O opinie germană

Merită să citiți această opinie a unui german asupra islamului, pentru că este de departe cea mai bună explicație pe care am citit-o, despre situația terorismului islamic. Referințele la trecutul istoric sunt precise și corecte. Autorul acestui e-mail este dr. Emanuel Tanya, psihiatru cunoscut și foarte apreciat, un bărbat a cărui familie aparținea, înainte de al II-lea război mondial, nobilimii germane și care deținea un mare număr de proprietăți funciare și industrii.

Când a fost întrebat câți germani au fost cu adevărat fasciști, răspunsul său ne-ar putea reorienta atitudinea față de fanatism. Foarte puțini au fost adevărați naziști – a răspuns, dar foarte mulți s-au bucurat de revenirea la mândria națională germană și și mai mulți erau prea ocupați ca să le pese. Am fost unul dintre cei care i-au considerat pe naziști o bandă de nebuni. Așa încât, majoritatea a stat pe loc și a lăsat lucrurile să se întâmple. Apoi, înainte ca să ne dăm seama, ne-au stăpânit, noi am pierdut controlul și a venit sfârșitul lumii noastre. Familia mea a pierdut totul. Eu am ajuns într-un lagăr de concentrare, iar aliații mi-au distrus fabricile.

Ni se spune mereu și mereu, de către „experți” și „capete limpezi” (cei care decid ce și cum se comunică publicului) că islamul este o religie a păcii și că vasta majoritate a musulmanilor vrea doar să trăiască în pace. Deși această incalificabilă aserțiune s-ar putea să fie adevărată, este total nerelevantă pentru noi. Este doar praf în ochi, menit să ne liniștească și să diminueze cumva amploarea spectrului fanatismului cuprinzând globul, în numele islamului. Adevărul este că, în acest moment istoric, fanaticii conduc lumea islamică. Că fanaticii mărșăluiesc. Fanaticii sunt cei care duc cele 50 de războaie în desfășurare azi, pe glob. Fanaticii sunt cei care măcelăresc sistematic creștinii sau grupurile tribale din toată Africa și preiau treptat întregul continent înghițit de valul islamic. Fanaticii musulmani sunt cei care aruncă bombe, decapitează, asasinează sau ucid pentru onoare. Fanaticii ocupă moschee după moschee. Fanaticii musulmani sunt cei care răspândesc omorârea cu pietre și spânzurarea, violarea victimelor. Fanaticii musulmani sunt cei care-și învață copiii să ucidă și să devină sinucigași-bombă.

Cel mai dur și greu cuantificabil fapt este că majoritatea pacifistă, majoritatea „tăcută”, este lașă și stranie. Rusia comunistă era alcătuită din ruși care voiau doar să trăiască în pace, totuși comuniștii ruși au ucis peste 20.000.000 de oameni. Majoritatea pașnică a fost irelevantă. La fel de pașnică era și uriașa populație chineză, dar comuniștii chinezi au ucis înfricoșătoarea cifră de 70.000.000 de oameni!!! Japonezul obișnuit, de dinaintea războiului mondial, nu era un sadic războinic. Totuși, Japonia a ucis și măcelărit de-a lungul Asiei de Sud-Est, într-o orgie criminală sistematică, 12.000.000 de chinezi civili, majoritatea uciși cu sabia, baioneta și lopata. Și cine poate uita de Rwanda, care a sfârșit într-un măcel sângeros? Ar putea spune cineva că majoritatea rwandezilor nu erau iubitori de pace?

Lecțiile istoriei sunt incredibil de simple și clare. Totuși, în ciuda puterii noastre raționale, ne scapă adesea tocmai esența fundamentală și imaginea cea mai puțin complicată: majoritatea musulmană iubitoare de pace a fost irelevantă prin tăcerea sa. Iubitorii de pace musulmani vor deveni dușmanii noștri, dacă nu se vor ridica să vorbească, pentru că, aidoma prietenilor mei germani, se vor trezi într-o zi și vor vedea că fanaticii au devenit stăpânii lor, și sfârșitul lumii lor va începe. Iubitorii păcii germani, japonezi, chinezi, ruși, rwandezi, sârbi, afgani, irakieni, palestinieni, somalezi, nigerieni, algerieni și mulți alții vor muri pentru că majoritatea nu a vorbit împotrivă până nu a fost prea târziu.

Credincioși islamici au fost deja introduși în școlile publice din Toronto, Ontario și da, chiar în Ottawa, în timp ce creștinismul a fost scos (din cauză că este o ofensă?! Pentru cine? În nici un caz față de marea majoritate a canadienilor!). Calea islamică este pașnică doar până în momentul în care intervin fanaticii. În Australia și în multe țări din lume, multe dintre alimentele cele mai banale au eticheta halal pe ele. Uitați-vă doar pe spatele unora dintre cele mai populare batoane de ciocolată și alte alimente din piața voastră. Mâncarea din avioane are emblema halal pe ea, doar ca să mulțumească minoritatea privilegiată care se extinde rapid, acum, în lume.

În Anglia, comunitățile musulmane refuză să se integreze și acum există zeci de zone „nu intrați” în cele mai mari orașe din Regatul Unit, în care forțele poliției nu îndrăznesc să intre. Acolo funcționează sharia = legea islamică, fiindcă comunitățile musulmane care le ocupă refuză să recunoască legile engleze!! În ceea ce ne privește pe noi, cei ce privim pasivi această desfășurare fără precedent, trebuie să fim foarte atenți la singurul grup care contează: fanaticii care amenință viața noastră. Oricine se îndoiește de gravitatea problemei, contribuie la pasivitatea care permite să se extindă.

Așa încât, vă implor să vegheați și să răspândiți această avertizare, tot mai departe, în speranța că mii de oameni din lumea întreagă o vor citi, se vor gândi și vor lua atitudine până nu e prea târziu… findcă am rămas tăcuți…

Sursa: e-mail

Ultima poezie a lui Vadim Tudor

Vadim  Tudor i-a făcut o poezie lui Iohannis: Sceptrul lui Mihai Viteazul / E la neamțul second-hand…

Corneliu Vadim Tudor, fost senator, europarlamentar și multiplu candidat la președenția României, a scris o poezie pentru președintele ales, Klaus Iohannis.

Tocmai această poziție a politicianului ne-a determinat să o publicăm în rândurile de mai jos, Vadim Tudor fiind unul dintre cei mai longevivi reprezentanți ai politicii naționale românești.

CĂPȘUNĂ VODĂ

E un munte de slănină
Și-are-o față ca de sodă
Toți românii se închină:
Iată-l pe Căpșună Vodă!

Îl votară căpșunarii
Risipiți în patru zări
Ne-au cam dat cu flit, hoinarii:
Votul marii răzbunări!

Ei au pedepsit o țară
Ce-n pustiu i-a alungat
Pentru pîinea lor amară
Ne-au dat un handicapat.

Strașnică mobilizare
Pe Facebook și Internet!
Hai la țară de vînzare
Are banner și-n closet!

A vîndut copii, turbatul
Plîng familii după ei
Na rinichiul, ia ficatul
Inima? 5.000 de lei!

N-am crezut că ne va bate
Dumnezeu așa de rău:
Ne-a arătat că se poate
După Chior – un Mutălău.

E mutant, n-are charismă
Zici că-i zombi împăiat
Berlinul ne-a tras o cizmă
Fiindcă prea des l-am trădat.

Rechinul IV se-nfiripă
La Dunăre și-n Carpați
Șmecherul n-are echipă
Doar niște băsiști mascați.

Iese Dosia la bătaie
Trei piftii-s la gușa ei
Sar în curul gol, din baie
Pleșu și cu alți lachei.

Doi bețivi își cer răsplata
Buldogul și Orban L.
Numai sapa și lopata
Mai vindecă PNL.

La fasole cu ciolannis
Stau la coadă interlopi –
La Putere tot golanii-s
Ați votat și-ați dat în gropi.

Ați vrut să scăpați de Chiorul
Dar, de fapt, voi l-ați salvat
Vă înjură tot poporul
Mai bine v-ați fi-mpușcat.

Hai, veniți acum acasă
Luați-vă țara-napoi!
Ah, ce farsă dureroasă
Și ce baie de noroi!

Iar e-n lanțuri țara asta
Ticăie bomba cu ceas
Ne-a lovit, din nou, năpasta
După un tătar – un sas.

Plîngi pînă îți crapă buza
Tu, nefericit norod:
Pe tronul lui Vodă Cuza
Stă Căpșună Voevod!

