O relație deschisă

Ne-am îndrăgostit de la prima întâlnire
Și ne-am despărțit cu promisiuni fierbinți;
Unele le-am încălcat fără supărare,
Pe altele le respectăm cu sacralitate.

Sunt ani în care nu ne putem vedea,
Ea îmi trimite poze, prin intermediari,
Eu îi scriu versuri de preamărire
Și i le transmit pe diferite căi.

Nu sunt gelos când, în imaginile ei,
Se vede cum îmbrățișează alte persoane,
Nici ea nu se supără când, în poeme,
Îmi aștern nenumărate alte iubiri.

Marea mă iubește fără condiții,
Deși are capricii de femeie,
Dragostea noastră va rămâne nealterată,
Pentru că avem o relație deschisă
În care e loc pentru oricine.

Salt fără parașută

Dacă te arunci din înălțimi,
Deasupra unei câmpii cu flori,
Dar fără să ai parașută,
Sunt șanse extrem de mici
Să cazi pe o căpiță de fân
Care să îți salveze viața;
De aceea nimeni nu încearcă.

În dragoste e riscul la fel de mare,
Însă oamenii se aruncă fără măsuri de siguranță,
Cu speranța că vor ateriza pe o inimă protectoare,
Dar foarte rar se întâmplă să o nimerească.

Și eu am sărit de multe ori,
Am ratat ținta și am murit de fiecare dată,
Dar nu îmi pierd niciodată curajul
Și sar spre o altă inimă, fără parașută,
Măcar mă bucur de plutire, până la impact.

Gâsca vrea imunitate

O gâscă din ogrăjoară,
Cu o mare elocință,
M-a abordat într-o seară
Să-și expună o dorință.

”Destul am fost exploatată
Și cer ferm, nu într-o doară,
Să fiu și eu protejată
Ca lebăda, bunăoară.

Grația mi-e similară,
Doar suntem rude de-aproape,
Iar natura se-nfioară
Când alunec peste ape.”

Am ascultat-o cu teamă,
Știind-o periculoasă,
Dar i-am spus că-i o problemă,
Deoarece e cam… grasă.

De-aia nu poate să zboare
Peste gard și peste șură,
Și-n plus, fără supărare,
Se știe că-i rea de gură.

I-am mai zis că-i dat de soartă,
Chiar de pare-o barbarie,
După ce-i sacrificată,
S-ajungă în farfurie.

”Sunteți ființe ciudate”,
Mi-a replicat cu obidă,
”Că nu vă faceți dreptate
Nici în propria ogradă.

Alegeți șefi în palate,
Numai oameni răi de gură
Care au imunitate
Și un câștig peste măsură.

Toată ziua se înjură
Pe interese ascunse,
Iar atuncea când nu fură,
Dorm în scaune imense.

În parlament și-n guverne,
Fără minimă onoare,
Cu toții se umflă-n pene,
Chiar dacă nu-s apți să zboare.

Iar noi, cum deschidem pliscul
Din motive-ntemeiate,
Interveniți cu cuțitul
Și sfârșim decapitate.”

Recunosc c-avea dreptate,
Iar după așa o scenă
Despre-aleșii din palate,
Și-n fața gâștii mi-e jenă.

Femeia – opera desăvârșită

Când Creatorul a plămădit femeia,
A rămas uimit de perfecțiunea operei sale,
Iar după ce i-a transmis suflarea divină,
A întrebat-o ce-ar mai putea să-i ofere,
Ca să aibă parte de o viață fericită.

Din modestia-i cu care a fost binecuvântată,
Sublima făptură a refuzat alte daruri,
Mulțumind lui Dumnezeu pentru înzestrări,
Din care doar frumusețea era evidentă,
Celelalte fiind cuibărite în suflet.

Dar Creatorul a insistat să-i aducă primul dar,
O ființă prin care să se înmulțească,
Dar mai presus de orice, să o ocrotească,
Să o admire și să o proslăvească,
Să se molipsească de la ea cu bunătate;
Pentru toate astea… a apărut pe lume bărbatul.

 

Mărțișor aseptic

Azi, respirăm mărțișoare,
Chiar dacă e pandemie,
Unul ți-l trimit și ție,
Fără viruși în dotare.

Opțiunea nu-i ușoară,
Căci toate-s fermecătoare,
Dar l-am ales pe-acel care
E cu-n fecior și-o fecioară.

Mesaju-i fără cuvinte,
Rămâne să-l decodifici
Și apoi să mă edifici
De-a reușit să te-ncânte.

