Tangențial (22)

Teoria părea simplă, dar când cei trei temerari au ajuns pe hol și-au dat seama că fiecare pas înainte era un act de curaj. Știau că drumul până la ascensor nu e lung, îl aveau încă proaspăt în minte, însă nu luaseră în calcul fenomenele ciudate care se petreceau pe traseu, începând de la luminile fantomatice, continuând cu sunetele înfricoșătoare și culminând cu trepidațiile de diferite intensități. Toate se aliau într-un concert macabru, ce nu putea fi filtrat de pleoape, de mâinile care acopereau urechile sau de gândul încurajator că, dincolo de ele, vor găsi eliberarea și drumul spre casă. Dar piedicile erau la început și și-au dat seama de asta când în fața lor a apărut figura lui Satanel, cu un rânjet răutăcios:

– Unde credeți că plecați fără mine?, se răsti el autoritar. Parcă eram o echipă, în care eu trebuia să vă salvez, iar apoi să fim împreună pe vecie. Vreți să mă trădați în timp ce mă lupt pentru voi?

Ce răspuns puteau să-i dea? Nu aveau unul mulțumitor. Un fulger scurt spintecă holograma care dispăru în întuneric, în locul ei apărând cea a unui bătrân blajin, cunoscut din unele icoane creștine. De îndată se auzi și o voce, la fel de blândă:

– Poate că așa mă veți recunoaște ca fiind unicul vostru Dumnezeu. Voi, oamenii, v-ați schimbat gândirea, iar eu m-am arătat vouă într-o goliciune pe care nu o agreați încă. L-ați eliberat pe cel mai mare dușman al meu și al vostru, însă vă iert ca un bun părinte. Așteptați-mă înăuntru, unde sunteți în siguranță până la încheierea înfruntării dintre bine și rău. Ne revedem atunci.

Și această imagine dispăru brusc, lăsându-i pradă efectelor sinistre și temerilor interioare.

– Nu vă opriți pentru nimic în lume!, se auzi îndemnul comandantului. Timpul e măsurat.

Prinzând puțin curaj, au reușit să mai înainteze câțiva metri, ținându-se de mână. Un strigăt al Sabine îi opri din nou.

– Ce este?, o întrebă Titus, strângând-o în brațe.

– Nu vedeți?, arătă ea în față. E un câine mare și fioros, iar mie mi-e tare frică de ei.

Imagine similară

Ochii celor doi bărbați încercară să deslușească ceva. După câteva momente, Titus fu acela care răspunse, tot cu vocea îngrozită:

– Acela nu e câine! Eu un șarpe uriaș în stare să ne înghită de vii. Niciodată nu mi-au plăcut aceste târătoare scârboase.

– Ce tot vedeți voi acolo?, se irită Săndel. Nu-i nimic în fața noastră, doar străfulgerări intermitente cu lumini înșelătoare. Cineva vă face feste, redându-vă imagini de care știe că sunteți îngroziți. Nu vă lăsați amăgiți și pășiți mai departe. Mai avem puțin și ajungem.

Încă o încurajare ce i-a făcut să strângă din dinți și să treacă peste încercările minții. Ascensorul îi aștepta ca o salvare, dar și cu temerile pe care le generează un astfel de aparat. Dacă se bloca între nivele sau nu se mai deschidea acolo unde voiau să ajungă? Întrebări la care nu aveau timp să găsească un răspuns, în graba lor de a se desprinde de prima parte a traseului. Urcau, iar asta le dădea un sentiment de libertate, binevenit după atâta nesiguranță.

– Oare cum o să se descurce Georgică?, gândi cu voce tare Sabina.

Își dădu seama de asta și completă ca o scuză:

– Știu că e mai temător, iar el va fi singur de data asta.

– Niciodată nu-i omul singur, e cu Dumnezeu, rosti Titus.

La privirea scandalizată a celorlalți, se corectă:

– Mă rog, nu cu Dumnezeul acesta, ci cu acel bun, pe care-l știm noi.

Aparatul se opri în cele din urmă, iar ușa se retrase ascultătoare. Se grăbiră să părăsească acea gaură ce clipea arar din câte un ochi somnoros, ultimul ieșind Săndel, dar rămânând apoi blocat lângă intrare. În locul de unde era, își vedea acum băiatul zâmbind și întinzând mâinile pentru o îmbrățișare.

– Tati, mi-a fost dor de tine. Hai și mă îmbrățișează tare, rosti copilul cu ton înduioșător.

– Vasilică?!, se cutremură omul. Tu nu poți să fii aici!

– Cum să nu pot? Nu mă vezi? Haide, tati…

– Ce s-a întâmplat, Săndel?, îl întrebă Titus cu mirare.

– Cred că am și eu vedenii. Așa-i că nu e nimic în ascensor?

– Firește că-i gol, doar am ieșit toți din el.

– Mi se pare că-mi văd copilul.

– Tati drag, de ce mă lași aici, în întuneric? Vino și mă ia…, se tânguia Vasile.

– Piei, Satană!, se răsti comandantul scuturându-și capul să alunge năluca.

– Te încearcă și pe tine, îl asigură Sabina. Trebuie să ne grăbim pentru a ajunge la lansare.

Săndel se desprinse de ispită și scoase harta. Printre sclipiri, reușiră să găsească marcajul spre aspiratorul de apă și apoi să ajungă cu curaj la baza lui. Georgică avusese dreptate și condițiile unei propulsii păreau ideale. Jetul de apă trebuia să vină printr-o conductă largă, ce avea la capăt un suport pe care se puteau înghesui toți patru. După eliminarea capacului din exterior și așezarea lor pe acel suport, era indicat să se țină unul de altul , atât cât pot, pentru a se ajuta și regăsi ușor, oriunde ar ajunge. Curând, au terminat toate pregătirile și acum îl așteptau cu emoții pe micuțul-mare component al echipei.

Tangențial (21)

Se vedea că pledoaria pentru viață a lui Săndel îl afectase pe sirian – mai ales când veni vorba de posibila sa recunoaștere ca erou al islamului-, dar nu suficient încât să renunțe la planul lui. De aceea își exprimă îndoielile:

– Nu e bine să ne ne complicăm acum, când suntem în criză de timp și totul pare atât de simplu. Vă dați seama că-i o fantezie ceea ce vreți voi? Cum aveți de gând să ieșiți de aici când afară vă așteaptă un război cu arme necunoscute de noi? Să presupunem că ajungeți în deșertul de care am fugit; cum credeți că o să vă transportați pe Pământ? Sunt prea multe piedici și riscăm să ne punem în pericol planeta. Mai bine ne sacrificăm cu toții și scăpăm omenirea de creaturile astea egocentrice.

– Avem și noi planul nostru, interveni Georgică.

– Avem?!, se arătară uimiți Sabina și Titus.

– Sigur că avem, repetă și Săndel, ca și cum ar fi știut de el. Ia explică-i tu, micuțule, despre ce-i vorba.