Sceptrul lui Mihai Viteazul
E la neamțul second-hand
Exilul belește prazul
Ce rușine! Ce mai brand!

Biată Țară Românească
Ești la capăt de destin…
Adolf Hitler să trăiască
Și nepotul lui cretin!

Sursa: e-mail

P.S.- Și eu care speram că Tribunul a adormit sau s-a vindecat.

Opiniile unui bărbat despre femeia modernă

PUNCTE DE VEDERE

Societatea noastră se transformă pe zi ce trece. Femeile care dau dovadă de feminitate sunt din ce în ce mai greu de găsit. Bărbații cu personalitate sunt și ei din ce în ce mai rari. Bărbații și femeile din zilele noastre se pare că, odată cu trecerea timpului, și-au uitat rolul. Văd din ce în ce mai des, bărbați efeminați până la ridicol. Unii dintre ei au început deja să creadă că nu pot fi iubiți dacă nu învață să asculte… dacă nu învață să fie tandri… cum să le intre în grații! Unii dintre ei par să se rușineze deja de faptul că au testicule! Unele femei (în special femeile-bărbat) au început să se poarte ca și cum le-ar fi crescut ceva între picioare. Se pare că nu a fost de-ajuns să ne demonstreze că și ele pot să facă anumite meserii destinate bărbaților – acum vor mai mult de atât! Din păcate, acest lucru a trezit în bărbați sentimentul de inutilitate.

În urmă cu ceva timp ele luptau cu tărie pentru egalitate (dar se pare că nici asta nu le-a fost de-ajuns!). Unele dintre ele au început să-și agreseze verbal bărbații… să-i domine de-a dreptul. Femeia modernă (și aici mă refer la femeile dominante) chiar dacă poate singură să mute dulapul, ea preferă să-și țuguie buzele, să-și subțieze vocea și să-și cheme bărbatul în ajutor. Bineînțeles că el… măcar în astfel de momente… va fi bucuros să afle că e bun și el la ceva (femeia modernă crede că e o dovadă de slăbiciune dacă îi arată soțului că se simte atras de acesta!). Problema apare atunci când femeia începe să se comporte ca și cum… ceea ce i-a crescut între picioare… depășește lungimea bărbatului!

Comportamentul femeii moderne a castrat psihologic bărbatul. Femeia modernă… femeia independentă… s-a „masculinizat” până la extrem. Această masculinizare l-a determinat pe bărbat să se efemineze și el la rândul său – tocmai să nu intre în conflict cu aceasta (intuiția lui îi spune că dacă nu o lasă el mai moale, va ieși scântei!). Unii bărbați deja au devenit un fel de fetișcane speriate, care nu știu cum să facă să-și împace femeile – „cum să facă față așteptărilor”! Unii bărbați au înțeles că, pentru a fi iubiți, trebuie neapărat să se epileze pe tot corpul. Sau să se penseze! Alții deja sunt clienți fideli ai magazinelor de produse cosmetice, ai solarelor și saloanelor de înfrumusețare! Femeile se masculinizează, bărbații se efeminează… și astfel… atât femeile cât și bărbații… devin toți încet, încet… egali!

Din ce cauză a apărut această criză de testosteron? De ce iese la iveală… atât de evident în ultima vreme… latura feminină a bărbatului? Răspunsul e simplu. Lipsesc exemplele potrivite! Lipsesc mentorii! Bărbații adevărați ori au îmbătrânit, ori sunt pe cale de dispariție! Trăind într-o societate de consum… într-o societate în care banul face legea… e de-ajuns să ai ceva bani în buzunar și sexul vine de la sine – deja bogăția a devenit echivalentă cu virilitatea (am văzut asta în showbitz!). Bărbații adevărați care încă mai sunt în viață… cei care încă mai rezistă… sunt ridiculizați de către „femeile-bărbat”! Dacă deschid acum televizorul… pe orice program… și caut o emisiune cu conflicte între sexe… sunt sigur că voi găsi cel puțin o emisiune în care un bărbat este ridiculizat de vreo femeie cu cocoșel! Dacă cumpăr orice revistă dedicată bărbaților… sigur voi găsi vreun titlu care să sune cam așa: „Zece trucuri pentru a-ți face iubita fericită”, sau „Cum să fii plăcut de către femei”! Ce dracu’ vrea să însemne asta? Adică… noi bărbații… pentru asta trăim? Pentru asta suntem aici? Să le facem pe ele să se simtă bine, făcând sute de compromisuri? Asta să fie menirea noastră pe pământ? Cum rămâne cu perioadele în care bărbații cucereau popoare… în care luptau pentru libertate? Crezi că bărbatul de acum o sută de ani nu ar fi plecat la război, pentru simplul fapt că vreo femeie i-ar fi spus: „Nu pleca nicăieri iubitule… vreau să stai cu mine în seara asta… vreau să intrăm împreună pe Facebook”?

Femeile moderne se pare că nu înțeleg faptul că… chiar dacă sunt feministe, drăguțe, frumoase și erotice… atunci când intră în competiție cu bărbații, își pierd complet feminitatea! Niciun bărbat nu-și dorește o femeie care să-l conducă. Un bărbat nu poate iubi o zgripțuroaică! Niciun bărbat inteligent nu se va simți bine lângă o „femeie cu cocoșel” – asta-i clar! Poate că o astfel de femeie îi poate face fericiți pe homosexuali… dar nu și pe noi, ceilalți! Un bărbat vrea lângă o femeie – nicidecum o „femeie-bărbat”! Competiția asta acerbă dintre bărbat și femeie nu poate aduce cu sine decât o impotență psihologică a bărbatului. Dacă deschidem acum cartea de istorie, aflăm că bărbații… încă din începuturi… au condus lumea. Aflăm că ei au construit aproape tot ce ne înconjoară. Sunt și câteva nume feminine prin cărți – dar sunt atât de puține, că nici măcar nu se pot compara cifrele! Clanul avea un șef de clan… tribul avea un șef de trib… orice organizație avea un lider… orice armată avea un războinic cu care să se laude – și nu-mi aduc aminte ca vreunul dintre aceștia să fi fost femeie! Chiar dacă toate femeile se cuplează în zilele noastre cu bărbați sensibili, tandri și efeminați… ele totuși se simt atrase… în secret… de băieții „răi”! Aici apare dilema! Dacă femeile preferă bărbații efeminați, cum se face totuși că ele se simt atrase de bărbații greu de abordat? De ce nu au fantezii sexuale cu bărbații efeminați? De ce se simt atrase de bărbați duri – ca apoi să încerce să-i efemineze? Să fie asta marea provocare?

Femeia îi cere bărbatului să joace roluri contradictorii. Pe de-o parte… ea vrea ca el să fie sensibil și efeminat. Pe cealaltă parte… vrea ca bărbatul să fie dur… să fie cât se poate de masculin (eventual să „dea cu ea de pereți” , atunci când fac dragoste)! Bărbatului îi e greu să fie masculin în pat, dar feminin atunci când citește un poem… îi e greu să fie masculin atunci când o apără de golani pe stradă, dar să plângă vizionând „Titanic”. Dar femeile știu foarte bine acest lucru! Ce-și dorește de fapt o femeie de la un bărbat? Un bărbat brutal dar sensibil în același timp? Un bărbat care să o adore, dar în același timp să o domine? Un Superman cu barbă de 3 zile? Un Batman fără mască? Un Spiderman care să stea acasă să gătească lasagna? Un Casanova cu un trecut tumultuos, dar care să nu înșele niciodată? Un James Bond, care să o ia în misiuni, în Moscova? Să fie bogat, să-și calce în picioare rivalii în afaceri, dar să aibă suflet bun? Să fie frumos, să aibe abdomenul tare ca oțelul și să aibe ochi doar pentru ea? Să fie viril, dar impotent în prezența altor femei străine? Se contrazic aceste calități… sau mi se pare mie? Cea mai mare problemă cu care se confruntă femeia-bărbat e că totul se va întoarce împotriva ei, până la urmă! De ce spun asta? Un bărbat… dacă e criticat la nesfârșit că e prea masculin… dacă e criticat la nesfârșit că e prea sensibil… va încerca să fie pe placul femeii iubite – și se va efemina, într-un final! Se va… „pizdifica”!!! Ce femeie ar mai vrea să facă dragoste cu un bărbat „pizdificat”?

