Copilul mării (7): Întoarcerea omului scoică

Fusese o zi teribil de caldă, iar adierile nopții erau așteptate ca un trofeu menit să răsplătească trupul pentru chinurile prin care trecuse. Ferestrele stăteau parcă înfometate după aer, cu brațele larg deschise și cu urechile ciulite la orice zgomot nocturn. Arareori, câte un lătrat răzleț mai sfârteca liniștea dedicată odihnei, urmat de tropăitul unor pași grăbiți ce se pierdeau de-a lungul străzilor. Această atmosferă benefică o resimțea și Ghiță, în așteptarea somnului revigorant și a odihnei binemeritate. Oare visa deja sau chiar se auzea un zgomot surd dinspre ușă? Cine ar fi putut să-l deranjeze pe el la o oră atât de sacră? Putea fi un animal rătăcit sau un tâlhar care spera zadarnic să aibă ce fura din biata lui garsonieră. Amână pe cât putu să se ridice de pe perna aranjată cu grijă, dar sunetele înfundate nu dădeau semne că vor înceta.

– Cine e?, puse el întrebarea standard, în timp ce aprinse lumina și se apropie de vizor.

Bodogăni ceva, supărat că iar nu era lumină pe hol, după care repetă:

– Cine e la ora asta? Voi nu aveți casă? E trecut de miezul nopții…

O voce înfundată rosti ceva de genul:

– Domnul Costeniuc… scuze… Doina… Baia Mare…

Suficiente cuvinte pentru a-i trezi interesul și a-i fugări somnul. Deschise ușa cu încredere, dar imaginea ce-i fu dat s-o vadă îl înmărmuri, cât era el de tare în spirit. În fața lui se găsea o arătare masivă și înfricoșătoare, oricât ar fi încercat să se ascundă între niște haine deloc potrivite. Fața, pe care încerca să și-o mascheze cu niște mâini la fel de oribile, îi era alcătuită din bucăți sidefii, dintre care scăpărau două puncte albastre, ce te făceau să-ți înghețe sângele în vine. Prin cămașa prea scurtă se vedea că tot corpul avea același înveliș, de robot ce ar trebui să fie mereu lubrifiat, pentru a nu scârțâi la orice mișcare. Dar nu se auzeau decât pașii apăsați, pe care arătarea îi făcu în timp ce intra în locuință.

 

Imagine similară

– Mulțumesc! Poți să închizi ușa.

Acum se auzea mai clar ce spunea namila, doar că Ghiță nu-și revenise din spaimă și uimire. A avut nevoie de câteva zeci de secunde pentru ca mintea lui să se reseteze și să înceapă a rejudeca logic. Doar nu era într-un film fantastic și nici într-unul de groază, deci apariția aceasta avea o explicație. Nici nu visa, fiindcă simțea cum îl doare mâna de la puterea cu care strângea clanța ușii. Deja avea o firavă bănuială, dar, ținând cont de faptul că oaspetele avea darul vorbirii, cel mai bine era să-l întrebe pe el:

– Nu am reținut, cu cine am onoarea?, bâigui el, fără a urma însă sfatul intrusului.

– Nu ne cunoaștem personal, dar am auzit numai lucruri bune despre dumneavoastră. De la Doina… din Baia Mare. Numele meu este Paul…

– Tu ești Paul?!, exclamă Ghiță, de data asta cu putere.

Acum se grăbi să închidă ușa, după care cercetă mai îndeaproape creatura.

– Extraordinar! Și eu am auzit multe despre tine, dar nici nu-mi închipuiam cum arăți. De fapt, nici nu mai speram că trăiești! Sfinte Sisoe! Ești o adevărată…

– Monstruozitate?

