Banii (XVI): Cu cărțile pe față

– Ia te uite, vine muntele la Mahomed!, cu această expresie l-a întâmpinat Virgil pe Liviu, când acesta a apărut în somptuosul lui apartament. Intră și ia loc unde te simți mai bine. Eu te primesc cu brațele deschise și te servesc cu ce băutură vrei, spre deosebire tine, care m-ai lăsat pe sec la ultima noastră întâlnire. Doar palincă d-aia puturoasă nu am în bar, dar dacă știam că mă vei căuta, făceam rost.

– Mulțumesc, dar nu trebuie să te deranjezi, îi răspunse vizitatorul rotindu-și privirea în jur și arătând impresionat de ce vede. Știi foarte bine de ce sunt aici, și n-are rost să faci pe amabilul.

– Chiar așa, ai venit să mă chemi la nuntă? Am aflat că tocmai ai scăpat de o înmormântare, rânji gazda în timp ce turna ceva băutură în două pahare. Apoi întinse unul dintre ele musafirului, însă, după câteva secunde de așteptare, îl puse înapoi pe barul din colțul apartamentului.

Imagine similară

– Vreau să rezolvăm o dată pentru totdeauna conflictul dintre noi. Fără amenințări, mai mult sau mai puțin voalate, fără otrăvuri, fără vicleșuguri… Dacă ești bărbat, comportă-te ca atare și atacă-mă direct, nu angaja mercenari să-ți facă treaba murdară, îi spuse Liviu, cu exaltare în voce.

– Insinuezi că aș avea vreo legătură cu otrăvirea ta? Ai dovezi în acest sens sau mergi pe presupuneri?

– Nu o să-ți spun acum și aici ce dovezi există. Corect ar fi să ne confruntăm mâine la Tribunal, pentru a lăsa Justiția să judece. Ori să găsim o cale mai rapidă. M-am săturat să mă tot uit peste umăr sau să-mi fac griji pentru ceilalți din jurul meu.

– ”O cale mai rapidă”… îmi place cum sună! Știi bine că n-ai să mă vezi niciodată în fața instanței, deci te bazezi pe o rezolvare între noi doi, nu-i așa? Ai avut chiar curajul să pătrunzi și să mă provoci pe terenul meu. Rodica știe că ești aici sau ai venit de capul tău? Bănuiesc că nu te-ar fi lăsat, după cât e de grijulie. Și cum ai vrea să rezolvăm acest conflict? Să ne batem până unul nu se mai ridică? Îmi pare rău, dar nu vreau să distrugem interiorul atât de frumos al locuinței; numai vaza aceea chinezească m-a costat cât mașinuța prietenei tale. Poate vrei să ne duelăm…

Spunând asta, Virgil se duse după barul încărcat cu sticle și deschise un sertar. De acolo ridică fin o frumusețe de revolver strălucitor, pe care îl mângâie ca pe un animal de casă. Cu aceeași plăcere îi înfiletă calm un amortizor și îl îndreptă spre oaspete.

Liviu tresări ușor, dar căută rapid resurse de calmare. Doar n-o să-l împuște pe covorul acela scump, ci mai degrabă era un alt mod de a băga frica în el. Totuși, ar fi mai bine să se așeze pe un scaun, tocmai pentru a dovedi că nu-i e teamă.

– Aș putea să scap de tine într-o secundă, dar vreau să-ți demonstrez că n-am nevoie de armă. O să te nenorocesc cu mâna mea, după care vei dispărea ca și cum n-ai existat. Deja m-ai călcat pe bătătură, și mie nu-mi place să mă enervez. Sunt un om de afaceri calm și înțelegător, până la un punct.

Își luă o mână de pe revolver și scoase un mobil din buzunar. După un scurt apel, transmise:

– Gicu, hai până sus. Toni e cu tine? Bine…

După care închise și se adresă celui din fața lui:

– Uite cum o să facem… Am o încăpere potrivită la subsolul blocului, unde putem continua discuția, între patru ochi.

– De aceea ți-ai chemat gorilele?, răspunse Liviu neîncrezător. Sunt cei doi care au preluat banii de la Rodica?

– Sunt ei, dar nu le-aș spune gorile, că se supără ușor. Să zicem că sunt ajutoarele mele. Vei coborî cu ei și mă vei aștepta jos, n-ar fi indicat să ne vadă lumea împreună. Dar ia stai puțin: de ce să nu facem jocul mai interesant?

