Banii (IV): Cerere în căsătorie

Parcă niciodată nu a fost atât de fericită ca atunci când a fost primită de cei dragi la aeroport. Erau acolo părinții și Virgil, încărcați cu flori și zâmbete neîntrerupte. Cu toții au asigurat-o că arată mai bine ca niciodată, ignorând galant peruca pe care o purta până o să-i crească părul. Adevărul e că se simțea fericită, iar asta se reflecta pe chipul ei, transformându-se într-un farmec de care nu beneficiase până acum. Iubitul a remarcat asta, a strâns-o cu putere la piept, a sărutat-o îndelung, șoptindu-i cât de mult i-a lipsit.

A urmat, firește, o cină cu familia și Virgil, în apartamentul părinților. Un prilej potrivit pentru Rodica de a pune întrebările care o apăsau insistent, ca o piedică în calea unei noi vieți, ce se anunța frumoasă. I-a fost greu să aștepte momentul prielnic pentru a lămuri cea mai mare necunoscută, dar, după ce s-au așezat la masă și efuziunea s-a mai domolit, a dat cărțile pe față, recunoscând că nu-și mai amintește ce s-a întâmplat în luna premergătoare operației. La îngrijorarea lor a răspuns asigurându-i că nu e un pericol pentru sănătate, dar ar fi bine să o ajute în umplerea unor lacune, în găsirea unor răspunsuri care o puteau liniști. Poate că era nevoie doar de o scânteie pentru ca memoria să-i revină, dar s-ar putea să fie nevoie și de o reconstruire, cărămidă cu cărămidă, a unei perioade atât de dureroase și importante din viața ei.

Din păcate, cea mai importantă necunoscută a rămas tot o enigmă. Nici Virgil nu știa de unde găsise ea banii necesari pentru operație, pentru că a fost secretoasă chiar și față de el, ceea ce l-a îndurerat mult atunci. La fel ca și pe tatăl ei, care se zbătuse atât de mult pe la minister pentru a obține aprobarea sumei necesare. Având în vedere că era colonel în rezervă, după ce activase mulți ani în armată, poate că ar fi reușit în cele din urmă. Rodica știa cât era de bătăios și perseverent, mai ales că a avut parte de o educație strictă din partea lui, în care disciplina și ordinea erau pe primul plan. Numele de Militaru era parcă predestinat, dar nu suficient pentru a muta munții din loc, după cum s-a dovedit. E drept că politica a fost o piedică, el fiind înscris într-un partid din opoziție, păcat ce nu putea fi iertat de cei de la putere.

Nici la celelalte întrebări nu a găsit răspunsurile pe care le aștepta. Se părea că în acea „lună întunecată” a fost mai reticentă față de toată lumea, ba chiar a rămas și fără serviciu din cauza deselor crize. Un lucru care l-a aflat doar acum, cu amărăciune în suflet, mai ales că locul de muncă ar fi putut fi o sursă importantă de informații. Din câte știa, nici financiar nu stătea bine, mai ales că s-ar putea să fie datoare celui sau celor care au ajutat-o. Gândurile negre i-au fost alungate tot de bunul ei iubit, care i-a făcut o mare surpriză cerând-o de nevastă, cu tot dichisul: în genunchi, cu un inel superb și un mic discurs care a mișcat-o:

– Rodișor, prințesă a sufletului meu, mi-am dat seama în aceste zile că viața e scurtă și numai alături de tine e fericită. De aceea nu mai vreau să pierd nicio zi fără minunea ochilor tăi și căldura sufletului tău. Știu că ai suferit enorm în ultima vreme, dar trebuie să dai uitării aceste nenorociri, iar eu vreau să te ajut. Gata cu trecutul, trebuie să ne gândim doar la viitor! Fă-mi te rog cinstea de a-mi fi iubită soție, pentru a-ți fi mereu alături, a te servi și bucura tot restul vieții, așa cum meriți.

Imagini pentru poze cu cereri in casatorie

Firește că a acceptat, cu ochii în lacrimi de fericire, mai ales că visase de mult timp această clipă. Tatăl și mama ei aveau o părere bună despre viitorul mire, îmbrăcat mereu ireproșabil, cu un chip atrăgător și un corp bine lucrat. Impresia bună era completată de un Bentley care lua ochii fetelor și un apartament spațios în centrul Capitalei, mobilat cu mare lux. Mai mult ca sigur că rudele din SUA au avut o contribuție importantă în aceste dotări materiale, fiindcă nimeni nu știa precis cu ce se ocupă, însă multă lume nici nu-i înțelege pe afaceriștii de succes. O droaie de fete frumoase îi căutau compania, și tocmai din aceea Rodica nu îndrăznise să creadă că-l va obține. Nici el nu-i dăduse motive să aspire la asta, comportându-se adesea rece și secretos. Dar iată cum se poate întoarce roata destinului, iar dintr-o mare deznădejde poți fi catapultată în al nouălea cer.

Astfel că seara s-a terminat cum nu se putea mai bine, târziu, când Virgil a chemat un taxi, și Rodica s-a retras într-unul din dormitoarele părinților. Era obosită, însă nu a putut adormi imediat, mai ales după evenimentele din acea zi. Avea multe lucruri de gândit și planificat. A doua zi, trebuia să se prezinte la medicul de familie, care precis că o va trimite la specialist, pentru control și teste.

Cele mai neinspirate tatuaje pentru aeroport

Ce nu e bine să îți tatuezi pe corp în eventualitatea în care vrei să circuli cu avionul. Cu siguranță vei sări în ochii securității aeroportului cu un astfel de tatuaj.

tatuaj bombaTatuajul bombă

tatuaj osama binladenTatuajul Osama Bin Laden

Tatuajul testament

Tatuajul comando sinucigaș

tatuaj foarfecaUn tatuaj tăios

pistol ascunsTatuaj cu pistol ascuns

atentatele teroriste de la 11 septembrieTatuaj 11 septembrie – atentatele teroriste

tatuaj arabicTatuaj în limba arabă

greu de ucisTatuaj „Greu de ucis”