Vremuri

Imagine similară

Din vremea când eram copil,
Mă străduiam să fiu util
La orice lucru, cât de greu,
Voiam să pun mâna și eu.

Pe vremea când eram școlar,
Aveam speranțe-n buzunar,
Dar îmi era atât de clar
Că am s-ajung milionar.

Când am ajuns să m-angajez,
Să-mi dau obolul, să creez,
Am fost somat să mă abțin,
Mi se cerea doar să mă-nclin.

Venit-a vremea să mă-nsor,
Pășind în doi spre viitor,
Și ne-a unit un jurământ
Ce s-a pierdut ca frunza-n vânt.

Prin anii ce s-au adunat,
Credeam că voi fi respectat,
Dar prețuire o găsești
Numai dacă te-mbogățești.

Și-acum, la cel din urmă prag,
Parcă simțim un regret vag:
Viața s-a scurs, gândim altfel,
Doar vremurile sunt la fel.

Autobuzul (12)

Grigor își terminase prima încărcătură din pipă, dar la provocarea lui Sălăjan avea neapărat nevoie de un nou sprijin moral. De aceea întârzie cu răspunsul, punând la încercare răbdarea comisarului, până își curăță alene instrumentul, îl umplu cu o nouă porție de tutun și apoi îl aprinse cu un chibrit din dotare. Noroc că și polițistul mai avea încă țigări suficiente, la care se adăugă și respectul pe care-l simțea față de acest bătrân blajin și pipa lui antică. Un oftat prelung, venit din pieptul acestuia, părea semnul că era dispus să răspundă prin mai multe cuvinte decât de obicei.

– Nu cred că-i interesant cine sunt eu. Un pion banal care a ajuns să fie inclus în această combinație de anvergură, printr-o conjunctură a unui destin cinic. Vedeți dumneavoastră… eu am fost orfan de tată de când m-am născut, în toamna anului 1944. Părintele meu a asistat la naștere, dar după câteva zile a fost luat de valul soldaților, pornit să-l pedepsească pe Hitler. Mama mi-a povestit că era un tânăr frumos, ambițios și foarte inteligent. Îi plăcea să studieze până noaptea târziu, cu convingerea că o să inventeze lucruri extraordinare, care vor schimba total lumea. Din păcate, nu s-a mai întors după terminarea războiului, dar a scris câteva scrisori pe care mama le-a păstrat cu sfințenie și din care citea atunci când dorul de el o copleșea. Îmi pare rău că nu le-am adus cu mine, m-ar fi scutit de atâta vorbărie și ați fi văzut cu ochii dumneavoastră de unde a pornit totul.

Emoția se simțea în vocea lui badea Grigor, dar o potoli cu un fum mai adânc și o pauză de două minute.

– Părinții mei s-au iubit foarte mult, iar rodul binecuvântat al dragostei lor am fost eu. Așa mi s-a spus și nu o să mă îndoiesc niciodată de asta, chiar dacă tata a ales să se afirme în străinătate. A fost internat într-un spital din Germania, iar apoi transferat într-unul din Londra, din cauza unei răni grave, ce-i pusese viața în pericol. Acolo a cunoscut pe cineva cu aceleași înclinații spre știință și invenții, cu care s-a împrietenit și pe care l-a urmat apoi în SUA. Scrisorile veneau din ce în ce mai rar de acolo, prin tot felul de intermediari, și însoțite de bani pentru mama și educația mea. Prin anii ’50, i-a scris mamei cu ce se ocupă și a rugat-o să ardă apoi scrisorile despre acest subiect. Spunea că-i vorba despre un proiect militar colosal, cu indicativul secret de Rainbow, prin care se poate realiza dispariția unor lucruri masive și apariția lor în altă parte. E drept că primele încercări nu reușiseră și ele fuseseră sistate din anul 1943, dar el și cu prietenul lui au intrat în posesia documentelor și au reușit să le îmbunătățească. Cred că ați auzit și dumneavoastră de experimentul Philadelphia…

Imagini pentru imagini cu experimentul philadelphia

O mică stratagemă prin care bătrânul pasă mingea în terenul comisarului, preț de câteva noi fumuri.

