Ce să urmărești când te duci să mănânci la restaurant

12 reguli ale lui Anthony Bourdain

1. În ce zile ale săptămânii este bine să mergi la restaurant

Anthony Bourdain spune că ideal ar fi să mergi de marți până joi. De regulă, în ziua de luni șeful restaurantului este liber, iar marți este odihnit și pregătit să dea tot ce are mai bun pentru clienții restaurantului. Vineri și sâmbătă mâncarea este proaspătă, dar localurile sunt aglomerate, astfel încât șefii și bucătarii nu pot acorda prea multă atenție fiecărui fel de mâncare comandat. În plus, „clienții de weekend sunt priviți cu dispreț de chelneri și bucătari, sunt considerați provinciali, oameni din suburbii, țărănoi care ies în oraș doar în weekend, dau bacșișuri subțiri, nu se pricep la mâncare și nici nu se mai întorc în restaurantul cu pricina. În schimb, clienții din timpul săptămânii sunt priviți ca oameni de-ai casei, care se vor întoarce de fiecare dată”.

2. Nu este bine să comanzi pește în ziua de luni

Este de o mie de ori mai sigur, spune Bourdain, să mănânci niște homar pregătit la o tarabă din Caraibe, chiar dacă muștele bâzâie în jurul grătarului, iar igiena locului lasă de dorit, decât să comanzi pește într-un restaurant fițos dintr-un mare oraș, într-o zi de luni. Asta pentru că în cazul tarabei din Caraibe, există o șansă uriașă ca peștele să fie proaspăt. În schimb, șansele sunt minuscule la restaurantul fițos. Mai mult ca sigur, șeful acestui restaurant a comandat peștele joi, pentru a-i fi livrat vineri dimineață. Desigur, a comandat o cantitate mare, mizând pe aglomerația care va fi în weekend în localul său, deci tot ce-i posibil ca peștele de luni să fie comandat JOI. „Luni e seara valorificării, în care tot ce a rămas din weekend este gătit și vândut în speranța unui profit”, scrie Bourdain. O dovadă că lucrurile stau așa este și faptul că soiuri perisabile precum codul, care nu rezistă atâtea zile, nu se găsesc aproape niciodată lunea printre specialitățile restaurantelor.

3. Nu mânca scoici la un restaurant, decât dacă-l cunoști personal pe bucătar

Anthony Bourdain știe că majoritatea bucătarilor nu sunt foarte scrupuloși când e vorba de manevrarea scoicilor: „Acestea sunt lăsate de multe ori să plutească în propriul lor pișat urât mirositor, în fundul frigiderului”. În mod normal, scoicile ar trebui ținute în recipiente speciale, cu găuri, din care să se scurgă zeama. Mai mult, bucătarii ar trebui să aibă grijă ca toate scoicile să fie sănătoase și încă vii, când sunt aruncate în oală. Dacă o singură scoică este stricată, indigestia provocată poate fi de pomină.

4. Bombele cu ceas din sosul hollandaise

Acest sos este preparat, în principal, din gălbenușuri și unt decantat și trebuie păstrat la o temperatură nici prea ridicată, nici prea scăzută. Altfel, sosul se taie când este turnat cu lingura peste ochiurile fierte. Din nefericire, spune Bourdain, această temperatură călduță este mediul proprice pentru bacterii. „Nu știu pe nimeni care să fi făcut vreodată sos hollandaise proaspăt, la comandă. La fel de tulburătoare este probabilitatea ca untul folosit în sosul hollandaise să fie unt rămas de pe mese, încălzit, decantat și strecurat pentru a îndepărta toate firimiturile de pâine și mucurile de țigară”.

5. Pâinea este frecvent reciclată de la mesele altora

Refolosirea pâinii este un obicei răspândit în tot sectorul gastronomic. Este chiar banal ca un picolo care vede la masă un coș cu pâine nefolosit să-l ia și să-l pună în fața altor clienți. Când aceștia nu-l văd, evident. Bourdain spune că acest lucru nu este însă o problemă și nu ar trebui să fim îngrijorați: riscul de a lua boli în acest mod este identic cu acela de a merge cu un mijloc de transport în comun.

6. Nu mânca niciodată în restaurante cu toalete murdare

Băile sunt relativ ușor de curățat, spre deosebire de bucătăriile unde există ustensile, cuptoare, frigidere. Dacă angajații nu au fost în stare să păstreze toalete curate, atunci vă dați seama ce este în bucătăriile lor. Un semnal de alarmă trebuie să aveți și când chelnerii arată neîngrijiți. „Dacă managerul le permite să umble în halul ăsta prin salon, Dumnezeu știe ce fac cu creveții voștri!”

7. De ce Bourdain nu mănâncă niciodată pește-spadă?

„Furnizorul meu de pește nu mănâncă niciodată pește spadă atunci când merge la restaurant. Asta pentru că a văzut prea multe exemplare din acei viermi paraziți de un metru și jumătate care viețuiesc uneori în carnea acestui pește”, scrie maestrul șef american în „Kitchen Confidential”.

8. Ce ascunde vorba „Păstrează pentru bine prăjit”

Într-o bucătărie, carnea și peștele costă bani. „Ce credeți că se întâmplă când șeful dă peste capătul mai măricel al unui mușchi de vită, care are deja puțin miros și a fost mereu împins la fundul grămezii de carne? Ca să nu piardă bani îl păstrează pentru un fel de mâncare „bine prăjit” și-l va servi unui tăntălău care preferă să-și mănânce carnea sau peștele arse, fără gust și tari ca talpa, care nu e în stare să-și dea seama dacă ceea ce înghite e mâncare sau gunoi plutitor”.

9. Sânge uman în mâncare?

„Nici nu vrei să vorbesc despre acest subiect. Să spunem doar că ne tăiem frecvent în bucătărie și să lăsăm subiectul”.

10. Ce ne dezvăluie numărul clienților dintr-un local despre prospețimea crevetului

Dacă restaurantul e unul căutat, iar fluxul constant al alimentelor este garantat, atunci crevetele este ok. „Când intru într-un restaurant cu un salon în mare parte gol și cu un patron care se holbează nefericit afară, pe fereastră, atunci nu voi mai comanda crevete”, scrie Bourdain. Aceeași regulă se aplică și când e vorba de carne, pește, homar. Esențială este rotația atunci când vine vorba de prospețimea alimentelor. De asemenea, nu este recomandată nici comandarea unor feluri de mâncare mai puțin populare în restaurante pe jumătate goale. „Macroul înăbușit sau ficatul de vițel putrezesc într-un ungher întunecat al frigiderului, pentru că dau bine în meniu”.

