Istoria consumului de alcool – în mod organizat – și a meseriei de barman, merge în trecut până în vremuri antice. Casele publice de băut, așa cum erau denumite în vechime, serveau ca locuri de întâlnire, atât pentru oamenii din clasele inferioare și mijlocii, cât și pentru cei din păturile înalte ale societății; erau puncte și prilejuri de adunare pentru familii și prieteni. În zilele noastre există câte un bar sau un pub potrivit fiecărui gust și oricărei stări. Pentru cei aflați în căutare de neobișnuit, de bizar și chiar scandalos pe scena internațională a barurilor, există o mare varietate de opțiuni. Următoarele baruri ciudate au câștigat faimă internațională, chiar mii de vizitatori în fiecare an.
10. Eternitatea, barul-sicriu
Orașul ucrainean Truskavets, faimos pentru izvoarele sale minerale, și-a îmbogățit oferta pentru turiști cu o atracție importantă și neobișnuită. Un sicriu gigant, lung de 20 de metri, lat și înalt de șase metri, a fost construit de un grup de antreprenori de pompe funebre, spre a le sevi drept bar, atât locuitorilor, cât mai ales vizitatorilor orașului. Intitulat ”Eternitatea” de către fondatorii săi, barul sicriu le oferă clienților băuturi de orice fel de specialități, având denumiri ca ”Nouă Zile” și ”Patruzeci de Zile”, totul pentru coșciuge reale, folosite ca mese. Pentru decor, în bar se folosesc aranjamente florare funerare și sicrie adevărate, iar uniformele chelnerițelor sunt special croite pentru a se adecva ambianței. Nu mai puțin de 30 de metri cubi de pin au intrat în componența restaurantului.
9. Dans le Noir
Pentru cei interesați de experiențe unice, incredibile, sau care au pur și simplu fantezia de a mânca pe întuneric absolut, localul Dans Le Noir îi va lăsa, pur și simplu, în beznă. Acest concept de bar francez este chiar inovator și, dacă la început pare ciudat, pe urmă devine interesant faptul că nu trebuie să-ți faci griji că te maimuțărești sau că îți murdărești hainele cu mâncare sau băutură. Potrivit proprietarilor localului Dans le Noir, ghizii orbi angajați aici sunt atent antrenați să asigure bunăstarea clienților și să îi direcționeze. Aici, clientul se bazează numai pe simțul auditiv, pe miros și pe atingere. Londra, Paris, Barcelona și Bangkok sunt câteva dintre orașele celebre unde poate fi găsit un local Dans le Noir. În fiecare restaurant aparținând acestei francize ești ghidat și servit de personal nevăzător, astfel încât diferența dintre cei care văd și orbi este, cumva, anulată. De fapt, aici, în mod ironic, nevăzătorii devin ”ochii” celorlalți, iar această inversare de roluri implică un schimb de încredere dinspre persoana care funcționează normal către cea cu probleme, fără de care ar fi complet pierdută într-un asemenea loc.

8. Clinica
Amplasat în miezul cartierului Clarke Quay, din centrul orașului Singapore, Clinica este un bar cu tematică de spital. După cum sugerează și numele său, decorul și ambianța acestui loc respectă destul de fidel peisajul dintr-o clinică medicală. Paturile de spital despărțite între ele prin perdele albe, corpuri de iluminat tipice sălilor de operații, scaune și mese cu rotile, seringi, perfuzii, eprubete și alte ustensile medicale au cu siguranță însușirea de a atrage atenția clienților. Și nu doar la nivel de decor sunt vizibile asemănările cu un veritabil mediu sanitar; ele se continuă și în meniurile și ”vesela” puse la dispoziția vizitatorilor. Astfel, cocktail-urile sunt servite în pungi de perfuzii, dotate cu dispozitive de picurare, sau în seringi.
