Absență

Unde sunt? De ce-s închisă într-un loc străin și rece? Cine sunt oamenii din preajmă și ce vor de la mine? Ei sunt temnicerii? Îmi vorbesc cu zâmbete pe buze, dar nu-mi vor binele. De unde au apărut?

Mă așteaptă casa mea dragă, cu focul duduind în sobă, cu covorul moale și viu colorat, cu flori parfumate la ferestre și pisica drăgăstoasă care să mi se așeze în brațe. Mă așteaptă grădina, ce ar trebui plivită și udată, iar curtea măturată. Dar, mai presus de orice, mă așteaptă bărbatul în prag, cu brațele întinse și dragoste în priviri. Parcă îl aud cum mă cheamă să-l ascult cum i-a trecut ziua de lucru și apoi să-i pun în farfurie mâncarea preferată. O fi flămând tare, dar oamenii ăștia nu mă înțeleg, ci mă țin prizonieră, îmi urmăresc fiecare mișcare și îmi dau o mâncare fără niciun gust. Nici măcar o cafea nu a mai primit de atâta vreme!

Imagini pentru poze cu bătrâni

Trebuie să fug, numai să prind prilejul. Poate acum, când nu-i nimeni prin preajmă, o să mă pot furișa. Nu e timp să-mi găsesc papucii, am să plec în ciorapi, casa nu-mi e departe. Am ieșit cu bine în curte, ajung repede la poartă și ies în drum. Oare încotro e direcția spre casă? Probabil încolo… da, da… încolo se vede ceva… Se aude un claxon puternic, apoi mai multe voci necunoscute care țipă spre mine. Lumea rea caută să mă înconjoare, dar eu merg înainte, trebuie să ajung la casa mea dragă, la omul iubit, la pisica mea pufoasă…

Oamenii se înmulțesc și întind brațe spinoase, brațe dese care mă ating dureros, iar eu mă feresc cât pot. Dar vai! Apar temnicerii cei răi, cu încrâncenare în priviri și mâinile în formă de cătușe. Nu mai am scăpare, mă duc pe sus în celula întunecată, strigând și gesticulând a răzbunare. Știu că voi fi pedepsită, plâng de ciudă că n-am reușit, dar nu voi renunța niciodată. Aud vocea bărbatului care mă tot cheamă, aud porcii cum guiță de foame în coteț, aud și focul ce stă să se stingă în sobă. Trebuie să scap odată, să fiu din nou stăpână pe casa mea, pe grădina încărcată cu flori și legume, să-mi primesc vecinii la o cafea și să povestim până se face seară. Ce frumos ar fi!

Ce vrea să spună femeia asta, de țipă din nou la mine? Cine sunt acești oameni și ce vor?

– Mamă, ți-am spus că-i periculos să ieși pe drum. Te putea călca o mașină. Noroc că ne-au anunțat vecinii, altfel te căutam iar ore în șir. Bea un ceai cald, cafea nu primești, ca să poți dormi la noapte.

Unde sunt? De ce nu vine bărbatul meu să mă elibereze?

Advertisements