Pe urmele tatălui (40)

Poate ați observat că multe din afaceri și parteneriate s-au inițiat în restaurante, în fața unei farfurii cu mâncare și al unui pahar cu băutură. E un cadru în care oamenii se mai debarasează de inhibiții, își dau frâu liber gândurilor, care așteaptă să fie transformate în idei oportune. Comisarul șef știa această strategie, din care a reținut nemulțumirile chestorului, ca niște sugestii pe care trebuia să le ia în considerare, chiar dacă nu-i erau pe plac. Una dintre ele era rechemarea Deliei la muncă, măcar până trece controlul și rămâne iar stăpân pe situație.

Tânăra trebuia să-și întrerupă, în mare măsură, rolul de protectoare pentru Florin, însă îl considera un test pentru încrederea de care căuta să se convingă că o merită. Oricum, talentatul chitarist primise un serviciu temporar în cadrul Tribunalului Județean, unde era omul bun la toate: distribuirea dosarelor, servirea personalului cu cafele și gustări, ba chiar și curățenie, când avea timp. Acolo era sub aripa Mihaelei, iar seara venea rândul Deliei să-i țină companie și să-i dea sfaturi de viață, împletite cu speranțe pentru viitor. Mai erau și discuțiile prin telefon, prin care agenta de poliție îi urmărea orarul și starea de spirit.

Dacă tot veni vorba de urmărit, și ea se simțea ținută sub observație, în ultimele zile. Pe șosea, pe trotuar sau de câte ori intra sau ieșea din vreo clădire. Nu reținea vreun chip deosebit, care să-i trezească bănuieli, nici o mașină anume, doar instinctul o punea mereu în gardă și o făcea să întoarcă mai des capul. Acest sentiment l-a avut și în prima misiune de după întrerupere, inevitabila vizită la vila lui nea Matei. ”Bătrânul” polițist pensionar nu a mai călcat pe la secție de când cu controlul, dar avea el ”antenele” lui, iar Marele Mic era cel care-l ținea la curent cu toate. Acum îi revenise tocmai ei misiunea ingrată de a-i pune întrebări, să-i ia o declarație și să-i dea speranțe că fiul său trăiește și va fi găsit. Îi era groază de această întâlnire și prostiile pe care trebuia să le spună, chiar dacă îl avea alături pe Chiuzbăian, fostul partener al lui Cosmin. Nici acesta nu părea încântat, dar erau nevoiți să facă echipă, amândoi rămânând fără partener.

Așa cum era de așteptat, au fost întâmpinați cu răceală, iar Delia n-a fost învrednicită nici măcar cu un salut. Chiuzbăian a fost acela care început interogatoriul și tot el l-a continuat, cât se poate de sumar. Tânăra îi mai arunca o privire fugară, atunci când credea că nu-i observată, după care se adâncea în gânduri zdrențuite de trăiri contradictorii. Începând din vremea când aproape că-l venera pe acest om și ajungând acum să oscileze între dezgust și dispreț. E drept că nu putea vorbi despre ce o frământa, fără dovezi care să-i susțină afirmațiile, dar sentimentele dureroase nu puteau fi înfrânate. După ce formalitățile au fost îndeplinite, vocea acelui personaj răscolitor i se adresă:

– Spune-mi măcar unde e fiul meu, ca să-l pot îngropa creștinește, au fost cuvintele care au lovit-o ca o palmă. N-a fost el ușă de biserică și nu știu ce a fost între voi, dar sunt tată, și sângele apă nu se face. L-ai ucis sau l-ai lăsat să moară ca pe un câine?

Delia a trebuit să-și înghită întâi nodul de revoltă care-i stătea în gât, după care și-a găsit și tăria de a răspunde fără să-și de-a în vileag starea de spirit.

– Nu l-am ucis și nici mort nu este, vă asigur. Însă, după felul în care m-a tratat pe mine și pe alte fete tinere, ar fi meritat să moară. Mă gândeam că poate știți unde se ascunde.

– Te-ai schimbat mult în rău, mai rosti nea Matei. Unde e fetița aceea inocentă, cu ochii luminoși și vorba dulce, pe care o iubeam ca pe fiica mea? Tatăl tău s-ar răsuci în mormânt să vadă cum te comporți.

– Tatăl meu se tot răsucește, până i se va face dreptate, izbucni tânăra. Iar eu sper ca, în curând, să-și găsească liniștea.

A fost replica prin care Delia a încheiat acest dialog nociv, ieșind afară înaintea colegului său. Nu-și permitea să spună prea multe la supărare și nici să se consume inutil. Se simțea vlăguită, iar copilul din ea se revolta prin mișcări și lovituri dure. Avea nevoie de odihnă, timp în care să-și liniștească și gândurile, înainte de a-l întâlni pe Florin și să se trateze cu muzică. Chiuzbăian a urmat-o la puțină vreme, după ce și-a cerut scuze de la gazdă, asigurându-o de ajutorul lui în orice situație. ”Un pupincurist ca mulți alții”, s-a gândit Delia în timp ce-l privea cum face plecăciuni în fața pensionarului. Au pornit în liniște și tot așa au ținut-o câțiva kilometri, de fapt nici nu aveau ce să-și spună. Două firi diferite, cu două concepții total opuse, care ridicau un zid ce nu mai putea fi dărâmat după atâția ani în care a fost consolidat.

– Du-mă acasă la mine, i-a spus Delia. Faci tu raportul și îl semnez mâine dimineață, mi-a ajuns pentru astăzi.

Colegul s-a conformat și, câteva minute mai târziu, tânăra agentă cobora în fața blocului ei. Avea aceeași senzație că-i urmărită, însă nici de data asta nu a văzut ceva concret. Se grăbi să urce în fugă scările, pentru a se refugia în locul cel mai sigur. Încă mai întorcea capul până a deschis și apoi a închis ușa după ea, după care a răsuflat ușurată. O să se arunce în patul răcoros și primitor, dar înainte trebuia să se hidrateze cu un suc de portocale făcut dimineață. Cu aceste gânduri s-a apropiat de frigiderul din sufragerie, dar a observat carafa pe masă, iar pe un scaun stătea o persoană la vederea căreia tresări amar. Primul gând a fost să o ia la fugă, părăsindu-și locuința, dar Cosmin o țintuia amenințător cu un pistol.

va urma

Jus De Pêche Dans Un Verre Et Carafe Sur Un Fond Blanc Banque D'Images Et  Photos Libres De Droits. Image 37344108.