Frumoasa și Bestia

Astăzi e o zi de Luminație și de doliu național în amintirea tragediei din clubul bucureștean Colectiv. De aceea am stat și m-am gândit dacă-i potrivit să postez Bancurile Săptămânii sau să explic de ce n-o fac în această duminică. Poate că n-ar fi stricat să ne mai dezlipim un pic de necazul ce ne macină și să zâmbim puțin, dar nu vreau să fiu eu acela care pângărește doliul afișat cu sfințenie de mass-media.

De fapt, noi ar trebui să fim în doliu în fiecare zi sau măcar o dată pe săptămână. Fiindcă mor mereu oameni nevinovați, din vina statului care ar trebui să ne protejeze prin omamenii pe care-i plătim pentru asta. Acum au murit 27 de tineri, cât în șapte zile în toată țara. Fie că se întâmplă pe șoselele nesemnalizate și necorespunzătoare, ori cad aparate de zbor vechi și nedotate conform cerințelor, sau vedem câte un nebun (pușcăriaș) eliberat din azil cum își măcelărește familia, prietenii și cunoscuții.

Nu pot să acuz pe nimeni, neavând toate datele, dar cineva e de vină și dacă nu se iau odată măsuri temeinice, astfel de accidente se vor tot întâmpla. Din cele auzite de la posturile TV, localul bucureștean nu ar fi avut voie să funcționeze, însă autoritățile au închis ochii și i-au condamnat la moarte pe tinerii dornici de distracție. Au urmat tot felul de declarații și promisiuni, dar parcă ne-am obișnuit cu ele și în curând vor fi uitate, la fel cum s-a mai întâmplat în cazuri similare.

Zeci de mii de tineri au promis pe facebook că nu vor merge intra în cluburi pe perioada doliului. În schimb, alte zeci de mii au trecut ușor peste asta și n-au pregetat să viziteze astfel de localuri, chiar de a doua zi. Cu toții vor reveni, fiindcă e în firea lor să uite și să se simtă bine. Sunt asemeni Frumoasei care-i atrasă de Bestie, tocmai fiindcă-i provocatoare și exotică. Se distrează cu ea, o tachinează și chiar o batjocoresc. Numai că, spre deosebire de poveste, Bestia nu e blândă până la final, ci începe să muște. Și mușcă al naibii de multe vieți!