Ghicitor în fulgi de nea

Fiecare fulg de zăpadă e unic, la fel ca oamenii,
Liniile care-l compun sunt precum cele din palma ta
Sau ca formele lăsate de zaț în ceașca de cafea.
Norii zămislesc fulgi pentru destine nedescoperite,
Iar eu sunt ghicitor în astfel de creații;
Adu-l pe acela care ți se așterne pe obraz
Și promit să-l cercetez cu harul meu,
Ca să-ți prezic ce te așteaptă tot anul,
Dar numai în ce privește dragostea,
Pentru că miliardelor de fulgi din nea
Nu le pasă de afaceri
Și nici de miliardele de lei,
Ei numără doar inimi și leagă iubiri.

Printre vechile cuvinte

Ajungem la o vârstă-n care
Uitarea-i precum bălăria
Ce crește des și tot mai mare,
Încețoșând copilăria.

Dar ne-or rămâne-n amintire
Și le-om gusta ca pe-o dulceață,
Cuvinte vechi, o însușire
Care ne-a colorat o viață.

Când ne jucam pe lângă casă
Cu alți copii țipând în cor,
Iar mama îmi striga, nervoasă,
Să nu ies cumva din odor*.

Cine să o mai bage-n seamă,
Căci noi făceam doar ce ne place,
Iar seara venea biata mamă
Să mă culeagă din aroace*.

Și la mâncare făceam nazuri,
Cu preferințe derutante,
De pildă-n multe dintre cazuri,
Plângeam că n-aveam în blid cioante*.

Seara venea nenorocirea,
Căci somnul nu-mi era pe plac
Și până m-apuca dormirea
Mă perpeleam pe sormojac*

Noaptea, visam că dimineață
Voi rătăci pe alte câmpuri
Și ca să fiu în siguranță
Mă voi ascunde după dâmburi*.

odor – curte, aroace – șanțuri de pe marginea drumului, cioante – oase, sormojac – saltea, dâmburi – coline

Oameni și comete

Am fost dezamăgit de întâlnirile cu oamenii,
Le planificam în amănunt și le așteptam emoționat,
Dar întotdeauna intervenea ceva să le anuleze
Sau să le eclipseze din importanță.

Uneori acuzau traficul aglomerat,
Alteori dădeau vina pe memorie,
Câteodată invocau ca scuză schimbarea orei,
Iar graba mare îi făcea să apară răvășiți.

Nu mai vreau să sufăr așteptând zadarnic,
De aceea mi-am dat întâlnire cu o cometă,
Ea vine mereu fără întârziere,
De parcă ar fi acul orar al Universului.

Coada îi e la fel de aranjată,
Împrăștiind un parfum al depărtării,
Care va fi transmis peste mii de ani,
Exact la aceeași oră și cu același farmec.

 

 

Sorcova de pandemie

 

 

Sorcova, vesela,
Veselă… și nu prea,
Că-i vreme de pandemie
Și nu-i altă soluție
Pentru-această urătură
Decât de pe tastatură,
Cu multe urări de bine
Pentru anul care vine.
Să fiți tari precum e piatra
Și mai iute ca săgeata,
Să fiți rezistenți ca fierul
Și mai trainici ca oțelul.
Să aveți belșug la bani,
Dar mai cu seamă la ani.
Să simțiți multă iubire,
Și la dat și la primire.
Noroc să aveți la toate,
Dar mai mult în sănătate,
Că trăim în vremuri grele
Cu virusuri multe în ele,
Iar Covidul îl lovește
Pe cel ce nu se ferește.
Sorcova de pandemie,
Vrea s-aducă bucurie
Pentru cei ce stau acasă
Și arată că le pasă
De viața semenilor,
Chiar dacă nu e ușor.
De aceea vă mai zice
S-aveți un An Nou, ferice,
Cu o nouă libertate
Și cu locuri mai curate;
Să aveți zile mai bune
Cu mai multă-nțelepciune,
Să răzbiți orice furtuni
Și să fiți mereu mai buni.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii,
Ca un fir de trandafir
Blagoslovit de zefir.
Sorcova tot ar mai vrea
Să spună câte ceva,
Dar e timpul să-nceteze
Și-n final să vă ureze:
La anu’ și la mulți ani!

Vis de Crăciun

Am visat c-a nins pe stradă
Cu fulgi mari și zâmbitori,
Ca o prelungă baladă
Începută până-n zori.

Ce surpriză minunată,
E cadoul cel mai bun,
Bucurie ce ni-i dată
Chiar în ziua de Crăciun.

Zăpada parcă ne zice,
Cu un aer șugubăț,
Că este atât de dulce
Ca și vata de pe băț.