 

11. De ce este bine să fii politicos cu chelnerii?

„Chelnerii v-ar putea salva viața printr-un oftat sau o sprânceană ridicată”, răspunde Bourdain. Chelnerul știe dacă un pește nu este proaspăt sau de câte zile așteaptă în frigider o bucată de carne. Dacă v-ați purtat bine cu el, măcar prin limbajul trupului, s-ar putea să vă ajute să evitați să comandați ceva ce el nu ar mânca niciodată.

12. Mitul bucătăriei vegetariene

Este doar un mit faptul că mâncarea vegetariană este mai sănătoasă decât cea gătită din carne. Există amoebe care se transmit cel mai rapid, de la un  individ la altul, atunci când se manevrează legume crude, nefierte, în special când se spală frunzele de salată sau alte legume cu frunze. (Travel Zoom)

Cine este Anthony Bourda

  • În prezent este bucătar-șef la Brasserie Les Halles din New York. Până în 2013 a fost gazda unui popular show de televiziune, „No reservations”, difuzat de Travel Channel. Din 2013 s-a mutat la CNN unde are emisiunea „Anthony Bourdain: Parts Unknown”.
  • Bourdain a scris mai multe cărți, dintre care cea mai cunoscută este „Kitchen Confidential” (2000), în care dezvăluie secretele bucătăriilor din marile restaurante

Sursa: e-mail

Advertisements

Ciorbele preferate de români

Care sunt ciorbele preferate de români în funcție de zona țării

1. Ciorba de văcuță

Fie că este acrită cu borș proaspăt, cu oțet sau doar cu roșii, ciorba de văcuță este felul de mâncare preferat al multor români, cărora le aduce aminte de prânzurile îmbelșugate, alături de cei dragi.

2. Ciorba de găină cu tăiței de casă

Cu gust și aromă inconfundabile, densă și delicioasă, ciorba de găină cu tăiței de casă este preferată pentru anotimpul rece.

3. Ciorba de perișoare

Perișoarele pot fi făcute din carne de pui, vită sau pește, cu legume călite în ulei fierbinte, în prealabil, sau fierte direct, iar în final ciorba poate fi dreasă cu smântână sau servită fără. Oricum ar fi, ciorba de perișoare e, întotdeauna, un deliciu!

4. Ciorba de burtă

Nu credem că există român care să poată spune, sincer, că nu a mâncat, măcar o dată, ciorbă de burtă. Cu foarte multă carne, legume și smântână, ciorba de burtă este extrem de sățioasă și extraordinar de gustoasă!

5. Borșul cu pește

Această rețetă dobrogeană tradițională este îndrăgită deopotrivă de cei care au crescut în această zonă a țării și cărora le aduce aminte de copilărie, precum și de toți cei cărora le place gustul unic al ciorbei pescărești.

6. Ciorba de fasole (cu sau fără afumătură)

Ideală atât în perioada postului sau pentru vegetarieni, dacă din ingrediente lipsește carnea, sau în restul anului, când în compoziție intră și niște afumătură, ciorba de fasole nu putea să lipsească din lista noastră. Poate fi acrită cu zeamă de varză sau mâncată în pâine, și va fi mereu la fel de bună.

7. Borșul

O ciorbă specifică Moldovei, borșul se poate face numai din legume sau cu carne – de pui, de vită sau chiar de porc. Important este să fie acrită cu borș, care-i va da gustul de mâncare ca la mama acasă.

8. Ciorba de miel

Mâncată în special de Paște, în Oltenia, ciorba de miel se face cu burtă de miel tocată fideluțe, rădăcinoase și leuștean proaspăt, dreasă cu smântână sau iaurt de oaie.

9. Ciorba de potroace

Servită, inițial, la nunțile oltenești, ciorba de potroace este acum cunoscută și îndrăgită în întreaga țară. Făcută cu carne ușoară de pasăre și multă zeamă de varză, ciorba de potroace se mănâncă foarte fierbinte, cu pătrunjel și mărar verzi deasupra.

10. Ciorbă rădăuțeană

Așa cum îi spune și numele, această ciorbă este specifică zonei Moldovei, fiind adoptată, de-a lungul timpului, de gospodine din întreaga țară. Ingredientele de bază pentru ciorba rădăuțeană sunt carnea de pasăre, legumele, smântâna, făina, câteva ouă, mirodenii, usturoi și un strop de oțet.

Sursa: „Graiul Maramureșului”

Cele 7 minuni de omlete ale lumii

Cred că majoritatea dimineților din toată lumea încep anume cu ea, și nu e vorba de nici o persoană ci de regina micului dejun: omleta. Aproape în orice bucătărie tradițională își are un loc aparte, iar numărul de fani ai acestui aliment este impunător. Iată de ce vă prezentăm 7 din cele mai gustoase și inedite rețete de preparare a ouălor pentru o dimineață minunată.

* Omleta Norvegiană

O combinație atât de specială, încât îți lasă gura apă. Și anume cea dintre ouăle prăjite cu puțină ceapă și pește sărat. Omleta norvegiană este foarte populară la scandinavi, iar un mic dejun rar se lipsește de această capodoperă. Merită să încercați.

https://i0.wp.com/media.lilu.md/2015/07/Omleta-Norvegiana.jpg

* Omleta japoneză Tamagoyaki

O mândrie națională a țării răsăritului de soare. Se prepară foarte ușor: se bat ouăle de găină, apoi se amestecă cu bulionul în care am pus zahăr, sos de soia, sare și alte condimente preferate. Amestecul este prăjit pe ambele părți în mod repetat. Omleta poate fi apoi umplută cu diferite garnituri și tăiată rulouri.

https://i2.wp.com/media.lilu.md/2015/07/Omleta-Tamagoyaki.jpg

* Frittata

Omleta italiană care este preparată neapărat cu umplutură din brânză, legume, carne sau mezeluri. De obicei se prăjește pe tigaie, iar apoi se coace puțin în cuptor. Frittata napolitană se prepară foarte des și cu paste, iar cea tradițională poate conține praz și parmezan. Pentru Frittata, ouăle bătute se pun pe o tigaie unsă cu unt, iar apoi se adaugă umplutura. Când stratul inferior începe să se coacă, închidem tava cu un capac și o lăsăm să se mai gătească un pic la foc mic sau punem tava pentru câteva minute la cuptor.

