Împrumuturi tomnatice

”Dă-mi frunzele tale ruginite
Și ți le voi înapoia verzi, la primăvară”
Astfel i s-a adresat toamna pomului.
”Dă-mi inima ta ofilită
Și ți-o voi da înapoi întinerită”
Mi-ai spus tu cu un zâmbet promițător.
Toamna și-a ținut întotdeauna cuvântul,
Numai eu aștept zadarnic primăvara mea.

Imagine de stoc gratuită cu bancă, bătrân, bătrân stând pe bancă

 

Pe urmele tatălui (27)

”Nota autorului. Azi, nu mi-am băut cafeaua planificată. Sper să nu se simtă prea tare”

Mare agitație în biroul Marelui Mic, de la prima oră de lucru. Se auzea cum tună vocea barosanului, de câte ori intra sau ieșea vreunul din ghinioniștii chemați la raport. Primul a fost Cosmin cu partenerul său, Chiuzbăian. Au urmat Ivanciuc și Labo, iar la puțin timp a fost poftită și Delia printre cei care se înghesuiau în încăperea prea strâmtă pentru atâtea persoane. Tânăra s-a văzut nevoită să rămână în picioare, toate scaunele fiind ocupate. Șeful era atât de nervos, încât nici toate gumele de mestecat din bol nu ar fi putut să-l tempereze, dar asta nu o intimidă deloc. Și ea era nemulțumită de multe, iar acum poate venise timpul să se aducă unele lămuriri și schimbări. Șeful a luat-o tare, imediat când a intrat:

– Agent Delia, cu ce ți-ai ocupat timpul în ultimele săptămâni?, i se adresă cu reproș.

– Nimic important, din păcate, răspunse ea cu calm. Am fost îngropată din nou în dosare cu raporturi, sesizări mărunte și audieri ale unor borfași de duzină.

– ”Nimic important”, în timp ce cazuri importante cad pe capul meu ca o avalanșă, strigă Marele Mic. Am vrut să vă am pe toți în față, pentru că sunt dezamăgit de fiecare. Iar tu, arătă șeful către ea, ești cea care a lucrat la fiecare dintre aceste dosare nesoluționate.

– Da, dar…

– Fără niciun ”dar”, din partea nimănui. Trebuia să-mi veniți cu rezolvări, dovezi și vinovați. În schimb, ce văd? Cazul cu inseminările tergiversează. La fel și cel cu furtul unui cadavru de la morgă sau moartea colegului vostru.

– Dacă îmi dați voie…, se ridică Ivanciuc. Criminalul este deja încarcerat și așteptăm doar judecata.

– Ești sigur, omule? Tot tu mi-ai spus că și-a recunoscut fapta, iar acum aud că se declară nevinovat. În timp ce te bazezi doar pe telefonul găsit asupra lui. Stai jos și fă-ți treaba până la capăt. În schimb, ridică-te tu, Cosmine!

Tânărul se supuse în silă, afișând o figură mirată.

– Ce lămuriri ai adus în cazul preluat de la Delia?, îl iscodi barosanul, ducând simbolic palma deschisă în spatele urechii, ca o antenă. Să nu-mi spui aceeași poveste cu cai verzi pe pereți!

– Nu e nicio poveste, deși unele doamne și domnișoare inventează tot felul de bazaconii. Acele așa zise inseminări sunt scorneli pentru a-și justifica sarcinile accidentale. După câteva investigații amănunțite, bănuielile mele, și nu numai, au fost confirmate, iar alte cazuri nu au mai apărut.

Marele Mic se ridică, la rândul lui, în picioare, dând impresia că-i gata să explodeze. Avea în mână un teanc de hârtii pe care le aruncă înspre Cosmin.

– N-au apărut alte cazuri?!, urlă el din nou. Dar astea ce mama dracului sunt? Două femei care au născut deja câte un bastard cu aceeași grupă sanguină, diferită de cele ale părinților. Alte trei fete reclamă că au rămas însărcinate în același fel, una dintre ele murind în timpul chiuretajului. Astea nu ți se par cazuri relevante, băiete?

Barosanul încercă să se potolească, prea multă tensiune nu i-ar face deloc bine. Își întinse mâna dreaptă, luă un tablou de pe perete și îl arătă tânărului.

– Vezi această fotografie?, întrebă el cu o voce mai domoală. A fost făcută anul trecut, când ai luat diploma de Polițistul Anului, după ce l-ai capturat pe Dulău, împreună cu cele aproape o sută de kilograme de heroină. Atunci mi-am zis că pășești pe urmele tatălui tău, te-am felicitat cu toții, iar eu m-am gândit de pe atunci că-mi vei lua locul, când mă voi retrage. Sunt sigur că și tu te mândrești cu acest titlu, cu realizările de până acum, dar dacă nu o ții pe același drum, ești uitat și surclasat de alții, mai ambițioși și consecvenți. Uită-te bine la poză și admiră-te pentru ce ai fost. Crezi că mai poți fi și anul ăsta la fel?

