Semne care arată că vei fi concediat

Șeful tău nu mai vorbește cu tine: Unul dintre primele semn care indică o concediere este faptul că șeful tău, care te includea în ședințe și alte întâlniri, nu mai vorbește brusc cu tine. Dacă șeful tău nu mai vorbește cu tine, atunci ai probleme. Înseamnă că acesta a renunțat la a mai lucra cu tine, iar ție îți va fi destul de greu, deoarece nu mai simți că ești unul dintre pionii importanți pentru succesul viitor al echipei.

Imagine similară

Compania ta achiziționează un software care îți poate face treaba: Pe măsură ce tehnologia avansează, una dintre consecințele nefericite este că multe locuri de muncă sunt înlocuite de software. Dacă în compania ta este introdusă automatizarea care poate face tot sau o parte a muncii tale, atunci locul tău de muncă este în pericol. Întreabă-te de cât de mulți oameni ca tine va mai avea nevoie compania atunci când automatizarea va fi completă. Va avea nevoie de câțiva, dar automatizarea înseamnă reducerea costurilor, iar salariile și beneficiile sunt adesea cele mai mari costuri pe care le are compania.

Ești omis din procesul de comunicare: Unul dintre cele mai importante indicii conform căruia urmează o concediere este că te simți în afara discuțiilor. Deodată, șeful tău și chiar câțiva dintre colegii tăi nu vor să mai vorbească cu tine. Cu cât vorbesc mai puțini oameni cu tine, cu atât mai mult se pregătește șeful tău de concediere. Când o companie decide să renunțe la un membru al echipei, membrii ceilalți sunt informați cu privire la plecarea persoanei în cauză, iar managerii de resurse umane trebuie să găsească un înlocuitor pentru tine. Toate aceste lucruri pot avea loc fără ca angajatul care urmează să fie concediat să știe.

Compania ține evidența greșelilor tale: Un alt semn clar că trebuie să îți faci griji cu privire la siguranța locului de muncă este faptul că firma ta îți monitorizează greșelile. Dacă o companie vrea să te concedieze, va începe să colecteze dovezi conform cărora performanța ta lipsește. Acest lucru înseamnă că orice greșeală pe care o faci va fi înregistrată.

Sursa: Graiul Maramureșului

De ce nu ar trebui să faci poze în momentele importante

De ce nu ar trebui să faci poze în momentele importante din viața ta?

Dacă vrei să îți amintești mai bine vizita la un muzeu vestit sau orice alt eveniment important din viață, asigură-te că nu iei aparatul de fotografiat cu tine. Acesta este sfatul oamenilor de știință de la Universitatea Fairfield după ce au analizat așa numitul „efecte de deteriorare asociat fotografierii”, un fenomen psihologic ciudat prin care încercarea de a păstra vie o amintire deteriorează chiar capacitatea de a forma amintiri.

copil-foto

Aceste descoperiri oferă noi dovezi care indică faptul că tehnologia ne afectează interacțiunea cu lumea din jur. Noul studiu, care a fost publicat în jurnalul Psychological Science, indică faptul că fotografiile realizate cu o cameră digitală sau cu smartphone-ul îl pot face pe fotograf să-și formeze o amintire vagă despre obiectul asupra căruia se concentrează. Comparativ cu un observator care nu face fotografii, va avea o amintire mai slabă.

„Adesea, oamenii scot aparatul de fotografiat aproape involuntar pentru a imortaliza un moment și astfel ei nu observă ce se întâmplă chiar în fața lor. Această tendință a oamenilor de a se baza pe tehnologie pentru a-și aminti lucruri poate avea un impact negativ asupra capacității lor de a-și aduce aminte anumite lucruri”, a explicat coordonatoarea studiului, Linda Henkel.

Pentru a analiza această problemă, oamenii de știință au ales un eșantion de studenți care au luat parte la un experiment în cadrul Muzeului de Artă Bellarmine. Participanții au fost rugați să noteze observații despre un anumit obiect folosind fie fotografia, fie prin observație pură. Ulterior, a doua zi, fiecare participant a fost rugat să descrie obiectul.

Hankel a descoperit că, spre deosebire de cei care doar observaseră obiectul, indivizii care îl fotografiaseră își aminteau obiectul cu o acuratețe mai scăzută. „Rezultatele indică un efect de deteriorare asociat fotografierii. Dacă participanții au fotografiat fiecare obiect ca un întreg, ei și-au amintit mai puțin obiectele și mai puține detalii legate de acestea și de locația acestora în muzeu”, a mai explicat Hankel.