A urmat o veselie
Și-o bătaie cu omăt,
Cum nu știu alta să fie
Sau cumva să vă arăt.

Într-o iarnă ca pe vremuri
Nici nu simți frigul intens,
Adunând albul în ghemuri
Și dând sărbătorii sens.

Visul s-a-ntrerupt deodată
Și m-am întristat s-ascult
Cum pe strada noastră lată
Ploua de Crăciun, mărunt.

Văd că nu-i o balivernă
Spusa celor ce-au prezis
Că în sărbători de iarnă
Ne ninge numai în vis.

Cercul sentimentelor

Eu te iubesc pe tine,
Tu îl iubești pe El,
El o iubește pe Ea,
Ea mă iubește pe mine.
Eu sunt dezamăgit de tine,
Tu ești întristată de El,
Care e gelos pe mine,
Iar Ea a început să mă urască.
Un cerc în care dragostea are o singură direcție
Și nu se întâlnește cu un sentiment împărtășit,
Iar iubirea nesatisfăcută e înecată în gelozie,
Mai puternică decât orice rațiune.

La mulți ani, prea frumoasă Românie!

Astăzi ești în sărbătoare,
Prea frumoasă Românie,
Fiii îți aduc urare
În perfectă armonie.

Înălțăm păduri de steaguri,
C-avem viță numeroasă,
De-or fi duși pe-alte meleaguri
Sau te slăvesc de acasă.

Ne certăm câteodată,
Și-nțelegem că te doare,
Însă tu fii bună, iartă,
Ca mamă-nțelegătoare.

Iar când întrecem măsura
Și-ți pătăm măreața glie,
Se îngăduie natura
Și îți țese-o nouă ie.

Astăzi ne prindem de mână
Și-ți urăm de bună seamă,
În dulcea limbă română,
La mulți ani, Patrie Mamă!

Lasă-mi și mie

Nu-mi ocupa toate gândurile,
Lasă-mi și mie câte o fereastră,
Să intre prin ea aer proaspăt,
Cu miresme încă neîntâlnite.

Nu-mi sechestra toate amintirile,
Lasă-mi și mie câteva alegeri,
Chiar dacă vor veni cu tristeți
Și cu doruri neîmplinite.

Nu-mi popula toate visele,
Lasă-mi și mie o parte din noapte,
Să fiu surprins de iubiri vinovate,
Care vor rămâne doar virtuale.

Nu-mi acapara toată inima,
Lasă-mi și mie o cămăruță,
În care să cultiv o floare nemaivăzută,
Căreia să-i dau un nume extravagant.

.

Fețele dragostei

M-ai întrebat cât de mult te iubesc,
Iar eu ți-am arătat cel mai înalt munte,
Nu știam atunci că nu-ți plac înălțimile
Și-l vei alege pe cel cu dragostea cât o colină.

Mi-am cules din codri sentimentele rănite
Și le-am semănat pe necuprinsul oceanului,
Dar, când am vrut să o ofer altui suflet,
Am fost refuzat, pe motiv că nu știe să înoate.

Am clădit o altă iubire, printre nori,
Nici aceasta nu a avut parte de căutare,
Cu argumentul că norii aduc cu ei furtună
Și, adesea, provoacă inundații.

Iubirea mea și-a schimbat mereu fața,
A fost, pe rând, în razele de soare,
În adierile răcoroase de vară
Sau în stelele nopților senine.

Nu m-au descurajat refuzurile repetate,
Sunt sigur că există undeva o ființă
Care are o dragoste cu același chip
Și în același moment de potrivire.

Autoportret

Îmi amintesc de ziua când ne-am cunoscut
Și m-ai examinat doar superficial,
Deși nu-mi place să m-ascund după un scut,
Nu te-ai căznit să vezi ce am mai special.

Numai eu ți-am remarcat unicitatea,
Te-am abordat cotidian, fără pardon,
Sperând să percepi și tu realitatea:
Că inimile noastre bat la unison.

Treptat, ajuns-am să ne luăm de mână
Și să ne bucurăm de-același răsărit,
Iar după ziua ce-n frumuseți se-adună,
Să adormim îmbrățișați în asfințit.

Azi mă-nțelegi când gândurile mă robesc,
De parcă sunt prizonier în lumi străine,
Ai învățat că, orice-ar fi, tot te iubesc,
Și oriunde-aș fi plecat, mă-ntorc la tine.

Te asigur că ai să vezi de multe ori,
Dar aș fi bucuros să mă crezi pe cuvânt,
Că sunt același romantic cu capu-n nori
Și cu picioarele înfipte în pământ.