– Îmi amintesc că am văzut un film pe acest subiect fantezist, remarcă Sălăjan, cu o umbră de surâs în colțul gurii.

– Firește că nici noi n-am crezut în această fantezie, dar speram ca, într-un fel sau altul, tata va ajunge la final și se va întoarce printre noi. Se pare că aceasta era și intenția lui, doar că a fost prins și închis pentru însușirea unor documente strict secrete, de interes național. Am aflat asta după mai bine de zece ani, timp în care nu ne-a parvenit nicio veste de la el. A fost eliberat în anul 1966 și extrădat în România, unde a ajuns tot în închisoare. Acolo ni s-a permis să-l vedem o singură dată, cu condiția ca el să coopereze cu regimul Ceaușescu și să pună la dispoziție tot ce știa despre experimentul Philadephia. Atunci am văzut că mama avea motive să-l iubească, după cum arăta – în ciuda detenției îndelungate – și optimismul care răzbătea din el, prin fiecare vorbă și expresie a feței. Ne-a dat speranțe și energie cât pentru toată viața de până atunci și cea care va urma. Am înțeles că era în posesia documentelor dispărute și avea de gând să-și pună planul în aplicare în țara noastră. Ne-am întors fericiți acasă și am tot așteptat semnul promis de el. Vremurile s-au schimbat, deținuții au fost eliberați, dar tata nu a mai venit acasă și nici vești nu am primit de la el. Anii au trecut tot mai greu și mama a murit cu dorul în inimă și cu fotografia lui la piept. Așa s-au stins mulți dintre consătenii mei în vârstă, în timp ce tinerii s-au răsfirat înspre locuri pline de viață și oportunități. Părea că-mi voi face singur cruce și voi adormi în somnul de veci, sprijinit de ea, până am primit o scrisoare scurtă. Era de la tata și îmi transmitea să cumpăr terenul pe care se afla acest autobuz, iar apoi să aștept. Anul expedierii corespunde, dar scrisul și hârtia par de câteva decenii. Această dovadă o am la mine, gândindu-mă că-mi va fi de folos. Pe tatăl meu îl cheamă tot Grigor…, Dan Grigor.

Bătrânul scoase plicul din buzunar și îl întinse comisarului Sălăjan.

Un ciorchine… de glume

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Gheorghe: – Bă, Ioane, ție îți plac femeile grase?
Ion: – Nu.
Gheorghe: – Dar îți plac femeile cu fundu’ mare?
Ion: – Nu, mă.
Gheorghe: – Dar femeile cu celulită, așa, pe picioare?
Ion: – Nu, mă.
Gheorghe: – Atunci de ce te culci, mă, cu nevastă-mea?

* Un canibal nu reușea să doarmă. Îl chinuiau gândurile: De ce trăiesc eu pe pământ? Ce-am făcut folositor pe lumea asta? Cum o să-mi trăiesc viața care mi-a rămas?
– De ce nu dormi?, îl întreabă nevasta.
– Mă chinuiesc îndoielile…
– De câte ori ți-am spus să nu mai mănânci intelectuali la cină?

* – Mamă, un bărbat și o femeie aleargă dezbrăcați pe câmp!
– Lasă, fiule, nu te uita, cine știe, or fi niște sălbatici!
– Femeia o fi ea sălbatică, dar bărbatul e chiar tatăl nostru!

* Un tânăr se adresează unei blonde:
– Draga mea, nu sunt frumos ca Apollo, nici voinic ca Hercule, dar te iubesc și te rog să-mi fii soție!
– Înainte de a-ți răspunde, aș vrea să–mi prezinți pe ce doi prieteni de care mi-ai vorbit!

Imagini pentru imagini cu portocale

* – Două kilograme de portocale, vă rog.
– Sacoșă doriți?
– Nu, mă gândeam să le duc în șuturi până acasă!