Unele femei au experiență în a manipula bărbații. Fenomenul prin care inima unui bărbat ajunge să o ia la galop când aude vocea nevestii, necesită timp… e un proces relativ lent și se întâmplă gradual… în etape. Multe femei se poartă exemplar la începutul unei relații… ca apoi… încetul cu încetul… să-și scoată colții. Pentru început, femeile-bărbați (și aici vorbesc doar despre cele cu multă experiență) îi critică… După această fază… dacă nu sunt părăsite instant… urmează „faza de început”! Le interzice acestora să se mai întâlnească cu anumiți prieteni (în special cu cei mai dezghețați la minte), pe motiv că… „ei sunt cei care îți vor răul”! Odată ce un bărbat renunță la activitățile sale din afara cuplului, va fi mult mai ușor de manipulat (dar ea știe foarte bine acest lucru!). Apoi urmează faza a doua – „reproșurile”! Scorpia îi va repeta la nesfărșit… dar foarte subtil… că mai sunt multe lucruri de demonstrat, pentru ca să fie trecut pe lista „Celui mai bun dintre toți la pat”. Deja mă bufnește râsul doar când mă gândesc… Bărbatul slab de înger și fără experiență va fi astfel foarte ușor de… depersonalizat. Acum urmează penultima etapă – „dominarea”!

Odată ce un bărbat nu mai are prieteni… odată ce nu mai are încredere în el… odată ce a fost depersonalizat… exact când e pe cale să cedeze psihic… femeia-bărbat va scoate „asul din mânecă”! Ea știe foarte bine că acum e momentul ei! Urmează deci… ultima etapă – „resemnarea fraierului”! Ea va ataca cu multă tandrețe de această dată, va veni cu vorbe dulci – ba chiar îl va cocoloși… îl va face să-și amintească de copilărie – îi va aminti de mama lui… îi va face toate poftele (clătite, gogoși, etc.)… se va purta frumos… îl va face să creadă că el e cel mai bun bărbat din viața ei! Îl va face să „înțeleagă” că nu-i chiar atât de rău într-o relație… și fără prieteni! El… săracu’… va crede că ăsta e genul de caracter care face pe orice femeie să-l dorească și astfel va prinde treptat încredere în el. Se va simți din nou capabil. Dar nu va fi la fel de curajos și în prezența altor femei (scorpia i-a „plantat” deja ideea adânc în subconștient, că el nu e nici pe departe vreun bărbat care ar putea satisface altă femeie… în afară de ea)!

El… fără să-și dea seama… o va urî undeva în adâncul sufletului pentru toate cele întâmplate, dar o va iubi, în același timp. Sexul între ei va deveni mai mult… ca o obligație! Pentru că nu poate uita cât de greu i-a fost să-l schimbe, ea îl va urî pentru asta, va mima de acum încolo orgasmul – chiar și atunci când el nu există! Va mima fericirea… va mima probabil chiar și puțină indiferență față de el (mai ales atunci când îl va simți ușor îndrăgostit!). Aceste femei nu înțeleg că… făcând lucrurile astea mizerabile… pe care ele le consideră „Secrete despre cum să-ți fraierești bărbatul”… nu fac decât să mimeze propriul lor viitor… își mimează propriul lor destin – practic se mint singure!

Unii bărbați se pare că nu realizează că tocmai independența și siguranța de sine sunt seducătoare pentru orice femeie – nicidecum sensibilitatea și dependența pe care o arată față de ea! Ce femeie are nevoie de un bărbat efeminat? Îți spun eu. Niciuna! Poate că femeile-bărbați vor bărbați efeminați… dar cui îi pasă de ce vor „femeile cu cocoșel”? Lasă-le să facă dragoste între ele – nu-ți mai pierde timpul încercând să le faci fericite! Ai atâtea lucruri mai bune de făcut. Mai bine mergi la pescuit cu un prieten! Las-o pe zgripțuroaică să fiarbă!

Decât într-o relație cu o femeie frigidă și nebună, care țipă ca o descreierată când întârzii 10 minute la cină… mai bine singur… beat… într-un șanț!

Sursa: e-mail

Să ne răzbunăm pe câini!

PUNCTE DE VEDERE

Pe când un miting împotriva părinților care își omoară copiii? Și pe când un referendum împotriva demenților care își lichidează pruncii?

Filicidul e ceva mai puțin important pentru români în zilele astea, mai important fiind să se obțină condamnarea la moarte a maidanezilor! După o întămplare nefericită, care putea fi evitată dacă bunica copiilor avea, dracului, grijă de pruncii lăsați în grijă, s-a ajuns la manipularea din presă a populației, prin imagini și mesaje șocante. Știm, televiziunile au scopul declarat de a stoarce emoții, dar s-a întrecut orice măsură cu transmisiuni de la cimitir, de la căpătâiul mortului, folosindu-se monștri sacri ai scenei care și-au amintit că în 1900, toamna, au fost și ei mușcați de câini, iar CNA doarme pe el, încurajând goana după emoții rapide și periculoase ale unei prese superficiale, în slujba banului supt prin livrare de emoții pentru rating aducător de publicitate.

A murit un copil și nu doar din cauza unor maidanezi, ci și din cauza unor oameni (bunica neatentă, primăriile care aruncă cu bani publici pe așa-zisa îngrijire, particularii care nu își îngrădesc terenurile, ONG-urile prin care se fac praf bani publici) și totul se rezumă: vrem stârpirea câinilor aruncați de porcii de oameni pe străzi sau vrem tratarea lor în mod civilizat? Vrem genocidul câinilor și să ne punem Europa în cap pentru că niște brute însetate de sânge au găsit doar câinii vinovați, nu și cretinii de oameni pe bani publici și nu numai? Și pentru că am făcut referire la oameni: avem mai mulți copii omorâți în familie, de părinți, decât omorâți de maidanezi! Șocant, nu? Pentru acești copii nevinovați nimeni nu face campanii isterice, nimeni nu dă bilete la meciurile de fotbal ale României, nici o pramatie de partid nu transformă decesul într-un meci politic. Filicidul e o temă prea prăfuită și doar morții în atacurile maidanezilor sunt… fresh?! Așteptăm reacția societății civile și a presei și în cazurile de ucidere a copiilor de către părinți și dezbateri fără număr și tăieri de capete în rândul celor care nu verifică tratamentele aplicate copiilor în familie, precum și asupra celor care nu raportează abuzurile împotriva copiilor.

Filicidul. Omorul comis de părinți asupra copiilor. Sursa: http://psihologiebun.wordpress.com/2012/10/16/filicidul-omorul-comis-de-parinti-asupra-copiilor/

Joi, 11 octombrie, o mamă își aruncă copilul dintr-o mașină pe podul Grant din București. O tentativă de omor. Pruncul trăiește. Însă în România aflăm deseori de cazuri care s-au sfârșit tragic când părinții și-au ucis odraslele. Nu toate în presă și nu toate cunoscute.

La începutul anului, în februarie, la Brașov, o femeie de 27 de ani își ucide copilul de 6 luni. Este anchetată pentru omor deosebit de grav, dar medicii constată că nu a avut discernământ în momentul crimei. Tot în februarie, în comuna Cârlibaba din Suceava, o mamă de 29 de ani este trimisă în judecată pentru uciderea prin sufocare a copilului născut de doar câteva zile. În martie, un tată (48 de ani) își ucide cei doi copii în lacul Tarnita de lângă Cluj. În aprilie, la Sibiu, o tânără de 25 de ani își ucide copilul de 4 ani prin sufocare cu o pernă. Apoi aruncă trupul copilului pe un teren de unde va fi identificat două săptămâni mai târziu. Este acuzată pentru omor calificat. La proces invocă neacceptarea copilului de către concubin. În iulie, la Cenad (jud. Timiș), o femeie de 34 de ani își ucide fetița aruncând-o în fântână, fetița pe care tocmai a născut-o în casă. Ea a mai ucis un prunc de 2 ani în 2001. În septembrie, o tânără de 20 de ani din Botiza (Maramureș) este acuzată că și-a ucis bebelușul la naștere. În România media anuală de omoruri asupra copiilor este de 40.

după Florentin Deac

 

Ce meserie să alegi?