– Legendă! Eeeei… poate că la început inspiri teamă, dar pentru cine te cunoaște… iar eu știu despre cine-i vorba. Adică… sper că ai rămas același om. Cum ai supraviețuit atâția ani în sălbăticie? Dar ia loc la mine, însă nu pe scaunul ăla… nu cred că rezistă. Pe fotoliu… O să mă așez și eu, că mi-s oasele bătrâne. Spune-mi, ce val te aduce în civilizație? Cum m-ai găsit? Ai luat legătura cu Doina?

Ar fi vrut să vadă un surâs pe chipul rigid al oaspetelui, dar probabil că era imposibil. Nici vocea nu-i lăsa să se întrevadă vreo emoție.

– Eu zic că nu am trăit în sălbăticie, ci în liniște. I-am urmărit pe oameni de la distanță, făcând tot posibilul să nu intervin și să nu fiu văzut. Doina mi-a explicat pe vremuri cam pe unde stai, iar adresa am găsit-o ușor, doar ești încă un reporter cunoscut. Cu hainele astea a fost ceva mai greu, dar să știi că le-am plătit. Să lăsăm, însă, amănuntele și să trec la motivul pentru care te deranjez: înclin să cred că prietenul meu a fost răpit și e în mare pericol. E vorba de un copil de circa zece ani.

– Poftim? Acum sunteți doi?

– O, nu! Nu e ce crezi. Băiatul acesta a rămas orfan de mic, de când l-am crescut în mijlocul mării. E isteț și frumos, deci nu seamănă cu mine decât la modul de viață. Nu poate să supraviețuiască decât în apă sărată, care e, pentru el, ca aerul pentru oameni.

– Sfinte Sisoe! Am văzut, zilele trecute, un articol cu poza unui băiat cu părul lung căruia i se căutau părinții. Mi se pare că știu unde e internat. Se spune că-i un caz deosebit și-l vor transfera la București. Precis că despre el e vorba!

– Mi-ai dat o veste foarte bună. Știam eu că mă vei ajuta! Mai dă-mi și adresa, după care plec să-l scot de acolo.

va urma

Când arde inima

 

dacă îmi ia foc casa
am să ies pe ușă sau pe fereastră
pentru a chema pompierii
iar apoi îmi voi ridica
altă locuință

dacă ia foc pădurea
am să fug înspre șes
și mă voi ruga pentru o ploaie
ce va pregăti terenul
altor puieți

dacă soarele prea puternic
va pârjoli tot pământul
o să-mi fac o rachetă
cu care voi zbura în cosmos
spre altă planetă

dar dacă îmi dai foc inimii
nu voi găsi ușă salvatoare
nici ploaie care s-o stingă
și nici altă inimă în schimb
doar scrum

Imagine similară

 

Alegerile de azi

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Două blonde:
– Auzi, dragă, ce-i aia… insuficiență cardiacă?
– Păi, e atunci când n-ai bani suficienți pe card… cred!

* – Iubito, ești ca heroina pentru mine!
– Vai, ți-am provocat dependență?
– Nu! Mi-ai distrus viața!

* Dialog între soți:
– Auzi, scumpule, un american a inventat recent cămașa fără nasturi…
– Dar nu e nicio noutate. Datorită ție, eu le port așa de zece ani!

* O femeie superbă se duce la doctor.
– Domnule doctor, am o problemă, știți, nu îmi mai ajunge bărbatul meu…
– Nicio problemă, s-au mai văzut cazuri, luați-vă un amant.
– Mi-am luat, domnule doctor, dar tot nu îmi ajunge.
– Bine, în fine, s-au mai văzut cazuri, mai luați-vă încă un amant.
– Păi… am, domnule doctor, dar tot nu îmi ajunge.
– Cum așa, și cu bărbat, și cu doi amanți, nu vă ajunge?
– Nu.
– Atunci mai încercați cu încă un amant…
– Mi-am luat, domnule doctor, degeaba.
Doctorul, exasperat:
– Înseamnă că dumneavoastră sunteți bolnavă.
– Păi de-asta am venit. Ca să îmi dați o adeverință că sunt bolnavă. Soțul meu crede că sunt femeie ușoară.