Marele Mic întinse tabloul, însă Delia a fost cea care l-a preluat, oferindu-l celui vizat. Tânărul aruncă o privire, fără să-l atingă, dădu din cap a înțelegere și spuse:

– Dați-mi o săptămână să aprofundez cazurile și promit că le voi rezolva pe toate.

– Ar fi bine, pentru că altfel vin cei din Capitală și multe capete vor cădea, îl asigură șeful.

Delia a rămas un timp cu fotografia în mână, privind pentru prima dată mai atent la polițistul al cărui chip radia de bucurie. Arăta impecabil în uniforma nou-nouță, cu ochii sclipind de fericire de sub chipiu, mâinile țineau deasupra centurii diploma de merit, iar de mijloc îi erau expuse o parte din dotările profesiei: pistolul, bastonul de cauciuc, stația de emisie-recepție și legătura de chei. Dintre acestea din urmă ieșea în evidență un breloc albastru în formă de… delfin. Cum de i-a scăpat până acum?, se întreba tânăra, în timp ce-și mută privirea către cheile care atârnau acum de centura lui Cosmin. Fără niciun breloc! Nu putea să creadă că-i doar o coincidență, iar bănuiala îi pătrundea tot mai adânc în minte, făcând-o să-și piardă controlul simțurilor și să scape din mână tabloul. Sticla se sparse în zeci de cioburi, însă nu putea spera că ar fi un semn de noroc.

Mobila pentru bucataria: Ce inseamna cioburi sparte

Să zâmbim și azi

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – De ce a fost trimis la psiholog șoferul de vidanjă?
– Se enerva din orice rahat…

* – Draga mea, fac paste carbonara!
– Nu pune bacon, ou, cașcaval și smântână, să fie light!
– Paste să pun sau să bem numai apa în care fierbe?

* Într-o zi, Bulă vine bătut la școală, iar învățătoarea începe să-l chestioneze despre incident.
– Ce ai pățit?, întreabă învățătoarea.
Bulă răspunde:
– M-a bătut polițistul.
A doua zi, la fel, a treia zi, la fel, învățătoarea îl întreabă:
– Cine te-a bătut?
Bulă răspunde:
– M-a bătut polițistul.
– De ce te-a bătut?
– Pentru că l-am chemat la mine acasă.
Se duce învățătoarea la polițist și îl întreabă:
– De ce l-ai bătut pe Bulă? Numai că te-a chemat la el, trebuia să-l bați în așa hal?
Polițistul reacționează:
– Știi de ce m-a chemat la el?
– Nu, de ce?
– Ca să fac dragoste cu cățeaua, pentru a-i face un câine polițist.

* Lumea a devenit atât de rea, că nici șosetele nu-și mai găsesc perechea!

* Menține pe cei tari, ridică pe cei căzuți și-i adună pe cei rătăciți…
Nimic motivațional, doar o reclamă la sutiene…

* Comunist până când te îmbogățești.
Feminist până când te căsătorești.
Ateu până când avionul începe să cadă..

* Atunci când o ușă ți se închide, o alta ți se deschide.
Știu, că am avut și eu Dacie.

* Ăștia cu restricțiile, faceți ce vreți cu nunțile, dar nu vă atingeți de divorțuri!

* – Învață, Gigele, chiar dacă virusul a închis școala!
– De ce să învăț, dacă tot mor??
– Învață, să nu mori prost!

* Bilețel pe frigider:
”Brânza nu e proaspătă, să nu-i dai pisicii. Vin diseară de la lucru și am să-ți fac plăcinte.”

* Cu cât ești mai grasă, cu atât ești mai greu de răpit.
Protejează-te! Mănâncă pâine cu slănină!

* Dacă întâlnești o femeie care-și cere scuze că a greșit, fă 3 pași înapoi și fugi. E bărbat!

* Mă, dacă ăștia hotărăsc să anuleze și Revelionul, cum dracu mai ieșim noi din 2020?

* – Arăți atât de obosit!
– Sunt bolnav!
– Și de ce nu te duci la medic?
– Vreau să mai trăiesc!

* Se duce Maria la mamă și-i spune:
– Mamă, nu mă mai mărit cu Ion, că-i impotent.
Mama îi răspunde:
– Să vezi ce-i fac, dacă îl prind! Mie mi-a zis că-i electrician!