– E simplu și îți promit că nu vom întârzia semnificativ  ce ți-ai propus, dacă asta vrei neapărat, continuă micul hacker. Trebuie doar ca, în drumul ei spre Soare, planeta asta să treacă foarte aproape de a noastră, la fel cum a făcut atunci când ne-a aspirat. Nu-i nevoie de multe alte calcule, ci doar de reprogramarea unor date din trecut. Ai încredere că nu voi modifica destinația dată de tine, ci o voi ajusta puțin. Poți să fii alături de mine când fac asta.

Sibel se mai înmuie la rugămințile care urmară și, după câteva minute, fu de acord să coopereze. Monitoarele prinseră din nou viață sub mâinile abile ale lui Georgică, camerele de supraveghere veneau cu imagini esențiale, iar rețeaua subterană își dezvăluia secretele prin planșele și schițele accesate. Nu toți știau ce caută, dar își lipeau ochii de fiecare document, sperând că el va aduce lămuriri și soluții, măcar pentru cei în măsură să le descifreze. După un timp ce păru prea lung, Gică se arătă lămurit atunci când li se adresă:

– În trei ore și douăzecișipatru de minute vom trece razant pe lângă Pământ. Până atunci trebuie să ajungem la suprafață, orice ar fi.

– Da’ nu e periculos pe holuri?, întrebă Sabina.

– Este, dar trebuie să ne asumăm acest risc, răspunse Săndel. Și mai e o problemă importantă: cum ne transferăm pe planeta noastră. Cred că data trecută am fost la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Acum, însă, trebuie să luăm în calcul fiecare amănunt, altfel rămânem aici sau suntem striviți în impact. Un fapt deloc încurajator este că planeta asta are o forță de gravitație mai mare decât cea la care vrem să ajungem, așa că desprinderea devine dificilă.

– Păi vedeți?, se implică Sibel din nou. Exact ce v-am spus și eu. Mai bine renunțați.

– Ar fi o soluție, le dădu speranțe Georgică. Dispozitivul prin care am intrat e făcut în principal pentru a aspira apa necesară vieții de aici. Apa asta e depozitată într-un bazin din interior, ce se umple periodic. Din datele accesate de mine, se pare că procesul poate fi inversat, iar lichidul eliminat cu presiune în afară. Lacul e secat acum și capacul dispozitivului poate fi îndepărtat. Astfel că jetul puternic de apă vă poate ridica la o înălțime suficient de mare pentru a intra în câmpul gravitațional al Pământului. E nevoie doar de o sincronizare perfectă, ce poate fi planificată anticipat.

Imagini pentru imagini cu jeturi de apa

– Totuși, e foarte periculos, concluzionă sirianul.

– Nimeni nu e obligat să încerce, decise comandantul. Eu vreau s-o fac, cine mai vine cu mine?

Gestul lui Săndel îi încurajă și pe ceilalți, drept pentru care ridicară mâna Sabina, Titus și Georgică, spre mâhnirea lui Sibel. Hotărârea fiind luată, mai urma să fie conceput și introdus programul. Un pas important, făcut sub presiunea timpului și emoțiile dinaintea unor încercări cu multe necunoscute.

– Avem încredere în tine, Georgică, îl bătu comandantul pe umăr. Du-ne acasă și nu te-om uita câte zile vom mai avea.

– Îmi dau toată silința, dar trebuie să vă avertizez că nu se știe în ce zonă a planetei mamă vom ajunge. Sunt prea multe variabile care contează, iar noi trebuie să luăm în calcul mișcarea de rotație a Pământului, ce ne poate duce spre o zonă cu relief diferit și cu o altă distanță la întâlnire. E greu al naibii, se descărcă micuțul.

– Știu că e greu, iar pentru foarte mulți chiar imposibil. Dar tu nu ești un om oarecare și avem noroc să fii printre noi. Dă tot ce poți și nu uita, băiete: TANGENȚIAL! Ca și cum ți-ai mângâia iubita însărcinată pe burtică, cu grijă și sensibilitate, de parcă n-ai atinge-o decât cu inima. TANGENȚIAL!

– Așa va fi mângâierea noastră pentru mama Pământ, zâmbi romantic Georgică. Tangențială și sensibilă. Doamne ajută! Mergeți înainte, până termin de încărcat datele. Promit că voi încerca să vă ajung din urmă în timpul potrivit, dar nu mă așteptați dacă intervine ceva neprevăzut. Oricum, mă bucur și eu că v-am cunoscut.

Tangențial (20)

Lupta dintre creaturi a început curând, fiecare lovitură dată de o parte și primită de cealaltă fiind resimțită de grupul pământenilor prin vuiete prelungi, cutremure de diferite intensități, zgomote stranii și întreruperi temporare de energie. Era o înfruntare între titani, în care oamenii mărunți ca ei erau neglijați deocamdată, deși ei au deschis Cutia Pandorei. Săndel era conștient că trebuie să profite de această situație și-l pistona mereu pe Georgică să le dea raportul privind timpul care-l mai aveau până la întâlnirea cu Pământul, precum și planul de a se transfera la momentul oportun.

– Nu mai pot, fraților!, se arătă deznădăjduit micuțul om. Cred că Satan mi-a anticipat intenția și nu mai am acces la comenzile importante.

– Continuă să încerci, altfel suntem la cheremul câștigătorului, insista comandantul. Și nu va fi deloc bine, oricare ar fi acesta.

– Am încercat și cu prima parolă, și cu a doua, dar nimic. Nici măcar nu pot vedea ce se petrece, toate camerele de luat vederi fiind bruiate. Gata, au și nervii mei o limită și nu pot să lucrez în stresul ăsta!, se revoltă Gicu, aruncându-se pe fotoliu.

Speranțele păreau moarte în sufletele lor, odată cu abandonul celui în care și le puseseră. Oricât ar fi durat lupta, soarta lor era pecetluită, iar planeta mamă părea o himeră pe lângă care puteau trece fără să știe. Nici de mâncare nu le ardea, deși nu mai îmbucaseră de mult și se păstrase accesul la acest serviciu. Rareori comandau câte o băutură pe care o sorbeau mai mult în tăcere. Așa a trecut o bună bucată de timp, până când Sibel se hotărî să vorbească.

– Am fost interogat de multe ori, fiind bănuit că-s terorist. Așa le ziceți voi celor care luptă în numele lui Alah, pentru a-și apăra religia și tradițiile. Am învățat să rabd, să fiu puternic și să-mi ascund gândurile. Nici măcar la testul poligraf nu au reușit să detecteze când spun adevărul sau le dau informații false. Războiul te învață multe, dacă știi să te adaptezi. Eu am știut și de data asta, chiar dacă nu-i războiul cu care m-am obișnuit.

Ceilalți patru îl priveau aproape impasibili, neștiind ce-i veni să le povestească tocmai acum din amintirile lui depresive. Doar Sabina se deranjă cu o întrebare aproape retorică:

– Ce vrei să spui cu asta?

– Vreau să spun că am preluat comanda misiunii pe care o avem, rosti sirianul triumfător.

– Ce comandă? Ce misiune?, se auziră vocile lui Săndel și a lui Titus.

