Vechii greci credeau că numele are puterea de a ne influienţa destinul şi foloseau ca metodă de predicţie analiza primei litere a prenumelui. Onomanţia (întâlnită şi ca onomomanţie) este o artă divinatorie care se bazează pe analiza numelui.
Denumirea derivă din greaca veche, unde “onoma” înseamnă nume, iar “manteia” – profeţie. Această disciplină era intens practicată în vremurile de demult cu scopul de a descifra destinul omului şi, uneori, chiar pentru a-l determina. Primii şi cei mai înflăcăraţi susţinători ai onomanţiei au fost adepţii lui Pitagora.
De la greci, practica a fost preluată mai târziu de romani, care aveau chiar şi un dicton: “Nomen omen” care în traducere liberă ar însemna “Numele atrage soarta”. Aceştia erau atât de convinşi de puterea numelui de a influienţa mersul lucrurilor, încât au extins aplicaţiile onomanţiei, inclusiv asupra localităţilor.
Geograful antic Pomponius Mela nota în lucrarea “De chorographia” că autorităţile romane au schimbat numele unui oraş cucerit, pentru a-l face mai favorabil Romei (este vorba de actualul port albanez Durres).
Prima literă a prenumelui.
Una dintre cele mai folosite metode onomantice este analiza primei litere a prenumelui uzual. Prenumele uzual nu este neapărat cel înscris în cartea de identitate, ci cel cu care ni se adresează zilnic rudele, prietenii, colegii. Puterea lui de a influienţa e foarte mare, iar dintre toate literele care-l compun, prima are cel mai mare impact.
Ea aduce informaţii preţioase despre caracterul şi temperamentul nostru, despre felul în care reacţionăm la stimulii exteriori, la oportunităţile şi obstacolele vieţii. În linii mari, nota dominantă a reacţiilor poate fi de natură fizică, mentală, emoţională sau intuitivă.
Tind să răspundă:
– fizic – cei ale căror prenume încep cu D, E, F, M, N, O, V, W, X
– mental – cei ale căror prenume încep cu A, H, J, Q, S, Z
– emoţional – cei ale căror prenume încep cu B, C, K, L, T, U
– intuitiv – cei ale căror nume încep cu G, I, P, R sau Y
Influenţa vocalelor
Una dintre regulile onomantice mai puţin cunoscute în ziua de astăzi susţine că dacă numele conţine un număr par de vocale, imperfecţiunile fizice tind să se manifeste pe partea stângă a corpului, în timp ce un număr impar de vocale conduce la imperfecţiuni pe partea dreaptă.
Prima vocală
Nu numai prima literă este importantă în onomanţie. Prima vocală, de exemplu, oferă indicii interesante cu privire la reacţiile instinctive pe care le avem în faţa surprizelor, a schimbărilor neaşteptate.
Astfel:
*A* – poate răspunde iritat sau agresiv, tinzând să respingă ceea ce vine din exterior
*E* – primeşte foarte bine noul, ba mai mult, atunci când se plictiseşte tinde să-l provoace.
*I* – reacţionează intuitiv, dar cam ilogic şi subiectiv, cu posibile regrete ulterioare.
*O* – reacţionează lent, este greu de scos din ale sale şi caută să-şi controleze foarte bine emoţiile.
*U* – răspunde cu pasiune, poate un pic teatral şi adesea diferit de cum te-ai aştepta.
Când prima literă a prenumelui se întâmplă să fie chiar o vocală, persoana respectivă poate întâmpina dificultăţi în a separa logica de emoţie, capul de inimă.
Ce spun literele despre tine:
*Litera A*
Imprimă o atitudine plină de ambiţie şi curaj. Cei al căror prenume începe cu A sunt oameni puternici, independenţi şi activi. Au o mentalitate de învingător, caută să-şi impună voinţa şi nu se dau bătuţi în faţa capriciilor sorţii. Sunt direcţi şi urmăresc obiective precise. Le place să acţioneze pe cont propriu, în mod ferm şi original. Sunt creativi, iubesc viaţa şi natura.
Defecte: Cele mai vizibile sunt impulsivitatea, agresivitatea, încăpăţînarea, lipsa de fineţe şi egoismul. Uneori, mai pot apărea scepticismul, aroganţa şi critica.
*Litera B*
Imprimă o atitudine discretă şi moderată. Oamenii B sunt sensibili, emotivi, uneori timizi sau retraşi. Au însă un suflet însetat de dragoste şi prietenie, sunt afectuoşi, loiali şi înţelegători. Lucrează bine în colaborare şi sunt mult mai eficienţi în a desăvârşi decât în a iniţia. Caută pacea şi armonia, apreciază arta, muzica şi frumuseţea şi sunt deseori dotaţi cu fantezie şi talent.
Defecte: Nehotărârea şi nesiguranţa, mai ales atunci când se încearcă să fie compensate prin lăcomie şi posesivitate. Lenea, laşitatea sau tendinţa la compromis sunt alte câteva defecte ale lor.
*Litera C*
Imprimă o atitudine inteligentă şi sintetică. Cei al căror prenume începe cu C sunt mândri, hotărâţi şi ambiţioşi. De regulă au o minte scăpărătoare şi spontană şi excelente abilităţi de comunicare. Pot repara rapid esenţa unei probleme şi găsi cele mai eficiente rezolvări. Sociabili şi foarte expresivi, au priză la public. Pun preţ pe prietenie, fiind amici sinceri, generoşi şi devotaţi.