* Profesorul se străduiește să lămurească elevilor proverbul „Drumul cel mai scurt e cel mai bun”.
– Tata zice că nu-i așa!, spune un elev.
– Zău? Și ce meserie are tatăl tău?
– Șofer de taxi.

* – Tată, cumpără-mi și mie o tobă!
– Ei, dacă-ți cumpăr, n-o să mă lași să lucrez în liniște.
– Ba da, tată. O să bat toba numai când dormi.

* Soțul de 40 de ani, gândește privindu-și soția de 20 de ani:
„Când o văd eu pe ea, întineresc cu 10 ani. Când mă vede ea pe mine, îmbătrânește cu 10 ani. Rezultă deci că avem amândoi câte 30 de ani…”

* – Te-am visat astă-noapte!, spune ea soțului. Ah, ce vis minunat…
– Mi-l povestești și mie?
– Se făcea că tu ai plecat să lucrezi în străinătate pentru doi ani. Îmi scriai câte o scrisoare în fiecare zi. Iar bărbatul care mi le aducea era un bărbat foarte chipeș. Ah, cât era de chipeș!

* Isus se plimba prin Nazaret.
Acolo vede o mulțime de oameni care tocmai voiau să omoare cu pietre un păcătos.
Isus se pune protector în fața condamnatului și zice cu voce de tunet:
– Care din voi e curat de păcate, să arunce primul cu piatra!
Din mulțime vine o piatră care îl lovește pe Isus în cap.
Acesta aruncă o privire la cel care a aruncat-o și zice:
– Mamă, uneori chiar mă calci pe nervi!

* – Ce regim ții?
– Dieta de-a-v-ați ascunselea
– Cum vine asta?
– Mănânc pe furiș.

* – Pari cam obosit, Costele. Care-i treaba?
– Cum să nu fiu? S-a luat unul de soră-mea, tocmai din satul vecin, și m-am dus să-l bat.
– Păi cred și eu că ești obosit. 7 km dus, 7 km întors…
– Nuuu, că înapoi am venit cu Salvarea.

* Viața este ca o oră de matematică: adunăm, scădem, înmulțim, împărțim… greșim.
Când realizăm că am greșit, am vrea să corectăm, să o luăm de la capăt, dar uneori nu mai avem timp.
Sună de ieșire…

* Eu și soția mea ne ținem mereu de mână…
Dacă o las de mână, începe imediat să cheltuiască!

* Pe vremea lui Ceaușescu mă spălam pe cap cu șampon de urzică. He, he… ce-mi strălucea părul!
Acum mă spăl cu șampon special pentru strălucire. Ce-mi mai lucește chelia!

* Când o să bată clopotul de 25 de tone de la Catedrala Mântuirii Neamului, o să se audă și pe cealaltă lume cât de proști suntem.

* Caut persoane care dau animale în adopție (porci, găini, gâște, curcani).
De preferință înainte de Crăciun.

* Am fost la doctor zilele trecute și l-am întrebat: „Aveți să-mi dați ceva pentru vânturi?”
Așa că… mi-a dat un zmeu.

Autobuzul (11)

– Cred că știi de ce ai fost adus aici, domnule… Gri-gor… Vasile.

Bătrânul se așezase pe scaunul indicat și cerceta cu priviri fugare tot ce cuprindea încăperea aceea strâmtă și rece. Un bărbat de statură medie cu o figură acrită de viață, stând pe partea cealaltă a mesei micuțe din plastic pe care se înghesuiau o scrumieră plină de chiștoace, două pahare de unică folosință, un flacon cu apă minerală, o ceașcă cu un lichid negru – probabil cafea -, un dosar firav, ce se zbătea între mâinile nerăbdătoare ale comisarului, toate luminate de un bec zgârcit la lumină, care se reflecta timid în oglinda de pe perete.

Imagine similară

– Bănuiesc că da, răspunse Grigor, cercetând buzunarul cu pipă.

