Chiar peste drum de blocul meu,
E un balcon ce-l urmăresc,
Din zori de zi aștept mereu
Clipa în care s-o zăresc.
Îmi prepar la fix cafeaua
Și o pândesc când apare
Să lumineze șoseaua
Cu chipul ei ca din soare.
În mână cu o ceșcuță,
În cealaltă, cu-o țigară,
Se așează pe băncuță
Și cugetă solitară.
Eu îmi beau licoarea-n casă
Și-o salut cum se cuvine,
Dar perdeaua mi-e prea deasă
Și ea nu mă vede bine.
Asta nu-i cu supărare,
Ci cu-adieri de catifea
Care-mi transmit o alinare:
Că nu sunt singur la cafea.