* Un oarecare, dintr-un sat îndepărtat, sosește la București, se suie într-un taxi și comandă șoferului:
– Du-mă în principiu!
Șoferul:
– Unde?
– În principiu, ți-am zis!
În fine, după mai multe încercări de a-l lămuri pe șofer unde voia să meargă, bădia spune:
– Păi mi-a spus mie cineva că la București, în principiu, se găsesc de toate!

Imagine similară

* – Conform statisticilor: 18% din femei vor tot timpul sex; 23% – adoră sexul sălbatic; 38% – își înșeală soțul…
Un student: – La naiba cu statisticile, noi avem nevoie de nume, adrese și numere de telefon.

* Bulă: – Tată, îmi cumperi un Samsung S8?
– Cuvântul magic…?!
– Suzana.
– Suzana?!
– Amanta ta…
– Ok. De care vrei, alb sau negru?

* O blondă ajunge la „Miss World” printre primele trei locuri. La întrebarea de departajare, primește următorul enunț:
– Numiți 3 piese de William Shakespeare.
La care blonda spune:
– 10, 15, 20 de cm.
Prezentatorul concursului, derutat, îi spune că acestea nu sunt nume de piese de teatru, ci mărimi.
Blonda, foarte destinsă, îl lămurește:
– 10 la mine înseamnă „Mult zgomot pentru nimic”, 15 înseamnă „Cum vă place”, iar 20 înseamnă „Visul unei nopți de vară”.

* Un medic intră într-un separeu de spital, unde este internată o tânără blondă.
– Dezbrăcați-vă, vă rog… trebuie să vă consult.
– Dar acum 10 minute m-a consultat un coleg de-al dvs. care mi-a spus că sunt într-o formă excelentă!
– Da, știu… și mie mi-a spus același lucru!

* Se întâlnește Windows XP cu o balegă.
Balega: – Salut, eu sunt o balegă!
Win XP: – Ceau, eu sunt un sistem de operare.
Balega: – Mai lasă vrăjeala! Dacă tu ești un sistem de operare, eu sunt o pizza!

* O partidă de sex înfocată, într-un dormitor. Dezastru, când pe covor, când pe canapea, când pe scaun. La un moment dat se aude o mașină oprindu-se la geam, o portieră trântită. Tipul își ia hainele în brațe și sare pe geam. Tipa fuge în baie, se aranjează, se pudrează și se îmbracă. Apoi se duce la ușă și o deschide. Când, surpriză: era tipul în pielea goală cu hainele în brațe!
– Vai, nevastă, dar stresați mai suntem!

* Un suporter al Stelei se duce la fan-shopul de la stadion:
– Bună ziua! Aș dori un tricou cu Steaua, vă rog…
– De care să fie? De jucător, de portar sau de arbitru?

* Sărăcie modernă: când ai un smartphone șmecher și un laptop performant cu care poți verifica online că nu ai niciun ban în cont.

* Ion și Maria făceau cumpărături în supermarket. La un moment dat, Maria începe să umple coșul numai cu scumpeturi: icre negre… somon… etc.
– Ce ai Mario, te-ai tâmpit la cap? De unde bani să plătești toate astea?, o întrebă iritat Ion.
– Taci! Stai să treacă de noi colega mea de serviciu… și punem totul înapoi!

Copilul mării (6): Dor de mare

Doamna Melinda venise la spital pregătită cu haine pe măsura lui Marin, însă, înainte de a da ochii cu acesta, fu poftită în biroul medicului Antonescu. Se vedea după figura gravă a specialistului că lucrurile nu stăteau deloc bine.

– Doamnă, trebuie să vă spun că nu am mai văzut așa ceva, deși am o experiență de aproape patru decenii. Dar vă rog să luați loc, o invită bătrânul.

– Nu înțeleg, e chiar atât de bolnav?, răspunse aceasta, așezându-se pe scaunul arătat.

Doctorul își ocupă și el scaunul din spatele biroului, deschizând un dosar și căutând anumite date.