https://i1.wp.com/media.lilu.md/2015/07/Frittata.jpg

* Tortilla de Patata

Omleta spaniolă de cartofi, despre care există multe legende ce povestesc originea acestui preparat popular din bucătăria spaniolă. Una dintre ele spune că autorul rețetei a fost Generalul Thomas Sumalakarregi, care în timpul asediului de la Bilbao a inventat omleta ca o masă simplă, rapidă și hrănitoare pentru a-și hrăni armata. Conform unei alte legende, prima tortilla a fost pregătită de o gospodină anonimă din Navarra, în a cărei casă din întâmplare a nimerit un general de armată. Femeia era foarte săracă și în afară de ouă, cartofi și ceapă nu avea nimic, așa că a trebuit să improvizeze. Generalul a rămas încântat și a preluat rețeta pentru armata sa.

https://i0.wp.com/media.lilu.md/2015/07/Tortilla-de-Patata.jpg

* Orsini

O metodă neobișnuită și care o să vă ia ceva timp de preparare. Gălbenușurile sunt separate de albuș, rămânând în jumătate de coajă. Apoi se bat spumă și sunt coapte în cuptor. După care adăugăm gălbenușurile și unt. Orsini este o gustare populară în bucătăria italiană, care este servită cu brânză și legume.

https://i2.wp.com/media.lilu.md/2015/07/Orsini.jpg

* Shakshuka

Un fel de mâncare din ouă prăjite în sos de roșii, ardei iute, ceapă și condimente. Shakshuka nu este doar un preparat din ouă și roșii, ci un întreg amalgam de rețete din bucătăria israeliană, care are mai multe variante. În ciuda faptului că a apărut în Africa de Nord, Shakshuka a câștigat recunoaștere ca o mâncare evreiască. Tradiția permite mâncarea acesteia la micul dejun, la prânz, dar în nici un caz la cină.

https://i2.wp.com/media.lilu.md/2015/07/Shakshuka.jpg

* Ouă fierte în stil franțuzesc

Un fel de mâncare în bucătăria tradițională franceză de ouă, în care acestea sunt fierte în apă caldă, fără coajă. Această metodă de gătit face ca gălbenușul să fie atât de moale ca o cremă înfășurată în proteine. Condiția principală a rețetei este una simplă: ouăle trebuie să fie proaspete, iar apa nu trebuie să fiarbă la foc mare. Unii bucătari adaugă ouăle preparate astfel, în supe sau bulion. Se servesc pe pâine prăjită crocantă, cu roșii sau crenvurști la grătar și se presară cu cașcaval ras.

https://i2.wp.com/media.lilu.md/2015/07/Pashot-Eggs.jpg

Sursa: e-mail

Ghidul brânzeturilor

Ghidul brânzeturilor – 11 feluri de brânză pe care trebuie să le guști o dată în viață

