Noul mod de viață occidental

Șahul și noul mod de viață occidental, din perspectiva copiilor

„Predau șah la mai multe școli dintr-o metropolă occidentală. Am mereu cu mine o tablă de demonstrație, pe care arăt copiilor funcția diferitelor piese și explic regulile de mutare. Copiii, majoritatea între 7 și 10 ani, băieți și fete de toate etniile și culorile, majoritatea înscriși la șah de gura părinților.

– Deci, copii, la șah avem 16 piese albe și 16 negre. Albul mută primul și…

Un băiețel mai închis la culoare întrerupe:

– E întotdeauna așa? Albul mută mereu primul?

– Da, răspund eu și vreau să continui. Și putem să mutăm ori un pion ori…

– Nu e corect, întrerupe altul. Ar trebui să mute amândoi primii. Sau negrul să mute primul, că au fost mereu persecutați în istorie…

– Așa e regula, cineva trebuie să mute primul, albul e doar o culoare oarecare, nu e nimic superior, haideți să trecem mai departe. Așadar, cea mai importantă piesă de la jocul de șah este regele…

– Mama mi-a zis că regina e cea mai importantă piesă.

– Nu chiar, zic eu cu blândețe, regina e și ea foarte importantă, de fapt, ca să știți, regina este cea mai puternică piesă din joc…

Copiii par mulțumiți cu asta, mai ales fetele afișează un zâmbet de satisfacție.

– Regina e foarte puternică pentru că poate juca la fel ca tura și ca nebunul.

Fetele protestează.

– Cum puteți spune că o regină mută la fel ca un nebun? Dvs. jigniți femeile!

– Nu, dragii mei, așa este jocul. Nebunul este această piesă (o arăt) care merge mereu strâmb, adică pe diagonală.

– Nebun este un cuvânt urât. Nu trebuie să râdem de cei cu dizabilități mentale.

– Bun, dacă nu vă place , să știți că în engleză se cheamă <episcop>, ca la biserică. Putem să îi spunem <episcop>.

– Dumneavoastră ne vorbiți acum de religie, aici este o școală laică.

– Ok, Ok, încerc să îi calmez, atunci păstrăm numele de nebun. Sau mai bine, bufon. Nebunul era în trecut bufonul care făcea regii și reginele să râdă. Așa e bine? O să îi spunem bufon.

Copiii se calmează. Mergem mai departe.

– Cum spuneam, chiar dacă regina e cea mai puternică piesă, totuși regele e cel mai important, pentru că dacă se pierde regele, s-a terminat partida, ai pierdut. Uite, regele este această piesă, care are o cruce pe coroană.

– Crucea este semn religios. De ce nu are semilună? Sau niciun semn? Cred că ar trebui să-i scoatem crucea, ca să nu ofensăm pe cei de altă religie. Așa am învățat la orele de educație civică.

– Cine se ofensează? Mă uit prin clasă și văd un băiat cu figură orientală. Mohamed, așa te cheamă, da? Te simți ofensat de această cruce de pe capul regelui?

Băiețelul mă privește aiurit.

– Ce înseamnă ofensat, dom’ profesor?

– Ofensat înseamnă supărat. (Mă minunez de mine însumi ce repede îmi găsesc sinonomele…). Este cum te simți atunci când un copil îți ia prăjitura sau jucăria favorită, poftim!

– Eu nu am prăjitură și nici jucărie. Sunt din Siria.

Trebuie să schimb vorba, discuția asta nu prevestește nimic bun.

– Așadar, regele…

– Există un singur rege?, întrerupe un băiețel blond.

– Unul pentru fiecare culoare. Unul negru și unul alb. La fel și cu reginele. Una albă și una neagră.

– Nu se poate să fie doi regi albi sau două regine albe?, întrerupse iar o fată.

– Nu, zic eu categoric.

Un murmur de dezamăgire.

– Păi nu e corect. Noi știm că există și familii cu doi tați sau două mame. Ar trebui să se poată, nu e corect așa.

Încep să îmi pierd răbdarea.

– Uite, la șah este așa. Șahul s-a inventat într-o țară străină, acum foarte mult timp, și așa era pe atunci. Să trecem mai departe…

– Păi poate atunci erau mai înapoiați, și femeile nu aveau drepturi, și nici cuplurile de același sex, dar acum nu mai este așa. Nu trebuie să mai existe discriminare.

