Iubirea ca o pasăre

Iubirea e o pasăre migratoare
Care își face cuibul în inimile oamenilor,
Puii ei își iau apoi zborul
Către alte inimi primitoare.

O pasăre pe cale de dispariție,
Tot mai multe inimi fiind ferecate
Sau prea reci pentru un cuib,
Iar aripile-i cedează obosite.

Ar trebui gândită o lege
Pentru protejarea acestei specii,
Iar cei care o vor alunga sau răni
Să fie condamnați la îngrijirea ei.

Lacătele și gratiile să fie topite,
Cuiburi calde să ofere găzduire,
Chipurile oamenilor să fie o invitație
Pentru orice iubire care-i în așteptare.

Ouăle să scoată pui sănătoși
Care să să migreze către alte inimi,
Pentru că sunt atâția oameni de iubit
Și foarte multe păsări de trimis.

 

 

Dorințe de muritor

Prefă-te dorule în bucurie
Și nu mă apăsa cu osârdie,
Schimbă-te vântule în adiere,
În loc de zbucium, oferă-mi plăcere.

Prefă-te buruiană într-o floare
Cu miros de emoții-mbătătoare
Și îmbieri de fragede petale
Care transmit miresme senzuale.

Prefă-te visule în împlinire,
Ca să-mi aduci în noapte strălucire,
Iar gândurile bune să-nflorească
Ca pe o pajiște dumnezeiască.

Prefă-te răule în bunătate,
Făcând din tot omul o zeitate,
Îl înzestrează cu puteri divine
Și o dorință să facă doar bine.

Prefă-te viață în eternitate,
Dar nu mă transforma-n totalitate,
Mai lasă-mi inima să se-nfioare
La fiecare răsărit de soare.

Flori și perle

Când ți-am oferit un buchet de flori,
Mi-ai reproșat că-s efemere,
Am vrut să-ți dăruiesc o ciocolată,
Dar mi-ai spus că nu face bine la siluetă,
Ți-am pus în palmă până și inima,
Un gest copilăresc, după părerea ta;
EL te-a cucerit cu un șirag de perle
Și l-ai ales imediat să-ți fie soț.

Te-am revăzut după câțiva ani lungi,
Cumpărai singură flori proaspete
Și te aprovizionai fără teamă cu ciocolată,
Perlele străluceau strident la gâtul tău,
Dar chipul îți arăta ofilit,
Iar trupul renunțase la diete,
În timp ce EL era mereu ocupat
Să colecționeze alte bijuterii.

Paznicul viselor tale

 

Le-am urmărit de când ne-am cunoscut,
În primele tale vise te tânguiai ca un copil,
Iar eu eram tulburat toată ziua,
Treptat, somnul ți-a devenit mai liniștit,
Adesea râdeai fără să te trezești,
O evoluție care îmi umplea inima de bucurie
Și-mi oferea certitudinea fericirii tale.

Continui să-ți păzesc visele din fiecare noapte,
Iar peste zi le oglindesc într-un grafic;
Până acum sunt mulțumit de spiritul reflectat,
Dar dacă o să văd o scădere a stării tale de bine,
Când nu o să mai zâmbești în somn
Și voi auzi un cât de mic scâncet,
Voi înțelege că nu-ți mai sunt dezirabil,
Nici nu merit să te supraveghez,
Atunci, cu inima frântă, îmi voi preda postul
Unui paznic de vise mai competent,
Iar eu mă voi retrage în penitență.

Gândurile mele

 

Gândurile mele-s line,
Vin și pleacă pe botine,
Mă tratează cu-alinare
Și mă-ndeamnă la visare.

Am și gânduri de-alea rele,
Ce apar în cizme grele,
Dar le cer cu insistare
Să le lase la intrare.

Gândurile au și doruri,
Vin în turme sau în stoluri,
Fanteziile-mi animă
Și iau calea spre inimă.

Gândurile mele-s multe,
Puțini vor să le asculte,
Numai eu le bag în seamă,
Mai cu-n zâmbet, mai cu teamă.

