Zeul ”Feisbuc”

O nouă clasă socială
Se iscă-n țară, și-i buluc,
Din inși cu școală, fără școală,
Toți, robii zeului ”Feisbuc”.

Ei, încă de la grădiniță,
Ținând desigur, l-al lor ”luc”
Nu stau, ca alții, pe oliță,
Ci stau cu toții pe ”feisbuc”.

Crezând că-mparte și dreptatea,
(Din paginile lor deduc)
Toți își dau jos intimitatea
Și se-afișează pe ”feisbuc”.

Căci fără El nu crește grâul,
”Se scutur frunzele de nuc”
Și li-s dușmani și ramul, râul,
Căci nu au conturi de ”feisbuc”.

Nici păsările migratoare
În țări mai calde nu se duc,
De n-au ca viză de migrare
Destule ”laicuri” pe ”feisbuc”.

Și-n vremi ca astea, de răscruce,
Când lumea este în bucluc,
Constat că lumea se conduce
Prin declarații pe ”feisbuc”.

MORALA:
E-atâta ”feisbuceală”-acum
Dar eu presimt că (nota bene)
Va expira-n scurt timp, precum
Oracolul de liceene.

Autor: Ioan F. Adi

Advertisements

Gerul pe uliță

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un om. Nici azi n-a stat,
Lumea a tot patinat.
Pe trotuar, pe scări, pe stradă
E-nghețat.

La Brașov gerul te-ndoaie,
Nu ai cum să nu suspini,
Când auzi că doi vecini
Cresc acum în loc de oaie
Pinguini.

Și Covasna-i degerată.
E un domn ce e-n impas,
E la medic de vreun ceas
Ca un țurțure să-i scoată
De prin nas.

La Râmnic, Doamne ferește,
Nu că e polei prea rău,
Dar dacă Loganul tău
Pune frână… Se oprește
La Buzău.

Gerul e ca o femeie,
Se ține de tine scai.
Iar mașină dacă ai
Pornește la prima cheie,
Dar în mai.

La Vaslui crapă și cerul,
Dar nu-ngheață nimeni, nu,
Fiindcă stau și-ascultă Zu
Și cu votcă trece gerul
În iglu.

Sursa: radiozu

Masoneria

Spre aducere aminte:

MASONERIA (de Corneliu Vadim Tudor)

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie:
Scapă cât mai iute de masonerie!
Numai neamuri proaste, șmecheri, impostori…
Toți sunt Mari Maeștri (în a trage sfori).
Poartă șorț, galoane și-alte tinichele
Plini de semne sacre și de lanțuri grele.
Ei se trag, cu toții, din Hiram Abif
Ziditori de temple, scriși în catastif.
Sunt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova
Și cu manelistul Jean de la Craiova.
Și cu Fulgerică, zis și Bragadel
Care face-n spume bere caramel.
Ce solemnitate! Și ce jurăminte!
Toți sunt Frați de Ordin și de lucruri sfinte!
Plini de importanță, nimeni nu-i ca ei
Au ceva din puiul rumen cu mujdei.
E o stare bună, de suficiență
Ei au luat caimacul, merg doar la esență.
Peste tot au oameni, siguri, la butoane
Ei adoră, zilnic, altfel de icoane.
Dumnezeu le este „Mare Arhitect”
Temple – nu Biserici, ce vreți mai direct?
Cui jură credință, lăcrimând pios?
Forțelor oculte, nu și lui Hristos.
Toți vor să parvină, brusc, pe scurtătură
Ei vor să răstoarne legile-n natură.
Funcții și onoruri aprig sunt vânate
Prostul avansează doar pentru că-i Frate.
Eu cunosc prea bine lumea de ocară
A masoneriei de la noi din țară.
N-are idealuri, ci doar interese
Intrigă, și bârfă, lupte tot mai dese.
Primitivi sunt unii, n-au nici o valoare
Nu știu nici să scrie, hoți de drumul mare
Interlopi cu ștate vechi în pușcărie
Și-au găsit refugiul în masonerie
Ocoliți de lege, fiindcă ei sunt frați
Chiar cu cei mai vajnici dintre magistrați.
Iar de la o vreme, după cum se știe,
Și muieri fac parte din masonerie.
Doamne, ce ridicol! Și ce degradare!
Le privește lumea ca pe vrăjitoare.
Sunt femei cu barbă și cu voce groasă
Nu au altă treabă? N-au copii acasă?
Au schimbat și șorțul de bucătărie
C-un șorț geometric, de masonerie.
Ele joacă rolul unor amazoane
N-au feminitate – doar niște șabloane.
Lume subterană e masoneria
Șubredă ca fumul și butaforia.
N-au zidit o casă toți acești „zidari”
Ei, de trei milenii, sunt tot panglicari
Ritualuri false, ce s-au perimat
Ca o operetă într-un bâlci uitat.
Noi s-avem în viață doar un etalon:
Împăratul Lumii nu a fost mason.
Templul Lui slujiți-l, nu un zid surpat,
Mai e timp să puneți capăt la păcat.