Se pare că fotografiile afectează formarea amintirilor, forțându-l pe fotograf să treacă experiența obiectului țintă printr-un act secundar. Cu alte cuvinte, creierul fotografului trebuie să perceapă atât obiectul, cât și actul de a-l fotografia. Deși acest studiu este limitat la spațiul din muzeu, Henkel este convinsă că fenomenul se aplică în toate contextele.

„Acest studiu a fost controlat cu atenție, astfel încât participanții au fost rugați să realizeze imagini ale unor anumite obiecte. Însă, în viața de zi cu zi, oamenii fotografiază lucruri care sunt importante pentru ei și pe care vor să și le amintească”, a mai explicat cercetătoarea.

Sursa: Medical Daily

Fata cu părul de basm

Anul trecut am avut norocul să cunosc o fată deosebit de atrăgătoare. Se mutase de curând în blocul de vis-a-vis și m-a hipnotizat cu înfățișarea ei, chiar de la prima vedere. Recunosc că am o slăbiciune pentru sexul frumos, dar o ființă atât de minunată nu mi-a fost dat să mai văd. Era grațioasă precum o gazelă și chipul îi radia de o sănătate naturală. Ochii vioi parcă te acaparau ca niște perle inestimabile, iar trupul arăta ca o operă a unui sculptor din antichitate. Dar cea ce mă impresiona cel mai mult era părul lung și voluminos, de un negru aprins, ce-i sălta încontinuu pe umeri și care îi încadra chipul de zână teleportată din basme. Am apreciat întotdeauna părul bogat și sănătos al femeilor, mai ales că eu nu prea am avut parte de o podoabă capilară bogată. Sunt conștient că reprezentantele sexului frumos depun un efort remarcabil pentru ca acel păr, care atrage privirile bărbaților, să fie bine întreținut și să arate mereu proaspăt. Iar, după îndelungi tatonări și întâlniri „întâmplătoare”, chiar pe acest front mi-a venit strălucitoarea idee de a o aborda.

Aveam o vecină care lucrează la coafura din oraș și am apelat la ea. Din vorbă în vorbă, am ajuns la minunea cu părul de basm și am întrebat-o câte ceva despre ea. Mi-a spus că nu știe prea multe, doar că o cheamă Violeta și își cumpără produsele pentru înfrumusețare și îngrijirea părului de la un agent comercial ambulant. Aici mi s-a aprins un bec în cap și astfel am gândit strategia de abordare. M-am interesat de pe Internet, de prin reviste de specialitate, de la cei mai buni în domeniu și am devenit un specialist în produsele de întreținere a părului și nu numai. Astfel pregătit, m-am înarmat și cu cele necesare și m-am prezentat la ușa ei. Când mi-a deschis, deși eram gâtuit de emoție, am reușit să-i spun că sunt noul noul agent comercial de pe traseu și vreau să-i prezint cele mai bune produse de pe piață.

A fost plăcut surprinsă să vadă că am exact ceea ce folosește și ea, adică produsele „Farmec”, din gama „Gerovital Plant Tratament” –  cu tratament anti-age pentru păr care ajută la prevenirea îmbătrânirii părului datorită antioxidanților și a agenților de hidratare – tratament Pro Color – care păstrează vie culoarea părului și-l protejează de efectul distrugător al vopselelor – tratament sebum control – care îi dă părului un  aspect îngrijit, evitând îngrășarea lui – , tratament anticădere – împiedică căderea părului prin întărirea rădăcinei firului de păr -, tratament intensiv de regenerare – datorită keratinei, vitaminelor, extractelor vegetale, părul se regenerează -, tratament intensiv anti mătreață – elimină mătreața datorită proprietăților antiseptice și antifungice -, tratament pentru întreținere și permanent de protecție – hidratează și împiedică arderea lui.

Toate acestea i le-am spus ca pe apă și ea a fost încântată că am adus exact ceea ce folosește și ea, dar la un preț mai bun. I-am admirat și mirosit îndelung și de aproape părul și am conversat mult. Au urmat alte întâlniri de acest gen, până când mi-am luat inima în dinți și i-am spus adevărul. Nu s-a supărat deloc, ba chiar a râs de metoda mea de abordare, iar de atunci suntem împreună. Iată cum un curs autodidact de întreținere și înfrumusețare a părului m-a ajutat să cuceresc o fată cu un păr de basm!