Oftez. E cazul să explic alte piese, care nu posedă sex, și nici religie. Regele cu cruce și regina m-au băgat în bucluc.

– Așa, deci, continuăm. O altă piesă specială este calul. Calul are avantajul unic că poate sări peste alte piese. Un nebun – pardon, bufon – nu poate avansa aici, la h3 (arăt pe tablă), dacă un pion îi blochează calea. În schimb, calul poate să sară direct de la g1 la f3 (arăt mișcarea).

– Deci numai calul poate face asta, să sară peste alte piese?, copiii sunt iarăși în blocaj. Dar nu e corect. Are un avantaj special. Nu este egalitate față de celelalte piese.

– Da, așa este, zic eu încurcat, dar e normal să îi acordăm unele drepturi, pentru că este singurul animal din joc. Regele, regina, bufonii, pionii – sunt toți oameni, turnul este un obiect, calul este singurul animal. Trebuie să compenseze într-un fel.

– Așa da, se luminează copiii.

– Dar, dom’ profesor, sare un alt băiat, nu e corect să exploatăm animalele, mai ales la război. Ele nu au nicio vină pentru conflictele dintre oameni.

Uf, ce lungă a devenit ora asta! Poate reușesc să scap cu o schimbare de nume, cum am făcut cu nebunul.

– Dacă nu vă place să îi spuneți cal, atunci îi spunem <cavaler>.

Copiii simt că e doar un truc.

– Dar cavaler e cineva călare pe un cal. Tot chinuim animalele.

Simt că explodez.

– Cal, cavaler, măgar, ce contează? Trebuie să îi spunem într-un fel! Avion e bine, că tot zboară peste ceilalți?

– Da, da! E bine așa. Avion e bine.

Și iată cum calul a ajuns avion. Trecem mai departe.
La explicarea capturii, a fost relativ simplu:

– Deci aici, în poziția asta, calul alb, adică avionul, a capturat, adică a luat prizonier un nebun, adică un bufon negru.

– Cum adică prizonier? Ce se întâmplă cu bufonul?

– Nimic, nu mai joacă mai departe. A plecat. A părăsit câmpul de luptă.

– Aha, se luminează copiii – adică e un fel de refugiat.

– Refugiat! Perfect! Ăsta e cuvântul potrivit. Merci (nu mai am putere să lupt cu ei).

Ajungem în fine să povestim despre pioni.

– Ăștia mici, de aici din față, sunt pionii. Ei sunt un fel de soldați, care avansează în teritoriul inamic. Dacă ajung pe ultima linie, se pot schimba în regină. Într-o partidă de șah, am putea avea – dacă toți pionii se schimbă în regină – 9 regine albe pe tablă.

Fetele se înfurie, fac gălăgie, iar băieții își ascund un zâmbet de satisfacție.

– Un singur rege și 9 regine??? Femeia nu este egala bărbatului în acest joc, nu e frumos. Nu ne place șahul. Nu mai venim la orele dvs.

Soneria mă salvează. Copiii își strâng caietele, băieții mă salută cu respect, fetele ies îmbufnate din clasă. Întreb un băiat:

– Ce oră ați avut înainte de ora de șah?

– Am avut literatură și am discutat despre desenele animate ale lui Walt Disney. Doamna profesoară ne-a explicat cum Disney a fost rasist, islamofob și misogin. Albă ca Zăpada era albă, de ce în Aladin hoțului i se tăia mâna, în Lion King nu s-a prezentat niciun om african…

Acum înțeleg. Școala modernă care rescrie istoria. Nu contează că în <Lion King> nu era vorba deloc despre oameni… Îmi strâng catrafusele și părăsesc școala. Mă bucur că lecția s-a terminat la timp. Tocmai urma să explic o poziție de mat în care albul ar fi sacrificat regina. Nu știu dacă aș fi scăpat întreg…”

Sursa: e-mail

Îndrumar de supraviețuire într-un spital românesc

Ghid de sfaturi practice despre cum să ieși viu dintr-un spital

A dat boala în tine și te-a mâncat undeva să te duci la spital în loc să iei un pumn de antibiotice ori să-ți storci singur coșul de pe fund? Ei bine, omule, s-ar putea s-o mierlești. Ca să scapi viu dintr-un spital românesc, care, culmea, se poate chema, cinic, Filantropia, și nu, onest, IML, îți trebuie nu doar noroc de jucător rusnac de ruletă, ci și un pic de școală a vieții. Așa că ia aici și citește, cât încă mai vezi cu ochiul liber, câteva sfaturi practice culese de pe patul de suferință!