Era limpede că tutunul va ocupa un rol important în dialogul lung și complex ce se prefigura, iar omul legii apelă, de asemenea, la prima țigară din noul pachet.

– Doar bănuiești?!, se miră comisarul, trăgând adânc în piept prima șarjă de fum. Localitatea dumitale fierbe, presa județeană vuiește, iar canalele de televiziune au preluat ecoul ca pe o minune interpretată în fel și chip. Și toate acestea din cauza unui autobuz ruginit care apare și dispare în grădina pe care o deții, în timp ce dai din umeri și îți aprinzi liniștit pipa. Calmul acesta îmi dă certitudinea că ascunzi ceva și sunt hotărât să nu te las până nu-mi spui despre ce e vorba. Mai întâi, vreau să știu cum a ajuns din nou autovehiculul pe proprietatea dumitale, după ce a fost ridicat de primărie.

Badea slobozea fumuri scurte și dese, ținând pipa în căușul palmei drepte și încercând să-i simtă căldura incipientă. Se opri un moment pentru a răspunde:

– Domnule comisar… Să-lă-jan Dumitru…

– Comisar-șef, dacă tot vrei să fii complet, îl corectă omul în glumă sau poate chiar în serios.

– Domnule comisar-șef, pot să vă spun doar că nu am niciun amestec.

– E un răspuns evaziv, ce demonstrează că știi despre ce-i vorba, iar asta te face vinovat de ascunderea adevărului într-un caz de furt… și de alte posibile încălcări a legii. Ia să vedem despre ce-i vorba…

Sălăjan deschise dosarul, găsi imediat fila pe care o căuta și din care se inspiră în argumentele lui:

– Apariția autobuzului în cauză are zeci de versiuni, care de care mai spectaculoasă și mai diferită. Nici nu vreau să intru în amănunte, pentru că ar părea ridicol, din moment ce nu s-au găsit dovezi palpabile sau mai mulți martori care să confirme aceeași variantă. Însă, există câteva fapte care nu pot fi contestate și pe care am datoria să le lămuresc, cât or fi ele de ciudate. Se știe că vecinul Marcel și-a însușit scaunul de la toaletă, dar a doua zi a fost găsit mort, iar scaunul a apărut la locul lui, de parcă n-ar fi fost mișcat de acolo. De asemenea, doi țigani din localitate au furat jantele autovehiculului, într-o noapte, cu intenția să le valorifice la fierul vechi. Dar ce să vezi: jantele au dispărut până dimineață. Încăpățânați, au repetat operațiunea, crezând că le-a făcut cineva o farsă. De data asta au ascuns piesele sub pat, ca să fie siguri că le vor putea valorifica a doua zi. Amândoi au fost găsiți cu răni grave, apoi internați și tratați la trup, dar din punct de vedere psihic nu-și vor mai reveni niciodată. Un tânăr din vecini a găsit o fotografie cu o femeie tânără, pe care a dus-o acasă. Firește că poza a dispărut, iar băiatul a găsit-o în locul din care a luat-o. De atunci a devenit obsedat de ea, o duce în fiecare zi acasă, însă dimineața știe că trebuie s-o ia de la capăt. Și astea sunt doar câteva din ciudățenii, însă am să trec la ultima: cârligul de tracțiune care s-a rupt atunci când primăria a tractat autobuzul. Nu mică a fost mirarea celor care au cercetat fenomenul reapariției în ograda de unde fusese ridicat când au descoperit că acel cârlig era la locul lui, de parcă nu fusese rupt niciodată. Toate aceste fenomene au nevoie de o explicație, pentru că eu nu cred în minuni.

Badea Grigor părea visător, învăluit în perdeaua lui preferată, din fum alb și misterios. Răspunse cu un glas ce părea să vină de departe, ca o poezie recitată din memorie:

– Și totuși, există minuni. Ele se întâmplă mereu în jurul nostru, dar de cele mai multe ori nu le observăm, poate fiindcă ne-am obișnuit cu ele. Tot ce nu înțelegem, ce nu poate fi lămurit de mintea noastră, îi spunem minune de-a lui Dumnezeu sau de-a naturii care ne surprinde. După ce-i pătrundem înțelesul, devine ceva banal și ne mirăm că alții nu o percep ca atare.