C.V.T. (13 septembrie 2014)

Sursa: e-mail

Zeflemeaua – Camil Petrescu

Camil Petrescu (n. 22 aprilie – d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatură, în special, ca inițiator al romanului modern. Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului.

ZEFLEMEAUA – de Camil Petrescu

( Motto: „Românii e deștepți!”)

Cînd va veni sfîrșitul lumii
Românii nu vor fi atenți
Isus a spus: „Talita kumi” (Thalita kumi / Fato, ridică-te și mergi! A spus Iisus către Jairus care zăcea bolnavă)
Dar nu pentru inconștienți.
Iar Ziua Domnului, ca hoțul
În miez de noapte va sosi
Femeia va dormi, iar soțul
Reviste porno va citi.
N-avem conștiința tragediei
Și totul luăm „à la légere”
Noi, campionii bășcăliei
Am compromis orice mister.
Avem o scuză de fațadă:
„Lasă, că merge și așa!”
Trădăm la primul colț de stradă
Și-apoi încălecăm pe-o șa.
Senzația e de plutire,
De infinit parașutism
Noi am făcut mișto subțire
Și de marxism, și de fascism.
Ce Decebal și Burebista?
Ce patriotul cărturar?
Trăiască Mița Biciclista
Și berea rece la pahar!
Și noi pe lângă el, noroc!
Filozofia chelnerească
E tot pe loc, pe loc, pe loc!
Întreaga drojdie se scurse
Din mahalalele de Fanar
Și-n loc să fim un roib de curse
Noi am ajuns din cal – măgar.
Pe primul loc e-njurătura
Ea pentru toate e un leac
Simți cum îți umple toată gura
O moștenim din veac în veac.
Noi „facem” și „băgăm” de-a valma
Noi suduim neîncetat
Iar la acest popor, sudalma
E o religie de stat.
La treburile serioase
Noi nu ne concentrăm destul
Avem o somnolență-n oase
Și-o zeflemea de prost fudul.
Ceac-pac!
Dar la reluări de faze
Parcă ne mai trezim puțin
N-avem profil de kamikaze
Tiparul nostru-i byzantin.
Apocalipsa furtunoasă
Îi sperie pe pământeni…
Pe noi nu ne-o găsi acasă –
Vom fi la meci, sau la pomeni.
Aceasta, poate, ne e soarta
S-o tragem și pe asta-n piepți
N-aveți decît să-nchideți poarta
Dacă tot face ea pe moarta…
Hai, că românii e deștepți!

Sursa: e-mail

Egloga destinului tragic

Egloga destinului tragic

Poporul meu contemplativ
A fost belit în mod festiv.
Să știe chiar de la-nceput
Pe mâna cui a încăput
Și să n-aștepte ani mai buni
De la marmita cu minuni.
Că el, oricum, din post în post,
E învățat s-o ducă prost
Și hărăzit să fie trist…
M-apucă plânsul, deci exist!

Autor: George Țărnea („Poeme supărate rău”)

 

Balada bășinii

Ați văzut prea bine că la consultații
Doctorii te-ntreabă despre emanații.
Vor să știe totul: abundență, faze,
Unii le zic „vânturi”, alții le zic „gaze”.

Dar să nu vă mire dacă medicina
Studiază astăzi foarte mult „bășina”.
Fiindcă, biologic, pentru toți e clar,
A băși e-un lucru foarte necesar.

Toată lumea beșe, asta-i axiomă
Nu interesează sunet sau aromă.
În privința asta toți suntem la fel
Floarea nobilimii, preoți, prinți, prințese,
Papa de la Roma beșe și iar beșe.