* Dacă cineva dorește să aibă o aventură de câteva nopți, să-mi scrie!
De câteva seri încoace, ceva îmi fură ouăle din coteț și am nevoie de un paznic!

* – Dacâ ai eși cu mine întro cameră și eu aș fi gol ce ai face papusiko?
– Te-aș bate cu cartea de limba română până te îmbraci la loc.

* Trei bețivi cheamă un taxi. Șoferul, văzând cât sunt de pierduți, doar a pornit și a oprit motorul.
– Am ajuns, le-a spus el celor trei.
Primul a plătit, al doilea i-a spus mulțumesc, dar al treilea l-a pocnit. Uimit și sperând că niciunul nu și-a dat seama că mașina nu s-a mișcat nici măcar un milimetru, șoferul a întrebat mirat:
– Asta pentru ce a fost?
– Data viitoare să nu mai circuli cu asemenea viteză! Vrei să ne ucizi?

* Dacă suntem izolați, putem băga degetele în priză?

* Dacă un bărbat te iubește cu adevărat, nu va permite nimănui să te supere! Te va supăra el personal!

* Cred că m-am născut pe furtună, că prea îmi bate vântul prin buzunare…

* Ați văzut în filmele americane, el zugrăvește o cameră, ea intră și el o atinge cu un deget plin de vopsea pe față, ea începe să râdă și încep să se joace împreună cu vopseaua? Ei bine, este o minciună, am încercat și eu cu soția mea și, după ce mi-a vărsat găleata în cap, a aruncat cu ea după mine și-a plecat la mă-sa.

* Am intrat în baie și mi-am sunat soția, cu număr privat. Zic:
– Alo…
Ea zice:
– Închide, că-i prostu’ în baie.

* Avea mama o vorbă: ”dacă îți lipesc o palmă, te trezești la anul”.
Cred că am s-o sun, să o întreb dacă mai e valabilă oferta.

* Generația elevilor din școala online se numește generația Tefal. Adică nu se lipește nimic de ei!

* – D-le doctor, mă doare capul când mă dau jos din pat!
– Încercați să coborâți prima dată picioarele!

* Problemă de matematică:
Dacă am 5 banane într-o mână și 5 pere în cealaltă… de ce nu am cumpărat o pungă?!

* Înainte, facultatea era de 5 ani, apoi de 4, apoi de 3. Unii fac acum 2 facultăți în 3 ani și fără prezența lor. Deștepți, domnule!

* Treceți, batalioane române, Carpații.
Aveți voie doar câte trei.
V-așteaptă poliția, v-așteaptă mascații,
Amenda-i 2000 de lei.

* În sfârșit, anul ăsta, îmi mănânc porcul singur. Nu cu tot neamul!

* Urăsc când gândurile mele sunt liniștite! Sigur pun ele ceva la cale…

* Am două bilete pentru Revelion de vânzare, la două cabane diferite: unul la cabana Vârful Patului și unul la cabana Dunga Patului.

* Cu cine vrei, nebuno, să fugi în lume, când ăla bagă motorină de 15 lei?!

* Când pierzi cheile, mereu se găsește câte-un prost să te întrebe:
– Dar unde le-ai pierdut?

Tânăr prins de polițiști după ce a furat haine și chei de acces dintr-un  apartament din Rădăuți - SuceavaLIVE

Despre ”Ana”, cu admirație

Cu admirație față de Ana, dar și față de ”Ana”. Pentru că e doar opinia mea de cititor, nicidecum o recenzie, la care nu mă pricep și nici nu vreau să ajung. Nu am scris niciodată mai mult de câteva fraze despre o carte, oricât de mult m-a impresionat. Ieri am terminat de citit volumul scris de prietena și colega noastră de blog, Em Sava, iar influența asupra cugetului meu este proaspătă și intensă. De aceea m-am gândit să adun câteva din emoțiile și mesajele pe care le-am perceput după o carte care-i mai mult decât o povestire, e o frescă a satului ardelenesc, dintr-o perioadă grea a istoriei noastre, a întregii Europe. Deși în satul Sava, locul în care întâlnim personajele cărții, viața a fost mereu o luptă cu natura, cu prejudecățile și cu sărăcia.

În ciuda acestor piedici, traiul în timp de pace avea părțile lui frumoase, cu roade care răsplăteau munca grea a țăranilor, cu hora în care feciorii învârteau fetele neprihănite și iubiri ce înmugureau și apoi erupeau cu forță în inimile tinerilor. Dintre toate aceste personaje, se remarcă în mod deosebit două, cu o tărie de caracter care-ți dau impresia că ar putea muta munții din loc. La început o cunoaștem pe Maria, o fată ascultătoare, dar cu visuri înăbușite și o iubire bine ascunsă în suflet. Destinul ei va fi nemilos, dar îl va înfrunta cu putere, așa cum va rezista și în fața răutăților celor din jur.