Comisarul îl privi curios, încercând să-l înțeleagă:

– Știi matale ce mai poate fi o minune? Te-ai mutat dintr-un cătun de munte, în care erai singurul locuitor, și ai apărut tocmai lângă autobuzul pe care l-ai scos dintre ierburi. Imediat, au început și necazurile, ca și plângerile vecinilor. Cine ești dumneata, domnule Grigor?

Luate în colimator

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Leul cheamă toate animalele și le spune:
– Cei frumoși – în stânga, cei deștepți – în dreapta.
Toate animalele s-au despărțit, numai maimuța a rămas pe loc.
– Dar tu ce faci?, întreabă leul.
– Ce vrei, să mă rup în două?

* Programare telefonică la medicul de familie.
– Bună ziua, mă simt foarte rău, am febră, amețeli. Vă rog să mă programați.
– De astăzi în trei săptămâni, la ora 12.
– Se poate, vă rog, mai devreme? Mă simt foarte rău.
– Bine, v-am notat, în aceeași zi, la ora 11.

* Un tip, cam necăjit, vorbește cu ginecologul soției lui:
– Doctore, sunt căsătorit de trei ani. În primul an, nevastă-mea a născut un băiat, în al doilea an, a născut gemeni, în al treilea an, tripleți… Ce mă fac?
– Nu vă îngrijorați. Mai mult de șase deodată nu se poate!

* Un cuplu merge la medic să vadă de ce nu pot face copii. La primirea analizelor, pe hârtia bărbatului scria cu roșu DPFP, iar pe cea a femeii scria N.
Bărbatul se uită la femeie și îi spune:
– Vezi? Ți-am spus că e din vina ta! La mine scrie Dotat Pentru Făcut Prunci, și la tine scrie N, de la Nu.
O asistentă ce trecea pe acolo îi aude și intervine:
– De fapt, N e pentru Normal, și DPFP înseamnă Doar Pentru Făcut Pipi.

* Iubitule, îți amintești ce chimie era între noi la început?
– Da… Păcat că acum e matematică.
– Cum matematică?
– Numai probleme…

* Un ospătar bătrân a decedat. Făcându-i-se dor de el, văduva lui încearcă să-i cheme spiritul. Acesta nu se lasă invitat la ședințele de spiritism.
– Costele, de ce ești rău, Costele?, se plânge văduva. De ce nu vrei să vii când te chemăm?
– Pentru că eu nu servesc la masa asta…

* Concurs. ”cea mai ermetică mașină”
Vin cei de la Peugeot cu ultimul model. Comisia întreabă:
– Ați făcut testul cu pisica?
– Nu, cum testul cu pisica?
– Băgăm pisica înăuntru…
După două zile, pisica moare, nu mai avea aer, mașina era ermetică.

Vine ultimul model de BMW. Comisia întreabă:
– Ați făcut testul cu pisica?
– Nu, ce test cu pisica?
– Băgăm pisica înăuntru…
După o zi, pisica moare din lipsă de aer. Era, într-adevăr, cea mai ermetică mașină.

Vin cei de la Logan. Comisia întreabă:
– Ați făcut testul cu pisica?
– Da!
– Și cum l-ați făcut?
– Păi, am băgat pisica înăuntru și pe unde scotea capul, chituiam…

* – Alo! Aista-i parlamentu’? Vreau să fiu și eu deputat!
– Tu ești prost?
– Nu, da’ ce, îi obligatoriu?

Imagine similară

 

* – Ce i-ai cumpărat nevestei de ziua ei?
– Un lanț.
– Eh, eu pe-a mea o țin dezlegată…

* Am descoperit în telefonul iubitului un contact nou, ”Sex Gratis”. Hopa, zic eu, l-am prins pe fraier.
Sun la numărul ăla și era să leșin: a început telefonul meu să sune!

