Cu ochii închiși

 

Am închis ochii și am văzut livada înverzită,
Florile câmpiei unduindu-se într-un vals asiduu,
Pădurea fremătând de dorul pașilor
Și pe tine împodobită cu Cununa Pământului.

Am deschis ochii și am zărit natura zgribulită,
Pomii suferind de înșelătoria primăverii,
Florile care nu au curajul să se deschidă,
Pădurea cuprinsă de coșmaruri febrile,
Iar pe tine la masa din bucătărie,
Ciopârțind ceapa și lăcrimând inestetic.

Prea ternă-i viața cu ochii deschiși,
Mai bine să ne retragem după pleoape,
Închide și tu ochii, draga mea,
Privește-mă doar cu inima.

Virusul din urmă

 

La atâția viruși care
Ne seceră din picioare,
Mai apare câte unul
Ce lovește ca nebunul.

Ăsta nou e cu coroană
Ascunsă sau diafană,
Care se-așează pe creștet
Și ne face traiul veșted.

S-a abătut din răsărit
Și înspre vest a năvălit,
Făcând prăpăd de amploare,
Ca hoardele migratoare.

Unii stau ascunși în casă,
Altora nici că le pasă,
Ci vânează câte-o coadă
Să se-mpingă la grămadă.

Istoria ne învață
C-o să facem iarăși față
Și vom trăi tot în turmă
Pân’ la virusul din urmă.

De 8 Martie

De 8 Martie nu te iubesc mai mult,
Nu te văd mai frumoasă ca de obicei,
Nu te simt mai tandră ca altă dată
Și nici mai devotată ca până acum,
Pentru că nu ar fi posibil.

De 8 Martie vreau să mă privești în ochi,
Mai adânc și mai mult ca în alte zile,
Să te vezi așa cum te percep în fiece clipă
Și cum te apreciez de fiecare dată,
Dar nu reușesc mereu să ți-o arăt.

De 8 Martie te voi iubi la fel,
Dar voi încerca să mă fac înțeles,
Apelând la ajutorul darurilor,
Între care florile sunt regine
Și vin să ți se închine cu admirație.

 

Surpriza de la fereastră

La fereastra-ntredeschisă,
Blocată parcă-ntr-o doară,
Perdeaua stă neclintită,
Draperia o-mpresoară.

Ce taină provocatoare
Se ascunde după ele?
Scenarii îmi dau târcoale
Și mă furnică prin piele.

Seara, văd o siluetă
De făptură diafană,
Mișcându-se lin, discretă,
Ca evlavioasa-n strană.

La fereastra nemișcată
Aștept ca pe-o izbăvire
Să apară blândă fată
Și să-mi dea o întâlnire.

Îmi închipui o prințesă
Sensibilă și umilă,
Ținută ca într-o lesă
De un tiran fără milă.

A sosit ziua visată,
Și văd cu uimire mută
Cum la fereastra curtată
Apare o babă slută.

Floarea potrivită

Cândva, am avut o floare încântătoare,
Toată lumea venea să-i admire petalele
Și să-i inhaleze parfumul îmbătător,
Dar era o plantă foarte delicată,
Cerând o îngrijire permanentă,
Așa că a ajuns în casa unui Colecționar
Care avea experiență de acest gen.

Apoi, am găsit o floare mai modestă,
Cu un parfum pe care numai eu îl simt
Și petale în culori timide,
Nimeni nu mai vine să o aprecieze,
Însă eu sunt mulțumit de ea,
Pentru că o ud doar o dată pe săptămână,
Iar ea îmi surâde în fiecare zi.

Fata din vis

De câte ori te văd pe tine,
Îți jur că nu mă pot abține
Să te sărut pe obrăjori
De zeci de ori, de mii de ori.

Apari mereu împodobită,
Oricât ai părea de grăbită,
Și treci prin visurile mele
Lăsând un parfum de zorele.

Când mă trezesc de dimineață,
Mi-e inima o plângăreață,
Iar starea ei nu se mai curmă,
Căci te-am pierdut fără de urmă.

Am tot răbdat până-ntr-o noapte,
Când trebuia să trec la fapte
Și să îți întind o capcană,
Făcând un laț dintr-o liană.

Dar m-am gândit apoi mai bine,
Că lațul ar fi pentru mine,
Și-acele visuri așteptate
S-ar transforma-n coșmaruri toate.

De-atunci te-aștept doar cu iubire,
Chiar dacă ești o nălucire,
Iar ziua-ți caut semănare
Într-un alt chip, din drumul mare.

 

Eterna frumusețe

Frumusețea încolțește într-un fir de iarbă
Și se completează  printr-o pădure sacrosantă,
Frumusețea izvorăște din scurgerea unui pârâu
Și se împlinește ajungând în oceanul temperamental,
Frumusețea începe cu o pată de culoare
Care se multiplică într-un curcubeu călător,
Frumusețea răsare dintr-un cuvânt de iubire
Și poate culmina cu o dragoste nepieritoare.
Frumusețea a existat dintotdeauna
Și nu va dispărea niciodată,
Ea și-a dat mâna cu Timpul,
A molipsit tot Universul,
Asigurându-și Eternitatea.

 

 

Taifun de iubire

O viață am, nu pot alege,
Trăirile îmi vin torente,
Și nimeni nu poate-nțelege
Taifunul meu de sentimente.

Mi s-a inoculat în cuget
Că viața constă în iubire
Și mi-am făcut din ea un buget,
Să-l cheltuiesc fără oprire.

Iar de-oi rămâne vreodată
– Din prea multă mărinimie –
Complet cu inima secată,
Să-i pui balsam de poezie.

Va reporni ca una nouă,
De-adaugi două condimente:
Metafore cu stropi de rouă
Și un parfum de complimente.

Îți va purta recunoștință
Cu dragoste ce te-nfioară,
Dar știu că, din nesăbuință,
Se va usca și-a doua oară.

Norii mei

Norii mei sunt luminoși și poznași,
Mă cuceresc cu diferite forme dragi,
Uneori se transformă în oi și capre,
Iar eu devin un păstor de ocazie
Care le mână în staulul dinspre asfințit.

Norii mei iau uneori chipuri de oameni,
Unii cunoscuți, alții ca picați din cer,
Încerc să le înțeleg discuțiile șoptite,
Să aud secrete doar de ei știute,
Despre vremea și vremurile ce vor veni.

Norii mei se întunecă arareori
Și se transformă într-un stol de dragoni
Care scuipă foc și scot răgete explozive,
Atunci eu trebuie să-i liniștesc
Cu povești în care ei stăpâneau văzduhul.

Norii mei sunt cei mai frumoși,
Chiar dacă vin pe neașteptate
Și se transformă în fantezii debordante,
Lasă în urma lor un cer senin,
După cum mi-s gândurile.

 

Te iubesc mereu altfel

Ți-am spus de mii de ori că te iubesc,
De fiecare dată ca o revelație
Însoțită de o atmosferă diferită,
Cu o altă căldură și exprimare,
Nuanțe pe care numai noi doi
Puteam să le descifrăm.
Primul „te iubesc” a fost timid,
Al doilea, plin de speranțe,
Iar următoarele tot mai încrezătoare.
De atunci ți-o spun în fiecare zi de câteva ori,
Dimineața, în șoapte recunoscătoare,
La amiază, plin de entuziasm,
Seara, într-un mod incandescent,
Iar noaptea, printre suspine de amor.

Te iubesc mereu altfel ,
Cu proaspete simțăminte,
Și nu mă repet defel,
Când spun aceleași cuvinte.