Ridică din nou telefonul și formă alt număr. În acest timp, Liviu inspecta atent fiecare mobilier din camera spațioasă, dar parcă prea încărcată de obiecte scumpe care concurau parcă în a sări în ochii vizitatorilor. Chiar în dreapta lui putea admira o vitrină cu bibelouri extravagante și suveniruri scumpe, cum ar fi o minge cu autografe, o mănușă și o bâtă de baseball lucioasă. Plasma era aproape cât peretele de mare și era pornită în surdină. Pe ceilalți pereți erau expuse tablouri mari, reprezentând natura, nuduri, dar firește că și un portret al proprietarului. Telecomenzi de tot soiul tronau într-o căruță artizanală din lemn, expusă pe centrul mesei din sticlă.

– Rodica, dragă, ghici cine te așteaptă în apartamentul meu?

La auzul acestor cuvinte, Liviu sări ca un arc de pe scaun. Dar Virgil în temperă imediat, țintindu-l din nou cu arma.

– De fapt, te așteptăm amândoi să lămurim problema. Asta a fost propunerea iubitului tău. Da, da… vino imediat, până nu se întâmplă ceva ce am putea regreta.

– Ești un laș și un mincinos! Parcă era vorba că rezolvăm totul între noi, răbufni oaspetele.

– Între noi o să fie, dar eu impun regulile, băiete!

Mai cu veselie

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Nu mai e deloc pasiune în relația cu soția mea, se plânge un tip unui prieten.
– De ce nu încerci să aduci puțin mister și intrigă în viața ta, printr-o relație extraconjugală?
– Dar dacă află soția mea?
– Fii serios, trăim în vremuri moderne! Du-te și-i spune și ei asta!
Întors acasă la nevastă, își ia inima în dinți și îi spune:
– Draga mea, m-am gândit că o relație extraconjugală ne-ar putea apropia.
– Las-o baltă, spuse soția. Am încercat și n-a mers!

Imagini pentru poze cu zâmbete

* Cercetătorii au stabilit că femeile au o viață mai lungă și mai liniștită decât bărbații. Explicația fenomenului este că ele nu au neveste.

* – Cu scumpirile astea, am intrat într-un magazin alimentar și, cu banii care-i aveam, mi-am cumpărat o conservă care mi s-a părut mai ieftină.
– Și ce era în ea?
– Nu știu, că pe etichetă scria doar ”Aperitiv – deschide pofta de mâncare”…

* Un polițist care era pe moarte își cheamă avocatul pentru a-și face testamentul. După ce termină de redactat testamentul, polițistul îi spune avocatului:
– Să știi că mai am o ultimă dorință!
– Care anume?, întreabă curios avocatul
– Să fiu incinerat după moarte, iar cenușa să mi-o aruncați undeva pe stradă, unde se află un filtru rutier sau o razie a poliției.
– Dar de ce?, întreabă din nou avocatul curios.
– Pentru că atunci sunt pomeniți cel mai des morții noștri!

* Anul 2025: Ungaria și România anunță că acceptă orice imigrant german care nu vrea să trăiască în Statul Islamic German!

* – Haida să-ți gâcesc în palmă, mânca-ți-aș ochii tăi frumoși!, nu se mai dezlipește o țigancă de mine.
Îi vâr mâna sub ochi:
– Na, hai, ghicește!
Îmi ia mâna, mi-o răsucește, o îndepărtează, apoi iar o apropie de ochi, se holbează, plescăie din limbă.
– Ce vezi acolo?, mormăi nerăbdător.
– Hapăi, frumosule, până la 45 de ani n-o să ai parte dă bani!
– Și după?
– După, te obișnuiești…

* Undeva-n Ardeal…
– Și, cum așa, bade Gheorghe, ai văzut marțieni?!?
– Apă’, no, eram cu oile…
– Și cum erau marțienii?
– Na, apăi nu prea poci spune, pentru că ba apăreau, ba dispăreau, cum ar fi… cum să zic… ca ființa și neființa la Heiddeger…

* Un rrom care a fost în moarte clinică povestește ce i s-a întâmplat dincolo:
”Mi-au dat 300 de euro și m-au trimis înapoi…”

* Culmea geloziei:
O prostituată, citind mesajele din telefoanele clienților!
– Ai văzut? Am făcut dragoste 63 de minute…
– S-a dat ora înainte, optimistule…!!!

* – Pisi, ce faci ca să ai corpul așa de frumos?
– Înot.
– Dar cu capul nu intri în apă?

* – Salut, vecine! Nu am mai văzut-o de mult pe soția ta, v-ați despărțit?
– Nu, parchează…

* SMS-uri pe mobil:
El: – Unde ești, scumpo?
Ea: – Ies acu’ de la coafor, m-am făcut blondă! Tu unde ești?
El: – Ies acu’ de la bar, m-am făcut praf!