L-am cules ca pe-o petală,
Cu cea mai bună credință,
Și-l primești în siguranță
Doar pe cale virtuală.

Iar acum îți dau o știre,
Care sper că e de bine,
Mărțișorul tot conține
Un virus… cel de iubire.

 

Bătrânul tren

Calcă trenul greu pe șine,
Și când merge, și când vine,
Calcă greu și apăsat,
Că-i bătrân și prea uzat.

Trece-o garnitură scurtă,
Dar și așa e prea multă
Pentru o cale ferată
Veche și degenerată.

Nu mai e Acceleratul
Ce zbura iute ca vântul,
De-l priveam cu încântare
Cum se disipează-n larga zare.

Astăzi, trenul se târăște,
Merge-un pic, iar se oprește,
Ba că-i vara caldă tare,
Ori iarna sunt fulgi în cale.

Trece trenul prin tunel
Ca degetul prin inel,
Într-o nuntă cu un ”naș”
Pentru oricare ”nuntaș”.

 

Iubește-mă cu blândețe

Mi-ești soare și-n timp noros,
Dar te rog să nu strălucești prea tare,
Arzându-mi inima la foc încins.
Ești ploaia mea de vară,
Dar te rog să nu cazi în aversă,
Transformându-mă într-un râu tulbure.
Ești adierea din toiul zilelor de vară,
Dar te rog să nu ajungi vânt nesăbuit,
Care să-mi răvășească sufletul.
Ești zăpada așteptată în decembrie,
Dar te rog să cazi ușor, ca o eșarfă de mătase,
Mereu proaspătă și catifelată.
Iubește-mă cu blândețe
Și-mi vei rămâne floarea nemuritoare
Care își păstrează mireasma,
În pofida anilor care ne ning,
A vântului care ne încearcă puterile,
A ploii care ne inundă gândurile
Și a soarelui transformat în cuptor.

Iubire secretă

Eu n-am spus nimănui că te iubesc
Și nici că mă iubești așijderea,
Dragostea noastră este un secret
Ce va rămâne-așa de-a pururea.

Un sentiment ascuns și îngrădit,
E pentru mine lucrul cel mai sfânt,
Ce-l voi păstra ascuns de lumea rea
Și îl voi duce apoi în mormânt.

Iubirea noastră a prins rădăcini
Și doar pe ascuns vrea să-nflorească,
Numai gura lumii e otrava
Cu care poate să se-ofilească.

De-aceea o vom ocroti mereu,
Căci din marea taină se hrănește,
Cu cât mai greu, cu-atât e mai plăcut
S-o păzim și s-admirăm cum crește.

Ghicitor în fulgi de nea

Fiecare fulg de zăpadă e unic, la fel ca oamenii,
Liniile care-l compun sunt precum cele din palma ta
Sau ca formele lăsate de zaț în ceașca de cafea.
Norii zămislesc fulgi pentru destine nedescoperite,
Iar eu sunt ghicitor în astfel de creații;
Adu-l pe acela care ți se așterne pe obraz
Și promit să-l cercetez cu harul meu,
Ca să-ți prezic ce te așteaptă tot anul,
Dar numai în ce privește dragostea,
Pentru că miliardelor de fulgi din nea
Nu le pasă de afaceri
Și nici de miliardele de lei,
Ei numără doar inimi și leagă iubiri.

Printre vechile cuvinte

Ajungem la o vârstă-n care
Uitarea-i precum bălăria
Ce crește des și tot mai mare,
Încețoșând copilăria.

Dar ne-or rămâne-n amintire
Și le-om gusta ca pe-o dulceață,
Cuvinte vechi, o însușire
Care ne-a colorat o viață.

Când ne jucam pe lângă casă
Cu alți copii țipând în cor,
Iar mama îmi striga, nervoasă,
Să nu ies cumva din odor*.

Cine să o mai bage-n seamă,
Căci noi făceam doar ce ne place,
Iar seara venea biata mamă
Să mă culeagă din aroace*.

Și la mâncare făceam nazuri,
Cu preferințe derutante,
De pildă-n multe dintre cazuri,
Plângeam că n-aveam în blid cioante*.

Seara venea nenorocirea,
Căci somnul nu-mi era pe plac
Și până m-apuca dormirea
Mă perpeleam pe sormojac*

Noaptea, visam că dimineață
Voi rătăci pe alte câmpuri
Și ca să fiu în siguranță
Mă voi ascunde după dâmburi*.

odor – curte, aroace – șanțuri de pe marginea drumului, cioante – oase, sormojac – saltea, dâmburi – coline