7. Alcatraz ER
Tokyo a devenit ”terenul de joacă” al celor mai bizare localuri. Alcatraz ER, un fascinant ber-restaurant, cunoscut și sub denumirea de ”Închisoarea Medicală Shibuya”, este un astfel de exemplu. Probabil că proprietarii au fost destul de indeciși atunci când au ales conceptul acestui bar, deoarece el îmbină elemente tipice spitalicești, închisorilor actuale și temnițelor medievale. Dar acest amalgam nu supără, ci chiar contribuie la nota excentrică pe care este întemeiată ideea. La intrarea în local, clienții trebuie să își dezvluie grupa sanguină, după care sunt încătușați de chelnerițe îmbrăcate în uniforme de surori medicale, care îi conduc într-o ”celulă”! – o încăpere austeră, ce seamănă cu o carceră subterană din Evul Mediu. Băuturi cu nume precum ”Influenza” și ”Stabilizator Mental Acut!” sunt servite în eprubete sau în pungi pentru perfuzii, iar mâncarea este oferită pe platouri și în farfurii metalice asemenea tăvilor în care își plasează chirurgii instrumentele. Ocazional, cina este întreruptă de un lunatic ce poartă pe față masca personajului horror Jason și care aleargă prin tot localul, terorizând clienții… și tot așa, diverse scenarii ”negre”, menite să sporească atracția locului.
6. Cafeneaua Vampirilor
Cu siguranță, ar fi fost mult mai adecvată unei alte părți de lume – îndeosebi celei care a oferit istoriei și imaginarului legenda personajului Dracula -, dar Crama Vampirilor se află în districtul Ginza, din Tokyo. Și este, într-adevăr, un local inedit, ce nu trebuie ratat de niciun turist aflat în capitala niponă. Restaurantul cu tematică gotică se află la etajul al șaptelea al unui bloc turn, acolo unde, încă de la lift, clienții sunt întâmpinați de chelnerițe purtând uniforme negre franțuzești și de chelneri îmbrăcați în fracuri; aceștia îi conduc la mese (neapărat rezervate). În fiecare încăpere și separeu din local se poate asculta muzică barocă, restaurantul fiind decorat cu cranii, crucifixe, candelabre, păianjeni și pânzele aferente, un coșciug de tipul celui în care se odihnea Dracula și alte elemente de natură să creeze impresia unui film horror. Atunci când sosește clipa pentru comandă, lucrurile se complică puțin, deoarece meniurile sunt scrise numai în Kanji, una dintre cele trei scrieri japoneze cu ideograme. Oferta culinară reprezintă un amestec de preparate tradiționsale franțuzești, italienești și japoneze. Ca aperitive, localul oferă delicioase bulete din cașcaval sau pachețele de primăvară umplute cu ton. De asemenea, între preparate se numără caracatiță marinată, somon afumat, rață sau pui cu mirodenii. Nici băuturile nu dezamăgesc: spre exemplu, amestecul roșiatic de vin și suc de fructe este cu adevărat răcoritor. Prețurile sunt, totuși, cam piperate, având în vedere că o cină în doi poate ajunge până la suma de 100 de dolari. O asemenea sumă se justifică însă, căci Crama Vampirilor din Tokyo oferă o experiență unică.
5. Steaua Mării Roșii
Acest restaurant cu adevărat surprinzător și spectaculos se află pe fundul Mării Roșii, la cinci metri sub suprafața apei, fiind protejat de geamuri groase de Plexiglas, ce le permite clienților să admire impresionanta faună locală de pești, corali și alte creaturi submarine. Decorul localului este un soi de fantezie oceanică, având podelele de nisip acoperite cu un strat foarte limpede de rășină epoxidică; scaunele sunt acoperite cu catifea și respectă modelul exoscheletului aricilor de mare; accesoriile de iluminat au forme de stele de mare, iar lumina albăstruie subacvatică, filtrată în pavilionul scufundat, provine din surse naturale ziua și din surse artificiale pe timp de noapte. Detaliile decorului sunt atât de bine realizate, încât efectul obținut este cu adevărat încântător – privirile clienților pendulează, indecise, între peisajul de dincolo de ferestre și decorul interior, abundent în forme și texturi oceanice. Mâncarea este potrivit de bună, dar experiența face toți banii. Restaurantul devine bar în jurul orei 22.00. Atât adulții, cât și copiii se bucură de interiorul acestui local neconvențional, chiar dacă serviciile sunt lente și, uneori, cam pun răbdarea clienților la încercare.