– Am repetat de două ori analizele și tot nu pot să înțeleg. Băiatul ăsta e total ieșit din tiparele obișnuite ale oamenilor! În primul rând, sângele nu se potrivește cu nicio grupă. Apoi, pulsul și tensiunea sunt foarte scăzute, de parcă ar fi foarte anemic. Doar că această stare nu pare să-i pericliteze sănătatea, corpul și organele lui interne arătând că funcționează perfect, cel puțin până acum.

– Foarte bine, se bucură doamna. Înseamnă că-i sănătos și pot să-l iau.

– Chiar nu mă înțelegeți. Copilul e un mister, și până nu-l descifrăm, nu poate fi externat. Deja am făcut o informare către București, iar după-amiază vin mai mulți invitați pentru a-l examina. Poate că, în zilele viitoare, va fi mutat în Capitală.

– Știam eu că-i ceva în neregulă cu el, oftă Melinda înciudată.

– Ați făcut bine că l-ați adus la noi, dar ar fi minunat dacă i-am găsi părinții sau măcar o rudenie. Cine știe, poate sunt infectați și ei.

– Azi am publicat un anunț, cu poza lui, într-un cotidian din Constanța, dar teamă mi-e că-i un copil al străzii, abandonat de multă vreme.

– Și totuși, ar avea nevoie de cineva drag alături, sau măcar un cunoscut cu care să dialogheze. De când a venit la noi, nu a mâncat nimic și nici măcar o picătură de apă nu a băut. Singurele cuvinte care le rostește sunt: „Mi-e tare sete de mare!” plus câteva nume pe care acum nu mi le amintesc. În ritmul acesta, starea sănătății se poate schimba în rău. Pielea i se usucă în mod ciudat și se desprinde în straturi, în timp ce el stă ore în șir în fața ferestrei, călătorind cu privirea dincolo de orizont și inspirând adânc orice boare care vine dinspre țărm. Mă tem că va trebui să apelez la perfuzii, dar există riscul să le respingă și să-și piardă cunoștința. Nu-i cunoaștem corpul, nu-i știm istoria bolilor și nici obiceiurile alimentare, astfel că nu excludem nicio surpriză.

– Ar fi o fetiță…, gândi cu glas tare Melinda.

– Ce fetiță? Se cunosc?, se interesă medicul.

– Fata polițistului care mi-a încredințat băiatul. Una… Lavi, parcă.

– Lavi!? E unul din numele auzite din gura copilului. Ar fi bine s-o aduceți chiar azi.

Cu asta, doctorul Antonescu se ridică mai energic ca până acum, sugerându-i astfel invitatei să facă la fel. Nici doamna Matilda nu avea timp de pierdut și, după un apel telefonic, se prezentă acasă la familia Laviniei. Fata nu știa nimic de tragedia prietenului ei, iar după vestea că-i internat în spital, nimeni n-ar fi putut-o opri să-l viziteze.

Așa cum era de așteptat, pe Marin l-au găsit în fața ferestrei deschise, cu mâinile sprijinite de gratiile răcoroase, cu ochii închiși a visare și cu nasul fremătând în căutarea brizei marine. Medicul Antonescu, mama fetei și Melinda au rămas precaute la intrare, în timp ce Lavi se strecură în spatele băiatului și îi șopti la ureche:

– Ce faci, finule?

Finul nu s-a întors imediat, ci a zâmbit fără să deschidă ochii, de parcă trăia un vis frumos. Apoi, tot în șoaptă, a murmurat:

– Lavi? Unde ești?

– În spatele tău, Marinică!, a izbucnit zgomotos fata.

Atunci și-a dat seama băiatul că nu visează. S-a întors, dar zâmbetul îi dispăru imediat.

– Te-au închis și pe tine?, întrebă el întristat.

– Nuuu! Am venit să te văd. Nu știam unde ai dispărut în timpul concursului. Tati mi-a spus că ai plecat acasă, iar eu am crezut că te-a supărat ceva.