* Preotul se săturase să tot vadă cum un tip tot adormea la slujbă, mai ales că omul mai și sforăia groaznic, așa că, într-o duminică, zice cu voce joasă:
– Cine vrea să ajungă în Rai, să se ridice în picioare!
Se ridică toată lumea, mai puțin adormitul nostru. Mai departe preotul țipă cât poate:
– Și cine vrea să ajungă în iad să se ridice acum în picioare!
Trezit de strigătul preotului, omul nostru sare-n picioare, se uită în jur, vede că nici un alt credincios nu se ridicase și zice către preot:
– Nu știu ce se alege aici, părinte, dar se pare că doar noi doi suntem pentru!

* Când și-a văzut nepoțelul pentru prima dată, soacra dezamăgită îi spune norei:
– Nu seamănă deloc cu fiul meu.
Atunci nora își ridică fusta și îi zice:
– Auzi, mamă soacră, asta-i păsărică, nu xerox!!!

* Nevastă-mea a intrat astăzi pentru prima oară în biroul meu:
– Deci, aici lucrezi, Costele?, mă întreabă ea.
Apoi, observând o fotografie pe masă, cu o blondă voluptoasă, arată cu degetul spre ea și mă întreabă:
– Cine e asta?
Văzând cum încep să roșesc, colegul meu Mitică interveni și zise:
– Costel ne-a spus că ești tu!

Cum am scăpat de invazie

În sfârșit, după aproape patru ani de muncă asiduuă, specialiștii de la NASA au reușit să descifreze, în proporție de 90% un dialog între două entități din afara Terrrei. Se știa doar că un emițător se afla la circa trei sute de kilometri de planeta noastră, iar celălalt la o distanță mult prea mare pentru a i se putea evalua distanța. După uluirea pe care a generat-o subiectul acestei conversații, urmată de mai multe dezbateri privind necesitatea secretizării lui, sau dimpotrivă, prilejul de a liniști omenirea prin aducerea lui la cunoștință, cea de-a doua variantă a avut câștig de cauză. Prin urmare, iată, în mare, ce cuprinde aceast dialog – de importanță vitală pentru omenire – între cele două ființe extraterestre.

”- AHAARA… aștept raportul final privind planeta 0963084200… Ai depășit cu patru ozuni termenul…

– Da… da… confirm recepția și trec la raport. Am fost nevoit să-mi prelungesc observarea planetei, pentru a elimina orice eroare. După mai bine de o mie de ozuni, m-am convins că o invazie ar fi prea riscantă pentru noi, indiferent dacă-i prin asimilare sau exterminare.

– Dezvoltă motivația, AHAARA…

– Deși atmosfera e ideală, iar natura primitoare, pe această planetă albastră s-au dezvoltat niște specii foarte periculoase pentru noi. Una ar fi o insectă mică care elimină o substanță fatală pentru organismul nostru. E drept că am putea face dispărută această vietate, cu anumite pierderi în flora și fauna acestui loc, dar problema principală o constituie specia care a pus stăpânire pe planetă…

– Continuă, AHAARA. Despre ce ființă e vorba?

– O vietate oribilă, cu patru extremități lungi și un cap monstruos. De aceea am exclus asimilarea, niciunul din noi n-ar suporta să arate atât de hidos.

– Dar un dialog pașnic și o cooperare ulterioară?

– Nu e de recomandat. Omul – așa se numește specia – nu este de încredere. Am văzut de multe ori când, după ce își dau mâna (semn că se agreează), se omoară fără motiv sau avertisment. Asta le e firea, iar noi nu am putea-o înțelege. Pentru a domina, au inventat arme de distrugere pe care le folosesc zi de zi, cu o plăcere sadică.

– Crezi că ar putea fi un pericol pentru noi?

– Exclus, dacă îi evităm. Sunt încă prea primitivi, nici nu au nave capabile să transporte oameni pe altă planetă. Dacă o țin tot așa, se vor autoelimina, otrăvind și mediul înconjurător pentru milioane de ani. De aceea nu recomand preluarea cu forța. Autodistrugerea ar fi inevitabilă. Eu zic că ar trebui să încetez supravegherea și să caut o altă țintă.