PUNCTE DE VEDERE
.
Doi proaspeți absolvenți de bacalaureat, poate chiar de la liceul Bolintineanu, au de ales viitoarea meserie. Unul vrea să fie medic, altul vrea să fie popă. Unul îmbrăcat în alb, culoarea luminii și a speranței, altul în negru, culoarea smoalei. Ce să aleagă? Ce variante au, ce le oferă statul român?
.
* Medicii fac cea mai lungă și cea mai grea facultate, trebuie să se perfecționeze tot timpul, să fie în pas cu descoperirile meseriei.
* Popii fac o facultate de 3 ani, dar pot profesa și cu seminarul teologic.
.
* Medicii trebuie să învețe tot pe dinafară și mai trebuie să își mai pună la contribuție imaginația ca să poată promova, învață mii de denumiri, sute de manuale despre întregul corp uman, nu pot deschide manualul în timp ce operează.
* Popii, după ce au învățat în școlile lor, nimic nu se mai schimbă, Biblia nu se mai modifică, Dumnezeu nu schimbă legile în timpul mersului, ceea ce a spus a spus, nu vine nimeni să spună că a mai spus Dumnezeu ceva în plus, nu se schimbă „instrumentarul”. Popii, când țin slujba, citesc din Biblie, nu îi învinuiește nimeni că nu o știu pe dinafară.
.
* Medicii dacă cer un ban de la pacient sunt ridicați de procuratură.
* Popii pot cere bani la cutia milei, fără să fie învinuiți de luare de milă, nimeni nu verifică cutia, fac ce vor cu banii, atâta timp cât nu dau socoteală nimănui, fiscul nu are dreptul să verifice aceste fonduri. Nimeni nu le ia dreptul de a profesa, decât biserica, dacă încalcă perceptele ei, nu pe ale societății.
.
* Medici, când greșesc diagnosticul sau operația, medicamentația, sunt învinuiți de malpraxis și își pot pierde dreptul de a profesa. Orice judecător îi poate lăsa muritori de foame.
* Nimeni nu a învinuit un popă de malpraxis pentru că a greșit cântarea sau a încurcat psalmii, pentru că nimeni nu știe ce trebuie să facă sau să spună popa. Nu a venit nimeni să spună că Popa l-a trimis la Dracu în loc să îi faciliteze întâlnirea cu Dumnezeu și chiar dacă ar face-o nu l-ar crede nimeni, sau ar fi tot el învinuit. Toată lumea crede, fără să verifice ceea ce face sau ce spune popa.
.
* Medicii sunt plătiți prost.
* Popii sunt plătiți și de stat și de propria biserică și de enoriași, pentru aceeași muncă, de cele mai multe ori de calitate îndoielnică.
.
* Spitalele sunt desființate.
* Cu fiecare zi apar din ce în ce mai multe biserici, se modernizează, se dotează, se construiește o catedrală care nu va salva viața nimănui, nu va trata bolnavii, nu va fi dotată cu săli de operație; va conține tehnică și obiecte care nici nu vor salva vieți, nici nu îl vor aduce pe Dumnezeu mai aproape de noi, dimpotrivă.
.
* Se desființează fabrici de medicamente, medicii trebuie să prescrie ceea ce le impun contractele cu industria farmaceutică, de cele mai multe ori prețurile și efectele acestora omoară omul și tot medicul e învinuit.
* Nimeni nu a desființat fabricile de lumânări, acestea se fac în mănăstiri, de cele mai multe ori reciclate din lumânările care sunt stinse imediat ce pleacă cei ce le-au aprins pentru sufletul celor vii sau a celor morți, ceea ce este echivalent cu scoaterea unui bolnav de la masca de oxigen, dar DNA nu se sesizează. Pădurile de brazi nu au stopat producția de tămâie.
.
* Medicii sunt goniți din țară și nimeni nu le apără drepturile.
* Nimeni nu îndrăznește să le spună popilor să plece din țară dacă nu le convine biserica sa salariul, dimpotrivă, toți îi cheamă lângă ei, deși nu fac nimic. Nici un popă nu a făcut dovada legăturii sale cu Dumnezeu, ba mai mult, tot ei sunt cei care ne spun că trebuie să îl găsim pe Domnul în noi. Atunci la ce ne mai trebuie popii?
.
* Salariile medicilor sunt impozitate; cu cât au salariul mai mare cu atât i se ia mai mult din el și tot la un salariu de mizerie ajung.
* Nimeni nu se leagă de averile mănăstirești, dimpotrivă, sunt completate și reîntregite. Nimeni nu a verificat până acum cum și-au cumpărat mașinile și și-au ridicat casele, salariile nu le sunt impozitate, nu dau socoteală nimănui decât celor care i-au pus în funcție și cărora le duc… „cutia milei”.
.
* Oamenii, deși sunt salvați de doctor, îi înjură după ce și-au făcut datoria, fie că au salvat o viață, fie că au pierdut-o. Nimeni nu se roagă pentru viața lor.
* Toți se roagă în fața popilor, orice ar face, bine sau rău, nu se leagă nimeni de viața lor. „Este păcat” să gândești rău sau să învinuiești de ceva o față bisericească, deși mănâncă la fel ca noi, chiar mai bine, beau la fel ca noi, chiar mai mult, păcătuiesc la fel ca noi, chiar mai abitir și cu mai mult sârg.
.
* Medicii, cu cât îmbătrânesc mai mult, cu atât sunt mai disprețuiți, nu mai pot opera și își pierd clientela.
* Popii, cu cât sunt mai bătrâni și mai albiți, cu atât sunt mai prețuiți și mai căutați, deși nu au dovedit nimic în plus față de anii ieșirii de pe băncile școlii, în afară de abilitatea de a pretinde că împărtășesc voia Domnului.
.
* Medicii se supun legilor și toanelor politicienilor, cariera și viața lor e nesigură.
* Nimeni nu se amestecă în viața, regulile, legile, predicile popilor. Nimeni nu le schimbă Biblia sau regulamentele de ordine interioară, nu își pierd niciodată drepturile, dimpotrivă, acestea sporesc. Nici comuniștii nu le-au luat drepturile, doar le-au controlat după ce aceștia și-au plecat fruntea în fața puterii pământene. Așa au făcut de fiecare dată pentru a-și păstra drepturile și privilegiile: s-au făcut frați cu dracii.
.
* Nimeni nu are nevoie de medici, decât atunci când e în pat, nu sunt invitați nicăieri. Lumea se ferește și să vorbească despre ei, de frică să nu cobească, oamenii nu se duc la medic decât când nu mai au nici o scăpare, de cele mai multe ori prea târziu. Nimeni nu le pupă mâna deși mâna lor a salvat vieți.
* Nu se desfășoară nici o activitate sau ceremonie importantă fără să fie invitați preoții să „sfințească”. Patriarhul este invitat la toate marile evenimente și toți îi pupă mâna deși nu face nimic cu ea, decât se scarpină.
.
* Ca să poată fi recunoscut ca valoare, un medic trebuie să probeze toată viața priceperile și competențele sale în domeniu și, culmea, uneori o singură greșeală îl poate costa libertatea, viața sau cariera.
* Nimeni nu poate dovedi priceperea sau legătura unui popă cu Dumnezeu, toți pretind că au legătură cu el, dar nici unul nu a dovedit-o.
.
* Dacă ia foc un spital din cauza instalației electrice învechite și proaste, se face anchetă, managerul spitalului este cercetat și judecat pentru neglijență și distrugeri.
* Dacă ia foc o biserică, pentru că s-a îmbătat popa și a lăsat lumânările aprinse în biserică, se dă vina pe paracliser sau se spune că așa a fost voința Domnului. Toată lumea se închină și se construiește pe loc altă biserică, mai mare și mai bine dotată, ca să nu stea enoriașii fără „ajutorul lui Dumnezeu”, părintele este căinat și ajutat să nu își piardă locul de muncă.
.
* Nu toate localitățile au dispensare sau spitale, sau măcar câte un medic.
* În fiecare spital există un popă plătit de stat, de BOR și de spital, pentru aceeași treabă.
.
* Medicii depun un jurământ de credință față de OM, cel pe care îl slujesc și căruia i se dedică. Acesta este obiectul activității lor, cel pe care jură să-l salveze.
* Popii depun jurământ de credință față de Dumnezeu, care nu îi poate verifica, față de biserica pe care ei o păstoresc cum vor, față de conducerea BOR, dar nu față de OMUL al cărui suflet trebuie să îl salveze.
.
IN LOC DE CONCLUZIE
Nu mai miră pe nimeni că:
.
1. Sunt 56.000 de preoți și 48.000 de medici în România. Fiecare preot are biserica lui, rar găsești câte doi la o biserică. Medicii se înghesuie câte 10 într-un cabinet și sunt fericiți cei care găsesc loc.
.
2. Se ridică 200 de lăcașe de cult pe an și nici un spital.
.
3. Numărul bisericilor a crescut cu peste 4000 în 20 de ani, în timp ce numărul paturilor din spitale din aceeași perioadă s-a înjumătățit.
.
4. Din 2000 și până în 2009, de exemplu, a dispărut câte un spital pe an.
.
5 Avem 18000 de biserici și doar 368 de spitale.
.
6. Românii au de două ori mai multe biserici decât școli și spitale, potrivit unui studiu APADOR Elveția și Fundația Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință.
.
Având aceste perspective, ce spuneți, câți din absolvenții de valoare din liceu vor alege medicina în România și câți vor îmbrățișa „credința”? Către ce ne îndreptăm, ce se urmărește: vindecarea societății sau îngroparea României? Dacă preoții îl slujesc pe Dumnezeu și ne îndreptăm toată viața spre lumina cunoașterii Dumnezeiești și a fericirii credinței, de ce culoarea veșmintelor lor este neagră? Nu cumva înmormântarea este obiectivul fundamental al activității lor?
ATUNCI AR TREBUI CA ȘI MINIȘTRII, ȘI PARLAMENTARII, SĂ POARTE ACELEAȘI VEȘMINTE, PENTRU CĂ DESFĂȘOARĂ ACELEAȘI ACTIVITĂȚI. NE TĂMÂIAZĂ LA FIECARE 4 ANI, NE PROMIT LAPTE ȘI MIERE LA ALEGERI, NE PREDICĂ NORME ȘI LEGI VALABILE NUMAI PENTRU NOI. EI AU LEGILE LOR SPECIALE ȘI PRIVILEGII, DAR PÂNĂ LA URMĂ NE DUC ÎN ACELAȘI LOC: ÎN MORMÂNT.
.
P.S.- A auzit cineva de un preot pedepsit conform paragrafului citat în introducerea articolului, pentru că a jurat strâmb în fața lui Dumnezeu și a oamenilor?
.
BONUS: În curând va mai dispărea o școală și vom avea o nouă biserică…