– Nu înțelegeți?, se arătă Sibel dispus să-i lumineze. Alah a vrut să ajungem aici și să-i scăpăm pe oameni de aceste ființe blasfematoare. Mai au doar câteva ore și îi voi trimite în Iad.

Acestea erau cuvintele care îi trezi din apatie și le suscită curiozitate:

– Știi ceva ce noi nu știm, omule?, se răsti Săndel.

– Nu trebuie să știți mai mult decât v-am spus, continuă sirianul. Dar nu vreau să murim înainte de a vă lămuri cum am ajuns să-l înșel pe Satan. Ați crezut că eu nu mă pricep la calculatoare? Nu sunt un geniu, dar am reușit să schimb parola într-un moment de neatenție din partea voastră. De aceea nu mai puteți intra în sistem, dar, credeți-mă, că nu mai e nevoie. Am modificat puțin traseul, în așa fel încât totul se va termina printr-un foc divin și neiertător.

– Adică…?, îl provocă Georgică.

Imagine similară

– Planeta asta diabolică va fi înghițită de flăcările purificatoare ale Soarelui, iar sufletele voastre vor ajunge într-o lume perfectă, cu palate de aur și fecioare neprihănite care să vă slujească.

– Ești nebun?, strigă Săndel. E nebun?, se adresă apoi celorlalți. A putut face asta?, îl întrebă pe Georgică.

– Nu știu ce să zic, teoretic se poate, răspunse acesta. Dar atunci se schimbă datele problemei și pot încerca să-i sparg parola.

– Nu te-aș sfătui, zise sirianul, arătându-și corpul mătăhălos și brațele groase. Nimeni nu se apropie de tastatură, dacă vrea să rămână în viață până la final.

Firește că nu se așteptau la o astfel de întorsătură, iar situația părea fără ieșire. N-aveau șanse să treacă de puternicul sirian, mai ales că sprijinul Sabinei și al lui Georgică în luptă era nesemnificativ. Nici Săndel cu Titus nu arătau a fi combativi fizic, deci această cale trebuia exclusă din start. Mai rămânea munca de convingere în fața unei credințe obsedante. Săndel consideră că merita să încerce:

– Am tot respectul pentru Alah al tău și o mare admirație pentru credința ta, Sibel. Știu că voi nu puneți mare preț pe viața asta, dar unii dintre noi considerăm că e tot ce avem. Aceasta e credința noastră și nimeni nu ne-o poate schimba cu forța, așa cum nimeni nu ar trebui să vi-o schimbe pe a voastră. Nu vrem să-ți împiedicăm actul de sacrificiu, dar am putea face o mică modificare prin care să încercăm a ne salva viața, ajungând din nou acasă. Am un copil bolnav și o nevastă care mă așteaptă. Georgică are o iubită, iar acești doi tineri, Titus și Sabina, vor să-și regăsească iubirea. Lasă-ne să coborâm și vom transmite pământenilor ce ai făcut tu pentru ei.

Tangențial (19)

De la click-ul eliberator și până la apariția viitorului aliat nu a durat mult. Doar cât să-și exprime Săndel îndoiala cu privire la această decizie:

– Cine știe ce ființă periculoasă ai ales să ne stea alături. Bănuiesc că nu degeaba a fost izolată într-un spațiu închis, dar nu a fost eliminată.

– Și noi am fost izolați un timp, răspunse Georgică. Situațiile disperate cer decizii pe măsură.

– Iar tu ai ales cea mai bună soluție!, se auzi o voce pițigăiată din spatele lor.

Personajul, o făptură mică și subțire în talie, intrase în încăpere pe nesimțite. Semăna la statură cu Gică, dar se mișca mai vioi și avea un zâmbet permanent în colțul buzelor subțiri și lungi, aproape de la o ureche la alta, astfel că puteai să-i admiri dinții mari și îngălbeniți. Ochii mici și insistenți îi observai doar când erai aproape, dar apoi nu mai scăpai de vraja lor. Trupul lui emana o energie debordantă, în ciuda faptului că ieșea dintr-un loc impropriu pentru exerciții fizice. Era desculț și avea câte patru degete lungi la picioare, precum și la mâini. Se opri detașat în fața benzii de comandă și execută o cerere elaborată. Imediat, în fața lui ajunseră mai multe pahare cu o băutură misterioasă.

– Luați și beți ceva deosebit, cea mai bună licoare care se poate comanda aici!, îi pofti el cu un gest mărinimos. Sunt sigur că gazdele nu au fost atât de politicoase.

Și după ce goli pe nerăsuflate un pahar, plescăind de plăcere, luă un altul și îi făcu semn lui Sibel să elibereze fotoliul. Se așeză apoi tacticos în poziție semi-culcată și își încrucișă satisfăcut picioarele ridicate, sprijinite parcă de un suport invizibil. Timizi și curioși, totodată, oamenii pășiră pentru a-și lua în primire doza de băutură, cu excepția sirianului, gustară cu precauție, constatând că merita toate laudele. Un gust răcoros, o aromă nemaiîntâlnită și un efect călduros asupra stomacului și apoi a creierului.

– Excelentă, nu-i așa?, îi sondă personajul. Se cheamă „Focul Infernului” și e după o rețetă proprie.

Încurajați de efectul licorii și intrigați de comportamentul impertinent al ființei oaspete, pământenii își dezlegară limbile.

– Cine ești, de fapt, dumneata? De unde vii și cum crezi că ne poți ajuta? Suntem amenințați de niște creaturi puternice și nu prea avem timp de petrecere, au comentat pe rând Săndel, Titus și Sabina.

– Relaxați-vă, că sunteți pe mâini bune, dădu din mâna a lehamite personajul. Îi trebuie ceva vreme „creaturii” până inhalează un suflet și ceva mizerie de hrană la regim. Până atunci, ați face bine să-i tăiați din aripi.

– Cum adică?, se interesă Georgică.

– Simplu, Gicule! Schimbă parola de intrare în sistemul central. Am văzut că te pricepi.

– Ahaaa… Zamolxis… Și ce parolă ar fi impenetrabilă pentru ei?

– Bună întrebare! Numele meu nu le place deloc, de aceea îl vor ocoli mereu. Parola va fi: „ELSATANEL689”. Garantez pentru ea.

Georgică se supuse imediat, de parcă era mânat de o putere nevăzută.

– Bun băiat, îl lăudă necunoscutul. Doar noi vom fi la comandă, iar eu am încredere în voi, așa cum vă cer să aveți și voi în mine. E timpul să vă întreb ce planuri aveți?

Întrebarea îi era adresată de data asta lui Săndel, răspunsul venind automat, fără timp de respiro:

– Vrem să ne înapoiem pe Pământ.

– Excelent! Am avut și mai am mulți prieteni pe planeta voastră minunată. Oamenii de acolo sunt calzi și primitori cu noi. Mențineți cursul și mă chemați când suntem aproape. Între timp, eu o să-i dau de furcă acestui zeu încrezut.

Ființa se ridică în picioare, își goli complet paharul, după care i-l puse în mână Sabinei, făcându-i cu ochiul. Apoi ieși vioi și bine dispus, de parcă îl aștepta un joc de divertisment. Oamenii se frecau la ochi, de parcă s-au trezit dintr-un vis.