Șpaga

Tehnica înfiptului la buzunarul de la halat e primul lucru care îți asigură supraviețuirea. E o mișcare pe care trebuie s-o exersezi dinainte, dacă vrei să-ți iasă din prima și să nu bagi banii pe lângă. „Palmat” se cheamă tehnica și e împrumutată din practicile hoților de portofele, care lucrează fin, fără să atingă haina în buzunarul căreia își strecoară mâna. Diferența e că ei scot, pe când tu bagi. Decisivă e aici mișcarea de învăluire, felul discret în care te apropii de obiectiv, îl țintești cu coada ochiului, palmezi suma cu degetul mare și profiți de cele câteva secunde în care victima îți indică buzunarul corect printr-o ușoară mlădiere a coapsei. Introduci, apoi retragi mâna discret. Atenție: nu te uita niciodată fix la buzunar. E semn de proastă creștere și poate genera suspiciuni.

Cearșafurile

Singura chestie care lipsește de pe un cearșaf de spital românesc e „Ghiță was here” scris cu carioca. În rest, găsești de toate: sânge închegat (care nici măcar nu e al tău), pete zgrunțuroase de apret turnat cu căldarea în cazanul în care s-au fiert albiturile și care te zgârie la cur, pete de ketchup nu, că nu se dă ketchup în spital, muci și – de ce nu? – ulei de motor de la un fost mecanic auto decedat, internat înaintea ta. A doua chestie nasoală e că cearșaful de spital e conceput, de regulă, pentru bolnavi pigmei, așa că, oricât te-ai strădui, n-o să reușești în veci să ai cearșaf și sub cap, și sub cur, și sub picioare. Alege să ai sub picioare, nu de alta, dar dacă stai fără ciorapi riști să te pricopsești cu o micoză pe viață de la saltea.

WC-urile și, mai ales, dușul

Ideal ar fi să-ți propui ca pe perioada internării să nu mergi la budă și să nu te speli. Au fost cazuri de pacienți cărora le-a ieșit. Dar ei au fost excepții. Prin urmare, e absolut necesar să dispui de folii de unică folosință, pentru colac (mă rog, dacă există colac). Cu cât aveți mai multe, cu atât mai bine, căci puteți face oricând afaceri cu ele printre colegii de salon. Se vor vinde ca pâinea caldă. Cu dușul e mai greu, fiindcă sunt ori încuiate, ori stricate, ori tre’ să-l știi pe directorul spitalului sau pe Ministrul Sănătății ca să ai acces la ele. Recomandarea noastră: faceți duș cu șervețelele umede.

Asistentele & Reanimarea

Două lucruri sunt aici esențiale. În primul rând, înainte de a te interna, încearcă să ai cât mai multe bancnote de 5 și 10 lei. Asistentele sunt niște tonomate care nu dau rest. Acum să nu te aștepți să și facă ceva pentru banii ăștia sau măcar să-ți zâmbească. Nțț, no way. Ei reprezintă un fel de taxă de protecție; dai banu’ ca să nu te omoare când îți fac o injecție, ca să-ți nimerească vena din prima când îți iau sânge, ca să nu te sugrume cu garoul. În cazul în care ajungeți la reanimare și tre’ să vă umezească cineva buzele cu apă: asigurați-vă că asistenta căreia îi dați taxa (aproximativ 100 roni) nu iese din tură fix când ieșiți voi din operație. Nu pentru că arunci cu banii degeaba pe asta, care se cară, ci că aia care vine după ea, nefiind plătită, s-ar putea să te omoare prin însetare.