Despre ateism cu luciditate

PUNCTE DE VEDERE
.
Aceasta este o postare pentru toate persoanele, indiferent de credințe, idei, vârstă etc. Totuși, este recomandat oamenilor cu capacitate de analiză, logică și oarece inteligență. Înainte să îți exprimi părerea, citește tot. Dacă îmi citești postarea cu ochelari de soare pe ochi și cu un tricou roz mulat, poți renunța. Acesta nu este taraf.ro.
.
Bun. Subiectul despre care vreau să vorbesc este ateismul și de ce este cea mai logică și rațională idee despre creație și religie. În primul rând, ce este? Ateismul este concepția care se bazează pe negarea existenței oricărei divinități. Ateismul respinge astfel credințele religioase în supranatural, viața de apoi, miracole etc., specifice teismului.
.
Teoria formării universului și vieții are zeci de interpretări. Creație sau evoluție, nimeni nu a dovedit exact, dar Evoluția are argumente și dovezi mai concrete și logice decât Creația, care de altfel e o supoziție nefondată. Îmi puteți spune că încă din cele mai vechi timpuri oamenii credeau în zei. Ei bine, așa e, dar ce variantă mai plauzibilă aveau atunci pentru fenomenele din jur. Cel mai simplu și bun răspuns pentru tehnologia lor era o ființă supranaturală care a creat tot și e responsabilă de viețile lor. Cunoștiințele reale de fizică, chimie, astronomie etc. s-au dezvoltat în timp iar oamenii au început să avanseze, să-și pună întrebări și să le găsească răspunsuri mai inteligente.
.
Biblia și religia au apărut ca instrument de manipulare în masă. Oamenii aveau nevoie de pretexte de necontestat pentru acțiunile lor, pentru războaie, cruciade și inchiziții și găseau explicație simplă pentru tot prin Dumnezeu. Până prin secolele 15-16 oamenii credeau că Pământul este plat, în centrul Universului și că Soarele se învârte în jurul lui. Doi iluștrii cercetători, Nicolaus Copernic și Galileo Galilei au dărâmat aceste mituri prin dovezi care atestau faptul că Pământul este rotund, nu suntem, în centrul Universului și că de fapt noi ne învârtim în jurul soarelui. Galileo Galilei a fost acuzat de erezie, forțat să retracteze și arestat de Inchiziție. Abia în 1992 Papa a recunoscut public eroarea comisă, iar în 2008 i-au făcut statuie. Un exemplu foarte clar cum oamenii sunt manipulați de Bisericș, iar știința este încetinită. Dacă atâta timp oamenii au crezut ceva ca mai apoi credințele lor să se spulbere din cauza dovezilor concrete, de ce nu s-ar putea întâmpla același lucru și cu existența lui Dumnezeu?
.
O greșeală majoră pe care o fac creștinii în discuția cu un ateu este afirmația: „Dovedește că NU EXISTĂ Dumnezeu!”. Nu poți să dovedești inexistența unui lucru, este o absurditate. Acum câțiva ani, profesorul de religie mi-a zis: „Nu poți spune că nu există Dumnezeu dacă tu nu l-ai văzut!”, la care eu am replicat senin și calm: „Nu poți spune că nu există Moș Crăciun dacă tu nu l-ai văzut!”. Pare amuzant, dar e același lucru. Glumim și spunem că Moș Crăciun nu există, dar nu putem dovedi concret acest lucru, doar ni se pare aberant. La fel e și cu Dumnezeu, pentru un om rațional.
.
Conceptul de bine și rău este contradictoriu. Conform credințelor religioase, după moarte, omul este supus unei judecăți în urma căreia ajunge în Rai sau în Iad. Iadul, un loc infernal în care sufletele celor ce ajung acolo sunt torturate de către Satan, lordul cel malefic al întunericului. Cred că orice creștin, deși îl percepe pe Satan ca rău, tot îl percepe ca pe o ființă inteligentă. Teoretic, Satan ar trebui să iubească răutatea, crima, furtul, violenșa, etc. Faptul că cei care comit fapte rele ajung în iad și sunt chinuiți este o aberație. De ce? Pentru că Satan ar prefera să-i chinuie pe cei care au urmat calea lui Dumnezeu (pe care de altfel îl urăște. Acest raționament duce la două concluzii majore: Ori nu există nimic, deoarece nu are sens, ori Dumnezeu este diabolic deoarece își pedepsește crunt contestatarii.
.
Nu mi-e teamă că voi ajunge în Iad? Nu.
De ce? Pentru că și ipoteza fabuloasă în care Dumnezeu ar exista, iar eu am fost un ateu toată viața (ceea ce nu m-a oprit să mă comport normal din punct de vedere moral), tot ajung în Rai. Dacă există Dumnezeu, trebuie să fie inteligent și corect și să mă judece pentru faptele mele, nu pentru credința mea. Nu e nicio diferență când dai o pâine unui cerșetor din postura de ateu sau din postura de creștin. Acel om va fi fericit pentru pâinea aceea, indiferent că i-ai dat-o în numele lui Dumnezeu sau nu. Așa că noțiunea de „frică de Dumnezeu” e nefondată.
.
Am auzit multe păreri de genul: „Trebuie să crezi în ceva”. De ce? Nu pot să cred în primul rând în mine? Din orice punct de vedere am privi, viața unui individ depinde în primul și primul rând de el însuși. În religie există noțiunea de „liber arbitru”, iar dacă Dumnezeu nu te influențează în nici-un fel în luarea unei decizii, ce rost mai are? Sau de ce să te mai rogi? Cu toții am auzit de „planul divin”, adică Dumnezeu știe dinainte ce o să faci, ce o să ceri, etc. Să presupunem că ceea ce îi ceri lui Dumnezeu nu se află în planul lui divin. Ce o să facă, o să îl schimbe pentru tine? Să presupunem că ceea ce îi ceri e în planul divin. Și atunci de ce să te mai rogi dacă tot o să se întâmple? Sau de ce să te rogi pentru o persoană? Oare un orfan fără prieteni e mai predispus la nenorociri și Iad decât Gigi Becali pentru care se roagă „preasfinții” României? E aberant, e ilogic, și cu toate astea voi refuzați să gândiți. Și vorbind de miracole cu oameni vindecați, salvări din situații critice, icoane care plâng, etc… să fim serioși, voi fi cu adevărat surprins când îmi va crește rinichiul la loc.
.
Indiferent dacă există sau nu ceva, oamenii sunt prea inculți pentru Dumnezeu. Se calcă realmente în picioare ca să prindă un loc să pupe moaștele. Se închină frenetic în fața bisericilor, se roagă pentru tot felul de lucruri și își sfințesc mașinile și vilele. Biserica este un instrument de manipulare în masă și de spălare de bani, ce limitează voința omului de a cunoaște, de a descoperi, de a gândi.
.
Cu toții apreciem savanții, filozofii, oamenii de știință care au ajutat umanitatea să progreseze. Nu contest că și oamenii credincioși au făcut lucruri bune, dar hai să vedem o listă incompletă cu câteva personalități marcante ce nu au crezut în Dumnezeu.
.
ALBERT EINSTEIN – Fizician, câștigător al premiului Nobel în fizică, autor al Teoriilor Relativității Speciale și Generalizate
JAMES CAMERON – Regizor, producător și editor de film, scenarist, inventator, câștigător a 3 premii Oscar
SIGMUND FREUD – Neurolog, psihiatru, fondatorul psihanalizei
BIL GATES – Programator, manager
FRIEDRICH NIETZSCHE – Filosof, filolog
IVAN PAVLOV – Fiziolog, psiholog, medic, câștigător al premiului Nobel în fiziologie/medicină, descoperitorul fenomenului psihologic al condiționării clasice
ARTHUR SCHOPENHAUER – Filosof
.
by iosifmartisca on 21/11/2010 în ATEISM, DE LA LUME ADUNATE, REFLECȚII, ROMÂNIA