– Ce-a fost asta?, se întrebă iritat sirianul. Încă un necredincios băutor și îngâmfat?

– E ceva foarte ciudat cu el, murmură Georgică. Parcă mă hipnotiza și-mi anihila orice urmă de voință.

– Ne-a ignorat complet și nici nu s-a prezentat măcar, răbufni și Sabina, trântind paharul pe bandă.

– Nici nu era nevoie, interveni Titus. Uitați-vă la parolă: Elsatanel! Adică Satanel, îngerul care s-a răzvrătit și a pierdut la nume ultimele două litere, devenind Satan. Probabil că, în mândria lui, nu recunoaște ciuntarea numelui, ba și-a mai adăugat în față încă un „el”.

– Oooo, Doamne! O fi chiar Satana?!, exclamă Sabina.

– Sau cel puțin unul ca el, din moment ce susține că-s mai mulți și pe Pământ. Nu numai oamenii s-au înmulțit de la Adam și Eva, completă bărbatul.

Imagini pentru poze cu satana

– Chiar că ai făcut o alegere inspirată, Georgică!, îl certă Săndel. Am căzut din lac în puț, și oricine ar câștiga din confruntarea ăstora, tot victime vom ajunge.

– Ne facem frate cu dracul, până trecem puntea, găsi micuțul o expresie pentru justificare.

– Doar că dracul ăsta ne citește și gândurile, micuțule. Nu cred că mai putem scăpa de el, se plânse comandantul.

Tangențial (18)

Satisfăcut de ofertă, Sibel își arătă puterile când reuși să-și ridice prizonierul și să-l arunce pe un umăr, cu toată greutatea de aproape două sute de kilograme și împotrivirea lui prea slabă ca să-l deranjeze. Degeaba striga victima, trecând de la amenințări la blesteme și apoi la cuvinte de reconciliere, cei vizați își întorceau privirea și își astupau urechile, așteptând să scape de priveliștea dezolantă. Au răsuflat ușurați când cei doi au părăsit încăperea, iar ei puteau să-și concentreze atenția asupra lui Georgică.

– Ei? Ai reușit să intri în centrul de comandă?, îl întrebă Săndel.

– Nu mă stresați, dacă vreți să lucrez la capacitate maximă, răspunse omulețul iritat. Fișierul acela are o parolă pe care nu am spart-o încă. Am încercat tot felul de metode, dar am nevoie de un indiciu cât de mic. Un nume sau un șir de cifre pe care să le combin, o punte prin care să ajung la cheie. Dar așa… pare o misiune mai dificilă decât a sparge orice sistem de protecție de pe Pământ.

– Fii calm și caută în continuare, îl liniști comandantul. Am vrut să știu cum stăm, iar tu să afli că nu avem mult timp la dispoziție. O cafea tare ne-ar prinde bine acum, nu credeți?

Ideea părea foarte bună, doar că, ori nu știau ei să comande ce vor, ori nu exista așa ceva pe această planetă. Astfel că s-au mulțumit cu licorile pe care le-au nimerit, gustând pe rând și încercând să facă un clasament al celor mai acceptabile. Toiul disputelor a fost întrerupt de un geamăt puternic și cutremurător, după care lumina se stinse complet. Energia reveni după circa un minut de derută printre membrii echipei, însă lumina era intermitentă și geamătul se transformă într-un cutremur continuu, de mică intensitate. Toți au crezut că Georgică a generat aceste probleme, și s-au adunat imediat în jurul lui.

– Nu am făcut nimic!, îi asigură acesta. Nici nu știu ce se întâmplă.

Atunci își făcu apariția Sibel, plin de sânge pe haine și pe mâini, cu un chip răvășit și mersul greoi. În ochii lui se citea dezamăgirea, neputința și teama.

– A murit!, bolborosea el ca pentru sine. A murit și nu a spus nimic din ce l-am întrebat. Iartă-mă!

A trebuit ca omul să se apropie de ei ca să-i înțeleagă cuvintele. Nu știau, însă, cui îi cerea iertare și de ce.

– Acum a murit?, întrebă Sabina, cutremurată. Oare de aceea se întâmplă astea?

– Chiar n-a mai scos niciun cuvânt de când a ieșit de-aicea?, se interesă Titus.

Sirianul dădea din cap a negație, ca un tic dobândit recent.

– Poate… doar când și-a dat duhul… ca o izbăvire…

– Ce anume?, sări Georgică. Ce cuvinte?

– Ceva cu… Ze… și nu știu ce, bâigui Sibel.

– Zeus? Zemelo? Ze și mai cum?

– Nu, nu, că era și un x…

Imagini pentru imagini cu zalmoxis

 

– Să fie Zamolxis?, continuă Gică.

– Ăsta e!!!, se lumină fața sirianului. E important?

– A fost zeul tracilor și s-ar putea să fie important pentru noi, se bucură IT-stul, revenind în forță în fața monitorului.

Sibel se prăbuși epuizat pe fotoliul folosit înainte de victima sa. Avea nevoie de timp ca să uite și să-și revină după o experiență atât de cumplită. Cutremurul se simțea tot mai puțin iar lumina dădea semne să se liniștească.

– Asta era!, exclamă victorios Georgică. ZAMOLXIS plus semnul infinit și cele zece cifre cunoscute de omenire. Am intrat!

– Bravo, micuțule!, îl felicitară cu toții, adunându-se în jurul lui.

– Ia vezi unde ne aflăm și încotro mergem?, veni Săndel cu întrebări concrete.

– Numai puțin…, așaaa…, acum, așaaa… și… să fiu al…

– Ce-i?, se auzi pe mai multe voci.

– Păi, avem o viteză incredibilă, cu mult peste cea a luminii… Destinația este… Pământul.

– Deci nu ne-a mințit, ne întoarcem după sufletele oamenilor, deduse Săndel. Poți să faci ceva?

– Nu știu încă. Ce ați vrea să fac? Deocamdată avem probleme mari aici.

– Ce probleme?, se interesară Titus și Sabina.

– Sunetul acela prelung, urmat de cutremur, a trezit cel puțin unul dintre semenii zeității moarte. Uitați-vă și voi…

Pe monitor se puteau vedea câteva șiruri de sarcofage transparente, din care unuia tocmai i se ridicase capacul. Din el se ridicau aburi, iar după puțin timp se putea distinge un trup identic cu cel de care tocmai s-au dispensat.

– În curând o să vină peste noi, rosti Săndel. Putem să-l oprim cumva?

– Nu știu ce dotări are, dar caut. Poate găsim un sprijin, spuse Georgică în timp ce-i dansau degetele pe tastele invizibile. Uite, aici sunt niște „celule” la care nu am avut vedere până acum. Cred că sunt alte ființe din Univers, ce sunt ținute în captivitate și despre care am auzit de la cei doi frați că au puteri nebănuit de mari. N-ar strica să ne căutăm niște aliați. Ce ziceți?

– Bine, bine… Încearcă tot ce se poate, îl îndemnară coechipierii.