Haleala

Ideal e să primești de-acasă. Totuși, dacă mănânci la oficial, cel mai indicat e să o miroși înainte și, eventual, să aștepți s-o guste un coleg de salon aflat în fază terminală, deși umblă vorba printre bolnavii cu experiență că la ”Colentina”, ”Fundeni, ”Bagdasar” sau ”Universitar” nu e chiar așa nașpa. În anumite cazuri însă, aceste zvonuri au fost infirmate. Oricum, nu te duci la spital ca să mănânci, nu? Dacă voiai asta alegeai un restaurant.

Sursa: Internet

Fain e să fii român!

De ce e fain să fii român, când călătorești. 11 motive

Știu, sunt mulți care se rușinează cu cetățenia lor românească, când merg în străinătate. Călătorind în jurul lumii, mi-am dat seama că nu-i deloc rău să fii român. Ba dimpotrivă. Relaxează-te și bucură-te de originile tale, oriunde mergi. Uite și cîteva motive să faci asta:

 – Ai un pașaport bun pe care scrie U.E. și n-ai probleme cu viza, aproape nicăieri. Dacă erai unul dintre cei 2,5 miliarde de chinezi sau indieni de pe pământ, ai fi măsurat cozile la ambasadă în kilometri.

– Dacă într-o expediție prin junglă vei fi înconjurat de lighioane, o să te descurci, cu calm. Ești pregătit de mic pentru astfel de situații, de când te alungau câinii prin cartier. Colegul tău japonez de expediție o să clacheze emoțional.

– Datorită climei de acasă, te adaptezi ușor și în locurile călduroase și în alea friguroase. Dacă erai norvegian și mergeai în Africa, te-ai fi înroșit ca un posterior de babuin, din prima zi. Dacă erai, în schimb, un african și mergeai în Norvegia (în situația absurdă în care primeai viza) ți-ar fi înghețat chiar și lucrul de care erai cel mai mândru.

– Călătorești ca turist, backpacker, explorator sau afacerist. Dacă ai fi fost somalez sau nord-coreean, ai fi călătorit ca refugiat.

– Vorbești binișor engleza și asta te ajută peste tot în lume. Chiar dacă n-ai fost studios la școală, ai prins limba lui Brad Pitt și Clint Eastwood, din filme. Dacă-ai fi fost spaniol sau italian, i-ai fi auzit pe băieții ăștia vorbind doar în limba ta.

– Mulți occidentali superficiali au o părere atât de proastă despre țara ta, încât n-ai cum să-i dezamăgești. Aproape orice vei face, le vei depăși așteptările. Dacă ai fi fost neamț și n-ai fi avut chiloții aranjați pe culori, erai deja o dezamăgire.

– Și într-un taxi din Argentina, și într-o cârciumă din Franța, și într-o discotecă din Thailanda vei spune des ”This song is from my country”. Dacă ai fi fost rus, n-ai fi știut să spui asta.

– Dacă te enervezi tare, poți să înjuri temeinic pe oricine, pe limba ta. Dacă ai fi fost englez, ai fi încasat-o de la a doua silabă… ”Fuck y…”

– Când te vei întoarce acasă, mama te va aștepta cu masa plină de bunătăți, cum numai ea știe să prepare. Dacă ai fi fost thailandez, mama putea să fie de fapt tata.

– În orientul mijlociu, localnicii te invită amabili la ei acasă, auzind că vii din România, o țară pe care o respectă. Dacă ai fi fost american, te-ar fi invitat oricum la ei acasă, dar nu-ți mai dădeau drumul decât pe recompensă.

– Dacă un dubios vrea să-ți dea curs mai bun ca la bancă, te prinzi repede că-i hoț. Dacă ai fi fost scandinav, aveai deja buzunarele goale.

Acum, dacă tu ești supărat că te-ai născut român, nu cred c-o să te conving să-ți schimbi părerea. Lamentează-te puțin, așteaptă viața viitoare și poate, cine știe, vei fi neamț. Sau poate congolez. Eu unul cred că doar o viață am și-n aia sunt român. Și nu e rău deloc.”

Sursa: calatorcutricolor

Pregătiri de război

România se pregătește în secret pentru un război cu Rusia

De 25 de ani, România face pregătiri, în secret, pentru un eventual conflict armat cu Rusia. În acest sens, toate guvernele postdecembriste au pus la punct un plan românesc, moștenit din vremurile când țara era atacată de dușmani.