O opinie (îngrijorătoare) despre gazele de şist

PUNCTE DE VEDERE

În ultima perioadă, Rusia şi-a intensificat eforturile de a-şi spori influenţa în Europa de Est. Hillary Clinton le-a calificat drept un proces de re-sovietizare. Diavolul stă în detalii, în acele informaţii importante care trec neluate în seamă de noi, dar care ne privesc mai mult decât ne putem da seama. Să le punem în ordine pentru a pricepe, cât de cât, războiul geostrategic în care suntem ţintă.

4 decembrie 2012: secretarul de stat american de la acea vreme, Hillary Clinton, participă, la Dublin, la o reuniune internaţională în care avertizează că Rusia lui Putin vrea să resovietizeze regiunea, adică să îşi recapete zonele de influenţă pierdute în 1989.

Avertismentele

În vara anului trecut, un înalt oficial PSD de la Bucureşti, Ioan Mircea Pascu, europarlamentar şi fost ministru al Apărării în guvernul condus de Adrian Năstase, scria, pe contul său de facebook, că episodul suspendării preşedintelui Traian Băsescu este parte a războiului geostrategic dintre Statele Unite ale Americii şi Germania, pe de o parte, şi Rusia, pe cealaltă parte. Miza: România şi Moldova. Cam în acelaşi timp, Agenţia de analize Stratfor, formată din foşti agenţi ai CIA şi vocea oficioasă a centralei de la Langley, atrăgea atenţia că Washingtonul este atras în aşa-zisele revoluţii din lumea arabă pentru a neglija Estul Europei, unde se vor petrece “lucruri interesante” în încercarea Moscovei de a-şi recupera zonele de influenţă pierdute.

Confirmarea

Şi, într-adevăr, s-au petrecut lucruri importante. Rusia a mutat strategic, brutal chiar, un parteneriat strategic cu Ungaria după ce premierul Viktor Orban a fost în vizită la Moscova, Budapesta fiind parte a South Stream. Lovitura năucitoare vine din Republica Moldova, unde coaliţia pentru integrare europeană a fost spulberată, periclitând începutul integrării europene a Chişinăului şi lovind strategic în interesele vitale ale Bucureştiului şi, concomitent, în sponsorii germani şi americani, cei care sprijină orientarea occidentală a Republicii Moldova.

Săptămânile trecute, Moscova a mai mutat încă o dată strategic pe tabla de şah geostrategică a regiunii. Parlamentul sârb a votat pentru conducta South Stream. La Sofia, unde guvernul de dreapta nu era prea convins să mai meargă pe South Stream, s-au folosit tehnicile cunoscute şi la noi în decembrie 1989: revoltele de stradă. Aşadar România, în acest moment, este înconjurată de South Stream şi de războiul gazelor cu care Moscova vrea să lovească Europa.

Gazprom şi demonstraţiile antigaze de şist din România

În iarna şi primăvara lui 2012, în câteva oraşe din estul României, concomitent cu demonstraţiile antiguvernamentale şi antiprezidenţiale , au avut loc ample manifestaţii împotriva gazelor de şist. Peste 10.000 de oameni au manifestat la Bârlad, de exemplu. “Un adevărat spirit civic”, au spus unii. Alţii, mai bine informaţi, s-au îndoit profund. O analiză foarte interesantă îi aparţine lui Keith Smith de la CSIS, cel mai important centru american de studii strategice. Analiza CSIS vorbeşte de lobby-ul Gazprom împotriva gazelor de şist în Europa de Est şi România. De ce? Fiindcă dacă, de exemplu, România şi Polonia ar reuşi exploatarea, atunci ar deveni independente energetic faţă de Rusia, iar odată cu ele şi alte ţări est şi central europene. Rusia şi-ar diminua major influenţa strategică. Ca atare, Gazprom, adică Moscova, lucrează prin laboratoarele de la Lubianka, testate, de altfel, cu succes din vremea KGB-ului care nu a murit, doar s-a transformat.

Firma însărcinată să se ocupe de lobby, organizarea de manifestaţii de protest etc. este G Plus, despre care s-a scris anul trecut că a lucrat şi pentru premierul Victor Ponta, la Bruxelles, în timpul participării sale la reuniunea Consiliului European din vara lui 2012. A plătit Gazprom, prin G Plus, şi organizarea manifestaţiilor de protest din România? Nu avem date certe, dar de implicarea gigantului petrolier vorbesc foarte multe surse, iar americanii sugerează această ipoteză

Interviul lui George Maior despre ofensiva rusească

Cele două interviuri… ale şefului SRI, George Maior, spun că nu putem să ne legăm de această ofensivă rusească. De altfel, mesajele directorului SRI sunt puse în această demonstraţie, inclusiv în interviu. Declaraţiile lui Hillary Clinton de la Dublin, de care pomeneam mai sus, atacul la adresa Moldovei şi pomenirea de către Maior şi a Vocii Rusiei sunt argumente de luat în seamă… În acelaşi context putem să amintim un citat din interviul lui Maior din România Liberă, referitor la perioada interimatului prezidenţial al lui Crin Antonescu: “A existat, din punct de vedere a SRI, o preocupare a unor state partenere în legătură cu stabilitatea Serviciului, având în vedere aportul său masiv în securitatea euro-atlantică”. Deci, o spune tranşant şeful SRI: când Antonescu era la Palatul Cotroceni s-a încercat un atac la această instituţie şi la alianţa euro-atlantică. Şi de aici, putem specula…

Avertisment voalat de la “Vocea Rusiei”

În strategia de informaţii se spune că e bine să lansezi nişte semnale şi apoi să te bazezi pe spiritul de observaţie al analiştilor să priceapă ţintele. Adică cele care reacţionează brutal, simţindu-se vizate. Două atacuri-replică au venit de la Antena 3 şi Vocea Rusiei, o veche alianţă mediatică şi nu numai, care au atacat dur SRI. Vocea Rusiei l-a atacat la baionetă pe George Maior. Fraza de final nu e întâmplătoare: “Sofia a fost prima rândunică a primăverii europene, rămâne de văzut când vor înflori ghioceii de la Bucureşti”. Adică, băieţi: Urmaţi voi! Cine pricepe, bine! E un avertisment clar pentru cine are urechi să audă. Şi avertismentul nu e doar pe undele postului de radio guvernamental de la Moscova. Mechel şi-a vândut afacerile din România lăsând o bombă socială. Dar e doar partea văzută a aisbergului. Fiţi atenţi la detalii. DIAVOLUL STĂ ÎN DETALII!

“Există o mişcare de resovietizare a regiunii. Ştim care este scopul şi facem eforturi să găsim metode eficiente de a încetini sau a preveni această mişcare.” (Hillary Clinton, fost secretar de Stat al SUA)

Extratereştrii sunt printre noi!

