Pe gaura cheii

Îți amintești cât eram de entuziasmați
Când priveam viața pe gaura cheii?
O percepeam ca pe un basm care ne așteaptă
Și ne înghesuiam să-i descoperim promisiunile.

A venit vremea ca ușa să ni se deschidă,
Iar noi am simțit că ne întâmpină cu răcoare,
Credeam că e doar un val trecător
Și am pășit înainte cu încredere.

Dar au venit alte vânturi, menite să ne descurajeze,
Chiar și furtuni care ne cutremurau,
Viața nu mai avea culorile dinainte,
Iar noi înaintam tot mai obosiți.

Ne întoarcem adesea la ușa acum închisă
Și priveam cu jind pe gaura cheii,
De data asta spre trecutul liniștit,
Către care nu există drum de revenire.

Urare de Crăciun

Ziua de Crăciun ni-i dată
Mereu în aceeași dată
Și-aduce lumină mare
Pentru-aceia cu răbdare,
Care-au așteptat cuminte
Să vină zilele sfinte.
Iar în prag de sărbătoare,
E bună câte-o urare,
Mai ales dacă ea vine
Din inimă pentru tine.
Să ai o seară de Ajun
Cu tot ce-i sănătos și bun,
În jurul tău să se-adune
Doar oameni cu gânduri bune
Și de-acuma înainte
Cinstea să te reprezinte,
Să fii boier când dăruiești
Și mulțumit de-orice primești,
Să fii domn prin comportare,
Și nu doar prin prezentare,
Crăciunul să îți dea, frate,
Multă generozitate,
Hărăzită să te țină
Și-n anul ce o să vină!

 

 

Riscul Îndepărtării

Publicado por INALOVEWORLDel 6 DICIEMBRE, 2021

Riscul Îndepărtării

de Petru Racolța Ridică un deget și vei simți dincotro bate vântul, Înalță toată mâna și vei găsi un sprijin de care să te agăți, Scoală-te în picioare și te vei putea măsura cu munții, Sări cât poți de tare și s-ar putea să atingi stelele cu fruntea. Dacă ai reușit să te înalți, apleacă-ți … Sigue leyendoRiscul Îndepărtării

MasticadoresRumanía Editora: Manuela Timofte

Ne-ar trebui mii de inimi

Am avea nevoie de două inimi,
Cu una să trăim liniștiți
Și cu cealaltă să iubim intens,
Zi după zi, noapte după noapte.

Simt o mare pizmă pe caracatiță,
Pentru că i-au fost dăruite trei inimi,
Probabil că ea e cea mai iubitoare
Dintre viețuitoarele Pământului.

Ar fi ideal să avem mii de inimi în piept,
Să bată fiecare pentru o anumită iubire,
Astfel nu am mai neglija pe nimeni
Și nici noi nu am mai fi uitați vreodată.

 

O fată și o carte

Sunt mereu în căutarea cărții ideale,
Care să mă cucerească de la prima pagină
Și să mă țină captiv până la final,
Prin parfumul de nou sau vechi,
Cuvinte menite să ajungă la suflet
Și provocări pe placul temperamentului meu.

Nu am idee spre ce titlu să mă aplec
Și nici măcar cine este autorul,
Dar ochii îmi sunt însetați de lectură,
Iar mintea se bucură de fiecare carte citită,
Chiar dacă știu că n-am găsit-o pe cea visată.

Pașii îmi sunt neobosiți în țelul meu,
Mă poartă prin biblioteci și librării,
Aidoma căutării unei partenere de viață
Și sperând că le voi găsi pe amândouă deodată:
O fată și o carte… pe o bancă din parc.

 

La apusul toamnei

Am prins soarele de-o rază
Și îl trag cu mâna dreaptă,
Că prea se îndepărtează,
Tocmai când frigul ne-așteaptă.

Cu mătura-n mâna stângă,
Nu las norii să se-adune
Și lumina s-o restrângă,
Dacă n-au intenții bune.

Număr gradele cu teamă
Și îmi ies tot mai puține,
Iar unele, bag de seamă,
Sub minus se simt mai bine.

Dimineața-i somnoroasă
Și se-nvelește în ceață,
Apusul iute se lasă,
Cu aluzii pentru viață.