Acest articol participă la competiția SuperBlog.

20 de utilizări surprinzătoare pentru sare

Sarea poate fi de ajutor în mai multe situaţii, în afară de funcţia ,,clasică” de a da gust mâncării. De la alinarea înţepăturilor de albină şi până la curăţarea unui ibric de cafea, iVillage.com a reunit 20 de utilizări surprinzătoare ale sării de masă.

Omenirea a folosit sarea timp de secole, descoperind de-a lungul anilor multe utilizări (unii speculează că ar fi chiar mii) pentru această substanţă incredibilă, utilizări care depăşesc cu mult simpla condimentare a mâncării. Iată câteva dintre utilizările cele mai practice pentru sare:

1. Strânge un ou spart

Dacă un ou se sparge pe podeaua bucătăriei, presară sare peste el şi lasă-l acolo timp de 20 de minute. Vei putea curăţa locul mult mai repede şi mai uşor.

2. Alină o înţepătură de albină

Umezeşte locul înţepăturii imediat, iar apoi acoperă zona cu sare.

3. Stinge un incendiu de grăsime

Presară sare peste foc pentru a-l potoli. Nu utiliza niciodată apă peste focul care se declanşează de la grăsime.

4. Curăţă mizeria de pe cuptor şi aragaz

Dacă mâncarea fierbe şi curge peste aragaz şi cuptor, presară sare pe deasupra pentru a nu permite producerea de fum şi miros. Atunci când aragazul se răceşte, mizeria va fi mult mai uşor de curăţat.

5. Împiedică decolorarea

Dacă dintr-un articol de îmbrăcăminte poate ieşi culoarea, înmoaie haina în doi litri de apă în care ai adăugat jumătate de pahar de oţet şi jumătate de cană de sare. Dacă apa de la clătire este colorată, atunci repetă procedeul.

6. Omoară iedera otrăvitoare

Adaugă un kilogram şi jumătate de sare la aproape patru litri de apă cu săpun. Pulverizează amestecul peste frunzele şi tulpinele plantei.

7. Face prepararea frişcăi şi a spumei de albuş mai uşoară şi mai rapidă

Adaugă un vârf de sare în compoziţie

8. Verifică ouăle stricate

Aşează un ou într-un pahar cu apă la care ai adăugat două linguriţe de sare. Un ou proaspăt se va scufunda la fund, în timp ce unul stricat va pluti.

9. Curăţă petele maro (de la amidon) de pe o suprafaţă care nu se lipeşte (de exemplu talpa fierului de călcat)

Presară sare peste o coală de hârtie cerată, treci fierul peste ea, iar apoi şterge uşor cu puţin lustru argintiu.

10. Ţine puricii la distanţă

Spală cuşca câinelui cu apă cu sare.

11. Elimină iarba care creşte printre pavele

Presară sare peste iarbă şi toarnă apă fierbinte peste ea. Sau presară sare grunjoasă peste iarbă, las-o să acţioneze o zi şi o noapte, iar apoi toarnă peste ea apă caldă de la robinet.

12. Curăţă o cafetieră de sticlă

Umple cafetiera pe un sfert cu sare de masă şi adaugă zece cuburi de gheaţă. Agită amestecul, iar apoi lasă-l să acţioneze timp de o jumătate de oră. Umple apoi cafetiera cu apă rece şi clăteşte.

13. Opreşte spuma care se produce în exces la o maşină de spălat

Presară sare pe deasupra.

14. Curăţă florile artificiale

Pune florile într-o pungă cu sare şi agită punga. Uită-te la culoarea sării şi vei vedea rezultatul obţinut.

15. Împiedică îngheţarea ferestrelor

Înmoaie un burete în apă cu sare şi şterge ferestrele, iar acestea nu vor mai îngheţa nici dacă mercurul din termometre va coborî sub -32 de grade. Pentru a avea acelaşi efect asupra parbrizului, pune sare într-o pungă mică de tifon, umezeşte-o puţin şi apoi şterge geamul maşinii.