Exact ca pe vremea lui Ștefan cel Mare, care, pentru a nu lăsa resurse la îndemâna dușmanului, trimitea femeile și copiii în munți, otrăvea fântânile și dădea foc grânelor, guvernanții noștri au abordat aceeași tactică, în secret, pentru ca nimeni să nu își dea seama că totul este o pregătire pentru război.

Astfel, femeile au fost alungate în Italia la îngrijit bătrâni, cele mai îndemânoase au fost trimise în Germania la ”muncă”. Copiii, și ei, au fost obligați să plece să își găsească rostul prin țări străine. Grânele și porumbul nu le-am mai cultivat și selectat sămânța ca pe vremuri, ci am preluat de la corporația americană (transnațională?!) Mosanto (cu ajutorul ”științific” al lui Valeriu Tabără și Stelian Fuia – foști angajați ai firmei Mosanto ajunși miniștri ai Agriculturii) sămânță modificată genetic pentru ca să se îmbolnăvească de cancer cotropitorii. De otrăvirea fântânilor s-au ocupat firmele străine – îndeosebi americane, cu investitori ”strategici”, ca George Soros și Joe Bideu – care fac foraje pentru a scoate gazele de șist.

Drumurile au fost făcute să suporte doar căruțe și mașini ușoare și ca să se surpe sub greutatea tancurilor rusești. Fabricile și uzinele au fost, deja, trimise la fier vechi, iar banii… desigur, banii au fost scoși prin intermediul unor corupți acoperiți și puși la păstrare în locuri sigure din Elveția, Cipru, Panama etc.

Așa că din cauza guvernanților noștri ”vizionari”, rușii sau oricine va veni cu gând de război, vor lua o mare țeapă. Vor găsi numai pârjol și foamete! Că Românu’ nu-i prost…

Sursa: ziarpiatraneamt

Curs special pentru femei

Durata: brunete – 1,5 luni/modul; roșcate – 3 luni/modul; blonde – 6 luni/modul

Modulul 1

  1. Acceptarea soartei: m-am născut femeie
  2. Cunoașterea locului de desfășurare a vieții: bucătăria
  3. Cum păstrez ordinea în poșetă
  4. Cum fac cumpărături în mai puțin de 4 ore – noțiuni elementare
  5. Păstrarea limitelor: cum mă machiez corect
  6. Curs de programare I (toate categoriile): folosirea cuptorului cu microunde
  7. Curs de programare II (numai brunetele și roșcatele): video-recorderul

Modulul 2

  1. Ecuația cu o necunoscută: autoturismul

a. Diferența dintre carosabil și trotuar
b. Frâna și accelerația – provocare sau necesitate?
c. Cutia de viteze. Descriere completă (pentru blonde, numai cutia automată)
d. Adevăruri optice: culorile semaforului
e. Curs special: parcarea în garaj

2. Ecuația cu mai multe necunoscute: cutia cu scule

3. Curs de supraviețuire I: unde se află lumina de avarie

4. Curs de supraviețuire II: schimbarea unui cauciuc

Modulul 3

  1. Vocabularul I: Definiția cuvântului ”DA”. Corectarea exercițiului ”Ești gata?”
  2. Vocabularul II: Definiția noțiunii ”5 minute”
  3. Sociologie: Fotbalul nu este un sport, ci o religie
  4. Psihologie (nivel elementar): Cum evităm întrebările inutile (de exemplu ”Mă iubești?”, ”Sunt frumoasă?”, ”Am ceva special?”)
  5. Adevăruri zilnice: ”Mustața – o problemă? Comunicări științifice pe tema ”Lama, ceara sau penseta?”
  6. Comportamentul la cumpărături. Cardul Visa – Definiția noțiunii ”Limita de sumă”
  7. Logica (nivel mediu). De ce mama ta nu e binevenită la noi (1.000 de studii de caz)

Modulul 4

  1. Telefonul. Când trebuie să închid. Exerciții de grup – 4 femei/telefon (nu uitați sacul de dormit)
  2. Machiajul. Metamorfoza femeii
  3. Terapia TV I: Și fără telenovele se poate
  4. Terapia TV II: Filmele de dragoste sunt pură ficțiune și nu realitate
  5. Oglinda – martor obiectiv.