Așa-s gândurile mele,
Musai să trăiesc cu ele,
De mă dor sau mă încântă,
Doar ele mă reprezintă.

N-am iubit decât o viață

N-am iubit decât o viață
Și rămân cu o-ntrebare:
Pot spera într-o creanță
La o nouă re-‘ncarnare?

N-am pierdut nicio iubire,
Chiar dacă s-a stins în zare,
Am păstrat-o-n amintire
Ca pe-o perlă de valoare.

Nu am scris o poezie,
Până n-am văzut un licăr,
Promițând o feerie
Dacă știu să o descopăr.

Am primit câte-o bucată:
O inimă și un suflet,
Care-ajung doar la o fată,
Iar la altele doar cuget.

Mai dă-mi, Doamne, vieți o mie,
Cu inimi făcute-anume
Să iubească-n osârdie
Toate fetele din lume.

 

 

 

Prima și ultima floare

Prima floare de pe Pământ nu a fost culeasă,
A crescut fără să fie cântată în poezii
Sau imortalizată în desene măgulitoare,
A îmbătrânit așteptând să apară cineva
Care să o admire în toată splendoare ei,
Să-i adulmece parfumul unic
Și să-i mângâie petalele diafane,
Dar nu era nimeni… și s-a stins de dor.

Ultima floare de pe Pământ o să fie îndurerată,
Tânjind după soarele mereu ascuns în ceață,
După vântul cu adieri de aer proaspăt,
După ploaia răcoroasă și purificatoare,
După câmpiile cu iarbă unduitoare,
După chipul oamenilor fără mască,
După atingerea mâinilor fără mănuși,
Doruri neîmplinite, care o vor ofili… pentru totdeauna.

Spune-mi, mândră…

Spune-mi, mândră, dacă vrei
Dorul din piept să mi-l iei,
Să-l pui pe buzele tele
Și să mă adăpi cu ele.

Spune-mi, mândră, dacă poți
Dragostea să mi-o suporți
Sau o-nchid în inimoară
Să ardă cu foc și pară.

Spune-mi, mândră, dacă știi
Că mi-e sufletul fâșii,
Iar trupul în demolare,
Dacă nu-i oferi salvare.

Spune-mi, mândră, ce îmi dai:
Flori de câmp sau numai scai?
Apă rece de izvor
Ori arșiță până mor?

Spune-mi, mândră, ce gândești,
Când în ochi mi te-oglindești,
Spune-mi acum ce-i de spus,
Vrei amiază sau apus?

 

Te caut

 

 

 

Te caut cercetând cerul senin
Și te regăsesc în razele de soare,
Când te caut printre nori răvășiți,
Te simt în picăturile de ploaie.
Te caut noaptea printre stele
Și te zăresc zburdând pe Carul Mare.
Te caut în diminețile virgine
Și te strâng din picăturile de rouă.
Te caut în neprihănita floare
Și te adun petală cu petală.
Te caut în poeziile de dragoste
Și te percep în fiecare vers.
Te caut în toți ochii limpezi
Și te inhalez din fiecare răsuflare.
Te caut în cuvintele șoptite
Și te culeg din zâmbete luminoase.
Sunt menit să fiu un neobosit căutător,
Iar tu să te ascunzi în mii de forme.

Vârstele iubirii

 

 

Iubirile tinereții le-am risipit cu nonșalanță,
Zburdam pe câmpia cu inimi îmbobocite,
Alegând mereu altă floare, alt parfum, altă culoare,
De parcă toate îmi erau dedicate mie.

La maturitate, am devenit mai pretențios
Și trăiam pe rând un noian de sentimente,
Încercând să pătrund adânc în fiecare suflet,
Dar plecam înainte de-a-l înțelege pe deplin.

Acum, când am acumulat un ocean de răbdare,
Inimile nu se mai lasă cercetate
Sau descopăr că au o carapace impenetrabilă,
Care le ajută să rămână închise în trecut.