– Ăsta mi se pare interesant, gândea micuțul cu glas tare. Nu-i disting ochii, dar știu sigur că mă vede, are în schimb urechi mari, deci percepe bine sunetele. Nu-și mișcă buzele, dar îl aud în minte cum îmi spune: „Eliberează-mă și te voi scăpa de ei. Te voi servi fără să-ți cer mare lucru în schimb. Sunt cel mai potrivit pentru asta”.

Tangențial (17)

– Eu nu pot să suport violența, interveni Sabina. Oricine sau orice ar fi, trebuie să-i arătăm că suntem civilizați și umani, nu niște răzbunători fără judecată și milă.

– Judecată vrei, judecată o să-i facem!, se irită Sibel. Îl acuz de blasfemie și îi cer condamnarea la moarte prin tortură. Vrea cineva să-l apere și să-l scape, n-are decât, dar cu mine nu-i merge. Trebuie să scăpăm de ființa asta oribilă și de ceilalți asemeni lui, chiar dacă ar fi să ne dăm viața pentru asta. Uitați-vă cât de despuiat ni s-a arătat. Spre asta tinde și civilizația așa-zis creștină de pe planeta noastră. Femeile umblă tot mai goale, în loc să poarte burka sau măcar un văl islamic, ispitindu-i pe bărbați și comițând astfel păcate de neiertat. Dacă nu luăm măsuri, vom ajunge toți un butoi de grăsime fără pic de rușine sau credință. Alah ne-a avertizat și numai ascultându-i poruncile putem evita un viitor atât de jalnic.

Femeia, Titus și Georgică veniră cu obiecții, fapt care generă o polemică gălăgioasă. Săndel a fost cel care s-a impus cu un ton mai ridicat.

– Hoooo! Hoooo!… De acord cu Sibel, într-o anumită măsură. Dacă planeta aceasta și cei care o conduc vor să ne stârpească de pe Pământ, e de datoria noastră să-i împiedicăm prin orice mijloace. Însă, înainte de toate, avem nevoie de informații precise. Poate reușim să ne întoarcem acasă, eliminând și amenințarea despre care ni s-a vorbit. Sperăm ca Georgică să intre în fișierele secrete și astfel să găsim o cale prin care să ducem la îndeplinire ambele misiuni. Treci la treabă, micuțule, și arată-ne ce poți!

Apoi, comandantul îl luă la o parte pe Sibel, apropiindu-se amândoi de ființa generatoare de conflict. Aceasta încetase să-i mai amenințe și îi asculta cu ceva interes.

– Și cum zici că ai să-l faci să vorbească?, îl întrebă Săndel pe sirian, având grijă să fie auzit și de cel vizat.

– Războiul m-a învățat multe, iar tortura e una dintre aceste învățături. Pot să-l fac să sufere cum nici nu gândește, să-și dorească cu ardoare să moară, dar să nu poată nici măcar a urla așa cum vrea. Nu am nevoie de instrumente anume, brațele și dinții îmi sunt de cel mai mare ajutor. Îi voi suci picioarele și mâinile, îi voi smulge organele genitale și îi voi scoate ochii din orbite, cu răbdare și plăcere.

Gazda obeză nu părea prea intimidată de amenințările lui Sibel și continua să-i sfideze din priviri. Săndel se aplecă spre urechea lui și îi spuse cu voce tare:

– Vrei să ne demonstrezi că ești nemuritor? Acum ai ocazia: tipul acesta n-are milă și credință în tine, te poate chinui mai rău decât a fost chinuit Iisus pe cruce. Dacă îți tranșează corpul în zeci de părți, iar inima ta continuă să mai bată și călcată în picioare, poate că pe mine mă vei convinge, dar nu și pe el. Te sfătuiesc să te gândești mai bine și să ne spui câteva lucruri, scutindu-ne pe toți de o experiență neplăcută și salvându-te pe tine.

„Creatorul” îi fulgeră pe rând cu privirea, la început în tăcere, după care cu aceeași voce amenințătoare:

– Credeți că mi-e frică de moarte, oameni slabi și fără minte? Eu am murit și am înviat de mii de ori, precum voi dormiți și vă treziți în fiecare dimineață. Vreți să mă răstigniți și să-mi batjocoriți trupul? Acesta nu-i decât o carcasă pe care o voi schimba la fel de ușor cum vă schimbați voi de haine. Eu sunt mai presus de înțelegerea voastră, iar dacă-mi provocați mie chinuri, în chinuri o să sfârșiți, în timp ce eu mă voi înălța din nou.

– Cine ești tu, cu adevărat?, întrebă Săndel.

– Tocmai ți-am spus, dar nu ai priceput. Încă nu-i târziu să reparați ce ați stricat, încă mai pot ierta ce mi-ați făcut. Dați-mi scaunul înapoi și vă voi păstra în slujba de administratori ai planetei, pe termen nelimitat.

– Așa cum ai făcut cu cei doi frați? Să devenim roboți care te hrănesc și curăță după tine? Să ne pierdem conștiința, iar tu să ne elimini rudele și prietenii de acasă? Nu cred că-i o situație mai bună decât moartea.

 

Imagine similară

– Pot să anulez recoltarea sufletelor de pe planeta voastră, rosti gazda cu o voce mai împăciuitoare. Sunt multe alte planete care așteaptă să fie valorificate.

– Nu cred nimic din ce spui, păcătosule!, răcni sirianul. Te-ai dat drept Alah, iar asta nu se iartă. Alah cel Mare îmi cere să-l răzbun, iar eu o voi face.

Privirea celui căzut deveni din nou sfidătoare, iar gura nu-i mai scoase niciun sunet. Săndel se ridică și îi șopti lui Sibel:

– Faci ce vrei, dar nu de față cu noi. Nu suportăm să vedem torturi, mai ales că avem și o femeie printre noi. Îi găsești o încăpere și încerci să scoți cât mai multe de la el. Eu mă spăl pe mâini și nu mai știu nimic despre asta.

Tangențial (16)

Fața gazdei se schimonosi de furie, iar fotoliul în care stătea începu să leviteze, permițându-i să-și privească interlocutorii de la înălțime.

– Tu îți permiți să mă etichetezi pe mine?!, creatură rebelă și neștiutoare, tună cu o voce mai ridicată ca niciodată. Eu te-am făcut și tot eu te voi extermina. Întâi pe tine și colegii tăi, iar apoi toată seminția ta. V-am dat apă, aer, lumină, o planetă cu condiții optime și mii de ani în care să progresați. Dar voi ce ați făcut cu toate aceste daruri? Mai de folos e un gândac pământului, decât voi, niște egocentriști irecuperabili. Dar destul am pierdut vremea cu explicații, e timpul să trec la preluare.