Aceeași soartă nemiloasă o va avea și Ana, eroina de fapt a acestei cărți de care m-am atașat sufletește. M-a atins până în străfundul sufletului felul în care această fată, și apoi femeie tânără, a învins necazurile nenumărate și a știut să meargă mai departe cu fruntea sus. Avându-l pe Dumnezeu alături și rugându-se cu lacrimi fierbinți, a fost înzestrată cu o tărie de care și bărbații erau impresionați. La fel cum am fost impresionat și eu, iar de aici și admirația despre care vorbeam la început. Parcă această carte vine din trecut, să ne prezinte traiul de atunci al strămoșilor noștri, din urmă cu un secol. Îi vedem în personajele ei pe bunicele și bunicii noștri, pe vecinii care se poate să-i fi avut, situațiile cutremurătoare pe care e posibil să le fi trăit și ei când ne-au călcat ungurii și apoi rușii, în timpul celui de-al doilea război mondial.

Identificarea cu străbunii devine și mai evidentă prin regionalismele nealterate pe care le savurăm noi, ardelenii. Mărturisesc că rareori trebuia să consult glosarul de termeni, multe din cuvintele mai puțin uzuale pe care le foloseau săvenii fiindu-mi familiare încă, după cum mi-au fost transmise de bunici și părinți. Am trăit alături de oamenii simpli și harnici, prin intermediul cărții, dar am întâlnit și din cei mai leneși și bârfitori, pentru că fiecare localitate are și astfel de specimene. Tocmai în fața acestor răutăcioși se poate vedea valoarea reală și puterea celor binecuvântați cu un suflet mare. Iar Ana noastră avea un astfel de suflet, pe care l-am simțit, l-am apreciat și îl voi ține minte multă vreme de acum încolo.

ANA, Em Sava, 313 pagini - eMAG.ro

Gusturi pierdute

Cea mai veche ciocolata din Romania - GALERIE FOTO

Caut plăcerile de-altădată,
Arome ce mă-ntoarnă în trecut,
Cum ar fi cel de primă ciocolată
Sau amețeala primului sărut.

Nu pot uita nici dulcea limonadă,
Băută sub un soare arzător,
După minute lungi de stat la coadă,
În fața unui singur vânzător.

Îmi amintesc de mărul din grădină,
Acea savoare n-o mai regăsesc,
Iar orice încercare mi-e străină
De gustul pe care mi-l amintesc.

Nici bradul de Crăciun n-are mireasma
Pe care o știam de mic copil,
Și îmi provoacă an de an fantasma
Că am fost condamnat la un exil.

Nu vreau să se-nțeleagă că am mofturi,
Dar nu-ncetez mereu să mă uimesc:
Au dispărut de tot acele gusturi
Sau eu nu știu să le mai regăsesc?

Pe urmele tatălui (26)

Silueta grațioasă a Deliei se rotunjea văzând cu ochii, deconspirând secretul pe care sperase să-l țină ascuns cât mai mult. Doar că uniforma de polițistă nu-i dădea posibilitatea să mascheze burtica tot mai evidentă, iar privirile colegilor, dar mai ales ale colegelor, deveneau tot mai insistente. La fel și aluziile, mai mult sau mai puțin voalate, prin care erau sugerate două posibilități, una fiind aceea că de vină ar fi excesul de gogoși. Ar fi fost o greșeală să meargă pe această idee, de aceea a crezut că recunoscând adevărul va șterge de pe chipuri zâmbetele cu subînțeles sau bârfele pe care le simțea plutind în aer. E drept că insinuările au încetat după ce a recunoscut că-i însărcinată, dar acum simțea compătimire, din moment ce toată echipa știa că s-a despărțit de iubitul ei. În plus, cele mai răutăcioase voci șoșoteau că de fapt copilul ar fi al fostului ei partener, Tivi, de aceea a fost părăsită de Răzvan.

În aceste momente, i-ar fi prins bine măcar o prietenă adevărată sau un coleg care să o susțină. Dar o polițistă devotată profesiei nu-și putea găsi ușor o persoană de încredere, nici între cei cu care lucra și nici în timpul liber, oricum prea puțin în ce-o privește. Tinerele de vârsta ei aveau alte preocupări, altă rutină de zi cu zi, din care nu lipseau petrecerile în baruri sau restaurante, întâlnirile prelungite la cafele și nelipsitele cârcoteli la adresa celor din afara anturajului lor. Nici colegele din birouri nu o agreau, pentru că arăta atât de bine, pentru pilele pe care și le închipuiau că le are, din moment ce reușise să primească misiuni pe teren. E drept că alături de un țigan, dar acum acesta era mort și mai respectat decât cea care-i supraviețuise.