Brânzeturile sunt parte esențială a dietei persoanelor din întreaga lume. Versatile, volubile și gustoase, ele pot juca rolul unui excelent aperitiv și totodată, pot ține locul unei gustări pe care o poți servi după masă.
Obținută prin închegarea laptelui de vacă, oaie, capră, iac sau bivol, brânza aduce un aport semnificativ de calciu și grăsime necesare bunei funcționări a organismului. Cu toate că, de cele mai multe ori, ea se realizează cu ajutorul unui cheag regăsit în stomacul vitelor, există și anumite tipuri de brânză obținute prin aportul oțetului, lămâii sau cynarei, o plantă erbacee de proveniență mediteraneană.
Pentru un plus de savoare, brânzeturilor li se adaugă bacterii, plante sau mirodenii, iar diferitele soiuri existente pe piață sunt rezultatul combinării unor astfel de organisme unicelulare de natură vegetală sau mucegaiuri, precum și ale unor modalități de procesare distincte.
Clasificarea brânzeturilor
.
Brânzeturile pot fi clasificate în funcție de laptele folosit în obținerea lor, a consistenței, procesului de fabricație, conținutului de grăsimi sau întrebuințării în bucătărie.
În funcție de laptele folosit, avem brânză din lapte de vacă (Mozzarella, Parmezan, Provolone, Mascarpone, Brie, Leerammer, Gouda), brânză din lapte de oaie (Roquefort, Pecorino, Nasal), brânză din lapte de capră (Feta, Montrachet, Chevre, Caprino), brânză din lapte de bivoliță, iapă, cămilă sau iac.
În funcție de consistență, brânzeturile pot fi moi (Mascarpone, Urda), semi-tari (Brie, Roquefort, Emmenthaler) și tari (Parmezan, Pecorino Romano).
După procesul de obținere, întâlnim brânzeturi cu mucegai în exterior (Brie), brânzeturi cu mucegai în interior (Roquefort), brânzeturi frământate (Brânza de burduf), opărite (Mozzarella) și în saramură (Feta).
În funcție de conținutul în grăsime, brânza este slabă (Ricotta, Cottage), semigrasă (Mozzarella, Halloumi), grasă (Feta, Brie) și foarte grasă (Mascarpone).
Nu în ultimul rând, după modul în care te poți folosi în bucătărie de ele, brânzeturile pot fi de tip cheddar, adică ușor de topit și folosite, cu precădere, la gratinat. De cealaltă parte, cele de tip elvețian sunt caracterizate de un gust puternic și sunt ușor de feliat, pe când cele de tip parmezan sunt tari și numai bune de dat prin răzătoare. Brânza cu mucegai albastru este sfărâmicioasă, poate fi folosită în prepararea sosurilor și are o aromă puternică, iar cea de tip ricotta este ideală pentru deserturi, textura ei moale și gustul fin permițându-i să fie preparată în rețete dulci.
Cu un grad ridicat de popularitate în rândul gurmanzilor, cremele de brânză sunt tartinabile și ușor de inclus în orice preparat, iar brânzeturile de tip mozzarella ocupă locul fruntaș în topul preferințelor și sunt folosite pentru prepararea rețetelor de pizza.
Cu o asemenea varietate largă însă, decizia de a gusta cel puțin o dată un anumit soi de brânză se poate transforma într-o adevărată provocare. Tocmai de aceea, ne-am gândit să întocmim un top al celor mai interesante tipuri de brânzeturi și să te lăsăm să-ți alegi preferata.
.
1. Asagio
Este o brânză semi-tare, din lapte de vacă, apărută pe platoul provinciei Vicenza. Preparată inițial din lapte de oaie, localnicii îi păstrează încă numele vechi, pegorin, termen asociat cu italienescul pecora (oaie).
Există două varietăți ale acestui tip:
brânza proaspătă sau Asagio Presato, și brânza veche (maturată) sau Asagio d’Allevo. Cea dintâi are coaja albă, multe găuri la interior și amintește, la gust, de laptele de vacă.
Cea de-a doua are o culoare aurie, multe găuri mici, un gust ușor picant, care aduce a drojdie și fructe uscate.
 .
2. Brie
Este o brânză moale, acoperită cu mucegai alb, a cărei denumire provine de la provincia franceză Brie.
Cu o aromă fină de fructe, este numai bună pentru sosuri și fondue și merge extrem de bine cu legume și carne. Mare atenție în momentul achiziționării unui astfel de soi, deoarece dacă la atingere crusta de mucegai se crapă, înseamnă că aceasta este învechită. Mai mult, dacă are o coajă maronie și lipicioasă, ea a expirat.
 .
3. Camembert
Brânza fermentată, moale, grasă, preparată din lapte de vacă, camembert conține multe substanțe nutritive și este bogată în proteine și vitamine.
Ea se servește întotdeauna tăiată felii sau în triunghiuri și poate fi consumată în orice perioadă a anului alături de un Merlot, Pinot Noir sau Fetească Neagră.
 .
4. Cheddar
De proveniență englezească, acest soi se prepară cu ajutorul laptelui de vacă și are o textură uscată. Aroma ei amintește de gustul nucilor, iar culorile variază de la sidefiu și până la un galben intens, în funcție de sezon și de hrana asimilată de animale.
 .
5. Emmenthaler
Asociată cu brânzeturile tipic elvețiene, Emmenthaler este recunoscută pentru găurile de mărime semnificativă întîlnite pe suprafața sa.
Cu un gust dulceag și o aromă ușor picantă, sesizabilă abia la finalul degustării, ea este adesea gratinată sau folosită în prepararea fondue.
 .
6. Feta
Se prepară din lapte de capră sau oaie și este unul dintre alimentele ale căror reglementări europene sunt extrem de importante.
Pe teritoriul țărilor Uniunii se numește feta doar acea brânză care provine din centrul greciei sau din zona Lesbosului și care conține cel puțin 70% lapte.
Are gust cremos și poate fi combinată cu fructe.
 .
7. Gouda
Brânza Gouda se produce în Olanda, iar aroma ei variază în funcție de o mulțime de aspecte. De la un gust blând și cremos și până la unul puternic, extrem de intens, acest soi poate fi gratinat dacă este proaspăt sau utilizat pentru asezonarea salatelor dacă e puțin mai vechi.
.
8. Mascarpone
Este o brânză italiană extrem de grasă și cremoasă, cunoscută, mai ales, ca ingredient principal în prepararea prăjiturii Tiramisu. Are o culoare asemănătoare cu cea a fildeșului și o textură fină, ca de budincă.
Gustul ușor parfumat și dulceag îl transformă într-un adevărat regal.
 .
9. Mozzarella
Este brânza care se prepara, inițial, din lapte de bivoliță.
Albă, apoasă și elastică, Mozzarella se întinde în fire și este cel mai comun utilizată în rețetele de pizza.
Alte alimente care pot fi servite cu brânza italiană sunt prosciutto crudo, salatele de paste sau roșiile stropite cu ulei de măsline și preparate cu busuioc.
 .
10.Parmezan
Este o brânză tare, cu o consistență granuloasă, a cărei suprafață lucioasă are o culoare auriu-maronie.
Parmiggioano Reggiano este marcă înregistrată și reprezintă baza celor mai multe mâncăruri din paste.
.
11. Roquefort
Obținută din lapte de oaie și având în componență mucegai albastru, Roquefort se maturizează încet în peșterile ventilate natural, cu temperaturi constante atât iarna, cât și vara.
Pentru tăierea ei a fost inventat un cuțit numit la roquefortaise.
Se servește ca atare sau alături de nuci și miere.
 .

Istoria sarmalelor

Specialiștii americani au decis că sarmalele sunt produse tradiționale românești, prezentându-le într-un documentar preluat de către CNN, printre 12 feluri tradiționale  de Sărbători din întreaga lume.

sarmale de post

Paternitatea sarmalelor este disputată de câteva țări precum: Ungaria, Turcia, Polonia, Croația, Bosnia, România. Mai mult, în interiorul României, sașii și maghiarii spun că au făcut sarmale înainte de români. Dar americanii au decis că sarmalele sunt produse tradiționale românești. Le-au inclus pe o listă restrânsă a „celor mai tradiționale mâncăruri de Sărbători”, într-un documentar prezentat de portalul „Travel and leisure”, care oferă informații de călătorie și de petrecere a timpului liber pretutindeni pe glob (preluat de CNN). Sarmalele românești au fost prezentate alături de alte 12 feluri tradiționale de Sărbători din întreaga lume.

Încă din Epoca de Piatră

Oamenii din epoca de piatră au inventat, odată cu oala de lut, și o serie de alte modalități de preparare a mâncărurilor, inclusiv a cărnii. Deci inventarea oalei în care se fierbea carnea a fost primul pas către diversificarea felurilor de mâncare. Așa cum arată unele picturi rupestre foarte vechi, oamenii își înveleau bucățile de carne în diferite frunze comestibile. Astfel, se poate spune că primele sarmale ar fi fost inventate de oamenii primitivi. Cum arătau acele sarmale, ce fel de carne se punea în ele, nu avem de unde să știm pentru că nu există astfel de date. Dar istoria sarmalei este extrem de veche, existând dovezi că în mod sigur oamenii din perioada Epocii de Gheață cunoșteau tehnica înfășurării cărnii mărunțite în frunze. Aceasta înseamnă că sarmaua există de cel puțin 15.000 de ani.