Extratereştrii sunt printre noi – a fost recunoscut oficial!

În cadrul evenimentului public “Zilele Dezvăluirii”, desfăşurat în perioada 2 aprilie – 3 mai 2013, fostul ministru al apărării din Canada mărturiseşte că există cel puţin doi extratereştri care lucrează în prezent cu guvernul american în cadrul unui proiect ce vizează transferul către SUA a unor tehnologii extraterestre.

Paul Hellyer, fost ministru al Apărării în Canada, face dezvăluiri directe şi tranşante, în cadrul unei audiţii oficiale: există mai multe specii de extratereştri care au vizitat şi continuă să viziteze Pământul, fiecare cu interesele sale. Printre aceste specii el îi aminteşte pe cei din Zeta Reticuli, cei din Orion, apoi pe cei din Pleiade şi cei din Andromeda. Această audiţie oficială este unică, fiind una dintre cele mai clare confirmări ale realităţii extratereştrilor.

Alte subiecte aduse în discuţie în cadrul acestei audiţii oficiale care a durat 25 de minute: complexul militar-industrial, împreună cu grupul Bilderberg, Comisia Trilaterală şi Consiliul pentru Relaţii Externe, formează aşa-numita Cabala. Hellyer aminteşte şi de aşa-zisele guverne din umbră, de elita conducătoare, de Rockefeller şi de clanul Bush.

El afirmă că există 2 extratereştri de tipul “albi şi înalţi” care trăiesc în prezent într-o bază secretă care aparţine Forţelor Aeriene ale SUA. Informaţiile i-au fost furnizate de Charles Hall, care i-a povestit cum a ajuns să îi întâlnească, să stabilească o relaţie de încredere cu cei doi extratereştri care se aflau la baza din Nevada, şi care în prezent lucrează împreună cu oficiali americani în cadrul unui program secret prin care SUA are acces la tehnologia extraterestră.

Paul Hellyer recunoaşte public în cadrul acestei audiţii că scopul lui este acela de a se începe imediat dezvăluirea completă a adevărului despre existenţa extratereştrilor. “Aşa cum copiii reuşesc să supravieţuiască adevărului că Moş Crăciun nu există, la fel cetăţenii plătitori de taxe sunt capabili să accepte realitatea extinsă a existenţei extratereştrilor pe planeta noastră”, completează el ca argument în favoarea dezvăluirii imediate a adevărului. “Faptul că există civilizaţii extraterestre mult mai avansate decât noi poate fi umilitor pentru unii dintre noi, dar acesta este un pas necesar pentru supravieţuirea umanităţii”.

Pentru salvarea planetei este necesar ca umanitatea să renunţe la industria petrolieră şi să înceapă folosirea energiei curate, regenerabile şi gratuite. Deşi acest deziderat este capital, actualii conducători nu doresc să schimbe nimic, fiind perfect mulţumiţi cu actualul sistem financiar global care este de o infantilitate copilărească şi care nu serveşte adevăratei evoluţii a umanităţii.

“Congresul SUA este parţial responsabil pentru această situaţie dezastruoasă în care ne aflăm. Tehnologia pentru energia gratuită EXISTĂ deja, dar este ţinută secretă de către Cabala”, adaugă Hellyer. “Rockefeller recunoaşte că scopul acestei ‘elite’ conducătoare este de a instaura un Guvern Mondial compus din membrii Cabalei, care nu este ales de nimeni, şi nu dă socoteală nimănui”, completează Hellyer. Este exact ceea ce se ascunde în spatele denumirii de Noua Ordine Mondială. “Conform domnului Rockefeller, acest plan se află deja în fazele sale avansate”.

Paul Hellyer aminteşte că au existat de-a lungul recentei istorii numeroase ocazii de a face mult bine pentru evoluţia umanităţii, dar de fiecare dată aceste ocazii au fost irosite fiind “denaturate” de interesele Cabalei. În timp ce membrii comisiei care prezida evenimentul public se mulţumeau, la început să zâmbească batjocoritor, pentru ca mai apoi să se încrunte şi să devină neliniştiţi, au existat câteva persoane în sală care au avut curajul să-l aplaude de fiecare dată când Hellyer declara public adevărul.

Audiţia publică a avut loc la data de 3 mai 2013, în cadrul zilelor Publice pentru Dezvăluiri “UFO Citizen Hearing on Disclosures”, care s-au desfăşurat în perioada 29 aprilie – 3 mai 2013.

Filmul audiţiei oficiale: https://vimeo.com/65430488

Dacă ştii asta, ştii mult!