Sursa: ”Graiul Maramureșului”

Sfaturi de criză

1. Economisiți apa. Dacă sunteți familist și vă scapă nevoile, așteptați până e în aceeași situație măcar încă un membru de familie. Astfel trageți apa doar o singură dată.

2. Economisiți apa. Faceți baie toți, consecutiv, în aceeași apă din vană.

3. Economisiți apa. Dacă sunteți necăsătorit, deci singur, și nu aveți cu cine împărtăși aceeași apă, măcar spălați-vă îmbrăcat. Astfel împușcați doi iepuri deodată: veți fi curat și cu hainele spălate.

4. Nu aruncați șervețelele murdare de la masă. Le puteți folosi în loc de hârtie igienică.

5. Nu risipiți banii pe mâncare, căci stomacul nu are fereastră. Luați-vă mai bine haine de la second-hand și puteți să vă lăudați că mâncați zilnic grătare.

6. Faceți câte un tur prin piețe și simulați că vreți să cumpărați produse alimentare. Gustați din fiecare până vă îmbuibați.

7. Informați-vă din ziare despre înmormântări și mergeți la pomeni. Jeliți-l pe defunct spunându-le tuturor că ați fost prieteni buni.

8. Căutați prin tomberoane sau gropi de gunoi. Nici nu vă închipuiți câte lucruri de valoare aruncă unii.

9. Beți multă apă de la robinet și vă veți mai păcăli stomacul. Oricum, mâncarea este supraevaluată. Am avut un vecin care și-a învățat măgarul să trăiască fără mâncare. E drept că, pe când a reușit, măgarul a murit, dar cred că a fost o simplă coincidență.

10. Nu faceți baie iarna. Pe lângă economisirea apei, acumulați și un strat de jeg, care vă va apăra de frig.

11. Râdeți mult și din orice. Se spune că râsul îngrașă, și astfel mai săriți peste o masă.

12. Spune-le copiilor tăi că toți cei pe care-i văd cu bani mulți și nejustificați vor ajunge după gratii. Până își vor da seama că i-ai fraierit vei fi prea bătrân ca să-ți mai ceară socoteală.

Organigrama firmelor românești

PATRONUL

De obicei, e un tip care a furat de la stat. A făcut chestia asta și a avut noroc să fie printre primii. Acum are succes și bani și angajează un director executiv să îi conducă businessul.

DIRECTORUL

A fost ales pe baza unui criteriu sănătos: este ruda cuiva, care poate ajuta afacerea. Vărul lui lucrează la Ministerul X sau la Compania Y. Prin conexiunea asta poate aduce comenzi la firmă. Că nu are experiență în management sau nu înțelege businessul sunt detalii nesemnificative. Toată lumea îl urăște, pentru că nu știe să se comporte cu oamenii. Angajează oameni la fel de nepricepuți ca el.

Cumpără un server de 200 de milioane, dar se zgârcește să plătească 200 de euro pentru cineva care să îl pună pe picioare. Își cumpără o mașină mare și o zgârie în parcarea firmei, parcare trasată tot de el pe principiul ”lasă bă că avem loc”. Își ia rolul foarte în serios, modifică bugetele departamentelor și mută oamenii de colo-colo. Închide ușa biroului când urlă patronul la el.

Își cumpără computer ultra-performant și refuză cererile de achiziții pentru harduri și tastaturi pentru computerele angajaților. După doi ani, când a învățat businessul, concediază angajații care au fost martori la chefurile sale și angajează juniori ușor impresionabili.

ECHIPA DE VÂNZĂRI

Se cred cei mai mari și mai tari din firmă și la orice răspund cu ”dacă nu aducem noi comenzi, firma moare”. Cel puțin jumătate din ei se văd mai inteligenți decât directorul și-ar vrea să-i ia locul, dar nu au curajul necesar să îl conteste. De multe ori nu știu ce vând, încurcă comenzile, trimit specificațiile aiurea și apoi dau vina pe muncitori că lucrează prost. Consideră că e de datoria lor să plece din firmă cu toate informațiile posibile, pe criteriul ”sunt clienții mei”.

