Cartea și vinul

Cartea și vinul se aseamănă
La degustare, consum și efect;
Ambele se cercetează cu atenție,
Întâi prin felul cum arată, culoare și finețe,
Apoi închizând ochii și inspirând mirosul
De struguri ori de file vechi sau noi.
Prima picătură vine din prefață
Și te poate convinge să o savurezi cu sete
Sau să nu te mai atingi de ea.
Efectul lecturii e de obicei benefic,
Dacă știi ce soi ți se potrivește,
Altfel, s-ar putea să ți se urce la cap
Și să îți provoace mahmureală
Sau anumite idei nesăbuite.

 

Vremuri

Din vremea când eram copil,
Mă străduiam să fiu util
La orice lucru, cât de greu,
Voiam să pun mâna și eu.

Pe vremea când eram școlar,
Aveam speranțe-n buzunar,
Dar îmi era atât de clar
Că am s-ajung milionar.

Când am ajuns să m-angajez,
Să-mi dau obolul, să creez,
Am fost somat să mă abțin,
Mi se cerea doar să mă-nclin.

Venit-a vremea să mă-nsor,
Pășind în doi spre viitor,
Și ne-a unit un jurământ
Ce s-a pierdut ca frunza-n vânt.

Prin anii ce s-au adunat,
Credeam că voi fi respectat,
Dar prețuire o găsești
Numai dacă te-mbogățești.

Și-acum, la cel din urmă prag,
Parcă simțim un regret vag:
Viața s-a scurs, gândim altfel,
Doar vremurile sunt la fel.

Doina zilelor noastre

La nașterea fiecărui român, se înalță o doină,
Ca un imn personalizat, după caz,
Poate să fie de jale sau de revoltă,
Ar putea fi de durere sau iubire.

Doinele nu se sting deodată cu noi,
Ele ne unesc cu generațiile viitoare,
Pentru cei care au urechi să le asculte
Și inimi care să le înțeleagă.

De la o vreme, se aud tot mai multe doine de dor,
Au emigrat odată cu aparținătorii,
Ele plâng după pământul nașterii
Și au accente de limbi străine.

Emoții de femeie

O femeie care plânge,
Sigur sufletu-ți atinge,
Inima ți-o afectează
Și pe loc te dezarmează.

O femeie ce zâmbește,
De tristeți te păgubește
Și-ți transmite din privire
Un mesaj de întărire.

O femeie ce iubește,
Și oțelul îl topește,
Iar din bărbatul hărăzit
Va face un om împlinit.

O femeie când te-alină
Îți face ziua senină,
Iar noaptea ți-o luminează
Cu dragostea veșnic trează.

O femeie supărată,
Musai trebuie tratată
Cu mângâieri delicate
Și vorbe fortificante.

Ești peste tot

Te întâlnesc în visele fiecărei nopți,
În primele gânduri matinale,
Îmi încerci inima de-a lungul zilei
Și mă alinți la fiecare amurg.

Te regăsesc în primele raze de soare,
În susurul trepidant al izvorului,
În frunzele ce-și încearcă elasticitatea
Și în ploile ce purifică natura.

Te percep în fiecare poezie,
Te simt în toate melodiile romantice,
Te întâlnesc în oricare pictură nud
Și te miros în florile pământului.

Ești peste tot, fără ca tu să știi,
Mi-ai invadat complet universul,
Poate nu e bine, dar dispariția ta
M-ar lăsa într-un vid de emoții
Și steaua mea s-ar stinge.

O toamnă unică

 

Peste pătura de rouă
Din dimineți somnoroase,
Peste oameni, peste case…
A sosit o toamnă nouă.

Încă nu ne afectează,
Își țese încet fuiorul
Și ne ia cu binișorul
Până se acomodează.

Azi, un vânt ceva mai tare,
Mâine, o ploaie-ndesată,
Cu răcorire treptată
Se-așterne la guvernare.

Ne ia cu daruri frumoase,
În nuanțe pastelate,
Prin mișcări alambicate
Ne pătrunde până-n oase.

Mulți susțin că e o doamnă
Cu capricii de femeie
Ce stârnesc multe condeie
Și la cugetări ne-ndeamnă.

Dar să nu ne fie frică,
Deși ne cam dă emoții,
Ba s-o gratulăm cu toții
Că e o toamnă unică.

Cuvinte ofilite

Am pornit din două puncte,
Cu semne de întrebare,
Bazându-ne pe instincte,
Sperând într-o atașare.

Vorbele ni se grupară
În propoziții și fraze,
Inimile ne visară
În ferice ipostaze.

Cratimele ne răsfață,
Vor unire chiar și ele,
Însă noi trecem prin viață
Precum două paralele.

După virgule, o mie,
Și semne de exclamare,
Nu-mi arăți mărinimie,
Deși stau în așteptare.

Iarba verde din baladă
S-a uscat pe metereze,
Eu te țin în acoladă,
Tu mă-nchizi în paranteze.

Nu mă lăsa

Nu mă lăsa să mor de dor,
Aprinde lumina-n pridvor,
Că am să vin încă o dată
Să mai respir din tine, fată.

Nu mă lăsa nici să trăiesc,
Căci mă topesc când te privesc
Și-mi dai fiori de nemurire,
Sorbindu-te dintr-o privire.

Nu mă lăsa să mă-ntristez,
Căci s-ar putea să dezertez,
Aprinde-mi puzderii de stele
Și du-mă aproape de ele.

Nu mă lăsa prea fericit,
Să cred că sunt oricum iubit,
Și prin această siguranță
Să mă cufund în ignoranță.

Nu mă lăsa singur vreodat’,
De nimbul tău neprotejat,
Și să devin, prin rătăcire,
Un sclav pentru altă iubire.

 

Cu inima la pământ

Mi-a sărit inima din piept
Și a căzut înaintea ta;
Puteai să o calci și nu m-ar fi durut,
Dar ai ocolit-o,
Să nu-ți murdărești pantofii
Cu stropi din suspinele ei
Sau să aluneci pe dorurile străpunse
De tocurile tale ascuțite.
M-ai privit ca pe un pierzător
Ce nu-și mai găsește liniștea,
Nici sentimentele adunate,
Și nici măcar inima,
Rămasă pe trotuarul încins.

 

Rugăminte

Dă-mi o mână, și am să-ți dau
Două, într-o-mbrățișare,
Dă-mi un zâmbet, și am să-l iau
Ca pe o frumoasă floare.

Dă-mi priviri încrezătoare,
Să-mi fie de energie
Pentru fapte uimitoare
Și tristeți, de-or fi să fie.

Zi-mi vorbe de-ncurajare
Și îndeamnă-mă la luptă,
Să nu simt extenuare
Cât o fi viața de-abruptă.

Dă-mi câte-o speranță nouă,
Exprimată în dulci șoapte,
Să fiu tare când e ziuă
Și tandru pe timp de noapte.

Ai răbdare, cât permite
Viața ce ne dijmuiește,
Să purcedem înainte
Spre destinul ce unește.