Doar mama ei o alina, în puținele vizite pe care i le făcea și când discutau singure până noaptea târziu. Frații erau plecați prin țară sau în străinătate, dar asta era o ușurare pentru ea, scutind-o de rușinea și explicațiile pe care i-ar fi fost greu să le dea. Nu a mers la consultație până nu a simțit prima mișcare a ființei care creștea înăuntrul ei. Atunci i s-a făcut o ecografie și a aflat că va avea un băiat sănătos. Știa că băieții seamănă mai mult cu mama lor, iar satisfacția că genele ei au fost mai puternice decât ale intrusului o făcea să simtă o iubire incipientă pentru copilul ce va să vină. El n-avea nicio vină, mai ales că nu-și va cunoaște niciodată tatăl, chiar dacă ea o să se zbată să-l găsească și apoi să-l trimită în iad. Această hotărâre o întărea și motiva să treacă peste toate răutățile și problemele, să rabde chicotelile calomniatorilor și compasiunea prost mascată a celorlalți.

Pe Florin nu l-a mai căutat de o săptămână, dar cobora adesea la subsol și se oprea în capătul holului. Ultima întâlnire o tulburase prea mult, după ce a deschis o rană pe care o credea cicatrizată. Dacă n-ar fi fost ochii aceia luminoși și vocea atât de blândă, poate că nici nu s-ar mai fi gândit la el. Dar așa… aștepta parcă un semnal care să o ghideze într-o direcție sau alta. Poate că acel semnal a venit printr-un cântec trist, acompaniat ușor de chitară. I-au trebuit câteva zile tânărului deținut să se atingă de instrumentul acela nou. Versurile vorbeau despre un copil care-și cheamă tatăl acasă, să cânte împreună la mormântul mamei stinse de dor. Doar atunci va fi ea împăcată, îi va binecuvânta pe amândoi și se va înălța spre stelele în așteptare. Lacrimile îi ardeau obrazul Deliei, de parcă acea odă a iubirii o cuprindea și pe ea, insuflându-i sentimente pe care nu le putea defini. Și nici nu voia, pentru a nu știrbi din profunzimea lor. Poate că nu era ea în măsură să-l judece, dar simțea că Florin are un har care merita stimulat.

Această presimțire a convins-o să-i caute chitara în depozitul de probe și să i-o aducă. La intrarea ei, bucuria tânărului a luminat ca o rază de soare celula rece și întunecată, molipsind-o inevitabil și pe Delia. Revederea s-a transformat în încântare când și-a primit chitara veche, imprimată cu numeroase abțibilduri și o fotografie a unui bărbat care-i semăna.

– Acum să te aud cum cânți, îi spuse tânăra în timp ce-i oferea darul mult așteptat.

El primi chitara ca pe un talisman prețios, mângâind fiecare coardă și cercetând cu atenție toate părțile, oprindu-se asupra fotografiei, ca în fața unei icoane. Doar după câteva momente i se adresă cu recunoștință vădită:

– Mulțumesc, domnișoară! Ești, cu adevărat, îngerul meu păzitor.

Pe Delia o invadă o căldură plăcută, fiind prima dată când cineva îi face un compliment atât de frumos. Se așeză ușor pe capătul patului, în timp ce notele începeau să se reverse cu o profunzime și mai mare decât cele auzite prima oară, pe ascuns. Iar vocea, acea voce de înger nemaiauzit, o pătrundea cu gingășie, oferindu-i alean, visuri colorate și încrederea că lumea toată e minunată.

Note muzicale Poza gratuite - Public Domain Pictures

Nuanțe

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Soțul vine acasă. Soția îl întâmpină cu un poster: ”Nu vorbesc cu tine!”
Soțul se așează la televizor și, 5 minute mai târziu, apare soția cu un alt poster: ”Dar nu mă întrebi de ce?”

* Un ciobănesc german se duce la poștă și cere să trimită o telegramă. În ea scria: ”woof wooof wooof woof”.
Funcționara o ia, se uită și îi spune:
– Știți, la același preț mai aveți voie să mai scrieți de trei ori woof.
Câinele se uită mirat la ea și spune:
– Da, dar atunci n-ar mai avea niciun sens…

* Maria și Leana, la o poveste:
– Mărie, tu te-ai culcat cu Ion din prima seară când l-ai cunoscut?
– Da.
– Păi, n-a fost cam devreme?
– Nu, că era după miezul nopții.