CONTABILELE

Sunt niște doamne frustrate. Și asta înseamnă că orice problemă ai avea, ele sunt ocupate. ”Ete, na, trebuia să vii să mă deranjezi! Tu nu știi că am treabă?” Chiar dacă au predat bilanțul de două zile, ele oricum au foarte mult de muncă, pentru că Solitaire nu se joacă singur.

IT-ul

Orice ar face, trebuie să îți dea de înțeles că ești cel mai prost din firmă. De aceea el are parola de administrare, pentru că tu nu știi nimic. Abia așteaptă să îl întrebe directorul ce poate face să oprească scurgerea de informații din firmă, ca să poată instala radmin și să se distreze.

MAGAZINERUL

Este foarte plictisit și enervat de fiecare dată când ai treabă cu el. Dacă îndrăznești să îi sugerezi să se grăbească, îți spune că el e șef peste magazie și îți dă ce vrea și dacă are el chef.. Tremură în fața directorilor și se dă cocoș în fața șoferilor și a femeii de serviciu.

ȘOFERII

Ei urăsc pe toată lumea, în mod egal și din principiu. Scopul lor în viață e să își ia telefoane și să se plângă că trebuie să muncească în fiecare zi. Au mereu lucruri mai importante de făcut și serviciul îi cam încurcă. Visează să ajungă la vânzări sau să conducă o firmă, pentru că știu ce e în neregulă.

FEMEIA DE SERVICIU

Ea e supărată că trebuie să facă curat. Nu înțelege de ce trebuie tocmai ea să dea cu mătura sau cu mopul, sau de ce trebuie ea să știe când nu mai e hârtie la baie. Le urăște pe cele de la vânzări și de la marketing, dar se dă bine pe lângă ele pentru că are o fată care are nevoie de serviciu.

SECRETARA

Scopul ei în viață e să se aboneze cu mailul http://us.mc1603.mail.yahoo.com/mc/compose?to=of-fice@firma……la**siteurile de bancuri și de porcărele. Nu știe niciodată nimic. Nu are chef să se ducă la director în birou, nu are chef să îi facă legătura cu furnizorul X. Visează să ajungă la vânzări sau la marketing, pe care le consideră joburi mai ușoare decât ce face ea, iar când ajunge, se poartă mizerabil cu secretara.

MUNCITORII

Ăștia sunt urâți de toată lumea și toate se sparg în capul lor. Jumătate nu au chef de muncă, restul o fac în dorul lelii, de teamă să nu fie concediați, pentru că au copii. Urăsc șoferii pentru că stau toată ziua în mașină în timp ce ei muncesc, și pe cei de la vânzări, pentru că stau toată ziua pe scaun și au salariu mai mare, pe director că nu angajează mai mulți oameni, ca să poată dormi și ei la serviciu câteva ore. Nu pleacă de la firmă decât dați afară și le e lene să gândească un pic.

AMANTELE

Sunt prezente peste tot, în funcție de ale cui sunt. Amanta magazinerului e femeie de serviciu, amanta șoferului e secretară, amanta șefului e la marketing… Se știu care sunt în firmă și sunt urâte de toată lumea, deși toți se poartă frumos cu ele… Visul lor e să se integreze cât mai bine în colectiv, să aibă impresia că și ele contribuie cu ceva, în speranța că vor fi invitate la ieșiri în club de colegele de departament. E singura care zâmbește sau are o mimă inocentă atunci când directorul țipă la toată lumea.

Cum să devii mai deștept în cinci minute

Viața modernă nu ne permite să investim mult timp pentru citirea de cărți bune. De aceea, vă redau un mic rezumat al câtorva cărți clasice, ceea ce vă va permite să fiți considerat(ă) un(o) intelectuală.