16. Curăţă petele de cupru

Umple o sticlă de 500 de mililitri cu oţet alb fierbinte şi trei linguriţe de sare. Pulverizează amestecul peste cupru, lasă-l să acţioneze puţin, apoi şterge zona respectivă.

17. Păstrează siguranţa ridichilor din grădină

Viermii vor fi ţinuţi la distanţă dacă presari seminţele cu sare de masă, iar apoi le acoperi cu pământ.

18. Curăţă petele de cafea şi de ceai de pe ceştile pe porţelan

Freacă vesela cu sare.

19. Împiedică merele şi cartofii să se facă maro, odată ce au fost tăiaţi

Aşează fructele şi legumele în apă rece cu sare.

20. Curăţă un fund de tăiat

Acoperă fundul de tăiat cu sare şi şterge-l bine cu o perie rigidă. Apoi clăteşte cu apă fierbinte şi şterge cu o cârpă curată.

În caz de cutremur

SALVARE ÎN CAZ DE CUTREMUR

Citiţi şi împărtăşiţi şi altora – v-ar putea salva viaţa vouă şi celor dragi!!!

Extras din articolul lui Doug Copp despre “Triunghiul vieţii”, editat de Larry Linn.

“Numele meu este Doug Copp. Sunt şeful Salvării şi Managerul pentru dezastre al Echipei Americane Internaţionale de Salvare (ARTI), cea mai experimentată echipă de salvare. Informaţiile din acest articol vor salva vieţi în caz de cutremur.

M-am târât în interiorul a 875 de clădiri prăbuşite, am lucrat cu echipe de salvare din 60 de ţări, am fondat echipe de salvare în mai multe ţări şi sunt membru a mai multor echipe de salvare din diferite state. Am fost Expertul Naţiunilor Unite în Micşorarea Dezastrelor (UNX051-UNIENET) timp de doi ani. Am lucrat la fiecare dezastru major din lume din 1985, exceptând dezastrele simultane.

În 1996 am făcut un film care a demonstrat metodologia mea de supravieţuire ca fiind corectă. Guvernul Federal Turc, oraşul Istambul, “Universitatea din Istambul”, Case Productions şi ARTI, au cooperat pentru a filma acest test ştiinţific.

Am prăbuşit o şcoală şi o casă cu 20 de manechine înăuntru. Zece manechine s-au “aplecat şi acoperit” şi 10 manechine i-am folosit în metoda de supravieţuire “triunghiul vieţii”. După ce cutremurul simulat a avut loc, am intrat printre dărâmături în clădire, pentru a filma şi a documenta rezultatele. Filmul, în care am practicat tehnicile mele de supravieţuire în condiţii direct observabile şi ştiinţifice, relevante pentru prăbuşirea de clădiri, a arătat că ar fi fost 0% supravieţuitori pentru metodele cu “aplecat şi acoperit”. Ar fi fost mai probabil 100% suravieţuire pentru oamenii care ar fi folosit metoda mea, “triunghiul vieţii”. Acest film a fost văzut de milioane de telespectatori la televiziunea din Turcia şi restul Europei, de asemenea în USA, Canada şi America Latină, pe programul TV REALTV.

Prima clădire în care am intrat, a fost o şcoală din Mexico City, în timpul cutremurului din 1985. Toţi copiii erau sub băncile lor. Fiecare dintre ei a fost zdrobit până la nivelul oaselor. Ar fi putut supravieţui dacă s-ar fi întins pe jos, pe culoarele dintre băncile lor. M-am întrebat de ce copiii nu erau pe acele culoare. Nu am ştiut atunci că li s-a spus să se ascundă sub ceva stabilit dinainte. Când clădirile s-au prăbuşit, greutatea tavanelor care au căzut pe obiectele de mobilier, le-a zdrobit pe acestea din urmă, lăsând un spaţiu liber lângă ele. Acest spaţiu este ceea ce eu numesc “triunghiul vieţii”. Cu cât obiectul e mai mare, cu atât e mai puternic şi se va compacta mai puţin. Cu cât obiectul se va compacta mai puţin, cu atât va fi mai mare spătiul gol şi cu atât mai mare probabilitatea  ca persoana care foloseşte acest gol pentru siguranţă, să nu fie rănită.