Cum s-a păstrat acest obicei culinar

Așa cum arată mai multe studii, nici nu era nevoie de o transmitere a tradiției învelirii cărnii tocate în frunze, deoarece oamenii au reinventat sarmaua și în culturi izolate din diferite triburi din Jungla Amazonului și Papua Noua Guinee. În triburi formate din copii alungați din unele triburi amazoniene, care nu știau cum se prepară mâncarea, s-a dovedit că aceștia au reinventat-o. Din acest motiv, ipoteza conform căreia indienii ar fi preluat o tradiție foarte veche a gătitului sarmalelor nu are susținere reală. Dimpotrivă, s-a dovedit că, în India veche, cu 2.000 de ani înainte de Hristos, sarmalele au apărut chiar în triburi foarte izolate din junglă. De la aceste triburi se zice că ar fi preluat persanii sarmaua, care ar fi ajuns mai târziu în Europa prin Orientul apropiat.

Originea sarmalelor – motiv de dispută în Europa

Atât grecii, cât și albanezii, bulgarii și, nu în ultimul rând, croații și turcii cred că ei sunt inventatorii sarmalei. Denumirea de sarma, comună pentru români și croați, este asemănătoare cu „sarmi” în bulgară și „sarmalaki” în greacă. Aceasta nu spune însă nimic despre identitatea celor care au preluat primii acest deliciu culinar sau dacă au fost reinventate în zona balcanică de un popor anume. Mai mult de atât, sarmalele croate diferă de cele bulgărești aproape la fel cum diferă sarmalele oltenești de cele moldovenești. Mulți cercetători nu exclud deloc ipoteza conform căreia sarmalele balcanice din sud ar avea o altă origine decât cele românești, care ar fi reinventate pe teritoriul țării noastre. În sprijinul acestei ipoteze vine și faptul că românii stau cel mai bine la capitolul creativitate din tot sud-estul Europei. Alegerea sarmalei ca mâncare națională poate fi astfel o idee justă, deși avem de-a face cu un preparat culinar prezent și la vecinii noștri din Balcani.

SARMALE BULGĂREȘTI

Bulgarii au și ei sarmalele lor, pe care le prepară nu doar cu carne de porc, de vită sau amestec, ci și cu carne de miel, capră, cu amestecuri de cârnați, cu carne de rață sau de gâscă. Acestea se condimentează cu sare, piper și plante aromatice, apoi se rulează în foi de varză (dulce sau murată), sfeclă, ștevie sau frunză de viță-de-vie.

SARMALE GRECEȘTI

Se prepară sarmale obișnuite cu carne și orez, în foi de viță, și se pun în straturi, așezând între ele orez amestecat cu unt și parmezan. Se toarnă deasupra iaurt și se presară bucățele de unt și roșii tăiate cubulețe și se coc în cuptor. Se servesc calde cu sos avgolemono (un sos de ou cu zeamă de lămâie).

SARMALE TURCEȘTI

Se prepară ca și cele românești, dar numai din carne de miel sau berbec, iar în compoziție se adaugă stafide.

Sursa: Revista Felicia

O MASĂ ROMÂNEASCĂ DE CRĂCIUN

S-a găsit, într-un vechi „carnet de bal” lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de dom’ Pascale, negustor și meseriaș cinstit și stimat din Obor și de doamna sa Uța, băcăniță cu marfă bună și ieftină, dar și proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foaia de zestre – de pe Mașina de Pâine, numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului.

Pe la ora 13, în ziua de Crăciun, se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan și Predoleanu, boierii Șerbănescu, Florescu și Ștefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X și consulul Y.

Întâi se servea domnilor care se așezau la masa uriașă de 24 de persoane, cu farfurii de porțelan de Bavaria cu două spade albastre încrucișate și tacâmuri de argint sterling englezești; se servea alune sărate și țuică de Văleni. Doamnele se învârteau pe la bucătării, „își pudrau nasul”, iar copii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun. Apoi doamnele, vesele și foarte bine dispuse cu mastică de Chios – începeau să umple masa.

Ouă umplute, cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre, unele poate și cu anșoa, decorate cu frunzulițe de pătrunjel sau murături, roșii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi, cașcavaluri, Camembert. Totul așezat pe platouri mari de alpaca argintată! Măsline naturale marinate, nu din cele negre. Se aduceau sticlele cu țuică, neapărat de Văleni și Pitești.

Apoi venea marea salată de beuf, făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Sărulești și un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai știe calitatea în ziua de astăzi! Cu o cruce mare, roșie, din murături roșii, gogoșari, peste maioneza strălucitoare. Pâine albă și neagră, de pe Lizeanu.

Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc și de curcan, cu murături și felii de ou în aspic. Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică și curse de cai, iar doamnele despre modă, copii și actori.

Iarăși doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile și platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăți: icre și pescărie. Icre de Manciuria și Beluga (negre) și autohtonele icre de știucă. Cu lămâi frumos tăiate în spirale, iar la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia și gălbenuș tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese. Apoi urmau șalăul cu maioneză în sos alb de lămâie și somn la grătar. Se servea un vin alb sec, Fetească.

Se mai făcea o pauză, bărbații jucau table sau stos, iar doamnele își scoteau pantofii înalți ca să încalțe papuci de blană, de la Brașov.

La un moment dat gazda întreba: „Măi băieți, dar vouă nu vă este foame?”. Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci și trei de sarmale, cu mămăliguță făcută cu lapte, din mălai de moară de piatră și smântână tot de la olteni. La sarmale mai apăreau pe masă și două-trei feluri de muștar, hrean și alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perișoare sau o supă de pui.

Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, de curcan și vânat, cartofii prăjiți pai-franțuzești, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveți, gogoșari. Apoi mici bucățele de cârnat, ficat, rinichi, șorici, lebăr, caltaboș, mititei, POMANA PORCULUI! Două feluri de vin roșu sec, Băbească și Pietroasele. Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure și șnițel vienez!

Cine voia, comanda o cafea, făcută neapărat din cafea braziliană de la „Armeanul”. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frișcă atunci bătută!

Se mai sta și se mai discuta preț de vreo oră, se puneau la cale logodne și încuscriri, călătorii și vacanțe. Undeva, în salonul mic, se auzea un PATEFON, iar domnii invitau doamnele la DANS!

Apoi începeau să fie aduse fructele și dulciurile, toate odată, ca să aleagă omul și să se sature numai văzându-le! Portocale, mandarine, banane, ananași, mere, pere și un… pepene!

Urmau cozonacii, imenși, parfumați, plini de nucă, stafide și de cacao. Rahat nu se punea atunci! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari!