* – Aveți nevastă?
– Da, domnule doctor!
– Și de câte ori vă culcați cu ea?
– De câte ori mi-e somn…

* – Bulă, care e politica cea mai bună pe vremurile astea?
– Să-i păcălești pe toți.
– Și cea mai proastă?
– Să crezi că i-ai păcălit.

* Se duce Scufița Roșie la bunicuța.
Lupul numai ce o mâncase pe bunicuța și nu pățise nimic.
O mănâncă și pe Scufiță, și moare. Întrebare:
– Ce s-a întâmplat?
Răspuns:
– Scufița Roșie era o stricată!

* – Mno, măi șogore, ce-i ăla facebook?
– Cum să-ți zic io, mă?! Feisbuk ăsta îi ca o școală de actorie, unde tăți își joacă rolul de bogați, că au succes tăt timpu’, foarte înțălepți… Mno, și tăt aici mai este și secțiunea de dramă!

* Fix când îmi venise cheful de muncă, a venit și weekendul!
Asta e, mă apuc de luni!

Doina zilelor noastre

Imagini pentru imagini cu oameni care doinesc

La nașterea fiecărui român, se înalță o doină,
Ca un imn personalizat, după caz,
Poate să fie de jale sau de revoltă,
Ar putea fi de durere sau iubire.

Doinele nu se sting deodată cu noi,
Ele ne unesc cu generațiile viitoare,
Pentru cei care au urechi să le asculte
Și inimi care să le înțeleagă.

De la o vreme, se aud tot mai multe doine de dor,
Au emigrat odată cu aparținătorii,
Ele plâng după pământul nașterii
Și au accente de limbi străine.

Autobuzul (10)

Cele două personaje dădură buzna peste badea Grigor, tocmai când omul se pregătea să iasă la culesul nucilor, de sub pomul cel falnic și mereu încărcat. Primul intrat era primarul Roateș, un om dolofan și cu o transpirație abundentă, indiferent de anotimp. Îl urmă imediat Ionică, polițistul cel tânăr și bun la toate treburile neplăcute.

– Bună dimineața, domnule Grigor!, îl salută rotofeiul întinzând fără vlagă o mână fină și grăsuță.

O retrase însă, înainte ca vlăjganul din fața lui să o prindă sănătos, probabil fiindu-i frică să nu i-o frângă. În schimb, Ionică salută mai energic și se supuse cu stoicism strânsorii cu care mai avusese de-a face.

– Ne poți acorda câteva minute din timpul dumitale prețios?, întrebă ironic primarul, uitându-se după un scaun potrivit pentru greutatea sa.

Bătrânul se grăbi să-l ajute în acest sens, poftindu-i pe amândoi să ia loc și să se simtă ca acasă. Polițistul refuză să se așeze, preferând să rămână în spatele șefului, cu privirea în pământ și o mapă de piele subsuoară. Roateș își ocupă ușurat locul și imediat primi de la Ionică un șervețel cu care se șterse meticulos pe față și pe gât. Grigor bănui că această vizită nu-i a bună și o să dureze multă vreme, din moment ce însuși alesul local s-a deranjat să vină în umila lui casă. Așa că nu se sfii, ci își scoase pipa și tutunul, pregătind încărcătura unui fumat de lungă durată.

– Am înțeles că dumneata ai în grădină un autobuz care nu-ți aparține, începu primarul, după ce pasă ghemotocul de hârtie udă subordonatului. Nu știu cum a ajuns acolo și nici nu mă interesează, dar trebuie să dau curs reclamațiilor care s-au adunat. Crede-mă că nu mi-a făcut plăcere să adun o echipă numeroasă, cu utilajul potrivit și sculele necesare, cu care să scoatem autovehiculul și să-l predăm la fierul vechi. Buldozerul și oamenii sunt la poartă și așteaptă să-și facă treaba, după ce-ți vei da acordul.