Data viitoare, când priviţi clădiri prăbuşite, număraţi “triunghiurile” pe care le vedeţi formate. Sunt peste tot. Este cea mai comună formă pe care o vei vedea într-o clădire prăbuşită. Am antrenat Departamentul de Pompieri din Trujillo (populaţia de 750.000) cum să supravieţuiască, să aibă grijă de familiile lor şi să-i salveze pe alţii în caz de cutremur.

Şeful salvării din Departamentul de Pompieri din Trujillo este profesor la Universitatea Trujillo. M-a însoţit peste tot şi a făcut o declaraţie personală:

“Numele meu este Roberto Rosales. Sunt şeful salvării din Trujillo. Când aveam 11 ani, am fost prins înăuntrul unei clădiri prăbuşite. Această situaţie a apărut în timpul cutremurului din 1972, care a omorât 70.000 de oameni. Am supravieţuit în “triunghiul vieţii”, care a existat lângă motocicleta fratelui meu. Prietenii mei, care au nimerit sub pat şi sub mese, au fost zdrobiţi şi omorâţi. (Dă mai multe detalii, nume, adrese, etc). Sunt un exemplu viu a “triunghiului vieţii”. Prietenii mei sunt exemplul “aplecat şi acoperit”.

DOUGG COPP sfătuieşte:

1) Oricine care pur şi simplu “se apleacă şi se acoperă” când clădirile se prăbuşesc, este zdrobit şi ucis. De fiecare dată, fără excepţie. Oamenii care se pun sub obiecte, ca birouri sau maşini, sunt întotdeauna zdrobiţi.

2) Câinii, pisicile şi copiii mici sunt în mod natural ghemuiţi în poziţia fetală. Şi tu ar trebui să faci la fel în caz de cutremur. Este un instinct de supravieţuire cu care ne naştem. Poţi supravieţui într-un spaţiu gol. Du-te lângă un obiect, lângă o canapea, o piesă mare şi voluminoasă, care se va comprima într-o oarecare măsură, dar care va lăsa un gol în apropiere.

3) Clădirile din lemn sunt cele mai sigure clădiri în timpul unui cutremur. Motivul este simplu: lemnul este flexibil şi se mişcă după forţa cutremurului. Dacă acea clădire din lemn se prăbuşeşte, sunt create mari goluri de supravieţuire. De asemenea, clădirile din lemn au mai puţină greutate concentrată care se poate prăbuşi. Clădirile din cărămizi se vor sparge în cărămizi individuale. Cărămizile vor cauza multe răni, dar mai puţine trupuri zdrobite decât lespezile din beton.

4) Dacă eşti în pat, pe timp de noapte şi apare un cutremur, pur şi simplu rostogoleşte-te jos din pat. Un spaţiu de siguranţă va exista în jurul patului. Hotelurile pot obţine o rată mai mare de supravieţuire la cutremure, dacă pun un semn pe spatele uşii fiecărei camere, spunându-le oaspeţilor să se întindă pe podea, lângă baza patului, în timpul unui cutremur.

5) Dacă apare un cutremur în timp ce te uiţi la televizor şi nu poţi scăpa uşor ieşind pe geam sau pe uşă, atunci întinde-te pe jos şi ghemuieşte-te în poziţie fetală, lângă canapea sau un obiect mare.

6) Toţi care se aşează sub uşa de la intrare când clădirea se dărâmă, sunt omorâţi. Dacă stai sub o uşă de la o intrare şi tocul uşii cade înainte sau înapoi, vei fi zdrobit de tavanul de deasupra. Dacă tocul cade în părţi, vei fi tăiat în două de intrarea uşii. În oricare din cazuri vei fi omorât.

7) Niciodată să nu mergi pe scări!!!!! Scările au un moment de frecvenţă diferit (se leagănă separat de partea principală a clădirii). Scările şi restul clădirii se lovesc reciproc încontinuu, până când are loc prăbuşirea scărilor. Oamenii care fug pe scări înainte să se prăbuşească, sunt ciopârţiţi de trepte. Sunt mutilaţi oribil. Chiar dacă imobilul nu se prăbuşeşte, nu mergeţi pe scări!!!!! Scările sunt partea din clădire care e de aşteptat să fie cele mai avariate. Chiar dacă scările nu sunt prăbuşite de cutremur, s-ar putea prăbuşi mai târziu, când ar putea fi aglomerate cu oameni. Ar trebui întotdeauna să fie verificate chiar dacă restul clădirii nu este avariat.