Îns-o chestiune trebuie-nțeleasă
Fiecare beșe, dar la el acasă!
Fără martori merge, tare sau încet,
Nimeni nu-ți dictează să te beși discret.
Vrei rafale scurte sau prelungi să sune

Treaba ta, ești liber, poți să faci și spume!
Și chiar dacă nimeni nu-ți stă împrejur,
Poți să beși în lege, până pici în cur.
Eticheta cere, însă, să fii pudic
Bunul simț pretinde să nu beși în public.

Ce-ar fi, bunăoară, s-auzi pe cutare
C-a bășit în public doamna nu-știu-care
Sau că domnișoara, profesoara X,
S-a bășit în clasă, ieri la 9 fix?
Cum ar fi privite, sau calificate,
Ar mai fi prestigiu, autoritate?
Cine le-ar mai crede ființe grațioase?
Ar fi socotite niște bășinoase.

Dar mă-ntorc acuma iar la medicină
Să-ți riști sănătatea pentru o bășină?
Să n-o lași să iasă dacă ești în public,
Fiindcă eticheta cere să fii pudic.

În privința asta sunt păreri mai multe,
Cine-ar sta pe toate să le mai asculte?
Astfel, după unii poți să beși oricât,
Dar să știi la vreme să le strângi de gât.

Poți să fii același om cu demnitate
De le dai tăcut drumu-n libertate
Asta-i o părere, una dintr-o mie
Dar morala spune că-i ipocrizie.

Ce deosebire între om și cal
Ar mai fi atuncea sub aspect moral?
Când te-arăți în lume demn, gras și frumos
Iar în realitate ești un bășinos?

Câți nu sunt din ăștia care bes de zor,
Parcă știi vreodată ce-i la curul lor?
Dar rămâne lege că e indecent
Să slobozi la gaze pe eșapament.

Fie, cu morala nu te poți certa
Dar mai vine gazul fără voia ta.
Șuieră și geme, cu prelung ecou
Iar tu ai neșansa să fii la birou.

În astfel de cazuri, spune, ce te faci?
Să recurgi la scuze sau să te prefaci?
Din experiență eu vă spun cinstit
Că nici când în viață nu am îndrăznit
Să recurg la scuze, ar fi fost mai rău
Să roșească lumea toată-n jurul meu
Am târșit un scaun, am făcut ceva,
Ca să nu se creadă c-am bășit cumva.
Și oricât s-ar spune că sunt ipocrit
S-au făcut și alții că n-au auzit.

Chiar și-ndrăgostiții când admiră luna,
Cu sau fără voie, scapă câte una
Dar cu-o tuse seacă, bine regizată
Sau cu-o melodie mai pe nas cântată
Fac să se ascundă tot, a poezie,
Chiar și nedorita, scurta gălăgie
Ce-a trecut prin mațe și s-a dus în vânt
Și care ne-ncurcă viața pe pământ.

Dar astfel de cazuri când ipocrizia
E asociată chiar cu poezia,
Crime moraliștii noștri le socot
Căci morala-și bagă nasul peste tot.

În final, tot omul se întreabă trist:
Să asculți de medic sau de moralist?
Și mai e un lucru fără vorbă multă
Ce te faci cu curul dacă nu te-ascultă?