Defecte: Neglijenţă, nepăsare, dezorganizare. Uneori, lipsa de ruşine sau de scrupule. Având multe interese, riscă să-şi risipească timpul şi energia.
*Litera D*
Imprimă o atitudine practică şi organizată. Cei ale căror prenume încep cu D sunt oameni cu o mare voinţă, organizaţi şi tenace. Capacitatea lor de a se focaliza asupra ţelurilor este uluitoare. Au autoritate, simţ practic şi financiar, sunt buni în poziţii de conducere sau în afaceri. Concepţiile lor sunt solide şi conformiste, iar sentimentele, durabile. Mulţi sunt pasionaţi de plante şi grădinărit.
Defecte: În situaţii tensionate pot deveni fixişti, radicali, incapabili de concesii, rigizi şi uneori de o îndărătnicie prostească. Tendinţe la posesivitate, gelozie.
*Litera E*
Imprimă o atitudine îndrăzneaţă şi inventivă. Oamenii de tip E sunt deschişi şi adaptabili. Învaţă repede şi au abilităţi de comunicare. Nevoia de libertate este foarte mare – se simt bine când pot să-şi lărgească orizontul: să se mişte, să călătorească, să acumuleze noi cunoştinţe. Sunt plini de resurse, talentaţi, creativi şi originali. Au un puternic instinct sexual, sunt pasionaţi şi seducători.
Defecte: Multe persoane al căror prenume începe cu E, tind să fie iresponsabile, inconstante, frivole. Altele mai pot fi irascibile şi aprige la mânie.
*Litera F*
Imprimă o atitudine energică şi decisă. Oamenii de tip F sunt impetuoşi, puternici şi fascinanţi. Indiferent că se remarcă în bine sau în rău, nu pot trece neobservaţi. Le place să uimească şi să fie admiraţi. Sunt inteligenţi, au o logică excelentă, sunt harnici, pricepuţi şi buni profesionişti. Au o sexualitate viguroasă şi tânjesc după adrenalină. Sunt prieteni buni şi statornici.
Defecte: Pot avea reacţii excesive şi pot ajunge în situaţii extreme. Deşi au o personalitate forte, sunt predispuşi la anxietate şi depresie.
*Litera G*
Imprimă o atitudine întreprinzătoare şi perspicace. Oamenii al căror prenume începe cu G, au o părere bună despre sine şi multă încredere în capacităţile proprii. Sunt hotărâţi, practici, perseverenţi, ageri la minte şi răzbătători. Au convingeri ferme, îndrăzneală şi aptitudini de lider. Se pricep să speculeze oportunităţile ivite, au adesea noroc de bani şi cuceresc uşor atenţia sexului opus.
Defecte: Li se reproşează adesea tupeul, aroganţa, încăpăţânarea şi uneori lipsa de scrupule. Pot ascunde însă multe frustrări şi frământări interioare.
*Litera H*
Imprimă o atitudine autonomă şi motivată. Cei al căror prenume începe cu litera H, urmăresc să deţină controlul, să acumuleze putere şi bani. Au o personalitate puternică şi dominantă, dar sunt totodată prudenţi, rezervaţi şi abili. Dotaţi cu spirit de observaţie şi o gândire profundă, acţionează în baza unor planuri chibzuite şi nu renunţă până nu-şi ating obiectivele. Iubesc natura şi sportul.
Defecte: Pot dezvolta tendinţe obsesive şi manipulatoare. În anumite situaţii se închid în sine sau devin sceptici, bănuitori, ranchiunoşi, extremişti, tiranici.
*Litera I*
Imprimă o atitudine idealistă şi creativă. Oamenii de tip I sunt romantici şi emotivi. Majoritatea au simţ estetic şi înclinaţii artistice, iubesc armonia, eleganţa şi confortul. Sunt afectuoşi şi înţelegători cu cei din jur, dar nu le place ca aceştia să interfereze cu libertatea sau cu planurile sale. Sunt inteligenţi, însă le lipseşte simţul practic şi curajul. Au o bună rezistenţă fizică.
Defecte: Când nu se simt în siguranţă, pot avea căderi nervoase, schimbări bruşte de stare de spirit, devin timizi, irascibili şi se ofensează uşor.
*Litera J*
Imprimă o atitudine sinceră şi foarte bine intenţionată. Persoanele al căror prenume începe cu litera J sunt inteligente, au imaginaţie şi talent. Le face plăcere să fie de folos şi să-i ajute pe ceilalţi şi se străduiesc să se facă placute. Sunt încrezătoare, optimiste şi au aspiraţii înalte, uneori chiar mai înalte decât le permit posibilităţile. Au o inimă caldă, sunt generoase şi loiale celor dragi.
Defecte: Îşi găsesc greu o motivaţie, riscând să-şi risipească talentele. Nu prea au simţul prevederii, ceea ce le expune la situaţii neplăcute.
*Litera K*
Imprimă o atitudine ambiţioasă şi inspirată. Oamenii de tip K sunt intuitivi, creativi şi vizionari. Au o minte scăpărătoare, o gândire percutantă şi rapidă, capabilă să găsească soluţii ingenioase. Pot avea talent în mai multe domenii. Sunt mândri şi conştienţi de valoarea lor. Caută succesul, îl merită şi cel mai adesea îl obţin, căpătând un plus de autoritate, respect şi popularitate.
Defecte: Latura negativă, pe care încearcă din răsputeri să o mascheze, este caracterizată de tensiuni nervoase, ezitări, temeri, lipsa de încredere.