Marinică o privi atent, apoi le examină pe cele două femei, după care o privi din nou și murmură:

– Mi-e tare sete…

– Ia uite aici, îi ridică fata paharul de pe noptieră.

– Mi-e sete de mare, rosti din nou băiatul. Uite…, și își ridică mâneca pijamalei largi pentru a-și arăta fâșiile de piele uscată ce se desprindeau de pe mâini.

Lavi își aminti ce piele moale și frumoasă avea Marinică pe plajă, și se cutremură. Oare ce îi lipsea atât de tare prietenului său încât i se usca trupul și i se stingea sufletul? Cum de nu putea bea apă, deși îi era atât de sete? Nu îi plăcea apa aceea? O gustă și ea, dar i se păru în regulă. Poate el are alte gusturi, dar de care? Doar n-o fi vrut să bea apă de mare? Ar fi culmea! Nimeni nu bea apă de mare, în afară de viețuitoarele marine. Dar nu a spus el că trăiește în mare? De ce nu l-ar crede? Măcar să încerce.

Imagini pentru poze cu pahare cu apă sărată

– Este undeva apă de mare, în spitalul ăsta?, se adresă ea medicului.

– Avem, la parter, pentru tratamente, răspunse acesta, uimit de întrebare.

Confort… umoristic

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un englez de familie bună este întrebat care e diferența dintre Anglia, Irlanda și Scoția.
– Dacă în Anglia o persoană este invitată la ceai și cere mai mult zahăr, va primi de la stăpâna casei o bucățică foarte mică. În Irlanda, stăpâna casei îi va întinde zaharnița și o va ruga să se servească. Dacă în Scoția ar fi formulată o astfel de dorință, stăpâna casei îi va spune încetișor: „Nu ați amestecat destul ceaiul…”

Imagine similară

* – Prietena mea a luat în greutate. Ce să fac?
– Fă-o să meargă cât mai mult. Dacă va face câte 5 km pe zi, într-o săptămână va fi la 35 km depărtare de tine!

* O tipă la dentist. Sună telefonul ei, nu răspunde nimeni. În 5 minute sună mobilul din nou, iarăși nu răspunde nimeni. Începe să sune a treia oară, doctorul enervat răspunde:
– Alo? Cine este?
– Sunt soțul doamnei, și tu cine ești? Unde e nevasta mea? Dă-mi-o la telefon!
– Scuze, ea nu poate vorbi acum, așteaptă 5 minute, ea scuipă și te sună înapoi, ok?

* O tânără căsătorită de curând se plânge mamei sale la telefon:
– Nu-l mai suport deloc… E tot timpul așa de prost dispus încât am devenit și eu teribil de nervoasă. Am și slăbit foarte tare din cauza asta.
– De ce nu-l părăsești atunci?, întreabă mama.
– Așa voi face, dar mai întâi aștept să ajung la 50 de kg.

* Doi români, soția cu soțul, călătoresc în SUA și se cazează într-un motel de pe autostrada 66.
La un moment dat, soția vede un șoarece în cameră, se sperie, urlă și îi zice soțului:
– Sună repede la recepție, că tu știi câteva cuvinte în engleză, și zi-le că la noi în cameră este un șoarece!
Soțul: – …hello…
Recepția: – Hello! May I help you, please?
Soțul: – Do… ăăăă, do you knouw Tom & Jerry?
Recepția: … well… yes… of course, Mister. Why, please?!
– Jerry is here!

* Când văd o femeie bogată și cu nasul pe sus prin supermarket, îmi place să mă prefac că am nevoie de ceva, mă duc la ea și o întreb: „- Mă scuzați, lucrați aici?”… doar așa, să își revină din figuri…

* Sunt băieți pe lumea asta care nu se uită la picioarele, fundul, sânii, frumusețea sau banii unei femei, ei se uită la inima ei. Respect pentru studenții de la medicină!