Fursecuri de multe feluri și mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi, mereu două. Un tort pentru Prunc și unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria!

Apoi urma dansul, „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care și le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc. Oamenii chiar se distrau cât puteau și râdeau în hohote! De Crăciun nu se bea șampanie… doar de Revelion!

Pe la ora zece noaptea se aducea o a doua cafea (sictir caffe), semn că musafirii trebuiau să se cam ducă pe la casele lor.

A doua zi, prin curier, dom’ Pascale și Conița Uța primeau cărțile de vizită ale mesenilor cu câte o scrisoare de mulțumire („lettre de château”), în care se arăta cât de bine s-au simțit…

Sursa: e-mail

Menu 1937

Vă redau mai jos o listă a bucatelor și a băuturilor servite în data de 28 octombrie 1927, în cadrul pavilionului expozițional de la Paris, în cadrul expoziției universale din acel an. Pe vremuri, când bucătăria românească avea și ea o contribuție la mult invocata imagine a României, s-a servit următorul meniu, în ordinea degustării:

– pateuri de Ploiești – crap de Snagov în plante aromate – piftie de curcan în gelul ei. Acest prim segment a fost stropit cu un Pelin de Sîmburești de 3 ani vechime..

– icre negre proaspete de sf. Gheorghe (mai nou apar icrele în cosmetică – am un articol de revistă de specialitate). Și surpriza, probabil pentru a evita rezonanțele slave ale vodcii, alături de caviar a fost preparat un sauvignion blanc de Silistra, bătrîn de 6 ani, sec și mai puțin parfumat decît frățiorii săi din podgoriile dobrogene, ca nu cumva să acopere gustul icrelor…

– borș de găină ca la Focșani, apoi, ca să șteargă acreala ciorbei, nu putea să lipsească un alb de Valea Călugărească din 1928, puternic alcoolizat și nu mai puțin parfumat…

– știucă de Dunăre, ca la Cernavodă, alături de care s-a servit un alb de Alba Iulia din 1931. Mai discret ca buchet, ca să nu jignească delicatețea peștelui…

– musaca moldovenească – trecînd brusc la lucruri serioase, la copturi complicate, în care carnea și legumele se contopesc bizantin. Vinul nu trebuia să fie diferit de precedentul alb servil, ca să nu dea mesenilor senzația unei rupturi în unitatea meniului, așa că s-a optat pentru un Sauvignon blanc de Mediaș, din 1923…

– ca divertisment, tescovină de Craiova din 1930 și țuică de Văleni de… 23 ani vechime!

Iată că lumea își mai amuza papilele gustative, divertismentul marca finalul primei părți, cea a antreurilor și a borșului, musacaua fiind doar avanpremiera arsenalului ce urma. De ce țuica la mijloc?… pentru a face „un trou” (o gaură) în stomac.

– sarmale de Buzău, adică nici moldovenești și nici muntenești, ci la întrepătrunderea culturală a inventatorilor sarmalei românești. Originalul a venit din Turcia, odată cu fanarioții. În continuare, o altă amintire viniviticolă a României…, un alb de Tighina din 1923…

– tocană de măruntaie de pasăre ca la Sibiu, stropită de un rose de Silistra, 7 ani vechime, ceea ce înseamnă mult pentru un rose…

– iepure de Sighișoara; la vânat, iepurii din România erau considerați în acea vreme printre cei mai suculenți din Europa; aici nu se puteau servi decît un Cabernet Sauvignon de Sîmburești 1934, printre cele mai puternice roșii de la noi…

– platou românesc, gîscă de Valahia în anturajul său de potîrnichi, fazani, prepelițe, alături de mititei ca la Băneasa…; ca salate s-a pus tot ce avea bun sudul țării la vremea toamnei calde: vinete, ardei grași și tomate…

– la acest divertisment cu păsări mici s-a servit un Pinot gris de Murfatlar 1934, cașcaval. A fost singura concesie făcută gazdelor pariziene: brînzeturile s-au servit la finalul mesei și nu la debut, alături de țuică…

Probabil tot din același motiv, tăriile au fost plasate la mijloc, ca divertisment, căci nu puteau acompania caviarul ori crapul de la antreuri și nici nu aveau ce căuta la sfîrșit, cînd gastronomia noastră recomandă vinurile dulci…

În compania brînzeturilor, un RIESLING de Silistra 1930, cu aromă delicată de flori de tei – patiserii muntenești, baclava, cataif, sarailiile cu nuci, plăcintă cu mere. Ce mai putea sta alături de aceste minunății, dacă nu un Cotnar din… – țineți-vă bine! 1900, cu parfumul floral bine învăluit de o putere renumită încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare…

Acest articol se va citi de două ori, pentru că o să vă placă la nebunie…

Sursa: e-mail

Ce fel de mâncare preferă românii?

Conform studiului calitativ, realizat de Exact Cercetare și Consultanță în luna noiembrie, românii preferă un anumit tip de mâncare, care este percepută ca fiind mai sănătoasă și mai sigură decât alte preparate.

mancare

Românii preferă mâncarea gătită în casă, pe care o consideră mai sănătoasă și mai sigură, dar și pentru că gătitul este văzut ca o moștenire de familie pe care mulți români o păstrează pentru că așa au fost obișnuiți încă din copilărie, arată un studiu remis de MEDIAFAX.

În plus, mâncarea gătită este aleasă pentru gust și pentru că este văzută ca o moștenire din familie, ca un obicei pe care românii îl urmează pentru că așa au fost obișnuiți încă din copilărie. Chiar dacă mâncarea gătită este considerată sănătoasă, trebuie subliniat că este sățioasă, condimentată și, mai ales, bogată în grăsimi, afirmă Denisa Iacoboaea, coordonatorul studiului.

Prânzul pare să fie masa cea mai respectată a zilei, fiind asociat, de cei mai mulți respondenți, cu o masă caldă. Indiferent că este vorba de mâncare gătită în casă sau cumpărată/comandată, mâncarea consumată în acest moment al zilei trebuie să fie caldă și sățioasă, fiind pentru mulți prima masă a zilei. Prânzul este văzut astfel și pentru că există o pauză în programul de lucru, pentru luarea acestei mese.

Pentru cină, moment asociat cu timpul dedicat familiei, se preferă o masă ușoară, mai degrabă o „gustare”. Însă lipsa timpului îi face pe respondenți să își încalce principiile, consumând la cină orice, fără a ține cont de restricții.