– Voi analiza propunerea ta, AHAARA. Deocamdată, rămâi în zonă. ”

Imagini pentru poze cu extraterestri

Aici s-a întrerupt sunetul. După ce s-au convins că e vorba într-adevăr de o transmisie, specialiștii de la NASA au apelat la cei mai buni cercetători în domeniul comunicațiilor, care au muncit neîntrerupt până au reușit interpreteze mesajul. E drept că unele sunete nu au avut un corespondent logic în limbajul nostru, dar prin inspirație și imaginație s-a ajuns la textul de mai sus. Se vede clar că Pământul a fost salvat de oameni, fără ca măcar aceștia să știe. Oare până când?

Pe poante

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – De când ne-am cunoscut, prietena mea și-a schimbat stilul de a face dragoste.
– Palpitant! Și ce stil preferă acum?
– Stilul fluture!
– Cum așa?!
– Păi, nu vrea să facem dragoste decât după ce-i flutur banii pe la nas!

* Mă rog mereu la Dumnezeu să mă ferească de dușmani, dar de la o vreme au început să îmi dispară din prieteni.

* Scos din pepeni, vânzătorul explodează:
– Dragă domnule, ați încercat până acum vreo treizeci de perechi de pantaloni! Dacă nu vă decideți să cumpărați totuși o pereche, nu vă mai spun pe unde mai sunt cei pe care i-ați dezbrăcat!

* Un orb, cu mâna pe răzătoare:
– Cine dracu’ a scris prostia asta?

* Bulă și cu tatăl lui se duc în pădure să taie lemne.
– Pa, tată, spune Bulă la un moment dat.
– Ce este, Bulă? Pleci undeva?
– Eu nu, tată, dar un copac a început să cadă spre tine…

Imagini pentru poze cu zambete haioase

* Maria era mioapă, dar prea vanitoasă ca să poarte ochelari și, în plus, foarte hotărâtă să se mărite. În cele din urmă și-a găsit un soț și a plecat în luna de miere.
Când Maria s-a întors, mama sa a țipat îngrozită când a văzut-o, s-a repezit spre telefon și a sunat un oftalmolog:
– Doctore, spuse ea gâfâind, trebuie să vii aici neapărat… este o urgență! Fiica mea, care întotdeauna a avut probleme cu ochii dar a refuzat să poarte ochelari, tocmai s-a întors din luna de miere…
– Doamnă, o întrerupse doctorul, stăpâniți-vă vă rog… spuneți-i fiicei dv. să mă caute la cabinet. Oricât de rău ar vedea, asta nu poate fi considerată cu adevărat o urgență…
– O, nu, spuse mama… nu înțelegeți! Tipul cu care s-a întors fiica mea din luna de miere nu e același cu care a plecat!!!

* Doi polițiști, la biserică; unul dintre el îl întreabă pe preot, care avea brațul în ghips:
– Ce ai pățit, părinte?
– Nimic, fiule, m-am împiedicat de bideu și mi-am rupt mâna.
Ies polițaii din biserică și primul îl întreabă pe al doilea:
– Ce dracu’ e ăla bideu???
– Eu de unde să știu, sunt mai bine de zece ani de când nu am mai fost la biserică!

* Discuție între doi liceeni, pe Facebook:
– Hai, să-mi bag…
– Ce-ai, mă?
– Vine una la mine deseară și n-am prezervative… am uitat să iau!
– Stai liniștit, se rezolvă!
– Nu am cum să vin la tine…
– Nici nu trebuie… du-te la maică-ta în cameră… al treilea sertar de la măsuță… sunt într-o pungă albastră.

* Odată, soția unui oltean, fiind leneșă și nevrând lucreze, se dădu bolnavă. Îi spuse soțului ei că are o boală grea, ”obosire de muncă” și este grav bolnavă. Neștiind ce să facă, olteanul se duce la farmacie să cumpere medicamente pentru nevastă, să îi treacă necazul.
– Aveți ceva pentru boala ”obosire de muncă”?
– Da, ia dă-te mai aproape și întinde capul!
Olteanul întinse capul, iar farmacistul îi dădu doi pumni în față, de îl ameți de tot.
– De ce mă loviși?
– Ăsta-i medicamentul. Îl dai soției tale și o vindecă.
Olteanul merse acasă și îi dădu un pumn soției de sări sus din pat și începu să lucreze ca titirezul. Bărbatul, mulțumit din cale-afară, se duse înapoi la farmacist:
– Am venit să-ți mulțumesc. Medicamentul a mers perfect.
– Vezi? Ți-am zis eu!
– Dar mi-o trebuit doar o doză, așa că pe cealaltă ți-o dau înapoi!

* – Nevastă-mea tocmai a luat locul întâi la concursul de mimică, i-am zis unui amic.
– Se pare că este o actriță foarte bună, felicitări!, răspunse el.
– Da, așa este…
– Și care a fost tema concursului?, continuă el.
– Simularea orgasmului.

