Înainte de cozonac

Pe la noi se fac afaceri ilicite cu orice, numai să nu trebuiască a pune osul la muncă. Cel care dă tonul acestora este chiar statul român, care pune taxe peste taxe, doar să adune bani la buget și apoi să-i risipească pe lucrări nerentabile sau la suprapreț. La capătul opus, rămâne mereu cel ce muncește și plătește biruri tot mai mari, fiindcă afaceriștii nu se deranjează s-o facă, doar nu degeaba sunt ei „băieți deștepți”.

Unul dintre cei mai fentați este țăranul fără aptitudini de comerciant versat, care atunci când are o recoltă mai bună, nu o poate vinde fără intermediari. Supermarket-urile preferă să importe, iar piața nu are loc de speculanții care dețin tarabe și îi cumpără marfa la jumătate de preț. Dacă nu o dă, riscă să se strice. Nu o să mă refer aici la roșiile, pepenii, merele, grâul, mălaiul ș.a.m.d., exemple prea cunoscute în fiecare an și despre care s-a vorbit mereu în sezonul lor. Mă voi apleca asupra unui produs foarte apreciat de noi toți, dar care are un traseu sinuos și chiar dubios, în multe regiuni din țara noastră.

Nucii sunt rodnici aproape în fiecare an, iar prin zona de nord-vest a țării e mereu o abundență din aceste fructe foarte căutate de gospodine. Doar că e și mult de lucru cu ele. Spre deosebire de alte țări, în care totul se face mecanizat (cel puțin după cum am văzut într-un film pe e-mail), pe la noi se bat nucii cu bâte lungi, se culeg și apoi se curăță de cojile care au mai rămas. Urmează uscarea la soare, pentru câteva zile. Partea cea mai migăloasă este, însă, spargerea și desfacerea lor. E nevoie de circa 10 ore pentru a aduna circa 5 kilograme de sâmburi de nucă! Și atenție: pentru comercianți, trebuie să fie toți sâmburii curați, sănătoși și cu o culoare aurie. Altfel rămâi cu ei pe cap.

De aici începe o altă aventură. Cui le vinzi? Dacă le duci la piață și ceri 25 de lei/kg, trebuie să stai o zi întreagă, în frig și ploaie (plus taxa de piață) pentru a vinde 3-4 kg. Că e ofertă bogată și puțini sunt cei care n-au măcar un nuc în curte. De aceea, cea mai folosită metodă de a scăpa de marfă și de a face un ban pentru sărbători este să le vinzi oșenilor, care au preluat piața de acest gen. Îi vezi în fiecare zi de joi cum așteaptă la intrarea în piață, fie că e toamnă ploioasă sau început de iarnă geroasă. Îți oferă 15 lei pentru un kilogram, iar dacă îți convine sau ești strâmtorat, ai vândut oricâte ai avea. Firește că ei le vând în străinătate cu circa 10 euro/kg.

La noi, în magazine, se vând cu 30 de lei, dar ți-s preluate tot cu 15 lei. Și uite așa se fac bani frumoși doar prin cumpărarea și dublarea prețului unui produs. În timp ce altul se căznește o zi întreagă pentru câteva bancnote de zece lei, oșanul face sute de lei zilnic, doar tranzacționând marfa sub ochii polițiștilor cu care merge apoi la un grătar și-o bere. Nici nu mai are nevoie de altă ocupație, casa lui e mai grandioasă, burta lui e mai mare, iar mașina printre cele mai fițoase. Iar țăranul care i-a vândut nucile o să fie tare recunoscător când o să audă că, de sărbători, acel afacerist a donat niște jucării pentru copiii de la orfelinat.