* La psihiatru:
– Am fost săptămâna trecută la dumneavoastră…
– Da, îmi amintesc, spuneați că vedeți multe muște, așa, ca prin ceață.
– Da, da! Și mi-ați dat niște pilule!
– Ei, au avut efect?
– Da, săru-mâna, dom’ doctor, acum le văd clar de tot, fiecare picioruș!

* Taximetristul:
– Îmi cer scuze că pute a spirt, dar am dezinfectat mașina.
– Stați liniștit, de câteva zile nu simt niciun miros!

* Tot ce se spune după a 5-a bere, se numește scurgere de informații.

* Bărbații își înșeală nevestele cu nevestele care își înșeală bărbații!

* Îi cumpără Gheorghe lui Rozi o mașină de spălat rufe nouă-nouță.
Zâua următoare mere el acasă și o găsește pe Rozi în pielea goală, stând lângă aparat…
– No, da’ ce faci tu, Rozi?
– Păi, mă! Aici așe scrie la instrucțiuni că prima spălare se face fără haine!

* M-am spovedit! Preotul mi-a mărturisit că vrea și el în anturajul meu…

* Anul ăsta facem Revelionul la anul!

* Vaslui este singurul județ cu mai multe bătăi pe minut decât inima.

* După pandemia asta o să fim cu toți ca la 20 de ani… fără griji și fără bani!

* Vă rog să nu mai insultați oamenii pe internet. Luați-vă permisul, urcați la volan și înjurați în trafic, ca toată lumea!

* Acum două minute, urmăream un film al dreacu’, când a aflat că-l urmăresc, a băgat publicitate. 😦

* Cercetătorii au descoperit că prima persoană care a livrat mâncare la domiciliu a fost Scufița Roșie!

* Horoscopul zilei:
– Sănătate: astrele îți surâd.
– Bani: astrele îți surâd și mai tare.
– Dragoste: astrele deja se cacă pe ele de râs.

* Bulă intră într-un magazin de cartier:
– Aș dori condica de sugestii și reclamații, zice el. Sunt foarte mulțumit de magazinul dumneavoastră.
– Ne bucurăm, domnule, răspunde vânzătoarea. Dar ce v-a plăcut cel mai mult de la noi?
– Salamul… Ieri am cumpărat, soacră-mea a mâncat 3 felii și acum e la reanimare…

* O chicat o perjă în glod și o năclăit oghialu! Aștept traducerea!

* Dragostea adevărată e atunci când te trimite la dracu și pe urmă te sună să vadă dacă ai ajuns!

* Dacă te prinde virusul la amantă, stai dracu’ acolo 14 zile. Nevasta va înțelege situația!

* La prima întâlnire, o femeie trebuie dusă la film, pentru a vedea dacă poate să tacă 2 ore!

* Gospodinele fac dulceață. Celelalte… gem.

* Două secretare ardelence vorbesc despre patron:
– Vai tu, ce fain se îmbracă șefu’.
– Și ce iute…

* – Apăi, mă Vasile, oare nu-ți vine să bolunzăști când știi că nevastă-ta ți-o făcut un copil negru?
– Nu, că la ea toate îi ies arse!

* – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?
– Apfff, m-ai prins, iubito, recunosc că mi-am găsit și eu o amantă!
– Auzi, tu pe mine să nu mă minți! Ți-ai comandat iar pizza, unflatu’ dracu’!

* Emmanuel Macron:
– Rog toți cetățenii Franței să evite orice contact cu persoanele în vârstă!
Brigitte Macron:
– Vii tu acasă, nenorocitule!

* – Iubitule, de ce nu-mi spui niciodată ceva romantic?
– Oi fi tu grasă, dar ești grasa mea!

* Credeți-mă, femeile își cumpără genți foarte scumpe doar pentru a impresiona alte femei.
Niciun bărbat nu a spus vreodată: ”Băi frate, era urâtă foc, dar avea o geantă…”

* – Iubi, sunt grasă?
– Deloc, dragoste, ești doar pregătită pentru iarnă!

* Măi, tătică… bun și virusu’ ăsta la ceva!
Tătă lumea îi sănătoasă, că nu mai are nime’ curajul să se vaiete de vreo durere!

* Un profesor pentru 30 de studenți, un doctor pentru 90 de pacienți și 20 de escorte pentru un politician corupt. Aceasta este țara mea, România.

* Urâte zile am ajuns: să punem mai mult alcool în palme decât în gură!

* – Ieri am găsit-o pe nevastă-mea cu un ungur în pat.
– Și ce i-ai spus?
– Păi, ce să-i spun? Eu sunt român, nu știu ungurește!