CITIŢI CU ATENŢIE CARE A FOST POZIŢIA REGELUI ŞI CINE A PUS LA CALE MURDĂRIA ASTA SINISTRĂ
.
Mihail Kogălniceanu scrie în 1869: “În România, chestiunea evreilor nu este o chestiune religioasă; ea este o chestiune naţională şi totodată o chestiune economică. În România, jidovi nu constituie numai o comunitate religioasă deosebită; ei constituie în toată puterea cuvântului o naţionalitate, străină de români prin origine, prin port, prin moravuri şi prin sentimente. De aceea, nu de astăzi, ci de pururea, în tot timpul şi sub toate regimurile, toţi Domnii, toţi bărbaţii de stat ai României, toţi acei ce poartă un interes viu pentru ţara lor, s-au preocupat de necesitatea de a opri exploatarea poporului român printr-un alt popor străin lui, prin jidovi”.
.
În “problema evreiască”, Principele Carol îi scrie tatălui său , în 1872: “N-am decât o teamă, ca evreii să nu sfredelească şi să stăruiască atât de mult pe lângă puteri spre a căpăta drepturi politice pentru coreligionarii lor din România, încât să ne silească a li le da… Acum câteva luni, izraeliţii se mai bucurau aici de câteva simpatii în unele cercuri, dar de când au făcut atâta tămbălău în Europa, de când presa evreiască din toate ţările atacă cu înverşunare România şi vrea să obţină cu sila emanciparea evreilor, ei n-au nimic de sperat aici deocamdată”.
.
În 1873, Principele Carol I revenea: “Suntem învinuiţi prin ziare că prigonim pe evrei, fiindcă noua lege a licenţelor opreşte pe evrei de a ţine debit de ţară. Dar aceasta este o măsură înţeleaptă şi suntem hotărâţi a respinge orice reclamaţie sau intervenţie în privinţa aceasta. Trebuie să cunoască cineva satele din Moldova, ca să poată aprecia acţiunile vătămătoare ale evreului asupra populaţiei ţărăneşti cu rachiul lui falsificat”.
.
Evreii veniţi din imperiul austro-ungar, deşi stabiliţi permanent în România, se declarau “sudiţi” (supuşi austro-ungari), fiind sub protecţia reprezentanţelor diplomatice ale imperiului. Ei nu plăteau taxe, impozite, fiind scutiţi de orice obligaţie faţă de statul român.
.
Toată această situaţie a fost energic atacată de Mihai Eminescu, ideolog al Partidului Conservator, care susţinea acordarea cetăţeniei individual, deoarece tot individual se acorda şi pentru românii din afara graniţelor ţării. Campania lui Eminescu a fost încununată de succes. În ziarul “Timpul”, Mihai Eminescu scria: “Iar Europa… a făcut din chestiunea izraelită o chestiune de recunoaştere a independenţei noastre… Aşadar – cu sau fără evrei – pericolele internaţionale există. Evreii sunt un pericol imediat, pipăit şi văzut; ei formează acea nenumărată populaţie cu desăvârşire improductivă care trăieşte din precupeţirea muncii şi sănătăţii românului… în Moldova nu e oraş în care evreii să nu formeze majoritatea sau cel puţin jumătatea populaţiei…”
.
Prin activitatea susţinută a lui Mihai Eminescu, Partidul Conservator a reputat două mari victorii: Legea pentru neânstrăinarea pămâturilor ţărăneşti, lege ce lua ţăranilor posibilitatea de a vinde pământurile evreilor; Legea contra itzurei (camătei), care îi împiedica pe cămătarii evrei să abuzeze total de ţăranul român.
.
În ianuarie 1877, Eminescu a publicat seria de articole “Evreii şi Conferinţa”, scriind: “Prin ce muncă sau sacrificii şi-a câştigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetăţenii statului român? De când rachiul este un element de civilizaţie?… Un agent al guvernului unguresc zvârle dintr-o şcoală zidită de români băncile, demite pe învăţător şi pe preot, îşi bate joc de un sat…, făcut-au caz presa austriacă de aceasta? Nici vorbă! Dar, dacă un prefect în România cutează a opri pe un evreu de a vinde băuturi spirtoase într-un sat? Persecuţie, pradă, nelegiuire!”
.
* EPISODUL LEGAT DE “BOALA” ŞI MOARTEA LUI MIHAI EMINESCU ESTE ŢINUT SECRET
.
În 1882, poetul naţional îi scria Veronicăi Micle: “Timpul acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea, sunt un om urât şi temut, fără nici un folos… unul dintre oamenii cei mai urâţi din România… Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele, sau să piară, nu să se plece lor”.
.
În perioada în care Eminescu conducea ziarul “Timpul”, Petre Carp conducea partidul. Cei doi au intrat într-un conflict puternic. Carp era membru al lojei masonice Steaua României, alături de Titu Maiorescu, Alexandru Şuţu, Theodor Rosetti şi alţii, care s-au ocupat de lichidarea lui Mihai Eminescu.
.
Cu un an înainte de anihilarea lui Eminescu, ambasadorul austriac la Bucureşti, baronul Mayer, a transmis un raport secret: ” Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură (n.a. Titu Maiorescu), am fost informat despre această întrunire… S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată… S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenţă. Eminescu, redactor principal al Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a se orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari”.
.
Urmărirea lui Eminescu de către agenţi secreţi ai puterilor străine a fost remarcată din 1876, prin agentul Lachman, aflat în solda ambasadei Austriei la Bucureşti.
.
În dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, gazda poetului, madam Szoke, îi trimitea masonului Titu Maiorescu un bileţel în care scria că Eminescu înnebunise. Astfel, fără voia sa, Eminescu a fost internat de către dr. Alexandreu Şuţu la “Caritatea” (Caritas), cu diagnosticul fals de alcoolism şi sifilis. Dr. Iszac a aplicat asupra lui Eminescu un tratament menit să-l elimine: administrarea de mercur, câte 20 de fracţiuni a 4 grame! Urmare a acestui tratament, Eminescu a suferit o paralizie parţială, a fost internat, scos din ţară.
.
Să ne oprim asupra detaliilor şi personajelor. Titu Maiorescu, profesor universitar şi decan al Facultăţii de Filozofie, a fost înlăturat din învăţământ în urma unui proces de imoralitate. Din activitatea de avocat a obţinut o importantă avere, având clienţi ca Warschawsky, Rafalovich, Boboritz, Hessen şi Kalinowsky, Rubinstein şi Hirschler.
.
Titu Maiorescu i-a scris un bilet lui Eminescu, rugându-l să vină la el în vizită. Plecând de la redacţia “Timpul”, Eminescu ajunge la Maiorescu, care îl trimite la complicele său Simţion, sub pretextul transmiterii unui bilet important. Ajuns la Constantin Simţion, Eminescu a fost săltat de haidamacii lui Şuţu şi cărat la ospiciu.
.
TOŢI CONSPIRATORII PLEACĂ ÎN STRĂINĂTATE
.
Trebuie spus că Şuţu l-a internat pe Eminescu fără să existe o solicitare scrisă de admitere, care să cuprindă “numele, prenumele, profesiunea, religiunea, etatea, domiciliul, atât al pătimaşului cât şi al petiţionarului” (Decret nr. 1012, art. 8); l-a internat fără “vreun act medical subscris de doi medici”, nu a anunţat Administraţia specială asupra internării; nu a solicitat constituirea unei comisii care să-l examineze pe Eminescu; nu a întocmit “Buletinul unde va să scrie cauza admiterii”.
.
ÎNCHIS, EMINESCU A FOST SCOS DE SUB PROTECŢIA PUBLICULUI ŞI A FAMILIEI
.
Fratele poetului, Matei Eminescu, i-a scris lui Maiorescu: “Sunt informat că fratele meu Michai Eminescu este serios bolnav; vă rog din suflet răspundeţi-mi urgent unde se găseşte ca să vin a-l lua la mine pentru vreun an şi dacă binevoiţi a-mi arăta adevărata stare materială a lui ca să vin pregătit, căci am vreo 200 de galbeni într-un loc – îi iau şi-i cheltuiesc toţi pentru el”. Titu Maiorescu s-a prefăcut că nu a primit scrisoarea lui Matei Eminescu.
La 20 octombrie 1883, Eminescu a fost transportat ilegal la Viena. La 5 februarie 1884 este luat şi plimbat prin Italia. A ajuns la Bucureşti pe 27 martie 1884. Pe 7 aprilie 1884 a fost expediat la Iaşi.
.
La sfârşitul anului 1888, Eminescu a revenit la Bucureşti, alipindu-se ca redactor la un important ziar politic. La începutul anului 1889 a fost ridicat prin ordin al Poliţiei Capitalei, dus la Spitalul Caritas, internat şi supus tratamentului medical.
.
Dr. Tomescu nota: “articulaţia cuvintelor este normală. El pronunţă bine şi clar şi nici gângăvie, nici bolboroseală, nici acele diverse defectuozităţi aşa de comune în maladiile cerebrale nu s-au putut observa până în ultimele zile ale vieţii sale…”
Eminescu a murit datorită unui… accident: a fost lovit de un nebun, cu o piatră, în zona parietală stângă a capului!
La autopsie s-a reţinut: creierul lui Eminescu cântărea 1490 gr., lobul stâng fiind cu 25 gr. mai greu decât lobul drept. Nu au fost descoperite elemente de boală patologică. A fost îmbolnăvit datorită tratamentului… (ca şi Arafat cu Plutoniu!)

Punctualitate

Din experiența mea am învățat să nu pierd mult timp cu aprecierea oamenilor la justa lor valoare. Iar unul din criteriile importante și decisive în a-mi forma rapid o părere despre semenul cu care am de-a face este PUNCTUALITATEA. La început credeam că dacă cineva întârzie la o întâlnire sau în alt loc în care a promis că va fi prezent la o anumită dată, era doar un accident, chiar dacă se repeta și motivele erau din cele mai verosimile. Dar cu timpul mi-am dat seama că acel care întârzie o dată, sau chiar lipsește, la fel va proceda mereu. Am punctat mai jos câteva calități ale omului punctual și, implicit, defectele celui care găsește mereu scuze pentru întârzierile sale.

* Te poți baza oricând pe o persoană care se dovedește punctuală, fiindcă va fi mereu acolo unde ți-a promis, încercând să te ajute. Tot ceea ce îți cere e să te ții și tu de cuvânt. Pe când cel care întârzie se va eschiva mereu sub diferite pretexte și-ți vei da seama că te minte.

* Nu angaja niciodată un muncitor care întârzie din prima zi. Dacă nici orarul de muncă nu-l poate respecta înseamnă că e dezordonat, leneș sau dezinteresat. Ori toate laolaltă. Prima calitate a unui angajat este să nu întârzie și dacă o poate respecta, e un semn că poate și să-și facă treaba. Chiar și posturile TV care nu respectă programul stabilit – schimbă des emisiunile sau orele lor de difuzare – sunt ocolite pentru neseriozitatea lor și-și pierd din credibilitate.

* Nu te îndrăgosti de o persoană care întârzie la întâlniri! Ea te va minți încontinuu, nu numai căutând să-și justifice întârzierile, ci și în celelalte aspecte ale vieții. E important să-ți găsești un om care este punctual, pentru că-ti oferă siguranță.

* Nu face afaceri cu parteneri nepunctuali, ei te vor înșela și dacă le vei da bani pe mână e foarte posibil să nu-i mai vezi niciodată. La început vor fi doar mici întârzieri, apoi vor apărea minciuni mari și chiar delapidări.

Din fragedă copilărie am fost învățat să nu întârziu nicăieri. La școală eram printre primii care intrau în clasă, la serviciu aveam cheia de la locul de muncă, fiindcă se știa că nu întârziu niciodată, ba chiar eram cel dintâi. Când am avut primele întâlniri amoroase, mă duceam mereu primul, pentru a face impresie bună. Datoriile mi le-am plătit întotdeauna la timp, iar dacă se întâmpla să fiu în impas, găseam o soluție ca să mă țin de cuvânt. Să-mi calc cuvântul ar fi fost pentru mine cea mai mare rușine. Datorită acestei convingeri m-am înconjuat doar de prieteni punctuali, care dacă promit ceva, e sigur că vor face totul să se țină de cuvânt. Nu sunt mulți, dar sunt suficienți.