Studiul prezintă și felul în care românii ar dori să arate meniul lor zilnic.

Pentru micul dejun sunt menționate alimente bogate în nutrienți (calorii, proteine, carbohidrați), ce pot asigura energia pentru întreaga zi, iar prânzul ar trebui să conțină două feluri de mâncare: o ciorbă/supă și carne cu garnitură.

La ultima masă a zilei, românii vor o mâncare slabă caloric, ușor de digerat, pentru a nu avea efecte negative asupra organismului pe parcursul nopții (supă, lactate ușoare, pește etc.).

Se constată însă în studiul și dorința respondenților de a include și alte alimente în actualul lor meniu sau de a le înlocui pe cele existente cu unele „mai sănătoase”, precum: alimente bio (fructe, legume proaspete, carne „de curte”), mai multă mâncare gătită în casă, dulciuri sănătoase de casă.

Pentru români, mâncarea sănătoasă se traduce prin: fără zahăr, fără grăsimi, fără E-uri, neprocesată, natural, „din curtea țăranilor”, verde, proaspăt, curat, combinații corecte, cumpătare, echilibru.

Studiul calitativ a fost realizat de Exact Cercetare și Consultanță prin intermediul a 16 interviuri în profunzime, cu participanți de ambele sexe, având vârste cuprinse între 20 și 40 de ani. Analiza a fost realizată în intervalul 10-14 noiembrie 2014.

Sursa: Mediafax

Mămăliga – ce a fost şi ce-a ajuns

Mămăliguţa noastră…

Odinioară, mămăliga era mâncarea săracului… Astăzi, ea a devenit o delicatesă apreciată de gurmanzi în restaurantele de lux din întreaga lume!!! Iar reţetele moderne cu mămăligă sunt mai complexe decât clasicul preparat cu brânză şi smântână al românilor. Conţin carne, sosuri aromate, legume sau ingrediente specifice pastelor italiene. Ca să nu mai spunem că arată extrem de apetisant!!!

Mamaliguta cu branza. Imagini pas cu pas pentru mamaliguta cu branza

Iată reţeta de  bază:
Ingrediente: 1 l apă, o linguriţă de sare, 200 g mălai.
Mod de preparare: se pune apa la fiert împreună cu sarea şi când dă în clocot se adaugă mălaiul, lingură cu lingură, amestecând cu telul, pentru a evita producerea cocoloaşelor. După ce s-a încorporat tot mălaiul, se lasă să fiarbă 30 de minute la foc mic, până începe să se desprindă de pereţii vasului şi devine închegată. Se răstoarnă într-o tavă unsă cu puţin ulei, se nivelează şi se lasă să se răcească.

1. Mămăligă la grătar

Ingrediente pentru sos: o ceapă albă, 3 linguri de pastă de tomate, o lingură de ulei, piper alb, mămăligă  tare.
Mod de preparare: în uleiul încins se căleşte ceapa, apoi se adaugă pasta de tomate diluată cu puţină apă, sare şi piper, după gust. Se încinge grătarul şi din mămăliga rece se taie cuburi – cu un cuţit trecut prin apă rece la fiecare tăiere – şi se pune pe grătar câte trei minute, pe fiecare parte. Cuburile se servesc cu sos de roşii, ca atare sau ca garnitură la o friptură.

2. Tocăniţă cu morcovi şi mămăligă

Ingrediente: 3 morcovi tăiaţi cubuleţe, 4 cepe tocate, o cană de lapte de soia, două linguri de ulei de floarea-soarelui, 3 linguri de făină, două linguri de pătrunjel verde mărunţit, sare după gust, mămăligă, frunze de  dafin.
Mod de preparare: se călesc ceapa şi morcovii în două linguri de ulei şi o jumătate de linguriţă de sare. Făina se amestecă bine cu laptele de soia şi se adaugă treptat la compoziţie. Se fierbe totul 10 minute, iar la sfârşit se adaugă pătrunjelul. Se serveşte pe felii de mămăligă şi se decorează cu frunze de dafin.

3. Mămăligă în pături

Ingrediente pentru umplutură: 300 g şuncă de curcan, 150 g spanac fiert şi tocat, 5 linguri de smântână, piper alb după gust, 10 roşii cherry, 200 g mozzarela,  mămăligă
Mod de preparare: se fierbe spanacul 15 minute, apoi se scoate din apă şi se lasă la scurs într-o sită. Şunca se taie mărunt şi se amestecă, într-un vas, cu spanacul tocat, smântâna şi piperul alb. Se face o mămăligă mai tare şi se dă deoparte. Se unge cu ulei o crăticioară şi se aşază în ea, sub formă de strat, jumătate din mămăligă. Se pune apoi umplutura de şuncă şi spanac şi se acoperă cu restul de mămăligă. Se nivelează şi se lasă să se răcească aproximativ o oră, apoi se scoate pe un platou, scuturând crăticioara. Se taie felii, ca tortul, şi se serveşte cu roşii cherry şi cu brânză mozzarela.

4. Burger de mămăligă

Ingrediente: mămăligă, 200 ml ulei de măsline, un dovlecel mai mare, două roşii, 200 g friptură de vită, 100 g  bacon.
Mod de preparare: se face o mămăligă şi se lasă la răcit. Dovlecelul se taie felii groase de 1 cm, iar roşiile, ceva mai subţiri. Rondelele de dovlecel se prăjesc în ulei şi se scot pe şervet din hârtie. Se ţin la cald. Mămăliga se feliază ca un blat de tort, se decupează cu un pahar sau cu gura unui borcan în formă rotundă, apoi se prăjeşte. Se formează burgeri din mămăligă, dovlecel, bacon, friptură de vită, felii de roşii, dovlecel şi iar o felie de mămăligă prăjită.

5. Mămăligă în stil italian

Ingrediente: mămăligă moale, 200 g parmezan ras, busuioc proaspăt; pentru sos – 100 g unt, o ceapă, un morcov, o ţelină, 5-6 roşii, 2 căţei de usturoi, o linguriţă de cimbru uscat, o jumătate de linguriţă de zahăr, sare,  piper.
Mod de preparare: se curăţă legumele pentru sos, se rad şi se călesc în unt. Se fierb 30 de minute şi aproape de final se adaugă zahăr, cimbru, sare şi piper. Mămăliga se împarte în farfurii, în formă de cuib, şi se pun peste ea sos, parmezan şi frunzuliţe de busuioc proaspăt.