Toamna-i pe picior de ducă,
A terminat inventarul
Până la ultima nucă,
Și-n curând trece hotarul.

 

Plăsmuire întruchipată

La început, erai o plăsmuire
A minții mele din adolescență,
Fără defecte, plină de iubire
Și-un suflet impregnat de inocență.

Am fost surprins când te-am văzut aidoma,
Creație din vise evadată,
Doar că acuma îți simțeam și-aroma
Ce nu fusese încă inventată.

Te-am abordat ca pe-o perfecțiune,
Iar între noi s-a instalat iubire,
Și am trăit mulți ani ca-ntr-o minune,
Sperând să nu se schimbe-n amintire.

Am căzut de gelozie virusat,
Și am simțit cum mi se pune pata,
Când l-ai ales pe cel ce nu te-a visat,
Ci mi-a luat creația de-a gata.

De-atuncea nu-mi mai plămădesc iubită,
Fie în visuri sau vise de noapte,
M-am resemnat, cu inima zdrobită,
Că nu-i pot cultiva fidelitate.

Oameni și arbori

Sunt mari diferențe între oameni și arbori,
Deși împart aceeași planetă fecundă,
Primii sunt mai sensibili la fenomenele naturii,
Se ascund de ploaie și se îmbracă gros iarna,
Se adună în grupuri și își marchează terenul,
Lăsând în urmă reziduri și cioate însângerate.

Copacii stau răbdători în același loc,
Indiferenți la orice furtună,
Se înfofolesc primăvara și se dezbracă în răcoare,
Îmbrățișează pământul cu rădăcinile
Și îmblânzesc soarele cu ramurile.

Unii oameni ar vrea să fie ca arborii,
Cu aceeași tărie și răbdare de invidiat,
Să se înalțe cât mai sus spre cer
Și să cuprindă întreaga zare.

Uneori, copacii ar vrea să fie ca oamenii,
Doina lor de jale să răsune prin cuvinte,
Să le crească picioare pentru a fugi
Din calea celor care vin să le taie trunchiurile.

Eu și Singurătatea

Bine ai venit, Singurătate,
Te primesc cu solidaritate,
Recunosc spășit că, fără tine,
Mi-ar deraia mintea de pe șine.

Zeci de ani te-am ocolit, se știe,
Din prejudecată sau prostie,
Pe-atunci credeam că ești mare belea
Și toată lumea te cam terfelea.

Dar am fost dezamăgit de oameni
Pe care îi credeam buni prieteni,
De iubite dragi, fermecătoare,
Care m-au lăsat cu ochii-n soare.

Rănit am fost și tare m-a durut,
Atunci m-am întrebat cum am putut
Să te-ocolesc, deși îmi semeni mult,
De aș putea un secol să te-ascult.

Îmi ești muză și îmi ești odihnă,
Întuneric mut, surdă lumină,
Te simt ca a doua jumătate,
Bine ai venit, Singurătate!

Frumusețea ta interioară

Ai declarat că nu ești frumoasă,
Pentru că oglinda nu minte,
Și nici ochii celor care te privesc,
Mi-ai cerut să nu te mint susținând contrariul,
Iar eu mi-am pus stavilă cuvintelor.
Dar tu nu știai că ți-am descoperit frumusețea interioară,
Imposibil de găsit pentru cei superficiali
Și de perceput pentru cei care o posedă.

Ea s-a arătat când pașii tăi s-au ferit să calce pe firele de iarbă proaspăt răsărite,
Când ai adoptat un câine vagabond fără un picior,
Când ai plâns pentru o pisică accidentată pe șosea,
Când ai râs deși erai rănită după o căzătură
Sau când ai renunțat la înghețată pentru o fetiță cu ochi pofticioși.
De asemenea, te-am admirat la Planetariu, pierdută printre miliardele de stele,
Dar te-ai bucurat când te-ai regăsit la pieptul meu
Și te-am asigurat că tu-mi ești cel mai atrăgător univers.

Frumusețea ta interioară e tot mai abundentă,
Ea continuă să se reverse zilnic,
Cu fiecare gest pe care-l faci
Și cuvinte nerostite care înfloresc;
Știu că nu se poate ofili niciodată,
Simt cum ai însămânțat-o în grădina inimii mele,
Precum și a celor cu teren roditor.