8) Mergeţi lângă zidul exterior al clădirilor sau în afara lor, dacă este posibil – este mult mai bine să fi lângă exteriorul unei clădiri decât în interior. Cu cât eşti mai în interior faţă de perimetrul exterior al clădirii, cu atât este mai mare probabilitatea ca drumul tău de scăpare să fie blocat.

9) Oamenii din interiorul vehiculelor sunt zdrobiţi când şoseaua de deasupra cade într-un cutremur şi le zdrobesc vehiculele; ceea ce s-a întâmplat cu lespezile dintre punţile de trecere ale Autostrăzii Nimitz. Victimele cutremurului din San Francisco au stat în interiorul vehiculelor. Au fost omorâţi. Ar fi putut să supravieţuiască cu uşurinţă, ieşind afară şi întinzându-se lângă vehiculele lor. Toate maşinile zdrobite au avut goluri de aproximativ 1,5 m lângă ele, cu excepţia maşinilor care au avut coloane căzute direct pe ele.

10) Am descoperit, în timp ce mă târam înăuntrul unei instituţii ziaristice şi al altor instituţii cu multă hârtie, că hârtia nu se tasează. Se găsesc mari goluri în jurul teancurilor de hârtie.”

Ghidul femeilor 1995!!! Util pentru toate timpurile

În anul 1955 s-a tipărit un manual pentru femei, în domeniul gospodăriei. ( “The good wife’s Guide” – 1955). Mai jos sunt câteva sfaturi din acel manual.

Pregătiţi cina la timp. Planificaţi deja de dimineaţa sau chiar din seara precedentă, ca soţul dumneavoastră să fie primit cu o cină gustoasă când ajunge acasă de la muncă. Astfel vă veţi asigura că soţul dumneavoastră va şti că v-aţi gândit la el, în timp ce era la muncă, şi vă veţi ocupa de nevoile lui.

La majoritatea bărbaţilor le este foame când vin acasă de la muncă şi prin faptul că veţi găti ceva din mâncărurile lui preferate, veţi asigura un bun venit călduros pentru el.

Pregătiţi-vă pentru primirea lui. Odihniţi-vă 15 minute înaintea sosirii lui, astfel veţi fi proaspătă şi atractivă când ajunge.

Aranjaţi-vă machiajul, puneţi-vă o panglică în păr şi prezentaţi-vă proaspătă. Soţul dumneavoastră a petrecut mult timp între oameni obosiţi la locul de muncă.

Fiţi interesantă şi veselă. Ziua lui de lucru a fost plictisitoare şi are nevoie de puţină distracţie şi una din datoriile dumneavoastră este să vă asiguraţi de acest lucru. Reduceţi zgomotul.

Când vine acasă soţul dumneavoastră, opriţi aparatele casnice şi ziceţi-le copiilor să fie mai liniştiţi. Fiţi fericită că îl revedeţi. Zâmbiţi călduros şi arătaţi-vă dorinţa sinceră de a-i satisface dorinţele.

Ascultaţi ce vrea să zică şi chiar dacă aveţi multe de zis, nu faceţi asta exact după sosirea lui. Prima dată să vorbească el, sigur are lucruri mai importante în mintea lui decât dumneavoastră.

Nu-l deranjaţi. Nu vă plângeţi dacă soţul dumneavoastră ajunge acasă târziu sau dacă vrea să plece undeva la cină fără dumneavoastră. În loc de ceartă încercaţi să înţelegeţi ce presiune mare este pe el din cauza locului de muncă.

Când este acasă, sigur vrea să se odihnească şi să se relaxeze. Şi în cele din urmă, nu puneţi întrebări fără rost şi nu puneţi la îndoială deciziile şi integritatea lui.

Nu uitaţi că el este şeful casei, deci îşi va pune în practică propria voinţă, cinstit şi corect. Şi ţineţi minte: femeia bună ştie unde îi este locul!

Nu aruncaţi zaţul de cafea!

15 modalităţi prin care poţi refolosi zaţul de cafea

1. Foloseşte-l ca fertilizator pentru toate plantele iubitoare de acid (cum sunt roşiile sau morcovii).

2. Împiedică accesul pisicilor în grădină. Pentru aceasta, împrăştie cafea veche în jurul ghivecelor şi plantelor.