* Un maniac intră într-un magazin și strigă:
– Imediat voi viola pe cineva…
Privește spre vânzătoare și întreabă:
– Cum te cheamă, femeie?
– Maria.
– Și pe maică-mea o cheamă Maria. Deci, pe tine nu te violez. Pe tine, frumosule, cum te cheamă?
– Marius… dar prietenii îmi spun Maria!

* Ștefan cel Mare convoacă boierii la o ședință.
– Boieri dumneavoastră, trebuie să trecem la economii severe, cheltuim prea mult cu ascuțitul săbiilor, de-amu propun să-i tăiem pe turci în trei, să nu-i mai tăiem în patru.
– Da-di și să fașim economii, Măria-Ta?
– Din cauza datoriilor externe!
Peste vreo lună, iar ședință, turcii să fie tăiați numai în două, pentru economie la ascuțitul săbiilor.
– Da-di și, Măria-Ta?
– V-am spus. Din prișina datoriilor externe!
Altă ședință, turcii să fie de-amu numai înțepați puțin, sabia să fie trasă ușurel…
– Da’ și-s datoriile aiestea externe, Măria-Ta?
– Apoi, boieri dumneavoastră, datoriile externe nu sunt ale mele, nu sunt ale noastre, ci ale urmașilor urmașilor noștri, în veacul veacurilor!

* Bulă cu niște prieteni erau în metrou. O femeie în vârstă se apropie de Bulă și îi spune:
– Măi băiete, pe tine nu te-au învățat la școală să dai locul unei femei mai în vârstă?
– Te dor picioarele, mamaie?
– Da!
– Matale, când erai tânără, dădeai locul unor persoane în vârstă?
– Sigur că da!
– Ei, vezi? D-aia te dor picioarele!

* Nora o sună pe soacră:
– Poți să-mi spui cine schimbă copilul dacă face pe el?
Soacra:
– Desigur că totdeauna mamă-sa, draga mea.
Nora:
– OK. Poți să vii pe la noi? Fiul tău iarăși s-a îmbătat și a făcut pe el!

Copilul mării (5): Castele de nisip

Ce bine e pe plajă! Să alergi pe nisipul fin și fierbinte, care se strecura plăcut printre degetele picioarelor. Să inventezi tot felul de jocuri exuberante, în care toți copii câștigă și râd neîncetat. Să construiești castele de nisip din cele mai fantastice, în timp ce soarele te bate pe umeri, iar valurile vin până lângă tine să te cheme în îmbrățișarea lor răcoroasă. Avea dreptate Lavi, și chiar regreta că nu a avut curajul să vină pe țărm mai devreme. Pierduse astfel câteva zile prețioase, din cele pe care le mai avea prietena lui pentru întâlnirile atât de plăcute.

Mama și fratele fetei îl primiră pe Marin cu interes și deschidere. A fost invitat să ia masa alături de ei, deși nu gustase vreodată mâncare atât de interesantă. A încercat din fiecare și a mulțumit, așa cum învățase că-i bine să facă. Doar tatăl Laviniei era mai rezervat și îi punea multe întrebări jenante, cum ar fi: de ce e singur pe plajă, unde îi sunt părinții, unde locuiește, unde e înscris la școală… Dar masa nu dura mult și copiii se reîntorceau la joacă, plini de energie și veselie.

– Nu-mi place deloc băiatul ăsta, îi spuse Eugen nevestei, după ce au rămas iarăși singuri. L-am urmărit atent și pot spune că-i foarte ciudat.

– Ei, ăsta-i defectul tău profesional, răspunse îngăduitor Livia. Să-i judeci pe toți cei cu care intrăm în contact, mai ales când vine vorba de copii.

– De data asta e cu totul altceva, trebuie să recunoști și tu anumite lucruri evidente. De pildă, am observat că are în unele zone ale pielii niște excrecențe suspecte, posibil de la vreo boală infecțioasă. E și normal, având în vedere că umblă de unul singur pe plajă, probabil și prin alte locuri dubioase. Uită-te ce păr lung are, de parcă nu s-ar fi tuns niciodată. Ce să zic despre culoarea ochilor!