– Iartă-l, Doamne, că nu știe ce vorbește!, se auzi atunci glasul Sabinei, care se prosternă cu capul până la pământ. E soțul meu și nu a crezut niciodată în tine, iar aceasta a contribuit la ruptura dintre noi. În schimb, eu m-am rugat zi de zi să mă mântuiești și să mă primești alături de tine, pentru eternitate. Știu că nu mi-a venit să cred când te-am întâlnit în carne și oase, altfel mi te închipuiam, dar credința mi-e mai presus decât orice prejudecată, iar acum mă căiesc pentru îndoielile mele. Ba mă ofer să fiu prima care-și dă sufletul nevrednic pentru a sălășlui în Creatorul Înțelept, cel fără început și sfârșit. Doar o dovadă de milostivire și iertare îți cer, înainte de a-mi închide ochii: lasă-mă să-ți sărut mâna dreaptă, ca unui tată iubit și iubitor. Ar fi supremul dar la care poate visa un muritor credincios.

Cel care-și spunea Creator, se arătă impresionat de cuvintele pline de adulație a femeii, precum și de plecăciunea ce reflecta deplina umilință. Chipul i se mai destinse, iar fotoliul reveni în locul de unde se înălțase. Zise:

– Se pare că m-am înșelat în privința ta, Evă. Eu sunt milostiv, dar pot la fel de bine să fiu gelos și răzbunător. Ca un tată, așa cum bine ai spus-o, care își pedepsește sau răsplătește copiii, în funcție de faptele și meritele lor. Nu mi-a plăcut niciodată să mă arăt oamenilor, și cu atât mai puțin să fiu atins de vreunul. Dar voi face o excepție de această dată, pentru a le arăta necredincioșilor din preajma ta cât sunt de bun și iertător cu aceia care merită. Vino să-ți binecuvântez sufletul și să-ți ofer plăcerea de a mă atinge. Dar numai tu!

Titus încercă să o prindă de mână, dar Sabina se smuci din strânsoarea lui. Nici împotrivirea verbală a celorlalți nu o convinse, astfel că se apropie cu pași lenți și ochi aplecați spre conul de lumină unde trona gazda. Ajunsă în dreptul bărbatului, se înclină la fel de spășită și primi cu smerenie mâna care îi atinse întâi creștetul capului.

– Doamne, am fost învățată să apreciez mai mult dreapta, dar văd că îți folosești mâna stângă. Fii bun și lasă-mă să-ți sărut mâna dreaptă, pentru că de-a dreapta ta stau cele mai merituoase suflete, după cum ne-a învățat Scriptura.

Creatorul dădu binevoitor din cap și își desprinse mâna dreaptă de pe mânerul fotoliului, întinzând-o spre buzele în așteptare ale Sabinei. Aceasta o sărută prelung, dar în același timp o prinse strâns cu ambele mâini, trăgând cu putere.

– Ce faci, femeie?!, urlă bărbatul, încercând să-și recupereze brațul.

Dar forța nu îi era atât de mare încât să scape ușor din strânsoarea neașteptată, în timp ce bărbații ceilalți și-au dat seama că era momentul să intervină și se repeziră să-și ajute prietena. Bărbatul se zbătea cu disperare, însă fu imobilizat în câteva clipe și apoi rostogolit din fotoliu.

– Dați-mi drumul, sălbaticilor!, striga el în continuare. Veți fi pedepsiți cum nici nu vă puteți închipui, iar sufletele voastre nu vor avea niciodată odihnă. Nu știți cu cine vă puneți! Dați-mi drumul, vă spun!

Se zbătea de unul singur pe podea, încercând fără succes să se ridice în picioare. Dar oamenii nu-l băgau încă în seamă, fiind preocupați de altceva.

– Deșteaptă fată!, exclamă admirativ Georgică. De unde ai știut că are comenzile încorporate în mânerul din dreapta scaunului?

– Am văzut cum fotoliul se mișca, deși gesticula cu brațul stâng, răspunse femeia, răsuflând ușurată. E drept că am riscat, dacă mă gândesc și la posibilitatea altor comenzi, cum ar fi cele mentale.

– Ai avut o intuiție bună!, o lăudă și Titus, îmbrățișând-o.

– Și acum ce facem cu el?, întrebă Săndel. Cine știe câți mai sunt și când o să ne trezim cu ei pe cap!

– Să-l interogăm!, interveni Sibel. Iar dacă nu ne spune, o să-l torturăm. Precis că nu-i obișnuit cu durerea.

– Vrei să-ți torturezi Creatorul?, se arătă uimit Săndel.

– Ăsta-i Alah?! Sau Dumnezeul vostru? Voi nu vedeți că nu-i în stare nici să se deplaseze fără tehnologie?

– Cine știe? Poate că tehnologia a ajuns să facă totul și pentru Dumnezeu. Ea te ajută, dar poate la fel de bine să te distrugă, atunci când abuzezi de ea.

Imagine similară

 

Tangențial (15)

Pauza de comunicare care a urmat nu-i mai miră, deși parcă era mai lungă decât cele anterioare. Ochii de pe monitor dispărură, lăsând din nou loc întunericului. Probabil că gazda se gândea la propunerea lor sau chiar era în curs să o îndeplinească.

– Hei, cel care-ți zici Creator, unde ești?, izbucni tot Sabina. Nu ai curajul să te arăți creațiilor tale?

– Sunt printre voi, dar nu mă simțiți, se auzi iar vocea lină. Sunt în fața voastră, dar nu mă vedeți. Așa cum vă vorbesc, dar nu auziți ce vă spun, ci numai ce vreți.

– Iartă-ne dacă nu vedem pe întuneric, continuă tot femeia. Fă lumină și ajută-ne să te cunoaștem, dacă tot îți aparținem. Fii mai explicit, dacă tot suntem ignoranți.

După câteva clipe, apăru în fața lor un con de luminos ce avea în centru un personaj cel puțin bizar. Un bărbat gol pușcă, fără pic de păr pe corp și cap, dar cu o burtă imensă, o față butucănoasă dintre a căror obraji imenși de abia se vedeau ochii pasivi, ce trădau bătrânețea și tristețea. Stătea într-un fotoliu de care se ținea cu brațele scurte și groase, al căror diametru era întrecut doar de picioarele acoperite și ele din plin de grăsime. Persoana arăta precum oamenii de pe Terra care sufereau de obezitate morbidă. Era firesc ca toți cei cinci pământeni să rămână fără grai o bună bucată de vreme. Cuvintele veniră din partea celui „admirat”.

– Bănuiesc că nu sunteți mulțumiți de imaginea pe care o vedeți. Poate vă așteptați la un bătrânel cu barbă, îmbrăcat în haine lungi și albe. Sau la un tânăr subțirel și cu ochi blânzi, care să vă spele cu smerenie picioarele și să vă dea speranțe într-o viață eternă și edenică. Așa vă place vouă să credeți, dar uite că realitatea e cu totul alta. Nici omenirea n-ar arăta mai bine dacă v-aș lăsa încă o mie de ani. Deja ați ajuns să vă folosiți de tehnologia tot mai avansată, devenind mai comozi și supraponderali. Voi sunteți niște excepții, dacă nu-l luăm în seamă pe bărbatul masiv care-mi zice Alah. Dar eu văd lumea voastră în ansamblu și nu îmi place deloc viitorul la care tindeți. Îl aveți în fața voastră și nu cred că vă convine cum arată.