3. Amestecă zaţul cu avocado strivit pentru o mască de faţă revigorantă.

4. Freacă-ţi mâinile cu zaţ consumat după ce ai tăiat ceapă sau usturoi pentru a scăpa de miros.

5. Transformă zaţul vechi în compost.

Sfat: Nu eşti un băutor de cafea? Nu-ţi face griji! Poţi profita şi tu de valoarea cafelei. Multe cafenele îţi vor da pe gratis cafeaua folosită sau pentru o sumă insignifiantă, care să acopere costul împachetării lor pentru tine.

6. Fă-ţi un scrub anti-celulitic.

7. Ţine zaţul vechi în frigider sau congelator în locul bicarbonatului de sodiu, pentru a elimina mirosurile neplăcute.

8. Împrăştie zaţ pe lângă intrările din casă pentru a alunga melcii sau furnicile.

9. Înmoaie zaţul în apă fierbinte, strecoară-l şi vei obţine vopsea pentru textile 100% naturală.

10. Curăţă grăsimea din oale sau de pe cadă.

Sfat: Unii oameni usucă zaţul folosit, îl amestecă în proporţie de 50/50 cu boabe proaspete şi apoi îşi fac cafea încă o dată.

11. Introdu un săculeţ cu zaţ uscat într-o pereche de pantofi rău mirositoare pentru a scăpa de miros.

12. Dacă ai părul de culoare închisă, te poţi spăla pe cap cu zaţ pentru a scăpa de mătreaţă. Pentru blonde sau roşcate, acest procedeu nu este recomandat, deoarece boabele pot colora rădăcina firelor de păr.

13. Zaţul poate fi folosit şi drept hrană pentru râmele din compostoare. Trebuie să fiţi atenţi, deoarece cafeaua este acidă. Excesul nu este benefic nici pentru aceste creaturi.

14. Foloseşte zaţul de cafea pentru a-ţi exfolia pielea.

15. Pentru a oferi foilor de hârtie un aspect învechit, pentru proiecte de meşteşugărie, lasă zaţul în apă peste noapte şi apoi afundă foile în acea apă. Înainte de a le folosi la confecţionat, lasă-le să se usuce.

Sfaturi practice pentru gospodine…şi nu numai

-Pomul de Crăciun îşi va menţine cetina verde vreme mai îndelungată,chiar în apartamentele de bloc,dacă veţi tăia oblic tulpina la capătul inferior,veţi introduce pomul în nisip umed sau mai bine într-un vas plin cu apă amestecată cu glicerină.Plasaţi bradul cât mai departe de calorifer sau sobă.

-Boiaua de ardei nu se pune pe carnea udă,pentru că se va arde şi va da un aspect urăt fripturii.Se va pune doar după ce friptura este gata.

-Spălaţi legumele în jet de apă,dar nu le lăsaţi să stea în apă după aceea,pentru că îşi pierd valoarea nutritivă.

-Cartofii fierţi în coajă se vor curăţa mult mai repede şi mai uşor dacă,după ce au fiert,îi puneţi în apă rece.

-Bulionul de roşii se adaugă în mâncare doar la sfârşit,după ce s-au fiert toate ingredientele,pus mai înainte le va întări.

-Supa nu va da în foc dacă se va unge pe interior marginea vasului cu puţin unt.

-Cremele de ciocolată vor fi mai fine şi mai aromate dacă veţi topi ciocolata într-o jumătate de ce ceaşcă de cafea şu nu în apă caldă,aşa cum se procedează de obicei.

-Pentru a înmuia o bucată de brânză întărită,înveliţi-o într-o cârpă curată îmbibată în vin alb şi puneţi-o pentru o oră în frigider.

-Mierea este singurul aliment neperisabil.Dacă se cristalizează sau devine tulbure,încălziţi-o la microunde ori într-un vas cu apă fierbinte la o temperatură medie şi îşi va recăpăta claritatea.

-Dacă aveţi nevoie de doar câteva picături de zeamă de lămâie nu tăiaţi întreg fructul deoarece se va usca şi altera repede.Perforaţi coaja cu vârful unui cuţit şi stoarceţi suc doar cât aveţi nevoie.

-Orice friptură preparată la tavă se aşeajă întâi la un foc tare,pentru a se forma la întăi o crustă care opreşte sucurile în carne.Se recomandă ca friptura de vită să fie servită în farfurie caldă.