Când cerul era mai aproape

Bănuiesc că m-am născut cu ochii deschiși și cu față spre cer. Poate așa se explică obsesia cu care priveam, de mic copil, tot ceea ce plutea în aer, indiferent că erau viețuitoare, nori sau obiecte construite de mâna omului. Chipurile oamenilor păreau la fel, și oricum nu le înțelegeam așa cum credeam că înțeleg semnele cerești, indiferent dacă mi se păreau îmbucurătoare sau de rău augur. Stăteam ore întregi cu ochii ațintiți în sus, bucurându-mă de fiecare nor alb, de zborul îndrăzneț al avioanelor și păsărilor, de dansul și zvâcnirile neprevăzute a zmeielor care umpleau adesea cerul senin. În schimb, mă temeam de norii negrii ce se adunau amenințători, iar fulgerele și tunetele mă făceau să fug îngrozit în casă. Noaptea visam furtuni apocaliptice, inundații catastrofale, avioane mari ce se prăbușeau în jurul meu și luau foc, chipuri dumnezeiești furioase pe mine, pe oameni, pe pământ.

Dar a doua zi dimineață mă trezeam cu o vreme frumoasă, ca o invitație spre o nouă contemplare a înălțimilor. Pe atunci se ridicau multe zmeie deasupra Seiniului, și tare mi-ar fi plăcut să fac parte dintre cei care le mânuiau. Din păcate, nici tata și nici fratele mai mare nu m-au ajutat să-mi construiesc unul, astfel că priveam cu jind la realizările unor copii pe care nu-i cunoșteam decât după felul în care le arăta impresionantul lor zburător. Îmi amintesc și astăzi că, printre ele, era unul mare și albastru, de care era atașat un balon lung și galben. Cred că era cel mai frumos și aproape zilnic prezent la înălțime, pentru a fi admirat și invidiat. Invidia o simțeam și eu, ba chiar am încercat să-l „vânez” cu praștia din dotare, doar că piatra mea nu ajungea atât de sus.

Într-o zi, însă, s-a întâmplat o minune: balonul s-a dezumflat brusc și minunea colorată a aterizat chiar în grădina casei părintești! Am alergat cu toată viteza spre locul în care s-a prăbușit vedeta spectacolului, și am găsit-o în iarbă. Doar că zmeul nu mai arăta deloc atât de mândru, era doar o hârtie colorată, trestie și un balon zbârcit. Nici măcar nu mai zvâcnea, de parcă pierduse și cea mai mică scânteie de viață. Am simțit atunci că și în mine parcă murise admirația pe care o avusesem pentru el. Acolo, jos, magia a dispărut și nici nu-mi mai venea să revendic rămășițele ei. Am privit trist la acea aripă frântă, până a venit un băiețel blond și a cules-o. Deci el era Conducătorul!

Imagini pentru poze cu zmeie

După acest incident, am salutat cu bucurie apariția zmeului albastru cu balon galben, fără să mai fiu invidios. Băiețelul, sau cineva din preajma lui, îl revitalizase și făcea din nou spectacol pe cer. Copii și oameni de diferite vârste îl priveau și zâmbeau, uneori fără să-și dea seama.

Multe am văzut în copilărie, privind spre înălțime. Unele or fi fost reale, altele, închipuiri sau vise. Astăzi, privesc mai rar spre cer și mai mult spre chipurile oamenilor. Mi se pare că cerul nu mai are secrete și nici nu mă mai poate impresiona, decât printr-o ploaie sau o furtună, cu care m-am obișnuit. În schimb, oamenii continuă să mă surprindă, oricât de mult aș crede că-i cunosc. Oare de aceea nu am mai văzut zmeie, de foarte mulți ani?

La miezul nopții

La miezul nopții, o să te privesc,
Sunt curios cum doarme steaua mea,
Pleoapele-ți cortină mă feresc
De jarul ce arde-n privirea ta.

La miezul nopții, te voi mângâia
Pe chipul adormit și visător,
Și-apoi pe-un sân voi mai întârzia,
Să-l simt cum freamătă îmbietor.

La miezul nopții, o să te sărut,
Tu poate vei avea o tresărire,
E granița-ntre ziua ce-a trecut
Și cea care te-așteaptă la trezire.

La miezul nopții, te voi părăsi,
Ca o cometă ce-și vede de cale,
Dar poate peste ani ne-om regăsi,
Ori voi fi atras de alte stele.

Imagini pentru poze cu comete