Bărbatul își deschise brațele, lăsând să i se vadă hălcile de grăsime. Sabina nu mai avu puterea să privească și-și lăsă privirea în jos.

– Să nu credeți că sunt pe moarte, copiii mei, continuă supraponderalul. Tehnologia ne-a adus în situația asta și tot ea ne menține în viață. Dormim mii de ani, mâncăm foarte puțin și ne întărim cu sufletele semănate și culese din tot Universul. Prin ele, cei care au norocul să-l ofere, își ating țelul de a avea viața veșnică la care au visat mereu. Noi suntem Raiul în care veți păși și veți găsi un colțișor pentru Eternitate. O să vă dau chiar acum un exemplu de transfer, înainte de a se pierde sufletul colegului vostru.

Imagine similară

Personajul se agăță iarăși de mânerul fotoliului-tron, după care un furtun se desprinse, precum un șarpe viu, de pe un aparat aflat în încăpere. La capăt era atașată o mască transparentă care se așeză ușor pe gura și nasul lui Călin. Imediat după aceea, pieptul omului se încordă o dată, apoi se contractă definitiv, în timp ce chipul i se destinse, iar mâinile i se înmuiară pe lângă corp. Se putea spune că își dăduse sufletul. Furtunul cu mască se detașa ca la comandă și porni lin spre fața bărbatului nud, unde se atașă la fel de simplu. De data aceasta, trupul celui în cauză fremătă cu putere, de parcă ar fi fost cuprins de un orgasm devastator. Ochii i se dilatară, corpul îi fremăta plin de vibrații, degetele mâinilor se strânseră ca pe o halteră ce trebuia ridicată acum, iar la urmă, după ce masca se desprinse, se auzi un geamăt prelung care-i cutremurară pe martorii stupefiați.

– Oooo, daaaa!, se auzi apoi exclamația bărbatului, devenit mai vioi la trup și căutătură. A avut un suflet bun și a ajuns acolo unde îi era locul. După cum vedeți, e foarte simplu și promițător. Sufletele se pot păstra în recipiente speciale și administra acelora dintre noi care se trezesc periodic. Mai aveți ceva nelămuriri sau trecem la preluare?

– Nelămuriri avem destule, mai ales după ce s-a întâmplat, sări Titus primul. Tocmai am văzut cum ai luat sufletul unui prieten de-al nostru, după care vrei să faci la fel și cu noi. Totul pentru a întreține niște ființe obeze, care nu fac nimic altceva decât să doarmă și să prăduiască alte planete și civilizații. Noi am crezut întotdeauna că sufletele ne aparțin și ne-am rugat ca ele să fie iertate și primite într-un loc frumos, în care să se bucure de libertate și iubire. Ori, după cum vedem prea bine, numai frumos și liber nu e locul unde vrei să ne închizi sufletele. Și tot așa vrei să faci cu toată specia noastră, de pe Pământ. Nu crezi că ați ajuns la stadiul de paraziți?

Tangențial (14)

Însă ceea ce a urmat – chiar înainte de a se bucura de sfârșitul mesei – nu era ceva la care s-a gândit vreunul dintre ei. Lumina s-a stins complet în încăpere, lăsându-i într-un întuneric la fel de complet precum a fost acela din camera în care au fost găzduiți prima dată.

– Ce poate să fie asta, Georgică?, se auzi vocea lui Săndel.

– Habar n-am, răspunse micuțul, iritat. Nu pot să le știu pe toate, că nu-s Dumnezeu, iar locul ăsta e nou și pentru mine ca și pentru voi.

– Nu poți să faci ceva sau măcar să încerci?, întrebă și Titus.

– Pe bezna asta mi-e frică și să mă mișc. Nu se vede absolut deloc, iar fără energie nimic nu funcționează. O fi o pană de curent?

– Grozav! Pană de curent într-o tehnologie atât de avansată, mi-e cam greu să cred, deduse comandantul. Mă tem că gazdelor nu le-a prea plăcut de noi și au trecut la măsuri. Hei, voi de acolo, arătați-vă chipurile!

Invitația părea să rămână fără ecou, în timp ce fiecare dintre pământeni aștepta, cu inima strânsă, un semn cât de mic. Doar respirațiile lor și același huruit înfundat îi făceau să simtă că sunt împreună, în același loc imprevizibil. Nu se știe cât a trecut, dar răspunsul a venit, totuși, printr-o voce lin curgătoare, a cărei sursă părea foarte aproape de ei:

– La început a fost întunericul total și liniștea nevieții. Dar am venit EU, născocind cuvântul ce a spart liniștea și lumina care a alungat întunericul. Fiecărui cuvânt i-am dat un sens, iar din lumină am zămislit ființe de tot felul, cu roluri bine definite. Cineva trebuia să le stăpânească în lipsa mea, iar asta nu mi-a reușit de la început. Multe specii din acestea am eliminat până am ajuns să te fac pe tine, după chipul meu. Am crezut că vei fi cel mai potrivit, deși mi-ai înșelat de mai multe ori așteptările. Pedepsele date de-a lungul timpului – când treceam să-mi văd lucrarea și eram dezamăgit – au avut efect temporar și sub așteptări. Voi uitați repede sau dați alte înțelesuri lucrurilor atât de evidente, dacă nu vă convine adevărul. Acum, m-am convins încă o dată că speranțele mele nu mai au temei pe această planetă și mă gândesc să opresc experimentul. Sunt alte locuri de care trebuie să mă ocup, în care Raiul mult râvnit de voi există cu adevărat, întreținut de ființe mult mai reușite.

Liniște din nou, sau poate numai o pauză. Grupul profită de ea pentru a-și exprima nelămuririle:

– Cine ești și de ce nu te arăți? Cred că e o înregistrare standard. Vrei să spui că ești Dumnezeu? Alah e mare și nu vorbește ca tine! Ce vrei de la noi?

După ce spiritele mai domoliră, întrebările încetând în cele din urmă, un monitor mare se lumină, lăsând să se distingă un prim-plan cu doi ochi obosiți, de o culoare nedefinită:

Imagini pentru imagini cu priviri de bărbati

– Cu adevărat vă spun că Eu sunt El, dar nu singurul. Cei care v-au dat formă și viață, v-au păzit de catastrofe cosmice și de specii agresive, de fenomene naturale apocaliptice și de voi înșivă. Mi-ați dat diferite nume, m-ați multiplicat în diferite forme și mi-ați pus în gură vorbe ce nu-mi fac cinste. Nu sunteți doar voi de vină, din moment ce eu v-am creat. Sufletele voastre, bune sau mai puțin bune, îmi aparțin și am nevoie de ele pentru alte proiecte. Să nu credeți că-i doar o figură de stil, pentru că ele chiar există și ne sunt vitale pentru creierele în care le implantăm. Altfel cum explicați că viețile noastre măsoară milioane de ani, după unitatea voastră de timp? Credeam că totul va fi simplu: vă extragem de pe planetă, controlăm calitatea sufletului și, în funcție de rezultate, ne mulțumim cu voi sau trecem la extragerea în masă din toată specia voastră. Analizele au arătat că recolta poate fi culeasă, deci ne vom întoarce pentru a o ridica. Voi sunteți norocoșii care veți oferi esența vieții în mod direct, prin transfer instantaneu. Pentru asta am să vă iert fiindcă m-ați trezit a doua oară din starea de repaos total, dar și pentru că ați pus în pericol viețile a două exemplare proaspăt recrutate. După cum vă place să credeți, Creatorul e iertător și foarte generos, dar poate deveni nemilos atunci când nu-i respecți poruncile și te întorci împotriva lui…

– Dovedește-ne că ești Dumnezeu!, se grăbi Sabina să intervină, înainte de a se întrerupe legătura. Dă-ne lumină și lasă-ne să te vedem. În spatele unui ecran, oricine poate să se dea puternic și să-și atribuie roluri divine. Măcar să ne dăm sufletul împăcați.