* Sunt bărbați care calcă pe bec, dar sunt și femei care ard toată instalația.

* Când unui bătrân indian i-au fost explicate avantajele trecerii la ora de vară, acesta a răspuns:
– Doar Omul-Alb poate să creadă că dacă taie un capăt din pătură ca să și-l coase la celălalt, va avea pătura mai lungă!

* – M-ai lăsat însărcinată, nenorocitule!
– Ei, lasă. Și tu m-ai zgâriat pe spate!

– Mami, când erai copil, te ducea bunica la psiholog:
– Sigur, mă consilia bunicul cu cureaua. O ședință pe lună era destul.

* Merge Bulă la un magazin alimentar și întreabă:
– Bună ziua, fiți amabilă, aveți pâine?
– Da, avem, de care doriți?
– Păi, aveți de mai multe feluri?
– Da, de azi, de ieri și de alaltăieri.
– Bineînțeles că doresc una de azi!
– Reveniți, vă rog, peste două zile!

HotNews.md / Istorii din MD / Primar mărinimos la Soroca! Cumpără pâine, din salariul său, pentru nevoiași

 

Când se coace poezia

Ți-am scris câte un vers pe fiecare frunză,
Am început din primăvară, pe răcoare,
Când verdele crud se înfiora de sentimente
Și promitea să le transmită mai departe.

A trecut vara și nu le-ai observat,
Deși frunzele te mângâiau cu gingășie,
Iar eu te purtam prin grădina literară,
Sperând să-mi deslușești mesajele vii.

Toamna, frunzele au început să cadă,
Versurile mele păreau pierdute odată cu ele,
Doar fructele își etalau formele noi
Și te îmbiau să le savurezi aromele.

Ai cules un măr și mi-ai spus că simți iubire,
Ai gustat din struguri și te-a cuprins voia bună,
Ai mirosit o gutuie și ai devenit nostalgică,
Iar când ai savurat o pară, inima ți s-a înmuiat.

Atunci am știut că versurile nu au murit,
S-au adunat în strofe și s-au copt,
Odată cu roadele din grădină,
Și fiecare fruct a devenit poezie.

Roadele Toamnei – Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

 

Pe urmele tatălui (25)

Revederea cu Florin a avut loc a doua zi dimineață și a fost plină de surprize. Prima din ele a fost înfățișarea tânărului, aproape de nerecunoscut după ce a fost tuns la zero și echipat în costumația vărgată de deținut. Arăta mult mai tânăr și se vedea ușor că-i numai pielea și osul de trupul lui, de parcă tocmai traversase o grevă a foamei. Doar ochii îi erau la fel de înflăcărați, transmițând cu dărnicie o căldură de care te mirai că poate exista într-o făptură atât de fragilă. De data asta, el a fost cel care a întâmpinat-o cu o întrebare pe Delia.

– Așa se obișnuiește  aici sau m-au lăsat fără pic de păr din cauza păduchilor?

Polițista zâmbi amar, ca la o glumă neîmpărtășită, și îi întinse o chitară nouă, pe care o cumpărase din banii ei. Nu știa să aprecieze calitatea unui instrument de acest gen, dar l-a rugat pe vânzător să-i dea ceva cât de cât performant, fără să fie prea costisitor.

– Asta nu e chitara mea, i-a reproșat imediat Florin. Sper că nu ți-ai dat banii pe un instrument, doar din compasiune. Nu accept mila nimănui.

Tânăra nu se aștepta la o astfel de răsplată, iar asta o făcu să izbucnească.

– Nu cred că ești în situația să-ți permiți mofturi. Ți-am vizitat garsoniera și m-am îngrozit în ce mizerie trăiești. Nici măcar nu era încuiată, ceea ce-i explicabil dacă mă gândesc că nu ar fi nimic de furat din ea. Doar o masă, o saltea și câteva lucruri bune de aruncat la gunoi. Nici urmă de chitară.

Tânărul a ridicat impasibil din umeri și a luat în mână instrumentul lucios, cu un aer care sugera că-i face o favoare.

– Chitara aceea mi-a fost luată de colegii tăi. E singurul lucru valoros din viața mea și doar la ea am cântat de când tata a fugit și mi-a lăsat-o ca amintire.

Delia se mai domoli și se așeză pe marginea patului, hotărâtă să afle mai multe despre străinul care-o intriga peste măsură.

– Uite, ți-am adus și țigări și iartă-mă dacă nu ți-am nimerit preferințele, îl ironiză ea în timp ce i le oferi, alături de o brichetă.