– MADAME BOVARY – Gustave Flaubert

O femeie care își înșeală soțul cu cofetarul, lăptarul, poștașul, farmacistul, proprietarul unei prăvălii de obiecte de croitorie, un vecin bogat; intră în depresie, înghite otravă și moare. Sfârșit.
– RĂZBOI ȘI PACE – de Lev Tolstoi, 1200 pagini.
Un tânăr nu vrea să meargă la război, unde Napoleon cucerește Moscova, pentru că e îndrăgostit. Prietena lui se căsătorește cu altul. Sfârșit.
– ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT – de Marcel Proust (1600 de pagini)
Un tânăr asmatic suferă de insomnii pentru că maică-sa nu-l sărută înainte de culcare. A doua zi (pag. 486, vol. 1) el mănâncă o prăjitură și scrie o carte. În aceeași seară (pag. 1344, vol. 4) are un atac de astmă pentru că prietena lui refuză să-l sărute. Totul se termină cu un mare bal (vol. 7), când deja toți sunt bătrâni. Asta e.
– ROMEO ȘI JULIETA – de William Shakespeare
Un tânăr și o tânără se îndrăgostesc ca nebunii, dar familiile lor declară că asta e o dragoste interzisă. Cele două familii se luptă unii cu alții cu cruzime și sunt multe victime. Un preot are o idee tâmpită și tânăra pereche de îndrăgostiți moare când bea otravă în loc de somnifer. Sfârșit.
– HAMLET – de William Shakespeare
Un prinț care suferea de insomnie se plimbă pe zidurile fortăreții și întâlnește stafia lui tat-su, care îi destăinuie că a fost ucis de unchi, care se culca cu mă-sa și că omul lui de încredere este tat-su iubitei lui, care între timp se sinucide, când află că prințul i-a omorât tatăl. Pentru a se răzbuna pe unchiul care i-a ucis tatăl și s-a culcat cu mă-sa, prințul îl omoară pe unchi, după ce a stat de vorbă cu un craniu. El însuși e ucis de fratele iubitei care a înnebunit și s-a sinucis.
– REGELE OEDIP – de Sophocles
Un nebun nu ascultă de spusele unui orb, își omoară tatăl, o mănâncă pe maică-sa, după ce i-a scos ochii. Din această cauză, după câteva sute de ani, au apărut psihoanaliștii care-ți dovedesc că tu mergi pe aceeași cale și îți scot ochii la fiecare întâlnire.
– OTELO – de William Shakespeare
Un rege tâmpit are un bastard de prieten care se supără pe el că nu-i dă un job de funcționar public și, ca să se răzbune, îl convinge că nevastă-sa îl înșeală. Regele îl crede și o omoară pe regină. Imediat după aceea descoperă că ea nu l-a înșelat; îl arestează pe ticălos și se sinucide.
Buuun!!! Acum, că ai economisit cel puțin 500 de dolari și citirea a peste 7.000 de pagini, poți să citești liniștit ziarul sau să continui să miști mous-ul fără mustrări de conștiință.
.
Sursa: e-mail

Din epigramele altora

SĂGEATA EPIGRAMEI
O meșterim frumos din pix
Și o trimitem mai departe.
Îl nimerește-n plin pe x
Și-l doare fix în altă parte.
.
PORTRETUL UNUI POLITICIAN
Zugrăvit ca-ntr-un tablou,
El e omul de tip nou.
Când e vorba de cultură,
Este doar caricatură.
.
DIN CRONICA SATULUI (minifabulă)
În sat la noi să tragă carul,
Rămas-au calul și măgarul.
Că boul – printr-o șmecherie,
A fost „ales” la primărie.
.
GUVERNANȚILOR
Aduși de al schimbării val,
Prin iureșul învolburat,
Ei duc corabia la mal,
Iar noi… o tragem pe uscat.
.
UNUI FOST ȘI ACTUAL DEMNITAR
Pe vremea care a apus,
Amicul mă privea de sus.
Acum, când toate sunt pe dos,
Îl pot privi și eu de jos.
.
UNEI PARLAMENTARE
Un mucalit, mai bătăios,
Mi-a zis (în felul lui tăios):
Prin câte „camere”-a umblat
Ca să ajungă… deputat?
.
UNUIA, PRIVINDU-L LA TELEVIZOR
Când îl văd pe-acest zbanghiu,
Învrăjbind mereu poporul,
Zău, că-mi vine-ntr-un târziu,
Să fac praf televizorul.
.
CAMPANIA ELECTORALĂ
Pân’ s-ajungă la putere,
Vorba lor e numai miere.
După ce votarea trece,
E… rahat cu apă rece.
.
ZVONURI, ZVONURI…
Se zvonește c-o să fie,
Un impozit pe prostie.
Și alt zvon: c-o să plătească,
Cel ce vor să-l legiuiască.
.
Sursa: e-mail