– Femeieeee… Ai rămas la fel de suspicioasă și curioasă precum Eva. Nu vezi că sunteți în mâinile mele, în casa mea, în puterile mele? Doar un buton să apăs și adormiți pe vecie, fără să mai știți ce se întâmplă cu voi. Ce dovadă mai mare vreți?

– Și noi avem monitoare și calculatoare pe Pământ. Dar avem și șarlatani care-i mint pe oameni, dându-se cine nu sunt. Dacă vrei să ne oferim sufletele cu bucurie, trebuie să ne convingi că i le donăm celor care merită, deci celor care ne-au făcut. Altfel, aceste suflete se vor zvârcoli în voi și vă vor face mult rău.

Tangențial (13)

– Ce s-a întâmplat cu ei?, întrebă femeia, bulversată de întorsătura pe care au luat-o lucrurile. Ce le-ai făcut?

– Am presupus că cipurile interacționează între ele, dar nu eram sigur, răspunse Georgică, uimit și el de efectul spectaculos. Mai ales că fiecare din ele are și o componentă organică, ce realizează o simbioză cu creierul primitorului și contribuie la transformarea acestuia. Nu speram, însă, la o reacție atât de puternică.

– S-ar putea să moară amândoi, iar noi să rămânem închiși aici.

Constatarea suna ca un reproș din partea lui Săndel, după ce examină mai atent victimele.

– Cel puțin ăsta, parcă nu mai are puls, arătă el către Albert. La fel se poate întâmpla și cu frate-său. Oare cipurile lor mai funcționează?

– Trebuie să încercăm, până nu e prea târziu, se precipită Georgică. Goliți căruciorul cu mâncare și așezați-l pe Călin în loc.

Sibel se conformă primul, dar nu înainte de a-și satisface curiozitatea în ce privește conținutul bolului. Făcu o grimasă de dezgust și scuipă instinctiv substanța pe care o băgase în gură.

– Asta-i otravă, nu-i mâncare!, strigă el, debarasând dintr-un singur gest tot ce era pe suprafața plană a căruciorului, pentru ca imediat să ajute la așezarea cu grijă a lui Călin.

Acesta era tot inconștient, dar încă mai respira, iar asta le dădea speranțe prietenilor lui, mai ales când micuțul IT-ist i-a încurajat spunându-le că durata mică ce s-a scurs de la implantarea cipului nu i-a oferit posibilitatea de a prelua controlul total asupra persoanei. Presupunerea s-a dovedit corectă, iar semnalul cipului din creierul victimei a fost perceput de senzorul ușii, care le-a deschis calea mult așteptată. Dar, chiar și cu ajutorul hărții, le-a trebuit ceva timp până să găsească o încăpere în care să-și facă nevoile, mai ales pentru că toaletele erau atât de sofisticate, încât cu greu și-au dat seama când au nimerit în vreuna. În acest timp, Călin părea că se stinge încet, iar Sabina își exprimă preocuparea în ce privește salvarea lui.

– Trebuie să se poată face ceva!, zise ea pe drumul către „cabinetul medical” unde se tratase Georgică.

– Îmi pare rău, dar nu putem face nimic, îi răspunse acesta. E nevoie de o operație pe creier foarte complicată, pentru a-i îndepărta cipul, iar asta nu e ceva de nivelul nostru. Singura noastră șansă e să mai găsim un component identic, ca un pașaport cu care să avem acces în toate cotloanele acestui labirint.

– Dar nu-l poți opera tu, ghidat de un program?, se interesă Titus. Doar sunt calculatoare peste tot, cu programe de tot felul.

– Nu-i suficient să știi cum se face, e nevoie și de o mână sigură, de curajul de a lucra pe creierul unui om. Eu leșin numai când văd sânge, dar dacă se oferă cineva, promit să găsesc îndrumările potrivite.

Tăcerea s-a lăsat printre ei, nimeni neasumându-și răspunderea de a contribui cu mâna lui la moartea lui Călin. Din păcate, speranța de a mai găsi un component identic nu s-a împlinit, deși au căutat în mai multe încăperi. În această situație, erau nevoiți să care peste tot după ei trupul muribund al prietenului lor, o treabă deloc plăcută și tot mai depresivă.

– Du-ne într-un cabinet dotat cu tot ce-i nevoie pentru incizie, se hotărî, deodată, Săndel. Am să fac operația și o să scot cipul înainte de a se degrada. Măcar îl scutesc de suferință pe bietul om.

Vestea părea să le mai aducă inima la loc, deși aducea cu un mic măcel, nicidecum cu o intervenție chirurgicală.

– Dar, înainte de asta, cred că ne-ar prinde bine ceva comestibil de mâncare, completă Săndel. Dacă poți să rezolvi asta, te pup de nu te vezi, măi Georgică! Și ceva de băut, firește.

– Putem încerca, dar nu știu ce o să găsim, se învioră micuțul IT-ist.

Intrară exact în încăperea unde a avut loc ultima discuție dintre cei doi frați gemeni, iar Georgică începu imediat să navigheze printre programe. A durat un timp până a găsit ceva promițător, însă tot nu era mulțumit.

– Se pare că gazdele consumă aproape mereu același tip de amestec neplăcut la gust pentru noi, dar foarte hrănitor și ușor de digerat. Mai ales dacă ei se află, ca acum, într-o stare de anestezie îndelungată, timp în care sunt asistați de un computer central, la care nu am acces. Dar și această pastă are la bază câteva ingrediente cunoscute și apreciate de noi, oamenii, cum ar fi peștii.

Imagine similară

– Excelent! Vrem pește, se auziră mai multe strigăte.

– Peștii ăștia provin din lacul nostru și se pot servi doar fierți, îi lămuri Georgică.

– Buni și fierți, ba chiar și cruzi, dacă găsești și ceva băuturică înainte, îl provocă iar Săndel.

Pentru această misiune nu trebui multă așteptare. Pe banda din fața lor își făcură apariția un pahar cu o băutură incoloră, pe care comandantul o gustă primul.

– Nu știu ce este, dar are un efect al dracului de bun!, decretă Săndel cu zâmbetul pe buze. De băut și de mâncat la toată lumea, apoi vedem noi ce-o să mai fie.