mi-am adunat toate amintirile
le-am înșiruit între coperți
poate vor rămâne peste veacuri
pentru cel care le caută
mi-am strâns toate gândurile
ce am considerat că mă definesc
în fraze și versuri succinte
să nu se piardă în abisul uitării
mi-am împărtășit toate speranțele
în articole din lumea virtuală
și le-am trimis în eter
botezându-le cu câte un link
dacă există reîncarnare
sunt șanse să le regăsesc
să fac un transfer de date
și să-mi regăsesc spiritul
dacă îmi ia foc casa
am să ies pe ușă sau pe fereastră
pentru a chema pompierii
iar apoi îmi voi ridica
altă locuință
dacă ia foc pădurea
am să fug înspre șes
și mă voi ruga pentru o ploaie
ce va pregăti terenul
altor puieți
dacă soarele prea puternic
va pârjoli tot pământul
o să-mi fac o rachetă
cu care voi zbura în cosmos
spre altă planetă
dar dacă îmi dai foc inimii
nu voi găsi ușă salvatoare
nici ploaie care s-o stingă
și nici altă inimă în schimb
doar scrum
Când ai plâns în ploaie
Am vrut să pun zăgaz izvoarelor
Pentru a nu se risipi pe pământ
Apele sfințite de lacrimile tale
Când ai râs în soare
Am vrut să te înconjor cu o seră
Pentru a nu se evapora în eter
Căldura zâmbetelor tale
Când am simțit atingerea ta
Mi-am dorit să nu mor niciodată
Pentru a nu fi risipită în neant
Acea senzație divină
Nu am reușit să fac digul
Nici cupola nu am construit-o
Iar trupul îmi dă semne de plecare
Risipind toate darurile tale
Bătăi de inimi în surdină,
Ce-s monitorizate atent,
De teamă să nu intervină
Un stop sau poate un ritm prea lent.
Bătăi la uși ce sunt închise
Pe dinăuntru, cu lăcate,
Să nu lăsăm intruși în vise,
Ci să ne complăcem în noapte.
Bătăi de ceasuri agasante,
Prin care viața se scurtează
Tranșat în tic-tacuri pulsante
Ce ne adorm sau ne stresează.
Bătăi de aripi mătăsoase
Cu îndemn de zbor nemărginit
Spre zări ce-s mereu luminoase
Și țeluri greu de îndeplinit.
Bătaia ploii cadențată
Ce răpăie pe la fereastră
Și care este hotărâtă
Să-ntreacă orișice orchestră.
Bătăi de cap cotidiene
Ce au aceleași rezultate:
Să îți provoace iar migrene
Și să înjuri pe săturate.
Bătăi de clopote ce-anunță
O altă zi, o nouă știre,
Și care ne stârnesc credință
În mult promisa nemurire.
Și-acum, că se termină showul
Bătăilor enumerate,
Presimt c-ați bate apropoul
Să pun un punct cu fermitate.
La miezul nopții, o să te privesc,
Sunt curios cum doarme steaua mea,
Pleoapele-ți cortină mă feresc
De jarul ce arde-n privirea ta.
La miezul nopții, te voi mângâia
Pe chipul adormit și visător,
Și-apoi pe-un sân voi mai întârzia,
Să-l simt cum freamătă îmbietor.
La miezul nopții, o să te sărut,
Tu poate vei avea o tresărire,
E granița-ntre ziua ce-a trecut
Și cea care te-așteaptă la trezire.
La miezul nopții, te voi părăsi,
Ca o cometă ce-și vede de cale,
Dar poate peste ani ne-om regăsi,
Ori voi fi atras de alte stele.
Te-am întrebat dacă mă iubești
Mi-ai răspuns că îți place să ne ținem de mână
Și să numărăm împreună răsăriturile
Te-am întrebat dacă ești fericită
Mi-ai răspuns că îți place să alergi desculță
Adunând mângâierile cerului și a pământului
Te-am întrebat dacă vrei să fii a mea
Mi-ai răspuns că inimile ni s-au îmbinat
Și niciun chirurg n-ar putea să le separe
M-am întrebat care au fost răspunsurile tale
Și am dedus că trebuie să fie un DA
Împachetat în frumoase cuvinte
Și legat cu o fundiță roșie
Când beau singur o cafea,
Mă gândesc la draga mea;
Cafeaua băută-n doi
E cu-n dialog de soi;
La cafea, de suntem trei,
Îmi generează idei;
Când ne întâlnim vreo patru,
Bem cafeluța în centru;
Cafeaua băută-n cinci,
Ne provoacă la lozinci;
La cafea de suntem șase,
Spunem povestiri frumoase,
Iar când grupul e din șapte,
Strecurăm și-un pic de lapte;
Opt de suntem la cafea,
O sorbim la cafenea;
Când bem cafeaua în nouă,
Aprind o țigară, două;
La cafea, când suntem zece,
Nici nu știm cum timpul trece;
Așadar, m-am lămurit:
A bea cafea e un rit.
Dacă ai alături un om bun,
Prețuiește-l și ține-l aproape,
Bunătatea e o bijuterie rară
Care trebuie șlefuită mereu
Cu aceeași monedă.
Dacă ai alături un prieten adevărat,
Respectă-l și nu-i reproșa defectele,
Prietenia e cel mai mare dar
Care nu îți cere altceva în schimb,
Decât ceea ce primești.
Dacă ai alături un suflet iubitor,
Bucură-te și deschide-ți inima,
Iubirea e ca un soare permanent
Care nu poate fi umbrit de nori,
Dacă tu ești senin.
Dacă ai alături un om înțelept,
Ține-l mereu aproape și ascultă-l,
Puțini caută înțelepciune,
Și mai puțini o recunosc,
Dacă nu-s pregătiți.
Dacă ai alături astfel de oameni,
Ești printre cei mai bogați din lume,
O bogăție care se obține greu
Și se poate pierde ușor,
Dacă nu muncești mereu pentru ea.
Am fost odată Lup,
Colindam pădurile în haită,
Emanam spaimă și teroare în jur,
Dar am căzut răpus de un glonte
Țintit de o ființă mai crudă ca mine.
Am fost odată Pasăre
Cu aripi puternice și neobosite,
Străbăteam văzduhul în toate direcțiile,
Dar am sfârșit prinsă într-un laț
Pus de o ființă ce nu știa să zboare.
Am fost odată Pește,
Alunecam cu vioiciune prin ape nesfârșite
Și depuneam milioane de icre,
Dar am căzut într-o plasă vicleană,
Făcută de o ființă lacomă.
Acum sunt o ființă numită Om
Și-mi ucid EU-rile de altădată,
Semănând teroare precum un lup,
Căutând să alunec ca un pește
Și sperând să zbor aidoma unei păsări.
Venit-a toamna nervoasă,
Că prea a lipsit de-acasă,
A tunat și-a fulgerat
Și cu furtuni ne-a tratat.
Ne-a găsit pe unii seci,
Suflecați pe la mâneci,
De la treabă și căldură,
Ultima fără măsură.
Pe-alții ne-a certat mai tare
Că punem prea mult avânt
Admirându-i pe cei care
Nici măcar nu au pământ.
Adică, zice tomnița,
Că suntem mult prea distrați,
Și o să ne facă fița,
Lăsându-ne ocupați.
Astfel, ploaia ce se-arată
Nu e doar o recompensă,
Ci și o pedeapsă dată
Pentru cei plecați de-acasă.