AUTOR:  GEORGE TOPÂRCEANU

Revelion

De o lună, doamna Lili,
Cu bărbatul ei, Ion,
Vor să fac-un chef acasă,
Că doar e Revelion!
.
Nu sunt tineri, „vârst-a treia”,
Se mai sprijină-n baston…
Vor s-adune toată „gașca”,
Că doar e Revelion!
.
Se-adunară gospodine
Pricepute la mâncare,
C-așa se obișnuiește
La această sărbătoare.
.
Ela-i tare pricepută
În sarmale cu slănină,
Iar Ioana-n „boeuf” și icre,
Ana-n tort cu… zaharină.
.
Murături aduce Luci,
Pritocite de Bogdan,
Iar Odette, o răcitură
Cu urări în noul an.
.
Musafirii bat la ușă,
Ora-i zece, casa-i plină,
O paradă de fustițe
Cu parfum de naftalină.
.
Bunicuțele fardate
Și-au expus aurăria,
Iar bărbații, cu trei fire
Își acoperă chelia.
.
Masa este aranjată.
Nu au fost dificultăți.
Toți pun pe nas ochelarii
Și privesc la bunătăți.
.
Masa-i cu delicatese.
Zice Lili lui Ion:
– Tu nu pui nimic în gură,
C-ai jumate de colon!
.
Gina-i zice lui Dănuț:
– Ce te tot uiți la mâncare?
Pentru tine e otravă,
C-ai colesterolul mare!
.
Horia vrea o saramură,
Dar nu ia, că-i cardiac,
Lia ar dori iahnie,
D-are gaze la stomac.
.
Veselia se încinge
Se-antreneaz-acuma toți,
Și încep să-și amintească
De copii și de nepoți.
.
Când pendula bate ora
C-am ieșit din anul vechi,
Gică doarme stând pe scaun
C-are dopuri în urechi.
.
Gazda vine c-o surpriză,
Tinerețea s-o învie,
La bărbați, în dar le-oferă:
O Viagra-n farfurie!
.
Și toate doamnele în cor
Sorcovesc pe bărbații lor:
– Tare ca fierul,
Iute ca oțelul,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata!
.
Vreau să-mi spun și eu părerea:
– Beți, mâncați, fără avize,
Să cinstim anul ce vine,
C-avem timp de… analize!
LA ANU’ ȘI LA MULȚI ANI!

Sursa: e-mail

Când m-am trezit

Când m-am trezit acum, după votare,
Și am ieșit din strand-am observat
Că-ntreaga lume parcă s-a schimbat,
După electorala întâmplare.
.
Deodată parcă este iarăși vară,
Și soarele e iarăși sus pe cer,
Și nu mai e sămânță de șomer,
Și-au început să vină cei de-afară.
.
Parcă și cerul este mai senin
Sub burnița această împuțită,
Și lumea pare foarte fericită,
Ba chiar mai șturlubatică puțin.
.
E rușinos ce ieftină-i benzina,
Și gazele nici nu trimit facturi,
E-atât de bine că nici nu te-nduri
Să vezi cu cât s-a ieftinit lumina.
.
Patroni înnebuniți cu saci de bani
Îmbie muncitorii să lucreze,
Iar ei vin bucuroși să se-angajeze
La timp, precum fac etnicii germani.
.
Televiviziunile echidistante
Vorbesc deschis de cât de bine e
Acum, când nu mai este psd,
Și comuniști în funcții importante.
.
Așa o atmosferă, cum să spun…
Românii râd voioși ca la sarmale,
Și n-au nici chef, nici timp să se răscoale,
De parcă-ar fi iar noaptea de Crăciun.
.
La Rahova înghesuială mare,
Corupții vin cuminți să se predea,
Și-aduc toți banii de la teșcherea,
Și îi donează clasei muncitoare.
.
Chiar polițiștii te privesc cu drag,
Și doctorii refuză să ia mită,
Când te-operează de apendicită
Doar râd întruna și spun „gutten tag”.
.
M-am bucurat precum un huhurez
Ce-și pupă huhureza într-o cuie,
Și-am spus în gând de Ponta cum că nu e
Vreun președinte, deci, nu emigrez.
.
M-am hotărât să nu mai mișc o pană,
Să stau ca o legumă și s-aștept,
Și pentru că sunt leneș, dar deștept,
De mâine-ncep să-nvăț limba germană.
.
PETRU STRATULAT

Coana Lenuța în provincie

Coana Lenuța în provincie
(după Vasile Alecsandri)
elena
Iată-mă-s moșiereasă,
Visul meu s-a împlinit,
Azi sunt cea mai firoscoasă
Din Pleșcoiul meu iubit.
Cum puteam să fiu pălmașă
În sătucu-mi buzoian,
Eu care îi sunt urmașă
Preaiubitului Traian?
Două rânduri de sandale,
Din alea de-acum un an,
Am vândut și niște țoale,
Să-mi cumpăr extravilan.
O poșetă pentru mine
Mai păstrez, restul le vând,
Să am bani pentru combine
Și tractoare-n primul rând.
Toți îmi caută pricină,
Mă bârfesc neîncetat,
Că am vrut să-i fiu vecină
Unui moșier bogat.
Să bârfească, nu îmi pasă,
Eu îmi văd de plugărit,
Am ajuns moșiereasă,
Visul meu s-a împlinit!
.
Sursa: e-mail