar dacă ai norocul să ți se aprobe decontarea reparației, aceasta se va face după luni sau chiar ani de așteptare.

Polițele RCA se scumpesc din nou, iar felul în care se aplică departajarea pe categorii de risc este cel puțin anormal. Tinerii sunt considerați șoferii cei mai predispuși la accidente și sunt taxați ca atare, chiar și de zece ori mai mult decât un adult de peste 30 de ani. E adevărat că sunt multe exemplele în băieții de bani gata conduc ca niște inconștienți și provoacă probleme în trafic, dar nu trebuie să-i băgăm pe toți în aceeași oală. De ce să plătească până la trei sau patru mii de lei și tinerii care au permis de zece anii și nu a făcut niciun accident? O așa mare diferențiere nu există nicăieri în lume, dar noi suntem mereu campioni la recorduri negative.

Asigurările RCA ar trebui să vină în sprijinul șoferilor loviți de necaz, iar sumele strânse prin plata fiecăruia să fie folosite în acest scop și nu doar în salarizarea și premierea angajaților asiguratorului. A devenit o obișnuință să plătim RCA-ul, fiindcă ne obligă legea și de aceea căutăm să fie cât mai ieftină, că oricum nu ne bazăm pe corectitudinea contractului. E un fel de sinecură pe care o dăm unor birocrați, ca să mânce și gura lor o pită. La fel cum plătim polițistul care ne cere să-l găsim noi pe cel care ne-a tâlhărit; pe parlamentarul care merge doar două zile pe săptămână la lucru, doar ca să doarmă sau să-și citească e-mailurile; pe cei de la ISU, care apelează la pădurari și pecari pentru a recupera cadavrele victimelor unor accidente aviatice…

Statul încurajează mereu incompetența, fără să se implice în desființarea firmelor care trăiesc ca niște paraziți pe spinarea contribuabilului. Guvernanții sunt mulțumiți să ia TVA-ul, iar cetățeanul păgubit să se descurce cum o putea, în instanță. Pentru orice drept care-i e încălcat, trebuie să umble prin tribunale ca să fie despăgubit. Prin urmare, mulți renunță mai bine la ce i se cuvine, decât să se judece luni sau ani de zile. Pe asta se bazează șmecherii de la asigurări sau din alte domenii similare. Că noi suntem obligați să ne asigurăm, dar ei nu-s obligați să ne despăgubească. Nu le ajung banii și pentru asta. Iar drumurile rămân tot proaste, deși plătim o grămadă de bani pentru a fi reparate. Are statul grijă ca banii să ajungă în anumite buzunare.

Ziua Mondială a Șahului

Ziua Mondială a Șahului a fost instituită în 1966, la inițiativa Federației Internaționale a Jocului de Șah (FIDE). Este sărbătorită în fiecare an la 20 iulie.

tablasah

„La primul congres FIDE (1914 la Paris), printre delegații care au aprobat constituirea acestui for internațional s-a aflat și tânărul român Ion Gudju, pe atunci proaspăt locotenent, doctorand în chimie la Sorbona și maestru de șah entuziast. Cu ocazia aniversării semicentenarului FIDE, în anul 1954, Ion Gudju a fost declarat ‘decan fondator’ al FIDE, România numărându-se astfel printre țările fondatoare ale Federației Internaționale a Jocului de Șah. În țara noastră, Federația Română de Șah (FRS) a luat ființă în 1915, primul președinte fiind scriitorul Mihail Sadoveanu”.

REVANȘA

La fel ca multe alte orașe, nici Seiniul nu s-a lăsat mai prejos și a organizat ieri un concurs de șah dedicat sărbătoririi acestui minunat sport al minții. Competiția, dotată cu premii și diplome, s-a desfășurat în incinta restaurantului Chilli și i-a adunat laolaltă pe cei mai buni șahiști ai urbei, printre care am onoarea să mă număr și eu. Poate nu ați uitat că săptămâna trecută, cu prilejul concursului prilejuit de Zilele Orașului Seini, m-am clasat doar pe locul 5, cu o înfrângere și două remize. De aceea, am  crezut de cuviință că e cazul să-mi iau revanșa.

Așa că am marșat fără milă, înregistrând victorie după victorie. Armata mea de pe tablă zburda agresiv și nu-i dădea adversarului nicio clipă de odihnă, nicio speranță că ar putea smulge măcar o remiză. Ca urmare, locul întâi mi-a revenit justificat și nimeni nu s-a mirat de asta. Lucrurile au revenit la normal și onoarea îmi era recâștigată!

A urmat o masă festivă plătită de primărie, cu grătare, pălincă și bere. Totul a fost organizat perfect și ne-am simțit excelent. Ar fi frumos să cinstim în fiecare an această sărbătoare, printr-o astfel de competiție și o masă comună. Din păcate, însă, suntem tot mai puțini șahiști și mai bătrâni. Tineretul de azi preferă jocurile mecanice sau cele de pe calculator, care nu le stimulează gândirea. Cui îi vom da noi ștafeta? Mă tem că e o întrebare fără răspuns. Sau poate că școala își va aduce contribuția prin cursurile care încep de la toamnă. Vom trăi și vom vedea.