Dolofanul făcu semn lui Ionică, iar acesta scoase din mapă o coală de hârtie pe care i-o înmână șefului. Acesta aruncă o privire și apoi o întinse lui Grigor. Bătrânul zăbovi mai mult asupra textului, își aprinse domol pipa, trase cu nesaț două fumuri și, ridicând privirea aprigă, întrebă:

– Și dacă nu semnez?

– Asta nu se poate!, izbucni rotofeiul, scandalizat. Poți fi acuzat de furt sau cel puțin de deținerea unui bun furat. Plus alte învinuiri, ce derivă din pericolele pe care îl reprezintă acest autobuz pentru natură și locuitorii care vin în contact cu el. Domnul polițist, aici de față, poate să te încătușeze și să te ducă la secție. Bagă de seamă că sunt vecini la poartă și nu cred că vrei să te vadă arestat. Ia de aici un pix și hai să rezolvăm pașnic problema.

Primarul scoase o unealtă de scris și o întinse omului îngândurat. Badea nu reacționă imediat, astfel că pixul poposi pe masă, în așteptare. După un timp îndelung de reflecție și alte câteva fumuri dense în care se refugie, veni și semnătura mult așteptată de oaspeți.

– Bună treabă, moșule!, rosti mulțumit primarul. Ar mai fi un mic inconvenient, dar se rezolvă cu puțină înțelegere. Buldozerul nu încape pe poartă, decât dacă dărâmăm un stâlp de beton. Dar nu-ți face griji, vei face o cerere, se deplasa o comisie la fața locului și va evalua paguba, iar dumneata vei fi despăgubit. Ionică, du-te și condu echipa la autobuz! Eu rămân cu gazda noastră până terminați treaba. Poate mă servește cu un pahar de apă rece și proaspătă.

Polițistul ieși val-vârtej, în timp ce badea Grigor umplu un pahar de apă din găleata aflată la îndemână. De afară se auzeau deja comenzi și zgomotul utilajului ce trecea ca un tanc peste tot ce-i stătea în cale. Bătrânul ar fi vrut să iasă și să preîntâmpine unele stricăciuni, dar rotofeiul îl bombarda cu întrebări și îl asigura că totul va fi bine. După câteva minute, Ionică reveni să primească alte instrucțiuni:

– Dom’ primar, nu putem intra de nuc, iar apoi de alți pomi.

– Tăiați-i cu drujba sau doborâți-i cu cupa, decise imediat mai-marele localității.

– Asta nu vă pot permite!, se răzvrăti bătrânul. Nucul acela mi-e cel mai drag pom și are o vârstă respectabilă.

– Nu mai poți să faci nimic, moșule. Ai semnat de predare, iar noi facem tot posibilul să ne atingem obiectivul. Ba stau și mă întreb cum de a reușit autobuzul acela să intre acolo, fără să dărâme stâlpul de beton și apoi să se strecoare printre pomi. Nu cumva ai barat intenționat drumul, ca să nu poată fi extras? Eu nu te acuz, dacă mă lași să-mi fac treaba.

Imagine similară

A durat ceva timp până s-a făcut cărarea necesară, după care au urmat problemele de tractare. Cârligul de agățat bara, cu care era dotat autobuzul, s-a rupt, așa că s-a apelat la lanțuri groase și legate de tot ce era mai solid. Autobuzul s-a urnit cu greu din loc, timp în care șenilele utilajului de tractare au răvășit adânc pământul din grădină. Doar după-amiază s-a ajuns la drum, unde erau așteptați de o mulțime nerăbdătoare și curioasă. Cortegiul a pornit în urma autobuzului, ca la o înmormântare în care unii erau triști, iar alții zâmbeau mulțumiți. Autoturismul primarului încheia alaiul, lăsându-l pe badea Grigor singur, să-și socotească pagubele și să-și mai aprindă o pipă… de necaz.

A doua zi, uluirea oamenilor a atins cote maxime când au constatat că autobuzul a dispărut din incinta centrului de preluare a fierului vechi și a apărut exact în același loc de unde fusese ridicat.