4. Guacara Taina
Amplasat în orașul Santo Domingo, din Republica Dominicană, Guacara Taina este singurul club-bar subteran amenajat în interiorul unei peșteri naturale. Se află la 18 metri sub suprafața solului și are o capacitate de peste 2.000 de persoane. Guacara Taina se întinde pe trei niveluri, cu un decor natural de stalagmite și stalactite, și este una dintre cele mai bune dintre discoteci ale țării, atrăgând, în egală măsură, localnici și turiști. Peștera se află în incinta unui parc verde, iar muzica îndeosebi ascultată aici include merengue, salsa și alte genuri latino. Guacara Taina chiar sponsorizează câteva școli de merengue, special pentru a-i învăța pe turiști mișcările de bază ale popularului dans originar din Republica Dominicană. Localul are trei baruri cu tematici diferite, trei ringuri de dans uriașe, un restaurant cu specific internațional, mese și scaune, toate înconjurate de pereți stâncoși. Intrarea costă 300 de pesos (8 dolari americani), iar prețul include și o băutură.
3. Barul Baobab

Potrivit experților care l-au studiat, aplicând procesul datării cu carbon, baobabul în trunchiul căruia s-a amenajat acest bar din provincia Limpopo, Africa de Sud, are o vârstă de 6.000 de ani, mai mult chiar decât piramidele din Egipt. Acest lucru îl face să se numere printre cei mai bătrâni copaci de pe fața Pământului. Totuși, acestea nu sunt singurele lucruri fascinante referitoare la uriașul organism arboricol, transformat în bar pentru turiștii însetați. Acum, peste 7.000 de clienți vizitează anual obiectivul. Barul, care are o pivniță proprie și sistem de ventilație natural, se află în interiorul unui trunchi de baobab cu diametrul de 10 metri și cu înălțimea de 20 de metri. Golul din interiorul trunchiului s-a format, inițial, din cauza unor incendii. Este nevoie de 35-40 de oameni cu brațele întinse în lateral pentru a înconjura întregul stabiliment, iar proprietarul spune că a organizat odată o petrecere în baobab, găzduind 54 de convivi înăuntru. Totuși, confortabil, până la 15 indivizi pot ocupa simultan incinta. În plus, oricât de neconvențional, barul este dotat cu telefon și cu panou de darts. Și, oricât de scobit ar fi, pereții trunchiului de baobab au o grosime de până la doi metri.

2. Cova d’en Xoroi
Spectaculoasă dimineață, după-amiază și seară – aceasta este Cova d’en Xoroi, cunoscută în rândul localnicilor și sunb denumirea de ”Peșterile”: un impresionant spațiu natural, amplasat romantic în interiorul unei frumoase stânci din Cala n’Porter, aflat pe coasta sudică a insulei spaniole Menorca, atinsă de istorie și spălată mereu de apele mării; o cavernă săpată în mitologie, plină de colțuri ce așteaptă să fie descoperite. În localul amenajat aici, un bar-restaurant, vizitatorii pot consuma un aperitiv la orice oră din zi și din noapte, într-un cadru natural de neegalat, îmbogățit de servicii de calitate. Este un punct de observație cu priveliști uluitoare, de unde oricine poate contempla răsăritul, apusul, magia lunii și a stelelor. Cu o selecție din cele mai bune cocktail-uri, serviciile ireproșabile și muzica ambientală în surdină, asigurând o atmosferă optimă, relaxantele apusuri de aici îi vor oferi oricărui vizitator o amintire de neuitat a locului. În fiecare vineri și sâmbătă, de la ora 23:00, localul devine club de dans.
1. Barul Scheletelor
Alături de muzeul științifico-fantastic H.R. Giger din Gruyeres, Elveția, având o tematică aplicată îndeosebi asupra lumii prezentate de Ridley Scott în seria cinematografică ”Alien”, se află, supus acestor tendințe SF, Barul H.R. Giger. Aici, o bere – sau orice băutură alcoolică – și o gustare pot fi consumate, ironic, în pântecele unei uriașe creaturi fantastice. Sau, cel puțin, aceasta este senzația oferită. Acest bar a fost construit și amenajat de H.R. Giger, designerul decorurilor filmelor ”Alien”, pentru care a și câștigat numeroase premii. Intitulat, pe bună dreptate, și ”Barul Scheletelor”, acest local abundă în modele scheletice stranii, vizibile în mai toate obiectele, de la scaune până la vazele de flori, toate elementele constituente contribuind eficient la crearea unui sentiment cel puțin bizar. Barul Giger se deschide încă de dimineața, pentru a oferi cafea și Internet, devenind însă pe cât își propune de sinistru odată cu lăsarea întunericului, atunci când umbrele se îmbină cu formele scheletice din metal, iar barul prinde viață nocturnă.
.
Sursa foto: daylife.com; travelvivi.com; trekearth.com; panoramio.com
Sursa articol: descopera.ro
.