-Pentru a obţine o spumă de albuş care nu se lichefiază este bine să punem zahărul în două reprize: una când începem bătutul,cealaltă la final.

-Dacă în timpul fierberii supei lichidul scade foarte mult,completaţi cu apă caldă,nu cu apă rece.Apa rece tulbură supa şi încetineşte procesul de fierbere.

-Hreanul ras nu îşi va schimba culoarea dacă îl veţi stropi cu puţin lapte.

-Pentru ca laptele să nu dea în foc,puneţi o linguriţă în vasul cu lapte.

-Legumele uscate,precum fasolea,mazărea,lintea,se pun la fiert cu apă rece.Sarea se adaugă atunci când legumele sunt aproape fierte,altfel ele rămân tari.

-Merele rase nu se vor închide la culoare dacă se amestecă cu puţin suc de lămâie.Acelaşi “tratament” este recomandat şi pentru a evita oxidarea perelor sau bananelor tăiate în bucăţele.

-Cartofii pe care îi păstraţi pentru iarnă nu vor mai încolţii dacă în lada sau sacul în care îi păstraţi introduceţi şi câteva mere.

-Brânza rasă nu se va mai lipi de răzătoare dacă veţi unge în prealabil răzătoarea cu puţin ulei.

-Grăsimea în exces,aflată pe suprafaţa ciorbei,se ia uşor cu ajutorul unui şerveţel absorbant.

Sfaturi practice pentru gospodărie

Trebuie să recunosc că sunt pasionat de gastronomie şi am acumulat ceva experienţă în acest domeniu.Aş vrea să împărtăşesc din ea prin câteva sfaturi.

-Pentru ca macaroanele să capete un gust mai bun,adăugaţi o foaie de dafin în timp ce le fierbeţi.

-Dacă veţi pune două linguriţe de cafea instant într-o cremă de vanilie,veţi obţine o cremă mocca foarte bună şi apetisantă.

-Spuma de albuş de ou se va întări mai bine dacă,atunci când o batem,adăugăm şi piţină sare.

-Pentru ca supa de găină să iasă mai clară,puneţi la fiert,odată cu carnea,şi o coajă de ou.

-Sotarea cărnii se face prin frigerea rapidă în tigaie cu grăsime înfierbântată,la foc tare,descoperită.Prăjindu-se aproximativ cinci minute pe fiecare parte,carnea trebuie să se rumenească fără să se întărească.

-Pentru a obţine gogoşi mai puţin unsuroase şi mult mai pufoase,adăugaţi o linguriţă de oţet la sfârşitul operaţiei de frământare.

-Cartofii prăjiţi(pai) vor fi mult mai crocanţi şi condimentaţi dacă,înainte de ai prăji îi veţi unge cu o pensulă cu apă şi sare şi eventual cu alte condimente.

-Dacă doriţi să obţineţi o supă clară şi aţi uitat să îi luaţi spuma,folosiţi următorul truc: adăugaţi un albuş de ou nebătut,acesta va cuagula resturile de spumă şi o va limpezi.

-Supa va avea o culoare plăcută dacă adăugaţi puţin morcov ras pe răzătoarea mică şi călit în piţin ulei.

-Oul este mai uşor de curăţat dacă în apa în care fierbe se adaugă câteva picături de oţet.

-Mirodeniile care merg bine cu murăturile sunt: boabele de muştar,seminţele şi crenguţele uscate de mărar,hreanul(are şi rolul de a întări murăturile),piperul,coriandrul,usturoiul,ardeiul iute,seminţele şi crenguţele uscate de fenicul.

-Toate operaţiunile de pregătire a legumelor pentru a fi puse la murat,a borcanelor şi a celorlalte vase şi ustensile ajutătoare(linguri,tifon,strecurătoare,căni),aşezarea legumelor în borcane,fierberea şi turnarea saramurei,trebuie făcute în aceeaşi zi.

-Murăturile pot prinde o culoare urâtă,vineţie,fie din cauza sării iodate,fie din cauza unei cantităţi prea mari de condimente sau a oţetului prea închis la culoare.

-Pentru a evita înmuierea murăturilor,nu folosiţi niciodată sare iodată,ci doar sare specială pentru murături.Asiguraţi-vă că soluţia de saramură conţine suficientă sare şi oţet.Capacul borcanului trebuie să fie închis etanş,ca să nu intre aerul.