Tânărul aproape că i le smulse dintre degete, cu mâinile tremurânde și grăbit să aprindă una. După câteva fumuri trase cu nesaț, chipul lui se destinse și ochii o priveau mai cu blândețe pe binefăcătoare.

– Spune-mi mai multe despre tine, profită polițista de atmosferă. Ești un om al străzii, deși ai o locuință; îți iubești părintele, chiar dacă te-a părăsit; datorezi taxe de întreținere de câțiva ani, dar nu ai fost evacuat. Mama ta mai trăiește?

Chipul inocent al lui Florin se eclipsă brusc, dar această întunecare avea să se estompeze pe măsură ce cuvintele se eliberau din tainița în care au dospit probabil multă vreme.

– Tata mă iubește, oriunde ar fi acum, doar că nu poate veni să mi-o arate. El mi-a pus pentru prima oară chitara în mână și m-a învățat multe despre muzică. Îl chema Albert, dar lumea îl știa sub numele de scenă Alberto Magnificul, cel mai bun cântăreț din oraș. Unii ziceau că-i italian, iar alții că are sânge de țigan, altfel nu-și explicau vocea lui divină și măiestria de a mângâia corzile chitarei. A păstrat legătura cu noi, până s-a stins mama, de dorul lui, nu de alte boli pe care le-au inventat doctorii. Probabil că această pierdere l-a frânt și pe el, făcându-l să rupă orice punte care-i amintea de marea lui dragoste. Încă aștept să-și revină, să-mi dea un semn și apoi să ne întâlnim undeva. Nu am fost alungat din garsonieră pentru că Tivi punea mereu câte o vorbă bună la administrație.

Tăcerea se așternu ca un moment de reculegere, în timp ce tânărul își aruncă chiștocul în toaletă și aprinse altă țigară. Delia a fost cea care l-a stârnit din nou.

– Dar de ce a trebuit să fugă? De ce nu v-a luat și pe voi, dacă vă iubea atât de mult?

– Ne-a explicat atunci, dar apoi întrebările au sporit și ne-au măcinat. Totul a pornit de la o nuntă, în care tata și formația lui au fost invitați să cânte. Era vorba de o familie de țigani cu bani mulți, iar câștigul avea să fie unul pe măsură. Pe atunci stăteam într-un apartament de lux cu trei camere, ultracentral și dotat cu tot ce-i mai modern. Alberto Magnificul avea un Mercedes frumos, dar avea și mulți dușmani invidioși, plus că-i plăcea să bea cam mult, ca toate vedetele. Eu și cu mama am fost treziți către dimineață, când a apărut cu chipul îngrozit și expresii greu de înțeles. Spunea că la petrecere a apărut un echipaj de poliție, chemat de un clan rival, care i-a acuzat de prea multă gălăgie, iar apoi de hoție. Cică dispăruseră niște bani dintr-o casă, iar un martor văzuse cum hoții au fugit cu Mercedesul tatei. Țiganii i-au luat apărarea, iar de aici s-a ajuns la o încăierare în care un polițist a fost ucis cu o lovitură de cuțit. Partenerul lui susținea că tata a fost criminalul și a tras asupra lui, dar a nimerit într-un nuntaș. Așa am înțeles noi, iar avocatul pe care l-a sunat imediat Alberto Magnificul, i-a spus că e o treabă foarte urâtă și trebuie să dispară până se limpezesc apele. A fost ultima dată când l-am văzut, dar am auzit apoi că a trecut prin mai multe țări. Mama a căzut bolnavă, am schimbat apartamentul cu garsoniera, iar la doi ani a murit și am rămas singur. Fără bani și fără vreo pregătire, am abandonat școala, căutând ceva de lucru. Dar fiindcă nu mă pricep la nimic și nu se prinde ceva de mine, singura ocupație mi-a rămas cântatul. Pe care-l ofer tuturor, fără să cerșesc, ci doar accept recompensa ascultătorilor.

Delia era uluită și a aștepta cu inima strânsă să pună întrebarea care o frământa:

– Cam când s-a întâmplat asta? Mă refer la nunta aceea…

– În urmă cu vreo opt ani, răspunse aproape absent Florin.

Opt ani?! Atunci a fost înjunghiat părintele ei, iar acum afla că vinovatul e tatăl celui pe care ea voia să-l ajute. Soarta îi juca iarăși o festă urâtă de tot, de parcă nu erau destule cele de până acum. Simți o nevoie imperioasă de o țigară, altfel mintea i-ar fi luat-o razna, cu urmări imprevizibile.

STUDIU - Aproape un miliard de persoane fumeaza la nivel global. Care sunt  tarile cu cel mai mare consum de tutun — eMaramures