6. Fasole cu carne de vită

Ingrediente: 500 g fasole uscată roşie, 1 kg carne de vită, un ardei gras roşu, o ceapă, un morcov, două linguri de bulion, busuioc, sare, piper, ulei,  mămăligă.
Mod de preparare: se alege fasolea şi se lasă în apă de seara până dimineaţa. Se pune la fiert într-o cratiţă, în apă proaspătă cu puţină sare (apa se schimbă de două sau de trei ori în timpul fierberii), apoi se adaugă ceapa, ardeiul şi morcovul curăţate, dar întregi şi se lasă să fiarbă încet, până scade zeama. Separat, carnea se taie cubuleţe şi se căleşte înăbuşit până se frăgezeşte, apoi se adaugă bulionul, busuiocul, sare şi piper după gust şi se mai lasă 5 minute pe foc.
Mod de servire: fasolea se aşază în jurul mămăligii, iar carnea, deasupra ei.

7. Purcel din mămăligă

Ingrediente: 500 g mămăligă rece, 50 ml de ulei sau 50 g de untură, sare.
Mod de preparare: mămăliga se sfărâmă cu o furculiţă, apoi se pune la prăjit într-o tigaie încinsă, în ulei sau în untură. Se sărează, apoi se lasă puţin să se rumenească, amestecând frecvent, ca să nu se lipească. Se serveşte imediat, simplă, cu o bucată de carne sau cu mujdei.

8. Frigărui cu mămăligă şi ciuperci

Ingrediente: 500 g ciuperci mici, 100 g unt, sare şi piper după gust, mămăligă  tare.
Mod de preparare: se face o mămăligă tare şi se lasă la răcit. Se pune untul topit în tava cuptorului şi se aşază în el ciupercile spălate. Se sărează, se piperează şi se introduc în cuptorul încins, 15 minute. Se scot apoi pe un platou, iar sosul se pune într-un castron. Mămăliga se taie cubuleţe şi se pune pe beţe de frigărui, alternată cu jumătăţi de ciuperci. Frigăruile se servesc stropite cu sosul de unt.

9. Cuburi de mămăligă cu ton

Ingrediente pentru umplutură: o cutie de ton în apă, 3 linguri de maioneză, 4 linguri de iaurt, un avocado, o roşie, o ceapă roşie, câteva fire de pătrunjel, 100 g măsline verzi fără sâmburi, mămăligă  tare.
Mod de preparare: se taie cuburi de mămăligă şi se pun pe un platou. Se scurge peştele şi se pune într-un castron. Se taie fructul de avocado pe lung şi se scoate sâmburele. Pulpa fructului se toacă mărunt şi se amestecă împreună cu maioneza, peştele şi iaurtul. Se adaugă roşia tăiată cubuleţe, ceapa roşie şi pătrunjelul tocate mărunt. Amestecul se pune cu linguriţa pe fiecare cub. Se decorează cu felii de măsline verzi.

10. Mămăligă în straturi, cu cârnăciori

Ingrediente: mămăligă, 200 g telemea, 150 g de cabanos, două ouă, trei linguri de ulei, o linguriţă de  sare.
Mod de preparare: se rade brânza, se bat ouăle, iar cârnăciorii se taie în rondele. Se unge o cratiţă cu ulei şi se pune în ea jumătate din mămăligă. Se toarnă jumătate din ouăle bătute şi brânză. Se acoperă cu restul de mămăligă, ou bătut, brânză rasă şi cârnăciori. Se dă 30 de minute la cuptor.

11. Mămăligă prăjită, cu legume

Ingrediente: o mămăligă tare, o vânătă, o roşie, un ardei, 100 ml ulei de floarea soarelui, o legătură de mărar, o legătură de pătrunjel, sare,  piper.
Mod de preparare: mămăliga se aşază caldă într-o folie şi se rulează, ca un salam de biscuiţi, iar când se răceşte, se feliază şi se prăjeşte puţin în ulei încins. Se scoate apoi pe un şervet din hârtie, ca să se scurgă uleiul în exces. Legumele se spală, se taie cubuleţe şi se călesc câteva minute în ulei, împreună cu verdeaţa tocată. Se condimentează şi se servesc cu feliile de mămăligă prăjită.

12. Mămăligă cu pui paprika

Ingrediente: 6 pulpe superioare, două cepe, un ardei gras roşu, 4 roşii, 2 ardei iuţi roşii, sare, piper, ulei, pătrunjel proaspăt, mămăligă  moale.
Mod de preparare: se taie pulpele în două şi se pun la prăjit în ulei, într-o tigaie din teflon. Legumele, cu excepţia ardeiului iute, se curăţă şi se taie mărunt, apoi se pun la prăjit peste carnea rumenită, cu sare şi piper. Ardeii iuţi se curăţă de cotor şi se adaugă întregi în tigaie. Se pun puiul şi legumele peste mămăligă şi se presară pătrunjel tocat.

13. Mămăligă fiartă în lapte

Ingrediente: 350 ml lapte, două linguri mari de mălai, două linguri de brânză de vaci, o lingură de smântână, puţin unt, sare după  gust.
Mod de preparare: se pune la fiert laptele, iar când clocoteşte, se adaugă mălaiul “în ploaie” şi sarea. Se fierbe 30 de minute, amestecând cu o lingură de lemn. La final, se adaugă untul şi brânza de vaci şi se amestecă. Se taie felii şi se serveşte cu smântână proaspătă. Sfaturi:
– Mămăliga tare se taie perfect dacă lama cuţitului se umezeşte cu apă.
– Ca să nu facă cocoloaşe, udă mălaiul înainte de a-l pune la fiert.
– La mâncărurile cu sos e mai bună mămăliga tare (mai… “vârtoasă”, cum se spune pe la ţară…), în timp ce la clasicul preparat cu brânză şi smântână e mai bună cea… mai moale.
– 100 g de mălai au 351 de calorii.

Aşadar consumaţi cu încredere mămăligă şi nu-i luaţi în considerare pe cei care ne fac mămăligari. Ei nu ştiu adevărul, şi anume că:

Istoria  demonstrează,
Şi morala o reţin:
Mămăliga explodează
Când “mălaiul” e puţin.

S-a văzut şi în decembrie ’89.