– Poate că tocmai de aceea îl place Lavi, spre deosebire de copii din vecini, cu care nu prea comunică. Marin ăsta pare simpatic și entuziasmat de tot ce face.

– Până se va întâmpla o nenorocire, și nu mă gândesc doar la fata noastră, că noi de poimâine nu mai venim. Atunci, tot eu voi fi tras la răspundere fiindcă nu am luat măsuri din timp. Un copil singur pe plajă, e un semnal de alarmă. Eu o să-mi fac datoria și îl voi preda celor în drept. E spre binele lui și a societății.

Ziua următoare se anunța a fi ultima din șirul celor mai frumoase din viața lui Lavi și Marin. Au făcut economie și la timpul destinat mesei, dedicându-se în totalitate jocurilor cu care s-au obișnuit. Plaja era ceva mai animată, iar un moment de mare atracție s-a dovedit a fi concursul de înot planificat și organizat de Sebi. Băiatul cu ochii mov a câștigat cu ușurință întrecerea, spre marea bucuriei a prietenei sale și necazul fratelui ei. A urmat concursul de construit castele de nisip, la care s-au înscris și mai mulți participanți, tineri și mai în vârstă.

Imagine similară

Pe când se apropiau de final, iar juriul se pregătea să evalueze construcțiile, Eugen, însoțit de o doamnă între două vârste și un jandarm, se apropie de locul în care Marin își finisa lucrarea. S-au oprit în spatele lui, obstrucționând lumina unui soare ce se pregătea să-și strângă razele și să meargă la culcare.

– Tu ești Marin?, întrebă doamna, cu o voce obosită.

Băiatul se întoarse și privi spre cea care părea că a vorbit.

– Da, doamnă…

– Foarte frumos! Ce castel ai făcut tu acolo?, se arătă interesată femeia, aplecându-se spre opera micuțului.

– E insula mea. Uitați, aici este casa care se deschide noaptea, iar aici e dormitorul. Astea sunt canalele…

– Ahaaa… Și acolo locuiești tu? Ce nume are insula?, întrebă iar femeia, uitându-se cu înțeles la Eugen.

– Insula Nopții se cheamă. Pentru că apare numai noaptea.

– Nu mai spune! E o insulă fermecată…

– Nu-i niciun mister. E doar știință și puțină fantezie.

– Și cum ajungi acolo? Poți să ne inviți și pe noi? Ca să-ți cunoaștem familia.

– Numai înotând. Chiar ar trebui să plec, Paul o fi îngrijorat că am lipsit prea mult de acasă.

Marin se ridică în picioare, stânjenit de atâtea întrebări. O căută din priviri pe Lavi, dar aceasta era ocupată cu castelul ei. Eugen sesiză deruta băiatului și îi spuse zâmbind:

– De ce să pleci când trebuie să primești premiul pentru cea mai reușită construcție? Doamna face parte din juriu și vrea să-ți dea o medalie. Haide până la mașina aceea frumoasă, pentru premiere și felicitări.

Marin mai încercă o dată să-și contacteze prietena, dar în zadar. Nu prea avea încredere în oamenii străini, chiar dacă tatăl Laviniei era aproape. Ar fi putut să fugă, dar risca să se facă de râs în fața celorlalți concurenți și, mai ales, în ochii prietenei. Va merge cu oamenii ăștia și se va întoarce cu premiul! Astfel se gândi băiatul, după care se lăsă luat de mâna doamnei. Ajunși la locul indicat, fu invitat înăuntru, iar mașina o luă din loc. Nimeni de pe plajă nu a observat ce se întâmplase, doar trei ființe dintre valurile mării și-au dat seama că prietenul lor a fost răpit, drept pentru care au pornit imediat să-i ducă vestea tristă lui Paul.